Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Văduva și lămîile

de Zburlea Ariana

Simt cum plutesc deasupra unei mări, ale cărei valuri se înclină cu grație către divin, cîteodată, dar și către odiosul profan. Nu pot ști cu exactitate ce înseamnă asta, dacă mi s-ar cere să explic teoretic; cîte înțelesuri nu s-au dat acestor lumi, în timpuri diferite! – dar simțirea rămîne pură, abstractă, și poți ajunge la ea doar prin fiorul inspirației sau al unei meditații profunde.
În dimineața unei toamne care abia începuse, cînd ceața încă respira peste străzile orășelului nostru modest, tresărirea de odinioara(ă), odată pierdută, a reapărut văzînd pașii fermi și simpli de sub îmbrăcămintea monahală a unei copile. Negrul acela adînc nu-mi amintea de dățile cînd mama purta doliu, nici de scrumul unui chibrit, sau de mizeria întîmplării în care ne aflăm neștiutori, cu toții – ci doar de liniște, una grațioasă și eternă, care nu se schimbă peste timp în cuvinte. Ea – o necunoscută, o călugăriță ortodoxă, după port, la fel ca toate celelalte, un chip palid cu ochii adormiți, o apariție ce nu ar fi însemnat nimic pentru un trecător oarecare; aparent ar fi inspirat milă sau regret, căci fata era foarte tînără, ,,cu viața înainte”, cum ar spune unii. Zîmbeam... De ce viața ar fi înainte și nu ,,încotro”? Poate înapoi, poate stăm pe loc, poate nu ne mai dorim o direcție. La acel moment, văzîndu-i înfățișarea ca de fantomă rătăcită, mi-am dat seama că am mai simțit, demult, acel carusel de năluciri, și nu de puține ori, desfășurîndu-se astfel (voi încerca să exprim fidel): prima dată, sufocarea, un fel de muțenie, ca și cînd s-ar anticipa ceva ce nu ar trebui să se întîmple. Mai apoi, ar urma nostalgia, tristețea, rușinea, toate petrecute deodată, de parcă nici nu se mai pot distinge, și în sfîrșit – indignarea. Primele două ,,componente” ar părea ciudate, dar obișnuite, dacă nu ar fi existat indignarea din sfîrșit, ideea că poate acel tip de viață mă cheamă. Încercam să deslușesc ceea ce mi se întîmpla. Nu e o voce anume, cum se spune, care îți dictează să te călugărești, ci doar o vagă transpunere de nici o secundă a unei alte vieți, a unei alte inimi; mai mult pare a fi o conștiință care se află în fiecare dintre noi, ascunsă, uneori niciodată descoperită. Ar avea o altă formă, de sihăstrie ori suicid, de fugă neîncetată sau disperare, așa văd eu goana după pace. Și n-am nega această conștiință pentru că nu am ști de existența sa. Se spune că cine își dorește liniștea mai devreme de vîrsta a treia, a suferit mult și îi trebuie tihnă. Nașterea însăși e o suferință anticipată, a celulei, un destin ce adună toate genele trecutului, ale urii, ale talentului sau frumuseții pe care omul bătrîn de la capătul potecii probabil nu și le-a dorit vreodată.
Nu m-ar chema Dumnezeu Însuși sau religia, privită ca o mamă ori ca o curvă mincinoasă, ci Liniștea, Timpul, o pedeapsă dulce din care nu ești nevoit să înțelegi ceva sau să creezi, ci pur și simplu o invitație calmă la ordine în tot ceea ce înfăptuiești, una curată, căci ar deveni imparțială, nici bună, nici rea – nu ar mai exista atribute cînd te dedici unui lucru - ce nu face rănește sufletul cuiva - în singularitatea sa, transformînd idealul în fel de a fi. Intelectualii ar numi-o limitare habotnică, neînțeleșii nu ar fi interesați, oamenii simpli ar rămîne speriați, dar curioși. Numai un fericit ar putea fi speriat și curios în același timp... Și mai există un gînd care frămîntă, întrebarea despre necesitatea singurătății, fără să ai un fel special de a trăi și cîntări lucrurile. Să găsim Liniștea însăși în oameni? Drumul nu poate fi simplu, te va face să-ți dorești tot mai mult libertatea de a striga lumii să te lase singur, cu fiecare căzătură, acea rană se va adînci și pe parcurs vei fi prea obosit ca să o vindeci. Un om și atît, cel căruia îi simți prezența, dar lîngă care ești singur și totodată protejat cu mîini calde, cel care îți îngăduie să fii tu, dar care privește spre tine cu nespusă dragoste, deși pică în tristețe și plînge, lacrimile lui se usucă mai repede decît petala de rouă și revine la un ceas neașteptat, să te cuprindă cu blîndețe, cu înțelepciune... Cu liniște...

Zburlea Ariana (crepuscul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro