Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Adevărul, Anna, este neîndurător!

de Bejliu Anne-Marie

Simt cum din mine se desprinde o falie de gânduri și pare că tot universul construit în interior până acum se prăbușește.
Glasul sinelui, glasul lui Victor, se aude brusc dintr-un colț al camerei în care, zilnic, îmi macin neputința de a-mi depăși fricile. Glasul lasă sunetele să curgă tunător spre timpanele materiei în care tot agit un steag alb și-l strecor disperată prin fiecare buzunar de piele, de carne, de sânge, de clipă netrăită poate, așa cum știe numai el, spiritul meu:
- Adevărul, Anna, este neîndurător! Îți poate trage clapa certitudinilor absurde pe care ți le rostești în clipele de slăbiciune și în toate camerele inimii. Numai una păstrează decența necunoscutului.
- Simțeam eu că mai este ceva acolo, dincolo de numărul patru, stabilit de materie ca fiind întregul inimii fizice, Victore. Și mai știu măcar într-o formă parazitată de gândurile umanului, că adevărul este neîndurător. Priveam și ascultam acum o frântură dintr-o emisiune televizată și mă cutremuram, pentru că un fragment din adevărul vieții mele pământene m-a lovit în frunte de câteva ori, ca un val al oceanului existenței și mi-a inserat în piatra din care tot încerc să evadez, nu statuie, ci viul viu care mă definește, tot ceea ce am ascuns mai degrabă nevoit în subconștient. A fost o clipă în care aproape tot ce stătea acolo și mocnea s-a ridicat pas cu pas, sub forma unor gânduri atât de clare, de puternice încât, eram gata să pic psihic și fizic. Cel care m-a îndrumat către traiectoria corectă a drumului pe care și acum îl urmez, drum care și acum îl simt în toate nervurile trupului, sufletului, mentalului, îmi spunea să am răbdare, că toată lava ridicată din subconștient, reactivată, își va regăsi pacea curgerii firești după o vreme. Așa a fost, doar că au urmat perioade în care, chemarea șuvoaielor de lavă deja ridicate, activate, a făcut ca tot ceea ce a rămas acolo neactivat să redevină la rându-i viu, activ, curgător.
- Sunt curios, spune Victor, câte statui s-au reformat acolo din firele de lavă care sigur au mai rămas. Am putea deschide un parc al rămășițelor Annaiene și să luăm rând pe rând, cu ochii larg deschiși, fiecare statuie să o remodelăm, Anna. Așa vei reuși să zdrobești rând pe rând boabele de timp înfricoșat din tâmplele tale mai mereu zvâcnind nevoi.
- Victore, în spusele tale simt imboldul către acțiune. Pare un joc periculos, mai ales acum, după ce tata a plecat la Domnul și nu mai există, material vorbind, palmele dumnealui protectoare care să se aștearnă pe creștet, să-mi domolească frica de acel necunoscut. Dacă păpușile statui ies furioase de acolo și mă împresoară iar și iar, și pun de o horă a gândurilor, gesturilor, faptelor erori ale ființei mele. Nu mă gândesc la cele bune, pentru că la judecata ținută în fața propriei conștiințe, ele nu există. S-au materializat demult în cer și pământ, sau pe pământ. Este firesc să fie așa, Victore. Nu-mi este frică și totuși, ceva din mine zvâcnește la gândul că acel moment se apropie. Îi aud lipăitul tălpilor pe nisipul acelei forme din cuarț negru, alb, sau incolor în care, ființa se va întâlni cu ea însăși la marea judecată.
- Voi fi acolo, Anna, și vârful coifului meu, neîndurător și el, adevărul acela de care spui, îl voi picura pe creștetul tău, și crede-mă că nu te va durea nimic.

Simțeam, după ce a tăcut Victor, că a vrut să spună despre acel adevăr, că se află în vârful coifului lui, un fluid asemănător cu cel din potirul sfânt. Fluid alchimic al umanului, cu toate erorile voite și nevoite, și mirul, esența întregului umanității. Este doar un gând, sau poate că este percepția acută a acelui adevăr. Domnul știe...


Anne Marie Bejliu, 7 iulie 2018

Bejliu Anne-Marie (AnMar) | Scriitori Români

motto: Albert Einstein: „O viață simplă și liniștită aduce mai multă bucurie decât căutarea succesului într-o neliniște constantă”. //„Unde există o dorință, există un drum."

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro