Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

instinct na?ional

de Dumitru Sava

M? întrebam de ce Dacia trebuia s? aib? nume de femeie. La fel Roma. Care, îns?, atunci când a început s? dea pe-afar? s-a masculinizat. ?i-a zis Imperiul Roman. C-a fost de R?s?rit ori de Apus tot s-a ales praful de ele! V-a?i gândit de ce? Povestea celor doi fra?i crescu?i de o lupoaic?! Poate de aia, dac? nu gre?esc: „homo homini lupus est”! La fel p??ise ?i Elada. Când a ajuns la menopauz? ?i-a schimbat sexul în Imperiul Elen ?i s-a v?zut ce s-a ales de el. Vorba vine elen, fiindc? imperiul ?sta erea, în fapt, macedonean. Sau, altfel spus, valah. ?i intr?m în alt? disput?. N-a? vrea s? le provoc infarct neiubitorilor de Valahia. Se tem de cuvântul ?sta mai r?u ca dracul de t?mâie!
Când mi s-a n?scut primul nepot, tat?l s?u ?i fiu al meu a dorit s?-l cheme Marc. Ca pe împ?ratul filosof ori filosoful împ?rat! Asta, poate, ?i pentru c? to?i trei b?rba?ii, din na?tere, avem urechi cu cercelu?, de roman. Urechile mamei copilului, îns?, erau lipite; dup? atâta amar de timp, ea r?m?sese dac? de?i habar n-avea.
S-au dus lupte grele cu na?ii ?i cu cei din jur, dar ea nu a cedat. ?i numai datorit? mamei, ast?zi, nepo?elul meu se cheam? Marc Andrei. Tot vorbim de misterul limbii materne. Dar, imagina?i-v?, ce formidabil instinct na?ional. Putea s?-l cheme la fel de bine, având în vedere data na?terii, Nicolae, Vasile, ?tefan. Dar, dup? dou? milenii, o f?tuc?, azi româncu?? veritabil?, ?tia ea ce ?tia. Infinit mai mult decât ?tiam noi ceilal?i, mai b?rba?i, mai puternici, mai… ?i mai de?tep?i ?i mai virili! Instinct, revela?ie? Pe n?scutul ei în preajma zilei refacerii unei p?r?i a Marii Dacii, pe care noi în fapt nu o s?rb?torim, ci o comemor?m drept Romania Mare, l-a numit Andrei. S?rmana, în chinurile facerii, pe când îl p?mântenea habar nu avea c? Andrei e ocrotitorul spiritual al ??rii Sale.
În sfâr?it, abia acum dup? ce l-am s?rb?torit, m-a cuprins un soi de lini?te. Pe mine, soldatul pensionat, dar înc? în rezerv?, care tot mai dorm ca iepurele de grija ??rii mele. Dup? dou? milenii de la cucerirea roman? femeile geto-dace exist?. B?rba?ii ?i fiii lor, înrola?i în legiunile ce luptau sub drapelul dragonului cu cap de lup, au devenit cohorte ale atâtor consanguinari ce au îmbr?cat purpura imperial?. Cel mai sfânt dintre ei – Constantin cel Mare. Împ?ratul Galer, pe care în fiecare an îl pomenim "leru-i ler ?i leru-i ler", schimbase, chiar oficial, numele Imperiului din Roman în Dac, iar în locul limbii latine actele se întocmeau, la fel ca ?i slujba bisericeasc?, în geto-dac? ori valah?. Nu noi eram în scaun când turcii au cucerit Constantinopolul. Întreba?i-l zeilor pe Ambrosie ce a f?cut cu credin?a ?i limba noastr? în acel an fatidic 381 e. n.! ?i v? implor, mai b?ga?i-l în cazanul cu smoal? înc? o dat?! ?i înc? o dat? ?i... dracilor!!! Culmea e c? cei care au pierdut „civitas terra” au tupeul s? se considere, cel pu?in în Balcani, reprezentan?i ai „civitas dei”. Ne-au deposedat de tot ?i în tupeul lor chiar ?i acum se cred st?pâni spirituali ai CETĂ?II NOASTRE.
Îns? noi am r?mas aceia?i mitici (MITICI DE AICI DIN SUD) uria?i (uma?ii titanilor), chiar de am uitat c? tr?im în ?ara Zeilor. Ce s-a ales oare de b?rba?ii no?tri? Unde e for?a de rena?tere a acestui neam, m? întrebam înciudat. Chiar dac? au fost învin?i, solda?ii lui Decebal au reg?sit acea voin?? tainic? ce le-a permis s? urce pe scaunul imperial pe unii dintre ai lor ?i s? mute capitala aici la ei, în Balcani. Dar azi… Dincolo de toat? am?r?ciunea, parc? îmi lic?re în suflet o raz? de speran??. Nu mai avem b?rba?i de stat. Nu mai avem mari conduc?tori. Totu?i femeile geto-dace, r?mase acas?, nasc în continuare. Poate c? nu mai e suficient? b?rb??ia. De aia, ele poate nu mai nasc solda?i, ci sfin?i care s? ne apere ?i din cer Împ?r??ia. Mircea cel B?trân, ?tefan cel Mare, Ioan de Hundoara Vlad ?epe?, Mihai Viteazul nu erau regi, ci domnitori (domini) adic? împ?ra?i ai Imperiului de la R?s?rit cl?dit de str?mo?ii lor. Din p?cate, bie?i s?rmani incul?i, când nu mai ?tim cine am fost, ne consol?m la? cu acest ÎNTÂI DECEMBRIE. Facem parade, defil?m, ne umfl?m în pene pentru mai nimic. Ca ni?te coco?i, îns? cu capul în nisip, precum ?ti?i voi cine! Unde e Basarabia? Unde e Bucovina cu Her?a ?i Pocu?ia? Unde e Maramure?ul istoric? Pe unde curge Tisa ?i cum ne e trasat hotarul de vest? Unde e o treime din Banat? Cum îi ajut?m s? supravie?uiasc? pe ultimii români timoceni? Unde e Cadrilaterul? Câ?i români mai locuiesc în Odessa? Ce facem s? oprim exodul milioanelor de cona?ionali spre false t?râmuri ale f?g?duin?ei? S-a urnit ma?in?ria unei imbecile fanfaronade na?ionale privind Centenariul Unirii, dar am uitat esen?ialul. CĂ ÎN LOC SĂ SĂRBĂTORIM AR TREBUI, MAI ÎNTÂI, SĂ LUPTĂM! S? refacem unirea dintre noi ?i apoi Romania Mare spre a avea ce s?rb?tori!!!! Unirea m?car a col?ului ?sta de Împ?r??ie. Dar…
Bie?i epigoni, ne-ar spune, poate, marele Eminescu! V? sfâ?ia?i între voi ca ?acalii, e drept democratic, pe ultima ciosvârt? din ce ne-au l?sat str?mo?ii. Mai bine veneau ?ia s-o injecteze cu cianur?. Poate m?car vi se topeau col?ii ?i burdihanele alea nes?tule… Ne mai r?mâne speran?a c? totu?i ROMANIA are nume de femeie! ?i o ?ti ea cum s? ne renasc?, cândva, cura?i, nemuritori ?i buni. Dar, mai ales, un pic mai în?elep?i! M?car precum str?mo?ii atlan?i.

Dumitru Sava (Dafinul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro