Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Adaria, fata ciclop

de Carmen Vin?an


Bezna din noaptea aceea îi îngreuna mersul fl?c?ului pe nume Darian, pe când înainta în adâncul p?durii. Se strecura cu vitejie printre ramurile noduroase. Se oprise într-un târziu lâng? trunchiul unui copac ?i dormi pân? în zori. Diminea?? porni mai departe în c?utarea fântânii când o g?si, abia la amiaz?, înconjurat? de ni?te ruine. Aburii se ridicau din ap? pân? la nori acoperind locul cu o cea?? galben?, dens? ?i umed?. Deasupra fântânii plutea o fat? de ghea??.

P??ania Adariei, fata ciclop, povestit? de cel mai b?trân locuitor al satului acoperit cu o claie de p?r lung ?i dezlânat, retras în umbra pere?ilor casei lui, fusese adev?rat?, î?i spuse Darian. Pu?ini îns? îi d?dur? crezare.

...S-a întâmplat atunci din pricina vr?jitoarei care locuia în ?inut, începea b?trânul s?-?i depene povestea privind la s?tenii care îl ascultau. Gurile satului spuneau c? fusese o tân?r? de o frumuse?e neasemuit?, cu p?rul ca abanosul pe care îl ?inea împletit într-o coad? înf??urat? de dou? ori în jurul mijlocului ei sub?ire.Tenul m?sliniu, ochii negri ?i gura ro?ie ca focul îi f?cea pe to?i fl?c?ii s? se îndr?gosteasc? pe loc de ea. Fetele o invidiau, dar se ?i speriau de ochiul ei ascuns sub p?rul de pe frunte. Se spunea c? Tala fura dragostea fl?c?ilor cu acel ochi f?cându-i s? nu mai iubeasc? vreodat? pe nimeni altcineva în afar? de ea.

În vremea aceea lâng? sat se afla un conac pe acoperi?ul c?ruia se construiser? turnuri înalte ca ni?te suli?e, atât de ascu?ite încât orice pas?re r?t?cit? poposea pe vreunul c?dea la p?mânt sfârtecat?. Acolo locuiau doi fra?i, ciclopul Anteu ?i sora lui, Adaria. Aflase ?i el despre frumuse?ea Talei ?i, curios din fire, se preg?tise s? porneasc? în c?utarea ei. Adaria se înfurie teribil pe fratele s?u ?i îl închise în unul din turnurile de pe acoperi?, acolo unde nimeni nu mai putea ie?i decât cu încuviin?area ei.

-?i aici vei sta! îi spuse triumf?toare Adaria, dup? ce scoase din u?? cheia cu cap?t brodat în aur. Nimeni nu te va auzi niciodat?! Voi avea ac de cojocul acestei fete care îi face pe b?ie?i s?-?i piard? min?ile. Când m? voi întoarce te voi l?sa s? fi liber, continu? ea, îndep?rtându-se.

-Deschide, las?-m? s? ies! se rug? Anteu de sora lui privind prin gaura cheii recunoscând acea privire furioas? pe care o ?tia înc? de când erau copii.

Mai mare cu un an, Adaria îl ocrotise ca o mam?. P?rin?ii lor se pr?p?diser? cu mul?i ani în urm?. Fata administrase cu mult? pricepere mo?ia familiei fapt pentru care to?i o considerau la cei ?aisprezece ani, st?pâna conacului. Mai aveau o m?tu?? care locuia la câteva ?inuturi distan?? de ei, îns? fiind foarte b?trân? se deplasa greu datorit? piciorului ei beteag, vizitându-i numai când era vreo s?rb?toare.

Adaria se hot?rî s?-?i fac? datoria ?i s?-?i apere fratele de aceast? zgrip?uroaic? care îl putea pierde pentru totdeauna.

-Te voi scoate curând de aici, nu fi sup?rat, continu? împ?ciuitoare. Rada, servitoarea mea, î?i va da mâncarea pe sub u??.

Acestea au fost ultimile cuvinte pe care le auzise din gura surorii lui.

Adaria î?i f?urise între timp un plan. Se hot?rî s?-l pun? în practic? chiar din a doua zi. Î?i tunse mai întâi p?rul lung,ro?cat ca focul, se îmbr?c? cu straiele de vân?toare ale fratelui ei, î?i puse o musta?? fals? cât s? î?i mai în?spreasc? chipul delicat, apoi se privi mul?umit? în oglind?. Porni în zorii zilei urm?toare înspre locul unde ?tia c? se aciuise Tala. Str?b?tu dealul care ducea pân? în sat, iar pe la amiaz? coborî povârni?ul drumului pân? la primele case ale ?inutului numit: Fântâna-F?r?-Ap?. ?i pe când mergea a?a trecând de câteva cur?i, z?ri pe drum trei fl?c?i care se ciond?neau între ei. Se gândi mai întâi c? ar fi bine s? nu se amestece în treburile lor, îns? curiozitatea fusese mai mare.

-Ce ave?i de împ?r?it, fârta?ilor? spuse dregându-?i vocea, la fel ca un b?rbat.

-Ei, ce s? fie, ne cert?m pentru Tala.

-Pe mine m? place, exclam? b?iatul cu p?rul b?lai ?i cu ochii ca t?ciunele, prezentându-se cu numele de Rare?.

-M-a v?zut pe mine primul. Tocmai coborâse din tr?sur?, mi-a întins mâna s? o ajut, s-a vârît iute în vorb?, Gorun.

Chipul lui rotund, ca un dovlecel, cu ochii ca ni?te lacuri limpezi ?i gura mare, u?or vine?ie, o f?cu s? zâmbeasc? pe Adaria.

-S-a pus iute pe jos, înaintea ei, peste balta aia din drum. A l?sat-o s? calce cu piciorul peste spatele lui, coment? sup?rat Rare?. Acum crede c? l-a lovit norocul pe el, dar Tala m-a pl?cut pe mine mai întâi.

-M?i fl?c?i, strig? Adaria, încercând s? opreasc? sfada dintre ei, fata aia î?i bate joc de voi, nu vede?i? continu? cu glasul gros.

-Da' cine e?ti tu, m?i fl?c?u? întreb? cel de-al treilea, care se tot foia de colo-colo, scund, schilod, c? i se puteau num?ra oasele prin c?ma??.

-Eu? Eu sunt Anteu, fratele Adariei. Ciclopul. Locuiesc la hotarele Lacului Ro?u, spuse ar?tând cu mâna într-o direc?ie, întorcându-se cu spatele la ei.

- E?ti cam mic de statur? pentru un ciclop, spuse Rare?, dând din cap cu îndoial?.

- Ba mai degrab? arat? ca o muiere, râse ?tefan, cel scheletic, f?când-o s? tresar?.

-Ei, râde?i voi, râde?i, ad?ug? zâmbind for?at, cl?tinând din cap cu am?r?ciune, nu prea a plouat la na?terea mea. Se sc?rpin? u?or pe musta??, privindu-i cu coada ochiului.

-Ce vânt te aduce prin satul nostru, Anteu?

-Mai bine s? pornim împreun? la fântâna dintre ruine. Am auzit c? este acolo o zgrip?uroaic? care fur? dragostea fl?c?ilor ?i o ascunde în cuf?rul din odaia ei. Se mai zvone?te c? îi face s? se ciond?neasc? între ei în timp ce ea râde pe ascuns. Bie?ii de ei, ar putea s?-?i d?ruiasc? iubirea lor frumoaselor fete care tânjesc dup? un so? iubitor, continu? ?optit, parc? ferindu-se s? nu fie auzit?.

-A?a se zvone?te? întreb? Rare?, mijindu-?i ochii.

-M-am gândit s? pun cap?t acestei nelegiuiri.

-?i... cine ar putea s? fie acea zgrip?uroaic?? întreb? Gorun, privind-o cu suspiciune. Noi nu o cunoa?tem.

-Dac? m? urma?i punem pariu pe un galben c? eu o s-o înfrâng.

- Bine, sunt de acord, spuse venind lâng? ea.

Fata tu?i gros, apoi replic? hot?rât?:

-S? mergem!

Pornir? c?tre hotarele satului, intrar? în p?dure ?i merser? cale lung? pân? ce ajunser? în fa?a Fântânii-F?r?-Ap?. Locul p?rea înfrico??tor. Înconjurat? de ruinele unui castel vechi, cu o vegeta?ie s?lbatic? ce se întindea pân? departe, fântâna p?rea p?r?sit?. Fata ?tia c? Tala locuia în?untru. Nu suflase îns? acest secret, nim?nui.

-Dac? tot am ajuns pân? aici eu m? voi scufunda în?untru. Când trag de sfoar?, s? m? ridica?i. S? nu care cumva s? intra?i în vorb? cu cineva, s? uita?i de mine ?i s? pleca?i, c? mare p?cat se va abate pe capul vostru.


Adaria se leg? strâns de mijloc cu funia. Fl?c?ii o coborîr? în adâncul fântânii pân? ce sim?i p?mântul sub t?lpi. Porni pe culoarul care se deschise înaintea ei mergând drept cu pa?i repezi pân? ce se opri în fa?a unei por?i de argint, cu mânere de lemn. Împinse cu greutate poarta veche care scâr?âi ca un plânset. În fa?a ei ap?ru un câmp cu flori. În dep?rtare se z?rea un castel cu turnuri atât de înalte încât vârfurile lui disp?reau printre nori. Brusc se auzi un vuiet aprig înso?it de un vânt puternic. P?mântul se despic? l?sând s? se ridice înaintea privirilor ei uluite copaci uria?i, cu coroana pân? la cer. Vuietul ?i vântul disp?rur? într-o clipit? iar p?mântul se puse la loc, de parc? nu se întâmplase nimic. Adaria intr? în scorbura uria?? de la poalele copacului din apropiere. G?si cuf?rul acolo. Se întoarse iute cu el în bra?e a?ezându-l direct pe p?mânt. ?i pe când c?uta ner?bd?toare cheia printre tulpinele florilor cât statul ei sau prin iarba deas? din preajm?, se auzi un glas mieros venind din spatele ei.

-Cau?i asta? întreb? Tala, ar?tându-i lan?ul din jurul gâtului pe care atârna o cheie mic?, aurit?. ?tiu c? e?ti femeie spuse venind lâng? ea, plesnind-o peste obraz. Adaria îi smulse iute lan?ul cu tot cu chei??, ridic? cuf?rul înl?n?uindu-l cu bra?ele ei fugind înd?r?t c?tre por?ile prin care intrase, pân? la culoarul ce ducea la baza fântânei. Tala se ?inea dup? ea furioas? aruncând cu?ite, s?bii, prafuri ?i lan?uri.Cât pe ce s? o nimereasc?. Adaria ajunse iute lâng? funia l?sat? pe fundul fântânii, se leg? de mijloc cu cap?tul ei ?i trase stra?nic de funie strigându-i pe b?ie?i s? o ridice. O mi?c? de mai multe ori ner?bd?toare privind în urm?, pân? ce Gorun începu s? o aduc? la suprafa??. Tala se transform? între timp într-o vr?jitoare hâd? acoperindu-?i trupul cu o mantie neagr?. Se ridic? în v?zduh mi?când de poalele ei. Adaria ajunse prima la marginea fântânii, arunc? cheia ?i cuf?rul în bra?ele lui Gorun, pr?bu?indu-se la p?mânt, înnecându-se cu fumul verde pe care vr?jitoarea îl aruncase peste ea. Gorun îl deschise iute ferindu-se de loviturile zgrip?uroaicei. Din?untru ie?ir? sute de bile luminoase str?lucind mai intens decât luna ridicându-se cu iu?eal? c?tre cer acoperindu-l pe de-a-ntregul, r?sfirându-se peste case, strecurându-se printre ferestre, pe sub praguri, prin u?ile deschise, intrând în piepturile fl?c?ilor, dezlegându-i de vraj?. De ciud? Tala o înf??ur? pe Adaria cu mantia ei, rosti câteva cuvinte numai de ea ?tiute, o ridic? în v?zduh apoi o arunc? cu toat? puterea în fântân?. Ce se petrecuse mai departe îi l?sar? cu gurile c?scate pe cei trei fl?c?i, martori la toate cele întîmplate. Fântâna se umplu dintr-o dat? cu ap? fierbinte, tulbure, bolborosind de parc? clocotea o lav?. Din ea se ridica Adaria transformat? într-un sloi de ghea??. Lacrimile ei reci picurau pe lâng? marginea fântânii curgând ca un izvor prin p?dure. Fl?c?ii se n?pustir? cu s?biile asupra zgrip?uroaicei ?i o despicar? în buc??i. Înainte de a-?i da duhul vr?jitoarea rosti aceste cuvinte îndreptând degetul amenin??tor c?tre fat?: „Vei prinde via?? numai atunci când un fl?c?u va crede c? exi?ti cu adev?rat”.

Imediat dup? întâmplare fratele Adariei fusese în?tiin?at de cei trei fl?c?i despre p??ania surorii lui. D?du fuga la fântân?. C?zu în genunchi neputincios ?i plânse cu lacrimi amare mul?i ani. Conacul lor se pr?bu?i odat? cu scurgerea timpului. Construi o colib? în apropierea satului ?i se ascunse timp de o sut? de ani...

Darian îl crezuse pe b?trân ?i c?ut? fântâna. Îi adunase pe to?i localnicii acolo. El crezu cu adev?rat c? fata ciclop fusese adev?rat? ?i nu era numai o legend?. Îi mângâie mâna înghe?at? apoi îi s?rut? pleoapele. Adaria î?i reveni numaidecât risipind vraja. Apa tulbure se transform? în ap? curat? ?i rece ca ghea?a. O ceru în c?s?torie în fa?a celor prezen?i. S?tenii schimbar? numele satului în: Fântâna-Cu-Ap?-Rece, denumire care înc? mai exist? ?i ast?zi.

Carmen Vin?an (Camy Traitly) | Scriitori Români

motto: MEMBRU AL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMANIA- Filiala Bucure?ti

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro