Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

P?zitor la albine

de Viorel Darie

P?zitor la albine
Povestire de fratele meu, Mihai Darie

Stupina din Paltinel. În spatele colibei, la numai câ?iva pa?i, curgea pârâul. Nu era mare, dar se umfla deseori ?i curgea vijelios atunci când c?deau ploile de var?, repezi ?i puternice.
Malul dinspre pârâu era înalt ?i abrupt, înt?rit bine de r?d?cinile molizilor. Dincolo de ap?, pe cel?lalt mal, începea panta mai lin? a unui deal acoperit de o p?dure deas? de molizi ?i brazi ale c?ror vârfuri suspinau prelung în b?taia vântului precum copiii în timpul somnului.
Coliba, f?cut? în grab?, era foarte simplu me?terit?. Un cadru din patru bârne de molid era intrarea, bineîn?eles f?r? u??. Locul u?ii îl ?inea perdeaua de fum ce se ridica din vatra a?ezat? imediat dincolo de prag. Acoperi?ul ?i pere?ii erau din carton asfaltat ?intuit pe un schelet tot din bârne de molid. În fundul colibei era improvizat un pat din scânduri, acoperit cu crengi de brad ?i pe deasupra cu o p?tur? veche ?i cenu?ie.
Patul era mai înalt, ca s? fie mai cald, iar sub el era loc de diverse unelte, scule, l?di?e ?i alte lucruri strict necesare la stupina din mijlocul p?durii. Pe sub pat puteai ajunge direct la pârâu, pe malul abrupt, deoarece în locul acela cartonul nu era prins, ci atârna liber. A?adar, coliba avea dou? c?i de acces, a?a cum sunt s?la?urile unor viet??i ?irete. Uneori acest am?nunt este o problem? de via?? ?i de moarte.
Prin fa?a colibei trecea un drum forestier, care se unduia paralel cu pârâul. Nu era un drum obi?nuit, adic? doar pietruit. Pe deasupra pietri?ului erau a?ezate de-a curmezi?ul bârne de molid, ca un pavaj continuu, frumos la vedere. E drept c? în unele locuri o parte din bârne s-au rupt, unele au putrezit iar altele au intrat în p?mânt sub greutatea remorcilor ?i a camioanelor.
Stupina era a?ezat? dincolo de drum. Ni?te gospodari din sat, care aveau stupi, au hot?rât s? duc? împreun? albinele pe care le aveau în p?dure, la zmeuri? ?i zbur?toare. Tata s-a prins s? asigure paza stupinei; era ?i el la începuturile stup?ritului ?i avea ocazia s? mai prind? experien??. Aveam vreo 10 ani pe atunci ?i trebuia s? asigur paza de zi, dublat de tata pe vreme de noapte. Din locul unde era stupina începea un mare parchet de zmeuri? care se întindea în sus pe coasta muntelui, pân? la o poian? din vârf, str?juit? de un ?irag de fagi b?trâni. Sus, în poian?, î?i avea casa un vajnic gospodar, care avea multe oi, vite ?i alte viet??i. În zori sau pe înserat, atunci când aerul era mai cristalin, ajungeau pân? jos mugetele prelungi ale vitelor, beh?itul oilor, cântatul coco?ului, h?m?itul înfundat al dul?ilor, nechezatul cailor ?i, pe deasupra, glasul puternic ?i aspru al gospodarului, care îndrepta toate c?ile strâmbe ?i nesupunerile acestor vie?uitoare. În locul acela larg ?i retras de lume gospodarul se sim?ea liber ?i st?pânea ca un rege. Doar deasupra avea, ca singurul St?pân, pe bunul Dumnezeu.
Pe margini, parchetul se învecina cu alte dou? parchete mai vechi, în care p?duricile de molizi încheiaser? de mult b?t?lia cu ierburile, cu plopii ?i al?i intru?i, ?i acum se în?l?au spre ceruri vertiginos, uniforme ?i verzi, ca ni?te perii uria?e. La hotar au mai r?mas câ?iva molizi din p?durea de dinainte. Erau foarte înal?i, cu vârfurile uscate sau rupte din cauza b?trâne?ii, a furtunilor ?i a tr?snetelor care se ab?teau adesea peste în?l?imile lor.
La ora aceea timpurie a dimine?ii era atâta lini?te împrejur, încât susurul pârâului se auzea clar, distingându-se aproape fiecare clipocit de val al s?u în parte. Cei peste o sut? de stupi r?sfira?i pe o jum?tate de hectar de parchet dormitau înc? la ad?postul unui u?or v?l de cea?? ce se ridica din iarb? sau cobora din crengile molizilor. Apoi, în poiana din vârful dealului, se ivea soarele ?i primele raze care se prelingeau pân? jos la stupin?, odat? cu umbrele fagilor uria?i. Când m? trezeam diminea?a, pe tata nu-l mai vedeam dormind lâng? mine; el pleca mai demult de-acas?, peste deal, l?sându-m? singur, s? mai lungesc somnul. Avea multe treburi acas? care-l a?teptau. Odat? trezit din somn, urm?ream cu privirea ?erpuirea plaiului ce urca prin parchet spre poiana din vârful muntelui, pe unde trecea drumul spre casa noastr?, un drum de scurt?tur? spre sat. Dar nu se mai vedea nici un punct mi?c?tor pe plai, tata era trecut de mult dincolo de poian?, coborând v?i ?i urcând alte dealuri. Poate c? era deja la cosit iarba de acas?. Îmi era dor deja de cas?, de dealurile noastre, de mama, de prietenii de joac?. Aici m? sim?eam cam sih?strit, dar nu aveam încotro. Noroc c?, uneori m? mai schimba fratele meu mai mare, pe scurte perioade. Dar omul se obi?nuie?te cu de toate.

( va urma )

Viorel Darie (vioreldarie) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro