proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Simt cum din mine se desprinde o falie de gânduri ?i pare c? tot universul construit în interior pân? acum se pr?bu?e?te.
Glasul sinelui, glasul lui Victor, se aude brusc dintr-un col? al camerei în care, zilnic, îmi macin neputin?a de a-mi dep??i fricile. Glasul las? sunetele s? curg? tun?tor spre timpanele materiei în care tot agit un steag alb ?i-l strecor disperat? prin fiecare buzunar de piele, de carne, de sânge, de clip? netr?it? poate, a?a cum ?tie numai el, spiritul meu:
- Adev?rul, Anna, este neîndur?tor! Î?i poate trage clapa certitudinilor absurde pe care ?i le roste?ti în clipele de sl?biciune ?i în toate camerele inimii. Numai una p?streaz? decen?a necunoscutului.
- Sim?eam eu c? mai este ceva acolo, dincolo de num?rul patru, stabilit de materie ca fiind întregul inimii fizice, Victore. ?i mai ?tiu m?car într-o form? parazitat? de gândurile umanului, c? adev?rul este neîndur?tor. Priveam ?i ascultam acum o frântur? dintr-o emisiune televizat? ?i m? cutremuram, pentru c? un fragment din adev?rul vie?ii mele p?mântene m-a lovit în frunte de câteva ori, ca un val al oceanului existen?ei ?i mi-a inserat în piatra din care tot încerc s? evadez, nu statuie, ci viul viu care m? define?te, tot ceea ce am ascuns mai degrab? nevoit în subcon?tient. A fost o clip? în care aproape tot ce st?tea acolo ?i mocnea s-a ridicat pas cu pas, sub forma unor gânduri atât de clare, de puternice încât, eram gata s? pic psihic ?i fizic. Cel care m-a îndrumat c?tre traiectoria corect? a drumului pe care ?i acum îl urmez, drum care ?i acum îl simt în toate nervurile trupului, sufletului, mentalului, îmi spunea s? am r?bdare, c? toat? lava ridicat? din subcon?tient, reactivat?, î?i va reg?si pacea curgerii fire?ti dup? o vreme. A?a a fost, doar c? au urmat perioade în care, chemarea ?uvoaielor de lav? deja ridicate, activate, a f?cut ca tot ceea ce a r?mas acolo neactivat s? redevin? la rându-i viu, activ, curg?tor.
- Sunt curios, spune Victor, câte statui s-au reformat acolo din firele de lav? care sigur au mai r?mas. Am putea deschide un parc al r?m??i?elor Annaiene ?i s? lu?m rând pe rând, cu ochii larg deschi?i, fiecare statuie s? o remodel?m, Anna. A?a vei reu?i s? zdrobe?ti rând pe rând boabele de timp înfrico?at din tâmplele tale mai mereu zvâcnind nevoi.
- Victore, în spusele tale simt imboldul c?tre ac?iune. Pare un joc periculos, mai ales acum, dup? ce tata a plecat la Domnul ?i nu mai exist?, material vorbind, palmele dumnealui protectoare care s? se a?tearn? pe cre?tet, s?-mi domoleasc? frica de acel necunoscut. Dac? p?pu?ile statui ies furioase de acolo ?i m? împresoar? iar ?i iar, ?i pun de o hor? a gândurilor, gesturilor, faptelor erori ale fiin?ei mele. Nu m? gândesc la cele bune, pentru c? la judecata ?inut? în fa?a propriei con?tiin?e, ele nu exist?. S-au materializat demult în cer ?i p?mânt, sau pe p?mânt. Este firesc s? fie a?a, Victore. Nu-mi este fric? ?i totu?i, ceva din mine zvâcne?te la gândul c? acel moment se apropie. Îi aud lip?itul t?lpilor pe nisipul acelei forme din cuar? negru, alb, sau incolor în care, fiin?a se va întâlni cu ea îns??i la marea judecat?.
- Voi fi acolo, Anna, ?i vârful coifului meu, neîndur?tor ?i el, adev?rul acela de care spui, îl voi picura pe cre?tetul t?u, ?i crede-m? c? nu te va durea nimic.

Sim?eam, dup? ce a t?cut Victor, c? a vrut s? spun? despre acel adev?r, c? se afl? în vârful coifului lui, un fluid asem?n?tor cu cel din potirul sfânt. Fluid alchimic al umanului, cu toate erorile voite ?i nevoite, ?i mirul, esen?a întregului umanit??ii. Este doar un gând, sau poate c? este percep?ia acut? a acelui adev?r. Domnul ?tie...


Anne Marie Bejliu, 7 iulie 2018