Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Smeritul

de Dumitru Sava

Ăsta al lu’ Puțică… I se spune așa pentru că a moștenit-o din neam, de la tac-su mare mică, miiică. Săracul n-are nicio vină. Nu auzise el de Adler, dar complexul de inferioritate îl rodea. De înciudat ce era, i se opăreau măruntaiele în el. Mai rău ca o cobră scuipa venin. Așa pricăjit se voia, ca tot omul de soi, și el mare. Iar pentru asta îi tot mușca pe ceilalți din jur. De pe unde putea, de preferință din dos. Să-i mai micșoreze și astfel să devină și el vizibil.
Se ruga, biata mă-sa, de el să se astâmpere. Ba, chiar s-a dus la biserică să dea acatist poate, poate s-o liniști. Nevasta îl amenința și ea că îl lasă… Și așa ședea, săraca, cam degeaba cu el. Că de, de unde nu e ce pretenții să ai? Noroc cu vecinii, oameni de treabă! Cu ei își mai răcorea și ea din când în când pe unde putea, prin zăvoi, prin porumburi, așa pe apucate, oful! Da’, căpos nevoie mare, bărba-su nimic. Nu renunța, domnule, la obiceiul ăsta nici să-l pici cu ceară!
Însă, de atâta întrebuințare, cu timpul i s-au tocit dinții. Ba, chiar au început să-i cadă. Până a rămas chel, chel precum căpșorul ăla mititel, mititel dintre cele două c…e. Că nici cu alea nu se poate lăuda.Ultimii doi dinți i i-a scos cu un pumn, într-o seară pe șanț la prăvălie, ăla mare al lu’ Labie. Ehee, când oi avea io timp… Și cu ăsta e de povestit!
De atunci nu mai iese de pe uliță. Și-a făcut un scaun la poartă. Și de dimineață până seara nu se mișcă de pe el. Nici cu tractorul nu poți să-l târăști de acolo. Nu e unul să treacă pe drum fără să-l umple el de zoaie. De data asta, însă, numai în gând.
Dar… ca lumea să creadă că e încă puternic, însă pașnic. Atribulul înțeleptului. Și-a cumpărat o cutie de scobitori. Și toată ziulica rumegă câte una între gingii. Cu economie, că la banii lui și alea sunt scumpe. Se scobește așa fudul, în văzul public, ca după cine știe ce friptură savuroasă. Lumea știe că e sărac lipit. Trăiește din pensia lu’ socră-su, pe care se laudă că-l întreține. Să-l vezi cum pleoscăie din buze, cu scobitoarea în colțul gurii! Cine trece să își închipuie că încă mai poate, are cu ce să muște. Da’ nu vrea!

Dumitru Sava (Dafinul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro