proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Simt cum plutesc deasupra unei m?ri, ale c?rei valuri se înclin? cu gra?ie c?tre divin, cîteodat?, dar ?i c?tre odiosul profan. Nu pot ?ti cu exactitate ce înseamn? asta, dac? mi s-ar cere s? explic teoretic; cîte în?elesuri nu s-au dat acestor lumi, în timpuri diferite! – dar sim?irea r?mîne pur?, abstract?, ?i po?i ajunge la ea doar prin fiorul inspira?iei sau al unei medita?ii profunde.
În diminea?a unei toamne care abia începuse, cînd cea?a înc? respira peste str?zile or??elului nostru modest, tres?rirea de odinioara(?), odat? pierdut?, a reap?rut v?zînd pa?ii fermi ?i simpli de sub îmbr?c?mintea monahal? a unei copile. Negrul acela adînc nu-mi amintea de d??ile cînd mama purta doliu, nici de scrumul unui chibrit, sau de mizeria întîmpl?rii în care ne afl?m ne?tiutori, cu to?ii – ci doar de lini?te, una gra?ioas? ?i etern?, care nu se schimb? peste timp în cuvinte. Ea – o necunoscut?, o c?lug?ri?? ortodox?, dup? port, la fel ca toate celelalte, un chip palid cu ochii adormi?i, o apari?ie ce nu ar fi însemnat nimic pentru un trec?tor oarecare; aparent ar fi inspirat mil? sau regret, c?ci fata era foarte tîn?r?, ,,cu via?a înainte”, cum ar spune unii. Zîmbeam... De ce via?a ar fi înainte ?i nu ,,încotro”? Poate înapoi, poate st?m pe loc, poate nu ne mai dorim o direc?ie. La acel moment, v?zîndu-i înf??i?area ca de fantom? r?t?cit?, mi-am dat seama c? am mai sim?it, demult, acel carusel de n?luciri, ?i nu de pu?ine ori, desf??urîndu-se astfel (voi încerca s? exprim fidel): prima dat?, sufocarea, un fel de mu?enie, ca ?i cînd s-ar anticipa ceva ce nu ar trebui s? se întîmple. Mai apoi, ar urma nostalgia, triste?ea, ru?inea, toate petrecute deodat?, de parc? nici nu se mai pot distinge, ?i în sfîr?it – indignarea. Primele dou? ,,componente” ar p?rea ciudate, dar obi?nuite, dac? nu ar fi existat indignarea din sfîr?it, ideea c? poate acel tip de via?? m? cheam?. Încercam s? deslu?esc ceea ce mi se întîmpla. Nu e o voce anume, cum se spune, care î?i dicteaz? s? te c?lug?re?ti, ci doar o vag? transpunere de nici o secund? a unei alte vie?i, a unei alte inimi; mai mult pare a fi o con?tiin?? care se afl? în fiecare dintre noi, ascuns?, uneori niciodat? descoperit?. Ar avea o alt? form?, de sih?strie ori suicid, de fug? neîncetat? sau disperare, a?a v?d eu goana dup? pace. ?i n-am nega aceast? con?tiin?? pentru c? nu am ?ti de existen?a sa. Se spune c? cine î?i dore?te lini?tea mai devreme de vîrsta a treia, a suferit mult ?i îi trebuie tihn?. Na?terea îns??i e o suferin?? anticipat?, a celulei, un destin ce adun? toate genele trecutului, ale urii, ale talentului sau frumuse?ii pe care omul b?trîn de la cap?tul potecii probabil nu ?i le-a dorit vreodat?.
Nu m-ar chema Dumnezeu Însu?i sau religia, privit? ca o mam? ori ca o curv? mincinoas?, ci Lini?tea, Timpul, o pedeaps? dulce din care nu e?ti nevoit s? în?elegi ceva sau s? creezi, ci pur ?i simplu o invita?ie calm? la ordine în tot ceea ce înf?ptuie?ti, una curat?, c?ci ar deveni impar?ial?, nici bun?, nici rea – nu ar mai exista atribute cînd te dedici unui lucru - ce nu face r?ne?te sufletul cuiva - în singularitatea sa, transformînd idealul în fel de a fi. Intelectualii ar numi-o limitare habotnic?, neîn?ele?ii nu ar fi interesa?i, oamenii simpli ar r?mîne speria?i, dar curio?i. Numai un fericit ar putea fi speriat ?i curios în acela?i timp... ?i mai exist? un gînd care fr?mînt?, întrebarea despre necesitatea singur?t??ii, f?r? s? ai un fel special de a tr?i ?i cînt?ri lucrurile. S? g?sim Lini?tea îns??i în oameni? Drumul nu poate fi simplu, te va face s?-?i dore?ti tot mai mult libertatea de a striga lumii s? te lase singur, cu fiecare c?z?tur?, acea ran? se va adînci ?i pe parcurs vei fi prea obosit ca s? o vindeci. Un om ?i atît, cel c?ruia îi sim?i prezen?a, dar lîng? care e?ti singur ?i totodat? protejat cu mîini calde, cel care î?i îng?duie s? fii tu, dar care prive?te spre tine cu nespus? dragoste, de?i pic? în triste?e ?i plînge, lacrimile lui se usuc? mai repede decît petala de rou? ?i revine la un ceas nea?teptat, s? te cuprind? cu blînde?e, cu în?elepciune... Cu lini?te...