Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Despre Tetra-lem?. Însemn?ri fragmentare ?i Fugare

de Manolescu Gorun

NOTA: Acest articol a ap?rut în NOEMA Vol. 17/2018 de unde a fost preluat cu acordul redac?iei. El intr? sub copyright-ul NOEMEI.


ABSTRACT
Tetra-lemma with four truth values "true", "false", "true and false", "neither true nor false" appeared in Buddhist logic. Why is Tetra-lemma interesting for us? It is for its avatars, in some cases, in the context of Western epistemology. In these fugitive notes, without claiming completeness, we will focus on how Tetra-lemma slipped in some systems of Western philosophy.

KEYWORDS: tetra-lemma, Buddhist logic, Western epistemology.


Preambul

Tetra-lema [1] cu cele patru valori de adev?r: „adev?rat”, „fals”, „adev?rat ?i fals”, „nici adev?rat ?i nici fals” a ap?rut în Logica budist? [2]. Ce ne va interesa în acest text vor fi avatarurile acesteia în câteva cazuri din contextul filosofico-epistemic occidental. Conform lui Frenkian [3], în filosofia extrem oriental? sistemele filosofice par a se fi n?scut ?i a fi ap?rut începând din secolul V, B.C. Ele au convie?uit, s-au influen?at reciproc, s-au comb?tut, au adoptat termeni ?i sintagme filosofice ale ?colilor adverse, într-un mod atât de greu de descifrat, încât este imposibil a determina o succesiune a lor în timp. Apari?ia unei teme într-un sistem, comb?tut? în alt sistem, nu este în Extremul Orient nici o dovad? c? un sistem e ulterior sau anterior altuia. ?i acest lucru rezult? ?i din eforturile, am putea spune care dep??esc limitele obi?nuite, ale istoricului de origine indian? Satis Chandra Vidyabhusana [4], de a organiza lucrurile în stil temporar occidental.
Având în vedere cele de mai sus, în aceste însemn?ri fugare, f?r? a avea preten?ia exhaustivit??ii, interesul nostru nu se va concentra pe istoricitate ci pe modul în care tetra-lema, cu excep?ia scepticismului ?i a dialetheismului, s-a strecurat, independent ?i implicit, în câteva sisteme filosofice din Occident.

1. Ce este tetra-lema?

„Totul este adev?rat, neadev?rat, /Adev?rat ?i neadev?rat,/ Nici adev?rat nici neadev?rat”,
Nāgārjuna [5].
Nāgārjuna a fost unul dintre principalii întemeietori ai Logicii Busiste expuse în A short treatise of Logic (Nyāya-bindu) by Dharmakĭrti with its commentary (Nyāya-bindu-?ĭkā) by Dharma Mottara [6]. Acest „scurt tratat de logic?” este, pentru contextul cultural budist, similar cu Organonul Stagiritului. ?i la fel de „logic” ca ?i acesta, numai c? propune o alt? „logic?”. În cadrul c?reia tetra-lema, cu cele patru valori de adev?r, st? la baza sa. Aceste valori difer?, prin introducerea celei de a patra „nici adev?rat ?i nici fals”, de cele ale logicii noastre „clasice”, relaxate cu ter?ul inclus: „adev?rat”, „fals”, „adev?rat ?i fals”.

2. Ce leg?tur? este între tradi?ia budist? ?i tetra-lem??

Ce afl?m din tradi?ia budist? despre „sursele adev?ratei cunoa?teri”? ?i ce leg?tur? exist? între acestea ?i tetra-lem??
Citând spusele lui Kamalaąila, Stcherbatsky [7] arat?:
Kamalaąila[8] …[spune] în urm?torul pasaj remarcabil: «Însu?i Buddha obi?nuia s? fac? adesea urm?toarea remarc?: "O Berthren! Exclama El, niciodat? s? nu accep?i cuvintele mele pe baza venera?iei ce mi-o por?i. Înva??-?i discipolii s? le testeze, cum se testeaz? bijuteriile de aur prin cele trei metode: a focului, a atingerii lor cu o piatr? ?i a spargerii lor în buc??i."» Prin aceste vorbe Buddha spunea c? exist? [pentru oamenii obi?nui?i] numai dou? surse de cunoa?tere adev?rat? ?i ele sunt constituite din percep?ia pur? ?i din inferen?? [pe baza perceperi semnelor, e.g. din percep?ia fumului se infereaz? existen?a focului, n.n. G.M.]. Percep?ia pur? poate fi atestat?, metaforic, prin încercarea cu focul care poate fi considerat? o metod? direct? de certificare. Inferen?a [pe baz? de semne] poate fi atestat? [tot metaforic] prin ascultarea sunetului care-l scoate o bijuterie atunci când este atins? cu o piatr?, aceasta fiind o metod? indirect?. Ultimul test este cel al absen?ei contradic?iei. Aceasta este sugerat? prin spargerea în buc??i a bijuteriei pentru a te convinge c? ?i ultima f?râmitur? este tot de aur. Aceast? ultim? metod? nu certific?, pentru oamenii obi?nui?i o a treia surs? de cunoa?tere. Ea nu este decât tot un tip [special îns?] de inferen?? adev?rat?. În acord cu cele dou? surse de cunoa?tere ?i cu tipul special de inferen?? adev?rat?, obiectul de cunoscut este de trei feluri. Adic? prezent, absent [de fapt, "ascuns" n.n.] ?i transcendent. Astfel, când obiectul este prezent, spune Buddha, el trebuie testat prin percep?ie direct? (la fel cum puritatea bijuteriei este testat? cu focul). Dac? obiectul este ascuns, dar semnul s?u este prezent, el poate fi testat pe baza inferen?ei prin sunet (la fel cum puritatea aurului este testat? prin sunetul care-l face în urma atingerii cu o piatr?). Dar dac? obiectul face parte din transcendent, el nu poate fi testat decât prin absen?a contradic?iei (astfel cum o bijuterie, atunci când nu poate fi testat? prin foc sau prin atingere cu o piatr?, ea trebuie spart? pentru a se constata puritate aurului din care este alc?tuit?). În acest mod, chiar ?i în cazurile în care avem de-a face cu cel mai credibil text Budist sacru care se refer? la transcendent, noi nu trebuie s? credem într-un astfel de text ca atare ci numai în natura sa necontradictorie [i.e. lipsa oric?ror termeni contradictorii cum ar fi, de exemplu: "unu - multiplu" ?i "permanen?a - schimbarea" în cadrul categoriilor platonice, ceea ce implic? absen?a oric?rei dialectici n.n. G.M.] care înseamn? acel tip special de inferen??.
?i acum, leg?tura cu tetra-lema. Cea de a patra valoare de adev?r: „nici adev?rat ?i nici fals” se refer? la lucruri care apar?in Transcendentului (absolut), despre care nu se poate spune nimic sau numai cele care trebuie s? fie luate ca atare cum sunt cele transmise de a?a numi?ii „ilumina?i”, acei care au dep??it limitele cunoa?terii ?i ac?iunii umane curente. Aceasta este a?a numita „cale de mijloc” propus? de Nāgārjuna de a asigura balan?a între o dogmatic? idealist? ?i una empirist?.



3. Ce leg?tur? este între scepticism ?i tetra-lem??

Dar ce este scepticismul, dup? Sextus Empiricus [9]? „Scepticismul este posibilitatea de a opune – prin antiteze – atât lucrurile sensibile, cât ?i lucrurile inteligibile în toate felurile, o însu?ire datorit? c?reia noi ajungem, în virtutea for?ei egale de argumentare, determinat? de lucruri ?i aser?iuni opuse, mai întâi la suspendarea judec??ii ?i, apoi, la netulburare (s.m. G.M.)”.
Cu alte cuvinte, orice teorie, fie c? pleac? de la lumi ideale (platoniciene), fie de la date sensibile ob?inute prin posibilit??i apriorice de cunoa?tere (Kant), nu este decât – pur ?i simplu – o „teorie” care nu prea are nimic de-a face cu Realitatea, indiferent cum am defini-o pe aceasta din urm?. Ajungând astfel la un dogmatism p?gubos.
La un dogmatism p?gubos al oric?rui „sistem închegat de gândire“. Pentru c? la ce folose?te, de exemplu, unui medic de excep?ie (?i mul?i dintre scepticii de la început erau medici, poate chiar de excep?ie din moment ce au îmbr??i?at scepticismul, dup? cum se va vedea) aflat în fa?a unui caz disperat unic, neîntâlnit în cariera sa ?i nici a altora, s? înceap? s? tot „gândeasc?“, f?când tot soiul de ipoteze ?i ra?ionamente atunci când trebuie luat? o decizie imediat? de salvare a pacientului? Lui îi mai r?mâne totu?i la îndemân? altceva. ?i anume, s?-?i suspende, pur ?i simplu, „judecata” ?i s? dea frâu liber Intui?iei în cel mai larg în?eles al acesteia. Adic? de a se înscrie într-o ordine fireasc? a Naturii cu ajutorul c?reia s? rezolve, dac? se poate, problemele care se ivesc. Iat? ce a „înv??at“ Pyrrhon de la „gymnosofi?tii“ indieni pe care i-a întâlnit în timpul campaniei lui Alexandru cel Mare pe care l-a înso?it. Numi?i astfel de Diogene Laertios [10], într-un fel peiorativ, pentru c? nici el ?i nici al?ii de pe vremea sa nu prea ?tiau de unde s?-i ia. ?i cred c? trebuie s? recunoa?tem c?, în cazuri limit? de supravie?uire, ne mai întâlnite în nici un fel de experien?e anterioare ale noastre sau ale altora [11] – f?r? s? ?tim cum – reu?im uneori s? sc?p?m ac?ionând instantaneu.
Iat? cum, la sceptici, î?i face loc cea de a patra valoare de adev?r a tetra-lemei ?i a C?ii de mijloc, prin îns??i meseria de baz? pe care o practicau medicii, f?r? a recurge la alte tehnici ?i metode extrem-orientale.
Pentru cine dore?te o expunere pertinent? a modului în care se utiliza tetra-lema în sistemul filosofic al scepticilor, poate s? recurg? la cartea lui Aram Frenkian [12]. Dar nu acest lucru ne intereseaz?, având în vedere scopul pe care ni l-am propus.

4. Tetra-lema la Kant ?i Husserl

Pentru discu?ia noastr? vom avea nevoie, în prealabil, s? vedem ce defini?ie (defini?ii) (a)/ale realit??ii sunt propuse de Husserl. Astfel, el ia în considerare trei instan?e ale acesteia.
O prim? instan?? este cea a realit??ii Naturalului. Caracterizat? prin toposul care o con?ine ?i anume ca fiind o „întindere” în trei dimensiuni spa?iale ?i o „durat?” temporal?, „sus?inerea” acestui Natural fiind realizat? de un principiu material [13]. În acest caz Husserl folose?te termenul Realität (ca de exemplu, „als einer Abhängigkeitsbeziehung zwifchen Realitäten” [14]/ ca o rela?ie de dependen?? între realit??i).
O a doua accep?ie a no?iunii de „realitate” apare în discursul lui Husserl atunci când se refer? la „ceea ce nu este legat de iluzoriu” („a fi real”, „a fi real în poten?ial ?i în act”, sau „numai în act” „a fi probabil real cu nuan?ele respective”, „a fi iluzoriu tot cu nuan?ele respective”, etc.), ?i atunci este utilizat termenul de Wirklichkeit/Quasi-Wirklichkeit (ca, de exemplu, „Wirklichkeit und Quasi-Wirklichkeit” [15]), ceea ce este asumat ca fiind „într-adev?r” real/realitate.
În fine, Husserl mai utilizeaz? în expunerile sale ?i o a treia accep?iune a „realit??ii” desemnat?, de aceast? dat?, prin Reelle [16]ca adjectivul „real” din punctul de vedere fenomenologic. ?i anume ea apare în cazurile în care „ceva” este atât de evident ca „existen??” încât aceast? existen?? nu poate fi negat?, f?r? îns? ca „natura” ei s? fie precizat?, cum se întâmpl?, de exemplu, în cazul unui „proces psihic”, net deosebit de unul „fizic”, ultimul fiind real ?i în sens Realität, în timp ce al doilea nu este real în acest sens, dar este ca reelle .
Mai departe, Husserl pleac? de la premiza care se bazeaz? pe un platonism re-format cu ajutorul lui Kant. Astfel el introduce o delimitare între idee ?i esen??. „La o [delimitare] terminologic? în acest sens m? împinge […] nevoia de a p?stra extrem de importantul concept kantian de idee, în a?a fel încât s? fie distins în chip limpede de conceptul general de esen?? […]. Voi folosi de aceea [pentru „esen??” G. M.] neologismul eidos […]” [17].
Dar la ce „concept kantian de idee” se refer? Husserl? La faptul c? „ideile” sunt, dup? Kant, no?iuni cu care opereaz? cel de al treilea mijloc de cunoa?tere, i.e. ra?iunea, ?i a c?ror semnifica?ie nu poate fi dat? în nici o intui?ie sau experien?? posibile (e.g. ideile de transcendent absolut/absolutul, Dumnezeu, suflet, materie ?.a.m.d.) [18]. Iar dac? totu?i c?ut?m s? ob?inem o cunoa?tere a unor asemenea entit??i, nu ne alegem, din punctul de vedere al lui Kant (a se vedea Logica transcendental?), decât cu paralogisme sau c?dem în antinomii [19]. În schimb, spune Husserl, „esen?a” (eidos) poate fi obiect de cunoa?tere, prin intui?ie direct?, ea fiind diferit? de entitatea individual? dat? în percep?ie empiric? ?i/sau transcendental? (percep?ie a unor „tr?iri”) sau prin intui?ie empiric? [20].
În acela?i timp îns?, nu trebuie aici s? confund?m eideticul, care include ?i ordinea pe care o putem intui ?i pe ea direct ca existen?? „reelle”, cu scopul teleologic în care a fost introdus? inten?ional o asemenea ordine. Iar tocmai un asemenea „scop” nu-l putem nici m?car „intui”, direct sau în oricare alt mod, din moment ce el este fixat din exterior. Pentru c? Husserl arat? [21],[22]:
[…] «teleologia imanent? ei [a ordinii „reelle” intuite în Naturalul „Realität” G.M.] ne ofer? prilejul de a ne întreba în ce anume const? temeiul acestei ordini» ?i atunci «trebuie s? remarc?m c? principiul teleologic, pe care l-am putea presupune aici în mod ra?ional ca ipotez?, nu poate, din motive de ordin esen?ial s? se reg?seasc? la acest nivel [al formalului G.M.]. Prin urmare el ar urma s? se reg?seasc? la alt nivel, cel al Absolutului însu?i».
Absolutul în acest caz este o idee în sens kantian, preluat? de Husserl, a c?rei semnifica?ie nu poate fi dat? în nici o intui?ie sau experien?? posibile [23]. Deci acest principiu teleologic, „scopul” în care lucrurile sunt a?a cum sunt, este imposibil de intuit sau experimentat de c?tre om în interiorul unei ontologii formale sau nu, el fiind fixat în afara oric?rei ontologii.
Vom observa din cele expuse, urm?toarele:
(a) Pentru Kant apare clar cel de al patrulea termen al tetra-lemei dac? se ia în considerare aser?iunea în leg?tur? cu Transcendentul absolut, deoarece, în concep?ia sa, de aceast? dat?, spre deosebire de Nāgārjuna, la Transcendentul absolut nici un om, fie el ?i iluminat, nu are acces.
(b) La Husserl lucrurile se nuan?eaz?. Prin înlocuirea „ideilor” cu „esen?ele” ?i având în vedere o intui?ie pe care orice om, în mod poten?ial, o posed?, (modul în care aceasta este pus? în act presupune ?i ea utilizarea unei „metode”, cea a reduc?iei fenomenologice), fiecare dintre noi avem acces la „esen?e” în mod direct. Astfel, cea de „a treia cale” a lui Nāgārjuna devine posibil de urmat. C?ci avem acces ?i la o realitate reelle ?i nu numai la una sensibil? de tip Realität. Iar o asemenea reelle nu este, f?r? nici o discu?ie, una iluzorie (quasi-wirklichkeit). Se ocole?te în acest mod întâlnirea cu „Absolutul” (Transcendentul absolut) prin punerea sa între paranteze, f?r? îns? a-l nega.
(c) În fine, la Husserl apare, ca ?i în cazul lui Kant, o interdic?ie, în momentul în care Absolutul este întâlnit. ?i anume, datorit? faptului c? scopul teleologic (cauza „final?” la Aristotel) al unei evolu?ii este fixat la nivelul Absolutului, la acest „scop” nu putem ajunge în nici un fel.

5. Totu?i se pare c? ar mai exista înc? o realitate ?i mai profund? decât cea reelle la care omul ar avea acces, confundându-se cu ea f?r? a deveni „iluminat”.

Ea este propus? de psihiatrul american Deikman. ?i se nume?te – într-o traducere ad hoc, extrem de aproximativ? în limba român? – „clarificare subit?” (Sartori în Zen). În englez?, awareness, care nu se confund? cu consciousness.
Aceast? propunere este f?cut? sub forma unui experiment mental ce pare a fi la îndemâna oricui.
Iat? acest experiment [24]:
Opri?i-v? un moment ?i uita?i-v? în interiorul vostru. Încerca?i s? sim?i?i originea celui mai personal ?i de baz? „Eu”, experien?a nucleului vostru subiectiv.
Care este r?d?cina sim?irii «Eu-lui»? Încerca?i s-o g?si?i.
Când analiza?i introspec?ia voastr? ve?i g?si c? nu conteaz? con?inutul min?ii voastre, [e.g. fluxul gândirii voastre la un moment dat specific unei gândiri „fragmentare” G.M.] cel mai de baz? «Eu» este ceva diferit. În orice moment în care încerca?i s? observa?i «Eu-l» este nevoie s? face?i un salt înapoia voastr?. La început s-ar putea spune: când m? uit în interior dup? cum sugerezi, tot ce g?sesc este con?inutul de un anumit fel sau altul. R?spund: cine caut?? Nu e?ti tu ? În cazul în care «eu» este un con?inut, po?i s?-l descrii? Po?i s?-l observi? Miezul «Eu» al subiectivit??ii este diferit de orice con?inut, deoarece se dovede?te a fi cel care observ? - nu cel care este observat. «Eu» poate fi experimentat, dar nu poate fi «v?zut». «Eu» este observatorul care experimenteaz?, înaintea oric?rui con?inut con?tient.
În psihologia curent? ?i ?tiin?ific?, adic? pozitivist-materialist?, «Eu-l» nu difer? de persoana fizic? ?i de con?inutul ei mental, «Eu-l» este v?zut drept un construct ?i astfel dualitatea este dep??it?. Sensul nostru al «Eu-lui» asupra imaginii propriului corp este, cum am spus, doar un construct prin care ne control?m comportamentul în leg?tur? cu cunoa?terea propriilor abilit??i ale corpului-creierului-min?ii. Apoi intervine limbajul care transform? «Eu-l» într-un lucru (îl reific?) ?i îi acord? acestuia atribute ?i putere (Susan Blackmore, psiholog american).
Sau, mai sugestiv, într-un «Centru gravific narativ» ceea ce ne ofer? sentimental fals al unui unit??i al «Eu-lui» (filosoful american Denett).
Cu toate acestea, atunci când vom folosi introspec?ia pentru a c?uta originea subiectivit??ii noastre, constat?m c? acea c?utare a lui «Eu» las? aspectele obi?nuite ale personalit??ii în urm? ?i ne duce mai aproape ?i mai aproape de con?tientizare, per se.
În cazul în care acest proces de observare introspectiv? este realizat, la încheierea acestuia chiar ?i sentimentul de baz? al subiectivit??ii «de sine» dispare din con?tiin??. Astfel, dac? vom continua, descoperim c? «Eu» este identic cu con?tientizarea/clarificarea subit?: «I = Awareness!».
O asemenea „awareness” care, într-un fel, s-ar înscrie ?i ea drept un candidat la cea de a patra valoare de adev?r a tetra-lemei, ar putea s? explice ?i modul în care, conform lui Husserl, fenomenologul se poate distan?a („de-situa” în transcrierea inspirat? a lui Mihai ?ora [25]) astfel încât el s? se afle simultan ?i într-o realitate Realität ?i într-una reelle, dar ?i deasupra lor, într-o realitate mai profund?. Stare de distan?are/de-situare pe care Husserl nu o explic?, cu toate eforturile pe care le face [26] ?i impieteaz? asupra credibilit??ii descrierilor sale în leg?tur? cu cele dou? realit??i: Realität ?i reelle. Dar este corectat? în mod credibil, f?r? nici o descriere, atunci când Husserl identific? “Eu-l pur” cu acea “con?tiin?? pur?” cu preten?ie de universalitate la nivelul subiectului colectiv Om, a?a cum se va vedea imediat în cele ce urmeaz?.
O extensie a con?tientizarii/clarificarii subite: «I = Awareness!» se poate ob?ine prin alt experiment mental, propus de fizicianul Wigner [27], laureat Nobel. El se refer? la dubla problem? a pisicii (Schrödinger), închis? într-o cutie în interiorul c?reia exist? un dispozitiv care, cu o probabilitate de 50%, poate s-o omoare oricând. Astfel nu vom putea ?ti dac? pisica tr?ie?te sau nu decât atunci când vom deschide cutia. În 1967, Eugene Wigner arat? c? nu po?i separa observatorul de obiectul observat. ?i în aceast? situa?ie observatorul poate, la un moment dat s? fie ?i el mort sau viu. Cine îl observ?? Exist? o nou? func?ie de und? (Schrödinger) care include atât observatorul cât ?i pisica. Ca s? te asiguri c? observatorul prim este viu, e nevoie de alt observator („prietenul lui Wigner”) care s? colapseze unda pentru a determina viabilitatea primului observator. Dar de unde ?tim c? al doilea observator este viu? Este acum nevoie de un al treilea observator ?.a.m.d. Întrucât este nevoie de un num?r infinit de observatori ca, prin colapsarea succesiv? de unde, s? fim siguri c? sunt vii, avem nevoie de o „con?tiin?? cosmic?”. ?i Wigner conchide: „Nu a fost posibil s? formul?m legile (teoriei cuantice) într-o manier? pe deplin coerent? f?r? s? facem apel la con?tiin??”. În acest mod, “Eu-l” (”I”) se extinde identificându-se cu o astfel de con?tiin??. ?i se ajunge la ceea ce Husserl nume?te “Eu-l pur” (al subiectului colectiv Om) ?i la “Con?tiin?a pur?”. Iar ceea ce Husserl nu reu?ise s? explice conving?tor relativ la modul în care “Eu-l” individual al fenomenologului se poate distan?a/de-situa astfel încât, desprinzându-se atât din Realität cât ?i din reelle, s? le poat? descrie, fenomenologia fiind considerat? de el, într-o prim? instan??, o ?tiin?? descriptiv?, devine acum posibil f?r? nici o explica?ie ?i aceasta prin experiment mental. În acest caz, cea de a patra valoare de adev?r a tetra-lemei intr? definitiv în cetate, adev?rul “nici adev?rat ?i nici fals”, de aceast? dat? “obiectiv” (universal) la nivelul subiectului colectiv Om poate s? apar?. ?i el nu este “nici adev?rat ?i nici fals” deoarece despre “I=Awareness” (Con?tiin?a pur?) chiar nu se poate spune nimic pentru a se putea stabili dac? ea este adev?rat? sau fals? sau ?i adev?rat? ?i fals?.

6. Tetra-lema ?i complementaritatea

În cadrul fizicii cuantice apare complementaritatea. Complementaritate care explic? modul paradoxal în care se comport? constituen?ii subatomici, fie sub form? de und?, fie ca particule. ?i aici este vorba de trei puncte de vedere: unul, cel al experimentatorului care concepe ?i execut? un anumit tip de experiment exterior prin care apare comportamentul ondulatoriu; altul, tot al experimentatorului care adopt? ?i realizeaz? un alt tip de experiment prin care comportamentul este cel al unei particule; ?i, la sfâr?it, cel de al treilea, cel al teoreticianului, care trage concluzia c? ambele puncte anterioare de vedere nu fac altceva decât s? arate c? una ?i aceea?i realitate fizic? (oricum am define-o pe aceasta) din background se manifest? diferit în func?ie de punctul de vedere adoptat.
În acest caz, despre primii doi experimentatori se poate spune c?, pentru fiecare în parte, ceea ce spune el este adev?rat iar ceea ce spune pre-opinentul este fals. Despre ceea ce spune cel de al treilea, este ?i fals ?i adev?rat. În schimb despre al treilea „Eu”, cel „de-situat”, nu se poate spune nimic. Adic? nici ceva adev?rat ?i nici ceva fals. ?i iat? cum, din nou, tetra-lema se aplic?.

7. Tetra-lema ?i dialetheismul

Istoria spune c? Organonul aristotelic ar fi fost scris dup? celelalte lucr?ri ale sale, inclusiv dup? Metafizic? [28]. Ne putem imagina situa?ia în care Organonul s-ar fi pierdut. Din restul lucr?rilor sale, nimeni n-ar mai fi putut descoperi silogistica sau ar fi fost descoperit? „altfel”. Hegel remarc?, pe bun? dreptate, c? meritul Stagiritului nu const? în descoperirea ?i studiul silogisticii, ci în faptul c?, o dat? descoperit? ?i studiat?, aceasta n-a mai putut fi aplicat? în alte lucr?ri ale sale. ?i într-adev?r pe bun? dreptate, deoarece Metafizica – pentru c? ea ne va interesa în primul rând – ar fi pierdut enorm dac? ar fi fost încorsetat? în chingile silogisticii. Deoarece logica clasic? (incluzând silogistica) aristotelic? nu admite contradic?ia care este echivalent? cu paradoxul. Pe când metafizica Stagiritului, de multe ori, da.
Aceste fapte ?i altele de acela?i gen îi dau prilejul lui Graham Priest s? introduc? a sa „incloziune” dialetheist? [29](inclosure, împrejmuire ce include).
Dar ce spune dialetheismul ? El afirm?, pe scurt, c? exist?, în cadrul unui sistem de gândire ?i anumite contradic?ii (paradoxuri) care trebuie s? fie admise. În acest fel ?i în astfel de cazuri, celebrul „ex falso quodlibet” [30] medieval (regul? de inferen?? prin care din «fals» se poate deduce orice) este abolit.
Dialetheismul este privit de majoritatea filosofilor (?i anume cei care se bazeaz? înc? pe o logic? ortodox-aristotelic?) nu numai cu neîncredere, ci chiar cu perplexitate… Aceast? reac?ie de respingere provine îns?, potrivit lui Priest, din educa?ia logic? a unor asemenea filosofi… Autoritatea lui Aristotel, ce nu a fost pus? în discu?ie timp de secole…. este cauza [unei astfel de] atitudini rigide. … Dac? vom reu?i s? ne deta??m de aceste obi?nuin?e de gândire, vom vedea cât de pu?in «intuitiv?» este, de fapt, ideea c? acceptarea unei [anumite] contradic?ii ar «infesta» întregul nostru corp de opinii ?i credin?e, c? o teorie ce con?ine o contradic?ie este inconsistent? în întregul ei. Logica clasic? nu ne va mai ap?rea atunci ca o ?tiin?? imuabil? a legilor gândirii [31].
?i acum, Priest (propriu zis) plecând de la metafizica aristotelic?. Astfel, în concep?ia Stagiritului, „Materia prim?/substan?a nu are esen??” („Cât prive?te materia în sine ea nu poate fi cunoscut?” [32] ).
Prin urmare, conform tocmai logicii aristotelice clasice, nici o propozi?ie de forma: „Substan?a este…..”, în care se încearc? s? se stabileasc? «esen?a» substan?ei, nu este adev?rat?.
Cam acela?i lucru se poate spune, cel pu?in ?i despre «esen?a» infinitului, continuu-lui ?i a altora asemenea.
Ce este de f?cut în astfel de situa?ii? S? fie negate operele monumentale ale unor filosofi anteriori care au vorbit despre acestea? Nicidecum. Pentru c? Priest propune o solu?ie. Ce pare credibil?. ?i anume c?, în anumite cazuri, paradoxul trebuie s? fie admis. ?i chiar este admis implicit în multe sisteme clasice de gândire.
Vom reveni la materia «substan??» aristotelic? ca studiu de caz propunând apoi o extensie în alte situa?ii similare, arat? Priest.
A spune c? „Materia prim?/substan?a nu are esen??” înseamn? totu?i a afirma un fapt - ?i anume c? “Esen?a materiei prime/substan?ei este c? ea nu are esen??”. Se ajunge astfel, printr-o afirma?ie paradoxal?, s? se recunoasc? atingerea unei limite a gândirii «logice», dar ?i dep??irea acestei limite. Ca ?i când ne-am afla atât în afara cât ?i în interiorul unei astfel de grani?e. Sau ca atunci când ne-am plimba pe un fel de band? Möbius. Care, de?i ea îns??i paradoxal?, se reg?se?te ?i în natur? (cu toate c? prezint? o slab? stabilitate în timp). A?a cum dovedesc unele dezvolt?ri de serii fractale, bazate chiar pe o form? generatoare de tip „band? Möbius” [33].
Priest admite asemenea afirma?ii „transcendente cu închideri” drept „transcendente”, c?ci ele implic? o afirmare negativ? („substan?a nu are esen??”), dar ?i „închideri” printr-o afirmare pozitiv? (tocmai s-a afirmat ceva pozitiv, ?i anume c? „substan?a” are proprietatea de a nu avea „esen??”).
Cum reu?e?te el s? formalizeze, în cadrul logicii sale, posibilitatea existen?ei (numai) a anumitor paradoxuri prin schema sa a „incloziunii” este o problem? tehnic? care, în contextul prezent, nu intereseaz?.
Unul dintre exemplele tipice de „transcenden??” ?i „închidere” este a?a-numitul „paradox al incomunicabilit??ii”.
Iat? acest paradox în trei variante echivalente stabilite independent de Wittgenstein, Saussure ?i Croce [34].
(a) În?elegerea unei propozi?ii presupune în?elegerea numelor care o compun; dar în?elegerea numelor presupune în?elegerea, dinainte, a propozi?iei care este compus? din aceste nume. Altfel spus: în?elegem o propozi?ie doar în m?sura în care, în ultim? instan??, am în?eles-o deja (Wittgenstein).
(b) O varia?ie, oricât de mic?, în patrimoniul lexical (privit ca sistem: entit??i plus rela?ii) a doi indivizi – ?i astfel de varia?ii sunt destul de mari ?i frecvente – duce la concluzia c? doi indivizi vorbesc totdeauna limbi diferite deoarece, cu excep?ia unei suprapuneri totale a celor dou? patrimonii lexicale personale, chiar ?i cuvinte care par comune, gra?ie asem?n?rii fonice sau a aproprierii de denota?ii sunt, în realitate, cuvinte cu semnifica?ie diferit?, introduse fiind de rela?ii care nu coincid (Saussure).
(c) Orice propozi?ie este perfect semnificabil? prin aderarea ei univoc?, impenetrabil? ?i, din acest motiv, incontestabil? la con?inutul s?u. Prin aceasta, îns?, orice expresie se situeaz? într-o singur?tate astral?. Omul vorbe?te perfect, dar vorbirea sa nu are nici o umbr? de în?elegere în ceilal?i oameni, în m?sura în care în?elegerea comport? reconstituirea, pe baza unor forme lingvistice a unui con?inut de gândire (Croce).
Consecin?ele extreme, din punctul de vedere al logicii ortodox-aristotelice, ale ''paradoxului incomunicabilit??ii'' sunt: fie negarea sistemului limbii, deoarece nu ar exista forme ce ar putea s? alterneze în acela?i punct al structurii, ci ar exista doar diferite structuri de propozi?ii irepetabile, fie o integrare maxim? a tuturor vorbitorilor într-un sistem în care ideolectele sau limbile individuale coincid perfect, condi?ie în care, prin realizarea unui efort minim de memorare se ajunge la un singur cuvânt; solu?ie de tip ''Eugène Ionesco'' în care toat? lumea posed?, cunoa?te ?i folose?te un unic fonem sau cuvânt, indiferent de situa?ie.
Sub o alt? form? ?i ea echivalent? cu cele trei anterioare, „paradoxul incomunicabilit??ii” apare în deconstruc?ia lui Derrida dup? cum urmeaz?.
Interpretarea unui text este doar un alt text care nu este el însu?i o interpretare privilegiat? ?i care deci, la rândul s?u, se cere a fi interpretat.
S? aplic?m cele de mai sus tocmai la ceea ce afirm? Derrida. Îl lu?m pe Derrida ca sus?inând o anumit? concep?ie ?i anume c? argumenteaz? împotriva determin?rii sensului. ?i totu?i, dac? Derrida are dreptate, atunci el nu sus?ine nimic cu sens determinat. Atunci ce anume se presupune c? în?elegem din ceea ce spune, dac? el nu spune nimic ca atare? Sau, ca s? formul?m altfel, dat fiind c? el exprim? o anumit? concep?ie (cea pe care am rezumat-o), el exprim? ceva (închidere) ce, dac? are dreptate, nu poate fi exprimat (transcenden??) [35].
Invit cititorii s? apeleze la cartea lui Priest în care sunt puse în eviden?? un num?r extrem de mare de cazuri similare cu cele expuse anterior ?i care se reg?sesc în textele filosofice ale lui Toma D’Aquino, Leibnitz, Berkeley, Kant, Hegel, Cantor, Frege, Russell ?i mul?i al?ii. De asemenea, Priest extinde analiza ?i la gândirea paradoxal? a lui Nāgārjuna asumând toate aceste cazuri cu cea de a patra valoare de adev?r a tetra-lemei [36].

Note

[1] În logic?, lema este o propozi?ie preliminar? care trebuie demonstrat? pentru ca întreaga judecat? (din care face parte lema) s? poat? fi demonstrat?. Doar dac? a fost explicat?, lema devine un element într-un vocabular ?tiin?ific sau filosofic, o premis? (teoria sau conceptul sunt asumate deoarece au fost demonstrate) pentru alte teorii.
[2] F. Th . Stcherbatsky, Buddhist Logic, vol. 1 and 2, New York: Dover Publications, Inc, 1962, in an unabridged and corrected republication of the work first published by the Academy of Science of the U.S.S.R., Leningrad, circa 1939.
[3] Aram M. Frenkian, Scepticismul Grec, Bucure?ti: Paideia, 1996, p. 26.
[4] Satis Chandra Vidyabhusana, A History of Indian Logic, Delhi: Motilal Banarsidass Publishers Private Limited, First Edition: Calcutta, 1920, Reprint: Delhi, 1971, 1978, 1988, 2002, 648 p.
[5] Nāgārjuna, Traité du Milieu, Paris: Seuil, 1995, cap. XVIII.
[6] Apud, F. Th. Stcherbatsky, Buddhist Logic, Volume II, pp. 1-235
[7] Stcherbatsky, Op. cit., vol. I, pp. 76- 77.
[8] Kamalaąila (sec. VIII e.n.) apar?ine unei ?coli tibetane mixte, cu puternic? tent? religioas?.
Mādhyamikas-Yogācāras sau Mādhyamikas-Sautrāntikas, cf. Stcherbatsky, Op. cit., volume I, pp. 76 - 77. Mai multe detalii despre concep?ia sa se pot g?si, de exemplu, în: Gyatso et all, Kindness, Clarity, and Insight, New York: Snow Lion Pub. Inc., 2001 sau în Peter N. Gregory, “The Sudden/Gradual Polarity: A Recurrent Theme in Chinese”, Journal of Chinese Philosophy, vol. 9, 1982.
[9] Sextus Empiricus, Outline of Scepticism (lucrare cunoscut? în traducerea lui A. Frenkian, la care nu am avut acces, sub titlul de Schi?e Pyroniene, Opere filosofice, vol. I, Editura Academiei,1965, cap. „Ce este scepticismul” ), edited by Julia Annas (University of Arizona) and Jonathan Barnes (University of Geneva); Cambridge, New York, Melbourne, Madrid, etc.: Cambridge University Press, 2000, Book I, cap. What is concept of spekticism?, p. 4.
[10] Diogene Laertios, Despre vie?ile ?i doctrinele filosofilor, Bucure?ti: Editura Academiei, 1963, p. 444.
[11] Aten?ie mare: Aici nu este vorba de “supravie?uire” în cazul unor situa?ii experimentate/cunoscute din trecut de c?tre subiect, cum se arat? în Mihai Nadin, “Anticipation and the Brain”, in Mihai Nadin (ed), Anticipation: Learning from the Past: The Russian/Soviet Contributions to the Science of Antipation, Dallas: Texas University, January 2015, pp. 147 – 175, ci de situa?ii absolut noi, singularit??i despre care subiectul nu are cum s? ?tie ?i care nici nu se vor mai repeta vreodat?, caz în care numai o “intui?ie” în sens larg poate anticipa ?i ac?iona.
[12] Aram N. Frenkian, Scepticismul grec, Bucure?ti: Paideia, 1996.
[13] Uneori ”materialitatea” este desemnat? prin substrat hyletic.
[14] Apud Ulrlich Bauman, Kausalität and qualitative empirische Sozialforschung, Waxmann Münster; New York; Munchen; Berlin, 1998, p 87
[https://books.google.ro/books?id=BpRbzrmIQ68C&pg=PA88&lpg=PA88&dq=Husserl+als+einer+Abh%C3%A4ngigkeitsbeziehung+zwifchen+Realit%C3%A4ten&source=bl&ots=GQo6OZmk0z&sig=GH66E4ZS5PaZx0sm3UX95O8acyY&hl=en&sa=X&ved=0ahUKEwiB2KGhuN7YAhVQZlAKHYPDD8wQ6AEIMjAC#v=onepage&q=Husserl%20als%20einer%20Abh%C3%A4ngigkeitsbeziehung%20zwifchen%20Realit%C3%A4ten&f=false] [20. 01. 2018]
[15] Edmund Husserl, Cartesian Meditations. An Introduction to Phenomenology (1929/1931) translated by Dorion Cairns, The Hague, Boston, London: Martinus Nijhoff Publishers, 1982, § 25.
[16] Edmund Husserl, Cercet?ri logice II, Partea a doua (1901), traducere din german? de Cristian Ferencz-Flatz ?i Ion T?n?sescu, Bucure?ti: Humanitas, 2012, Cercetarea a cincea, §2, p.219, de exemplu.
[17] Edmund Husserl, Idei privitoare la o fenomenologie pur? ?i la o filozofie fenomenologic?, Cartea întâi: Introducere general? în fenomenologia pur?, (1913), traducere din german? de Cristian Ferencz-Flatz, Bucure?ti: Humanitas, 2011, p. 36.
[18] Immanuel Kant, Critica ra?iunii pure, traducere de Nicolae Bagdasar ?i Elena Moisuc, Bucure?ti: Editura ?tiin?ific?, 1969, p. 652.
[19] Ibid., Cartea a doua, Despre ra?ionamentele dialectice ale ra?iunii pure, pp. 307- 461.
[20] Husserl, Idei I, §3.
[21] Ibid., p. 191
[22] Am preluat aici modul în care Husserl arat? c? scopul unei teleologii (inten?ionalit??i) a ontologiei materiale nu poate fi stabilit. ?i am f?cut acest lucru deoarece acest mod are r?d?cinile într-o ontologie obiectiv?, stabilit? din afar? care, de fapt, este eideticul ideal al uneia materialit??i Realität
[23] În acest context este cazul s? ne vin? în minte „tetra-lema” din Logica budist? (Scherbatski, Buddhis Logic; Tillemans J. Tom, Scripture, Logic, Language, Boston: Wisdom Publications, 1999, cap. 9. Is Buddhist Logic Non-clasical or Deviant?; Graham Priest, Dincolo de limitele gândirii, traducere de Dumitru Gheorghiu, Pite?ti: Paralela 45, 2007, § 4.2 Inconceptibilitatea lui Dumnezeu).
[24] Arthur Deikman, „I=Awareness”, ANTIMATTERS nr. 2 (vol. 4) 2008, pp. 15 -21, citatul se afl? la paginile 15-17.
[25] Mihai ?ora, Sarea p?mântului, Bucure?ti: Humanitas, 2006.
[26] Husserl Idei I, pp. 231-266.
[27] Apud Michio Kaku, Viitorul min?ii umane, traducere de Constantin Dumitru-Palcus, Bucure?ti: Editura Trei, 2016, pp. 594- 595.
[28] Alexandru Surdu, Cercet?ri logico-filosofice, Bucure?ti: Editura Tehnic?, 2008.
[29] Graham Priest, Op. cit.
[30] A se vedea ?i Iancu Lucic?, Dumitru Gheorghiu ?i Roman Chiril?, Ex falso quodlibet. Studii de logic? paraconsistent?, Bucure?ti: Editura Tehnic?, 2004
[31] Apud, Iancu Lucic? et all., Op. cit., p. 161.
[32] Graham Priest, Op. cit., p. 59
[33] A se vedea, de exemplu, Alain Boutout, Inventarea formelor, traducere de Florin Munteanu ?i Emil Bazac, Bucure?ti: Nemira, 1997.
[34] Tullio de Mauro, Introducere în semantic?, traducere de Anca Giurescu, Bucure?ti: Editura ?tiin?ific? ?i enciclopedic?, 1978, Cap. II, §1, Cap. IV, Cap. V .
[35] Graham Priest, Op. cit., pp. 356- 359.
[36] A se vedea ?i Tillemans, Op. cit.

Bibliografie
1. Bauman, Ulrlich. Kausalität and qualitative empirische Sozialforschung, Waxmann Münster; New York; Munchen; Brtlin, 1998, p 87
[https://books.google.ro/books?id=BpRbzrmIQ68C&pg=PA88&lpg=PA88&dq=Husserl+als+einer+Abh%C3%A4ngigkeitsbeziehung+zwifchen+Realit%C3%A4ten&source=bl&ots=GQo6OZmk0z&sig=GH66E4ZS5PaZx0sm3UX95O8acyY&hl=en&sa=X&ved=0ahUKEwiB2KGhuN7YAhVQZlAKHYPDD8wQ6AEIMjAC#v=onepage&q=Husserl%20als%20einer%20Abh%C3%A4ngigkeitsbeziehung%20zwifchen%20Realit%C3%A4ten&f=false]
[20. 01. 2018]
2. Boutout, Alain. Inventarea formelor, traducere de Florin Munteanu ?i Emil Bazac, Bucure?ti: Nemira, 1997.
3. Deikman, Arthur. „I=Awareness”, ANTIMATTERS nr. 2 (vol. 4) 2008, pp. 15-21.
4. De Mauro, Tullio. Introducere în semantic?, traducere de Anca Giurescu, Bucure?ti: Editura ?tiin?ific? ?i enciclopedic?, 1978.
5. Diogene Laertios. Despre vie?ile ?i doctrinele filosofilor, Bucure?ti: Editura Academiei, 1963.
6. Frenkian, Aram M. Scepticismul Grec, Bucure?ti: Paideia, 1996.
7. Gregory, P. “The Sudden/Gradual Polarity: A Recurrent Theme in Chinese”, Journal of Chinese Philosophy, vol. 9, 1982.
8. Gyatso et all. Kindness, Clarity, and Insight, New York: Snow Lion Pub. Inc., 2001.
9. Husserl, Edmund. Cartesian Meditations. An Introduction to Phenomenology, translated by Dorion Cairns, The Hague, Boston, London: Martinus Nijhoff Publishers, 1982.
10. Husserl, Edmund. Cercet?ri logice II, Partea a doua, traducere din german? de Cristian Ferencz-Flatz ?i Ion T?n?sescu, Bucure?ti: Humanitas, 2012.
11. Husserl, Edmund. Idei privitoare la o fenomenologie pur? ?i la o filozofie fenomenologic?. Cartea întâi: Introducere general? în fenomenologia pur?, traducere din german? de Cristian Ferencz-Flatz, Bucure?ti: Humanitas, 2011.
12. Kaku, Michio. Viitorul min?ii umane, traducere de Constantin Dumitru-Palcus, Bucure?ti: Editura Trei, 2016.
13. Kant, Immanuel. Critica ra?iunii pure, traducere de Nicolae Bagdasar ?i Elena Moisuc, Bucure?ti: Editura ?tiin?ific?, 1969
14. Lucic?, Iancu, Dumitru Gheorghiu ?i Roman Chiril?, Ex falso quodlibet. Studii de logic? paraconsistent?, Bucure?ti: Editura Tehnic?, 2004.
15. Nadin, Mihai. “Anticipation and the Brain”, in Mihai Nadin (ed), Anticipation: Learning from the Past: The Russian/Soviet Contributions to the Science of Anticipation, Dallas: Texas University, January 2015, pp. 147-175.
16. Nāgārjuna, Traité du Milieu, Paris: Seuil, 1995.
17. Priest, Graham. Dincolo de limitele gândirii, traducere de Dumitru Gheorghiu, Pite?ti: Paralela 45, 2007.
18. Sextus Empiricus. Outline of Scepticism, edited by Julia Annas (University of Arizona) and Jonathan Barnes (University of Geneva); Cambridge, New York, Melbourne, Madrid, etc.: Cambridge University Press, 2000.
19. Stcherbatsky, F. Th . Buddhist Logic, vol. 1 and 2, New York: Dover Publications, Inc, 1962, in an unabridged and corrected republication of the work first published by the Academy of Science of the U.S.S.R., Leningrad, circa 1939.
20. Surdu, Alexandru. Cercet?ri logico-filosofice, Bucure?ti: Editura Tehnic?, 2008.
21. ?ora, Mihai. Sarea p?mântului, Bucure?ti: Humanitas, 2006.
22. Tillemans, J. Tom. Scripture, Logic, Language, Boston: Wisdom Publications, 1999.
23. Vidyabhusana, Satis Chandra. A History of Indian Logic, Delhi: Motilal Banarsidass Publishers Private Limited, First Edition: Calcutta, 1920, Reprint: Delhi, 1971, 1978, 1988, 2002.

Manolescu Gorun (Sextus Empiricus) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro