Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Dictatura celor mici (II)

de Ioan Suciu

Noi, adul?ii, ne-am supus în mod inexplicabil de u?or îndemnurilor micilor poli?i?ti, de parc? ar fi fost un joc de copii la care convenisem tacit s? particip?m cu to?ii. Am fost închi?i în sala de sport ?i l?sa?i acolo destul de mult timp. La intrare în sal? ni s-a spus s? pred?m telefoanele mobile ?i doi dintre cei care f?ceau pe poli?i?tii ne-au controlat temeinic; au adunat aparatele într-o cutie de carton. Ne-am sf?tuit cum s? ie?im de acolo, ?i câ?iva dintre noi ne-am hot?rât s? spargem u?a, care era îns? foarte solid?, din fier; înainte sala de sport fusese un fel de magazie ?i era dotat? cu o u?? blindat?, foarte greu de dislocat sau for?at. Am folosit bârna de antrenament de gimnastic? pe post de berbec, dar ne-am obosit degeaba. U?a nici nu s-a clintit cu un milimetru m?car, cu toate c? o lovisem de mai multe ori dup? metoda v?zut? în filme de spargere a por?ilor unor cet??i medievale. Deodat? u?a s-a deschis ?i în cadrul ei a ap?rut un grup de copii poli?i?ti, avându-l în mijloc pe micu?ul Claus.
-Ve?i ie?i dac? ve?i spune o poezie!
La început niciun profesor nu se mi?c?, privind invita?ia cu neîncredere ?i cu b?nuiala c? ni se preg?te?te cine ?tie ce capcan?. Apoi Mirescu, profesorul de englez?, p??i în fa?a grupului, începând s? recite din Rudyard Kipling, poezia ”If”.
-Stop ! f?cu micul ”profesor”. Ce e asta?
-Poezia ”Dac?”.
-Dacii au scris poezii? întreb? un copil din preajma lui Claus.
-E?ti prost, când s? scrie ei poezii? Se luptau cu romanii de diminea?? pân? seara! îi zise Claus.
-Am ?i eu jocul ”Dacii ?i romanii”, spuse un alt pu?ti.
-Deci dac? ?tii ”C??elu? cu p?rul cre?”! îi spuse Claus lui Mircescu.
-Nu mai ?tiu poezii din vremea când era mic ?i c?c?cios!
-Atunci nu ie?i! spuse copilul blond. Altcineva?
Se prezent? Geogescu.
-S-auzim! Nani, nani, puiul mamii, sau ceva de acest gen.
-Melc, melc, codobelc ! spuse iar copilul de lâng? Claus.
-?tiu pu?in dintr-un cântec! zise Georgescu.
-Bine! D?-i drumul!
-Melc, melc, codobelc! spuse Georgescu, pu?in cântat, dup? care se opri.
-A?a! ?i mai departe? întreb? Claus.
-Atâta ?tiu!
-P?i asta ai auzit de la de?teptul ?sta de lâng? mine!
-Scoate coarne…am zis eu, dar cineva îmi astup? gura. Atunci se produse o busculad? puternic? ?i grupul de adul?i for?ar? ie?irea din sala de sport. Am luat-o la goan? pe strad? spre cas?. Claus strig? dup? noi:
-Unde fugi?i, la?ilor? Incul?ilor! P?i nu veni?i voi mâine la ?coal??!
În ziua urm?toare copii au dat un asalt bibliotecii aflat? imediat în apropierea ?colii. Era o cl?dire veche, monumental?, un mic palat în stil neoclasic, construit în forma literei ”U”, cu o mare curte interioar?. Am v?zut cum pe ferestre zburau zeci de c?r?i, cele mai multe în stare foarte bun?. Por?ile de fier înalte ale cur?ii erau larg deschise. M-am apropiat împreun? cu al?i profesori. Am luat un volum de pe jos.Era ”Idiotul”, de Dostoievski. Claus, aflat la o fereastr? de la etajul întâi, m? v?zu ?i zise:
-Avem nevoie de c?r?i simple ?i curate, nu de toate idio?eniile!
-Dar astea sunt scrierile cele mai valoroase ale lumii!
-Pierdere de timp! Nu le în?elege nimeni! Le vom da foc! spuse micul blond.
-A?i înnebunit? Nu le în?elege?i voi, c? sunte?i copii!
-Copiii au ?i ei judecat? ?i bun sim?! Hai, mar? de aici!
Am v?zut cu groaz? cum cl?direa era invadat? de o mul?ime de copii, veni?i probabil din tot ora?ul. Am sunat la 112. Mi-a r?spuns o voce de copil mic, care zicea: „Alo, cine-i atolo?” ?i apoi, ton de ocupat. Am intrat în curte ?i am pus mâna repede pe câteva volume. „Doamna Bovary”, „ Ulysses”, „C?tunul” de Faulkner, câteva din piesele lui Shakespeare.
-Nu ?i-e ru?ine s? furi? îmi strig? de la fereastr? Claus.
-P?i n-ai spus c? o s? le da?i foc?
-?i? Focul este purificator, pe când furtul este o infamie ?i o ru?ine.
Am plecat din acel loc, cu bra?ele pline de c?r?i.Deodat? m-am trezit înconjurat de copii, atât de mul?i încât aproape c? nu puteam face un pas; tr?geau din toate p?r?ile s?-mi ia c?r?ile. În drum ap?ru o b?trânic? pipernicit? dar foarte elegant?, cu un pardesiu bej ?i o umbrel? de soare pe um?r, de?i timpul era urât.
-Ce s-a-ntâmplat? zise ea, adresându-se copiilor.
-Omul acesta vrea s? fure c?r?i! zise câ?iva copii, aproape în cor.
-Ce faci domnule, ai înnebunit? Vrei s? le vinzi pentru b?utur?? mi se adres? b?trâna.
N-am b?gat-o în seam? dând s? merg mai departe, când m-am trezit cu o ploaie de lovituri date cu umbrela desf?cut?, iar o spi?? îmi intr? în ochi. Am dat drumul c?r?ilor ?i copiii le-au adunat imediat ?i le-au dus în curtea bibliotecii.
În ziua urm?toare, când am ajuns la ?coal?, am v?zut în curte o mul?ime de copii; nimeni nu intrase la cursuri, ?i în mod curios pe platoul de beton din interiorul cur?ii ?colii tot veneau puberi, desigur mul?i ?i de pe la alte ?coli. Pân? la urm? aglomera?ia devenise atât de mare încât copiii s-au rev?rsat pe str?zi; au început un mar? prin ora?, mergând prin mijlocul drumului, blocând circula?ia ma?inilor ?i tramvaielor. Erau copii dintre cei mai mici, unii chiar de pe la gr?dini??, ?i pân? la al?ii mai mari, dar ace?tia nu treceau de 12 – 13 ani. Strigau, râdeau, se hârjoneau, dar nu se în?elegea ce vor. Str?b?tur? arterele principale ale ora?ului, ?i aveau un traseu imprevizibil; nu p?rea s? fie condu?i de cineva, ?i cu toate astea itinerariul era destul de precis; se c?utau locuri de cultur?, muzee, parcuri memoriale, pie?e monumentale. Coloana trecea ?i prin dreptul unor ?coli ?i mai adunau de acolo tot mai mul?i demonstran?i. La un moment dat, în fa?a primului rând de copii a ap?rut o lozinc? imens?, ca o panglic? mare din pânz? alb? pe care scria cu litere ro?ii: „ Popor de oi ie?i?i din cas?, dac? v? pas?!”. A?a se pare c? rândurile demonstran?ilor copii s-au îngro?at ?i cu ni?te adul?i, ?i ace?tia au început ?i ei s? cear? (prin strig?te) salarii mai mari, pensii mai mici pentru demnitari, c?i ferate mai bune, un pib mai puternic, înt?rirea monedei na?ionale ?i altele. Pân? la urm? coloana s-a întors la ?coal?; eram în curte împreun? cu al?i profesori ?i am descoperit c? în rândul protestatarilor intraser? câ?iva oameni maturi, cadre didactice din ?coala noastr?. Am discutat cu Olgu?a, profesoara de religie, întrebând-o ce caut? ea în mijlocul copiilor.Trebuie s? spun c? profesoara Olgu?a este tân?r? ?i frumoas?, cu o fa?? cu tr?s?turi de grecoaic?, brunet? ?i cu un corp de zei?? (dac? tot veni vorba de greci).
-Mai bine copil decât profesor, mai bine elev, decât opresor!
-Opresor? Ce opresor?
Am v?zut în zilele urm?toare c? profesorii care intraser? în comunitatea copiilor au adoptat obiceiuri ale acestora: b?rba?ii purtau pantaloni scur?i cu bretele iar femeile fusti?e scurte de li se vedeau chilo?eii. Profa Olgu?a, care se a?eza acum numai în banca elevilor, atr?gea toate privirile b?ie?ilor fiindc? avea picioarele dezgolite pân? sus de tot când st?tea în banc?; toat? lumea abia a?tepta s? fie scoas? la tabl? ?i pus? s? ?tearg? scrisul cu creta în partea de sus. Adul?ii care adoptaser? de bun?voie statutul de copii ascultau orbe?te de micu?ul Claus, elevul b?lai cu ochi alba?tri.
Într-o zi ne-am strâns to?i profesorii în cancelarie, de diminea??, ?i am încuiat u?a.
-Nu se mai poate a?a ceva! spuse Olgu?a, care venise cu o rochie lung? pân?-n p?mânt.
-Trebuie s? g?sim o ie?ire! zise ?i Georgescu.
-Trebuie s? avem o strategie ?i un plan! intervenii Mirescu.
-Eu o s?-i iau pur ?i simplu la cafteal?! spuse Albu, profesorul de anatomie.
-Pe cine s? iei tu la b?taie, sfrijitule ? se auzi o voce binecunoscut?, sub?iric? ?i nevinovat?. Era Claus; intrase pe o fereastr? for?at? pe dinafar?, iar în urma lui ap?rur?, ca ni?te pui de maimu?e, o gr?mad? de copii de gr?dini??. Profesorul de sport numai sfrijit nu era, din contra, avea un corp uria? pe care ?i-l lucra la sal?. Era un tip nu prea sofisticat intelectualice?te, ?i nu st?tu pe gânduri s?-i ard? o scatoalc? micului blond.Dar lovitura lui se opri în aer ?i gestul lui muri pe la jum?tate, în?epat de zeci de ace. Copiii de gr?dini?? tr?geau cu ni?te mici dispozitive, numite „invizoace”, ?i Albu era în?epat ca la acupunctur?, dar acele erau foarte dureroase, ca ?i cum ar fost vorba de atacul unor viespi.
-Deci, dup? cum spuneam, ve?i primi trei zile în beci, f?r? mâncare. Ap? ve?i avea, fiindc? ?tiu c? acolo e o inunda?ie permanent?!
Echipa de mici tor?ionari cu invizibile ne-a escortat pân? la subsol, ?i un b?rbat a ap?rut ?i a descuiat u?a masiv? din metal. Am privit uimit; era gr?dinarul ?colii, un om trecut de cincizeci de ani, urât ?i cu co?uri pe fa??. Pactizase cu micu?ii „revolu?ionari”. Ne-au închis în pivni?? unde mirosul de varz? era insuportabil, de la ni?te borcane. La început ne-am plâns cu to?ii, dar pân? la urm? am spart borcanele ?i-am mâncat varza. Trecuser? trei zile groaznice ?i la sfâr?itul lor, am b?tut cu pumnii ?i picioarele în u?a de metal s? ni se dea drumul. Gr?dinarul a venit într-un târziu (obosisem de atâta b?tut în u??) ?i ne-a deschis. Am s?rit to?i cu gura pe el; i-am repro?at c? se ia dup? ni?te muco?i ?i c? o s? r?spund? pentru asta.N-a zis nimic, n-a scos o vorb?. Ne-a condus în cancelarie, unde era o stiv? de cartofi, invadând un spa?iu neadecvat pentru o astfel de marf? ?i transformând sediul de comand? din ?coal? în depozit de legume. De?i nu ne-a spus nimeni nimic, ne-am apucat de cur??at cartofi pentru cantin?.
Luasem obiceiul ca noi, profesorii, s? venim mai devreme la ?coal? ?i s? st?m lini?ti?i în cancelarie; copii veneau mai târziu, pe la opt-nou?. Unii întârziau destul de mult, hoin?rind prin parcuri, ?i veneau la ?coal?, dup? care abia aveau timp s?-?i dea ghiozdanele jos din spate, c? ?i le puneau iar la loc s? plece. Ne luam la noi câte-o carte sau vreo revist?, ?i citeam sau purtam conversa?ii obi?nuite, ca pe timpul când copiii n-o luaser? razna. Olgu?a f?cea cafea într-un ibric mare pentru toat? lumea, ?i mirosea a proasp?t ?i a lume curat? ?i civilizat?. Într-o astfel de diminea?? a n?v?lit peste noi Claus, care se sculase cu noaptea-n cap. Micu?ul blond avea obiceiul s? se plimbe printre rânduri – în clase sau în cancelarie, ?inând o linie în mân?, pe care o fr?mânta în fel ?i chip. Din clip? în clip? ne a?teptam s? ne plesneasc? peste mâini sau peste urechi, cum f?cea câteodat? profesoara de psihologie cu elevii ei, dar din fericire Claus n-a f?cut niciodat? acest gest. El veni lâng? fiecare dintre noi, uitându-se f?r? jen? la ceea ce f?ceam. Eu citeam ”Vineri sau limburile Pacificului”.
-Cum adic?? m? întreb? el. Ori e vineri, ori e limburile alea… ?i nu se spune limburi, ci limbi, nu?
-Sunt cuvinte diferite! Limbul este o por?iune de p?mânt în ocean…
-Iar limba e ro?ie! zise el întrerupându-m? ?i sco?ând limba la mine.
-Da… am morm?it eu.
-?tii ceva? spuse Claus. Voi adul?ii, dac? v? cre?te capul, crede?i c? sunte?i ?i mai de?tep?i?
-Nu te sup?ra, Claus, dar este o dezvoltare fireasc?. Odat? cu amplificarea fizic? a creierului se m?re?te ?i inteligen?a omului.
-Las? c? am v?zut profesori mult mai pro?ti decât elevii lor!
-Unde? f?cu impruden?a s? întrebe profesoara Olgu?a. Claus se întoarse spre ea, b?tându-?i linia de palm?.
-Chiar aici, în ?coala noastr?! Întinde mâinile cu palmele-n sus! ordon? Claus.
-Poate vrei s? spui ”întinde?i mâinile”, c? nu sunt de vârsta ta, spuse Olgu?a.
-Câte degete avem la o mân?? întreb? Claus, dup? ce Olgu?a execut? cererea copilului.
-Cinci! r?spunse profesoara.
Claus î?i întinse un dege?el lâng? mâna dreapt? a profesoarei, ?i spuse:
-R?spuns gre?it! ?ase! Te mai întreb odat?: câte degete sunt la o mân??
-Dac?-l lu?m în considerare ?i pe al t?u, sunt ?ase!
-Cinci sau ?ase? întreb? cu severitate.
-Acum, ?ase! spuse Olgu?a.
Claus pufni într-un fel foarte dispre?uitor. Zise:
-Poftim profesoar? adult? ?i m?ritat?! Auzi chestie! Un om are la o mân? ?ase degete! Doi! url? Claus ?i câ?iva copii p?trunser? în grab? în clas?!
Un b?iat destul de mare, cu p?rul vâlvoi peste ochi, întreb?:
-Iar au f?cut ??tia ceva?
-Haide?i s? mergem! Mi-e sil? de ei! spuse Claus ?i plec? împreun? cu ceilal?i. Peste pu?in timp i-am v?zut jucând fotbal în curtea ?colii.
De la o vreme se instituise între profesori ?i elevi un fel de armisti?iu, adic? veneam la ?coal? cu to?ii dar ne vedeam de treburile noastre în mod separat; noi, profesorii, ocupam cancelaria, iar ei restul ?colii, clasele, holurile, curtea. Când ne întâlneam treceam unii pe lâng? al?ii f?r? vreun cuvânt de salut sau altceva. Copiii treceau maiestuos prin mijlocul culoarelor, iar noi ne strecuram pe lâng? ziduri ca ni?te oameni vinova?i de ceva. Femeile mergeau la toalet? în fug?, de parc? aveau urgen?e, dar în realitate doar ca s? nu stea prea mult prin zona prin care treceau copii. Odat? pe când ne aflam în cancelarie, Claus intr? ?i spuse:
-Dar ce-a?i p??it,fra?ilor? Ce-i cu izolarea asta a voastr?? O s? cre?te?i mari ?i o s? v? adapta?i greu la societate.
-Dar noi am zis c?-i mai bine s?… spuse Luleasca.
-Trebuie s? socializa?i, altfel v? s?lb?tici?i ! Haide?i afar?, s? juc?m ceva!
Am mers în gr?din?, unde ne a?teptau deja elevii aduna?i în spatele unui ring format din corzi asem?n?toare celor de la competi?iile de box. Eu observasem c? în gr?din? se petrecea ceva de câteva zile; o fost? groap? de w.c. a fost umplut? cu b?legar, probabil pentru a folosi drept îngr???mânt pentru plante; gr?dinarul venise de mai multe ori pe acolo ?i c?rase amestecul de baleg? ?i paie de pe undeva. De data aceasta groapa disp?ruse. M-am uitat mai atent ?i-am descoperit un col? de prelat?, acoperit? de p?mânt ?i frunze; groapa de mizerie fusese astupat?. Claus ?inea în mân? o ?apc?, în care se aflau ni?te bile?ele. Am fost invita?i s? scoatem câte o hârtiu??, pe care de regul? scria ”nu”. Dar pe al profesoarei Olgu?a ?i pe al lui Georgescu scria „da”.
-Vom juca baba oarba! Cine are „da” s? vin? în fa??! spuse micul fuhrer blond.
O fat? înalt? ?i de?irat? ajunsese pân? la capetele celor doi ale?i (ace?tia se aplecaser? totu?i pu?in) ?i le-a legat fiec?ruia câte o cârp? neagr? peste ochi. Au fost ?inu?i de mân? ?i du?i în ringul de joc, ridicându-se pu?in corzile ca oamenii s? poat? s? treac? în careul respectiv.
-Trebuie s? v? g?si?i unul pe altul! V? vom ghida cu preciz?ri de ”foc” sau ”ap?”, în func?ie de progresele pe care le face?i! Gata, da?i-i drumul!
Bie?ii „cobai” au fost dirija?i astfel încât c?zur? în groapa cu b?legar, chiar în clipa în care s-au reg?sit lega?i la ochi ?i se pr?bu?ir? amândoi în hazna, îmbr??i?a?i. Copiii plesneau de râs, unii se t?v?leau pe jos. Am observat c? micu?ul Claus nici nu zâmbea. Nu s-a gr?bit nimeni s?-i ajute s? ias? de acolo; s?rmanii profesori s-au zvârcolit s? p?r?seasc? locul precum ni?te viermi dintr-o marmelad? de excremente, cafenii din cap pân?-n picioare ?i curgându-le buc??i mari de b?legar de pe fa??, de pe gât, de pe haine. Profesoara Olgu?a, care venise cu o rochie lung?, ar?ta acum ca un zombi, ?i nimic nu mai amintea de frumuse?ea corpului ei bine f?cut pe când venea cu minijupe de feti??. Deodat? peste toat? aceast? scen? s-a l?sat un aer rece, ostil ?i amenin??tor: un b?rbat foarte bronzat, în costum albastru, ap?ruse ca para?utat în mijlocul copiilor ?i st?tea cu mâinile în ?old:
-Ce se-ntâmpl? aici? url? el.
Era directorul ?colii, un b?rbat foarte dur care fusese mult timp în concediu, într-o ?ar? exotic?.
Un b?ie?a? aflat în apropierea lui îl ar?t? cu mâna întins? spre Claus, spunând:
-El a zis!
Profesorii murdari de b?legar o luar? repejor spre toalet?, s? se cure?e cât de cât. Directorul f?cu trei pa?i ?i-l lu? pe Claus de o arip?, aproape învârtindu-l prin aer; apoi îl ?inu de picioare ?i-l scufund? în groapa cu baleg? de trei ori, ca la un fel de botez. Copiii spectatori amu?iser?; nu aveau curajul nici s? mai respire. Apoi directorul îl azvârli pur ?i simplu pe Claus pe undeva prin gr?din?, a?a cum ai arunca un b?? dup? care trebuie s? alerge un câine. Se auzise o mic? bufnitur? din locul în care c?zuse micul blond, dar nu r?bufni nici un fel de scâncet, nicio tânguial?. În privin?a asta Claus dovedi mult? dârzenie ?i curaj. Directorul plec? din gr?din? undeva spre cl?direa ?colii, sau poate dincolo de ea. Partea proast? în privin?a directorului este c? din acel moment el a disp?rut, adic? nu a mai venit la ?coal? ?i nu a mai fost v?zut pe undeva. De câteva ori, s-a prezentat la ?coal? so?ia lui s? ne întrebe dac? nu ?tim ceva de el. Nu. Nu ?tiam. Dar de multe ori când ne aflam prin curtea ?colii sau în preajma cl?dirii acesteia, de undeva de sus se auzea un vaiet prelung, un fel de jelanie sfâ?ietoare. Nu ?tiam de unde vine, pân? când Luleasca s-a dus pe scara de acces pân? pe acoperi? ?i s-a uitat atent pe acolo. Acoperi?ul cl?dirii era aproape plat, format din tabl? argintie; avea o mic? înclina?ie, f?cut astfel încât s? nu ?in? ploaia pe el, ?i puteai aluneca u?or. Existau acolo câteva co?uri de fum, de?i cl?direa avea calorifere; poate acestea (co?urile) d?inuiau dintr-o perioad? mai veche, când înc?lzirea se f?cea cu sobe cu lemne. În mijlocul acestui platou de tabl? str?lucitoare se afla o cu?c?; profesoara Lulescu î?i d?du seama c? de acolo vine sunetul acela ca de animal torturat; se apropie ?i constat? c? în acea cu?c? se aflau un om ?i un câine; omul era directorul ?colii, legat de ceva cu mâinile la spate, cu costumul s?u albastru f?cut ferfeni??, stând în fund rezemat de un perete de lemn; un picior îi era dezvelit între marginea pantalonului ?i pantof iar în acel loc nu mai avea ciorap, ci era sângerând pân? la os; din acel picior al omului rodea din dând în când un câine jig?rit, o dihanie de strad? neagr? ca un corb ?i care nu scotea niciun sunet, mâncând ?i lingând rana s?rmanului; al?turi de acest grup z?cea o farfurie ?i un mic castron de ap?, ambele goale. Dup? cum ne-a povestit mai târziu Luleasca, gr?dinarul adusese acolo un câine vagabond, dar nu se ?tie cine-l închisese pe director împreun? cu animalul, ?i gr?dinarul aducea mâncare ?i ap? pentru câine, iar omul se întindea cum putea pe podea s? ajung? la ap? ?i hran?, care erau de fapt pentru câine; femeia l-a dezlegat imediat pe director ?i l-a scos din cu?c?, în timp ce javra r?m?sese acolo nemi?cat? ?i nesim?itoare; deodat? pe acoperi? a ap?rut micul Claus împreun? cu patru cinci b?ie?i de vreo opt – nou? ani, care i-au înconjurat pe cei doi adul?i; directorul a trecut de ei ?i s-a îndreptat spre chepengul pe unde se ajungea la scara interioar?, dar Luleasca a fost împins? de micii diavoli spre marginea acoperi?ului.
-S-o arunc?m jos! spuser? câ?iva din dr?cu?orii înso?itori ai lui Claus, ?i biata femeie a alunecat pe tabla lucioas? pân? la strea?ina ce m?rginea acoperi?ul, ?i-?i pierduse echilibrul c?zând pe burt?. Copiii o împingeau f?r? mil? cu picioarele. Se rostogoli în gol (pân? jos erau vreo 20 de metri) ?i se apuc? de strea?in? cu mâinile, b?l?b?nindu-se asupra h?ului de dedesubt. O mul?ime de oameni se strânser? jos pe trotuar ?i priveau spre profesoar? cu groaz?. Cineva sunase la 112. Micul Claus a p??it prudent pe acoperi?ul în pant?, punându-se în fund ?i înaintând ca un p?ianjen mi?cându-?i cu foarte mare aten?ie mâinile ?i picioarele. Când ajunse la strea?in? c?lc? puternic peste degetele femeii, for?ând-o s?-?i elibereze când o mân?, când cealalt?. Luleasca urla exact ca o siren? de fabric?; pân? la urm? c?zu ?i se lovi de sol; nimerise într-un p?trat de p?mânt moale ?i afânat l?sat acolo în asfalt pentru plantarea unui pom; se auzir? sunetele alarmei de la salvare ?i ma?ina ro?ie sosi la ?anc; numai c? femeia suferise traumatisme serioase.


Ioan Suciu (turnavitu) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro