proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Excelen?a tuturor crea?iilor lirice de succes, în cea mai mare parte, este determinat? de originalitatea ?i elasticitatea lirismului lor, de capacitatea de a rezona cu inima cititorului pe care îl câ?tig? prin confesiunea proteic? a sentimentelor l?untrice, prin sinceritatea ?i unicitatea m?rturiilor versificate, totalitatea acestor elemente devenind pentru creator o supap? nobil? de eliberare pentru sine ?i pentru destinatari, a înc?rc?turilor spirituale pozitive inavuabile în alte condi?ii.

Înc? de la început, poeta Manuela Cerasela Jerl?ianu reu?ise cu succes un asemenea experiment de start literar în cartea ei de debut „Desenând pe cer”, ap?rut? în 2015 la editura „Betta”, iar prin aceast? lucrare, autoarea ni se înf??i?ase în ipostaza unui creatoare curajoase, foarte încrez?toare în talentul propriu. Din primele pagini, ea se arat? dispus?, în totalitate, s? fie impresionant de sincer? când a decis s? ne expun? tran?ant ?i cu deplin? franche?e tot ceea ce sim?ea când avea hârtia alb? în fa??, p?rând pe deplin con?tient? de for?a ei creativ? care, ulterior, ne-a cucerit. Ad?ugarea altor c?r?i, lansate la intervale relativ scurte, ne-a pus ?i mai bine în eviden?? incontestabilul ei talent artistic, de a ?ti cum s?-?i nuan?eze subtil sim?irile sale feminine delicate ?i senine, operând lejer cu no?iuni prioritare momentului crea?iei, precum iubirea, destinul, indiferen?a, durerea, via?a, moartea, triste?ea, bucuria,doinirea, pierderea, soarta nedreapt?, speran?a de mai bine etc., filtrându-le echilibrat pe toate printr-un bricolaj subtil de motive, de teme ?i situa?ii de moment ce ar merita etalate în versuri descriptive sau alegorice, destul de conving?toare ?i pline de mult har. Chiar dac? uneori repet? aceea?i idee ?i acela?i mesaj în mai multe variante poetice, cu diverse titluri, aceasta nu ne deranjeaz?, deoarece toate paginile converg logic spre edificarea unui virtual paradox sufletesc în devenire sau, altfel spus, a unei înalte aspira?ii spre divinitate, c?ci observ?m c? transcendentalul o fascineaz?. Ba chiar mai mult: nu o dat?, autoarea a declarat deschis c? inspira?ia o prime?te din dimensiuni cosmice superioare...

Se ?tie c?, în general, autorii, înainte de a scrie o crea?ie în proz? sau în versuri, oscileaz? atunci când vine vorba s? le dea un titlu definitiv subiectelor descrise, având câteva variante ?i dorind s? aleag? din ele denumirea cea mai potrivit?, care s? le sintetizeze cât mai bine esen?a lucr?rii elaborate. Unele titluri pot fi banale iar lucrarea s? fie una str?lucit?, sau invers - s? lanseze lucr?ri nesemnificative, dar cu titluri ?ocante sau foarte atr?g?toare. Nu ?tim cât de mult s-a gândit poeta noastr? pân? a g?sit o denumire adecvat? c?r?ii ei de versuri pe care o prezint aici, dar titlul sun? destul de neobi?nuit - „Albastru pustiu” , editura „Betta”, Bucure?ti, 2018... Dup? ce termin?m îns? de citit cele 125 de poeme incluse în coper?ile ei, realiz?m c? ea a g?sit, în final, un nume destul de inspirat, cu o complex? înc?rc?tur? poetic?, cum nu se putea mai potrivit, deci în perfect? concordan?? cu simbolistica culorilor. Într-adev?r, dintre culori, albastrul pare a fi cea mai adânc?, cea mai preferat?, deoarece privirea p?trunde instantaneu prin aceast? culoare, f?r? a întâlni niciun obstacol... Albastrul pare cea mai imaterial? dintre culori. În general, natura nu înf??i?eaz? albastrul decât alc?tuit din transparen??, adic? un vid acumulat, un vid al aerului, al apei, un vid al cristalului sau al diamantului. Vidul lui este precis, este pur si rece. În acest sens, albastrul r?mâne cea mai rece dintre culori ?i, în valoarea sa absolut?, cea mai pur?, în afara vidului total al albului neutru. Albastrul deschis este perceput spontan ca o cale larg? a reveriei, a poeziei erotice, iar când se întunec?, albastrul devine un spectru al visului, iar poezia Manuelei Cerasela Jerl?ianu apare totdeauna plin? de mult? visare, predominant? în versurile de iubire. Totu?i, p?r?ile senine nu sunt nicicum abundente în paginile ei. Deoarece poeta ?tie c? aceast? culoare are ?i spectrul cel mai elastic de interpretare, în care triste?ea predomin?, vedem c? ea se complace a r?mâne fidel? acestei predominan?e, fiindc? trece repede de la nuan?ele senine ale culorii la cele de clar-obscur, apoi la în?elesul ei aparte, de a fi ?i simbol al mâhnirii, al durerii, al depresiei ?i triste?ii pustiitoare, din cauza unor dezam?giri rareori conturare clar, c?ci predomin? cu eviden?? asemenea crea?ii în mai toate paginile c?r?ii, îns?, din fericire, toate sunt interesante. Desigur, ni se lumineaz? inima când citim cuvinte optimiste ?i în?l??toare:

Se dezrobise zarea de noaptea cea senin?.

Pierind în zori de piatr? sculpta?i de r?s?rit,

?i-n taini?a tr?irii, din ceruri o lumin?

Se despica în trupu-mi de gânduri înverzit.

?i se-n?l?au altare din sfere luminoase,

Iar clipele în fream?t treceau arzând un timp,

Sim?indu-i adierea din zilele frumoase,

Ca pe s?rutul dat pe frunte lui Olimp (...)

În sân am ars speran?a - licoare fermecat?!

Privind din când în când la viscolul de stele;

?i-atunci v?p?i de gânduri în inima-ncercat?

Ardeau visul pe rug ?i dorurile mele. („Inima e pace...”)

Dar însenin?rile nu dureaz? prea mult, deoarece duzini întregi din versurile acestei frumoase c?r?i sunt înv?luite într-o cea?? pesimist?, de dulce triste?e, acceptat?, totu?i, tacit ?i cu mult? în?elegere, de majoritatea cititorilor, pentru simplul motiv c? ?i ei au trecut prin momente asem?n?toare:

M-ai zidit în triste?e ?i doinesc pe câmpii,

Da-n ecoul de via?? tot ascult poezii,

Îns? as?zi m? v?d purtând aripi de lut

În apusul de-amor pentr-un timp nev?zut. (...)

L?crimez f?r? noim?, lacrimi curg mii ?i mii

În câmpia în care am doinit într-o zi.

Rev?d clipele vechi în apusul ivit

?i îl uit pe cel care în triste?i m-a zidit. („M-ai zidit în triste?e”)

Înainte de a fi culese în coper?ile unei c?r?i, multe din poeziile ce vor fi incluse în acest volum, au fost postate pe pagina de facebook a autoarei, unde au fost savurate de numero?i cititori, iar acest succes i-au stimulat dorin?a de a le grupa pe toate într-un frumos volum de 170 de pagini care ?i-a dublat valoarea primind o prefa?? de zile mari scris? de cunoscutul critic literar Cezarina Adamescu, membr? titular? a Uniunii Scriitorilor din România, care a dezb?tut am?nun?it con?inutul întregii crea?ii, sco?ând în eviden?? valoarea ei. Cel pu?in 30 de poezii din aceast? carte sunt considerate lucr?ri de excep?ie pe care preten?ioasa scriitoare ?i critic literar le citeaz? ?i le analizeaz? pe rând (Fii templul meu, În ?oapta unei lacrimi, Îmi este cald de tine, Vibrez, purtând ai vie?ii pa?i, R?spunsuri, Furtuni de gelozie, Viscolind albe cuvinte, A?tept r?s?ritul, Ard clipele, C?utare, Iar plânge durerea, Desp?r?ire, Îmi e inima doin?, Dorurile mele ?.a., ?.a.)

Tema general? a întregii c?r?i este chiar prima poezie, „În albastrul pustiu”, care a dat titlul întregului volum, unde ne surpind versurile polifonice prin cascada de imagini promi??toare prin care lirismul reu?e?te s? împing? erotismul incipient în mister:

Am venit pe p?mânt pe-o arip? de soare,

Din înalta tr?ire cu miresme de floare.

Sunt aici s? doinesc, s? duc via?a prin vers

În albastrul pustiu unde totul e ?ters. (...)

Mi-e privirea lumin? ?i mi-e inima jar,

Dar aud primul vers spus de-un înger cu har;

El cu lacrimi de foc în albastrul pustiu

Îmi îndeamn? tr?irea din iubire s-o scriu. („În albastrul pustiu”)

Aceast? iubire vrea s? rup? barierele dezideratului naiv, s? evadeze din poezia singur?t??ii spre a deveni o realitate a împlinirilor tridimensionale, c?utând sursa fericirii într-o stare de gra?ie evolutiv? pe care, in?ial, o simte nel?murit, pentru a experimenta, ulterior, senza?ii palpabile reale ?i complexe (sinestezii):

Tu strânge-m?-n bra?e ?i ?ine-m? bine,

C? timpul s-a dus în vremea ce-l ?ine

?i haide s? trecem de-al m?rii hotar,

L?sând timpu-n vreme, pe-un bob de mu?tar („?i vremuri se duc...”)

Totu?i, aceste deziderate ale împlinirilor totale sunt vremelnice în carte ?i ele se împu?ineaz?, apoi dispar, fiind repede înlocuite cu erotismul pur, nicidecum frivol, care revine pe pagini întregi, transformând toat? cartea într-o minunat? apologie a sfin?eniei iubirii, unde mesajul tuturor poeziilor s-ar putea condensa în dorin?e ?i cuvinte fierbin?i precum: „mi-e sete de iubire, iube?te-m? precum te iubesc eu, nu m? p?r?si niciodat? ?i iart?-m? c? te iubesc, nu r?t?ci iubirea, e?ti visul meu, sunt visul t?u, nu m? face geloas?, nu vreau s? r?mân? în urm? durere, durerea plânge, vreau o fericire ve?nic? al?turi de tine” ?.a.m.d. Sunt (sau erau) sim?âminte omene?ti universale ?i fire?ti, chiar dac? civiliza?ia contemporan? le-a mai atenuat semnifica?ia ?i priorit??ile. Modernismul zilelor noastre - da, evident, le-a mai atenuat, dar nicidecum poeta Manuela Cerasela Jerl?inu care, precum marii poe?i romantici din trecut, ni le reînvie ?i ni le reaminte?te ca ni?te datorii prioritare, necesare nu numai societ??ilor din trecut, dar ?i celor din prezent ?i din viitor... F?r? asemenea sim??minte înalte, omenirea se va animaliza ?i va disp?rea. Ca ?i Biblia, poeta repet? cu insisten?? c? iubirea este prima datorie uman?, fiindc?, altminteri, lipsa iubirii se transform? totdeauna în durere:

La un pas de iubire, toate trec, toate mor,

Dar r?mâne dorin?a înmuiat? în dor;

Apoi inima st? în al frigului foc,

Unde visele pier de durere pe loc. („Toate trec, toate mor”)

Necesitatea de a m?rturisi dragostea este imperioas? ?i ea trebuie s? primeasc? aripile cuvântului ca un jur?mânt:

Te voi iubi cu focul din cuvinte,

Cuprins? de angoas? ?i de dor

?i ostenit?-n mintea ta cuminte,

Voi arunca iubirea-n primul nor.

Te voi iubi cu vara de pe buze,

R?mas? în al nop?ilor vârtej.

Te voi iubi s?lbatic f?r' de scuze,

Te voi iubi cu ori?ice prilej.(...)

Te voi purta prin inima-n furtun?,

Prin fulgere de gânduri ?i de vis,

S-aud iubirea-n suflet cum r?sun?

Când tu sfidezi nimicul ce l-am zis. („Te voi iubi...”)

Observ?m c? dominant? este spovedania riguros creionat?, ceea ce face ca poezia singur?t??ii s? devin? treptat liric?, ?i asta tocmai când ne temeam c? era condus? spre un banal prozaism. Surpriza apare când ne trezim c? au fost proiectate spre noi raze de versuri luminoase, frumos a?ezate în matca unui lirism aparte ?i de substan??, despre care pomeneam la început. Ne bucur?m, a?adar, s? descoperim o prozodie punctat? de inser?ii demne de re?inut, care ne transmit un real fior trepidant rezultat din scan?ri ale sufletului poetic elaborate cu fin? m?estrie:

Azi r?t?cesc în mine, mâine poate-n strad?,

?i-oi duce neputin?a într-un decor incert;

M? voi topi de sete ?i nop?ii i-oi fi prad?

Cu inima b?tând alert, tot mai alert.

Puzderie de stele c?dea-vor peste vise,

Aprinde-voi o tor?? s? fluture în vânt,

?i-n r?t?cirea nop?ii cu por?ile deschise,

Eu voi striga la soare, cu for?a unui gând,

S? vin?, s? coboare, s? îmi s?rute versul,

Din r?rs?ritul clipei în bra?e s? m? ia,

În urm? s? privim cum strig? Universul

Dintr-o lumin? vie ce arde ca o stea.

Dar el de-o s? priveasc? durerea-nl?n?uit?,

Eu arde-voi o noapte cu negri ochi de lut,

Când pleoapa o s?-?i lase pe inima r?nit?

Ce-a z?bovit în timpul trecut ?i prea trecut („Eu voi striga la soare”)

Trebuie, totu?i, s? fim aten?i când poeta Jerl?ianu scrie mult despre iubire, deoarece ea folose?te termenul cu ambele în?elesuri - profan ?i religios. În limba român?, pentru substantivul „iubire” ?tim c? avem sinonimele „dragoste”, „amor” sau mai vechiul slavonism disp?rut „libov”, insuficient acoperite de substantivele „afec?iune” sau „pasiune”, dar pentru o l?murire mai deplin? ne vine în ajutor limba greac?, idiom care posed? patru cuvinte mai edificatoare ce se refer? la iubire: ???? (eros), ????? (philia), ?????? (storge) ?i ????? (agape).

În mare, „eros” este termenul care se poate în?elege iubirea fizic? dintre oameni, dar ?i dragostea fa?? de divinitate. „Philia (filia)” se refer? la rela?ile frumoase de prietenie dintre oamenii care se respect? reciproc; „storge” la dragostea dintre p?rin?i ?i copii, iar „agape” este o stim? total? fa?? de o persoan?, îns? sentimentul poate evolua ?i poate deveni „eros”. Totodeauna poeta Manuela Cerasela Jerl?ianu s-a referit numai la iubirea cu în?elesul de „eros” ?i niciodat? la celalelate în?elesuri. În poemul „Mi-e sete de iubire” avem o impresionant? devo?iune fa?? de Dumnezeu:

M?-nal? rostind o rug?. Cuvintele sunt sfinte,

?i îngeri întâlnesc în drumul meu spre sus,

Iar zorii rup?i în clipe se risipesc în minte

Când îngeri lumina?i m?-ndreapt? spre Iisus. (...)

E ziua mea cea sfânt?, zi sfânt?, Luminat?,

Ce pururi m-a întors din drumul r?t?cit,

Din care-a lumii for?? m-ar fi vrut zdruncinat?,

Ca s? m? pierd de Domnul în h?ul adâncit. („Mi-e sete de iubire”)

Sunt sigur c? vor mai exista iubitori de poezie ?i critici literari care, în anii viitori, vor cerceta mai am?nun?it opera literar? a tinerei poete Manuela Cerasela Jerl?ianu c?reia Divinitatea vedem c? i-a r?spuns ?i i-a conferit un mare har poetic, acela de a crea cu o relativ? u?urin??, în ciuda unor dureroase bariere fizice ?i momente dramatice care nu au avantajat-o, îns?, ne bucur?m c? de la un an la altul, volumele ei de versuri apar ca de pe o band? rulant?, într-o evolu?ie constant? ?i perfect vizibil?. Din aceast? cauz?, analiza densit??ii produc?iilor ei literare - ca ?i în cazul de fa?? - nu este o treab? prea simpl? de realizat pentru cercet?tori. Numai o fiin?? de robuste?e spiritual? de înat? ?inut? ?i cu o debordant? bog??ie sufleteasc? a putut rezista loviturilor sor?ii, fortificându-i poezia sa care plute?te maiestuoas? peste vitregiile vie?ii.

Manuela Cerasela Jerl?ianu a ajuns cu bine în fa?a por?ilor de aur ale marii Cet??i a Poeziei eterne ?i ?ansele ca aceste por?i str?lucitoare s? se deschid? curând cresc de la o crea?ie la alta.

Cristian Petru B?lan

Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România

Membru titular al Academiei Româno-Americane ?i ?tiin?e ?i Arte,

Membru titular al Ademiei Româno-Australiene