Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Dictatura celor mici (fragment I)

de Ioan Suciu

Eram în ?coal? când a început seria unor întâmpl?ri absolut de neîn?eles. Îl scosesem la tabl? pe Jean-Lorin, unul dintre cei mai ciuda?i copii pe care i-am cunoscut. L-am întrebat ce lungime are ecuatorul.
- Da’ de ce v? intereseaz??
- Eu ?tiu, nu te-ntreb pentru c? m? intereseaz?. Te întreb pentru not?.
- Las-o balt?! M? întrebi pentru c? habar n-ai ?i-ai vrea s? afli!
- Termin?! C? nu vorbe?ti cu mine la per tu!
- Ce not?-mi dai dac?-?i spun?
- Dac? v? spun! l-am corectat din nou. Am observat c?-?i scosese telefonul ?i butona cu o mare dexteritate, a?a, ca ?i cum ar fi stat doar cu mâinile împreunate în fa??.
- Dac? te ui?i pe internet î?i dau doi!
- Hai c? e?ti prost! zise el, ?i-?i b?g? telefonul în buzunar. I-am ars o palm? de s-a cl?tinat pe picioare. El mi-a dat un ?ut în testicule, de mi-am pierdut r?suflarea. M-am dus cum am putut s? m? a?ez pe scaunul meu de la catedr?.Un elev de clasa a doua a intrat în sal? ?i mi-a spus c? sunt chemat la Comisie. Copiii din b?nci t?ceau smirn?.
- Ce comisie? am izbutit s? întreb, cu voce întret?iat? de durere. Jean-Lorin veni ?i-mi d?du un pumn în nas, dar el neavând prea mult? for?? nu m-a durut prea tare; am fost doar siderat de îndr?zneala lui. Copilul care venise s?-mi comunice anun?ul ie?i.
- Comisia care examineaz? pro?tii s?-i dea afar?! zise Jean-Lorin.
Am ie?it pe hol auzind în urma mea urale în clas?. M-am dus spre sala de consiliu de lâng? cancelarie. În?untru, la masa prezidiului, se aflau numai copii. ?tiam c? la unele ?edin?e cu p?rin?ii erau chema?i ?i copii, dintre cei frunta?i. Dar acum acolo nu se afla niciun adult.
- Stai jos! îmi spuse un copil de vreo nou? ani, foarte albicios la piele ?i pistruiat. El se afla în mijlocul prezidiului format din cinci copii. M-am a?ezat în primul rând de b?nci, pu?in cam buim?cit.
- De ce ar??i a?a buimac? vorbi pistruiatul.
N-am r?spuns. M? uitam la ei perplex. M? stupefia adresarea la persoana a doua, seriozitatea ?i morga lor, ca a copiilor care joac? în piese de teatru pe scenele de la ?coal?.
- S? ne prezent?m, spuse pistruiatul. Eu sunt Claus, pre?edintele, iar ei sunt membrii. Suntem Comisia de validare.
- Ce validare? am zis.
Unul dintre b?ie?ii de la mas?, un pu?ti b?lai cu ochelari, îmi spuse:
- Te rug?m s? vorbe?ti numai când e?ti întrebat! P?rea c? vorbele nu ie?iser? din gura acelui b?ie?el firav ?i cu aspect modest, de timid.
- Întrebarea num?rul unu: ce este omul?
- Care om? m-am mirat.
- Î?i atragem aten?ia c? ironia î?i poate agrava situa?ia! zise Claus, sever ca un judec?tor.
- Omul a ap?rut pe P?mânt acum 1,8-2 milioane de ani, am zis.
- Bine, dar ce este el? repet? Claus.
- P?i este o fiin?? superioar?, singura dotat? cu gândire proprie.
- Din regnul animal, mineral, vegetal ? insist? Claus.
- Omul este singurul animal care râde, am r?spuns.
- Eu am v?zut ?i maimu?e râzând, ?i cai, ?i m?gari, chiar ?i câini! spuse un b?ie?el cam negricios la fa??.
- Dar râsul lor nu este con?tient! am precizat.
- De unde ?i expresia ”râzi ca un bou”!
- Da, a?a e, am confirmat.
- Vrei s? spui c? eu râd ca un bou?
- Nu. Se pare c? nici n-ai râs.
- Clasa a doua B, pronun?? Claus, ?i b?tu cu un cioc?nel în mas?, ca judec?torii la pronun?area unei sentin?e, ?i m? privi intens. Am în?eles c? trebuie s? m? ridic ?i s? plec. Pe culoar m-am întâlnit cu al?i profesori. Mergeau t?cu?i, ca ni?te solda?i dintr-o cazarm? care se-ndreptau spre arest. L-am v?zut în grup pe Georgescu, profesorul de astronomie, pe Luleasca, de algebr? ?i pe al?ii, vreo nou? sau zece cadre.
- Unde e a doua B? m? întreb? Georgescu.
- De ce întrebi?
- Fiindc? acolo am fost repartizat, zise colegul meu.
- S? predai?
- S? înv??! spuse el.Mi-am dat seama c? tot grupul de profesori mergea spre clasa a doua B. Ne-am a?ezat în b?nci ?i-am v?zut c? la catedr? st?tea un b?ie?el de vreo nou? ani, cu p?rul b?lai nepiept?nat ar?tând ca un cuib de pas?re. Copilul avea ni?te ochi alba?tri, limpezi ?i reci. Deodat? mi-am dat seama c? era acela?i pu?ti care prezidase a?a-numita Comisia de validare. Se ridic? în picioare când am intrat noi ?i zise:
- Sta?i jos! ?i când intra?i într-o clas?, s? ?ti?i c? se d? bun? ziua!
Am murmurat cu to?ii câte-un ”bun? ziua” timid, a?ezându-ne în b?nci.
- Numele meu este Claus, dup? cum poate a?i aflat! spuse b?iatul cu glas sub?irel (nu pricepeam cum se teleportase a?a rapid aici din sala Comisiei). Acum voi striga catalogul! De fapt, nu voi striga, fiindc? nu trebuie s? strig?m ca s?lbaticii într-o ?coal?!
B?iatul care f?cea pe profesorul se a?ez? pe scaunul s?u ?i aproape c? disp?ruse; deasupra catedrei îi ajungea numai capul b?lai.Scormoni ceva prin sertarele catedrei ?i apoi spuse:
-Vom folosi o metod? mai eficace! zise el, neg?sind niciun catalog pe unde c?utase. V? ve?i prezenta singuri!
S-a l?sat un moment de lini?te. Nimeni nu f?cea nimic. Deodat? b?iatul s?ri în picioare ?i url?:
- N-a?i auzit ce-am spus? Loazelor! Fiecare în picioare, pe rând, ?i v? spune?i numele ?i prenumele! B?iatul se îndep?rtase pu?in de catedr? ?i l-am putut vedea în întregime. Avea pantaloni scur?i. Ne-am ridicat pe rând ?i ne-am spus numele, a?a cum ne ceruse pu?tiul. De ce l-am ascultat în loc s? ne ducem s?-i d?m dou?-trei palme fiindc? ne f?cuse loaze, nu ?tiu.
-Scoate?i o foaie de hârtie! Ve?i da extemporal!
-De unde s? scoatem hârtie? întreb? Luleasca.
-Din cur ! url? copilul. De ce-a?i venit la ?coal? f?r? ghiozdan? ?i cotrob?i prin sertarele catedrei de unde scoase un teanc de foi A4; le arunc? spre noi ca pe ni?te manifeste ?i le-am cules de pe jos, aplecându-ne pe sub b?nci. Am auzit clar cum Georgescu, care era gras ?i greoi, trase un vânt.„ Profesorul” Claus ne-a aruncat o privire de o?el dar s-a f?cut c? nu aude.
-Tema: Ce o s? m? fac când voi fi mare! Ave?i 50 de minute!
Copilul se r?sturn? pe scaunul s?u cu picioarele pe catedr?, ca un ?erif american din filmele tip western. Avea teni?i Nike, originali ?i foarte cura?i; ?osete destul de lungi, albe. Î?i scosese o revist? de cuvinte încruci?ate.
M-am dus la catedr? ?i am depus în fa?a pu?tiului foaia goal?. Apoi m-am îndreptat spre ie?ire.
- Hei, unde o întinzi? strig? b?ie?elul dup? mine. N-ai voie s? pleci pân? la sfâr?itul orei!
Am ie?it pe hol, mirându-m? de lini?tea absolut? din ?coal?. În orice ?coal?, chiar în timpul cursurilor, se aude mereu un zgomot de fond, ca de stup de albine. M-am îndreptat spre veceuri, unde mi-am aprins o ?igar?. Am auzit pe culoar pa?i gr?bi?i ?i curând profesorul în pantaloni scur?i a ap?rut lâng? mine.
-Treci imediat la clas?! Obraznicule!
-A?a vorbe?ti tu cu un adult? i-am zis.
-?i v?d c? mai ?i fumezi în ?coal?! Poate vrei s? fii exmatriculat! Nesim?itule! spuse pu?tiul care-?i arogase rolul de profesor. Trebuie s? recunosc c? m-am enervat. M-am repezit la micul b?iat cu inten?ia de a-i da o palm? zdrav?n?; dar în ultima secund? m-am r?zgândit fiindu-mi team? s? nu-l r?nesc prea tare, ?i l-am apucat de urechi. A urlat ca din gur? de ?arpe ?i deodat? au ap?rut nu ?tiu de unde trei b?ie?i cu înf??i?are de rokeri, ra?i în cap pe por?iuni ?i cu haine de piele; aveau cercei mari în urechi ?i la vârsta lor, de nou? sau zece ani, erau de-a dreptul caraghio?i; purtau pantaloni scur?i, tot din piele ca gecile, cu multe buzunare ?i fermoare. Doi dintre noii veni?i îmi s?rir? în spate, imobilizându-mi mâinile, iar cel de-al treilea scoase dintr-un buzunar o ma?in? de tuns cu care îmi f?cu o c?rare peste craniu pân? la piele. ?i voia s? continue.
-Sta?i! zise micul profesor. Grupul a încremenit a?teptând vorbele micului”?ef”. Acesta spuse:
-Nu te vom tunde la zero dac? ne vom întoarce în clas? la modul în care eu te voi târî de o ureche!
Suferisem o mutilare a frezei mele, dar era destul de lateral? ?i cred c? în scurt timp a? fi putut s?-mi redresez aspectul, ducându-m? la un frizer dibaci. Nu voiam cu nici un chip s? fiu tuns zero a?a c? am pornit to?i cinci pe holurile ?colii spre clas?. În fa?a u?ii clasei m-am aplecat pu?in ca omule?ul s? ajung? la urechea mea ?i ceilal?i au plecat. Am intrat în sala de curs ?inut de urechea stâng? de copilul b?lai, care m? duse pân? la banca mea. Ceilal?i colegi adul?i ai mei s-au uitat la scen? într-o t?cere absolut?; se auziser? doar un fel de fo?net slab produs de întoarcerea gâturilor. Toate extemporalele era gata ?i foile depuse la catedr?. Profesorul copil lu? unul dintre ele ?i citi:
-”Când voi fi mare vreau s? m? fac profesor. Mi-ar pl?cea s? am în clas? un singur elev, blond, cu ochelari ?i pantaloni scur?i. Vreau s?-l înv?? ?i pe el s? fie profesor. S? se a?eze la catedr? ?i s? nu se scobeasc? în nas sau în urechi. S? nu se mai holbeze la genunchii elevelor ?i s? nu-?i frece pu?a prin buzunarul de la pantaloni”.
B?iatul se opri din lectur?. Se uit? la numele autorului.
-Georgescu! pronun?? el.
-Da, zise colegul meu.
-Ridic?-te în dou? picioare!
Profesorul Georgescu se ridic?.
-Apropie-te! zise copilul. B?rbatul matur veni lâng? catedr?, cu pa?i m?run?i.
-Am s?-?i dau not? de trecere dac? te duci s?-mi cumperi ni?te caramele.
-M? duc! zise Georgescu.
-?i o jum?tate de kil de mere Golden! spuse b?iatul.
-Bine, zise Georgescu ?i plec?. În clas? se l?s? lini?tea. Copilul de la catedr? citea extemporalele noastre, cu o figur? încruntat?. Deodat? îl bufni râsul. Încerc? s? se ab?in? dar nu reu?i, iar pân? la urm? izbucni în hohote. Georgescu intr? pe u?? ?i se duse direct la catedra blondului, punându-i pe mas? un pachet de ?ig?ri.
-Ce-i asta? întreb? micul blond.
-N-am mai g?sit caramele; s-au terminat în fa?a mea!
-Bine, dar eu nu fumez!
-To?i profesorii din ?coala asta fumeaz? de zeci de ani! spuse Georgescu.
-?i merele?
-Ce mere?
-Golden! preciz? copilul.
-Merele… merele… spuse Georgescu scormonindu-se prin buzunare, de parc? ar fi înc?put ni?te fructe rotunde ?i voluminoase în hainele lui care erau foarte strâmte pe el. Se duse la locul s?u din banc?, f?r? s? explice nimic în leg?tur? cu merele. Micul profesor o l?s? balt? ?i se scufund? din nou în lectura lucr?rilor noastre. Deodat? ceva îi trecu vâjâind pe lâng? ureche. B?iatul ridic? capul mai mult mirat decât speriat. Un m?r se lovise de tabl? ?i c?zu pe podea, pu?in turtit. În b?nci nimeni nu mi?ca, nimeni nu privea decât în jos. Copilul se uit? în sus, spre tavan, ca ?i cum ar fi c?utat acolo vreo explica?ie a c?derii m?rului. ?i atunci un alt m?r îl lovi drept în frunte, de c?zu pe spate cu scaun cu tot. Se redres? ?i se a?ez? la loc, ca ?i cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Spuse:
-Georgescu, s? vii cu tac-tu la ?coal?!
-Da’ ce-am f?cut ?i tat?l meu se deplaseaz? cam greu!
-Nu m? intereseaz?! D?-i un telefon!
-Acum?
-Da. A?tept.
A trecut ceva timp în care ne-am foit ner?bd?tori în b?nci. B?iatul cu pantaloni scur?i se ridic? de la catedr? ?i se duse în dreptul geamului, privind afar? unde se vedea o magazie de lemne. Deodat? se auzir? bubuituri în u??. Pu?tiul spuse : ”Intr?!” ?i în clas? î?i f?cu apari?ia un b?trân înalt ?i sl?b?nog, cu trei fire albe de p?r în cre?tetul capului, care se deplasa folosindu-se de ni?te cârje, câte una pentru fiecare mân?. Georgescu ?opti pierdut: ”Tat???!”, dar b?trânul parc? nici nu-l v?zu; se duse pân? la catedr? ?i se uit? în jur, neb?gându-l în seam? pe copilul care ocupa locul de profesor.
-Unde v? e profesorul? întreb? b?trânul, care avea privirea unui vultur hulpav,dar cam dezorientat.
-Eu sunt, Claus! spuse pu?tiul. Eu v-am chemat!
-A f?cut fiu-meu vreo boroboa??? spuse b?trânul privind spre locul în care se afla pu??iul dar f?r? s?-l vad?, uitându-se prin el.
-Da, zise copilul profesor.
-Ce anume?
-Ascult?, mo?ule, nu cred c? e cazul s? pierdem timpul; întreb?-l pe el!
B?trânul se-ndrept? direct spre Georgescu ajutat de cârjele sale (p?rea un crab uria?) ?i-i aplic? o lovitur? pe spate fiului s?u.
-Ce-ai f?cut m?, nenorocitule?
-Nu da, tat?, c? m? doare! protest? Geogescu.
-S? te doar?, c? ?i pe mine m? doare s? fiu chemat la ?coal? pentru tine! ?i d?du s? plece. Deodat? se-ntoarse din drum ?i-l fix? din ochi pe pu?tiul de la catedr?:
-Cum ai spus, b?? Mi-ai zis cumva ”mo?ule”, sau mi s-a p?rut mie? Se apropie amenin??tor de copil.
-Gata, b?trâne, î?i mul?umim, po?i s? pleci! spuse b?iatul, cu voce pu?in tremurând?. Tat?l lui Georgescu ridicase ambele cârje ?i fu cât p-aci s?-l altoiasc? zdrav?n pe micu?ul de la catedr?, dac? nu s-ar fi ridicat în acela?i timp mai multe perechi de bra?e ca s?-l imobilizeze pe b?trân.
-Ce-ave?i m?, cine-i c?c?ciosul ?sta?
-Profesorul nostru! se auzi r?spunsul în cor al celor prezen?i.
-A?i înnebunit cu to?ii ! spuse b?trânul ?i disp?ru afar? din clas?.
-Vom lua recrea?ie! spuse Claus.
-Dar înc? n-a sunat clopo?elul! spuse cineva.
Dar pu?tiul plec? de la catedr? îndreptându-se spre u?? ?i aruncând pe jos din mers hârtiile pe care d?dusem extemporal.
În ziua urm?toare, când am ajuns la ?coal?, am constatat acolo o lini?te nefireasc?. M-am dus la clasa la care trebuia s? ?in ora, conform programului afi?at la cancelarie, dar în sal? nu era nici un elev. M-am întâlnit în treac?t cu al?i colegi înainte de a intra la clas?, ?i ne-am mirat c? nu v?zusem copii.
-S? fii întârziat cu to?ii? îmi zise profesorul Mirescu.
-Ciudat, am zis eu.
St?team singur la catedr? în clasa f?r? elevi, când undeva deasupra se auzir? ni?te zgomote stranii, de parc? ar fi c?zut grindina pe acoperi?. Am ie?it în curtea interioar? unde m-am întâlnit cu ceilal?i profesori. Elevii erau cu to?ii pe acoperi?, ?i b?teau cu picioarele în ?igla cl?dirii. Cineva a strigat la ei s? coboare ?i s? vin? la ore. O ploaie de cartofi, ro?ii sau chiar pietre s-au ab?tut asupra noastr? ?i a trebuit s? ne ad?postim. ”O s? chem?m poli?ia!” a strigat un profesor. ”Am chemat-o noi !” r?spunse un b?iat de pe acoperi?. În câteva minute în curtea ?colii a intrat în tromb? un microbuz de poli?ie, plin de oameni. De fapt, erau doar ni?te copii pu?in mai mari, de 14 – 15 ani, care aveau pe cap ni?te caschete pe care scria ”Poli?ia”; în rest, îmbr?c?mintea lor nu era de poli?i?ti, ci mai curând de rokeri. Purtau geci de piele, blugi, cizme cu carâmb scurt, ?i unii aveau p?rul mare sau b?rbi mici, nedezvoltate. Copiii au coborât de pe acoperi? ?i ne-au înconjurat. Erau foarte mul?i, ?i formaser? un cerc consistent de corpuri, iar în centru se afla ma?ina de poli?ie cu echipa aferent? stând ca o forma?ie de bodyguarzi p?zind un obiectiv important. De undeva dintre elevi se desprinse micul pu?ti blond care se numea Claus ?i spuse:
-Aresta?ii ?i duce?i-i în sala de sport!


Ioan Suciu (turnavitu) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro