Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Triburi și cratere XI

de Pestrea Ion-Daniel

Spaima era o matahală care umplea camera, încât lui Jory îi venea greu să se miște. Privirea i se umpluse de un roi de musculițe și nu mai vedea clar.

Mai multe lănci ale soarelui treceau prin geam și se înfigeau în covorul gros cu model tropical, mâncat de termitele albe ale scamelor.

Dacă ar fi avut o limbă de furnicar, lungă și lipicioasă, Jory le-ar fi adunat până la ultima, ascultând de instinctul sădit în el de Dresor.

Curățenie, curățenie, curățenie, până la ultima suflare.

Miriapodul suna ca ploaia, ca grindina, o darabană de unghii pe sticlă, sau de ghiare.

Ce variante am? socoti Jory.  Se gândea că bine i-ar fi prins lecțiile de supraviețuire în mlaștină, cu antrenamente și tehnici de apărare, plus alte bazaconii, cum ar fi de unde să muști scorpionii sau cum să prepari carnea de iguană. Dacă voi fi pus în situația să halesc o tarantulă, nu voi ști ce să fac. E tragic!  Jory se și vedea alungat în smârcuri, forțat de amokul birocraților să părăsească Kermadecul.

Măcar o praștie de-aș fi avut! Pe sfântul Curry!

Cu ce să ripostez? Cu fierul de călcat, mânuit ca un bici de luptă. Dacă mă lovesc singur în cap, îmi pierd cunoștința. Inert, voi fi servit pe tavă. Luat ca din oală. Corniza arată ca o lance, dar sigur e din plastic subțire. Veioza pare un buzdugan, dar e ușoară. Cu ce, cu ce?

Jory se opri asupra unei vaze din sticlă groasă, pătrățoasă, pe care socotea că va fi în stare s-o arunce cu precizie, în orice punct vulnerabil ar fi arătat atacatorul. Odată căzut la pământ sau măcar derutat, cu siguranță va fi ușor de anihilat, printr-o lovitură cu scaunul de bambus.  

După un timp când nu se mai auzi nimic, se trezi cu ei în curte. Folosi o oglindă mică ca pe un periscop, să-i vadă, căci oricât de groază i-ar fi fost, curiozitatea era mai mare.

Asemănarea era remarcabilă și Jory găsi numele miriapod bine ales. Birocrații păreau sudați într-o creatură unică, două rânduri, probabil vreo zece-unsprezece pe fiecare, cu măști sau coifuri pe cap și scuturi spre exterior, ca niște adevărați războinici,  dar în loc de lănci ei agitau o mulțime de bețe lungi, răsucite și verzi, destul de subțiri.

Era înspăimântător.

Cineva îi asmuțise. Putea fi iubita părăsită de curând. Se socotise ea trădată în dragoste? Îl denunțase ca înșelător de inimi? Greu de spus.

Hidoasă defilare! Atâtea membre strâmbe și nicio față. Parcă le vedea trăsăturile, schimonosite de ură, luminate pervers de plăcerea răului, scrâșnind măselele a cruzime nepotolită, și cu el în mintea lor, o insectă vinovată, destinată strivirii.

Sau era salvatorul cu măgar, pe care poate îl jignise cumva, sau îl plătise prost. Sau oamenii ciupercă, ale căror vorbe nu le pricepuse. Prietenul care tortura un cățel? Căruțasul fumător? Una dintre tipele cu unghii curbate, tari?

Meșterii de-constructori îi puneau lui în cârcă, oare, dispariția celor doi spioni, mâncați de Tiranovulpe? Imposibil de știut.

În forul lui interior, Jory aștepta intervenția minții, mai luminată, cu lămuriri și eventuale dezlegări în acest caz complicat, însă aceasta zise numai:

Ce-i mult strică.

La ce te referi?

La așteptare. Vom sări pe fereastra din spate.

Pestrea Ion-Daniel (apterix) | Scriitori Români

motto: winter is coming

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro