Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Veveri?a

de Viorel Darie

Veveri?a

(din volumul "Bucovina - Plai de basm si dor")

Bunicii aveau o livad? cu pomi cam vechi, unii foarte scorburo?i, rup?i de vânturi ?i de vremuri. Câ?iva pomi fuseser? t?ia?i ?i se mai vedeau doar ni?te cioate înc? neintrate cu totul în p?mânt. Mult? lume se mira de ce bunicul nu taie to?i pomii cei vechi ?i s? s?deasc? ni?te pomi?ori tineri, altoi?i, de care s? se bucure din plin. Dar bunicul, de fiecare dat?, zicea c? nu se îndur? s? taie pomii s?di?i de mama lui, acestia fiind singurele amintiri de la ea. ?i-apoi, pomii cei vechi sunt foarte folositori: vara ?in r?coare, ap?r? casa de fulgere, iar iarna ?i prim?vara ap?r? casa de puternicele vânturi.

Iat? de ce unii pomi prinseser? ni?te scorburi adânci – o minun??ie pentru p?s?ri mici, de tot felul. ?i, curios lucru, într-una din scorburi î?i f?cuse cuib chiar o pereche de veveri?e. Erau a?a de dr?g?la?e ?i p?reau tare juc?u?e, de?i ele aveau treburi serioase de îndeplinit. Le vedeai adesea s?rind printre ramurile pomilor, aducând mereu câte ceva spre cuib.

Mai spre prânz, când Ionu? înc? z?bovea prin cas? ascultând povestiri în?irate cu glas dulce de bunica, iat?, pe gardul dinspre uli?? ap?rur? ni?te copii. Ionu? se bucur? nespus auzindu-le vocile, s?ri din pat ?i se repezi pe cerdac, ?op?ind sprin?ar, ca s? se arate copiilor de pe gard. Erau chiar to?i cei trei copii ai vecinilor din vale: Anu?a, Mih?i?? ?i Vl?du?.

Nici nu ap?ruse bine pe cerdac, c? cei trei copii începur? s?-i fac? semne cu mâna, s? vin? la ei. La a?a ispitire, copilul nu rezist?, o ?i zbughi glon? spre ei.

Ionu?, sim?ind c? are multe nout??i de spus, povesti cum se plimb? pe crengile copacilor din livad? dou? veveri?e dr?g?la?e foc. La care, copiii vecinilor, i-au zis c? ei ?tiu una ?i mai grozav?, doar s? vin? cu ei la vale, lâng? pârâul de lâng? casa lor, unde este o salcie mare ?i pletoas?, b?trân? ?i scorburoas?, în care v?zuser? c?-?i f?cuse cuib o veveri??. ?i s? mearg? to?i acolo, s? prind? veveri?a. Ziceau c? bl?ni?a de veveri?? e tare pre?ioas?, po?i face guler sau m?nu?i moi ?i calzi.

La copii nu le trebuia de zis mai mult pentru a pune în aplicare o idee, a?a c? fugir? pe întrecute cu to?ii la vale, s?rind garduri ?i trecând sprinteni prin buruienile de pe ogor, ca s? ajung? la salcia de la pârâu, unde v?zuser? ei cuibul veveri?ei. Acolo, pe t?cute, se apropiar? to?i patru de salcie, ca ni?te ho?i.

Veveri?a, biata de ea, tocmai venea de undeva, s?rind din creang? în creang?, din copac în copac. Vedea c? sunt copii aproape de salcie, ?i nu îndr?znea s? treac? chiar pe salcia unde avea cuib, parc? ?tia c? este urm?rit? de copii. Anu?a ?i fr??iorii ei ar fi urcat pân? la scorbur?, dar le era fric?, salcia fiind mare, noduroas? ?i greu de urcat în ea pân? unde era scorbura.

Dar, iat?, veveri?a, nemaiputând a?tepta, î?i lu? inima în din?i, s?ri din copacul vecin pe crengile salciei, ?i, pe ocolite, intr? în scorbur?, unde se credea ceva mai în siguran??.

Cu copiii nu te po?i pune: g?sir? ei ceva s? ajung? la scorbura veveri?ei.

- Eu ?tiu cum se scoate veveri?a din cuib: iei o piatr?, ?i ba?i tare în trunchiul copacului. Veveri?a nu se simte în siguran?? ?i p?r?se?te scorbura. Atunci o prindem noi!

- Hai s? lu?m câte o creang? lung?, s? d?m în veveri?? când sare din copac ca s? fug? în alt copac, zise Mih?i??, fratele Anu?ei.

A?a f?cur?, b?tur? de câteva ori cu o piatr? de râu în copac. Deodat?, veveri?a ie?i din scorbur?, urc? mai sus pe crengile salciei, apoi s?ri pe crengi din ce in ce mai jos, pân? f?cu salt mare pe p?mânt, cu coada mare ?i stufoas? plutind în aer. Pe p?mânt, fuga-fuga-fuga!

- Hai cu to?ii, ce face?i? lovi?i cu crengi, n-o l?sa?i, prinde?i-o ! tot striga Mih?i??, înfl?c?rat de mi?carea curajoas? a bietei viet??i, care nu st?tu mult pe p?mânt, se ?i urc? cu repeziciune într-un alt copac, un molid, mult mai înalt. Sc?pase veveri?a.

Dezam?gi?i, copiii î?i spuneau repro?uri:

- Da’ pro?ti mai eram noi! Trebuia s-o prindem cât timp era în zbor spre p?mânt, c? pe iarb? n-o mai po?i prinde, sau nimeri cu o creang?!

Asta a fost tot, apoi copiii î?i aduser? aminte c? aveau o mul?ime de treburi de f?cut acas?. Ionu?, ?i el, deveni nelini?tit, c? plecase de-acas? iar??i f?r? voia bunicii.
Veni acas?, cam trist. Totu?i, la întrebarea bunicii despre ce f?cuse el împreun? cu copiii, de st?tuse atâta cu ei, el nu rezist? tenta?iei ?i începu s?-i povesteasc? bunicii cum au vrut s? prind? veveri?a din salcia din vale. La care, bunica avu ce s?-i spun?, s? nu mai fac? niciodat? treburi din astea:

- Vezi, copile, n-a?i gândit bine ce a?i vrut s? face?i. Dac? prindea?i veveri?a, ce se întâmpla cu pui?orii ei din scorbur?? Cine le aducea alune de pap?? A?teptau s?r?cu?ii o zi, dou?, f?r? mâncare, ?i-ar fi plâns mult dup? m?mica lor. Apoi, mureau de foame! Nu v-ar fi mil? de ni?te pui?ori a?a de mici ?i de dr?g?la?i, s? sufere de foame, r?ma?i f?r? p?rin?i care s?-le aduc? de mâncare? Vezi! Alt?dat? s? nu mai face?i treburi din astea! Doamne – Doamne se sup?r? tare pe copiii obraznici!

Ionu?, de sensibil ce era, îl d?dur? lacrimile la gândul c? puii veveri?ei ar fi r?mas f?r? p?rin?i.

- Nu mai plânge! Alt?dat? s? fii bun cu toate animalele, chiar dac? ele sunt din p?dure!

(va urma)

Viorel Darie (vioreldarie) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro