Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Paradoxul feminin (sau cum ochii b?rbatului nasc zei?e)

de Dumitru Sava

Toate femeile la un loc nu fac cât una singur?. Femeia mea!
?i fiecare femeie e mai presus de toate celelalte. În ochii cuiva.
Concluzia logic?: Orice femeie face cât toate la un loc, dar toate la un loc nu fac cât o femeie!
Între atâtea miliarde de femei, chiar de se cheam? Cleopatra, Ariadna, Elena, Antigona, Pandora Salomeea, Dalila, Euridice ori e o ilustr? anonim?, femeia r?mâne totu?i unic?. Cum numai divinitatea este. Poate de aceea aproape fiecare copil? viseaz? s? ajung? ori stea ori div?. S? fie femeia divin?? O putem încorona cu orice superlativ, dar ca s? existe ea are nevoie de un b?rbat. De cel în stare s? o valideze. S?-i spun?-n fiecare clip? cât este de frumoas?. S? o mint? c? ea e cea mai ceamai dintre cele mai! Pân? ?i Dumnezeu exist? pentru c? exist? cineva care s?-l perceap?, s?-l ?tie, s?-l proclame ?i s? i se-închine. Altfel r?mâne fiin?a în sine, echivalentul nonexistentului. Deci, ?i femeia exist? pentru c? are cine s? o afirme, s? o consacre, s? o aduleze. Doar în ochii b?rbatului ea exist? ca femeie. Numai b?rbatul îi poate descoperi ?i scoate la suprafa?? feminitatea – esen?a ei ontic?. Dar pentru aceasta trebuie s?-l nasc?.
De aceea l-a f?cut Dumnezeu, mai întâi, pe Adam? Facerea a fost posibil? pentru c? Tat?l era, de fapt, femeie? Dac? da, e vorba de o femeie ce ar?ta ca un b?rbat. Barbelo, autocontemplarea în sine de sine a eternului, era Mama-Tat?l originar. Fiindc?, a?a cum ne spune Geneza, primul om era dup? chipul ?i asem?narea sa. Atunci de ce s? mai fac? înc? o femeie din coast? de b?rbat? A fost un joc în care Tat?l voia s?-?i în?ele confiin?a cu o alta, iar Ea l-a p?c?lit f?cându-i un Adam? Sim?ea divinitatea nevoia unei concuren?e? Cochet?ria îi cerea o oglind? în care s? se admire? Se pare c? ochii b?rbatului (Adam) nu-i erau de ajuns. Îi mai trebuia ?i ceva cu care s? se compare. Poate vroia s? vad? dac? ?i cât conteaz? în ochii b?rbatului.
Din coast? a f?cut, îns?, numai o copie - doar a feminit??ii sale nu ?i a perfec?iunii, atotputerniciei ?i atotcunoa?terii. Dorea s? afle dac? primul om creat are capacitatea de a discerne între adev?r ?i fals? ?i cât de credincios îi este? Poate a fost testul de acreditare ca entitate divin? a primului om. De va alege fiin?a adev?rat? sau femeia-iluzie (falsul), Eva.
Nu se hot?ra, îns?, s?-l pun? pe Adam la aceast? încercare. Dac? b?rbatul nu era în stare s? disting? adev?rul de copie - iluzie? Dac? privirea sa va fi alunecoas?? Dac?… Aceast? nesiguran??, ?ov?ial? îngerul a interpretat-o drept sl?biciune. ?i a crezut c? a venit vremea uzurp?rii. Folosind m?rul a provocat r?zboi în cer. Mult mai târziu, Paris a f?cut acela?i lucru în Olimp. Mitul biblic ne poveste?te cum s-au petrecut faptele. Temerile zeie?ti s-au adeverit. Mu?când din fructul interzis Adam a ales iluzia, alunecând pe panta necredin?ei ?i prin aceasta ?i-a pierdut raiul ?i eternitatea. În locul purit??ii divine a ales-o pe sedusa ?arpelui (impuritatea). Zice-se ?i un pic cam gravid? cu viitorul Cain.
De?i numai pe jum?tate vinovat (credul în loc de credincios) el î?i asum? b?rb?te?te vina alesei (d?ruitei) sale, la rându-i ?i ea o victim?, ?i împarte cu ea aceea?i soart?. Procedeaz? cam la fel cum era gata s? fac? ?i Hiperion al lui Eminescu. Gre?ala adamic? a fost favorizat? ?i de faptul c?, f?r? s? ?tie, femeia se contaminase, p?stra în organicitatea sa ispita ?arpelui, for?a de hipnoz? cu care înc? îl mai paralizeaz?. Prin puterea ei de seduc?ie îl determinase s? încalce porunca. ?i în zilele noastre, înc? nostalgic? dup? ?arpele, care acum se afla în pantalonii b?rbatului, continu? s?-l ademeneasc?. Abia a?teapt? s? fie iar??i p?c?lit? ?i s? tr?deze. Are toate armele necesare: gra?ia ?i farmecul divin, r?bdarea de a sta mereu în a?teptarea “pradei”, duplicitatea de a spune simultan da ?i nu, abilitatea de a se autoinventa ?i a fi mereu alta, taina fructului oprit ?i dulcea?a p?catului. Virginitatea e modalitatea ei de a se disculpa, de a-?i extrapola asupra prezentului nevinov??ia de dinaintea întâlnirii cu ?arpele. Gre?ala trecutului se r?sfrânge asupra sie?i, sub falsa imagine de fiin?? slab?, vulnerabil? ce are nevoie de ocrotirea masculin?. ?i tocmai aceas? poz? ar putea fi elementul forte în strategia seduc?iei.
Dup? c?dere (alungare), p?rin?ii biblici ?i-au salvat totu?i nemurirea prin ?arpele b?rbatului ce mu?c? din m?rul femeii, infestându-l cu al?i ?erpi?ori. Acelui moment al ademenirii Evei de c?tre ?arpe i se spune, ast?zi, procreare. Pe p?mânt b?rbatul blestemat, dar totu?i adev?rat, convie?uia cu iluzia (falsul), tr?ind îns? simultan nostalgia fiin?ei adev?rate, pure (divinitatea). Barba care îi cre?te e doliul incon?tient ce-l poart? dup? perfec?iunea pierdut?. Drama vie?ii lui se juca între femeia de lâng? el ?i cea himeric? din cer. Himer? pe care a transmis-o, ca pe un blestem, urma?ilor s?i masculini. Din dorul de femeia adev?rat? s-a n?scut iubirea. De aceea se ?i spune c? iubirea e divin?. R?mâne o aspira?ie de neatins pentru b?rbatul dec?zut. Tr?irea sa pentru Eva e o iubire pervertit?, c?reia i se spune dragoste. E ca o patim?! Fiindc? în condi?ia sa de biet muritor p?time?te, fiind nevoit s? aleag? mereu copia (iluzia). De?i intue?te, înc?, perfec?iunea originalului! Dar nu are ce face. A?a c?, în ochii s?i, femeia de lâng? el e veritabila, unica, mai presus decât toate celelalte. ?i ele tot ni?te copii (falsuri). Spre a se elibera de dilematica tenta?ie a alegerii, transfer? asupra p?mântencei inaccesibila perfec?iune a divinit??ii. Raportând-o la celelalte muritoare îi vede numai calit??ile ?i virtu?ile, o sacralizeaz?. Ori, mai poetic spus, o divinizeaz?. Chiar ?i spre apusul vie?ii, pentru însu?i Adam b?trâna Eva f?cea cât toate femeile la un loc (fiice ale sale). Ea avea îns? un atuu, provenea nemijlocit din coasta lui. Din aceast? nevoie de divinizare a femeii p?mântene, spre a-i exclude orice concuren?? ?i a o face unic?, urma?ii masculini au introdus un fals. Au ignorat pân? la negare feminitatea divin? (cereasc?) adev?rat?, numind-o Tat?l. ?i astfel absolutul feminin nu mai trebuie c?utat în cer, e coborât pe p?mânt, fiind inoculat ?i transferat alesei sale muritoare. Tocmai acel transfer imaginar a permis s? i se consacre p?mântencei aura “eternului feminin”. For?ând verticalitatea cer – p?mânt s-a ajuns, astfel, la paradoxul c? aleasa face cât toate femeile la un loc. Dar toate p?mântencele la un loc nu fac cât o femeie - divinitatea. Ochii b?rbatului sunt cei care realizeaz? aceast? mitizare a femeii. ?i poate c? aici ar trebui c?utat ?i descifrat “misterul feminin” nu în datul ei de “ispit? a p?catului”. În aceast? ridicare, în?l?are pe care i-o face, de la muritoare la zei??. Orgasmul echivaleaz? cu ajungerea, dac? nu pân? în al nou?lea cer, m?car pân? în al ?aptelea.
Involuntar, b?rbatul continu? s? se mint? c? e fericit, refulându-?i în subcon?tient nefericirea existen?ial?. Aceast? tensiune intern?, conflict latent va alimenta puseurile sale de voluntarism, violen?? ?i ira?ionalism a c?ror for?? se m?soar? prin frecven?a ?i intensitatea ie?irilor în decor. La rându-i, incon?tienta presim?ire a imperfec?iunii sale o face pe femeie s? fie, mai tot timpul, nesigur? de sine. ?i de aici preocuparea ei excesiv?, aproape morbid?, de a ar?ta cât mai bine, de a fi frumoas? pân? la str?lucire. Orbirea b?rbatului, spre a nu-i descoperi falsul, e un alt moment de vârf în tactica ademenirii. Dar tocmai aceast? exagerat? grij? pentru trupesc desconspir? cel mai bine, poate, starea ei de fiin?? dec?zut?.
Divinitatea reprezint? unitatea în sine a plinului cu golul, adic? plinirea. Dup? creare, spre a nu-i fi egal, adamului divin îi este extirpat (extras) golul prin crearea din el a femeii. Plinul ?i golul existau acum împreun?, dar separa?i, f?r? a cunoa?te poten?a unit??ii plin-gol din care izvora crea?ia. Unirea dintre ele, contopirea era marea tain? a fructului oprit! La aceast? întâlnire b?rbatul era menit s? aduc? erosul, iar femeia magia. ?arpele dezv?luie, prin m?r, acest secret. Voia unificarea plinului cu golul adamice spre a declan?a o alt? crea?ie, pe care s? o controleze el prin manipulare. Adam de?inea doar o mu?c?tur? din cunoa?tere. Secretul întregului m?r r?mânea la ?arpe. Interven?ia divin? (blestemul) se produce spre a salva unicitatea crea?iei. Luându-li-se eternitatea, chiar dac? golul ?i plinul se contopesc din când în când, cei doi nu au timpul necesar pentru împlinirea planului satanic al unei alte crea?ii concurente ce ar diviza perfec?iunea, eternitatea ?i infinitul. E posibil? doar procrearea plinului ?i a golului separate.
Pentru c? s-a l?sat ispitit? de ?arpe ?i la rându-i l-a ademenit pe primul om, p?mânteanca e blestemat? s? suporte durerile facerii, care îns? nu e crea?ie. În gnosticism Sophia (gol) este emana?ia eonic? ce aspir? (absorb?ie) la cunoa?terea absolutului (plinul) incognoscibil. Din aceast? umplere par?ial? cu gnoz? se na?te lumea imperfect?, deformat? a demiurgicului. Întemni?at în materialitatea ei, omul încearc? s? se elibereze de r?u nu prin credin??, ci prin cunoa?terea (re cunoa?terea) scânteierii gnostice din sine. Deci, o reîntoarcere la divinitate tot pe calea m?rului (?arpelui)? Eva biblic? era inferioar? b?rbatului nu doar pentru c? era f?cut? din coasta lui (anex?), ci ?i pentru c?, p?c?lit? de ?arpe, ea nu mu?case m?rul. Doar i-l adusese lui Adam. Numai acesta de?inea frântura de cunoa?tere. Prin umplere cu plinul adamic, în procesul z?mislirii, ea transfer? ?i asupra urma?elor gnoz? de la acesta. Astfel p?mânteanca ajunge s? se gnosticizeze, preluând mediat din atributul, exclusiv b?rb?tesc, de cunosc?tor (dou? capete). Aceasta înseamn? o masculinizare, înscriere a ei pe calea devenirii întru divinizare.
B?rba?ii de dup? str?mo?ul biblic erau n?scu?i din iluzie. Coasta lui Adam replicat? ajunsese s? nasc? b?rba?i (plinuri) ?i femei (goluri) separate. De aceea, facerea apar?ine doar divinit??ii, na?terea p?mântencei. Se poate spune c? dac?, prin actul alegerii (îndr?gostirii), b?rbatul sacralizeaz? femeia, aceasta, prin na?tere, îl profaneaz?. Refacerea momentan? a cuplului se produce în procesul z?mislirii, dar la na?tera f?tului vor domina fie caracterele feminine, fie cele masculine. N?scutul repetitiv, succesiv din p?c?toas? înseamn? pierdere din substan?a divin?. Chiar ?i prin iubirea ei face acela?i lucru. Ridicând ochii asupra st?pânului (proprietarul coastei) îl coboar? pe acesta la nivelul ei spre a ?i-l face accesibil. Adam era f?cut nu n?scut, p?mânteanul e n?scut ?i nu f?cut! Distan?a dintre „facere” ?i „na?tere” este exact aceea dintre zeitate ?i muritoare. Blestemul dec?derii îl urm?re?te, în continuare, pe fiul lui Adam. Cu fiecare genera?ie se îndep?rteaz?, diluiaz?, pierde din sacralitate. Este produsul (fiul) unei fiin?e dec?zute. Prin p?mânteanc? geneza devine tot mai genetic?. C?p?tând onticitate, spiritualitatea divin? sufer? succesiuni de muta?ii genetice (profan?ri). Se deplaseaz? dinspre adev?r c?tre iluzie (copie) – aparen??.
Matriarhatul a reprezentat momentul culminant al dec?derii masculine. B?rbatul ajunge atât de slab încât î?i pierde statutul dominant (domini), de st?pân. Probabil impoten?a sa se exprima inclusiv prin incapacitatea de a-?i mai satisface partenera. Cum femeia (gol) simte permanent, în mod natural, cu întreaga ei organicitate, lipsa a ceva, tr?ie?te inexplicabil o nesfâr?it? insatisfac?ie. Nevoit? s? apeleze la mai multe exemplare masculine (traiul în turm?), descenden?a nu mai poate fi stabilit? decât pe cale matern?. Existen?a clanurilor materne ?i lupta pentru supravie?uire duc la apari?ia r?zboiului ca fenomen social. Nevoia de protec?ie îl revalideaz?, treptat, pe b?rbat sub noua sa aur? de r?zboinic. În acela?i timp, prad? de r?zboi, femeia ajunge sclav? a b?rbatului. De?i societatea evolueaz? acest statut ingrat e încastrat ?i transmis, aproape genetic, în mentalul b?rb?tesc pân? târziu. Cam aceasta trebuie s? fi fost pozi?ia femeii la vremea în care Maria îl na?te pe Dumnezeu. Atunci se pogoar? pe p?mânt plin?tatea divin?. Fecioara doar o g?zduie?te, nu particip? la ea. De aceea, Iisus nu e un produs al na?terii, ci e o re facere a lui Adam cel divin. Încheierea unui ciclu prin ridicarea blestemului biblic. Semnifica?ia p?mântean? e c? p?c?toasa poate na?te (g?zdui) divinitatea, îns? în forma ei polar?. Iisus e totu?i doar b?rbat. De?i m? doresc un psilantropist, prieten de-al lui Origen, repet, Cristos nu e un produs al z?mislirii. Mai degrab? se poate vorbi de un soi de incuba?ie. Nimic din substan?a p?mântencei nu particip? la organicitatea sa. Altfel, oricât de curat? ar fi Fecioara, i-ar fi afectat? puritatea divin?. F?r? s? mai lu?m în seam? c? imaculata era “zidit?” din mortarul maculat al str?bunicei Eva. Murirea christic? are rolul de a-l elibera, “deparazita” de contaminarea umanului în perioada incuba?iei ?i ulterior a propov?duirii înv???turilor. Acest moment reabiliteaz? ?i imaginea b?rbatului. Reactualizeaz? amintirea substan?ei divine c?reia îi apar?ine ?i al c?rei de?in?tor este. Noua învestire cu demnitate se va exprima ?i prin exclusivitatea dreptului s?u de a accede în altar.
De?i r?mâne, în continuare, separat? de b?rbat se produce totu?i o reabilitare ?i a femeii p?mântence. Prin îns??i organicitatea sa (menstrua?ia) ea se purific? continuu de necur??enia p?c?tuirii. Dar, ca n?sc?toare de sfin?enie, ea demonstreaz? c? este apt? ?i pentru propria reconfigurare (restaurare a divinit??ii). Între, cândva, st?pân? ori sclav? încearc? s? se pozi?ioneze drept egala b?rbatului. Începe lungul proces de emancipare feminin?. Cel mai bun aliat în aceast? tentativ? este arta. Venus din Milo, Gioconda, madam Pogani sunt resacraliz?ri ale ei.
Epoca modern? o g?se?te în plin avânt pentru acapararea unor domenii exclusiv b?rb?te?ti. Pentru a face fa?? noilor priva?iuni e nevoit? s? se adapteze. Acest proces se caracterizeaz? printr-o pierdere treptat? de feminitate ?i intrarea într-un ciclu de masculinizare. Î?i diluiaz? feminitatea, dar se umple cu atotputernicie ?i atotcunoa?tere. Aceasta e, în fapt, tendin?a de refacere a totului divin prin reunificarea femeii cu b?rbatul întru aceea?i fiin??. Gradul sporit de feminizare a b?rbatului, în prezent, e exprimat, poate cel mai bine, de amploare implic?rii sale în maternalitate (concediu parental). ?i modificarea pe cale chirurgical? de sex atest? acest simptom. Pe fundalul viitorului se proiecteaz? androginizarea. Genetica avertizeaz? deja asupra intr?rii într-un stadiu de detesteronizare ?i estrogenizare planetar?. Aceasta s? însemne o reîntoarcere a p?mântencei (copiei) la sine? Divinitatea î?i recupereaz? oare feminitatea înstr?inat? prin facerea Evei? Odiseea lui Adam s? se apropie de final prin revenirea lui, dup? ce a cunoscut lumea, în rai?
Pân? acolo drumul r?mâne înc? lung. Între atâtea aparen?e (copii), reg?sirea “coastei” devine aproape imposibilitate. Misterioase sunt criteriile dup? care b?rbatul face alegerea, î?i absoarbe (soarbe din ochi) coasta. Îndr?gostirea e o stare de rezonan?? incon?tient? între cele dou? p?r?i desp?r?ite care, inexplicabil, se tot caut?. În prezent s-a ajuns la un dezechilibru temporal, s-a produs o desincronizare. Lungul ?ir de replic?ri ale „coastei” a f?cut s? apar? b?rba?i care nu mai sunt contemporani cu propria coast? ?i coaste libere. Degeaba “cherche la famme” bietul b?rbat, c? nu mai are unde s?-?i afle aleasa (perechea). Degeaba vibreaz? coasta c?ci nu are cu cine rezona. ?i atunci se produc împerecherile de convenien?? cu paleta lor de consecin?e în plan social, matrimonial ?i nu numai. Se amplific? encratismul, apar homosexualitatea ?i lesbianismul. Explozia acestui fenomen, rod al revolu?iei sexuale, va determina reducerea na?terilor. În procesul z?mislirii vor ap?rea mai pu?ini b?rba?i ?i femei. Se modific? astfel probabilitatea, ?ansele acupl?rii coastei la trupul s?u (potrivire) cresc. Frecven?a acestei muta?ii va determina egalizarea treptat? a propor?iei celor doi hormoni în fiecare individ uman – hemafrodizare, care ar putea m?ri durata de via?? la sute sau chiar mii de ani. Se va putea vorbi de o nou? ras? uman? pe planet?. Cunoa?terea va evolua într-atât încât fiin?a uman? s? fie proiectat? ?i realizat? în laborator. Z?mislirea în afara organicit??ii cuplului b?rbat-femeie nu va mai fi îns? na?tere, ci facere. Perfec?ionarea prototipului uman prin succesiunea de faceri îl va apropia pe om de absolutul divin – theizare a antroposului. Vor ap?rea adami cunosc?tori ?i autocunosc?tori ce vor tr?i dup? legile cerului. Prin aceast? readamizare a umanului se va putea vorbi de reunirea cerului cu p?mântul ?i de o revenire a omului în rai, recuperându-?i astfel eternitatea. Noua venire a lui Messia se va face în sens invers ?i nu va fi altceva decât revenirea „acas?” a omului ce s-a autoreformat dup? modelul christic. Se va uni din nou adam cu coasta sa – via?a. ?arpele va fi învins - dispari?ia sexualit??ii ?i odat? cu ea a vinei p?catului originar -, iar r?zboiul din cer se va încheia. Acesta ar putea fi codul ascuns în numele primei femei. Eva nu e altceva decât ave, adic? via??.
Mitul biblic al Genezei ne-ar putea spune, metaforic, c? atunci, în preancestralitate, Adam a fost separatat de via?a sa numit? Eva ?i c? întreaga-i existen?? p?mântean? e o c?utare de sine. Alergarea b?rbatului dup? femeie e alergarea sa dup? propria via??. Fiecare mascul e un Ghilgame? - yang, dar unul care va reu?i, pân? la urm?, s? î?i apropie nemurirea (feminitatea) -yngul.
Paradoxul feminin ar fi acela c? femeia îl face muritor pe b?rbat (p?c?tuire), dar în acela?i timp, clip? de clip?, îl ?i nemure?te atunci când i se d?ruie?te (p?c?tuie?te). Adev?r exprimat atât de frumos prin acel “femeia te coboar?, femeia te ridic?”! Îl coboar? din cer, n?scându-l p?mântene?te, dar îl ?i ridic?, iubindu-l ca pe un zeu. Minunea devine posibil?, oferindu-i-se pe sine ca via??. Aceasta este na?terea – d?ruirea, jertfa de sine a femeii prin care ob?ine iertarea ?i mântuirea. Prin ea se întâmpl? zeificarea p?catului. Sub forma r?stignirii lui pe crucea iubirii. Poate c? cea mai potrivit? definire a femeii ar fi: p?c?toasa care se face minune - minuneaz?. Prin fiecare prunc, care e o minune, ea r?mâne p?c?lita z?mislitoare de îngeri!

Dumitru Sava (Dafinul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro