Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Delayed

de Mihai-Athanasie Petrescu


- Ladies and Gentlemen, comandantul v? anun?? c?, din p?cate, vremea la Bucure?ti s-a înr?ut??it, motiv pentru care Aeroportul Interna?ional “Henri Coand?” a fost închis pȃn? la noi ordine. Decolarea noastr? se va face cu întȃrziere.
Pasagerii zborului RO392 se foir?, nemul?umi?i, pe scaune. O parte din ei ?tiau c? Bucure?tiul este asaltat de z?pad?, dar sperau c?, totu?i, cei de la Otopeni nu vor avea probleme cu desz?pezirea; se ?tie c? aproape niciodat? Otopeniul nu se închide. Ȋnseamn? c? ninge chiar tare …
Ruxandra oft?, nec?jit?. Nu avea nimic important de f?cut acas?, întȃrzierea nu o deranja prea tare. Dar o speria perspectiva de a petrece cȃteva ore pe scaunul avionului Boeing imobilizat pe platforma aeroportului Heathrow. Nu se gȃndise s? î?i ia ceva de citit, chiar ?i laptopul ?i-l b?gase în trolerul trimis la bagaje de cal?. Urma o noapte lung? …
- Domni?oar?, scuz?-m?, te rog, pot s?-mi pornesc telefonul? M?car s?-mi anun? so?ul c? întȃrziem, s? nu se îngrijoreze.
Ȋnso?itoarea interpelat? astfel r?mase, pentru o clip?, t?cut?, dup? care îi f?cu semn colegei sale care vorbea la microfon. Probabil c? aveau un fel de cod al lor, pentru c? în difuzoare se auzi anun?ul:
- Ladies and gentlemen, pe perioada sta?ion?rii, folosirea telefoanelor mobile, în afar? de cele considerate, prin regulament, periculoase, este liber?. V? mul?umim.
“M?car atȃt”, murmur? Ruxandra; dar în clipa urm?toare satisfac?ia ei se transform? în frustrare. Iphone-ul ei afi??, cȃteva secunde, mesajul catastrof?: “Baterie desc?rcat?”. Apoi ecranul I se întunec?. “Cum, Doamne iart?-m?, de am uitat s?-l bag în priz?? … î?i spuse ea. Acum ce m? fac?”
Vacarmul din salonul avionului devenea tot mai puternic. Lumea î?i ar?ta, din ce în ce mai vehement, revolta la adresa autorit??ilor de la Bucure?ti.
- Niciodat? nu sunt ?i ei în stare s? dea o leac? de z?pad?, ne obglig? s? st?m zile întregi în avion. S? vedem, cine ne d? s? mȃnc?m, c? eu nu mai am nici un ban, se lamenta o m?mic? cu un b?ie?el de vreo zece ani.
- A?a e, doamn?, ave?i dreptate. P?cat c? nu mai e Ceau?escu, i-ar fi pus pe to?i cu botul pe labe! remarc? un tȃn?r cu geac? de piele întoars?. Nu-?i l?sa el romȃna?ii lui s? putrezasc? pe aeropoarte str?ine!
- Ladies and gentlemen, this is your captain speaking! Se auzi dintr-o data în difuzoare. Decolarea va fi întȃrziat? cel pu?in ?ase ore datorit? condi?iilor de pe aeroportul de destina?ie. Acoperind vocifer?rile tot mai zgomotoase ale c?l?torilor nemul?umi?i, comandantul continu?: O s? v? rug?m s? coborȃ?i din aeronav?, sub supravegherea înso?itoarelor de zbor. Compania noastr? în?elege s? aplice prevederile Regulamentului 261/2004, cu referire la cazurile de întȃrziere a plec?rii unor curse aeriene. V? aduc la cuno?tin?? c? ave?i dreptul la decontarea biletului de c?l?torie, dac? dori?i s? renun?a?i s? efectua?i zborul, sau, dac? prefera?i, pute?i beneficia de cazare peste noapte la un hotel din apropierea aeroportului Heathrow, costul caz?rii find acoperit de companie. V? st?m la dispozi?ie cu asisten?? pentru orice problem?.
Lini?tea de o clip? se transform?, brusc, într-o nou? larm?. Ca orice anun? care afecteaz? soarta omenirii, ?i acesta avu darul de a crea bisericu?e. Unii, care nu se gr?beau ?i care, poate, voiau s? mai r?mân? pe meleaguri str?ine, p?reau mul?umi?i. Unii chiar se bucurau c? au parte de o cazare nepl?tit? la hotel. Al?ii, care ?tiau c? sunt a?tepta?i de cei dragi la Otopeni, sau care aveau combina?ii de transport de la Bucure?ti, vociferau revolta?i. Ruxandra ridic? din umeri. Pentru ea, c? ajunge acas? azi sau mâine era absolut egal. Î?i scoase, lini?tit?, geaca din compartimentul pentru bagaje ?i a?tept?, la fel de lini?tit?, s? coboare din Boeing.
Cufundat? în gândurile ei, nici nu observ? pe unde sau cât timp a mers cu autobuzul. Împreun? cu ceilal?i pasageri ai zborului coborî în fa?a hotelului SKC, sigur, un hotel de care nu auzise nciodat? ?i probabil c? era la fel de necunoscut pentru to?i. La fel de r?bd?toare c? ?i în avion, Ruxandra a?tept? s? se cazeze gloata g?l?gioas? înainte de a se apropia de recep?ie. Func?ionara o abord? cu ve?nicul zâmbet obosit, dar amabil.
- Mrs. Milescu, v? mul?umim c? a?i ales hotelul nostru (da, c? l-am ales eu … î?i spuse Ruxandra, amuzat?). Pofti?i cardul dumneavoastr? de acces, camera 451.
C?l?toarea mul?umi ?i se gr?bi s? se îndrepte spre ascensor, f?r? s? mai aud? ?i sfâr?tul discursului recep?ionerei:
- V? ur?m o ?edere pl?cut?. Fiul dumneavoastr? a urcat deja în camer?.
Hotelul, animat de mul?imea de c?l?tori ai zborului spre Bucure?ti, era un loc destul de curat ?i îngrijit. Cabina liftului era decorat? cu fotografii de avioane (“ia uite, ?i la ??tia exist? spotteri”, î?i spuse Ruxandra), iar holurile erau pavoazate cu fotografii aeriene. Probabil c? hotelul tr?ia pe seama zborurilor amânate sau întârziate, g?zduind clien?i f?r? mari preten?ii, gr?bi?i ?i prea nervo?i ?i obosi?i pentru a fi extrem de aten?i la servicii.
Ruxandra g?si cu u?urin?? camera 451, cu toate c? nici un angajat al hotelului nu o înso?ise pân? la etajul patru. Prima sa grij? fu s? g?seasc? priza, pentru a-?i înc?rca telefonul, dar (“lua-i-ar dracu cu prizele lor, cum îmi încarc eu acum telefonul?”) tipul britanic de priz? era inaccesibil pentru înc?rc?torul ei. “Cum îl anun? eu acum pe omul ?la c? s-a amânat zborul?”
Probabil c? gândise cu voce tare, pentru c? dinspre baie îi veni sugestia:
- Folosi?i telefonul hotelului, e inclus în pre?.
Avea dreptate, era cel mai u?or, iar operatorarea îi form? imediat num?rul so?ului.
- … da, s-a anulat zborul. Nu ?tiu, cred c? mâine. Da, da, stai lini?tit, eu sunt bine, hotelul pare OK, nu-?i face griji. A, p?i n-am cu ce s?-l încarc, ??tia cu prizele lor … Dar n-are nimic, hai c? vorbim mâine, s? m? duc ?i eu la culcare … a fost o zi destul de grea. Pa, pa, s? fii cuminte.
Asteptând s? ias? colega ei de camer? din baie, Ruxandra rememor? sfatul ei de a folosi telefonul de pe noptier?. Cum de nu-i d?duse ?i ei prin minte, doar era logic ?i simplu … “Noroc cu femeia aia, c? … Aoleo, dar ce voce are, o fi vreo bab? de-aia cu voce groas? … ?i era a?a de simplu, ce, pân? s? avem celulare nu învârteam mereu discul? … Oare cine o fi baba asta a mea?”
La televizor, sub figura crainicului care î?i recita ?tirile, burtiera afi?a, periodic, date meteo. ?tirile dinspre Bucure?ti nu erau chiar bune, temperaturile erau foarte sc?zute, iar precipta?iile p?reau s? creasc? în intensitate. Ce deosebire fa?? de Londra, unde, chiar dac? nu era cald, m?car nu ningea ?i nu b?tea vântul.
Ruxandra tres?ri, surprins?. Nu mai pu?in surprins era ?i tân?rul care tocmai ie?ise din baie, în ?inut? lejer?.
- Cine e?ti dumneata? Te rog s? ie?i imediat din camera mea! ?ip? Ruxandra.
- V? rog s? m? scuza?i, doamn?, dar sunt în camera mea, cred c? dumneavoastr? a?i gre?it, r?spunse b?iatul, acoperindun-se, în grab?, cu p?tura de pe pat. Eu am 451.
- Aoleo, scuz?-m?, am gre?it … Dar … stai pu?in, cum s? gre?esc, doar am folosit cardul. Uite, 451 e camera mea.
Cei doi î?i comparar? cardurile, nu era nici o gre?eal?, ambele erau setate pentru aceea?i camera: 451.
- Au gre?it ??tia, lua-i-ar naiba! se revolt? femeia, ridicând receptorul telefonului. Hello! Domnule, cred c? s-a f?cut o gre?eal?, m-a?i cazat în camera asta împreun? cu un domn … da … fiul meu? O laie! înjur? ea în române?te, uitând cu cine vorbe?te. Ia uite, al dracu, a închis, nemernicul.
- Se rezolv?? întreb? tân?rul înfofolit în p?tur?.
- Nu în?eleg nimic, mi-a zis ?la c? e normal s? ne cazeze împreun?, c? e?ti fiul meu ?i c? ei nu prea au camere … cum adic? e?ti fiul meu? Eu am o fiic?, dar ??tia nu au de unde s? ?tie ce copii am sau nu am. Cum zici c? te cheam??
- Milescu Daniel, doamn?, ?i sigur nu sunt fiul dumneavoastr?. Mama mea e acas?, la Picior de Munte.
- Picior de … unde e asta? Adic? ce importan?? are, n-ai cum s? fii copilul meu, e?ti prea mare … fiic?-mea de abia a împlinit 19 ani. E doar o coinciden?? de nume. Ce dobitoci de hotelieri, s? trag? ni?te concluzii dintr-o asem?nare de nume …
- Eu am 21, nu sunt a?a mare. Cum, ?i nu vor ??tia s? ne schimbe? Adic? … o s? st?m împreun?, o s? ?…
Revenindu-?i din surpriz?, Ruxandra evalu? situa?ia:
- ?i dac? st?m împreun?, pân? la urm? ce? E o diferen?? mare de vârst? între noi, doar nu ne-or veni idei. Dumneata o s? dormi pe patul dumitale, eu pe-al meu, ?i ne vedem lini?ti?i de treab?.
C?utându-?i pantalonii arunca?i într-un col? al camerei, Daniel observ?:
- Doamn?, ?ti?i … avem un singur pat …
- Cum dracu?! izbucni Ruxandra. Cum s? fie un singur pat, englezii ??tia a?a dorm, mama cu fiul împreun??
Dup? câteva clipe petrecute în baie, Daniel reveni, îmbr?cat corect. Ruxandra continua s? caute solu?ii.
- Nu avem nici m?car un fotoliu, sau un scaun mai ca lumea în camera asta … ?i eu credeam c? e un hotel serios … o mizerie. Doar n-o s? te pun s? dormi pe jos, nu e?ti c??el.
- L?sa?i, doamn?, ma duc ?i stau in holul hotelului, g?sesc eu un loc?or pe-acolo.
- S? te duci în hol … cum s? te duci în hol, o s? stai aici, ca oamenii, ?i o s? te culci la cap?tul patului. Doar n-oi fi eu vreo zgrip?uroaic?, s? te gonesc afar? din cas?. Suntem oameni educa?i ?i inteligen?i … ?i … fir-ar al dracului de necaz, nu ne-au adus ??tia bagajele?
- Au zis c? le ?in în avion pân? mâine, când plec?m, ca s? nu le mai descarce ?i s? le încarce din nou ?i … Aoleo, înseamn? c? nu avem pijamale?
Cei doi r?maser? f?r? idei. Nu exista speran?a unei nop?i odihnitoare, atâta timp cât erau obliga?i s? doarm? îmbraca?i, ghemui?i la distan?? onorabil?, pe un singur pat. Cele câteva ore ale nop?ii trecur? f?r? incidente, dar diminea?a întâmpin? doi oameni amor?i?i, revolta?i împotriva hotelurilor britanice, a companiilor aeriene române?ti ?i a ninsorilor ?i viscolelor din toate lumile trecute, prezente ?i viitoare. Noroc c? gazdele nu puteau în?elege tot ce spuneau românii g?zdui?i de ele, mai ales cei care au venit la recep?ie s? predea cardurile camerei 451.
- Madam, Sir, ne pare r?u, dar de la aeroport am primit vestea c? avionul dumneavoastr? tot nu poate decola, la Bucure?ti vremea este înc? foarte rea. V? invit?m s? r?mâne?i la noi ?i pentru restul zilei de azi, pân? când se va deschide aeroportul Otopeni.
Ruxandra Milescu ?i fiul ei de ocazie r?maser? f?r? grai. Chiar dac? nu îi chema nici o urgen?? acas?, în România, le era greu s? g?seasc? o solu?ie pentru a-?i umple timpul. M?car dac? ar ?ti la ce or? va decola am?râtul ?la de avion, ca s? î?i fac? un program, un drum prin împrejurimi sau ceva. Nu le r?mânea decât s? î?i petreac? ziua în camera lor, a?teptând mila Domnului ?i bunavoin?a oamenilor.
Timpul s-a scurs încet în acea zi. Televizorul nu ar?ta nimic interesant, sau, mai bine zis, nimic interesant pentru amândoi. Dar, pornind de la comentarea unei reclame sau a unei ?tiri, Ruxandra ?i Daniel g?seau, din când în când, un subiect de conversa?ie. Masa de prânz nu se putea servi în camer?, de fapt nici nu exista a?a ceva în programul hotelului, astfel încât coborâr? amândoi la un McDonalds al?turat, unde doamna, fiind persoana cu mai mul?i bani la îndemân?, oferi prânzul. Apoi vizitar? ?i un mic pub din apropiere, luar? o cafea ?i un corn, a?teptând mereu, cu speran??, s? sune telefonul lui Daniel. Revenind la hotel, aflar? c? aeroportul lor de destina?ie era tot închis ?i c? nici nu exista vreo speran?? pentru ziua aceea.
- Madam, Sir, ni s-a telefonat de la compania dumneavoastr? aerian? pentru a ni se cere s? v? g?zduim ?i în seara asta. Ne bucur?m c? r?mâne?i la noi, le spuse recep?ionerul.
“Nu te po?i împotrivi vrerii lui Dumnezeu” cuget? Ruxandra, încercând s?-l sune pe so?ul ei. Nu reu?i, mobilul lui era indisponibil. Probabil c? era în vreo ?edin?? ceva, ?i atunci trebuia l?sat un mesaj la secretariat. Dup? care urmau alte câteva ore de plictiseal? în camer?, de conversa?ie insipid? cu b?iatul ?la. Mai bine ie?ea s? se plimbe ni?el, s? mai vad? lumea. Iar în drum s? cumpere ceva de mâncare pentru seara, cu siguran?? li se va face foame.
- V-a c?utat so?ul dumneavoastr?, o anun?? Daniel când reveni în camera 451. A spus c? o s? sune din nou, mai târziu. I-am explicat cum e treaba cu avioanele astea, nu p?rea prea încântat.
Într-adev?r, telefonul sun? exact când Ruxandra desf?cuse micul pache?el cu alimente, invitându-l ?i pe Daniel la cina improvizat?.
- Bun? … ce s? fac, tocmai am venit de jos ?i ziceam s? mânc?m ceva … p?i de … da, ?i cu el … cum cine e, un b?iat cu care m-au … cum s? fie so?ul meu, e … cui i-am zis eu ca ar fi so?ul meu? A?a au zis? Nu … e … stai, m? omule, s?-?i spun! Nu te ambala, c? … Auzi, tu nu în?elegi s? m? ascul?i? Cum de ce, ca s? în?elegi c? … Doamne, omule, ai luat-o razna, ce dracu! Daniel e … Sigur c?-I spun pe nume, e un copil, cum s? … M?, nu m? enerva, doar ?i-am zis … e?ti nebun! concluzion? Ruxandra, trântind, nervoas?, receptorul de mas?, apoi, punându-l, la fel de violent, în furc?.
Încercând s? î?i p?streze discre?ia ?i aerul indifferent, Daniel se ascunsese dup? perdeaua ferestrei. Ceea ce în?elegea el din jum?tatea de dialog telefonic îi provoca o stare de hilaritate, pe care încerca s? o ascund? de colega lui de camera. Adic? so?ul ei credea c? ea se cuplase cu el?! Pai era cu o mie de ani mai b?trân? decât el, cum s? se uite el la o femeie de o asemenea vârst??!? De?i, dac? e s? apreciezi, Ruxandra nu ar?ta chiar r?u pentru etatea ?i starea ei social, dac? … Dar s? …
- Daniel, ?tii ce îi trece prin cap so?ului meu, c? m-am cuplat cu tine. Cum, Doamne iart?-m?, s? m? … A înnebunit de tot la b?trâne?e, de?i ?tie c? eu niciodat? … acum s-a tâmpit! Ar merita s?-i dau motive s? fie gelos, nebunul … Doar suntem singuri, u?a e încuiat? …
- Chiar vrei s? ?… Adic? s? …
………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….
- Au venit mamaia ?i tataie, Ruxi, vino repede s?-I pupi! Ruxi! Ruxi!! Bine a?i venit la Picior de Munte!
Nici nu era nevoie de invita?ia lui Daniel. Feti?a, care de câteva ore aproape c? nu se dezlipea de la fereastr? era deja atârnat? de gâtul bunicilor.
- Tataie, hai s?-?i ar?t bobocii de ra?? ?i puii lui Mi?i, s? vezi ce frumo?i sunt! Hai, da’ hai odat?, n-auzi!
Domnul Milescu nu avea nevoie de mult? insisten?? pentru a se l?sa convins, dorin?a nepoatei era întotdeauna lege pentru el. Odat? cu ei,se repezi în curte ?i mama feti?ei, tân?ra doamn? Milescu, cu grij? mare ca nu cumva Ruxi, de prea mult entuziasm, s? alerge ?i s? se împiedice de ceva prin curte, sau mai r?u, s? transpire. Mai len?i în reac?ii, mamaia Milescu ?i Daniel r?maser? în urm?.
-Ar trebui s? mai face?i un copil, ave?i noroc s? ave?i copii frumo?i ?i s?n?to?i, m? Daniele …
- Ne d?m silin?a, mama soacr?, ne d?m silin?a, r?spunse Daniel, dus pe gânduri. ?i când te gânde?ti c? dac? nu sunau atunci ?ia de la aeroport, Ruxi ar fi putut s? fie feti?a, nu nepoata ta …

Mihai-Athanasie Petrescu (mihai-athanasie) | Scriitori Români

motto: bine-am venit!

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro