Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Dialoguri cu Anne

de sophia elisa coreli

Iertarea aceea m-a costat cel mai scump, pentru c? nu ?tiu din ce aluat m-o fi pl?m?dit Dumnezeu de nu sem?n celorlal?i oameni obi?nui?i, care s-au intersectat cu mine de-a lungul vie?ii! Eu iubesc oamenii necondi?ionat, nu-i judec niciodat? dup? ceea ce se spune despre ei, le dau ocazia s?-mi arate partea lor de onestitate ?i apropiere simpl?, fireasc?. Le trec cu vederea gre?elile, pentru c? nici eu nu sunt des?vâr?it?, dar nu am nici o re?inere s? le spun r?spicat ?i în fa??, atunci când calc? pe buna mea credin??!
Anne mi-a spus odat? c? pentru firea mea franc?, voi avea de pierdut, dar, probabil, ?i de câ?tigat! Destinul avea s? încline balan?a a?a cum credea el de cuviin??, pentru c? eu nu aveam s? m? schimb niciodat?! ?i mai era ceva de care n-am putut s? scap; iertam pân? la o sut? de ori pe cei pe care-i consideram ai mei, m? ag??am cu disperare de fiecare speran?? c? se vor corecta, le d?deam chiar eu, mur?-în gur?, calea de-a nu mai repeta minciuna sau în?el?toria, dar odat? sco?i de la inim?, r?mâneau doar ni?te oameni fa?? de care aveam o datorie de respect tot restul vie?ii! A?a fusese ?i cu mama mea, care refuzase s?-mi spun? de ce ?i-a p?r?sit întâiul ei n?scut, de ce nu l-a c?utat, de ce nu ne-a spus despre el?
Pe Toma îl iubisem, s?-mi fie iertat c? spun asta, ca pe Dumnezeu! Îmi fusese mam?, tat?, frate, iubit, prietenul meu cel mai bun! Sau, cel pu?in, a?a-l construisem eu, bucat? cu bucat? ?i-l a?ezasem în locul cel mai înc?p?tor al sufletului meu. Veniser? cei doi copii ?i locul se umpluse de atâta bog??ie de iubire cât e greu de descris! Nu eram ?i n-am fost niciodat? geloas?, mi s-a p?rut c? nimeni nu poate ?ine pe altcineva sub imperiul constrângerii. Toma era împ?timit de pescuit la Dun?re, ?i pleca împreun? cu al?i pescari cu s?pt?mâna. Câte o vecin? îmi spunea c? fac r?u l?sându-l s? umble pe unde vrea el, dar eu aveam propriile mele convingeri c? libertatea cuiva nu st? în mâna partenerului de via??. Oricum, Toma m? întreba de fiecare dat? dac? sunt de acord, cred c? mai mult formal, ?tiind de atâta timp c? n-am s?-l opresc niciodat? de la pasiunile lui. Citea mult ?i el ?i eu, pe vremea aceea fiind singura pl?cere pe care ne-o puteam permite. Se adunaser? câteva sute de c?r?i, cump?ram tot ce g?seam! Am prins chiar, prima edi?ie a c?r?ii lui Marin Preda ”Cel mai iubit dintre p?mânteni”, înainte de-a fi retras? din libr?rii, ?i-a circulat vreo doi ani, pe la to?i prietenii no?tri, avizi s-o citeasc?!
Prim?vara colinda toate p?durile ?i coclaurile dup? flori, ceaiuri, bure?i, ?i m? înv??ase ?i pe mine denumirile lor ?i cum se foloseau. Era transformat în mijlocul naturii, respira aerul cu nesa? ?i mergea cu viteza unei ciute pe cele mai ascunse c?r?ri. M? bucuram ?i eu de bucuria lui, de?i nu aveam timp s? umblu al?turi de el.
Singura ”pasiune” cu care nu m? împ?cam deloc, era tot b?utura, care nu se mai d?dea dus? de la el, ba, dimpotriv?, începuse s?-mi arate un om hidos care era pus pe scandal ?i h?r?uire de câte ori dep??ea limita. A doua zi, pretindea c? nu re?ine nimic, î?i cerea scuze, m? lua în bra?e ?i credea c? totul s-a ?ters cu buretele.
A?a c? nu puteam în?elege ce l-a mânat pe omul meu s? rup? vraja aceea unic? în vie?ile noastre, s? murd?reasc? tot ce construisem noi cu trud? ?i dragoste.... ceva nedefinit plecase pentru totdeauna de la mine; nu ?tiam înc? s? definesc acel ”ceva, poate era felul drept ?i neclintit de duios în care m? pierdeam în ochii lui alba?tri, minutul de fericire petrecut seara, la mas?, dup? ce preg?team copiii de culcare, mersul acela precis, gr?bit mereu ?i plin de încredin?area c? m? duce spre cea mai frumoas? soart? pe care o puteam avea, oftatul de preaplin în fa?a icoanei Maicii Domnului când îi mul?umeam pentru to?i ?i toate.
De aceea spun c? nu era iertare, ci un fel de acceptare a sor?ii c?ruia m? aduceam ciuntit? suflete?te, dar mai hot?rât? ca niciodat? s? lupt pentru ceea ce-mi r?m?sese. N-am obi?nuit s? fac confiden?e prietenelor sau colegelor, poate ?i pentru faptul c? m? uimea superficialitatea cu care tratau probleme importante, u?urin?a cu care renun?au s? lupte pentru orice, considerând c? via?a e scurt? ?i nu merit? s? dai o a doua ?ans?, c? doar nu suntem Iisus. Cu Anne vorbeam din ce în ce mai rar, se c?s?torise cu un doctor american ?i a?tepta cu ner?bdare viza ca s?-l urmeze la New York! Bineîn?eles c?-mi spusese c? eu voi fi prima care va fi chemat? în vizit?, chiar înaintea tat?lui ei, profesorul de Arte Plastice, Pavel Arma?u, care m? considera al doilea copil al lui, ?i pe care începusem s?-l vizitez mai des, reluând cu el cursurile de desen ?i pictur?, întrerupte de fuga mea cu Toma. Îmi trebuia ceva al meu, în care s? evadez, s? m? simt liber?, ?i pictura era exact terenul meu de lini?te. Pânze ?i culori îmi procuram tot cu ajutorul profesorului, a?a c? m-am decis s? las un timp, oricât de limitat ?i pentru mine în tot ceea ce se derula ca ?i via?? de familie, cine ?tie? Poate reu?eam s? vindec r?nile dac? nu le mai aduceam a?a des în memorie....
L-am dat pe Tudor la ?coal? cu numai dou? s?pt?mâni înainte de-a ne cununa cu acte. Nu ne puseser?m problema niciodat? pân? atunci, chiar nu ne st?tuse asta în cale, eram ocupa?i pân? peste cap cu cre?terea copiilor ?i munca noastr?, plus c? începuse marea criz? alimentar? de la mijlocul anilor optzeci, când se distribuiau produsele de baz? pe cartele. Pâinea o luam din uzin?, iar zah?rul, uleiul, se luau din alimentara arondat? apartamentului nostru. Dar noi nu st?team în baza a ceea ce ne d?deau comuni?tii pe cartel?; o dat? pe lun? pleca Toma la Bucure?ti, diminea?a la patru, ?i avea locurile lui din centru unde erau mai mereu magazinele aprovizionate cu produse pe care nu le mai vedeai pe rafturile magazinelor din ?ar?; carne, mezeluri, dulciuri, brânzeturi. Venea, s?racu, cu dou? gen?i uria?e, înc?rcate cu de toate, iar copiii nu mai pridideau s? în?ire pe mas? cu chiote r?zboinice, toate bun?t??ile acelea, care erau destinate, în principal lor! Înc?rcam frigiderul ?i le chibzuiam s? avem pân? luna viitoare. Mai pica ?i de la tata câte ceva, care lucra în perioada aceea la ICRA, fost? întreprindere de comer? comunist?, ?i se mai descurca de câte ceva pentru noi. De fapt, era o a?a-zis? criz?, pentru c?, într-un fel sau altul, fiecare se ”descurca” într-un fel! Nimeni nu r?bda de foame!
La cununie ne-am dus amândoi, cu o sticl? de ?ampanie ?i un platou de fondante cu ciocolat?. Eram doi oameni tineri, zvel?i, el îmbr?cat într-un costum gri-petrol, pe care cu greu l-am convins s? ?i-l comande, deoarece Toma era pe model hippy, cu p?rul lung ?i ve?nic în blugi ?i sacouri. Eu purtam un costum deux-pieces, liliachiu ?i primarul care ne-a cununat a r?mas mut când a auzit c? avem ?i doi copii! El vedea în noi, de fapt, doi copii! La rug?mintea mea, n-a venit nimeni cu noi, am vrut s? fie momentul nostru, unic! ?i-a fost... eram emo?iona?i amândoi, m-a întrebat chiar înainte s? fim introdu?i în sala mare; ”cred c? n-o faci doar de dragul b?iatului, s? nu scrie la catalog c? nu purt?m acela?i nume...”.
I-am r?spuns ?i eu, automat, f?r? s? fi cânt?rit înainte;
- Tu ?tii c? o facem pentru c? e civilizat! Pe oamenii care nu se iubesc nu-i leag? toate hârtiile lumii!
Nu puteam s? m? opun s?-?i invite p?rin?ii, chiar m? a?teptam s? le v?d fe?ele pline de ”bucurie”! Dup? na?terea Sarei ne mutasem într-un apartament cu dou? camere mari ?i luminoase, aveam o teras? spa?ioas? pe care o închisesem cu geamuri fixate în rame de cornier vopsite alb, iar mobila de sufragerie o g?sisem la ni?te profesori care se mutau la Tulcea ?i nu aveau unde s-o depoziteze. Era mobil? veche, masiv?, cu aplica?ii bogat sculptate! Vitrinele, servantele, toate erau impecabil lustruite ?i le împodobisem cu lucruri pu?ine dar de bun gust! Nu-mi pl?ceau balerine, pescari sau alte n?zbâtii. Aveam de la tat?l lui Anne, cadou de cas? nou?, un set de statuete africane din abanos ?i pe lâng? ele adunasem din Consigna?ia câte un lucru, nu de mare valoare, dar de bun gust.
Victoria se uita cu ur? la toate lucrurile ?i n-a sc?pat prilejul s? dea cu mucii în fasole;
- Aoleu, m?mic?, uite munculi?a b?iatului meu, la care Toma, grozav de ru?inat i-a zis cam f?r? putere, totu?i;
- - E munculi?a mea ?i-a nevesti-mii, mam?! ?i banii ei tot în cas? ajung!
Baba s-a f?cut pe niznaiu continuând s? se holbeze la serviciul de mas? din por?elan, tacâmuri ?i pahare. Se îmbr?case de ora?; într-un capot cu mânec? scurt?, luat peste o bluz? alb?, chipurile s? nu i se vad? sutienul, dar i se z?reau budig?ii pe model moartea-pasiunii, de ziceai c? are pampers! În picioarele butuc?noase î?i tr?sese ni?te ?osete scurte de m?tase, ?tiam eu de ce... s? nu i se vad? c?lcâiele de care mie mi se f?cuse fric?, prima dat? când le-am z?rit! Erau ve?nic acoperite de o crust?, la fel cum e coaja pe copac.
Mo?u, în schimb, era ferche? în costum ?i cravat?, pantofi de-?i f?ceai musta?a în ei, b?rbat frumos, altminteri, dar cu un caracter de prost?nac perpetuu, foarte plin de el, care folosea cuvinte f?r? s? le cunoasc? sensul! Cum o fi plecat de acas? cu brezaia de nevast?-sa, numai el ?tie!
Din câte v?zusem cât st?tusem cu ei împreun?, nici cur??enia lui corporal? nu era prea grozav?, ”baia” lui de fiecare sear? fiind un ritual obligatoriu, cu care se mândrea la toat? lumea, dar pu?ini ?tiau ce-mi fusese mie dat s? v?d la ace?ti z?p?ci?i de oameni!
La ora ?apte seara, fix, baba punea un ibric de un kilogram cu ap?, pe lampa cu gaz ?i aducea ligheanul mare, ciobit tot, în care se sp?lau ?i pe ochi ?i la fund! Mo?u, burduh?nos, se dezbr?ca pân? în br?u ?i începea ”baia”; lua ibricul ?i-?i turna câte un strop de ap? în c?u?ul mâinii stângi, p?n? punea ibricul jos, se ducea naibii apa, dar el insista! Se mozolea a?a de câteva ori cu ap?, dup? care lua coaja de s?pun (doar el avea voie la s?pun ”bun”, c? nah! Era secretar la partid, baba se sp?la cu Cheia) se n?cl?ia ?i cu s?pun, dup? care se morfolea iar cu apa r?mas? în ibric! Lua prosopul, ve?nic slinos, ?i se ?tergea de jegul ?i transpira?ia aia întins? ca la balamuc! Asta era baia zilnic?! Apoi lua briciul, îl ascu?ea pe o curea anume f?cut? ?i se b?rbierea! Baba îl sorbea din ochi ?i se uita în jur, admirativ, dac? lu?m aminte la pedanteria lui. Lui Toma îi era ru?ine, sim?eam asta, nu l-am v?zut niciodat? s? se spele într-un ibric de ap?, plus c? primele lucruri cump?rate de noi fuseser? o albie ?i un lighean nou! Sub nici o form? nu doream s? m? sp?l dup? ei! În acela?i lighean, plin cu zoaiele alea de-?i veneau ma?ele la gur?, mai turnau o can? de ap? de ploaie ?i-?i mozoleau copitele, dup? care scoteau de sub pat o ve?nic? otreap? pu?itoare ?i se ?tergeau! Nu rezistasem s?-i privesc decât o dat?, evitam s? m? duc la ei vreodat? dup? ora ?apte seara!
Pe ea n-o v?zusem decât de câteva ori preg?tindu-se de baie, în copaia mare de lemn, mo?tenit? de la defuncta ei soacr?. În ciuda acestor obiceiuri de-a dreptul preistorice, se uitau cu sil? la ceilal?i cons?teni, bârfindu-i cu orice ocazie, c? put a baleg?, c? sunt s?raci, nev?zându-?i bârna din propriul ochi!
Veniser? ?i p?rin?ii mei, la insisten?ele mele, c? tata nu era în cele mai bune rela?ii cu Toma, pe care-l pocnise, la prima lor întâlnire, dup? ce fugisem de acas? cu el. Totu?i, Toma, trecuse peste asta, sau a?a p?rea ?i nu-mi interzicea s?-mi vizitez p?rin?ii, de?i el nu m? înso?ea niciodat?!
Mama mea, o femeie de o rar? frumuse?e, care r?m?sese oarb? la numai treizeci?idoi de ani, era de-o cur??enie ?i-o pedanterie dus? la extrem. N-am v?zut niciodat? o persoan? cu-o asemenea infirmitate care s?-?i fi devoltat sim?urile celelalte atât de mult! F?cea cur??enie zilnic, centimetru cu centimetru, pip?ia de zeci de ori cu mâinile s? nu existe o frimitur?, un gunoi, în urma ei. În fiecare sear?, deoarece m-am n?scut la bloc, în urma tuturor, ea f?cea du? fierbinte, dup? care urma ritualul ei de aplicare a cremei Maria de sear?, de masare a mîinilor ?i picioarelor ?i împletirea p?rului pentru somn. Avea un p?r incredibil, negru ?i bogat, pân? aproape de mijloc, pe care ziua ?i-l piept?na într-un coc imens, f?r? nici un fir rebel. Am v?zut mult? lume care se mira cum de se piapt?n? mama atât de precis fiind oarb?. Sau cum ar?ta casa ei ca un pahar sclipind. Nu m-a înv??at s? fiu curat? cu blânde?e.... deloc! Îmi spunea c? dezordinea din cas? arat? dezordinea din cap ?i c? femeia puturoas? n-o s? reu?easc? niciodat? s? se bucure de via??, cur??enia fiind luxul cel mai laîndemân? al femeii.
Venise îmbr?cat? într-un costum fust? ?i taior albastre, cu o bluz? de dantel? alb? pe care o avea de când m? ?tiam eu ?i care-mi pl?cea grozav, înc?l?at? în pantofi cu tocuri înalte, ciorapi de m?tase ?i ceasul ei mic, cu br??ar? de aur la încheietura mâinii delicate, cu unghii t?iate scurt ?i date în permanen?? cu lac incolor.
Tata, voinic cât un munte, f?r? s? aib? un strop de gr?sime pe el, era în sacou ?i c?ma?? bleu, asortat cumva mamei. Cu început de chelie dar ni?te tr?s?turi frumoase, ochii c?prui scânteietori ?i musta?a bogat?, neagr?, tuns? milimetric... eram a?a de mândr? de ei! Oare de ce n-am v?zut niciodat? un gest de tandre?e la ei? Ce mult m-ar fi ajutat!
Mi-au adus un televizor, cadou de cununie, ?tiind c? aveam unul cam vechi, dat tot de ei, ?i datorit? programului din ce în ce mai restrâns al televiziunii comuniste, nu constituise o prioritate s?-l schimb?m.
Victoria pusese deja ochii pe vechiul televizor, ei nu fuseser? în stare s?-?i cumpere unul, vreodat?. Ce zic eu, de televizor? Nici m?car mu?ama pe masa pr?p?dit? nu cump?rau, decât atunci când se tocea în a?a hal, de se vedeau firele urzelii de pânz? din ea. Oricum, banii erau la el, ea nu vedea culoarea vreunei bancnote decât dac? avea de pl?tit ceva pe la Prim?rie, în rest, banii ?edeau ve?nic la el, într-un loc de care ea n-a aflat niciodat?. Fusese scandalizat? s? vad? c? noi punem banii împreun? ?i Toma prefer? s? m? ocup eu de tot ce înseamn? cheltuieli ale casei, f?r? s?-mi cear? vreo socoteal?. Era de neconceput ca b?iatul crescut de ea s? aib? încredere oarb? într-o femeie! Nu vede c? ea, se roag? luni de zile la taic?-su pentru achizi?ionarea unei am?râte de oale? Care oale, tot eu i le dusesem, c?-mi era grea?? s? g?tesc în cioabele ei de pe care se luase demult smal?ul de atâta frecat ?i atârnat prin gard. ?tiam c? n-o s? pot s?-l refuz pe Toma, care, ca un copil care se preg?te?te s? cear? luna de pe cer, mi-a zis;
- Ce zici? S-ar sup?ra mama ta dac? le-am da la b?trâni televizorul ?sta vechi?
Tonul, privirea lui, îmi spuneau c? e con?tient c? nu merit? nici un ”bun? ziua” de la mine, dar eu nu puteam ?i n-am dorit vreodat? s? fiu altfel decât sunt. Totu?i, i-am r?spuns:
- În parte, pentru tine spun da, în parte pentru mine! Dar nu vreau s? ?tie mama, care l-ar sf?râma în buc??i dac? ar ?ti unde ajunge! A?teapt? s? plece p?rin?ii mei ?i f?-le bucuria asta!
Sigur c? Victoria ?tia de unde avem televizorul vechi, dar la plecare a în?f?cat cutia de-o parte ?i de cealalt? b?trânul, f?r? un cuvânt! ”Mul?umesc, scuz?-m?, te rog” erau no?iuni total necunoscute lor. În plus, le luaser?m b?iatul cu acte, m?car cu atât s? se aleag? de pe urma mea!
B?iatul mergea perfect cu ?coala, ne ocupam amândoi de el, la fel ?i de Sara, care a mers doi ani mai târziu la ?coal?, boboac?. Era o feti?? timid?, cu pielea ca por?elanul ?i dou? codi?e groase împletite cu fundi?e albe. Era mai înceat? la ?coal?, dar progresa v?zând cu ochii. Alergam din ce în ce mai departe dup? alimente, criza se acu?ea de la o lun? la alta, tata se îmboln?vise de un cancer la esofag ?i ne descurcam cum puteam. Eram nec?jit? ?i din pricina ?colii, care se desf??ura în câte dou? clase, simultan. Tudor nu avea probleme, dar Sara ne capta toat? aten?ia ca s-o men?inem la un nivel cât de ridicat, ?tiind c? altfel, în anii urm?tori îi va fi greu s? acumuleze atâtea cuno?tin?e!
Într-o zi, Toma a venit acas? ?i mi-a spus în timpul mesei;
- Ne este din ce în ce mai greu s? alerg?m dup? mâncare pentru copii. Ce zici, ai merge cu mine în alt loc, unde s? ne fie mai bine, nou? ?i copiilor?
Am r?mas mut?! Toma avea obiceiul, obicei pe care l-a p?strat toat? via?a, s? pritoceasc? diverse planuri ?i s? m? anun?e în ultima clip?!
- Unde s? merg cu tine? Nu în?eleg ce pui la cale!
- Uite, ieri am participat la o ?edin?? la Sindicat, ?i-au venit ni?te ingineri din Valea Jiului s? recruteze personal. Stai, nu te speria, nu m? duc s? fiu miner, de?i au recrutat mul?i ?i pentru asta. Au nevoie de oameni cu studii pentru ?coala de salvatori minieri. Se pl?te?te de trei ori cât iau la uzin?, plus c? ne asigur? apartamente pe loc ?i avem cartele de alimente lunare de nu vrei s? auzi; carne de porc, unt, carne de pas?re, mezeluri ?i brânzeturi, atât pentru noi, cât ?i pentru familie! Ar mai fi ?i ?coala copiilor, o ?coal? nou?, civilizat? cu clase separate într-un ora? unde au posibilitatea s? fac? sport sau s?-?i dezvolte abilit??ile, a?a cum am visat noi!
Dac? n-a? fi fost a?ezat? pe scaun, pesemne c? m? pr?v?leam din picioare. Era prea mult... cum s? iei o asemenea hot?râre pe loc?
- ?i cu serviciul ce fac? Cu toate lucrurile noastre? Unde ai de gând s? ne duci? Nu ?tiam ce s?-l întreb mai întâi, eram complet bulversat? de lini?tea ?i precizia cu care-mi descria totul.
- Ne asigur? locuri de munc? ?i pentru so?ii, am ridicat chiar eu problema. Dar n-o s? fie nici o grab? ?i nici o necesitate, cu atâ?ia bani câ?i voi câ?tiga eu. Sigur, o vreme, pân? ne vom instala ?i ne vom organiza cum facem s? avem grij? de copii, cred c? nu-?i va fi imposibil s? stai acas?, s? ai grij? de noi!
M? uitam la el ?i nu-mi venea s? cred c? avea în cap de cel pu?in dou?zeci?ipatru de ore toate planurile astea ?i mie nu-mi spusese nimic. Ce-ar fi s?-i spun c? nu m? duc nic?ieri? Oare ar pleca de nebun la cap?tul ??rii? Valea Jiului... c?utam în mintea mea pe hart?, era o zon? care nu-mi spunea nimic, exceptând titlurile din Scânteia sau România Liber? – titluri aproape zilnice; ”??rii, cât mai mult c?rbune!”. Tata nu mai avea mult de tr?it, mama ar fi r?mas cu fratele meu ?i so?ia lui, dar eram mai lini?tit? s? fiu aproape de ea. Nu, nu m? puteam hot?rî pe loc!
- Asta nu e ceva de anun?at a?a cum o faci tu... hodoronc-tronc! De parc? ?i-ai scoate o m?sea! Trebuie s? ne gândim, s? ne sf?tuim mai mult!
Toma s-a ridicat ?i cu un curaj prostesc mi-a trântit în fa??;
- Timp nu mai e! Am acceptat deja! Mâine la prânz e plecarea spre Petro?ani!
Ăsta era Toma pe care nu-l recuno?team, se mai întâmplase de câteva ori ?i-l prevenisem c? nu-mi place s? tr?iesc în nesiguran?? ?i lips? de încredere! A?a cum eu m? sf?tuiam în tot ?i toate cu el, tot la fel îl rugasem s? fac? ?i el! Îl rugasem, pentru c? nu doream s?-i ?tirbesc mândria lui de cap al familiei, nu mi-ar fi pl?cut s? m? erijez eu în buricul p?mântului care d? cu tovar??ul de via?? de p?mânt cum are chef! Mie mi se potrivea rolul de coechipier de pe locul doi, dac? a?a îl f?cea pe el fericit! La urma urmei, Dumnezeu a zis c? femeia e un vas mai slab, puteam eu s? stric regula? Dar nu eram de acord s? dispun? de soarta mea ?i a copiilor dup? bunul lui plac, f?r? s?-mi fi cerut p?rerea, ca ?i cum eram inexistent?!
A?a ceva n-aveam s?-i permit!
- Atunci, înseamn? c? e ca ?i hot?rât! Dac? mâine pleci, te duci ?i vezi cum e acolo ?i între timp eu îmi v?d de munc? ?i de copii! Oricum, mai e mai pu?in de o lun? pân? la sfâr?itul anului ?colar!
Toma nu m? mai asculta, î?i preg?tea deja geamantanul, undi?ele, ziceai c? e pe alt? lume!
- O s? primesc mâine, înainte de plecare, o sum? de bani pentru deplasare, sunt destui de mul?i, o s?-?i las jum?tate s? ai ni?te bani de rezerv?! Hai, nu mai fi sup?rat?, ai s? vezi c-o s? fie bine! Vom fi doar noi ?i copiii no?tri, la poalele mun?ilor Retezat, într-un peisaj de basm! Ce zici de un apartament, nou-nou?, cu trei camere, în care s? facem camera copiilor ?i dormitorul nostru plus o camer? de zi?
A l?sat c?m??ile deoparte ?i m-a luat în bra?e strângându-m? s?-mi ias? sufletul:
- Hai, ?tii doar c? am încredere în tine! O s? ne dea uzina un camion s? ne ducem mobila ?i toate lucrurile! Probabil te va ajuta Marcu s? le încarci ?i câ?iva prieteni cu care vorbesc chiar azi! Pentru noi fac asta, ?i pentru c? v? iubesc pe to?i trei, mai mult decât orice! E un alt început pentru noi... unul în care n-are loc nimeni în afar? de voi! Ai încredere-n mine!
M-am îndr?gostit de Toma în clipa aceea de o sut? de ori mai mult ca în clipa în care l-am v?zut întâia oar?! Aveam încredere în el, ?tiam sigur c? iubea cu disperare copiii... cred c? m? iubea ?i pe mine, altfel cum ?i-ar fi l?sat el biroul la care lucra doar cu schi?e de desen tehnic, halatul curat ?i c?lcat ?i toate mândru?ele alea care-i f?ceau ochi dulci, cu orice ocazie? Ce însemna salvator minier? Pesemne ceva greu, ceva periculos, salvator e omul care se expune s? salveze pe ceilal?i! De ce alege el de capul lui a?a ceva?
A doua zi am refuzat s?-l conduc la autobuzul acela ?i i-am spus s? ia to?i banii cu el, pleca într-o direc?ie necunoscut?, nu se ?tie ce nevoie ar avea... eu r?mâneam în cas?, aveam ?i bani pu?i deoparte pentru vreo nevoie, ne-am luat la revedere, e un fel de-a spune! N-am dormit toat? noaptea, am f?cut dragoste de parc? venea sfâr?itul lumii ?i la ziu?, Toma a luat fotografia mea, a scris cu pixul pe dos ;”te iubesc, dragostea mea!” ?i-a pus-o în buzunarul jachetei de piele, a s?rutat îndelung copiii ?i dus a fost!
Abia atunci, închizând u?a dup? el, am realizat c? eram singur?! Oare ce f?ceam cu copiii de la ora doisprezece pân? la trei ?i jum?tate când veneam de la munc?? Primul impuls a fost s? fug dup? Toma, dar era deja departe, pe c?r?ru?a care ducea spre uzin?, cu geamantanul ?i al?i vreo ?apte-opt b?rba?i care aleseser? acela?i drum! Îi cuno?team pe to?i, cu so?iile lor eram coleg? sau vecin?, habar nu aveam ce deciseser? ?i ele! Fapt era c? nu ?tiam ce s? fac cu copiii! Mi-a venit ideea s?-mi bag concediul de odihn? pe anul acela, ceea ce am ?i f?cut! Eram salvat? trei s?pt?mâni! În tot timpul acesta g?seam eu o rezolvare! Toma îmi spusese c?-mi va da aviz telefonic la po?t?, imediat ce se va instala ?i va avea primele ve?ti despre aducerea noastr?!
Nu eram eu destul de bulversat?, m-am pomenit ?i cu taic?-su în dup?-amiaza urm?toare! L-am poftit în cas? ?i-a intrat b??os ?i pus pe har??!
- S?-mi spui, madame, unde mi-ai trimis b?iatul! N-a vrut s? ia loc, se oprise în mijlocul buc?t?riei cu servieta în mân?!
- De ce crede?i c? l-am trimis eu? E b?iatul dumneavoastr?, atât de pu?in îl cunoa?te?i? Poate a fost hot?rârea lui... dincolo de faptul c? e b?iatul dumneavoastr?, e tat?l copiilor mei ?i b?rbatul meu, nu crede?i c? sunt afectat? ?i eu?
- Nu cred c? ie?ti! I-ai sucit capul de tot, nu mai vede în fa?a ochilor decât pe tine, nu mai ascult? deloc de noi ?i uite, nici m?car nu ne-a spus, am aflat de la al?ii! D?-mi adresa s?-i scriu eu câteva vorbe!
Pentru prima oar? în via?a mea am sim?it nevoia s? fiu obraznic? cu un om b?trân! Mi se umpluse paharul;
- Nu v? permit s? m? jigni?i ?i-n casa mea! Nu am nici o adres? ?i chiar dac? a? fi avut, nu v-a? fi dat-o, dac? el n-a g?sit nimerit s? v? spun? unde pleac?! M? bucur, nu c? nu mai ascult? de dumneavoastr?, ci pentru faptul c? vom pleca departe, a?a cum ne-au sf?tuit mul?i oameni care v? cunosc ?i care ne-au spus c? aproape de dumneavoastr? nu vom avea niciodat? lini?te!
- Ai felul ?sta de-a vorbi care m? degusteaz? (vrea s? spun? m? dezgust?), de când te-a adus fi-miu am v?zut c? ai a?a o siguran?? de tine, o precizie c? dac? tu faci ceva, neap?rat ceilal?i s? bage de seam? s? fac? ?i ei la fel! Ce proast? e?ti... via?a e altfel decât o planifici tu! Avea o sclipire de tic?lo?ie cras? în ochii aceia de viezure, verzui, ur? amestecat? cu altceva, nedefinit... ceva mizerabil, ca la o bestie care î?i prive?te victima printre gratii ?i nu poate ajunge s-o sfârtece!
M-am îndreptat spre u?? ?i-am deschis-o larg;
- Dac? nu mai ave?i nimic s?-mi spune?i, v? mul?umesc pentru sfaturi ?i aprecieri! Bun? ziua!
Andrei s-a mai uitat o dat? la mine de parc? ?edea s? m? scuipe, s-a înc?l?at ?i-a ie?it cu pa?i gr?bi?i, ducându-se la fiic?-sa, care ?edea la dou? blocuri distan??! Nici un cuvânt pentru nepo?i, nici m?car o privire, de fapt, cred c? dac? nu erau copiii acas? ar fi avut tupeul s? m? pocneasc?! Dumnezeu s?-l fi ferit de a?a inten?ie, c? cine ?tie ce n??tea calmul ?i condescenden?a mea!
În dou? s?pt?mâni s-a terminat anul ?colar, Tudor a luat premiul întâi ?i Sara, men?iune! Îmi împ?r?eam timpul între tata, care era internat la Fundeni unde f?cea chimioterapie ?i mama, care era d?râmat?! Îi l?sam copiii pe care-i adora ?i care-i mai alungau triste?ea ?i plecam diminea?a s? stau cu tata în rezerv?, câte o zi întreag?! ?tia c? moare, îmi venea s? le?in de mila lui, abia mai p?utea s? înghit? sup? strecurat? sau ceai! Venise ?i sora lui, Magda, care era inginer? la Br?ila ?i plângea ?i ea...biata femeie, ce era s?-i fac?? L-ar fi ajutat, era singurul ei frate, dar medicina nu era atât de avansat? în timpurile acelea ?i bolnavii de cancer erau condamna?i la moarte, mai ales cancerele esofagiene, cum avea tata!
Toma m? suna pe telefonul fix al mamei, seara, ?i-mi spusese c?-n dou? s?pt?mâni, avea s? primeasc? reparti?ia pentru apartament. Deja îl vizitase, se lucra la interior, la montarea obiectelor sanitare, dar aveam de lucru s?-l zugravim cum vrem noi! Pe tata îl d?duser? acas?, îl îngrijea mama ca pe ochii ei din cap, cei pe care Dumnezeu îi secase de lumin?, cu mul?i ani în urm?. Îi preg?tea regimul zilnic, îl ajuta s? fac? baie ?i-i scrobea toate a?ternuturile ?i pijamalele! Cât de mult l-o fi iubit, Doamne?
Eu mi-am b?gat demisia la uzin? ?i-ntr-o diminea??, f?r? s?-l anun?, m-am urcat în trenul de Petro?ani, s? v?d cu ochii mei unde are s? m? duc? Toma! ?tiam c? st? la un bloc de nefamili?ti, ?tiam ?i zona, aveam s? întreb de el, cât o fi de greu s?-l g?sesc? Copiii erau l?sa?i cu mama ?i so?ia fratelui meu, Stela, care a?tepta ?i ea un bebe, ?i-a fost bucuroas? s? m? ajute.
Când am coborât în gar?, dup? un drum de ?ase ore într-un tren supraaglomerat, am dat cu ochii de un furnicar de oameni care alergau care-încotro! ”Acu-i acu!” m-am gândit! Dup? ce-am ie?it în fa?a g?rii, s? mai spun? cineva c? nu exist? un Dumnezeu al nebunilor! Am dat cu ochii de un ins cu o fa?? blajin?, cu ochelari rotunzi ?i un sacou de catifea neagr?... era deosebit de to?i ceilal?i, p?rea un intelectual, a?a c? m-am dus ?int? la el ?i l-am întrebat dac? ?tie adresa pe care mi-o spusese Toma! A zâmbit pe sub must?cioara blond? ?i m-a întrebat pe cine caut. Când i-am spus numele lui Toma s-a uitat mirat la mine ?i mi-a zis:
- Eu sunt inginerul care a venit s? recruteze oameni în Dâmbovi?a! Îl cunosc, e în ?coala de salvatori! Dac? ave?i pu?in? r?badare, c? a?tept ni?te oameni, v? duc la el!
Aveam r?bdare cât tot muntele superb ?i înverzit din fa?a mea, numai s? ajung la Toma! Pe drum, v?zusem Defileul Jiului, cu toat? m?re?ia dumnezeiasc? a mun?ilor acoperi?i cu p?duri de basm, ?i a apelor limpezi în care s?getau p?str?vi ?i lipani! Abia m? ?inusem s? nu plâng de atâta frumuse?e cât? se desf??ura înaintea ochilor mei! Singurul gând pe care mi-l amintesc... gândul care m? înso?e?te de fiecare dat? când m? întorc de undeva ?i str?bat Defileul Jiului este; ”Dumnezeu m-a trimis s? tr?iesc ?i s? mor în Paradis!”
Toma citea ni?te foi b?tute la ma?in?, un curs despre noul lui serviciu, ?i când a dat cu ochii de mine a r?mas f?r? glas! M-a luat în bra?e ?i m? pip?ia pe fa??, de parc? nu eram eu;
- Doamne, e?ti nebun?... cum de-ai ajuns aici? Cum???
Nu ?tia el c? a? fi ajuns ?i la Poluri, dac? era vorba s? m? duc pentru el sau copii, atâta putere sim?eam c? am! Fapt este c? tot ce-mi spusese el, s-a îndeplinit întocmai! A doua zi s-a dus chiar el s? ia reparti?ia, ardea de ner?bdare s?-mi arate casa noastr? nou?, ?i-a venit ?i cu cheile! Blocul era nou, într-o form? arhitectural? modernî, stil vil?, acoperit cu ?igle ro?ii care sclipeau în soare! Ora?ul era plin de petunii ?i panselu?e, înconjurat de cei mai fascinan?i mun?i, pe crestele c?rora înc? mai sclipea z?pada ultimei ierni. Parc? pluteam, am intrat în scara blocului doar noi doi, nu se mutase nimeni, înc?, erau zece apartamente pe scar?, câte dou? pe palier! Chicoteam ?i ne alergam pe sc?ri ca doi pu?tani, apoi, în fa?a u?ii Toma a descuiat ?i m-a luat în bra?e de m-a trecut pragul! Casa era un vis; trei camere mari decomandate, dou? b?i, o buc?t?rie spa?ioas? ?i dou? debarale înc?p?toare! Ferestrele dormitoarelor erau spre r?s?rit, iar sufrageria ?i buc?t?ria în partea opus?! Singurul impediment era c? nu aveam gaz, urma s? g?tim la aragaz electric, dar aveam înc?lzire central? ?i ap? cald?!
Am hot?rât s? începem chiar de-a doua zi zugravirea casei, ?i-am investit aproape to?i banii într-o pomp? de zugr?vit, var, vopsele ?i ni?te faian?? pentru buc?t?rie, care la vremea aceaa, era ceva de lux! Am sunat acas? ?i-am anun?at c? voi lipsi cam o s?pt?mân?, ?i ne-am apucat amândoi de treab?! Toma vopsea cu pompa ?i eu cu pensula, cur??am, ?tergeam, lustruiam cu o a?a dragoste de casa asta nou? ?i frumoas?, care avea s? fie cuibul nostru! Adusese o saltea de la c?minul unde era cazat, ?i dormeam amândoi, îmbr??i?a?i pe ea, dup? ce mâncam câte ceva pe fug? ?i ne sp?lam cu ap? rece! Între timp, celor care veneau de departe li s-a acordat o sum?, de str?mutare, bani frumo?i, spre bucuria noastr?, care ne-am montat imediat boiler pentru baie ?i ne-am cump?rat aragaz cu butelie! Am plecat dup? dou? s?pt?mâni, ?i-am l?sat casa ca un pahar, zugr?vit?, curat?, iar Toma a r?mas s? doarm? în ea pe salteaua aceea, pân? aveam s? ajung eu cu toate lucrurile ?i cu copii! Eram ferici?i!

sophia elisa coreli (sophia.c) | Scriitori Români

motto: “Creativity is an act of defiance.” ― Twyla Tharp

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro