Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Doamna Onomatopee

de Aurel A. Conțu

În fapt, o cheama (??) simplu Oana. Era vecină mea de apartament. Poate că nu mi-ar fi atras atenția niciodată, fiind o prezență dintre acelea pe lângă care treci fără să le dai importanță, dacă n-ar fi avut și o calitate, o însușire specifică, constând în modul ei personal de exprimare, constant onomatopeic, acoperind întreg spectrul sonor cunoscut. Mi-a trebuit un an ca să mă obișnuiesc cu interjecțiile ei, apoi încă un an ca să le accept… ca pe o fatalitate. Și când credeam că n-a mai rămas nimic de făcut, m-am trezit cu ea la ușa mea.
- Cioc-cioc! spuse în loc de bună seara, fiindcă era trecut mult de ora nouă seara. Mare poznă! Taman la miezul nopții!
- Doriți ceva? am întrebat-o, realmente, uimit de expresia ei încordată. Ați pățit ceva?
- A! vai! oh! articulase ea și dăduse drumul la lacrimi. Vasile, bărbatu-miu, hârșt-hârșt! două palme…
- Foarte urât din partea lui!
- Îhî!
- Pot să vă ajut cu ceva?
- Ooo…! exclamă ea fericită că am întrebat-o. N-am unde să mă duc! Iaca-așa!
- Dacă vreți să rămâneți la mine, n-am nimic împotrivă!
- Ioi! încuviințase, sugerând că asta dorise să spună și că era mișcată de gestul meu creștinesc.
Abia atunci am observat că era desculță, îmbrăcată numai într-un furou și că nu arăta deloc rău. Deoarece aveam cafea făcută, iar ea dorise să bea o cafea, i-am oferit o ceașcă.
- Țțț! făcuse bucuroasă și luă ceașca. Să știți că m-am gândit mult înainte de a bate hodoronc-tronc la ușa dvs.!
- De ce?
- Eh! na! Vasile mi-a spus că sunteți holtei, țț! ceilalți sunt căsătoriți, uau!, știți cum sunt femeile, ioi!
- Da, dar nu știu cum o să facem, n-am decât un singur pat!
- Cu Vasile dormeam tot într-un singur pat, stați liniștit, găsesc eu un locușor unde să pun capu`, Doamne iartă-mă!
- Vasile era și încă mai este soțul dvs.!
- Eh! na! A fost! Mâine plec la fata mea cea mare, am terminat-o cu el, iii!
- Și dacă vă caută aici? Dacă sună la ușă?
- Hai că nu cred!! râse, arătându-și dinții perfect aliniați, de un alb impecabil. Doarme ca porcu`, groh-groh! la ora asta! Era o tzzzâră aghezmuit!
- Și dacă se scoală și vă caută?
- Ptiu drace! Îmi stuchesc în sân! Să nu dați drumul la ușă nici dacă ia foc casa!
Seara se anunța rece și mi-a trecut prin minte să-i aduc ceva să pună pe dânsa. Am găsit printre hainele Stelei, fosta mea prietenă, care-și lăsase garderoba la mine (pentru orice eventualitate!), un capot din lână. L-a îmbrăcat bucuroasă, izbucnind în strigăte scurte, ai! ai! ai!, plină de încântare.
- Hi-hi-hi! Mulțam! E chiar pe măsura mea!
Privind-o cum soarbe din ceașca de cafea, mi-am dat seama că în pofida limbajului ei colorat, era o femeie titrată.
- N-ați fost toată viața casnică, nu-i așa? m-am trezit întrebând-o, încercând să-i intru în grații.
A tresărit și a început să mă privească ciudat, cu ostilitate parcă.
- Tulai, Doamne, de unde știți? No, sigur prostu`de Vasile v-o spus, c-așa-i el, dă pe-afară, gâl-gâl! spune la tăt satu` cum m-a făcut el fumeie, da` io nu mai eram fată mare de mult, ehei! mă făcuse unul Steve din Regatul Unit, trosc-pleosc! nici n-am apucat să zic pâs! pe malu`Tamisei!
- Ce căutați „taman” acolo?
- Pe atunci eram studentă, ehe! la limbi străine, aveam doăzeci de ani, aolică, muică! o păsărică, zbâr-zbâr! nu trecea vară să nu merg la Londra, țuști! cu pictoru` Scalinski, uau! cred că ai auzit de dânsul? nu știa o boabă engleză, dar expunea artă modernă, buhuhu! undeva în Trafalgar Square, ioi! bun băiet!
- Și cum v-ați „încurcat” cu Vasile?
- De la o țeavă spartă, Doamne, iartă-mă! Se făcuse târziu, eu încă strângeam apa cu cârpa, fleoșc! fleoșc! ca femeile, în genunchi, aproape uitasem de dânsul, uita-l-ar moartea! când el, zbang! zbang! și asta a fost!
- Terminaseți facultatea?
- Eram deja profesoară, english teacher! Dar el a zis halt, auzise de la unu`Bogdan, care tocmai venise de-acolo, că toate englezoaicele-s curve, na, bașca cele care vorbesc limba asta!
M-am ridicat și m-am dus către pat.
- Eu mă culc!
- Viu și eu mai acuș, nu stau mult! numa să mă dichisesc oleacă! mi-a răspuns, luând-o spre baie.
Am intrat sub plapumă, m-am întins pe-o parte, cu spatele la perete și am început să sforăi ușor, ca și când aș fi fost doborât de somn. S-a întors destul de repede, cum a spus, și-a ocupat locul la spatele meu, trecând peste mine, rămânând răstignită cu ochii în tavan. M-am răsucit, chipurile, prin somn până am ajuns cu mâna dreaptă peste ea.
- Hoțule! m-a tachinat ea în șoaptă. Știam că nu dormi!
- Acum să nu crezi că vreau să profit! i-am răspuns tot în șoaptă. Chiar ațipisem un pic!
- Nu-i bai! Ce-o hi, o hi!
Fără să mă gândesc prea mult, am dat pătura la o parte și am îngenuncheat la picioarele ei. I-am văzut ochii dilatați de uimire și am avut un moment de cumpănă.
- Fă ce vrei, ioi, da`să n-o vâri totă! mi-a spus cu o voce abia perceptibilă.
- Vâr-o tu cât știi! am îndemnat-o cu răsuflarea tăiată, luând-o în brațe, iar ea n-a mai așteptat să-i zic de două ori.
După o vreme, am auzit-o gângurindu-mi la ureche.
- Acum poți s-o vâri toată!

Aurel A. Conțu (ACPN) | Scriitori Români

motto: Tot înainte!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro