Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Dialoguri cu Anne

de sophia elisa coreli

Dup? na?terea lui Tudor ?i instalarea în noua noastr? cas?, parc? sim?eam c? încep s? prind aripi. Era fix la începutul anilor optzeci, comunismul nu începuse s? devin? atât de s?lbatic, ne descuracam destul de bine cu banii câ?tiga?i de Toma, plus c? el î?i f?cuse o gr?din? de legume de mai mare frumuse?ea, iar, dup? doar câteva luni, construise ni?te cote?e de p?s?ri ?i o cotinea?? pentru un porcu?or de Cr?ciun. Ne iubeau to?i vecinii, majoritatea erau oameni trecu?i de prima tinere?e ?i ne spuneau c-am întinerit col?ul acela de colonie, cu tufele de trandafiri c???r?tori ?i florile plantate de noi.
Sora lui Toma ?edea la dou? blocuri distan??, fapt care m-a bucurat, pentru c? aveam ?i noi pe cineva aproape. Avea ?i ea doi copii; o feti?? ?i un b?iat un pic mai mare ca Tudor, a?a c? vor avea ?i copiii no?tri veri?ori s? se joace ?i s? se viziteze!
Lucrul care m? sup?rase pentru întâia oar?, a fost insisten?a lui Toma de-a organiza botezul copilului la ai lui în curte, pe motiv c? vor veni mul?i invita?i! ?i-au venit, bucuro?i c? pot ajuta o familie tân?r?, doar c? ajutorul a fost ?i de data aceasta, exact ca la nunta fiicei lor, pentru p?rin?ii lui Toma. Care au luat g?letu?a cu bani ?i luni diminea?a ne-au num?rat con?tiincio?i, exact cât cheltuisem noi, leu pe leu ?i ne-au dat cadourile aduse de invita?i: lenjerii, p?turi, vase ?i h?inu?ele copilului. Restul, au considerat c? li se cuvine.
Dumnezeu mi-a f?cut o mare favoare; n-am fost niciodat? ahtiat? dup? bani sau lucruri scumpe, nu m-a sup?rat faptul c? nu aveam pentru noua noastr? cas? acei bani, care ne-ar fi prins bine, ci supunerea oarb? a lui Toma în fa?a acestor oameni f?r? de ru?ine! Dar, am zis s? trec peste acest episod f?r? s? provoc o scen? care n-ar fi adus nimic bun în via?a nostr?. Na?ii, doi b?trâni; un p?durar (altul decât vizitatorul de dup?-amiaz? al soacr?-mii) ?i nevasta lui poc?it?, doi str?ini, au fost impu?i tot de ei. La întrebarea mea cum poate o adventist? s?-mi boteze mie copilul, Toma mi-a zis c? ea doar asist?, copilul fiind botezat de ”na?u”! Astea toate m-au f?cut ca imediat ce-am ajuns acas? s?-i spun b?rbatului meu c? paharul se umpluse! Mai mult nu aveam s? rabd, pentru c? eu m? m?ritasem cu el ?i nu cu familia lui!
Toma s-a transformat, spunându-mi c? dac? nu-mi place de ei, pot s? plec. ”Hopa! A?a deci! E?ti mort dup? mine, ne lu?m cas?, avem un fecior ?i tu o dai la întors! Hai c? mai vedem noi!” m-am gândit eu!
- Tu crezi c? de acum înainte, de câte ori vom avea câte o sup?rare, m? dai afar? pe u??? l- am întrebat.
- Eu nu te dau! Dar dac? nu-?i place, po?i s? pleci singur?!
- ?tii ce, domnu Toma! Eu am optsprezece ani, tu ai dou?zeci?iopt! M? a?tept s? dai dovad? de maturitate, pentru c? eu nu vreau s? tr?iesc pe o crac? ?ubred?! ?i-am spus înc? odat?, înainte de-a fi vorba s? apar? Tudor; dac? nu ai în plan o familie adev?rat? spune-mi! Te întreb pentru ultima oar?; dore?ti s? mergem pe acela?i drum sau ne vedem fiecare de ale sale?
Toma s-a schimbat la fa??. Nu ridicase mâna la mine niciodat?, dar am sim?it c? era pe cale s-o fac?. Dac? ar fi f?cut-o, plecam în secunda doi, dar dup? câteva clipe mi-a zis:
- Nu e?ti con?tient? c? te iubesc ?i vreau s? fim o familie?
- Nu. Dac? m? iube?ti în gândurile tale, în momentele când facem dragoste ?i nu mi-o spui niciodat?, eu n-am de unde s? ?tiu. Nici m?car nu mi-o ar??i prin gesturi tandre, decât din an în Pa?ti. Eu respect c? munce?ti, e?ti obosit, poate nu ai chef de mine, câteodat?, dar momente calde cu tine nu am decât în pat, dragul meu. Am nevoie de ceva mai mult, cum ar fi blânde?e, c?ldur? sufleteasc?... ce zici, cer prea mult?
Toma s-a uitat mirat la mine, îi spuneam de lucruri pe care el nu le v?zuse la ai lui vreodat?. Nici eu, nu prea pomenisem a?a ceva la p?rin?ii mei, dar ce era s?-i fac dac? sufletul meu striga dup? a?a ceva?
- P?i eu... nu prea ?tiu cum s? zic....s? fac...nu e felul meu! Mi-a r?spuns el, cu o voce stins?.
- Nici eu nu ?tiam s? fiu mam?, dar mor de dragul lui Tudor! Tresar din somn dac? aud cel mai mic zgomot ?i m? pr?p?desc de tot dac? face un pic de febr? sau plânge. Cred c? vine din sufletul omului, dragostea de orice!
O vreme, dup? aceea, s-a mai îmblânzit un pic, dar bea zilnic, uneori se îmb?ta, ?i-atunci îmi f?cea ni?te declara?ii de dragoste de-ar fi d?râmat ?i turnurile gemene. Muncea pe rupte, ?i acas? ?i la uzin?, ce era s? fac? M? rugam la Dumnezeu pentru mai bine!
Anne m? vizita câteodat?, înc?rcat? cu h?inu?e ?i juc?rii pentru Tudor. Îmi spunea la plecare; ”Familie ai vrut, familie ai g?sit! Te iube?te z?p?citul ?sta, dar ai de luptat ca la Bastilia! Nu-mi fac griji c? te cunosc!”
B?iatul cre?tea ca din ap?, un copil frumos ?i de?tept, cu p?rul cârlion?at ca al lui taic?-su ?i tr?s?turile fe?ei aidoma tat?lui meu, un b?rbat frumos, jum?tate machidon, jum?tate oltean, dup? bunica!
Nici nu împlinise doi ani, când Dumnezeu ne-a trimis-o pe Sara, feti?a noastr?, care sem?na cu Toma ca dou? pic?turi de ap?. Nu mai aveam timp s? m? sup?r pe nimic, aveam cei mai frumo?i copii din lume, erau s?n?to?i, vioi ?i nu-mi d?deau b?taie de cap. Când avea Sara opt luni, m-am angajat în uzin?, banii începeau s? nu se mai ajung?, la doi copii erau cheltuieli multe. Primele luni de zile am lucrat ca muncitor necalificat, c?ram fiare din magazia central? ?i le înc?rcam în tomberoane! Noroc c? am prins vreme de var?, altminteri n-a? fi rezistat pe frig s? încarc tone de fiare zilnic! Lucram cu dou? femei b?trâne ?i vreo patru b?rba?i, cumsecade to?i, m? protejau uneori, ?tiind c? am doi copii mici pentru care f?ceam schimb invers cu Toma, ca s? putem ingriji de ei cum se cuvine! Cum s? m? mai fi sup?rat eu pe el, când venea acas? ?i g?tea, sp?la, scotea copii zilnic afar? ?i mergea la gr?din? cu un copil în c?rucior ?i unul de mân??
Dup? câteva luni, cred c? datorit? ”proptelelor” socrului meu, am fost deta?at? la CTC, unde lucra ?i cumnata mea. Nu-mi venea s? cred c? tot ce aveam de f?cut era s? stau la o mas? lung?, într-o box? separat?, al?turi de ni?te cucoane în toat? regula ?i s? vâr ni?te poansoane în piesele micu?e, componente ale mitralierelor cu dou? ?i cu patru ?evi! Acolo aflasem, de la ni?te ”binevoitoare” c? sora lui Toma bârfea pe toat? lumea, inclusiv pe mine, ?i se l?uda c?-i g?se?te ea una pricopsit?, s? tr?iasc? ?i el ca un boier, nu s? munceasc? pentru mine ?i copiii mei. M-a amuzat grozav s? aud, mai ales c? ea nu m? scotea din ”cumn??ic? frumoas?” ?i pe copiii îi numea îngera?i! Hmm. Era bine de ?tiut, dar n-am spus nim?nui, în afar? de Anne.
În mod normal, ar fi trebuit s?-i spun tovar??ului meu, iubitului meu, dar ?tiam c? nu rezolv nimic, ar fi considerat c? vreau s?-l îndep?rtez de familia lui, a?a c? mi-am v?zut înainte de treab?, dar f?r? s? uit ce auzisem. So?ul surorii lui Toma, era un buzoian tuciuriu de la Mizil, un be?iv ?i el, dar era dresat ca la carte de cumnat?-mea care-i f?cuse por?ie ?i de ?ig?ri ?i de b?utur?! În plus, îl c?ra s?pt?mânal cu bagaje ?i copii la b?trâni, la ?ar?, unde-l h?m?leau ca pe dracu ?i la între?inerea cur?ii imense ?i la animale ?i pe la locurile cu livezi ?i p?dure pe care le aveau în posesie. Pentru o can? cu ?uic? (pe care avea grij? socru-miu, Andrei, s-o boteze la repezeal?, în beci) era judecat un ceas întreg.
Marcu, t?cea ?i înghi?ea cu noduri sp?l?tura de ?uic?, sub privirile intransigente ale nevestei lui ?chioape ?i ale b?rz?unelui de Victoria. A?a ar fi vrut ei s? fiu ?i eu; un Marcu în fuste, dar au priceput c? nu e loc de a?a ceva, tocmai ?sta fiind motivul pentru care n-aveau loc de mine, dar nici de nepo?ii lor, copiii lui Toma ?i ai mei, care erau inexisten?i pentru amândoi, exceptând faptul c? erau cu ochii pe ei mai abitir ca securi?tii – s? nu m?nânce din zarz?ri c? le trebuie la ?uic?, s? nu se ating? de c?p?uni c? le d? ea când sunt coapte, de zmeur?, c? se rup ml?di?ele, ?i tot a?a!
Toma începuse s? ne târâie ?i pe noi, aidoma soru-sii, s?pt?mânal, ?i în timp ce el muncea cu Marcu de n-aveau aer, soacr?-mea cu fiic?-sa st?teau la pove?ti, b?trânul Andrei î?i amenajase un sc?unel ?i o m?su?? sub m?rul domnesc ?i toca ?tiin?ific ni?te frunze la iepuri, ore în ?ir! Omul acesta, mi-a demonstrat cum se poate duce puturo?enia pe cele mai înalte culmi.
În timpul acesta, Victoria se înv??ase, cu o ?mecherie grosolan?, s? m? roage s? fac eu tot felul de treburi; ”tu faci cei mai buni t?i?ei, tu faci pr?jituri bune, tu faci mâncare cum nu s-a pomenit” a?a încât aveam de alergat încolo ?i-ncoace, deoarece erau printre pu?inii din sat care nu aveau ap? curent?, scoteam cu g?leata din pu?, dup? coast?, sp?lam vesela într-un lighean din timpul lui Pazvante Chioru, ?i odat?, îmi adusese ni?te cârpe din izmene s? ?terg vasele. A fost ziua fatidic?, m-am ridicat, cum ?edeam coco?at? s? sp?l vasele pe o blan?, în curte ?i n-am mai r?bdat;
- Dumneavoastr? crede?i c? eu voi folosi vreodat? a?a ceva s? ?terg vesela? Nu ave?i chiar nici o cârp? în cas?, un ?ervet... nu se poate a?a ceva! În plus, v? rog s? împ?r?im treburile casnice, c? mi se pare c? nu b?ga?i de seam? c? trebuie s? m? ocup ?i de copii!
Victoria s-a proptit în stilul ei caracteristic, pe picioarele ca ni?te butuci, ?i-a pus mâinile terminate în ni?te copite tivite cu negru, în ?olduri, ?i mi-a ?uierat printre din?ii ei de fier;
- De te-ar sc?pa Dumnezeu de ei! L-ar sc?pa ?i pe b?iatul meu de tine!
Un val de furie a început s?-mi curg? prin ceaf?, eram la fix o secund? s?-i arunc ligheanul acela cu l?turi în capul ei cu ochi rotunzi, sclipind de tic?lo?ie, dar mi-a trecut prin minte c? exact asta a?tepta, atât ea cât ?i ?ontoroaga de fiic?-sa, care se ivise în u?a conacului, exact în clipa când Victoria începuse s? blesteme, ?i se uita impasibil?!
Am zâmbit... nu ?tiu acum, poate era ?i la mine rânjet izvorât din furie;
- În loc s? v? bate?i creierii s?-mi strica?i mie rostul, ar fi bine s? înv??a?i s? face?i pr?jituri, t?i?ei, s? v? pune?i conserve de toamn?, ?i toate cele ce nu sunte?i în stare s? face?i ?i arunca?i în sarcina mea! E o îndeletnicire pl?cut? ?i util?, pe deasupra!
Baba a ridicat mâinile la cer (nu ?tiu de ce, nu credea în Dumnezeu!) ?i-a urlat;
- ?ine-m? Doamne, c-o pr?p?desc! Auzi, s?r?cie! Mul?i purici cu Toma nu mai faci, ziceam s? tac, dar nu mai pot! O are g?sit?, nu te apuc? Cr?ciunul cu el!
N-am crezut un cuvânt, mi-am îmbr?cat copii ?i-am plecat, chit c-am a?teptat vreo dou? ore autobuzul. Seara, a venit ?i Toma, negru de sup?rare ?i mi-a spus c? lui îi ajunge! S?-mi iau fata ?i s? plec! Nu ?tiu ce-i spuseser? ai lui, dar nici m?car n-a vrut s? se uite la mine, care sim?eam c? m? pr?bu?esc cu b?iatul în bra?e, c?ruia tocmai îi f?cusem baie ?i-l preg?team de culcare. Tudor avea cinci ani ?i Sara trei. Erau lumea mea, aerul meu ?i bucuria mea suprem?! Dolofani ?i frumo?i ca doi ursule?i, de?tep?i nevoie mare, când îi puneam la culcare ?i le spuneam pove?ti îmi spuneam ?i mie, care cre?team odat? cu ei, tr?iam odat? cu ei, miracolul copil?riei f?r? griji, de care eu n-avusesem parte. Dintr-o dat?, Toma îmi spune c? nu e real acest miracol, construit cu dragoste ?i trud?, cu nop?i nedormite ?i zile de fug? de la munc? ?i înapoi acas?, la minunile mele! Îmi spune c? totul a luat sfâr?it ?i puii mei nu au dreptul la fericirea asta cl?dit? cu grij?!
Am plecat a doua zi, în lipsa lui, cu amândoi copiii ?i câte haine am putut s? duc, în principal, de ale lor.
Mama, când a dat cu ochii de mine, e un fel de-a spune, pentru c? era oarb? de când aveam eu patru ani, a început s? plâng? ?i s?-mi spun? ”?i-am spus eu! ?i-ai nenorocit tinere?ea ca o proast?, s? te v?d ce faci acum!”. Ce era s? zic? ?i ea? Mi-am continuat munca la uzin?, cu o navet? chinuitoare cu trenul, m? sculam la patru diminea?a s? pot ajunge la gar? la cinci ?i un sfert. Era luna octombrie, dup? nici dou? s?pt?mâni, în lipsa mea, cumnat?-mea ?i cu tuciuriul ei au venit ?i l-au luat pe Tudor, din naivitayea mamei, care îi primise în cas?. Am aflat printre colegi ?i c? Toma, care nu m? c?utase niciodat?, adusese acas? pe una dintr-o comun? învecinat?, gras? cât un porc, dar bogat?, taic?-su fiind primar în comun?! Avea ?i ea un b?iat de patru ani, pe care-l ducea la c?min împreun? cu b?ie?a?ul meu.
Începusem s? m? usuc pe picioare, chit c? ?i a?a, eram sl?bu??. Nu vedeam, nu auzeam nimic împrejurul meu, doar plecam ca o ma?in?rie, la munc?, ?i m? întorceam lâng? Sara unde dup? ce-o ajutam pe mama la treburile casei, st?team ore în ?ir ca o retardat?, mut?, cu copilul al?turi. Mintea mea refuza s? mai fac? vreo leg?tur? cu prezentul sau cu viitorul, nu ?tiu dac? n-am fost la un pas s?-mi pierd min?ile, dar îmi trecea prin cap, foarte des, s? m? sinucid. Am întors posibilitatea asta pe toate p?r?ile; nu-mi era fric?, mi-ar fi luat câteva minute, dar m? gândeam la Sara mea. Era atât de frumoas? ?i atât de plin? de iubire când îmi punea mânu?ele în jurul gâtului ?i m? întreba;
- A?a e c? ne ducem dup? Tudor? Mi-e dor de el, mami!
Toma îl luase pe Tudor din via?a noastr?, el dezertase f?r? nici o greutate, a? fi putut s? fug ?i eu din via?a Sarei? Am decis s? m? adun ?i s? lupt pentru b?iatul meu! Cu orice pre?!
La prima leaf?, am cump?rat juc?rii ?i h?inu?e ?i m-am dus direct la c?min. Asistenta, doamna Sanda, prieten? intim? a ?ontoroagei de cumnat?-mea, a refuzat la început. C? nu are voie, c? eu l-am p?r?sit, îns?, auzind c? sunt hot?rât? s? chem Mili?ia, Pompierii ?i Salvarea, doar pentru a-mi vedea copilul, l-a adus. Când l-am v?zut p??ind pe coridor pe ursule?ul meu cu p?rul cârlion?at, având o figur? extrem de serioas?, am zis c?-mi crap? inima acolo, pe loc! Când a juns la câ?iva pa?i de mine, ?i-a ridicat ochii catifela?i, c?prui (Tudor era copia unu la unu a tat?lui meu) ?i f?r? nici o bucurie mi-a spus:
- Nu am voie s? vorbesc cu tine!
L-a? fi apucat ?i l-a? fi ascuns adânc, în sufletul meu, ca nici o r?utate a lumii s? nu mi-l mai ating?, dar l-am întrebat aiuristic, de ce?
- A zis mamaie ?i cu Ioana c? e?ti o curv?! Nu vreau nimic de la tine, mi-a cump?rat tati multe juc?rii! ?i-a întors spatele plecând cu pa?i m?run?ei, înapoi pe coridor!
Cl?tinarea aceea înso?it? de grea??, pe care o mai sim?isem în copil?rie, când prezumam ?ubrezimea familiei mele de provenien??, a revenit cu puteri înzecite! Ca un om în pragul mor?ii, mi-a fulgerat în minte într-o secund? noaptea mea nedormit? la na?terea lui Tudor, când vorbisem cu Dumnezeu ?i-i mul?umisem de sute de ori pentru el, toate poznele ?i basmele noatre împreun?, primul lui pas, primul cuvânt, care fusese ”mamo”, c?nu?a lui cu dou? tor?i pe care i-o adusese Anne din Polonia, groapa cu nisip unde construiam amândoi c?su?e de pitici! Nu se putea termina totul a?a!
Am l?sat toate lucrurile aduse, acolo ?i-am fugit orbec?ind, ca un om beat în sta?ie, unde am oprit o ma?in? de ocazie, lucru pe care nu-l f?ceam niciodat?, ?i-am plecat acas?, la Sara ?i la ai mei!
Nu d?dusem deloc ochii cu Toma, de?i trecuser? aproape dou? luni. Lunea urm?toare, când m-am dus la munc?, inginerul militar Dobrescu, ?eful sec?iei de control unde lucram, m-a chemat la prima or? la el în birou! Nu era de bine s? te cheme inginerul, probabil c? necazurile aveau s? se ?in? lan? de mine, de-acuma!
Am intrat pe u?a biroului, inginerul era un om tân?r, ploie?tean de-al meu, foarte cumsecade ?i aproape deloc vizibil, prin sec?ie! Umbla vorba c? era cam afemeiat, dar la mine nu se d?duse, niciodat?. ?edea la birou ?i când am intrat s-a ridicat ?i mi-a indicat scaunul din fa?a biroului s?u!
- Bun? diminea?a, Sofia! De când lucrezi la noi? P?rea vesel, deta?at de orice nepl?cere a vie?ii!
- De trei ani, tovar??e inginer! M? gândeam c? m? d? afar?! Dar el a continuat, la fel de calm;
- Nu ?tiu ce probleme familiale ai, dar aici nu am primit nici un fel de reclama?ii la adresa ta! Spun asta, pentru c? am fost întrebat ?i chiar sf?tuit s? te trimit undeva, la vopsitorie. Dar cum eu n-am g?sit nici un motiv s-o fac, î?i recomand ?i ?ie s? te achi?i de sarcinile de serviciu, la fel de bine ca ?i pân? acum, ca s? nu dau eu de ru?ine c? te-am sus?inut!
Nu aveam eu tupeu s? întreb un c?pitan, inginer militar ?i ?eful meu, cine m? reclamase, dar puteam s?-mi imaginez sforile trase de tat?l lui Toma. Am mul?umit ?i m-am întors la masa de lucru, unde, femeile m? priveau ca pe un extraterestru, ne?tiind ce c?utasem în biroul ”tovar??ului”! Nici eu nu le-am spus ?i mi-am v?zut de necazurile mele în continuare, ?tiind c? nu-mi puteam permite s?-mi pierd munca. La ie?ire, fiind zi de leaf?, se f?cea un fel de târg la poarta uzinei, cu tot felul de produse ?i alimentare ?i textile sau casnice. Nu exista plat? sau avans s? nu cump?r ceva pentru copiii mei, a?a c? m-am îndreptat c?tre o ma?in? care vindea h?inu?e de copii. Când m-am apropiat, Toma tocmai pleca cu un pachet... m-a v?zut ?i s-a f?cut când alb, când ro?u la fa??, iar eu m-am întors ?i-am luat-o spre gar?. Nu doream s? am nici un fel de întâlnire de aproape cu el!
Dup? dou? s?pt?mâni, într-o sâmb?t? când îmi plimbam feti?a cu sania, o v?d ap?rând pe sora lui Toma, ?ontâc-?ontâc. Sperând c? aflu ceva de Tudor al meu, am stat pe loc s? v?d ce vânt o aduce tocmai la mine!
- Auuu, Sofia, ce cre?te fata! Cât e de frumoas?! E Toma întreag?!
”Asta e tâmpit??”, m-am gândit! A dat s? întind? mâna dup? feti??, dar m-am a?ezat exact între ea ?i Sara ?i-am întrebat-o;
- De ce-ai venit? Ce mai vre?i de la mine?
- Aoleu, fat?! Dac? ai ?ti ce s-a-ntâmplat! A zgornit-o Toma pe aia la m?-sa ?i dup? aia a f?cut o criz? de nebunie, de ne-am îngrozit to?i! Striga întruna ”Sofia mea, Sofia mea!”, a stropit cu benzin? ?i-a dat foc la cas?, noroc c? era Marcu acolo ?i-a salvat cât a putut! Acum e internat la psihiatrie la Pucioasa! Nu vrea pe nimeni, decât pe tine!
Îmi venea s? vomit. De sil?, de am?r?ciune, de mil?! Mil? de feti?a mea, de Tudor, de tot!
- Eu nu-mi pot l?sa copilul pe capul mamei mele oarbe s? alerg dup? Toma, care nu ?tie ce vrea de la via??! V? rog s?-mi permite?i s?-mi iau b?iatul, care nu ?tiu în grija cui se afl? acum!
Cumnat?-mea, Nu?a, s-a transformat dintr-o dat? într-o bun?tate de femeie, ea, care aflasem c? umbla numai de bra? cu gr?sana ?i-o recomanda tuturor: ”cumn??ica mea, frumoas? ?i pricopsit?”!
- Te rog din toat? inima mea (avea a?a ceva?), vino m?car s?-i spui câteva cuvinte, chiar dac? nu te mai împaci cu el, e de nerecunoscut! Dac? vrei, î?i iei b?iatul când crezi tu, acum e cu mama!
Când am auzit c? Tudor e pe mâna tic?loasei de Victoria, am decis c? era timpul s? mi-l recuperez. M-am dus în cas?, f?r? s? o invit ?i pe Nu?a, care venise ultima oar? s? profite de infirmitatea mamei mele ca s?-mi ia copilul, ?i i-am spus mamei c? m? duc s?-mi recuperez b?iatul. Tata s-a oferit s? m? înso?easc?, era cât un munte de om, machidonul, ?i mi-am adus, chiar în acea sear?, copiii mei dragi, ca lumina ochilor, împreun?! Victoria ?i Andrei mi l-au dat f?r? o vorb?; în fond, era o povar? pentru ei, ei, nici de copiii lor nu fuseser? bucuro?i s?-i aib? prin preajm?. A doua zi, mi-am c?lcat pe suflet ?i m-am dus la Toma, la spital. Era internat la sec?ia special?, cea cu gratii, ?i l-am a?teptat în gr?din?, cu cei doi copila?i, care se jucau cu z?pada a?ternut? din bel?ug, de un februarie deloc geros!
A plâns încontinuu cu copiii care-l c?l?reau ?i-l bulg?reau ?i de care nu se mai s?tura! N-a avut curaj s?-mi spun? decât:
- Dac? n-ai s? mai fii tu, n-am s? mai fiu nici eu, deloc!
Ningea! Cu ni?te fulgi mari ca ni?te promisiuni dumnezeie?ti! Nu mai ?tiam ce e cu mine; dac? iert, dac? iubesc, dac? sunt egoist?! Glasurile copiilor mei, râsetele lor, fericirea lor împreun? cu Toma! Ce s? fie asta, Doamne? Ce sunt eu la scara acestor întâmpl?ri?
Sigur c? l-am iertat!

sophia elisa coreli (sophia.c) | Scriitori Români

motto: “Creativity is an act of defiance.” ― Twyla Tharp

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro