proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

La marginea satului str?juit de fream?tul p?durii de plopi seculari, Dun?rea curge, purtând în pântecul albastru, pove?tile culese din satele române?ti ?i de peste hotare, de prin toate ??rile parcurse, începând de la izvor, în mun?ii P?durea Neagr? si terminând cu plaiul nisipos al Dobrogei, acolo unde se vars? în Marea Neagr?.
Acolo, în satul meu natal, s-au perindat buc??ele din Toamnele copil?riei mele cu parfum de gutuie, coapt? pe îndelete în movila de grâu din magazia gospod?riei p?rin?ilor mei. Plin? ochi era acea magazie, cu boabe de grâu, ?tiule?i de porumb, dou? l?zi mari cu f?in? ?i m?lai, l?di?e de lemn înc?rcate cu; ceap?, usturoi, fasole boabe, semin?e de floarea soarelui ?i câte ?i mai câte din roadele câmpului culese cu sudoarea frun?ii p?rin?ilor ?i bunicilor mei, oameni gospodari ce trudeau de Prim?vara ?i pân? Toamna târziu, pentru a-?i strânge cele necesare traiului. C? erau ?ase guri de hr?nit ?i vreme lung? de când se l?sa gerul peste sat ?i pân? la recolta urm?torului an.
Pivni?a , o înc?pere s?pat? în p?mânt sub una din camerele casei, gemea de roadele Toamnei. L?di?ele cu morcovi, cartofi, ?elin?, hrean, p?stârnac, toate acoperite cu nisip, erau frumos rânduite lâng? butoiul din fag plin cu vin ?i câteva damigeni din sticl? pline cu samatoc negru de zaib?r.
Stivuite pe palieri de lemn a?eza?i direct pe p?mânt, st?teau cumin?i la murat, o putin? mare cu varz? ?i una mai mic? de mur?turi asortate iar pe rafturi mai înalte confec?ionate din scândur?, borcane fel de fel, pline ochi etalau culorile gr?dinii de zarzavat; castraveciori, gogo?ari, capia, ardei ??puran iu?i si neiu?i, ardei gras umplut cu varz? ro?ie, zeci de borcane cu dulce?uri ?i compoturi de prune, caise, cire?e, gutui, pere, mere, corcodu?e etc...
Cel mai mult îmi pl?ceau ciorchinii de struguri stafidi?i pe îndelete în podul casei, ag??a?i de grinzile groase de lemn.
Aproape tot satul avea pe atunci câte o vatr? de p?mânt, nici prea mare dar nici prea mic?, unde b?trânii b?trânilor cultivaser? an de an vi?? de vie. Un amalgam de soiuri de vi?? de vie, toate române?ti, ale c?ror denumiri ?tiin?ifice nu le cuno?team. ?tiam doar cum le spuneau bunicii mei ?i îmi era suficient c? m? desf?tam în fiecare Toamn?, la cules, cu diferitele lor arome. Îmi pl?cea s? m? r?coresc de ar?i?a zilei întomnate cu gustul dulce-acri?or al boabelor mici de pe ciorchinii mari cât palma c?rora bunica le zicea simplu, r?ritur?.
Era delicios ?i ananasul aromat, blancul alb-g?lbui care se scutura la cea mai mic? atingere a corzilor vi?ei, ro?ioara cu boabele mari ?i zemoase, corbul cu boabele negre ?i un soi c?ruia i se spunea pom pentru c? era un fel de arbust cu struguri cu bobul m?runt ale c?ror codi?e erau atât de tari c? abia le puteam t?ia cu un briceag. Dar cel mai apreciat de s?teni era zaib?rul alb ?i mai ales cel negru. Era soiul cel mai r?spândit în acea zon? de ?es ?i foarte apreciat poate ?i pentru c? d?dea culoarea vinului, un ro?u închis spre negru, ca sângele când începe s? se coaguleze.Toata lumea din sat, în special b?rba?ii î?i turnau cu mândrie în pahare licoarea de zaib?r negru, dând savoare s?rb?torilor de iarn? ?i Duminicilor de peste an.
Ei...dar pân? s? stoarc? z?ib?relul în putini mari de fag, era munc? titanic?. De cu prim?var?, de când d?deau l?starii vi?ei, via trebuia pr??it? din dou? în dou? s?pt?mâni. Bunicii mei munceau singuri la vie, tat?l meu fiind la serviciu iar mama la C.A.P. ?i doar câteva ore, de diminea?a devreme pân? pe la prânz, a?a c? nu terminau bine o pra?il? ?i o luau iar??i de la cap?t. Butucii de vi?? trebuiau t?ia?i, coardele vi?ei legate cu sfoar? de rafie,apoi stropite cam de trei-patru ori pe an cu un m?turoi înmuiat într-un fel de solu?ie din ap? ?i piatr? vân?t?, pentru a feri via de m?nire.
Toamna târziu, cam pe la sfâr?itul lunii Septembrie ?i începutul lunii Octombrie, strugurii începeau s? se pârguie ?i ademeneau graurii fl?mânzi. Atunci, fiecare s?tean care avea un petec de vie, trebuia musai s? înceap? s?-?i p?zeasc? via dac? voiau s? aib? ce pune la butoi.
Î?i încropeau to?i, sau aproape to?i, câte un c?tun, fiecare dup? pricepere ?i cu materialele pe care le aveau la îndemân?, de regul?, o mân? de cuie, lemn ?i mald?re foioase de coceni de porumb.
Bunicul meu s?pa în p?mântul tare de la marginea viei, patru gropi adânci de un cot, în care înfigea patru pari mai gro?i ?i înal?i de vreo doi metri. Cam la distan?? de un metru deasupra p?mântului prindea pe orizontal?, cu piroane de fier, al?i patru pari un pic mai sub?iri, de un metru în?l?ime pe care sprijinea câteva scânduri vechi, late cât palma. Le acoperea cu vreo câteva mald?re de coceni de porumb ?i deasupra a?eza un a?ternut mai vechi, ?esut de bunica din lân? de oi merinos. Ni?te haine vechi de atâta purtat ?ineau loc de c?p?tâi când sim?ea nevoia s?-?i mai odihneasc? oasele.
În vârful c?tunului a?eza cum se pricepea mai bine, alte mald?re de coceni, acesta fiind acoperi?ul de vreme rea, când Toamna î?i r?sfrângea perdaful de ploi peste noi. Mesterea apoi o mic? scar? din resturile de lemn, pe care ne urcam în c?tun ?i gata.
Acesta era c?tunul de unde s?tenii î?i p?zeau viile de ho?ii de struguri, cei înaripa?i ?i cei umani desigur, c? erau ?i dintr-ace?tia destui ?i pe atunci. Locuiau în sat mai multe familii de ?igani ?i nu numai, care neavând vii, c? nu le prea pl?cea munca, î?i ostoiau pofta de struguri furând.
Amenin?area serioas? îns?, erau stolurile de grauri, care, dac? se coborau în tromb? peste o vie ar fi ras într-o clipit? toat? recolta ?i odat? cu ea toat? munca de peste an.
Puneau oamenii prin vii tot felul de sperietori din be?e ?i haine vechi, rupte, dar cel mai practic mod de a izgoni zbur?toarele fl?mânde ademenite de mireasma strugurilor pârgui?i, erau oalele vechi ori cu smal?ul s?rit care nu mai puteau fi folosite la g?tit. Le ag??au pe lateralele c?tunului ?i z?ng?neau pe rând în ele cu o bucat? de ?eav? din fier, de se duceau graurii valvârtej care încotro apucau.
Eram copii, eu ?i fratele meu mai mic, ?i tare ne mai pl?cea s? ne tol?nim la umbra c?tunului al?turi de bunicul nostru drag ?i s?-i ascult?m pove?ele ?i p??aniile, mai ales pe cele de pe vremea când luptase în r?zboi, cam prin anii 1900 ?i ceva, nu-mi mai aduc aminte prea bine. Aproape îmi p?rea r?u când se termina culesul viei ?i trebuia s? d?râm?m c?tunul iar viile r?mâneau p?r?site pân? prim?vara.
Bunicul ?i bunica mea, Dumnezeu s?-i odihneasc? în pace, s-au dus demult în lumea aceea f?r? de întoarcere, iar noi fra?ii plecaser?m între timp la ora?. Ne întorceam îns? cu drag acas?, în fiecare Toamn? s? ajut?m câteva zile la culesul viei ?i nu numai.
Când venea timpul, construia ?i tat?l nostru un c?tun aproape identic, dar parc? nu mai era la fel ca atunci. Tat?l nostru î?i p?zea via acum cu nepo?ii lui, noi crescuser?m ?i abia dac? reu?eam s? ne rupem dou? trei zile de la serviciu, pentru culesul viei. Îmi pl?cea enorm când ne strângeam cu to?ii, rude ?i vecini, ?i dep?nam alte amintiri în timp ce culegeam strugurii.
Azi, p?rintii mei sunt b?trâni, bra?ele nu-i mai ajut? ?i genera?iile tinere de acum nu se mai ostenesc. Mul?i s?teni, cei care au mai r?mas, au scos bururugile din r?d?cini ?i au dat p?h?relul de zaib?r curat ca lacrima, pe tot felul de licori contraf?cute de la buticurile din sat.
?i... ne mai mir?m c? sunt din ce în ce mai m?cina?i de boli ?i alte metehne.
Poate c?... într-o bun? zi...cine mai ?tie... le va p?sa mai mult de s?n?tatea lor ?i de cea a copiilor lor ?i vor construi alte vii, alte c?tune, la umbra c?rora s? se ad?posteasc? ?i s? coloreze copil?ria nepo?ilor lor cu alte ?i alte pove?ti.

Cu frunza ruginie trosnind sub pa?ii vremii, peste poteci demult neumblate ?i cu aroma de struguri mustind în pahar, la ceasuri de sear?, amintirile revin în fiecare an, reîmprosp?tând acele minunate zile când tr?iam f?r? griji ?i f?r? nevoi ?i ne bucuram din plin de clipe senine sub aripa îmb?ls?mat? a Toamnei.