Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Nu plânge, Eleonora

de Iulia Elize

Lâng? Hanul lui C?praru, Ciprian îi d?dea în continuare ghionturi lui M?lin Ivireanu, cu care se cuno?tea parc? de o via??. Când de fapt pe M?lin Ivireanu îl îndr?gea toat? lumea, ?i asta parc? f?r? excep?ie. Iar lucrul ?sta nu îi era tocmai pe plac lui Axinte. Când de fapt, Axinte îl cam invidia pe frumosul M?lin. De fapt ?i de drept, Axinte nu ?tia prea bine ce se întâmplase cu fata cea nou?, Eleonora, iar faptul în sine c? M?lin Ivireanu o îndr?gea atât de mult, îi p?rea total deplasat. Oricum, Ciprian Axinte trebuia s? recunoasc?, Eleonora ar fi fost o captur? cu adev?rat interesant?.
- ?i zici c? e frumoas?, adic? Eleonora asta a ta?
- Are inima foarte curat?, eu asta î?i zic. Doar atât. Mai departe eu ?tiu. Nu î?i mai zic de ea, c? am început s? o cunosc.
În tot acest timp, M?d?lina d?duse roate Hanului, evitând parc? s? aud? tâmpeniile pe care parc? le vorbeau cei doi, în fa?a paharelor ?i a sticlei cu vin care parc? nu s-ar mai fi ispr?vit niciodat?. În sfâr?it, revenind lâng? cei doi ?i apucând s? aud?, credea ea, câteva frânturi importante din conversa?ie, se gr?bi s? intervin?:
- De cine vorbi?i, de mine?
- Nu de tine, Mimi, stai lini?tit?. Tu ai inima neprih?nit??
- Nu râde de mine, Cipule, c? te bat!
- Atunci ai inima foarte curat??
- Cred, Cipriotule, c? voi vorbi?i, de fapt, de Alb? ca z?pada, eu a?a zic…
- De fapt, de o gagic? nou?. O cheam? Eleonora. M?lin al t?u e înnebunit dup? ea.
- Eleonora?
- Taci, Cipriotule, atâta î?i zic!
- De ce s? tac, M?line, nu î?i place de Eli? Nu e?ti tu nebun dup? ea? …Nu, c? fata e frumoas?, M?d?lina. E mult mai frumoas? decât tine. Tu ai fundule?, îns? ea are chipul foarte frumos. ?i mai are ceva, un nu ?tiu ce… nu prea pot defini…
- Cipule, tu e?ti chiar prost!
- Taci, M?line, c? prostii mari tot nu zic. Ce, nu-i a?a?
- Trebuie s? o cunosc ?i eu pe Eleonora. Tu ce p?rere ai despre ea, M?lin?, spuse Mimi, privind înspre M?lin cu o zavistie din ce în ce mai evident?.
- E frumoas?… Pentru ea, m-a? culca lâng? ro?ile unui tir ?i nu m-a? mai ridica de acolo, pân? a doua zi… Glumesc, Mimi, pe cuvânt de pionier! Oricum, s? ?tii c? e mi?to. Oricum s? ?tii c? nu ?i-a? putea spune pe bune ce cred despre fata asta pe nume Eleonora… Sau poate ?i-am zis deja, ?i tu nu ai în?eles.
- M?line!
- S? nu fii geloas?, draga mea. Eu pe tine te vreau!
…Adic? trupul meu, asta vrei! Te ur?sc, M?line!
- Nu ziceam asta, Mimi! Î?i jur c? nu!
- Taaaaci! E?ti prost!
- Eu, prost?
- Odat? o s? te las, M?line, î?i jur c? da! Cipriotule, cum e, de fapt, Eleonora asta? E frumoas??
- Ea e chipul de pe pergamentele mele, cel pu?in pentru moment.
- Nu, Mimi, c? atunci când Cip e nebun, chiar e dus cu pluta!
- Te-ai înfuriat, M?line?
- O iubesc, atâta v? zic. Tu, Mimi, s? faci ce crezi. Dac? vrei, mai r?mâi cu mine, dac? nu, nu.
- ?i pe mine m? iube?ti, M?line? Sau numai pe Eleonora aia?
Hanul r?m?sese acum t?cut, fântâna cea veche a?tepta ziua de mâine, apa ei tremura, curat?, în adâncime. Era de fapt vremea primelor frunze de tei ?i doar ele ?tiau ce se petrecea în sufletul b?rbatului, cât ?i în cel al femeii, care continuau ?i acum s? se urm?reasc? unul de altul înc? de când i-a desp?r?it Dumnezeu unul de altul, în frumosul Paradis. Poate c? au s? se reîntregeasc?, odat?, undeva chiar lâng? un han, cine s? ?tie? Oricum, în cofele de la Hanul lui C?praru se aducea doar ap? rece ?i bun?, celor care ar fi venit de departe, de foarte departe... Dar M?lin Ivireanu, M?d?lina ?i Ciprian Axinte urmau nu s? purcead? spre han, ci s? îl p?r?seasc?, s? se duc? în sfâr?it de acolo, s? revin? acas?. O vreme foarte târzie s? fi fost, iar la Han s? se fi dat din nou drumul la sirepi, s? ias? din grajduri, ca s? rup?, cu foame, din iarba care abia se i?ise.


- M?line, e?ti atât de frumos! Nu prea vezi în lume b?ie?i frumo?i…, îi spusese, într-una din zile, lui M?lin Ivireanu. Iar acesta nu zise în schimb nimic, ci doar privise în gol, ca un n?uc, cu o privire pierdut?.
- M?line, nu zici nimic?, se speriase atunci Eleonora. Tu e?ti atât de vorb?re?, din câte mi-am dat eu bine seama, iar acum nu po?i spune nici m?car dou? vorbe…
- Nu eu sunt frumos, Eli. Poate fa?a mea s? fie mai deosebit?, nu ?tiu. Zic ?i eu. De pild?, mama e foarte frumoas?… Poate cu ea s? sem?n, dar în rest sunt urât. Dar nu despre asta a? fi vrut s? vorbim acum, s? l?s?m tâmpeniile astea deoparte… Frumuse?ea conteaz? atât de pu?in, Eleonora! Adic? pu?in, pu?in, î?i zic io!
- Ce dr?gu? e?ti când te ?ii de tandre?uri, M?line!
- De tandre?uri?
- Ziceam ?i eu… Spusa ta e uneori tandr?, mai ales când te referi la cei dragi ?ie! …Nu m? refeream la mine, M?line!
- E o întâmplare asta, Eleonora. Mimi zice de multe ori c? sunt un m?gar, c? nu ?tiu s? o ocrotesc ?i dintr-astea… ?i mai are ea o vorb? aiurea care m? oftic?. Dar nu o s? ?i-o zic niciodat?, e aiurea…
- S? nu o mai bagi în seam? pe Mimi, M?line! Eu a?a zic!
Eleonora… Cum e?ti! Cum s? nu o bag în seam??
- P?i nu? Dac? ea vorbe?te a?a…
- De fapt, o ?tiu bine pe M?d?. Sunt cu ea de ?ase ani, adic? înc? pe când eram un pu?tan am?rât de liceu… B?rbatul ?i femeia, Eli, cum s? î?i spun… Dup? un anumit num?r de ani, încep s? se cam plictiseasc? unul de cel?lat, sau cel pu?in a?a ni s-a întâmplat nou?, adic? mie ?i M?d?linei… Nu ?tiu a cui s? fi fost vina… A timpului, sau a noastr?…
- Îmi pare r?u, M?line!
- S? nu î?i par?, Eli! S? nu! Poate am început s? mergem pe altfel de drumuri, eu ?i M?d?… Adic? ea pe o c?rare, eu pe un ditamai drum asfaltat!
- M?line…
- Chiar a?a s-a întâmplat, î?i jur! Mimi are în cap numai poieni!
(Eleonora râde, zglobie)
- Nu râde, Eli!
- Dar nu râd, M?line! Doar c? Mimi nu are nicio treab? cu poienile! Ce treab? s? aib?, zi tu!
- Chiar c? nu, Eleonora. A? fi vrut s? zic „traseu pentru turi?ti”, nu „poieni”, atât de mult ne-am înstr?inat în ultima vreme, de parc? nu ne-am mai cunoa?te câtu?i de pu?in… ?i asta de?i o ?tiu pe M?d?lina la fel ca pe propria-mi persoan?…
- Oricum, e frumoas?…
- Este, da… S? o fi v?zut pe la paispresprezece ani, când începuser? s? i se contureze toate alea ale ei! Ce în?epat? ?i frumoas? era!
- Ce zici, M?line…
- Voiam s? zic… Nu ?tiu ce voiam s? zic… Doar c? era foarte mândr? de frumuse?ea ei, asta voiam s? î?i zic… Nu era nimeni ca M?d?lina. Iart?-m?, Eli, sunt un bou! De parc? nu am mai avea ce vorbi… Adic?, despre altele!
- Nu prea m? pricep eu la lucruri dintr-astea, M?line… O femeie trebuie s? fie pesemne frumoas?, a?a e…
- Musai!
- ?i sufletul?
- Ce e mai frumos decât un suflet de femeie frumoas? care s? locuiasc? într-un trup la fel de frumos?
- Un fluture, M?line!
- Eli, ce mai glume?ti tu! Iart?-m?, am fost prost!

(…)

- Eleonora, de ce e?ti tu mai mereu foarte trist??, o întrebase, alt?dat?, tân?rul. Iar tot ceea ce realizase atunci, pe loc, Eleonora, era c? nu ?tia ce s? îi mai spun? lui M?lin Ivireanu, c? începuse s? se fâstâceasc? ?i s? se închid? în ea.
- P?i…
- P?i! Las?, Eli, nu îmi mai spune. De fapt, s? m? ier?i, nu ?tiu ce mi-a venit s? te întreb asta…
- Ai tot dreptul, M?line. De fapt, suntem deja prieteni, nu?
- Da, asta da. Io îs prietenul t?u! S? o iei pe asta de bun?!
- Prietenul meu? Adic?… prietenul meu?
- Eli, ai mai fost iubit? pân? acum?
- M?line, nu! Adic?, nu ?tiu!
- Ei, nu! Dar e?ti acum… prietena mea. Vorbesc serios!

- Nu nevast?, ci prieten?!
- Ce r?u e?ti, M?line!
- Nu-s!
- P?i, cum nu! ?i M?d?lina? Nu e ea iubita ta? Sau a?a am în?eles…
- Am, de fapt, dou? prietene… A?a cum am ?i dou? mâini, am ?i dou? femei la care ?in, în momentul de fa??. Una e maic?-mea!
- M?line…
- Te-ai speriat, nu?
- Nu mai glumi a?a!
- De fapt, îmi iubesc mama ca un descreierat. Pentru ea a? str?bate de?erturi ?i mun?i. ?i nu glumesc!
- B?nuiesc, M?line!
- P?i!
- Într-o zi, o s? î?i spun, M?line, despre Laura… Adic? de mama… Ca s? o alint, îi spun Lorelei. Este frumoas? ?i bonav?, M?line… Are o minte fragil?, a fost internat? la Obreja. Dar a r?mas la fel de frumoas?…
- Îmi pare r?u, Eli. Nu trebuie s? te ru?inezi, nu e nicio ru?ine aici!
- A?a e…
- Eli, ?tii cum se iubesc copacii?
- Nu ?tiu, M?line…
- Se ating cu crengile unii de al?ii, a?a se iubesc! În?elegi?

- Atunci ?tii cum se iubesc oamenii, Eli?
- Cum, M?line?
- Se ating cu ceea ce au ei mai fragil, Eleonora, a?a se iubesc! Zi-mi, vrei s? fii iubita mea?
- Eu, M?line?
- Iart?-m?, am fost un ipocrit!
- Ipocrit? Tu, ipocrit, M?line?
- Adic? s? cred c? îs eu în stare s? merit a?a o fat? frumoas?…
- M?line, nu mai zice a?a…

(…)

Mi s-a spus c? boala se poate mo?teni de la mam? la fiic?, deci sunt pasibil? de acela?i destin cu al Laurei. Îns? mie nu mi-e fric? deloc, poate doar pu?in s? îmi fie. De?i, în fond, nu ar fi atunci vina mea c? a? mo?teni boala aceea teribil? de care sufer? Laura, sau vina mamei c? mi-ar fi dat-o ?i mie. Oricum, în caz c? m? îmboln?vesc a?a cum e Lauri, o s? iau atunci toate vocile pe care le voi auzi ?i o s? le dau pe toate lui tata, s? le bea, odat? cu sticla aceea a lui de coniac sau de votc?. Iar tata o s? le bea pe toate foarte repede ?i eu atunci voi fi din nou s?n?toas?, dup? cum fi-va, desigur, ?i mama. Oamenii te leag? de fapt cu frânghii peste coaste ?i peste brâu, oamenii sunt uneori foarte duri, da, a?a e. Când se întâmpl? nenorocirea, nimeni nu se înduio?eaz? de soarta ta foarte rea. Nim?nui nu îi pas?, în schimb omul acuz?. Omul delapideaz?, ridiculizeaz?, r?ne?te. Numai M?lin m-ar p?zi. Numai el ar sta lâng? picioarele mele ostenite. Cred c? M?lin m-ar iubi chiar ?i în cazul acela absurd, dar foarte posibil, în care eu a? mo?teni boala aceea teribil? de care sufer? Laura.

(...)

„Floare alb?, zdren?uit?, de ce plângi tu, acolo pe sus?” Plâng pentru picioarele tale, plâng pentru inima omului p?tat?, plâng pentru picioarele omului care umbl? c?tre p?cat. „Floare alb?, pentru ce plângi tu, acolo, pe sus?” Plâng pentru umbletul care începe pe sus s? se clatine, plâng pentru cerul ?i pentru stelele care încep s? se clatine, sub amenin?area oaselor care umbl? r?u, pe p?mânt. „Floare alb?, floare alb?, de sus…” Plâng de mila îngerilor ?i a stelelor, de mila locului celui sfânt, de aceea plâng eu… Locul cel sfânt este plin de flori, pe acolo calc? îngeri frumo?i, î?i spun, de aceea plâng eu. Plâng pentru stelele care încep s? se clatine, sub amenin?area oaselor care umbl? r?u pe p?mânt. „Floare alb?, floare alb?, pentru ce plângi dumneata?” …Pentru mine plâng stelele, care încep s? se clatine, pentru mine plâng înaripatele sfinte, care încep s? se clatine, ca sub otrav?, pentru mila florilor albe, de aceea plâng eu.

?i scriind toate acestea, nevolnic?, pe caietul acela am?rât, Eleonora Manea ar fi priceput, cu mintea ei am?rât?, c? de fapt scrisese spaima care nu ar fi fost scris?, dac? nu ar fi bocit deja stelele, dac? nu ar fi urlat stele de spaima oaselor de jos, care prinseser?, f?r? cuno?tin??, s? se apropie, r?u, cu amenin?are, tocmai lâng? umbletul curat cel de sus, al t?râmului de lâng? stele, pe care nimeni nu ar fi avut voie s? îl ating?, nici m?car cu visul. „Floare alb?, de ce plângi dumneata?”, icni Eleonora, abia s?vâr?ind ceea ce scrisese ?i în?elegând c? toat? îmbulzeala de stele plângea de fapt pentru floarea aceea alb?, foarte blând? ?i foarte frumoas?, ascuns? undeva, deasupra cerului. Adic? tocmai în cerul acela curat, în care Floarea cea alb? era una ?i foarte frumoas?., a?a cum în?elegea, cu mintea ei pu?in?, Eleonora.


(...)

Eleonora Manea z?cea acum pe pieptul lui M?lin, continuând s? vorbeasc? molcom, de parc? s-ar fi cunoscut de o via??. În cas? era cald, mirosea a iarn? ?i a portocale foarte coapte, ?i a piruit de pui de vrabie s? fi mirosit, iarna se apropiase deja foarte mult, dar totu?i afar? nu era înc? foarte rece, razele soarelui se încâlceau printre crengile gola?e ale copacilor, care duceau înc? dorul z?pezilor.
- M?line, crezi c? mama e bine?
- Doar acum ai sunat-o, Eleonora…
- Dar crezi c? e bine?
- Ce vrei s? spui, Eli?
- ?tii, a? face orice pentru ea, doar s? î?i revin? cât mai repede…
- Dac? acum nu te mai recunoa?te, e mai bine s? r?mâi aici. Eu a?a zic! ?i s? faci bine s? m? ascul?i în chestia asta Eleonora, o s? vezi c? a?a e de fapt cel mai bine!
- A?a zici, M?line? M? iube?ti M?line?
- Doar ?tii bine c? da!
- Chiar m? iube?ti?
- Da, doar ?tii!
- ?tii, M?line, de-abia ce a început s? ning?… Cu flori de iasomie, M?line!
- Nu, ai uitat, Eleonora! Cu sânziene! Eu doar glumesc cu tine, draga mea, de fapt, dup? cum se vede pe geam, ninge de-a pomina cu fulgi foarte mari, de-a dreptul uria?i, draga mea. Vezi ?i tu, e atât de frumos! A nins cam rar, în iarna asta, draga mea… Iar acum când e z?pad?, cum s? nu ne bucur?m?
- Vine noaptea, M?line, o noapte mare, atât de mare, c? cerurile nu o pot cuprinde…
- Ce spui tu, Eleonora?
- A?a simt, M?line!
- S? fie de-abia orele zece ale zilei, Eli. Cum s? vin? noaptea, draga mea? Ce noapte s? vin? Haide, fi ?i tu serioas?, Eleonor!
- E zece, M?line?
- Zece ?i un sfert, pu?in peste!
- ?i nu se v?d sânzienele pe cer?
- Ce spui tu, Eli?
- M?line, nu ?tiu. M? gândeam la o noapte foarte mare ?i la sânziene, nu ?tiu de ce… Doar în noaptea cea mare se v?d sânzienele pe cer! O s? vin? o noapte foarte mare, M?lin! A?a spun eu, pentru c? deja am sim?it-o!
- Poate dormi pu?in, nu mai ?tii ce spui, draga mea... Vrei s? î?i dau pu?in lapte cu miere?
- Lapte cu miere? Înainte de culcare?
- Da…
- ?i o s? v?d, atunci, sânzienele pe cer? Crezi c? o s? le v?d, sau nu?
- Haidem, Eleonora, s? î?i dau o can? plin? de lapte c?ldu?… E abia ora zece, draga mea, dar î?i jur c? trebuie s? dormi! Pesemne Laura, ea te-a tulburat, draga mea. ?i mi se rupe sufletul!
- Nu vreau, M?line, lapte. Vreau s? r?mân treaz? c? s? v?d cerul împânzit de flori de iasomie, asta vreau!
- Adic? de sânziene… Asta spuneai cu câteva clipe în urm?, c? a?tep?i s? vezi un cer plin de sânziene, e?ti mult prea obosit? draga mea!
- Sânziene, M?line, da. Dac? tu spui!
- Eli, ce ai spune dac? ai merge câteva zile undeva, unde s? dormim mult, ?i s? ui?i tu de toate?
- M? internezi în spital, M?line?

- Nu spui nimic, M?line?
- Ce s? zic, draga mea? Ce s? mai zic? Tu nu în?elegi când sunt eu de fapt de sup?rat… Cât m? doare pe mine, de fapt, chestia asta!
- M?line…
- ?i, mergem undeva? Nu e?ti bine…
- M?line!, icni, ca o ciut? r?nit?, parc? în?elegându-?i soarta parc? deja pecetluit?.
- ?i o s? mergem la o caban? frumoas?, ascuns? undeva sus, la munte, ?i o s? bem în fiecare sear? mult, mult lapte, proasp?t muls, în care o s? î?i pun miere… De salcâm, de flori de câmpie, de tei, de ce vrei tu… La ?ar? este mult? miere, Eleonora!
- M?line…
- ?i o s? cur???m cartofi, o s? mânc?m numai tâmpenii ca de obicei, a?a cum î?i place ?ie. Adic? numai cartofi pr?ji?i cu ou? ?i mur?turi de la mama, ?i supic? mult?, mult?, de pas?re, cu t?i?ei de cas?, î?i promit, f?r? pic de vegeta, ?tiu c? tu ur??ti vegeta…
- Ce spui tu, M?line…
- De fapt, ?tii c? trebuie s? te duc la spital, nu am cum, altfel, Eli!
- M?line…
- Nici Laura nu e bine, dar nici tu nu e?ti… Zilele la Baltazar, apoi mama ta, toate te-au dat peste cap, Eliu??!
- Atunci o s? vedem sânziene la noapte?
- Cerul o s? fie plin de sânziene, Eleonora, în cea mai mare noapte care s-ar fi putut imagina vreodat?… Or s? fie sânziene în loc de stele, miliarde de sânziene vor str?luci, atunci, de netoate, în noaptea asta mare, numai ca tu s? fii bine!
- ?tii c? la CERN or s? fac? în curând o noapte mare?
- La CERN?
- Doar ?i-am mai spus, M?line! Însemn?rile mele!
- E o prostie, Eleonora, chiar ?i un ?ânc poate demonta argument?rile tale, puerile, scuz?-m? c? î?i spun asta. Doar ?i-am citit pe îndelete însemn?rile, e?ti tu prea sperioas?, de felul t?u. E?ti prea credul? ?i copil?, Eli!
- M?line?
- Da, Eli.
- Chiar crezi c? sunt copil??
- Cea mai copil? dintre copilele de pe p?mânt. Doar tu, la cei optsprezece ani ai t?i, ai fi fost în stare s? contrazici toate postulatele fizicii plus un Premiu Nobel, cât se poate de serios, în domeniul fizicii cuantice! Doar tu puteai s? te pui contra celor mai mari creiere ale omenirii!
- M?line, tu crezi c? universul e finit?
- Nu ?tiu, Eli. Hai s? sun?m pentru o ambulan??! Trebuie s? te vad? ?i pe tine cineva. Draga mea, tu nu e?ti bine!
- Serios, M?line, tu crezi c? cerul e finit sau infinit?
- Eu zic c? e infinit, a?a cum zicea Albert Einstein, draga mea.
- Atunci ?i sânzienele din noaptea astea vor fi infinite, M?line. Dac? tu zici c? universul e infinit, atunci pe cer vor fi, desigur, o infinitate de sânziene! S?rut?-m?!
- Eleonora…
- Ce prostii zic, M?line…
- Da…
- Mai mari decât mine, M?line, iar eu sunt lung? r?u… Adic? sunt înalt? r?u…
- ?i zici c? sunt o infinitate de sânziene? Adic? o s? fie o infinitate de sânziene pe cer în noaptea asta?
- Doar dac? universul e infinit. Numai pe un cer infinit se pot a?eza o infinitate de stele. …M?line?
- ?i cum e?
- Ce s? fie?
- Universul.
- E finit, M?line, Einstein a fost, atunci, într-o pas? proast?. Einstein, desigur, a gre?it. Universul nu poate fi decât finit. O s? î?i explic totul pe îndelete, într-o zi!
- Numai tu puteai spune asta, Eli!
- Asta înseamn? c? sunt nebun?, a?a ca mama? ?i totu?i î?i jur, în noaptea asta, pe cerul acesta frumos, ca o nebul? plin? de nori, vor luci o infinitate de sânziene!
- Cum a?a Eleonora?
- P?i dac? tu crezi asta! C?, desigur, cerul e infinit!
- Eli!
- Nu m-ai în?eles, M?line, nu te sup?ra! Eu chiar asta ?i ziceam. C? dac? tu crezi asta, atunci, musai chiar a?a va fi! Pe un cer infinit, musai o infinitate de orice!
- Eleonora…
- Mai mergem la munte, M?line? V?d deja miliarde de sânziene pe cer… Universul e atât de frumos, a?a finit cum e el!
- E finit, Eli?
- Universul se stinge, doar Dumnezeu nu! De aceea e universul finit, eu doar atât î?i zic…
- Eli, mergem acum la spital… E?ti atât de obosit?, draga mea! Cearc?nele de sub ochi î?i sunt atât de adânci!
- O s? vedem în noapte asta miliarde de sânziene, M?lin! Nu o infinitate, ci miliarde. Asta pentru c? universul e finit, M?line! Dragul meu, la spital nu e nimic, nici stele, nici sânziene, e numai noapte! Dragul meu, chiar m? duci la spital?
- Eli…
- Mergem la o caban? s? vedem stelele, M?lin?
- Se simt, parc?, sânzienele, Eleonora!

Iulia Elize (poema) | Scriitori Români

motto: Tainele umbl?, au t?lpile umede ?i frumoase, tainele sunt, parc?, întregi (Iar eu sunt, parc?, un vindec?tor)

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro