Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Diferențiala divină...

de Dumitru Sava

Blaga a adunat suficiente pietre spre a se face templu în împărația înțelepciunii. Sistemul său filozofic, atât de seducător, e construit, însă, pe un temei șubred. Plecând de la atotputernicia Marelui Anonim, filozoful își pune problema dacă acesta nu ar putea crea entități egale sieși, care ar duce la rivalitate și la încercarea de uzurpare. Aceasta ar însemna colapsarea ordinii în haos. Spre a evita respectiva stare, Marele Anonim se autocenzurează în marele act al creației. Crează numai stări și entități ontice inferioare sieși. Fiecare, oricât de potentă ar fi nu ajunge până la Marele Anonim. Această centură de siguranță o numește cenzura transcendentală, în spatele căreia tronează inaccesibil misterul. Concluzia firească – atotputernicul crează niște impotențialități! Și de aici întrebarea ruinătoare: cât de validă e atotputernicia care crează impotență? E o negare a sa.
Apoi, Marele Anonim reprezintă Totul. Oricât de atotputernic ar fi, el nu mai poate crea demnități egale sau aflate dincolo de tot. Existența mai multor „toturi” ar face ca Totul să nu mai aibă sens. Omnipotența sa se manifestă în cadrul unui ciclu închis care este el, Unicitatea. Și unicul nu se poate exprima în afara unicității sale. Atunci, dacă întreaga Creație e circumscrisă unicității înseamnă că nu pot apare structuri ontice care ar putea periclita ordinea. Cenzura este, deci, o inutilitate și ea nu există. Marele Anonim e misterul numai în starea sa de zero - indefinitul autodizolvat în întunericul nonexistentului. Când începe să se autoilumineze prin ieșirea din nonexistent și intrarea în starea ontică de unu, el se autorelevă. Unicitatea, deci, nu mai e mister. Înseamnă că unicitatea e cognoscibilă de către toți submultiplii lui unu deținători de gnoză.
Această demultiplicare a unicului e modalitatea prin care Marele Anonim ia act de sine, se autodezvăluie sieși. Concavul și convexul fac posibil acest lucru. Primul concentrează lumina din sine - focalizează, celălalt o împrăștie, radiază, făcând vizibile fragmente de unicitate. Această difuziune a luminii asupra sieși e Marele Act al Creației. Creația nu e apariția, agregare a ceva din nimic sau din altceva, ci autodezvălire. Orice onticitate e o secvență a acestei autodezvăluiri a Unicului. Fiecare secvență ontică – existent este o spațiotemporalitate. Și oricare spațiotemporalitate nu poate include infinitoeternitatea așa cum cuprinsul, mărginitul nu poate include în sine necuprinsul, nemărginitul.
Să ne imaginăm că unicul face o plimbare prin sine cu o lanternă aprinsă. Nu se poate vedea dintr-odată în integralitatea sa, ci numai pas cu pas, cât bate lanterna. Creația e această secvențialitate a iluminării propriei onticități (unicități). Marele Anonim nu crează nimic din sine, doar se vizualizează spațiotemporal. Fiecare autovizualizare e un popas al acestei plimbări, o clipă de relativă stagnare în care se încheagă un existent, o structură ontică. Ea capătă formă și sens numai în orizontul prezentului. Unele onticități ating o asemenea complexitate încât, scoase în afara devenirii autocunoscătoare - prezent, nu doar se autoreflectă, ci capătă identitate, adică se onticizează informațional. Sau altfel spus se autoreflectă în oglinda devenirii, capătând gnoză - conștiență de sine. Se exprimă,diferențiază ca unicitate în cadrul Unicului. În prezentul său e o diferențială divină.
Cunoașterea se referă la capacitatea acestei unicități de a vizualiza unicul. Omul în tridimensionalitate e o asemenea unicitate. Altfel spus este unicul, dumnezeul tridimensionalului. Distanța de la el la Marele Anonim e depărtarea tridimensionalului față de infinit. Bidimensionalitatea reprezintă trecutul său, iar spațiotemporalitatea cu patru dimensiuni viitorul. În tridimensionalitate el nu este doar străluminare, ci și luminator. Nu se vede pe sine în patrudimensional, dar e văzut de acolo. Prin acumulare de cunoaștere de sine devine mai luminiscent. Și cu cât se face mai vizibil „bate” mai aproape de dimensionalitatea superioară, făcând posibilă integrarea sa în luminiscența acesteia. Ontostructura patrudimensionalului va fi centrată, însă, pe trinitatea umanului. Acolo unicitatea va fi tot el, omul, dar care va arăta altfel. Și așa mai departe spre alte dimensiuni. Drumul acesta al străluminării de sine, autocunoaștere e calea omului către Dumnezeu. Când o va parcurge, la capăt, el nu va mai fi doar o succesiune de unicități, ci Unicul sau Marele Anonim.
Este falsă percepția științei despre cunoaștere. Cunoașterea nu e spargere pas cu pas a neștiulului, descompunere a misterului. E gradul de autoiluminare atins ca urmare a demersului cunoscător. Nu ce am aflat despre exterioritatea mea e cunoașterea, ci nivelul de autoiluminare atins, care mă face mai vizibil și implicit mai integrabil dimensiunii superioare. Sporul de autoiluminare vine din noile perspective din care mă ofer spre constatare în urma exercițiului cunoscător. Cunoașterea e antrenamentul de a mă autoproiecta către dimensiunea multiplă mie din multitudinea de unghiuri. Prin cunoaștere nu adaug nimic ființării mele, doar o pun mai bine în lumină. Inapoierea culturală e starea de semiobscuritate în care sunt perceput de dincolo de dimensionalitatea mea. Prin cunoaștere de sine pot atinge starea de strălucire care îmi permite saltul în viitor, trecerea într-o onticitate superioară. Omul nu e o lanternă, e un soare ce își mărește continuu strălucirea, sărind ca un electron de pe o orbită pe alta a devenirii. La capătul drumului nu va mai fi electron, ci nucleul Unicului.
Misterul e deci omul, ce străluminându-se se autodezvăluie viitorului pe care îl străbate pas cu pas, ca un călător neobosit, purtat de lumina sa. Această aflare de sine a lui Dumnezeu prin om și apropiere a omului de zeu până la identificare, prin creșterea propriei străluciri autocunoscătoare, o numesc antropoteism. Sensul său dinspre uman - o indefinire a definitului!

Dumitru Sava (Dafinul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro