Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

La scăldat

de Viorel Darie

La scăldat

(din volumul "Bucovina - plai de basm și dor ")

Cât timp a ținut furtuna de-aseară, Motocel, pisoiul, era de nevăzut, fiind ascuns undeva bine în partea cea mai obscură din odaie, adânc sub pat, în dosul unor ghete ale bunicului. Acum, dimineața, ieși șovăielnic de sub pat, uitându-se cu teamă în toate părțile. Când se lămuri că liniștea revenise în casă și-n afară, începu să umble prin odaie, scoțând primul mieunat. Apoi repetă mieunatul lui subțire cu mai multă convingere. Îi era foame. Știa că bunica va veni de undeva să-i pună lăptic în străchinuța din tindă.

Trezirea asta înainte de vreme a pisoiului avu ca rezultat trezirea lui Ionuț, care, liniștit cu greu în urma furtunii de-aseară, dormise neîntors până dimineața și nici acum nu s-ar fi sculat, dacă nu l-ar fi trezit Motocel cu mieunatul lui.

Bunica, intrând în odaie, văzu că cei doi sunt sleiți de foame și se grăbi să le pună ceva de mâncare, unuia pe masă, celuilalt în tindă.

Bunicul era deja trezit demult și ieșise în livada cu fân, să vadă cum ar putea drege prepelecii răsturnați de furtună. Trebuiau desfăcuți de tot și pus fânul iar la uscat. Dar asta după ce soarele va urca pe cer și va usca pământul după ploaie. Țarina, de dincolo de pârâu, arăta îngrozitor – se vedeau două răni groaznice pe trupul dealului, două alunecări mari de teren și încă vreo două alunecări mai mici. Pe partea dealului unde era casa bunicilor, nu se vedea nicio alunecare de teren.

Vremea dădea semne că ziua aceea va fi nespus de frumoasă. Roua se zvântase, albinele se porniră să zumzăie voioase în jurul stupilor.

Bunica, plecând la fân, la vale, unde bunicul începuse să cosească mai multe brazde, îi zise lui Ionuț să nu plece de-acasă, să nu-i dea iarăși bătăi de cap, lăsând casa descuiată și singură. Dar poți să te pui cu un copil? Acesta ieși doar un pic pe uliță, doar cât să se uite în vale, să vadă ce mai e prin sat. Ceva îi atrase curiozitatea: mai în vale, pe toloacă, luceau mici ochiuri de apă, ca niște minuscule lacuri. De bună seama, în urma ploii furtunoase de ieri, gropile se umpluseră de apă iar acum luceau ispititor.
Se uita cu încântare spre livezile cosite de curând de vecinii din vale, îi plăceau și își dorea să fie și el acolo.

Iată, acolo, lângă casa vecinilor, ieșiră din casă toți cei trei copii, pesemne trimiși cu treburile casei. De cum îi văzu, Ionuț coborî un pic mai în vale, încât copiii îl văzură și ei. Fetița cea mai mare îl strigă:

- Ionuț ! Nu cobori la noi, în vale ?
- Nu am voie. Mi-a zis bunica să nu plec departe de casă. Mai bine veniți voi aici, la deal, să vedeți cum lucește apa în toloacă.

- Ce apă ? Unde ai văzut tu apă pe deal ? întrebă nelămurită Anuța.

- Uite chiar aici aproape de mine !
Copiilor din vale, foarte curioși de tot ce zicea Ionuț, nu le-a fost greu să lase treburile de lângă casă, ca să tragă o fugă până sus pe deal, să vadă despre ce luciri de ape tot vorbește Ionuț. Când au ajuns sus la Ionuț, într-adevăr, ce minunăție! Toate gropile din toloacă, și mai adânci, și mai mici, se umpluseră de apă din puhoiul de ieri, iar acum luceau ca niște oglinzi, sub cerul curat ca o pânză albastră. Unul după altul, pe rând, copiii intrară în apa puțin adâncă, rece și nu prea. Se învățară cu apa repede. Găsiră băltoace mai adânci, până la glezne, apoi până la genunchi. Ce bine era în apă multă !

- Are cineva curajul să se scalde în apa asta ? zise Mihăiță, băiatul mijlociu din vecini.

- Mă scald eu întâi ! zise Vlăduț, băiatul cel mic.
- Mă scald și eu, zise Ionuț.

- Și eu, zise Anuța.

Ce plăcere nebună i-a cuprins pe copii, să aibă atâta apă de bălăceală. Se zbenguiau prin apă, se stropeau, aruncau cu apă unii pe capul și pe hainele celorlalți. Și erau niște chiote ! …

După un timp, găsiră o groapă și mai adâncă, în care apa era chiar mai sus de genunchi. Dintr-odată, le veni așa un chef să se culce prin apă, bălăcindu-se. Curând, apa se făcu galbenă, ca lutul. Copiii uitară de hainele și de părul de pe cap, care erau pline de apă și glod, din cap până-n picioare.

Distracția asta fu curmată când le era lumea mai dragă, iar bunica, nedumerită unde dispăruse de-acasă Ionuț fără să-i ceară voie, avu presimțirea să iasă pe toloacă, să-l caute pe băiat. Rămase tablou, când văzu ce făceau copiii în gropile cu noroi. Nu mai cunoștea pe niciunul, de plini de glod cum erau. Strigă tare pe Ionuț:

- Hei, Ionuț, ce faci acolo ! Vino acasă imediat ! Să vezi ce pățești de la mine!

Pofta de joc pentru copii dispăru pe loc și fiecare fugi acasă cât mai repede. Dar ce să facă cu hainele ? Anuța și cu frățiorii ei s-au dus la cișmea și au clătit hainele de noroi. Se vor zvânta repede, căci ziua era deosebit de însorită și călduroasă.

Însă bunica îl luă de mânuță pe “porcușorul” ei de copil, îl dojeni, îi mai dădu o palmă pe șezut, îl duse în casă, îl schimbă de hainele lui mâloase și ude și-i dădu alte hăinuțe uscate. Nu de alta, dar îi era frică să nu prindă guturai copilul, căci știa ce greu îi trece răceala.

Nu se întâmplă mare lucru cu Ionuț după bălăcirea în apa rece din gropi, doar îi curse un pic năsucul și atât. Ionuț, hoțomanul, arăta cumva bucuros de isprava lui, era roz la obrăjori, plin de voie bună și mulțumit de întâmplarea din ziua aceea.

(va urma)

Viorel Darie (vioreldarie) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro