proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Se pornise dinspre munte un vânt t?ios, ce biciua obrajii zilei. Ninsese toat? noaptea ?i împrejurimile, acoperite de cerga grea a z?pezii, p?reau caligrafii de cristal. Rafalele de vânt, contopite cu melasa grea a z?pezii, dansau valpurgic, îngreunând vizibilitatea. Simion mergea tot mai greu, târându-?i piciorul beteag. Fusese, odat?, un om la casa lui. Mo?tenise de la biata maic?-sa o c?su??, la marginea comunei. Cam d?r?p?nat?, dar era un acoperi? deasupra capului. Ca pentru un om ce vrea s? ia via?a în piept ?i într-o bun? zi s? dea cu ea de p?mânt, ca s?-i arate cine este jupânul. Pentru a porni în c?utarea visului oric?rui b?rbat. Întemeierea unei familii trainice. Voia s? o ia pe fata lui Tilic? ?tefan, om cu stare, dar care nu-l primise niciodat? în curtea lui. B?iatul i se p?rea prea s?rac pentru ceea ce visa cu fata lui. Dar Filoteia îl primise în inima ei ?i ?sta era singurul lucru care conta pentru Simion. Tilic? era vicele de la prim?rie. Om cu rela?ii la jude?. S?tenii vorbeau c? era mân? în mân? cu pre?edintele de la Consiliul jude?ean. Cu Suditu, cel ce conducea cu mân? de fier toate afacerile necurate, ce se derulau sub obl?duirea sa. Lui Simion nu-i pl?cuse niciodat? politica. O afacere oneroas?, f?cut? de oameni, în general, f?r? cuvânt ?i idealuri. Se ?inuse departe de tot ceea ce însemnase codo?lâc politic, c?ci la ei în comun?, dac? voiai s? reu?e?ti ceva, trebuia musai s? fii de partea partidului reprezentat de Tilic? ?i, mai ales, de P?v?lache. Primarul. Om cu trei rânduri de case. Cu curtea plin? de acareturi, animale, vreo trei ma?ini, dou? tractoare. ?i bani. Mul?i bani, vorbeau pe la col?uri oamenii. Pe la crâ?m?, mai ales. Acolo unde de câteva ori intrase ?i Simion. Când era mai tân?r. ?i nu era beteag de un picior. Când vicele d?duse sfoar?-n comun? c?, cine vrea, poate pleca la munc? în Germania, în construc?ii, Simion, îndemnat de Filoteia, fu primul care se înscrise pe list?. Vicele spunea c? el cunoa?te un neam? de la o firm? de profil de acolo. Se jura c? poate b?ga mâna în foc în ceea ce prive?te bonitatea firmei ?i a individului. Le promitea c? vor fi bani frumo?i, cu care la întoarcere, se gândise Simion, va putea s?-?i ridice al?turi de Filoteia o c?su?? decent?. Plecaser? vreo patrusprezece doritori. Printre care ?i Simion. Munciser? în ni?te condi?ii grele, uneori inumane. Dar r?bdaser?. Ce nu face omul, când ?tie c? acas? îl a?teapt? o muiere gata s? devin? nevast?. Tot ce câ?tigase, Simion îi trimisese acas? Filoteiei. Fiindc? nu mai avea nici o rud? în comun?. Suferise de frig ?i, uneori, de foame, dar se încrâncenase în speran?a c? odat? întors acas? va fi un om la casa lui. Când c?zuse de pe schela neasigurat? de ?eful de echip? ?i-?i fracturase piciorul, Simion ?tiuse c? totul luase sfâr?it. Nu primise niciun ban pentru asigurarea de accidente, a?a cum ar fi fost normal ?i se întorsese acas?. Filoteia, cum îl v?zuse beteag, îi întorsese spatele. Cum putea crede el c? vicele mai putea s?-?i m?rite fata cu un infirm? Când o întrebase de banii trimi?i cu sudoare, fata îi r?spunsese c? i-a cheltuit. C? nu se gândise niciodat? la ghinionul ce avea s? dea peste ei ?i î?i cump?rase de la ora? câte ceva pentru viitoarea cununie ?i nunt?. Haine de firm?, c? doar vicele o fat? avea! Cum Simion nu p?strase nicio chitan?? de la Western Union, î?i d?du seama c? muncise ca un prost si r?m?sese cu buza umflat?. A?a c? se întorsese în c?su?a sa modest?, prin care acum ?uiera vântul rece al deziluziei, s?r?ciei ?i triste?ii. Muncea cu ziua pe la diver?i s?teni, c?ci un loc de munc? stabil nu-?i putea g?si în situa?ia lui. La toate acestea se gândea acum, când se întorcea de la un vecin c?ruia îi t?iase lemne. Omul era plecat la schela petrolier? din apropiere ?i avea femeia îns?rcinat?, lipsit? de puteri. Abia se mai târa prin troianul viscolit dinspre p?dure, când observ? o mogâldea?? c?zut? în z?pad?. Se apropie cu inima b?tându-i sacadat. Ca ciocanele mari ale sondelor ce abia se mai auzeau prin urzeala de vaier a vântului nedomolit. Omul era c?zut cu fa?a în z?pad? ?i abia mai respira. Un damf puternic de alcool îl croi peste n?ri pe Simion. Când îl întoarse cu fa?a în sus pe b?rbat, realiz? c? figura buh?it? de b?utur? ?i învine?it? de ger era a lui P?v?lache. Primarul comunei. Simion ?tia c? acesta obi?nuia s? petreac? cu primarul din comuna vecin?. Partide lungi de pocher, udate cu alcool fin ?i – vorbeau oamenii – îndulcite de prezen?e feminine de la ora?. Nevasta primarului era bolnav?, ?intuit? la pat de o boal? de oase, ce nu-i mai d?dea voie s? se mi?te, a?a c? primarul î?i cheltuia snaga în bra?ele altor femei.
- Don’ primar, îng?im? Simion la urechea b?rbatului r?pus de aburii b?uturii ?i de puiul de viscol, ce se r?stea la u?ile largi ?i întunecate de acum ale cerului. Sunt eu...Simion...
- B?, b?, care e?ti, b?? morm?i primarul gros ca un buhai.
- Simion, don’ primar, Simion Lep?dat. De la marginea satului.
- ?chiopârlanu’? întreb? primarul, pe loc înviorat la gândul c? nu va pieri sub urgia alb?.
- Da, eu îs, don’ primar.
- Simioane, du-m? acas?! Am r?mas împotmolit la troi??. Am uitat c? s?par? ast?-toamn? neto?ii ??tia ?an?uri, ca s? schimbe stâlpii de lumin?. ?i nu-i astupar?... M-am târât pân? aici. Ma?ina o fi pe undeva, îngropat? în f?ina ce cade din cer. Du-m? acas?, ?chiopârlane!
Pe Simion nu-l deranja atât modul de adresare al primarului, fiindc?, de atunci, de la accident, mai to?i i se adresau cu apelativul „?chiopârlanu”, dar nu putea pricepe tonul poruncitor al acestui om avut, care nu dusese niciodat? lips? de nimic. Om ce se g?sea acum într-o cump?n? a vie?ii, din care doar el, Simion Lep?dat, l-ar mai fi putut salva. Glasul rece ?i amenin??tor al primarului îl revolt? pe Simion, care se sim?i ca ultimul om de pe lume. Ar fi vrut sa-i spun? c? acum a ajuns la mâna lui. C? el nu poate uita cum primarul i-a dat cu tifla, când venise cu c?ciula în mân? la prim?rie ?i-l rugase s?-l treac? ?i pe el pe lista pentru ajutoarele venite de la Uniunea European? pentru cei mai nevoia?i. Dar Simion î?i aminti c? este un bun cre?tin. C? doar peste dou? zile va veni Sfântul Cr?ciun ?i c? maic?-sa îl înv??ase mereu c? atunci, când î?i aju?i un semen aflat la nevoie, îl aju?i pe însu?i Iisus. Îl aburc? cu greutate pe primar în spinare ?i, dac? Simion nu ar fi avut trupul obi?nuit la munci grele, pe care le f?cea cu ziua pe la unul ?i pe la altul, nu ar fi reu?it s?-l care pe b?rbatul ce adormise pe loc, sim?ind c?ldura ce emana din spinarea b?tucit? ?i transpirat? a umilului om ce-l purta din nou pe c?r?rile vie?ii. Piciorul beteag îi îngreuna mersul, dar Simion se ruga în gând s? poat? ajunge la casa primarului. Se ?i vedea invitat în c?ldura binef?c?toare a casei plin? de bun?t??i, acum, în prag de Cr?ciun. Poate, se gândea el, va fi invitat ?i la mas?. I se va oferi peste noapte un loc c?ldu?, undeva, într-un col? ferit al casei. Ori în ?opronul plin cu paie. Pân? mâine, când va trece viscolul. Când sunase la poarta înalt?, din fier forjat, inima începuse s?-i bat? din ce în ce mai tare. Va vedea pentru prima dat? casa primarului, lucru pe care nici m?car în vis nu ?i-l imaginau al?i s?teni. Va avea cu ce s? se f?leasc? la crâ?m?, unde va intra iar, mai ales, c? spera c? familia primarului îl va omeni ?i cu ceva parale pentru gestul lui omenesc, dar eroic, ?inând cont de infirmitatea sa. Îi deschise Cristinel, b?iatul cel mare al primarului, care, când î?i v?zu tat?l, aruncat ca un sac de cartofi pe umerii am?râtului de Simion, î?i puse mâna la gur? a mirare. Se desmetici pe loc ?i strig? spre buc?t?riile de var?, unde Simion z?rise o lumin? pl?pând?. Abia alergând prin troianul ce pusese st?pânire pe curtea larg? ajunser? la poart? Milic? ?i Eufrosina, doi b?trâni ce aveau grij? de gospod?ria primarului cât era ziua de mare. Când intr? în livingul generos, sc?ldat în lumina viorie a unui candelabru uria?, Simion r?mase cu gura c?scat?. Un miros parfumat urca spre n?rile-i înghe?ate, contopit cu mireasma aluatului unor cozonaci proaspe?i, ce-?i trimiseser? mesagerii olfactivi din camera unde se afla, probabil, buc?t?ria.
- Ce-i b?, Simioane, îl lu? la rost Cristinel, ce-i cu tata, de arat? în halul ?sta?
- Îl g?si la r?spântie. La drumul ce duce la Fundata. C?zut în z?pad?, abia mai mi?ca.
Crsitinel începu s? verifice cu aten?ie starea fizic? a tat?lui s?u. Când îi puse mâna pe dup? cap, ca s?-l ridice, s? poat? vorbi, ?i-o retrase speriat. Privi în palma plin? de sânge închegat ?i îi arunc? o privire de moarte lui Simion.
- Ce-mi îndrugi tu pove?ti din astea, ?chiopârlanule? Ce-i cu sângele ?sta?
- Nu ?tiu, z?u, d-le Cristinel, nu ?tiu nimic. Când l-am g?sit eu, nu observai nimic suspect. Era întuneric ?i m-am pierdut de tot. Singuru’ meu gând fu s?-l aburc în spinare ?i s vi-l aduc acas?.
- Las?-m? cu pove?tile tale! Zi mai bine c? ?tiai c? vine b?ut de la primarul din Fundatele ?i, profitând de viscol, i-ai ?inut calea.
- P?i, cum puteam s?-i ?in eu calea, când era în ma?ina dumnealui. Cu mâinile goale?
- S? nu m? min?i în fa??! Ai v?zut viscolul. ?tiai c? vine mereu afumat de acolo. C? nu va mai fi în stare s? conduc?, poate chiar ai sperat c? pe viscolul ?sta va r?mâne înpotmolit. L-ai atacat, probabil, dar te-a recunoscut ?i de fric?, te-ai transformat în salvator. Stai, stai, s?-l caut prin buzunare. Uite, nu are nici mobilul... Portofelul e gol-golu?. Te-ai transformat în salvator ?i l-ai adus acas? sperând c? te vom ?i recompensa. V? ?tiu eu pe voi, ?stia f?r? niciun c?p?tâi. A?i umplut comuna cu lenea voastr?! Ce v? mai place s? sta?i pe banii statului. Cere?i ?i tot cere?i ajutoare sociale, dar nu vre?i s? pune?i mâna la munc? nicidecum. Uite, e?ti plin de sânge pe spinare...
- Doar l-am purtat cu greu pân? aici. Nu ?tiu nimic de rana de la cap. Poate a c?zut, înainte s?-l descop?r eu... Z?u, d-le Cristinel, eu sunt un om cu frica lui Dumnezeu! Cum puteam s? fac a?a ceva?
- Da, voi ??tia, s?raci cu duhul, o ?ine?i una ?i bun? cu frica de Dumnezeu. ?i, când nu v? vede nimeni, sunte?i în stare de groz?vii mari. Las’ c? v? ?tiu eu.
Simion nu avea de unde s? ?tie c? primarul, r?mas blocat în n?me?i, se d?duse jos ?i c?zuse într-un ?an?. Acolo se lovise la cap. Încercase s? foloseasc? mobilul, dar pe urgia de afar? se dusese naibii semnalul. Mâinile lui înghe?ate îl sc?paser? în z?pad?. Cât prive?te portofelul gol, era ?tiut de toat? lumea c? primarul din Fundatele îl pârlea mereu la c?r?i pe P?v?lache, l?sându-l în fundul gol. Privirea rea a b?iatului primarului, pumnii strân?i ?i noduro?i ai lui Milic?, recunoscut ca o goril? a primarului în momente de cump?n?, îi z?vorâse parc? glasul lui Simion. Privea în p?mânt ?i îi venea s? plâng? de ciud? c? nu putuse s? treac? pe lâng? primarul c?zut sub z?pad? ca pe lâng? un obiect nefolositor.
- Car?-te de aici, pân? nu pun b?taia pe tine! îi porunci Cristinel, privind cu subîn?eles la Milic?. Mâine s? te prezin?i la ?eful de post. S?-i dai explica?ii ce ?i cum. Poate n-ai fost singur. Ai mai avut cârd??ie cu vreun pierde-lume ca tine. Ia, caut?-l prin buzunare, Milic?, poate dai de mobil ?i de bani.
Simion îl l?s? pe Milic? s?-l scotoceasc? prin buzunare. Privindu-l apoi pe Cristinel vru s?-i spun? c? n-a avut dreptate ?i c? nu vede rostul unei perind?ri pe la ?eful de post, dar bra?ele puternice ale lui Milic? îl în?f?car? ca dou? menghine ?i-l târâr? afar? din cas?. Ajuns în curte, Simion fu trântit la p?mânt. Sim?i cum dou? coase grele, ascu?ite, bocancii lui Milic?, îi joac? sârba pe stomacul lipit de ?ira spin?rii de foame. Apoi, câteva bombeuri îi sfârtecar? buzele, m?cinându-i din?ii ca dou? pietre grele de moar?. O lovitur? ?i mai puternic?, ultima, în ceaf?, îl ame?i pentru scurt timp. Vru s? strige. S? se revolte fa?? de o asemenea nedreptate ce i se f?cea. Dar din pe?tera gurii n?cl?ite de sângele s?rat ?i fierbinte, ce îi inundase prispa gurii, nu urc? spre înfiorarea serii decât un scâncet. Ca de pui de curc? sub lama topori?tei înainte de t?iere. Se trezi într-un târziu pe ?oseaua cufundat? în bezn? ?i cosit? de ?epii reci ai viscolului. Încerc? s? se ridice în picioare, dar în stomac parc? i se învârtea un motor dureros de drujb?. Se târî cu greutate, asmu?ind cu gemetele lui câinii ce voiau s? rup? lan?ul prin cur?i. Casele p?reau ni?te fe?tile pâlpâind, scufundate în c?ldura sobelor lacome de lemn. Ajunse cu greu dincolo de magazinul s?tesc. Pân? la bojdeuca lui nu mai era mult, dar sim?i c? nu mai avea putere s? se târasc?. Un gând r?u, ca un bondar agresiv, i se r?sucea în creier. Se ?i vedea mâine în fa?a ?efului de post, cu a c?rui r?utate luase cuno?tin??, când încercase s?-?i fac? dreptate, p?r?sit de Filoteia. Dorise s?-?i ia înapoi m?car o parte din banii agonisi?i cu trud? pe ?antierul din Germania, dar vicele îl asmu?ise pe P?tulea, ?eful de post, care-l c?lcase în picioare. Îi ceruse o dovad? palpabil? a transferului de bani c?tre Filoteia, ?i, cum nu avea, Simion se v?zuse nevoit s? renun?e. Unde s-ar fi putut duce? Nu cuno?tea pe nimeni la ora?, iar un avocat ar fi cerut bani serio?i.
O fric? devoratoare puse st?pânire pe el la gândul c? mâine va fi iar în fa?a lui P?tulea. Dac? va mai putea s? se ridice din pat dup? tratamentul aplicat de Milic?. Respira din ce în ce mai greu, iar viscolul, ca un câine turbat, î?i înfigea tot mai adânc col?ii în pulpana hainelor sale firave. Î?i d?du seama c?, oricât s-ar str?dui, nu va mai avea putere s? ajung? pân? la c?su?a lui umil?. C? se va sfâr?i în sicriul alb, devorator, ce înl?n?uise totul ca într-o capcan? alb?, nemiloas?. „Poate c? e mai bine a?a” gândi el, r?corindu-?i fa?a în oglinda pufoas? a z?pezii. „Ce-i voi spune mâine ?efului de post? O s? zic? ?i el c? mint. C? am vrut s?-l fur pe primar. Ca s? m? r?zbun c? niciodat? nu m-a ajutat cu nimic. Mai bine mor aici ca un câine de pripas. Tu-i mama ei de via??, c?, uneori, este a?a de nemiloas? cu noi, pleava lumii!”.
Sim?i c? inima îi bate tot mai încet. Buzele, pe care sângele i se uscase, îi cr?paser? ca ghizdurile fântânii lor din curte. O c?ldur? moale, ademenitoare, începuse s? urce din piciorul s?n?tos. Auzi cum z?pada începu s? fo?neasc? la câ?iva pa?i de el, aidoma unui brocart de m?tase. Ca ?i cum cineva se c?znea s? ajung? la el. Ridic? capul ?i z?ri o mogâldea?? ce ?esea cear?aful alb de nea. Ajuns lâng? el, omul se aplec? s?-l asculte, dac? mai respir?, apoi îl ridic? pe spinarea lui puternic? ?i cald?. Simion nu îndr?zni s? întrebe nimic. Se gândi c?, plin de remu?c?ri, Cristinel îl trimisese pe Milic?, sa-l ajung? din urm?. C? primarul, revenindu-?i, îi spusese fiului s?u adev?rul. Simion ?opti cu glas stins: „ Milic?, s?-?i ajute Dumnezeu pentru omenia ta! Puteam s? m? sfâr?esc în z?pad?. Poate c? meritam, c?ci am f?cut mereu umbr? p?mântului. O via?? întreag?. O via?? plin? de întuneric, s?r?cie ?i minciun?. Mult? minciun?!”.
Omul ce îl c?ra cu pa?i siguri prin infernul alb, îi r?spunse cu glas domol: „Simioane, tu n-ai min?it niciodat?! Cum n-ai min?it nici în seara asta cu nimic. Numai c? omenia este un lucru tot mai rar pe lumea asta. ?i niciodat? nu este r?spl?tit?.”
Simion î?i d?du seama c? vocea aceea blând? nu putea fi a lui Milic?. Dar acum nu mai conta identitatea salvatorului s?u, atâta timp cât începuse s? se z?reasc? acoperi?ul c?zut al c?su?ei sale, aplecat? într-o parte, ca un drume?, aflat la o r?spântie de drumuri. B?rbatul îns? trecu cu pas sigur de locuin?a sa ?i mai spuse doar atât: „O singur? dat? ai min?it în via?a ta, Simioane! Pe maic?-ta, când aveai opt ani, ?i ai furat mere din gr?dina lui Meri?anu. Doar atunci, Simioane!”
Simion se cutremur? în sine la auzul acestor vorbe despre timpi îndep?rta?i ?i dragi lui. Cei ai copil?riei. ?i abia atunci î?i d?du el seama c? St?pânul lumii acesteia se coborâse pân? la el, ca s?-l scape de urgia z?pezii ?i-l c?ra pe umerii lui puternici, izb?vitori. Pe el, un umil, pe care nimeni din satul lor n-ar fi dat nicio ceap? degerat?. Atunci, Simion îng?im? cu sfial?: „Doamne, nu sunt vrednic, ca s? m? por?i în spate. Sunt greu de p?cate!”
?i St?pânul lumii acesteia îi r?spunse cu glasul lui cald: „ Nu e?ti greu deloc, Simioane! E?ti u?or. U?or ca un fulg de nea!”.