proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

O dup? amiaz? torid?. Autobuzul se apropia lent. Pielea aspr? precum o hârtie creponat?, dac? o priveai de aproape p?rea un teren arid ce nu mai v?zuse un strop de ploaie de luni bune. Doamna Candice îmb?trânise vizibil, sau mai degrab? spus, se afla la vârsta aceea de tranzi?ie când femeile î?i pierd orice urm? de prospe?ime, devenind palide ?i invizibile. ?i asta nu datorit? vreunui defect major ci doar starea aceea interioar? ce o emanau, v?dit speriate c? ?i ceilal?i ?tiu ce se petrece în organismul lor. Candice reu?ise cumva s? r?mân? sub?iric? în ciuda celor patruzeci ?i trei de ani. Ridurile bine camuflate de fondul de ten ieftin, r?mâneau acolo, tran?ee mincinoase ale unui r?zboi iluzoriu. Candice privea t?cut? pe geam, neab?tut? în drumul s?u de la birou, acas?. Îl f?cea zilnic ?i rutina se instalase iar în cei dou?zeci de ani în care nu-?i schimbase locul de munc?, nu se întâmplase nimic deosebit. Sau probabil a?a p?rea. Pentru Candice oricine ar fi b?gat mâna în foc. Era m?ritat? de dou?zeci ?i trei de ani cu acela?i b?rbat, avea trei copii, trei fete, dr?gu?e, cea mic? abia împlinind zilele trecuta vârst? de opt ani?ori. O familie lini?tit?. În casa lor modest? de pe LastRoad nu avusese loc niciodat? vreun scandal. Primul lucru pe care-l f?cea când intra pe u?? era s? fiarb? ap? pentru pastele f?cute în cas?. Al dente fusese mult timp o provocare pentru Candice dar în cele din urm? reu?ise s? descopere secretul. Luigi era totdeauna îng?duitor. O iubea nespus, de fapt Luigi iubea orice. Un inocent la patruzeci ?i patru de ani. Întotdeauna vesel, spiritual, un b?rbat pe care Candice îl idolatrizase în prima decad? a tinere?ii sale. Dar timpul schimb? oamenii. Luigi chelise, sl?bise mult, sem?nând foarte mult cu Roberto Benigni. Un tip simpatic ?i atât. Dup? atâ?ia ani de convie?uire, nu mai conteaz? nimic. Copii(i) le ocupaser? tot timpul ?i pentru ei era îndeajuns.
Totul în familia Garibaldi era programat. Copii(i) mergeau la acela?i medic pediatru de ani buni, studiau la aceea?i ?coal? din cartier, în pu?inele d??i când ie?eau, mergeau doar la restaurantul „Fratelli”. Cump?r?turile ?i le f?ceau doar din supermarketurile de la marginea ora?ului. Nu fumau iar Luigi se îmb?tase pentru prima dat? în via?a sa la treizeci ?i doi de ani. Era atâta lini?te în cas? încât uneori aveai impresia c? nu este locuit?. Fiecare cu treaba lui. Dar zilele nu sunt perfecte, via?a deseori tri?eaz? iar oamenii pentru a nu pierde ultimul tren se aga?? de orice, fiind în stare s? accepte taci?i zeci de compromisuri.
- Iubire, e?ti atât de frumoas? azi, pot s? s?rut acest obraz minunat?
Candice zâmbea scurt. Afectat? dar în acela?i timp previzibila întrebare ce doar schimba câteva replici pe aici pe colo, nu mai avea efectul scontat, devenind o simpl? replic?. În genere Luigi vorbea mult. To?i se mul?umeau s?-l asculte încânta?i de ?armul s?u simplu. Un om pl?cut, f?r? zorzoane, onest ?i tot timpul cu zâmbetul pe buze era domnul Luigi, iar dac? ar fi putut b?nui din timp ce va urma cu siguran?? ?i-ar fi revizuit felul s?u de a fi sau cine ?tie, ar fi r?mas acela?i Luigi zâmb?re?ul. O privire mai atent? ar fi observat c? în lini?tea aparent? a lui Candice se ascunde, bine mascat?, o for?are, un frâu nev?zut ce ghideaz? purt?rile doamnei Garibaldi. Seara înainte de culcare î?i f?cea rug?ciunea, uitându-se sincer în sus, c?utându-l parc? pe Dumnezeu undeva între bra?ele robuste ale lustrei. Apoi se a?eza t?cut? cu spatele la so?ul de mult adormit cu gândul aiurea pre? de câteva clipe înainte de a a?ipi. La ce se gândea numai Dumnezeu putea ?ti, în schimb o vom urm?ri pe doamna Candice ?i mare ne va fi uimirea când vom afla secretul s?u bine dosit.
Diminea?a îi g?sea pe unii la fel de ferici?i iar pe al?ii irascibili. Mama î?i ducea fetele la ?coala(?) senin? de parc? nu i-ar fi lipsit nimic. ?i nici nu avea ce s?-i lipseasc?, avea trei fete minunate. Apoi pornea încet pe jos pân? la sta?ia lui nou? (9). Îns? acolo lucrurile luau o întors?tur? nea?teptat?. Nu a?tepta autobuzul, în spatele sta?iei era o str?du?? printre blocurile turn ce ducea în sensul opus locului s?u de munc?. Cu capul în jos, iu?ea pasul, l?sând p?rul s?-i acopere chipul. Nu avea mult de mers, în spatele pie?ei, intra pe o scar? f?r? interfon ?i la etajul patru cioc?nea nervoas?. Se uita de jur împrejur încordat? ca ?i când ar fi f?cut un lucru ru?inos. Frica îi invada obrajii proasp?t pudra?i.
- Cine e? Se auzi o voce de dincolo.
- Candice! R?spunse cu jum?tate de glas doamna Garibaldi. Tonul ini?ial era unul sfid?tor, ca apoi spre sfâr?itul numelui s? se piard? devenind de-a dreptul adolescentin. U?a veche din placaj se urni cu scâr?âit ?i un miros greu de fum ?i st?tut ie?i pe holul neîngrijit, locul de întâlnire al tuturor mirosurilor de pe palier. Candice intr? repede, î?i arunc? geanta de piele neagr? cump?rat? de Luigi cu doi ani în urm?, pe fotoliul ros de vreme din care ie?ea postav maro.
- Tu nu aerise?ti? ?i propozi?ia se curm? brusc, b?iatul zvelt, înalt cu p?rul dezordonat, blond, o apuc? de mijloc o s?rut? pe gât în jos pân? la sânul doamnei Candice ce tremura cu ochii închi?i, ca ?i cum s-ar fi aflat într-o trans?, cum fac uneori vasele la întrunirile de Duminic? din case. Nu-i d?dea drumul iar Candice nu se opunea, din contr? îl ?inea strâns de tricoul alb cu scris negru : Manifesto, de team? s? nu piard? starea asta atât de opus? vie?ii sale plate din Madison Square, iar unghiile ?i le înfigea în carnea moale de sub tricou c?utând parc? un loc unde s? le ascund?. Camera era anost?, cu pere?ii albi, jupui?i, cu o singur? icoan? atârnat? sus deasupra patului reprezentând un b?rbat r?stignit ce privea în stânga, pierdut. Lumina c?dea pe perdeaua îng?lbenit? de soare mai pu?in decât s-ar fi cuvenit la orele acelea.
Pluteau undeva între dou? vie?i total opuse, lipsite de vlag?, atârnând de tavanul b?trânicios al unei case pierdut? de lume, unde puteai ajunge pe jos sau cu calul. Într-un punct de repaus, sterp, la limita inferioar? a lucidit??ii, acolo unde orice contur se poate reprofila, turti dup? bunul plac al fiec?ruia. O stare anost? sec?tuia mintea ?i trupul lui Candice. T?ceau de o jum?tate de ceas. Se uitau în tavan epuiza?i. Nimeni nu f?cea primul pas. Momentul era flegmatic. Dac? ar fi îndr?znit s? se uite unul la cel?lalt, mare le-ar fi fost stupoarea s? afle c? între ei este un gol imens. ?i nu voiau s? r?mân? singuri în asemenea situa?ii, când camera luminat? prost, cu un aer bosumflat din cauza albului murdar, cu umbrele l?sate de icoan?, cu perdeaua înnegrit? de fum, l?sa senza?ia unui sfâr?it iminent. A?teptau un semn. ?i semnul a sosit. U?a s-a deschis brusc, un tip sub?ire cu ochii mari b?ga?i în orbite desf?cu vraja camerei obscure:
- A venit! Preg?ti?i banii! Dar totul avusese loc mult prea repede. ?i ceva din starea stranie de mai devreme r?m?sese. Nu fusese totul digerat. Precum o gustare luat? în grab? pe drum. Dac? priveai de afar? ?i d?deai perdeaua la o parte, imaginea celor doi, pierdu?i în a?ternut, putea fi u?or confundat? cu imaginea unui incest în care mama încearc? s?-?i ascund? sentimentele de vinov??ie cu grimase for?ate ca ?i cum ar fi încercat s? sugrume un pui de pisic?. Pl?cerea se ascundea cu greu sub fe?ele l?sate în voia gravita?iei. Ai fi spus c? urmeaz? s? râd? ?i s? plâng? în acela?i timp.