Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Neuitare

de Nicolae Diaconescu

Neuitare

Era sfâr?it de noiembrie la cap?tul unei lungi c?l?torii. De fapt era un început pe un t?râm înconjurat de ape. De-o parte Dun?rea cu tainele ei ascunse prin stuf?ri?, de cealalt? parte marea cea mare de unde se-auzea acela?i vuiet, dintotdeauna.
Pe aleile satului mul?imea de curio?i se îndrepta zgomotoas? spre falez?.
Oamenii locului, ne priveau de dup? perdele din c?su?ele albe sau frumos colorate, nu se ar?tau, pe niciunde.
Eu, cu gândul aiurea, am z?rit floarea dincolo de un gard, nears? de brum?. Cum s-o iau de acolo, s? i-o d?ruiesc Ei, a devenit dorin?? de nest?pânit. Am l?sat orice ru?ine de-o parte ?i gestul meu, de adolescent, a fost aspru sanc?ionat de ghimpele care mi-a p?truns adânc în deget.
Doream s?-i fiu mereu în preajm? de?i m? apostrofam singur: “o prezen?? prea insistent? o agaseaz?“ a?a c? m? mul?umeam s? o admir de la distan??.
Când ne-am întors pe vapor, am r?mas împreun? pe punte pân? a înnoptat. Mi-a m?rturisit, dup? ce i-am povestit tot felul de întâmpl?ri de-ale mele petrecute în pastoral cu stupii, c? pentru ea, nu bog??ia este cea mai important? aspira?ie uman? ?i nici inteligen?a. “M? impresioneaz? doar bun?tatea, în numeroasele ei ipostaze, de?i a devenit o pas?re tot mai rar?!” a continuat ea, cu o voce joas?, privind cum se stingea încet, asfiin?itul. Am trecut în revist? situa?ia f?r? precedent în care m? aflam. Despre ce era vorba? Într-un peisaj mirific, un oarecare, (adic? eu) a rupt o floare ca s-o d?ruiasc? unei tinere doamne. Devenise pentru el un coup de foudre? Nu se putea spune asta! O mai întâlnise o singur? dat?, în Pite?ti, la un simpozion, dar atunci, nu schimbaser? o vorb?. Ea nici n-a ?tiut c? fusese cineva în sal? care ascultase tot ceea ce prezentase, o tem? de serviciu, ?i o privise c-o infinit? tandre?e. Ce îl determinase s-o admire atât de mult? Primul impuls al unui b?rbat când prive?te o fat? este s?-i aprecieze exteriorul! Nu este interesat de inteligen??, pozi?ie social?, doar cum arat?, îl mul?umesc formele, atrac?ia ?ine, poate, de biochimia dintre cele dou? persoane. Nu era cazul în situa?ia de fa??! A?adar ce m? atr?sese la aceast? femeie ?i m? ?inea legat aici, pe punte, cu mii de fire c? a? fi fost în stare de orice numai s?-mi acorde pu?in? aten?ie? Nu am g?sit nici atunci, nici acum, r?spunsul. Ea mi-a acordat-o, aten?ia. ?i îmi spusese c? doar bun?tatea o impresioneaz?, o face receptiv? la o nou? prietenie. Sigur, bun?tatea este un corolar al tuturor calit??ilor omene?ti, dac? e?ti bun e?ti ?i inteligent, intuitiv, vizionar… Dar bun?tatea poate fi demonstrat?? Exist? teste pentru bun?tate a?a cum sunt pentru de?tept?ciune, creativitate, echilibru psihic, de îndemânare tehnic?, sau mai bine zis pentru disponibilit??i native? Îmi imaginam c? generozitatea doar se constat? în timp, desigur, mai ales prin fapte. Iar bun?tatea mea ar fi putut fi perceput? de ea în modul cum rela?ionez cu oamenii, cum m? raportez la evenimentele la care particip…! Dar, în toat? aceast? c?l?torie, nu m? remarcasem cu nimic, iar ea ?inuse înc? o comunicare în sala mare a Consiliului Jude?ean din Tulcea. S? ne în?elegem, nu interven?iile ei publice m? atr?seser?, nu corpul ei f?r? cusur, probabil chipul, desprins parc? dintr-o icoan?. Ce vedeam eu ?i al?ii nu fuseser? în stare s? descifreze în acel chip? Ochii, de o profunzime f?r? egal, genele nerimelate, nasul, gura, acel zâmbet care o înfrumuse?a ?i mai mult! ?i p?rul, bogat, cârlion?at, numai cum o mulatr? l-ar fi putut avea. Ce a?teptam ?i vroiam de la dânsa? S?-mi fi întâlnit oare, sufletul pereche? Mi-am luat inima în din?i ?i i-am spus: “pe mine m? po?i descoperi prin ceea ce scriu. Nu este profesiunea mea, o practic doar ca pe un hobi. Dac? accep?i s? ne cunoa?tem mai bine, te rog d?-mi emailul, am s?-?i trimit, din când în când, câte un text. E?ti de acord?”
Mi-a scris adresa ?i a zâmbit. Eram în al noulea cer! M-am plimbat pe puntea vaporului, bucuria nu m? înc?pea, îmi venea s? cânt. Probabil c? toate acestea se citeau pe chipul meu pentru c? domnul Mirel, un cunoscut din Gala?i, mi-a spus cu oarecare invidie: “prietene, cum ai reu?it s-o cucere?ti pe aceast? frumoas? inabordabil??” Ce mai conta, nici nu credeam c? am cucerit-o, ea doar acceptase s? dialog?m. Când am coborât de pe vapor ne-am luat la revedere strângându-ne u?or mâinile. Vroiam mai mult, s-o îmbr??i?ez, s?-i s?rut genele lungi. I-am spus: “pe curând, în scris…”
Primul text pe care i l-am trimis se numea "Autobiografie", un fel de poezie, de?i nu acest gen literar e punctul meu forte. Mi-a r?spuns printr-un comentariu ce exprima delicate?e, sensibilitate, suferin??, tr?iri de mare intensitate, care nu puteau fi f?cute publice. Au urmat ?i altele, proze scurte, schi?e, mici nuvele. La fel, ea mi-a r?spuns cu un poem, alteori cu sfaturi timide, sugestii. O consideram prieten?, confident?, ?i în cel mai îndep?rtat ungher al sufletului, iubita mea tainic?. Schimbul nostru de impresii, asupra a tot ce ne înconjoar?, auzim, ascult?m, sim?im, a continuat câteva luni. În prim?var?, fiica mea a participat la un concurs în Lods. Ce s-a întâplat acolo nu are rost s? povestesc acum, am fost îns? dezn?d?jduit, în?elegeam înc? odat?, nu talentul, tehnica impecabil? ?i expresivitatea sunt criteriile luate în seam?. Condi?iile pentru promovarea unui concurs, mai ales în muzica numit? clasic? au în vedere cu totul alte baremuri. Având ca fundal triste?ea devastatoare, poate, pentru a m? lini?ti, am scris o proz?, la limit? o pot numi pamflet, unul metaforic! Bineîn?eles c? i l-am trimis Ei! Pentru a-l comenta! Dar, cum un r?u nu vine niciodat? singur, s-a întâmplat ceea ce nu m? a?teptam, de atunci nu mi-a mai r?spuns, niciodat?. Pân? recent, când am felicitat-o de ziua numelui ?i mi-a mul?umit, surprinz?tor, altfel decât conven?ional ... De?i trecuser?, mai mult de zece ani. Iar pentru mine, chiar ?i azi, neuitarea acelui asfiin?it de pe puntea vaporului este dureros de dulce!

Nicolae Diaconescu (Nicu al Popii) | Scriitori Români

motto: Pe unde treceam, lasam o urma...

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro