Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Blestemul

de Dumitru Sava

S? fi trecut mai bine de ?ase luni de când se afla în a?a zisa crantin?. În fapt, unul dintre cele mai draconice regimuri de exterminare. Era „cazat” într-un soi de carcer?, aproape un mormânt, doi pe doi metri, în care lumina zilei intra printr-o fant? lateral?, la fel ca ?i aerul. Mâncarea ?i apa veneau pe o band? rulant?, întotdeauna la or? fix?, de dou? ori pe zi. Pe aceea?i band? venea ?i pleca ?i oli?a pentru necesit??ile fiziologice. Tot mobilierul era un pat din trei scânduri, cât l??imea corpului, care era ridicat ?i coborât din afar? prin ni?te lan?uri ?i lipit de perete, mereu la acelea?i ore fixe, diminea?a la ?ase ?i seara la douazeci ?i unu. Din tavan, un ochi magic de dimensiunea unui ou îl supraveghea permanent. O dat? pe s?pt?mân?, mar?i la ora unu, se deschidea o u??, ce abia î?i permitea s? te strecori ?i printr-un tunel întunecat mergea, cam o sut? de metri, c?tre o lumini??. La cap?t intra într-o sfer? din sticl?, asem?n?toare unui acvariu ?i se a?eza în fotoliu, unica pies? de mobilier. Nimic, nimic altceva! ?i nimeni! În acest batiscaf, înconjurat de ap? în care pluteau alge marine, timp de dou? ore o voce, probabil a unui robot, adresa întreb?ri incluse într-un program standard ale c?ror r?spunsuri erau înregistrate. R?spunsurile cu ezit?ri de abordare ori cu încerc?ri de a fi ocolite erau reluate în fiecare noapte, pân? la întâlnirea urm?toare, printr-un difuzor aflat în peretele celulei În tot acest timp ochiul lic?rea, pe frecven?a unei neauzite melodii, într-un colorit specific, încât oricât ?i-ai fi strâns pleoapele nu-l puteai evita. Era clar c? era reglat pe lungimi de und? ale câmpului mental.
În sfâr?it, de aceast? dat?, la cap?tul tunelului se afla o înc?pere, dar cu o arhitectur? cam la fel de futurist?, având în centru un birou ?i dou? fotolii a?ezate de o parte ?i cealalt?. În unul dintre ele, a?ezat picior peste picior, un b?rbat usc??iv într-un costum gri, din care ie?ea un cap de c?lug?r ?aolin. Cu mâna îi f?cu semn s? se a?eze pe fotoliul liber. Era prima figur? uman? pe care o vedea de la re?inerea sa aici.
- ?tii de ce înc? nu e?ti mort?
- Hmm… Sunt sigur c? nu admira?ia pentru cobaiul în care m-a?i transformat v-a oprit! Dup? ce v-a?i testat întregul arsenal psihotronic pe mine… Dup? ce m-a?i supus la cele mai cumplite torturi fizice ?i psihice… Pentru c? sunt nemuritor? V-a luat cam mult s? descoperi?i.
- Atâta a durat pân? te-am „citit” complet. Asta… cu nemurirea! Te-a înv??at bunic?-tu… Ce-?i trebuie nemurire când ai atâta minun??ie în jur? Via?a asta î?i ofer? atâtea culori, atâta muzic? s? te încânte, atâta armonie, arome ?i splendori c? nu te mai saturi s? le savurezi.
- Î?i ofer? doar ?apte culori dintr-o infinitate, auzi doar în gama „infra” - „ultra”, iar savoarea ei e rarefiat? ?i rafinat? în func?ie de locul vremelnic ocupat pe verticala societ??ii. Când rabzi de foame, e?ti mai mereu însetat, tremuri de frig, dormi prin canale sau pe sub poduri are alt gust. Când n-ai loc de munc?, e?ti înglodat în datorii la b?nci ?i vine scaden?a nu-?i mai pare la fel de frumoas?. Ce s? mai zic de situa?ia în care aerul ?i-e irespirabil, asupra ta cad bombe ori suferi de boli f?r? leac…
Dar ai dreptate, „via?a” aceasta e o minun??ie care merit? tr?it? chiar ?i în nenorocita mea de celul?, îns? trebuie f?cut ceva ca fiecare om s? se bucure de ea. E o bucurie s? te treze?ti diminea?a, s? te la?i inundat de oceanul de lumin?, s?-?i umpli pl?mânii cu aer curat ?i s? sorbi un pahar cu ap? cristalin?. De când e omenirea, toate acestea erau îndestul?toare, iar accesul la ele era liber, nelimitat. Acum au devenit afacerea voastr?. Din ele v? îmbog??i?i ?i tot prin ele controla?i mediul, natalitatea ?i starea de s?n?tate a omului. Ce s? mai zic de folosirea lor pentru a provoca tot felul de boli mintale, psihoze de mas? - apatie ori st?ri de delir!
- Lumea e a?a cum e ?i schimbarea ei nu e nici profesia, nici prioritatea mea. E prostia voastr? dac? vre?i s?-i vede?i întunecimile. Eu, unul, prefer s? m? bucur cât pot de via?a asta. Cea de „dincolo” sau „de dup?” nu mai are leg?tur? cu mine. Dac? va fi s? mai fiu, oricum voi fi altul.
- Altul din ce în ce mai r?u. Pân? nu te vei mai suporta ?i te vei sinucide. P?cat, îns?, c? nu vei mai putea afla ce-i moartea adev?rat?. Calea voastr? spre autoexterminare!
- ?i uite a?a, voi spirituali?tii ??tia, sc?pa?i de noi. Bineîn?eles, r?mânând cu mâinile curate. Stupid? strategie, s? crede?i c? ne pute?i aduce în pragul sinuciderii.
- S? v? aduce?i! Vai de cei care î?i pierd ocrotirea divin? ?i se las? p?zi?i de câini! Ave?i ?i cealalt? cale… Dar, e chestie de alegere! V-a?i convins c? instala?iile astea, în care v? pune?i toate speran?ele, nu func?ioneaz? asupra mea. Spiritul e mai puternic decât orice tehnologie! ?i ca mine suntem din ce în ce mai mul?i. Ba, acum c? vi le-a?i desconspirat, ne va fi mai la îndemân? s? le anihil?m. Deja, camarazii mei definitiveaz? programe în acest scop. Ce noroc pe voi, c? firea noastr? nu ne permite s? vi le întoarcem împotriv? ?i s? le sim?i?i efectele pe propria piele ?i pe proprii neuroni!
Pute?i s? m? studia?i, examina?i prin orice alte mijloace ?i proceduri c? tot nu ve?i ajunge la mine. V-a?i convins ?i de aia suntem acum fa?? în fa??. Nu mai ave?i ce îmi face, a?a c? a?i acceptat s? discut?m. Pân? la urm?, m? aflu aici doar ca s?-mi auzi?i, pe viu, vocea!
- S? nu ai, nici o clip? impresia c? ?i-am înghi?it povestea cu naufragiul! Te-ai autoinfiltrat aici doar ca s? te po?i face ascultat? Vrei s? m? corupi, pardon, salvezi de la sinucidere trecând de partea voastr?. Nu ?tiu ce ?i cât a?i aflat despre ce se întâmpl? aici. Tentativa de a lua leg?tura cu ceilal?i „localnici” ?i-a fost total z?d?rnicit?. Nu te temi c? nu o s? mai scapi?
- Ui?i c? sunt ?i un om liber… M? aflu aici pentru c? asta îmi este voia. Spre deosebire de tine, care r?mâi robul trupului împrumutat. Dup? eviden?ele noastre, se pare c? e?ti cam la al patrulea.
- Mda, nemuritor ?i liber! Mai degrab?, un biet fanatic! P?i, dac? asta vrei, hai s? st?m de vorb?. Te ascult… Pentru început, l?mure?te-m? ce e cu „Europontica” asta. Vrei s? ne propui o delimitare a sferelor de influen??? S? renun??m, benevol, la hegemonia noastr?? Ori s? v? l?s?m în pace, o biat? insuli?? de nebuni, în afara Ordinii Mondiale?
- Nu, mult mai pu?in. Doar s? v? afilia?i spre a v? salva m?car în al doisprezecilea ceas.
- Adic?, cum? Noi, st?pânii planetei, s? ajungem la remorca voastr?? Iisus, când s-a dus în iad, nu le-a propus condamna?ilor s?-i salveze. Tu de ce o faci?
- Poate, pentru c? eu sunt Marc… ?i apoi, nu e vorba de o afiliere la un model de organizare p?mântean?. Degeaba v? gândi?i la ea ca la un regat, confedera?ie statal?, imperiu rival. Europontica nu o s? fie niciodat? a?a ceva.
- Cu siguran?? nu o s? fie, pentru c? nu v? l?s?m s? o face?i! ?i dac?, totu?i… o s-o ?tergem de pe fa?a p?mântului.
- Nu v? pute?i debarasa de ?an?o?ala aceasta r?zboinic? ?i nici de imaginea unei h?r?i… Poate, de aceea v? ?i e a?a de greu s? în?elege?i!
- Ba, cel pu?in eu, cred c? am în?eles foarte bine. E vorba de întemeierea unei noi geospiritualit??i în spa?iul pe care voi îl considera?i ca apar?inând, cândva, zalmoxianismului. E un fel de revendicare a unei ancestralit??i mitice.
- Nu e vorba de nicio revendicare. Începem s? ne trezim din „somnul cel de moarte” ?i vedem ce face?i voi cu umanitatea ?i cu planeta. Cum, iresponsabil, le duce?i c?tre pieire…
- Prin mitogeneza voastr? haumanoid?, v? revendica?i drept urma?i ai hiperboreenilor, ai ge?ilor – oamenii p?mântului. Cu siguran??, planul ascuns prevede restaurarea acelei fabuloase împ?r??ii de demult.
- ?i dac? ar fi a?a, nu ar merita s? v? speria?i. Ne-am limita la o biat? insuli??, cum zici tu, ?i vou? v-ar r?mâne întreg p?mântul.
- A?a ar fi, dac? v-am putea ?ine într-o perpetu? carantin?. Dar, dac? vântul cosmic va duce mai departe sporii contagio?i ai nebuniei voastre? Nu aici î?i are r?d?cinile misteriosul imperiu pelasg, care a cuprins, cândva Eurasia ?i Africa, ajungând pe ap? pân? în America? Despre civiliza?iile persan?, scitic?, elen? ce s? mai zic.
Nu de aici s-au ridicat Alexandru Macedon, Spartacus… Decebal? V? l?uda?i c? Imperiului roman tot voi i-a?i pus temelia… Nu mai obosi?i autointitulându-v? str?veche vatr? a antropogenezei, str?mo?i ai europenilor. ?i tot a?a, spa?iul ?sta a fost buricul p?mântului! Ce s? mai zic de mongoli, otomani ?i ru?i?
- Mda… ?i khazarii, cu marile lor oligarhii de azi, tot de aici au plecat. E de bun augur dac? începe?i s? v? aminti?i c? a fost o vreme când lumea gravita în jurul Pontului Euxin. Sau Getic! C? îns??i Pontul se chema Marea Getic?.
Da, aici este epicentrul arianismului. Numai în limba mea acest cuvânt are sens. Semnific? ar?tura de început de an - prim?vara. ?i tot în ?ara mea e o frumoas? provincie, care se cheam? Ardeal – „ar dealul”. E vorba de str?vechea ?i atât de onorabila ocupa?ie a neamului meu. Ast?zi, ca arieni, sunte?i mândri s? v? revendica?i de la ea.
Da! Într-o vreme când neamurile p?mântului roiau c?tre toate z?rile, c?utându-?i un loc sub soare, la noi exista o popula?ie stabil? a c?rei ocupa?ie nu era pr?d?lnicia, ci aratul ?i cultivarea p?mântului. Ace?ti oameni ai p?mântului, ge?ii erau arienii. Voi i-a?i numit pe urma?ii lor tipul caucazian, indoeuropean c?ruia îi apar?in to?i albii.
- Deci, în ce consta propunerea? S? ne afiliem ideologiei voastre dac? vrem s? r?mânem st?pânii planetei. Altfel?
- Nu e vorba de nicio ideologie! Altfel, curând or s? v? apuce insomniile ?i, dac? tot v? e lene s? gândi?i, o s? visa?i în ce co?mar tr?i?i. Nu v-ar mai r?mâne decât o singur? posibilitate. S? v? asuma?i acest mod al nostru, adev?rat, de a fi ?i s? purcede?i la propria transformare dinspre r?u c?tre bine.
Pentru c? v? place atât de mult, a?i r?mâne, în continuare, st?pânii planetei! Dar ni?te st?pâni mai pu?in demonici, care nu i-a?i mai periclita existen?a ?i i-ar l?sa ?i pe ceilal?i s? tr?iasc? omene?te. Deocamdat?, pentru câ?i suntem noi acum, raiul se poate limita la dimensiunile europontice.
- Te rog s? nu-mi citezi celebrul pasaj biblic, cel cu ?ara Havilla, spre a-mi demonstra c? raiul p?mântean era la râul Physon, adic? la voi la Istru! Deci, s? accept?m ?i eventual s? prelu?m spiritualitatea voastr? cam la fel cum au f?cut romanii cu cre?tinismul. ?i dup? aia… Dumnezeu cu mila! S? se aleag? praful ?i de noi cum s-a ales de Cetatea Etern?.
- La vârsta ta, tân?r? pentru rasa c?reia îi apar?ii, v?d c? ?tii istorie, sper c? ?i de aceea adev?rat?. Nu aceasta este calea Noului Ierusalim din profe?iile voastre, calea refacerii Unicei Împ?r??ii a Cerului ?i P?mântului?
- Începi s?-mi fii simpatic. ?i doctrina, ideologia, religia acestei Împ?ra?ii ar fi, bineîn?eles, antropoteismul.
- ?i cu „new age” ?i „scientologia” ce o s? mai face?i? Stupid? remarc?, dac? l-ai studiat… De ce omul-zeu sau zeul-om ar mai avea nevoie de o religie?
- Bine… Atunci, hai s? d?m c?r?ile pe fa??! Este antropoteismul o teorie, filosofie a supraomului?
- Nu e o teorie, nici filosofie. Nu e nici ?tiin?a, nici în?elepciunea despre om. Antropologia ?i antroposofia, alte discipline se ocup? cu aceasta. Antropoteismul e o stare de a fi, un nivel al autoevolu?iei fiin?ei umane la care aceasta devine con?tient? de divinitatea sa. E autocunoa?tere de sine ca autodevenire ori germina?ie autocunosc?toare.
- Subtitlul c?r?ii e „autocunoa?terea germinativ?”. Produs al propriei crea?ii… Sun? paradoxal, dar, din câte am priceput eu, sunte?i ni?te nietszchenieni antinietszchenieni. Filosoful îl declar? pe Dumnezeu mort, dar antropoteismul îl reînvie f?cându-l om.
- Da, afirm? ?i c?, în tridimensionalitatea noastr?, Dumnezeu este Omul. Sau c? omul e chipul, fa?a terran? a zeului. Prototipul s?u cre?tin este Iisus. În celelalte religii poart? alt nume. S? în?elegem bine, îns?, termenul prototip! De obicei, îl folosim pentru a semnifica un model al unei viitoare produc?ii de serie.
Iisus nu e modelul dup? care urmeaz? seria uman?. Fiecare om, individ e o unicitate, un prototip. Este o esen?? necunoscut? care, prin tr?ire, se autoinventeaz?, un tip propriu numai sie?i. Când începe s? coboare în interioritatea sa abisal?, în sine, spre a se autodescoperi, el se zeific?. Ordinea p?mântean?, instituit? nu se ?tie de c?tre cine, a produs percep?ia denaturat? a turmei umane. Adev?rul e c? în om se une?te cerul cu p?mântul. Deci, el nu tr?ie?te doar în „civitas terra”, o fort?rea?? p?mântean? exterioar? sie?i. ?i nici nu îi este îngr?dit accesul la „civitas dei” de respectarea unor norme impuse din afara sa, codul vostru social. „Sfântul” Augustin poate a primit ordin de la cineva s? separe cerul de p?mânt. Consecin?a a fost dezastruoas?. L-a rupt, îndep?rtat, izolat pe om de esen?a sa divin?. ?i în loc s? mai cread? în sine, dumnezeul care e, i s-a d?ruit un alt Dumnezeu exterior sie?i, fabricat de c?tre voi.
- ?i, m? rog, cine…. ?i de ce avea interesul s? fac? acest lucru?
- Probabil, cei care au inventat ?i Vechiul Testament. Nu puteau nega esen?a sacr? a omului Adam - suflare divin? peste trup divin. ?i atunci, au inventat rebeliunea str?mo?ului biblic împotriva cerului, adic? împotriva sie?i. ?i astfel trupul p?mântean, f?r? esen?a care îi împiedic? stric?ciunea, devine muritor, pieritor. Prin aceast? separare i se dau dou? lovituri. Omul înceteaz? de a mai fi ?i zeu, ajungând o biat? nefiin?? umbl?toare. ?i, mai apoi, i se induce sentimentul unei vinov??ii existen?iale – te na?ti vinovat! De aici, nevoia isp??irii p?catului originar. O inven?ie diabolic? prin care poate fi controlat. Pentru c? dac? i se vântur? iluzia recuper?rii eternit??ii sale prin respectarea unor norme, porunci, legi p?mântene f?cute de al?ii ori urmând un ritual anume ai f?cut din el sclavul perfect.
- Adic?, omul din ziua de ast?zi…
- Intuiesc unde vrei s? ajungi, dar nu generaliza! Noi, zalmoxienii, nu suntem, cum a?i început s? v? teme?i voi, ni?te supraoameni. Suntem haumani, adic? oameni-zeu fiin?e libere, prin luminozitatea lor ziditoare ale Terrei. Moralitatea noastr? e s? ne împlinind destinul, luptând, prin t?ria spiritual?, împotriva neoamenilor - ar?t?ri cu chip de om, dar care nu au nimic divin în ele ?i ne st?pânesc, ilegitim, planeta. Nu contribuie la construirea ei, ci sunt ni?te vampiri care doar se hr?nesc din ea, o sec?tuiesc ?i o distrug.
- ?i ace?ti neoameni suntem noi, ceilal?i!
- De la na?tere, ceea ce numim umanitate a cunoscut un continuu metisaj. Foarte greu îi mai identific?m pe haumano-heraclizii dintre noi. Ceea ce numim oameni, ast?zi, e un hibrid genetic haumano-humanoid. Lor li se adaug? amestecul spa?io-temporal între minoritatea haumanoizilor ?i majoritatea humanoid?. Cine poate s?-i mai diferen?ieze pe haumanoizi de turma humanoid?? Cu rasa voastr? lucrurile stau altfel, înc? nu am ajuns s? v? studiem suficient. S-ar putea ca asta s? v? îngrozeasc? cel mai mult, ceea ce dori?i s? ?ine?i ascuns!
- Voi ?i odraslele voastre haumanoide sunte?i ?ia bunii, oamenii p?mântului. Noi, ceilal?i suntem ni?te venetici, care v-am uzurpat dreptul de st?pâni ai Terrei. Mai concret, v-am luat p?mântul ?i v-am f?cut sclavii no?tri.
- Humanoizii nu sunt odraslele noastre, chiar dac? accidental ne împerechem cu ei. Voi i-a?i produs în laboratoarele genetice. Sunt ni?te clone lipsite de fiin?? eonic?. Dar î?i place s? simplifici ?i s? exagerezi! ?elul nostru moral e s?-i identific?m pe ace?ti neoameni, ca ?i pe cei care îi controleaz?, poate reptilienii sau altcineva, ?i s?-i împiedic?m s? ne mai ucid? planeta. Care e ?i a lor. Vechea discu?ie nietzschenian? legat? de om, „ultimul om” ?i „supraom” se reduce, în fapt, la actuala confruntare dintre om ?i neom.
- Omul ai fi tu… ?i neomul, sigur, arat? ca mine! Dar v?d c? ne cam asem?n?m…
- La înf??i?are, da! Îns?, nu suntem întocmai! Neomul este f?ptura ce paraziteaz? corpul planetei, încercând, voit sau incon?tient, s? estompeze lumina omenescului din care aceasta se hr?ne?te spre a deveni soare. Cu certitudine, nu rasa haumanoid? o va aduce la str?luminare, dar spiritualitatea noastr? reprezint? un moment specific, necesar al devenirii ei. Nimeni altcineva nu poate aduce ceea ce îi ad?ug?m noi!
- ?i cine crede?i c? sunte?i?
- Voi a?i scris în Biblie! Suntem urma?ii celor alunga?i din eden. Ni s-a luat nemurirea, dar noi am înv??at s? nemurim prin procrea?ie ?i s? ne construim un alt rai, chiar dac? e doar iluzoriu. Suntem supravie?uitori ai potopului. Prin Iisus am fost r?stigni?i, dar ne-am f?cut din cruce altarul iert?rii. Noi, omenirea aceasta, suntem mielul din care neomenia se osp?teaz?. Suntem to?i ace?tia ?i ceva mult mai mult! Un „altceva” care dore?te convie?uirea pa?nic? cu ceilal?i.
- Pa?tele asta înseamn?? Pa?te?i cumin?i pe o paji?te verde, neap?rat nepoluat?, a?teptându-l pe unul de-al nostru care s? v? duc? la t?iere într-un abator cât mai igienic ?i performant.
- Î?i place s? metaforizezi, dar gura p?c?tosului, zice-se, adev?r gr?ie?te. Un fel de abator uman e lumea pe care o visa?i…
Poate acesta ne e rostul, s? d?ruim planetei p?timirea noastr?! Prin ea ne purific?m karma personal? ?i ne înc?rc?m fiin?a eonic? cu sacralitate. Nu facem altceva decât s? mergem pe calea sfin?eniei. Dac? am proceda altfel am fi ca neoamenii. În termeni biblici, noi suntem abelieni, voi cainii!
- Tran?ant? delimitare, exploata?i ?i exploatatori cum ar zice Marx! Voi p?timi?i, noi huzurim…
- Nu, neap?rat! Dar c? nu ave?i grij? mai mare decât s? v? desmierda?i trupescul nu exist? îndoial?. P?timirea ne elibereaz? de demonicitatea intrinsec? ?i tocmai de aceea, prin ea ne e salvarea.
- Bie?i robi ai cre?tinismului!
- Cre?tinismul ne-a indus în mental reprezentarea diavolului, satanei drept un personaj distinct, foarte bine conturat ca o eminen?? a r?ului. Nu exist? asemenea entit??i în afara noastr? – eminamente întruchipare a r?ului. Nici voi nu sunte?i asta! Am vedea-o ?i ne-am feri de ea! Nu am mai putea fi ispiti?i, am face disocierea: „eu sunt ?la bunul, tu e?ti ?la r?ul”.
- Încerca?i s? v? ?ine?i departe de maniheism pentru a nu pica în capcanele lui…
- Ademenirea e posibil? pentru c? fiecare suntem purt?tori de demonicitate. Prin aceasta dracul are u?a deschis? c?tre fiin?a personal?. P?timirea înseamn? eliminarea, pic cu pic, a demonicit??ii din noi, autocur??ire prin care închidem u?a r?ului. Când vom reu?i înseamn? c? am atins starea de sfin?enie.
- Ce nevoie mai ave?i, c? doar, prin str?mo?i, veni?i din „?ara zeilor” ori „?ara sfin?ilor”?
- Începi s? te aprinzi, ai trecut de la ironie la sarcasm! Nu vom mai fi ?i r?i ?i buni, ci numai buni. Dar, prin aceasta nu ne-am încheiat devenirea cum suntem tenta?i s? credem. Continu?m s? r?mânem prizonieri, ni?te sclavi în serviciul binelui.
- Cum? Nici ?ia bunii nu v? mai place s? fi?i?
- Dac? binele e st?pânul nostru nu înseamn? c? ne-am eliberat. Divinitatea e deasupra binelui ?i r?ului. Spre a ne-o recupera, e imperios s? sc?p?m ?i de sub st?pânirea binelui. A face bine înseamn? a pune propria fiin?? în serviciul cuiva. Ne implic?m în destinul acelei entit??i, influen?ând-o prin modelul propriu de a fi. ?i binele e tot o boal? a fiin?ei personale, cu care o contamin?m pe cea c?reia îi facem bine. Ie?irea de sub robia binelui e, poate, mai grea decât eliberarea de tirania r?ului.
- Interesant! ?i cum o s? face?i asta?
- Pentru a sc?pa de r?ul din noi aveam p?timirea. De tirania binelui prin ce ne putem elibera? Nu ?tim, înc? nu am ajuns acolo. Ba, chiar ne e greu s? ne imagin?m, s? concepem c? nu trebuie s? mai fim nici buni dup? ce am încetat de a mai fi r?i.
- În sfâr?it, sinceritatea asta te face credibil, te coboar? printre noi muritorii.
- Smulgerea din ghearele binelui, probabil, este rostul celei de-a doua veniri a lui Messia. În prima ne-a înv??at c? p?timirea e calea eliber?rii de r?u. Aceast? p?timire ne-a fost iadul, din care suntem aproape s? sc?p?m prin eliminarea r?ului din noi. Intrarea în rai se afl? la cap?tul drumului eliber?rii ?i de binele din noi.
Calea ie?irii din iad ne-a ar?tat-o Cristos prin p?timirea crucii. Atunci ne-a spus ceva despre iubire, dar nu ne-a înv??at s? iubim. Ne-a ar?tat, prin exemplul personal, doar cum s? p?timim! Logica ne îndeamn? s? credem într-un al Treilea Testament prin care mântuitorul s? ne arate cum s? iubim.
- Ahaa… ?i acest al treilea testament e antropoteismul!
- Cel mai facil e ca a doua venire s? ne-o imagin?m, raportându-ne la modelul primeia. Dar atunci noi vom fi cu totul al?ii. Ni?te entit??i în afara r?ului, care îns? nu ?tiu cum s? scape din sclavia binelui. Ie?i?i de sub orbirea r?ului, sigur, vom avea o alt? perspectiv? asupra propriei deveniri. Nu vom mai fi ni?te infirmi pe care Cristos s? îi duc? de mân? pe calea salv?rii de r?u. Acesta a fost cre?tinismul: vederea c?ii ?i parcurgerea ei, urmând lumina cristic? spre a ie?i din imperiul r?ului.
- De acord. Când to?i cei pe care tu îi nume?ti oameni vor ajunge acolo ?i-a îndeplinit menirea ?i trebuie s? dispar?. Zice?i c? v? apropia?i de cap?tul p?timirii, deci ?i cre?tinismul e la final. Cum voi, zalmoxienii, sunte?i ni?te avangardi?ti, c?l?uz? pe drumul eliber?rii de bine cine v? va fi?
- Calea eliber?rii de bine va duce c?tre interioritatea noastr?. ?i pe acest drum, fiecare, anterior eliberat de ispita demonicului, ne vom fi propriul messia. Într-o lume a r?ului, Cristos, personificare a cristului din fiecare, propunea drept alternativ? la demonicitate, iubirea aproapelui „ca pe tine însu?i”. Era o înfrânare a r?ului din tine spre a nu-i afecta pe ceilal?i. Acum, când nu mai e?ti ispitit s? faci r?u, iubirea trebuie s? se focalizeze c?tre tine însu?i.
În era Testamentului cre?tin iubirea de sine, c?reia impropriu i se spunea egoism, viza preocuparea, adorarea propriului trupesc. În aceast? nou? er?, a ie?irii din imperiul binelui, calea p?timirii este înlocuit? de cea a antropoteiz?rii. Iubirea, coborând în adâncurile proprii se elibereaz? de iluzia trupescului ?i se va îndrepta c?tre fiin?a persoanei care e?ti. Tenta?ia de a te împreuna, identifica, contopi cu fiin?a – imagine, memorie a fiin?ei eonice – va reprezenta adev?ratul egoism. Ego-ul nu înseamn? ata?amentul pentru muritoarea exterioritate trupeasc?, ci fa?? de propriul eu – esen?? necunoscut? a persoanei p?mântene.
- Te urm?resc atent… Dar e?ti cam alambicat!
- În rai, str?mo?ii biblici nu aveau nevoie s? m?nânce din fructul interzis. Pentru c?, afla?i în nemijlocita apropiere a Tat?lui, ei se hr?neau din duhul acestuia. Tot timpul s?tui, adic? plini cu duh, nu aveau con?tien?a golului, a foamei. Hr?nindu-se cu m?r în loc de duh, ei nu se mai satur?. Î?i pierd plin?tatea. Simt senza?ia golului, a foamei. Astfel ajung ?i la con?tien?a goliciunii lor trupe?ti. Nu mai sim?eau pe ei îmbr?c?mintea duhului.
- Recunosc c? îmi place… E?ti original!
- Hrana duhovniceasc? le conferea nemurirea. Pierzând-o, goli?i de duh ?i de posibilitatea de a se mai hr?ni din el nu sunt altceva decât ni?te fiin?e uscate. Traiesc, hr?nindu-se din munca lor, dar nu mai sunt vii. Misiunea mea ?i a celor ca mine e s? ajut?m aceste fiin?e-nefiin?? s? înceap? a se hr?ni s?n?tos. Adic?, s? se elibereze de disconfortul existen?ial al goliciunii ?i s? recapete plin?tatea de sine. Le înv???m cum s? se umple cu duh, s? se împlineasc? prin întregire spiritual?. Nu prin exagerate acumul?ri materiale, pl?ceri sinuciga?e ?i efemer? glorie! Mergând pe aceast? cale, poate, într-o zi î?i vor recupera via?a.
Acest lucru le spunea, la vremea sa Cristul, dar cei mai mul?i nu-l auzeau. ?i continu? s? nu-l aud? chiar mare parte dintre cei care, ast?zi, î?i zic cre?tini. Nu ?tiu dac? poate fi ceva mai grotesc decât aceast? l?comie de l?cust? ce a cuprins pe mul?i dintre p?storii turmei – preo?imea. A-?i negustori harul e a doua r?stignire a lui Iisus!
- ?i voi… Voi de unde ave?i plin?tatea duhovniceasc??
- ?i-am mai spus, noi suntem altceva ?i altcineva! ?i tocmai asta vre?i voi s? afla?i.
- M? rog, s? revenim! Iisus - omul a str?b?tut ?i acea a doua cale… a eliber?rii de bine?
- Prin p?timirea pe cruce Cristos s-a eliberat de r?u, f?când posibil? învierea din mor?i. În actualul stadiu evolutiv, din perspectiv? spiritualist?, noi, zalmoxienii, suntem ni?e mor?i ce ne îndrept?m, prin debarasarea de r?u, c?tre înviere. În?l?area cristic? semnific? ridicarea ?i deasupra binelui. Ajungerea la cap?tul antropoteiz?rii va reprezenta finalul autodevenirii terrane, momentul în care civiliza?ia uman?, haumanoid?, s-a autodes?vâr?it ?i se înal?? spiritual c?tre devenirea într-o alt? ciclicitate astral?.
- Bine, bine… modelul prezentat e valabil pentru voi, haumanii. Noi ceilal?i, neoamenii, avem vreo ?ans??
- Unica ?ans? a planetei e s? v? sinucide?i to?i, pân? la ultimul ori s? reintra?i pe f?ga?ul devenirii. Actuala voastr? filozofie este: „o clip? ce frumoas? e?ti, r?mâi!”. Compl?cându-v? în aceast? iluzorie fericire, în termeni nietzschenieni, sunte?i „ultimul om”, de?i v? considera?i cei mai ceimai. Dac? ve?i fi în stare s? v? sustrage?i acestui hedonism… Prezen?a mea aici e dovada credin?ei în puterea voastr? de a v? înscrie pe trendul salvator. Acum ne urâ?i, dar sper s? apuc vremea când ve?i începe s? ne accepta?i.
- Deci, asta e… Încercând o compara?ie cu trecutul, voi a?i fi ast?zi cre?tinii h?itui?i prin catacombe, iar noi aristocra?ia roman?. A?tepta?i un edict de recunoa?tere a voastr?.
- Gre?e?ti! Parafrazând ni?te vorbe ale unui înainta?, afl? domnul meu c? existen?a noastr? se afirm?, nu se discut?! De ne vre?i ori nu, noi suntem aici ?i acum ?i mâine pân? ne încheiem evolu?ia terran?. Nu avem nevoie de un edict, cum nici planeta nu are nevoie de un atestat ca s? existe. Precum Cristos, într-o zi ne vom în?l?a ?i atunci aceia care ne jertfesc acum vor ajunge s? p?timeasc? în locul nostru. Ce s-a ales de evreime ?i de Templu dup? r?stignirea lui Iisus? Parc? un blestem o urm?re?te pretutindeni. La fel ca „poporul ales”, ve?i începe s? urca?i greul drum spre golgota salv?rii.
- Au dreptate cei care v? consider? ni?te bie?i nebuni inofensivi. Unii se cred Napoleon, voi Cristos. Acea „europontic?” trebuie s? fie un azil. Ceva în genul insulei lepro?ilor de odinioar?.
- Reac?ia ta, absolut natural?, exprim? gradul de înapoiere spiritual? în care v? afla?i. Auzindu-te ar trebui s? te cutremuri! Atunci când l-a?i crucificat pe Iisus, de ce a?i f?cut-o? Pentru c? l-a?i considerat nebunul care, afirmând c? el este Dumnezeu, a comis o blasfemie. E?ti cult ?i po?i s?-?i dai seama c? în dou? milenii aproape nu a?i evoluat.
- Am r?mas acelea?i ipocrite brute, ni?te ana ?i caiafa m?cina?i de dorin?a de a v? pironi pe voi pe o imaginar? cruce…
- Noi ca noi… Mai grav e c? acum vre?i s? r?stigni?i planeta! Nu de grija noastr? facem ceea ce facem. Interpretarea cre?tin? a simbolisticii cristice e fals? ori r?uvoitoare. Biserica afirm? c?, prin jertfa sa, Iisus ne-a salvat de p?catul originar. Cu condi?ia – s?-l iubim ?i s? credem în el. Las?, îns? ambiguitatea Iisus ?i Cristos. Pe cruce nu a p?timit cristos – dumnezeul, ci iisus – omul. ?i nu a f?cut-o pentru ceilal?i, pentru c? isp??irea e o chestiune personal?, ci pentru sine. Modelul reu?itei, al transform?rii omului în crist e pentru noi. Pe Iisus p?timirea prin cruce l-a înviat, redându-i divinitatea cristic? din sine. Dar, totodat?, identificându-se cu instrumentul torturii – crucea, a sacralizat-o prin jertfa sa. Crucea ne este calea recuper?rii nemuririi!
- Sunte?i absolut ilogici! Ne acuza?i pe noi c? suntem neoameni când v? crucific?m. Dar, în acela?ii timp, recunoa?te?i c? ave?i nevoie de crucificare din partea noastr?. Dac? noi nu v? r?stignim mai pute?i deveni cruce? V? mai pute?i recupera eternitatea?
- Cât cinism! Mentalitate tipic? pentru c?l?u. A ucide e meseria, datoria lui. Dac? v? complace?i în a fi asasini înseamn? c? a?i ales calea sinuciderii.
Fiecare, vorbesc de oameni, ca persoan? p?mântean?, suntem simultan ?i iisus – trupescul ?i cristul – fiin?a. Prin p?timire, trupul se purific?, devenind cruce. Dar nu un alt instrument al torturii. Ci o form? prin care ne putem canaliza energia, eliberat? de corpuscularitate, a iubirii pe orizontal? c?tre fiin?a persoanei – cristul în adormire, dar ?i pe vertical? c?tre fiin?a eonic?. Devine astfel posibil?, prin iubire, unirea cristului p?mântean cu cristul ceresc. Adic?, învierea prin învingerea a ceea ce numim moarte p?mântean?. Când fiecare vom deveni o cruce vom fi sacri, dincolo de bine ?i r?u. Deasupra tiraniei r?ului ?i a ispitei binelui.
- R?stignirea o ve?i converti în autocrucificare, c?p?tând forma sacr? ce va face posibil? în?l?area, finalul autodevenirii p?mântene. ?i cât va dura t?r??enia asta a crucific?rii voastre spirituale?
- Cât va fi necesar pentru ca actuala form? trupeasc? s? capete form? eonic?. Nu-mi plac citatele, dar o s?-?i dau unul, pe care sper s? îl recuno?ti. „C?ci trebuie ca trupul acesta supus putrezirii, s? se îmbrace în neputrezire, ?i trupul acesta muritor s? se îmbrace în nemurire”.
Calea devenirii noastre e clar?. Acum suntem r?stigni?i, dar mâine vom fi crucea. Nu crucea pe care vor fi jertfi?i al?ii – altar, ci templu, întruchipare a trupului difuz (Totul) al lui Dumnezeu. Prin p?timire ne destrup?m p?mântean spre a ne întrupa ceresc. ?i la fel ca la începuturi se va reuni, din nou, în fiecare fiin?? eonic? cerul ?i p?mântul.
- Mul?umesc, chiar încep s? m? luminez! Când Dumnezeu v? spunea s? nu face?i biserici somptuoase - trupul lui Iisus, avea în vedere acest moment al destrup?rii, al d?râm?rii ei. Fiecare, prin trup, sunte?i o biseric? în care odihne?te fiin?a p?mântean?. Spre a atinge forma eonic? ce v? permite unificarea – crucificarea spiritual? v? d?râma?i în fiecare zi aceast? biseric?. Atunci, cu cât v? facem p?timirea mai grea v? ajut?m, v? provoc?m s? gr?bi?i acest proces al destrup?rii…
- Din nou cinic… Dar, procedând a?a, vou? ce v? face?i? Acum sunte?i mai mult r?i, îns? ?i buni. Evolua?i în sens invers, ajungând s? nu ai pute?i face absolut nici un pic de bine. Cu cât deveni?i mai r?i, v? sinucide?i mai rapid ?i mai sigur. Ca întruchipare a r?ului absolut, ve?i înceta de a mai exista. V-a?i pierdut ra?iunea de a mai fi - lupta împotriva binelui. Victoria total? a r?ului e sinuciderea voastr? total?. V? întreba?i de ce nu folosim ?i noi violen?a. Pentru c? nu ne st? în fire ?i nici nu e necesar. Cum am mai spus, mergând pe calea r?ului v? autoextermina?i. Exist?, îns?, riscul s? face?i la fel ?i cu planeta. Aceasta ar fi apocalipsa lui Ioan! ?i atunci, prefer?m s? v? ajut?m s? alege?i calea renov?rii spirituale, mergând c?tre bine.
- Iar nu m? pot ab?ine de la compara?ii cu trecutul. Sunte?i ni?te iisu?i veni?i s? ne salva?i pe noi, ale?ii dumnezeului nostru – un soi de evrei! Vorbeai de cinism, dar ce spui de ipocrizie? Mai bine, da?i jos m??tile! Abia a?tepta?i, în numele unor drepturi ancestrale, s? ne lua?i locul. Iisus se vroia împ?ratul iudeilor, de aia Irod a f?cut ce a f?cut!
- V? e greu s? pricepe?i c? nu toat? lumea e ca voi. Nu v? pute?i dezice, ceea ce e imperios pentru autosalvare, de str?mo?ul vostru reptilian. Etica noastr?, antropoteist?, înl?tur? dihotomia bine-r?u. ?arpele, ademenind-o pe Eva cu m?rul ?tia el ce ?tia, nu o f?cea din dragoste pentru om. Ispitirea era o instigare împotriva divinit??ii din el, spre a-l face mai slab. Voia s?-i uzurpe lui Adam locul de „prin?” al Împ?r??iei cerului ?i p?mântului, în calitate de fiu al Fiin?ei supreme. Acesta presimte primejdia, dar prea târziu ?i de aceea îi r?mâne mu?c?tura în gât – m?rul lui adam pe care fiecare hauman îl avem.
- De ce nu vroia Dumnezeu ca omul s? cunoasc? binele ?i r?ul? Nu era aceasta o îngr?dire a liberului arbitru?
- R?spunsul e simplu: pentru omul ce tr?ia în comuniune cu zeul r?ul nu exista. Apare când Fiul, prin neascultare, rupe leg?tura fiin?ial? cu Tat?l. Atunci î?i descoper? corporalitatea (goliciunea) ?i î?i deturneaz? interesul c?tre ea – pl?cerea tem?toare a sexualit??ii ?i ipocrizia frunzei, l?comia îmbuib?rii, setea de putere etc. Alungat fiind, Adam e trimis s? tr?iasc? fapta sa spre a-i cunoa?te consecin?ele nefaste ?i a înv??a din ea. Prin urma?ii s?i, el va ajunge s? descopere diferen?a dintre r?u ?i bine. R?ul e tot ceea ce corupe, e preocuparea individualist?, aproape exclusiv?, pentru corporalitate – pl?cutul ?i utilul trupesc, chiar afectându-i pe ceilal?i; binele era efortul ajungerii la voin?a ?i puterea spiritual? prin care î?i putea recupera dimensiunea zeiasc? ?i implicit nemurirea – mântuirea.
- ?i v?zându-l pe om cum, dup? câteva milenii, înc? bâjbâie între a deosebi ?i alege între bine ?i r?u vine Cristos, prin Iisus.
- Na?terea dumnezeirii prin om îi ar?ta acestuia c? are puterea de a trezi fiin?a din sine, aflat? în adormire. E o atestare, demonstra?ie c? fiecare om la venire, prin na?tere, e un crist. Tr?irea în comunitatea p?mântean?, cu dogmele ?i manipul?rile ei, o scufund? în abisul uit?rii de sine.
Preocupat s?-?i asigure, prin efort propriu, existen?a material?, ajunge la un asemenea grad de dec?dere încât s? cread? c? el este cel care se constat? în oglind?. Cu aceast? fals? identitate încearc? s? se impun? în fa?a celorlal?i, activându-se în el distrug?toarea voin?? de putere, care îl transform? într-un pr?d?tor. Rareori mai g?se?te momente de medita?ie în care s? se priveasc? în adâncuri. Habar nu are c?, sedus de exterioritatea sa – micimile lume?ti, el p?time?te. Chiar ?i atunci când se consider? împlinit ?i fericit!
P?timirea e zbuciumul s?u incon?tient între nelini?tile instinctualit??ii ?i fascina?ia misterului. Rezultanta e preocuparea exagerat? de a-?i face p?timirea cât mai pl?cut?, din crist devenind, f?r? s? bage de seam?, f?ptur? demonic? ce încearc? s? instituie, prin minciun? ?i violen??, propria ordine în spa?iul existen?ial. Nevoia ira?ional? de a-?i extinde spa?iul personal în dauna celorlal?i face din el un r?zboinic cuceritor.
- Mdaa… ?i foarte târziu constat? c? gustul fructului oprit nu e promisul elixir, menit s?-l fericeasc? într-o lume a binelui ?i r?ului.
- În ciuda numeroaselor defini?ii pe care ?i le d? fericirii, el r?mâne un iremediabil nefericit. Înstr?inarea de sine ?i spaima de iminen?a mor?ii îi declan?az? cunoscuta grea?? ce face, cu adev?rat, din el un bolnav incurabil, incapabil de a se smulge din ce?oasa dilem? existen?ial? bine - r?u.
E vorba de acea tensiune, conflict ontic generat de imposibila coabitare pe termen lung între puritatea, perfec?iunea în sine a fiin?ei – Eului ?i dizarmonia material? a trupescului. E nevoie de credin?? în puterea sa zeiasc? ?i de iubire spre a vedea Calea c?tre Adev?r ?i Via??. Aceasta constituie esen?a acestei morale – acolo unde exist? con?tien?a sinelui ?i iubire nu mai este loc pentru r?u.
- Încep s? m? lini?tesc. Nu reu?i?i s? dep??i?i limitele cre?tinismului ?i, deci, ve?i fi la fel de neputincio?i ca el. Sper s?-i repeta?i ?i toate gr?z?viile, monstruozit??ile spre a deveni de-ai no?tri.
- Pare cre?tin?, dar etica noastr? nu are nimic mistic, e zalmoxian?! Egocentrismului instinctual, cultivat, încurajat ?i din afar?, i se opun natura, firea divin? a omului împreun? cu iubirea aproapelui ca pe sine însu?i. Spre a te salva, nu trebuie s? crezi într-un Dumnezeu personificat din afara ta, ci s? crezi în tine. Probabil c? pe acest Dumnezeu personificat aflat în afara ?i deasupra omului l-a declarat mort Nietzsche. Numai astfel redevine posibil? comuniunea cu cerul ?i p?mântul, adic? reîntregirea omului. Lucru care, îns?, nu e simplu, necesit? mai multe vie?i p?mântene pentru a o interioriza, con?tientiza.
- Cre?tinismul, ini?ial, recuno?tea aceast? necesitate a reîntrup?rilor, dar, poate din teama c? respectivul model al recuper?rii de sine a omului e prea lent, a exclus-o din dogmatica sa.
- S-a ajuns astfel la abera?ia c? mântuirea e posibil? într-o singur? experien?? p?mântean?. Spre a-?i salva modelul, introduce Biserica – tr?irea în comuniune cu trupul cristic (nu se ?tie care) ?i împ?rt??irea cu acesta prin pasc? ?i vin, for?ând cumva devenirea. Nu întâmpl?tor locul sacru în biseric? – o alt? corabie a salv?rii - r?mâne altarul, care simbolizeaz? jertfa christic? a trupului.
Reminiscen?? eminamente p?gân?, pentru c? divinul din fiecare nu are nevoie de ofrand? spre a ob?ine iertarea. De la cine, de la sine? Simbolistica ascuns? a altarului r?mâne aceea c? doar prin moarte trupeasc? fiin?a se poate elibera ?i în?l?a deasupra condi?iei p?mântene. Cea ce numim moarte p?mântean? e o jertf? adus? de c?tre Sine cunoa?terii de sine prin crea?ie. Trupul, devenit prin p?c?tuire un balast inutil, e l?sat s? putrezeasc?, s? se întoarc? în mineral. O explica?ie cât se poate de profan? pentru vulg.
- ?i, m? rog, voi cum o s? salva?i lumea de p?c?to?i ca mine ?i amicii mei? O s? ne b?ga?i în lag?re de sp?lare a creierului ?i… reeducare spiritual??
- Voi gre?i?i pentru c? vre?i s? face?i din propria persoan? Dumnezeul celorlal?i. Nu în?elege?i c? fiecare î?i este propriul dumnezeu. Cum accede?i pe scara ierarhiei sociale v? ?i împ?una?i dumnezeul celor de pe treptele de mai jos. Face?i din trupescul vostru o fals? sacralitate. V? aroga?i ni?te puteri pe care nu le ave?i ?i v? juca?i cu soarta a miliarde de p?mânteni.
Nu trebuie s? facem nimic din ce spui. Doar s? v? ajut?m s? în?elege?i antropoteismul. Nu trupul, ci fiin?a personal? trebuie s? v? preocupe. Corpul e doar o iluzie, o umbr?, hologram? material? a formei fiin?ei eonice. Nu este nici mai frumos, nici mai urât decât aceasta. În momentul în care persoana se umple cu experien?a p?mântean? a tr?irii, plinindu-?i karma, fiin?a se reîntoarce „dincolo” spre a preg?ti un nou ciclu al reîntrup?rii ce se va relua pân? la autodes?vâr?ire.
- P?i… Prin dogma judec??ii de apoi, cre?tinismul cam recunoa?te finalitatea acestei ciclicit??i a c?rei apoteoz? e un altfel de trup ve?nic al omului.
- Obsesia asta pentru ve?nicie – încremenire, nu pentru devenire! Eternitatea nu e o stagnare, ci o infinit? devenire. Ve?nicia trebuie în?eleas? drept o dialectic? a schimb?rii, o c?l?torie perpetu?, o „vizit?” a Sinelui prin sine. Noul trup va fi o form? mai apropiat? de perfec?iunea divin? - forma fiin?ei eonice. Exact starea în care se afla Cristos în momentul în?l??rii, când pleca s? evolueze într-o alt? dimensiune c?tre o alt? form? eonic?. Acesta e în?elesul cuminec?turii, contopirea fiin?ei persoanei cu fiin?a eonic?, nu acela de jertf? canibalic?, ancestrala ofrand? adus? lui Baal.
- Dup? spusa ta, omul nu e decât o fotografie de moment, în dimensionalitatea terran?, a acestei deveniri.
- Spre a-l motiva întru mântuire, cre?tinismul îi arat? biciul sau z?h?relul. În func?ie de reu?it? sau e?ec, „dincolo” ajungi în rai ori în iad. Simbolistica crucific?rii este cât se poate de evident?: moartea trupeasc? aduce cu ea ?i extirparea r?ului. Numai c? p?catele trupe?ti contamineaz? fiin?a persoanei – Eul. ?i toat? „zgura” adunat? e decantat? în fiin?a eonic?, schimonosindu-i forma. În func?ie de cât r?u ai adunat în vie?ile anterioare te vei na?te într-un trup mai armonios ori mai urât. Eticul se contope?te cu esteticul. Credem c? binele exprim? esen?a moralit??ii, dar ?i frumosul e categorie etic? cu aceea?i demnitate. Nu întâmpl?tor se spune c? cei urâ?i la suflet sunt urâ?i ?i la chip!
- M? privesc în oglind? ?i constat c? nu ar?t tocmai dizgra?ios. S? însemne asta c? nu sunt chiar a?a de p?c?tos?
- În actuala întrupare ai venit cu o karm? armonioas?, semn c? în ciclul precedent ai fost mai bun. Cine ?tie, poate e?ti chiar unul de-al nostru r?t?cit printre ei. Ai grij? ce faci acum, în actuala experien?? de via??! P?c?tuirea, tr?irea în r?u schilode?te trupul viitor, virtutea îl înfrumuse?eaz?. De aceea, virtutea reprezint? ?i categorie estetic?.
O u??, greu de descoperit, a înc?perii ce avea forma unei capsule cosmice se deschise silen?ios. Prin ea ?i î?i f?cu apari?ia un ins cu statur? de pigmeu mai dezvoltat, o fa?? p?trat? din care ie?a un nas coroiat ca un cioc de pas?re de prad?. De o parte ?i cealalt?, doi ochi mici, apropia?i a c?ror culoare amintesc de cei ai unei reptile. F?r? s? salute ori s? se prezinte intr? direct în discu?ie.
- Fii atent, ri?ti s? intri într-o mare contradic?ie. Cum po?i explica existen?a ?i presta?ia demonilor cu chip angelic?
- Ohoo, ?i aici u?ile au urechi! Demonicitatea e în fiecare, în grade diferite. Cristul din noi îi este cenzura, el este cel care o las? s? se manifeste, exprime. Ce s-ar fi întâmplat cu Iisus dac? se l?sa ispitit de demon? Din p?cate, devenirea întru bine nu este ireversibil?. Avem printre noi iisu?i care, dup? ce au umplut oala binelui, îi dau cu piciorul ?i o vars?. Repet, trupul este templul în care s?l??luie?te fiin?a ?i rostul tr?irii e purificarea lui prin „îmb?ierea” în orizontul binelui. Mântuirea înseamn? ferirea (înfrânare) de întinare prin dorin?e de?arte, pl?ceri ?i false nevoi ori aspira?ii. Spre a le alunga pe acestea se poate intra în templu ?i cu biciul.
- Aluzie la gestul lui Iisus… Vrei s? spui c? autoflagelarea e o solu?ie?
- Trezirea cristului e o problem? a fiec?ruia. E împotriva firii s? intervi din afar? ?i s?-i faci tu treaba unui del?s?tor. Nefericirea actualului model de via?? cre?tin e c? tocmai asta se întâmpl?, încercând s? facem bine. Ne substituim efortului personal cu care respectivul e dator propriei fiin?e. Exist? bolnavi ?i nu pot fi vindeca?i, preluându-i tu boala.
- Dar despre urâ?ii angelici ce mai po?i spune?
- Tot respectul pentru ei! Au gre?it în întrup?rile anterioare, dar sunt pe drumul cel bun. Se str?duiesc s?-?i repare fiin?a eonic? de deform?rile, stric?ciunile produse anterior prin sl?biciunea ?i nechibzuin?a lor. Vor rena?te mai frumo?i! Depinde ?i de mediul în care se petrece experien?a tr?irii. Po?i s? te na?ti frumos într-un ambiental social urât. E un test prin care î?i verifici rezisten?a la ispit?. Dac? e?ti normal printre nebuni, ei te vor considera pe tine anormalul. Spunând adev?rul unor mincino?i ori pro?ti ri?ti ca tu s? pari a?a în fa?a lor. T?ria eului const? în a nu face concesii, a nu abdica, murd?ri statuia care e?ti. Dar constat c? deturnezi discu?ia, încercând s? m? determini s? fac pe moralistul. Nu am asemenea veleit??i! Mai bine mergi la biseric? ?i ascul?i o predic?. Eu prefer s?-i conving pe cei din jur prin puterea exemplului, nu prin vorbe.
- Înc? o diferen?iere major? fa?? de cre?tinism? Zicala sa e: „f? ce zice popa, nu ce face popa!”.
- Nu m? ispiti satan?! Îmi întinzi o capcan?, doar, doar voi mu?ca din momeala anticri?tilor. Cre?tinismul e zalmoxianism pe care voi l-a?i confiscat, l-a?i deformat aservindu-l intereselor voastre planetare, iar apoi l-a?i d?ruit prostimii sub forma unei pove?ti. Cum „poporul ales” era manipulat prin dumnezeul lor care, potrivit testamentului lui Avram ?i Moise era numai al lor, trebuia s? li se d?ruiasc? ?i neamurilor un dumnezeu mistic. Prin fondul s?u zalmoxian, în cea mai mare parte el e valabil ?i are un rol esen?ial în odiseea recuper?rii de sine a omului. În istoria cre?tinismului, majoritatea „ereziilor” au fost încerc?ri de a-l men?ine în matca zalmoxian?, dar conciliile mai mereu au câ?tigat. Pân? când zalmoxianismul n-a mai existat! La fel ca tracii - enoria?ii s?i, cei mai numero?i dup? inzi. Al c?ror brahmanism de mai târziu era un rahmanism la fel de zalmoxian.
- Sus?ine?i c? trupul acesta material, rezultat al succesiunii de încarn?ri se va dematerializa, eteriza treptat pân? va ajunge o form? diafan?, un fel de hologram? energoinforma?ional?. Mai direct spus, un fel de proiec?ie luminoas?, virtual? a formei fiin?ei eonice.
- V?zut dinspre sensibil, trupul pare, o proiec?ie material? – umbr? întunecat? a formei fiin?ei eonice, o devoalare a fotonicului în lumea corpuscular?. Structura persoanei nu se reduce, îns?, numai la acest înveli? fizic în jurul eului. Mai sunt ?i alte straturi subtile prin care eul interac?ioneaz? cu cerul ?i cu p?mântul. C?tre senzorial vorbim de corpul material, corpul eteric ?i corpul astral. C?tre extrasenzorial sunt alte trei înveli?uri spirituale. Dar, poate c? e mai corect s? te înfrup?i direct de la „teosofia” ori „?tiin?a ocult?” ale lui Rudolf Steiner.
Nu a? vrea, îns?, s? relu?m discu?ia de la cap?t. Repet… Când, c?tre finalul ciclului p?mântean, corpul va fi eliberat de aceste impurit??i, prezen?e ale r?ului ?i binelui, nu va mai fi necesar? crucificarea lui simbolic? - moartea p?mântean?, deoarece stratul acesta fizic al trupului a devenit str?veziu. Reamintesc, ce numim noi „moarte” e doar o r?stignire simbolic?. În actualul stadiu p?mântean al devenirii, forma noastr? eonic? e profanat? de acest „bine-r?u”, ce ia aspectul materialit??ii. Spre a nu le duce cu sine când transport? experien?a tr?irii, eul se debaraseaz? de înveli?ul sensibil. Acesta merge în p?mânt unde, prin procese biochimice, se integreaz? mineralului.
- ?i… Isp??irea dependen?ei de „bine-r?u”, prin reîncarn?ri, înseamn? o continu? degradare a materialit??ii trupe?ti.
- Întocmai, autoevolu?ia terran? înseamn? o continu? ruinare a trupescului! Dar, reamintesc, prin descompunerea (moartea) corporalului senzorial e jertfit? iluzia, umbra fiin?ei, via?a adev?rat? continuând „dincolo”. „Acolo” ?i „atunci” muritorul p?mântean - persoana, va deveni etern ca form? a fiin?ei eonice. Experien?a p?mântean? înseamn? tr?irea senzualit??ii, s?la? al „r?u-binelui”, spre a în?elege de?ert?ciunea, efemeritatea ?i a ne antrena s? dep??im ispita. Rostul succesiunii de reîncarn?ri este tocmai acela de a ajunge la purificarea trupeasc? ce face posibil? comuniunea cu fiin?a. Nu înseamn? renun?area la trebuin?ele bazale, la necesit??ile naturale ce garanteaz? buna manifestare a organicit??ii. Dar aceast? hran? a organicit??ii se diminuiaz? pe m?sura apropierii de fin?ialitate. Ea este înlocuit? progresiv de hrana duhovniceasc?.
- Hmm… Atunci pathosul, ca manifestare incon?tient?, nu este voin?? de putere, ci elanul vital, ira?ionalitatea ce asigur? configurarea, s?n?tatea ?i vigoarea trupeasc??
- Din cauza acestei nenorocite voin?e de putere nu pute?i evolua spiritual… Doar prin trup devine posibil? intersubiectivarea fiin?ei cu fiin?ele parentale, ce confer? amprentarea apartenen?ei la fiin?a eonic? a neamului, a etniei, a rasei. Tina trupeasc?, s?mân?? a r?ului, impregneaz? fiin?a ?i dup? moarte e decantat? în fiin?a eonic?, alimentând demonicitatea spiritual?. Pân? nu ne purific?m trupe?te aici pe p?mînt, „dincolo” ne vom manifesta ca spirit demonic. Tr?irea r?ului ne epuizeaz? trupe?te ?i ne face muritor. Vom încheia evolu?ia - ?irul reîntrup?rilor p?mântene când vom atinge mântuirea. Ultimul trup p?mântean se va apropia de perfec?iunea ciclului nostru evolutiv terran, forma sa identificându-se cu cea a fiin?ei eonice.
- ?i atunci fiin?a se va reîntoarce la sine, recuperându-?i divinitatea va intra într-un alt ciclu astral evolutiv.
- Acesta a fost al binelui ?i r?ului, deasupra c?rora ne vom ridica la cap?tul autodes?vâr?irii terrane. Probabil, în continuare, vom tr?i alte serii de categorii polare deasupra c?rora trebuie s? ne în?l??m spre a ne recupera unicitatea.
Tocmai aceasta ne arat?, prin în?l?are, Cristos. Unde trebuie s? ajungem la cap?tul ciclului p?mântean: deasupra binelui ?i r?ului. Fiin?a eonic? post terran? va fi amoral?. Nu exist? spirite bune ?i spirite rele, exist? doar spirite demonice care î?i caut? divinitatea. Fiin?a în sine e Dumnezeu. Devenirea Fiin?ei întru sine, în spa?iotemporalitatea p?mântean? ca Om, înseamn? eliberarea ei de aceast? demonicitate specific terran?. Omul nu este altceva decât un demon alungat spre a se întoarce, cândva, acas? ca zeu.
- Pân? atunci va mai curge mult? ap? pe Nil… ?i î?i vor mai schimba de mule ori cursul Amazoanele.
- Întârzierea se datoreaz?, în mare parte, manipul?rilor voastre care ne determin? s? adun?m în experien?a tr?irii p?mântene tot felul de „gunoaie”. Pe care, mai apoi, suntem nevoi?i s? le filtr?m ?i decant?m tocmai prin aceast? organicitate trupeasc?. Trupul e un fel de vidanj? prin care sunt îngropate relele.
- Despre ce manipul?ri vorbe?ti?
- Fii sigur c? nu am în vedere doar aceste false trebuin?e care, zilnic, se induc în mentalul colectiv prin industria reclamei. Ce zice?i de groteasca ma?in?rie electoral? prin care cultiva?i iluzia c? bietul individ e p?rta? la actul deciziei politice? Câte milioane de nevinova?i au pierit în r?zboaiele puse la cale de agenda ascuns? a politicienilor? Ce p?rere ave?i de acest criminal joc cu via?a omului prin inventarea de boli spre a face s? prospere pia?a medicamentelor? Despre specula?ia bancar? ?i bursier? ave?i vreun punct de vedere? M? gândesc, apoi, la ascunderea adev?ratei cunoa?teri prin ?tiin?a oficial? pe care o patrona?i, la intruziunile pe care le face?i în sistemul de educa?ie ?i înv???mânt, la religiile ?i cultele pe care, de mii de ani, le tot confec?iona?i. Mass media spune doar ce vre?i voi, patronii. Ce s? mai zic de falsificare istoriei, c? bietul om habar nu mai are de trecutul s?u.
- Generalit??i! Spune-mi ceva punctual!
- Nu ?i-ar ajunge caietul acela s? le notezi pe toate. Uite, s? ne referim doar la problema aceasta cu trupul! Inocularea iluziei c? el, omul, e doar un trup perisabil, trec?tor provoac? preocuparea primordial? pentru p?strarea cât mai mult a lui. De aici teama de moarte, pe care exploatându-i-o abil po?i face din orice individ tot ce dore?ti.
- A?a este. Recunosc, prin asta suntem geniali! Inventarea mor?ii este, într-adev?r, cea mai diabolic? intrig? împotriva divinului. S? construie?ti un dumnezeu muritor…
- Poate chiar e?ti sincer, nu doar ironic… Dar ei i se adaug? multe alte manipul?ri. ?i m? gândesc la chestia asta cu proprietatea. S?-i induci l?comia de a acumula peste necesar, doar pentru a avea, este o uria?? deturnare de la rostul p?mântean al omului. Dar ?i de la esen?a sa. Nu mai e preocupat s? afle cine este el, s?-?i redescopere sacralitatea, puterile care s?l??luiesc în el ?i s?-?i recupereze demnitatea pierdut?. „A ?tii spre a fi liber” este sufocat de acest nenorocit „a avea cu orice pre? ?i cât mai mult”!
- Goan? dup? avere, pl?cere, confort face din el un bolnav, un neputincios? Eu cred c?, din contr?, d? sens existen?ei, îi confer? un scop. Nu e indiferent ce la?i în urma ta…
- Nu am nimic cu acea urm?, sinteza cultural?, care d? coloratura specific? fiec?rei civiliza?ii. E un paradox îns?, te sacrifici ca s? aduni cât mai mult, bineîn?eles întotdeauna în dauna altora, când „dincolo” iei cu tine cu totul ?i cu totul altceva. Nimic material! A tr?i tot timpul cu spaima mor?ii mai las? loc pentru fericire? Nu e asta „existen?? tragic?”?
- Pe mine v? rog s? m? scuza?i… Dac? dori?i pute?i lua loc aici în fotoliu!
- Nu, v? rog, nu pleca?i! Se anun?? o discu?ie interesant?… A?i abordat o tem? peste care s-a trecut cam repede. De pild?, nu mi-e clar dac? antropoteismul reinventeaz? supraomul.
- Începe s? devin? obositor… Tocmai în jurul acestei idei ne-am învârtit pân? acum! Dar ca s? fiu tran?ant, r?spunsul e da ?i nu. Dac? ne referim la omul acesta dec?zut, care a uitat c? e o fiin?? divin?, antropoteismul îi propune calea reg?sirii, ridic?ri deasupra acestei inautentice st?ri vremelnice. Îl lumineaz? ?i îl îndeamn? s? nu mai fie complice la acest fals mod de existen?? care îl men?ine înl?n?uit într-o invizibil? sclavie.
Dar el nu propune construirea, prin mijloace ilicite, manipulând natura, a unui mamut, a unei enormit??i umane. Îl ajut? pe om s? afle cine este spre a-?i reg?si natura, a-i trezi esen?a - sacralitatea din sine. Nu îi adaug? nimic în plus omului fa?? de ceea ce are el în datul originar. Recuperarea antropoteusului s?u îl face s? con?tientizeze ?i s? simt? cât este de puternic. S? în?eleag? c? „adun?” cerul ?i p?mântul la un loc prin îns??i fiin?area sa, ?i s? nu se mai complac? în a tr?i ca un exilat, deportat în „civitas terrana”.
Când se va sim?i un dumnezeu, starea de antropoteitate, va fi mai puternic, dar ?i mai drept, mai bun ?i mai iubitor! Va fi uria?ul care îi va strivi prin statura sa spiritual? pe pigmeii care aproape uciseser? divinitatea din el. Eliberarea zeit??ii din sine îl va face s? par? un supraom în compara?ie cu sclavul senzualei efemerit??i de ast?zi.
– Nu e aceasta cea mai cras? manipulare? S-ai spui unui nevolnic c? el este zeu… Când stupizenia asta va prinde mul?imile s-a dus dracului orice ordine ?i pace social?!
- Asta e spaima voastr?! Nu va mai accepta s? fie sclav. Nu, nu este manipulare, asta înseamn? a-i deschide ochii, a-l retrezi la adev?rata via??. A-l ridica de starea sa de tr?itor, la starea de vie?uitor. A-i reda con?tiin?a divinit??ii sale. Prin Adam era fiu al zeului, dup? c?derea acestuia a devenit om – ca fiu al Evei. Înseamn? a-l ridica din condi?ia de infirm în care e ?inut.
Manipulare e ce a?i f?cut voi prin ?tiin?? când l-a?i convins c? lumea se reduce doar la cea sensibil? ?i poate fi accesat? numai prin cele cinci - ?ase sim?uri. I s-a indus, „?tiin?ific”, omului c? doar prin aceste cinci ferestre poate evada „dincolo” în necunoscut. Dincolo de ce ofer? ele e misterul ?i cenzura transcendental?. Adic?, îi este interzis s? treac?! Astfel, a?i avut grij? s? ?ine?i cât mai ferecat? poarta dintre el ?i via??. Ne?tiindu-?i eternitatea, se compl?cea în condi?ia de biet muritor sub ascultarea voastr?.
În realitate, transcendentul e în el însu?i, omul are mult mai multe posibilit??i de a penetra ne?tiutul. Iar cenzura nu e altceva decât aceast? fals? psihoz? a spa?iotemporalit??ii. Omul e limitat la timpul ?i spa?iul s?u prezent. Celebrul „hic et nunc”!
- Sus?ine?i abera?ia c? fiin?a uman? e capabil?, în propor?ie de mas?, s? dep??asc? cenzura? Acest lucru, pas cu pas, abia reu?e?te omul de ?tiin??. Mai sunt câ?iva ini?ia?i în ocultism, descenden?i ai marilor ?coli ale misteriilor.
- Alt? minciun? gogonat?! A?i interpus între om ?i divinitate o p?tur? de a?a zi?i ilumina?i. Cei mai mul?i mercenari afla?i, voluntar ori incon?tient, în serviciul vostru. Prin aceasta, i-a?i redus nivelul de aspira?ie. Dac? pân? la cer nu se poate, atunci o s? se mul?umeasc? cu mai pu?in. Visul s?u suprem a fost deturnat, redus la dorin?a de a intra în rândul eltei. A?a s-a ajuns s? nu-l mai intereseze Cerul! Când vreunul reu?a, accidental, s? sparg? bariera ?i s? z?reasc? „dincolo” era aclamat de mul?ime ca profet. Nu ?tia c? în fiecare om agonizeaz? profe?ia!
- Formidabil! Noi suntem de vin?, nu puturo?enia lui c? a r?mas un prost.
- Da… Pentru c? ?i acum vechea în?elepciune o ?ine?i încuiat? cu ?apte lac?te în pivni?ele Vaticanului, prin piramide, în arhive ?i cine mai ?tie pe unde. Ce s-a ales de tezaurul bibliotecii din Alexandria? L-a?i pus la ad?post s? v? înfrupta?i numai voi din el, iar cl?dirilor le-a?i dat foc.
Din când în când, dup? ce informa?ia a fost stoars?, s-a perimat ori a fost desconspirat?, mai da?i la iveal? câte o ciosvârt? sub forma pl?cu?elor sumeriene, t?bli?elor de smarald, manuscriselor eseniene ori nu mai ?tiu a c?ror inscrip?ii maia?e. ?i pe acelea, bineîn?eles, le descifra?i ?i interpreta?i tot voi dup? cum v? convine. Din fericire, acum la intrarea în era V?rs?torului, muntele nostru sfânt, Kogaionul, începe s? vorbeasc?. În zadar tot încerca?i s?-l radiografia?i din satelit ?i pe diverse alte c?i. Nici cu dinamit? n-a?i reu?it. V-a?i convins ce p??i?i! Va r?mâne inpenetrabil pentru voi.
- Suntem abia la început, despre aceasta o s? mai discut?m. Avem tot timpul din lume! Te gr?be?ti cumva? Doar, ziceai, c? suntem cu to?ii nemuritori. Ia lumineaz?-ne, ce e cu autocunoa?terea asta germinativ??
- În leg?tur? cu nemurirea voastr? nu pot s? bag mâna în foc. Dar m? bucur? întrebarea, v?d c? v-a?i preg?tit pentru aceast? prim? discu?ie! Dac? Existul e Totul ?i acesta e Devenire, atunci Omul e inclus în acest travaliu al autocunoa?terii de sine a divinului. Prin aceast? luare la cuno?tiin?? de sine indefinitul se formalizeaz?, cap?t? contur. Aceast? formalizare este crea?ia. Informa?ia iese din sine ?i devine vizibil? ca o reflectare în oglinda neantului. Adic?, divinitatea se germineaz? pe sine. Forma pe care o îmbrac? aceast? germina?ie în tridimensional e omul.
Real, omul acesta muritor apar?ine eternoinfinit??ii. Nici o clip? omul nu e acela?i, adic? încremenire în imaginea sa despre sine. M? numesc Marc, dar în fiecare microsecund? sunt altul. Aceasta este marea iluzie, c? existen?a mea a înghe?at în prezent, aici ?i acum! Gra?ie autoforma?iei, modelului meu educa?ional, ai c?ror autori sunte?i ?i voi, f?r? s?-mi dau seama m-am autoextras din totalitate ?i mi-am conferit identitate. Sunt în afara Totului, în timpul (prezentul) ?i spa?iul meu. Dar e numai o aparen??! În realitate, eu sunt dintotdeauna ?i pretutindeni – pic?tur? în ap?, gr?unte de nisip în munte, voce în t?cere, und? în câmp, foton în lumin?, nuan?? în spectrul color, miasm? în arom?, tangibil în intangibil etc. Scoaterea aceasta a omului din devenirea sa, prin iluzia spa?iotemporalit??ii, e ca ?i cum i-ai injecta unui ?oarece idea c? el este Napoleon.
- S? în?eleg… Traba asta cu spa?iul ?i timpul e tot o manipulare a noastr??
- A mediului, sistemului în care e for?at s? supravie?uiasc? individul uman de la na?tere. În loc s? evolueze potrivit, datului s?u, zestrea genetic?, el se conformeaz? codului social, tiparului inventat de voi. Omul scos în afara devenirii e o fals? entitate, un ceva care nu exist?, o iluzie ce se crede realitate. ?tie c? e muritor în aceast? fals? încremenire, se teme de moarte, î?i pune întreb?ri despre tragica sa existen??. Dar, în ruptul capului, nu po?i s?-l faci s? în?eleag? c?, raportat la prezent, el este o iluzie ?i c? destinul s?u e s? dispar?.
- ?i antropoteismul îl vindec? de aceast? iluzie?
- Încearc?! Lecuit de aceast? himer? a prezentului ?i ajutat s? se autoperceap? în devenirea sa, omul e infinit ?i etern, e Totul sau altfel spus e Devenire, e Dumnezeu. Îns? el a fost instruit, dresat s? cuprind? necuprinsul, redus la lumea sensibil?, doar prin cele cinci sim?uri. ?i atunci se percepe ca fiind doar imaginea din oglind? ?i nu un indefinit în devenirea Totului.
- ?i proiectul vostru e s?-l elibera?i din constrângerea spa?iotemporalit??ii…
- Educat altfel, instruit, ini?iat s? î?i foloseasc? întregul dat, eliberat de himera spa?iotemporalit??ii, el se poate deplasa natural prin ceea ce numim trecut, prezent ?i viitor. Adic?, se poate autovizualiza, c?l?torind prin tunelul devenirii sale. Atunci afirma?ia c? omul e dumnezeu ori invers nu mai e deloc o absurditate ori blasfemie.
- ?i a?a îl duci pe om în lumea magicului. Dizolvându-i identitatea, autoperceperea prezentului, el nu mai are con?tien?a de sine. Cum ai spus devine o pic?tur? pierdut? într-un ?iuvoi de ap?.
- Gre?it! Reintegrat în torentul devenirii sale, prin anihilarea spa?iotemporalit??ii, el nu mai este pic?tur?, o form?, ci este ap? - un fond. Face treptat saltul de la autopercep?ia de pic?tur? la cea de ?uvoi, râu, fluviu pân? ajunge la cap?tul devenirii, la autocon?tien?a c? e ap?. Dintr-o form? relativ? devine un tot etern.
Omul e o fiin?? magic? atâta timp cât se plaseaz? în afara propriului mister. Când reu?e?te, ca urmare a autoevolu?iei, s? se identifice cu propriul mister reintr? în starea sa de normalitate. Puterile magice nu îi mai par ca ni?te daturi excep?ionale prin care contacteaz? extrasenzorialitatea. Îi sunt ni?te aripioare cu care el înoat?, precum un pe?te, prin apa misterului - mediul s?u de a fi.
Ca parte a misterului el se constat?, ?tie cine este nu mai e fr?mântat de actuala problem? existen?ial? a condi?iei sale. Tr?indu-?i doar prezentul ca persoan?, omul se percepe doar frunza ce tremur? de spaima toamnei. Integrat în autodevenirea sa, ca fiin?? el se constat? drept copacul mereu verde, ale c?rui r?d?cini îi r?mâneau ascunse, iar coroana imposibil de cuprins autoperceptiv.
- Vrei s? spui c? puterile magice ale fiec?ruia se trezesc în m?sura în care reu?e?ti s? te conectezi la for?a cosmic?, s? intri în rezonan?? cu ea. Esoterismul personal nu e altceva decât trezirea acestei for?e interioare, arhetipul energo-informa?ional specific care te configureaz? în câmpul morfogenetic. În stare latent?, aceast? for?? necunoscut? îl „locuie?te” pe fiecare, este un foc interior ce pare stins îns?, el, ne?tiut, lumineaz? drumul, devenirea.
- E?ti uimitor! ?i acest drum suntem fiecare ?i ne „parcurgem” în mod incon?tient. Îl avem sau mai bine zis ne avem înscris în palm? ca o hart?, c?reia îi spunem destin. De aceea, când ne na?tem venim cu pumnii strân?i închi?i spre a o proteja, dar în fapt spre a ne proteja. Pentru c? în viitor fiecare aia suntem, „acel” strâns, adunat la sfâr?itul vie?ii anterioare, în palm?. Este identitatea noastr? ne?tiut?. Dac? ne-am putea citi, „vedea” în palm? ne-am recunoa?te pe cel din viitor ca într-o oglind?. Exist acolo dar nu îmi sunt vizibil datorit? încremenirii mele în prezentul spa?iotemporal.
De aceea evolu?m, cre?tem potrivit incon?tientului – fiin?a personal? sau eul, care ne ?ine pe aproape de drum în func?ie de nivelul experien?ei noastre ontogenetice. Ea e înv???tura, în?elepciunea de a ne „citi” acumulat? de-a lungul încarn?rilor anterioare. Prin aceast? con?tien?? a autodevenirii îl reg?sim pe cel care suntem ?i îl materializ?m corporal cât mai aproape de model. Când „murim”, plec?m cu palmele deschise, împreunate ?i întoarse c?tre sine. Ca ?i cum l-am reflecta în oglinda palmelor pe cel care am reu?it s? fim în respectiva tr?ire personal?. Aceast? autoreflexie se decanteaz? în fiin?a eonic? ?i o completeaz?, îmbog??e?te, dezvolt? întru autodes?vâr?ire.
- Ceea ce tu nume?ti, în loc de via??, tr?ire spiritual? e aprinderea acelui foc interior care te va lumina ca hart? a devenirii personale spre a te construi cât mai frumos, mai conform cu modelul - sacralitatea. Magicul e starea de iluminare a h?r?ii personale spre a afla cine vei fi. Cel care reu?e?te s? intre în aceast? stare va risca mai pu?in s? se abat? de la drumul devenirii sale. ?i cum reu?e?ti s? intri în respectiva stare?
- Depinde pe ce treapt? de autoevolu?ie te afli ?i cât de grijuliu ai fost s?-?i în?elegi harta ?i s?-i respec?i înscrisul. Cuvântul, cu înc?rc?tura sa energoinforma?ional?, este amorsa, sc?p?rarea prin care se produce trezirea acestei tr?iri, iscarea focului. Acesta e rolul rug?ciunii, invoca?iei, descântecului. Dar tot prin cuvânt poate fi potolit adus în amor?eal?, în starea mocnit? focul. Asta face blestemul! Descântecul aprinde flac?ra, ilumineaz? harta devenirii ?i face vizibil drumul autoconstruirii de sine a personei. Blestemul trage v?lul, ne deconecteaz? de la for?a cosmic?, întunec? datul din palm?, provocând r?t?cirea drumului, bâjbâiala ?i, firesc, întârzierea ?i deformarea devenirii. Ruga ne încarc? energetic, ne face lumino?i, ne ajut? s? r?mânem fii ai luminii; blestemul ne consum? energia vital?, ne sl?be?te pân? la anhilare puterile esoterice, ne face neputincio?i, ne întunec?.
- Cei care, printr-un mod de via?? inadecvat, pe timpul unei încarn?ri s-au autodeconectat, au atras asupra lor blestemul?
- Doar ?i-au întârziat devenirea. Blestemul ?i-l atrag doar cei care încearc? s? ob?in? ori s?-?i sporeasc? puterile nu pe calea autoevolu?iei, ci prin mijloace ilicite. Credin?a ?i-o înlocuiesc prin ?tiin?e ?i practici oculte. De pild?, cabali?tii!
Ori alchimi?tii, care vor s? înlocuiasc? lumina pierdut? ori la care înc? nu au avut acces a focului viu prin lucirea aurului. De aici nebunia afl?rii pietrei fiosofale spre a transforma orice metal în aur. Ei ?tiu c? f?r? trezirea focul viu nu pot atinge nemurirea. Nu au avut, îns?, r?bdare s? o ob?in?, p?streze prin ciclicitatea fiin?? eonic? – persoan? p?mântean?. Vor încremenire în prezent - nemurire p?mântean?, autoconservare în starea de persoan? a fiin?ei. Adic? întemni?area eternit??ii în eul personal. Ei opresc devenirea, cum spuneam, se autoextrag din ea ?i vor s? tr?iasc? etern prin lumina focului profan ?i prin cea a aurului. Nu mai trudesc la propria autoconstruire prin reîntrup?ri repetate, ci vor elixirul tinere?ii ca pe o protez? existen?ial? ve?nic?.
- Aha… Înlocuiesc cre?terea întru nemurire prin ob?inerea unui leac miraculos care s? le permanentizeze existen?a în corpul prezent. - Dar, cum fiin?a p?mântean? e doar o umbr?, o imagine a fiin?ei eonice chiar dac? le-ar reu?i leacul r?mân tot ni?te umbre, ni?te falsuri. Devin eternit??i în t?râmul întunericului pe care ?i-l lumineaz? artificial.
- S? în?eleg c? ?tiin?ele ezoterice nu te conduc spre în?elepciunea adev?rat?? Cea pe care ?i-o converte?ti în harta din palm? – proiect al devenirii viitoare. S?mân?a din care rode?ti în cadrul ciclicit??ii devenirii!
- Ele nu duc spre adev?rul care e?ti tu, fiu al devenirii. Sunt magie neagr? prin care se conserv? fructul – fiin?a încarcerat? în persoana prezentului. Cum, încetezi de a mai fi s?mân??, nici nu mai po?i s? te autorode?ti. Devii cadavru tr?itor, fosil? îmb?ls?mat? în spirtul magiei, dar aflat? în afara devenirii. Aceast? ie?ire în afara timpului, stagnare în prezent înseamn? coborârea din vehicolul care te purta c?tre sacralitate.
- ?i… De?i, doctrinar, pentru cabalist via?a e „revelarea dumnezeirii c?tre creaturile sale” - umbre, pseudofiin?e ale profanului, adep?ii nu sunt altceva decât existen?? în t?râmul mor?ii. Intrarea în st?pânirea sinelui, ca un dar al trezirii fiin?ei persoanei, se refer? la aceast? fiin??-umbr? ostatica persoanei, nu la fiin?a eonic?.
- Atingerea dezideratului „a primi pentru a d?rui” r?mâne f?r? finalitate. Îns??i d?ruirea e deturnat?! A d?rui se reduce la o dona?ie c?tre aproapele, nu la a te d?rui pe tine propriei fiin?e eonice ca etap? a autodevenirii.
Prin munc? ?i studiu (înv??are) se accede doar la fiin?a p?mântean? a propriei persoane, la eul ori sinele prezentului. Acesta, egoismul personal se vrea trezit spre atingerea nemuririi! Se invoc? ajutorul Creatorului pentru a atinge aceast? stare, o imposibilitate dac? tu te-ai sustras ciclului devenirii. Dumnezeu nu poate turna, ca într-o oal?, nemurire în tine. Trebuie s? o ob?ii, autoperfec?ionându-te nu doar prin munc? ?i studiu, ci prin travaliul propriei deveniri.
- Ahaa… A te nemuri înseamn? a-?i construi fiin?a eonic? nu a accede la tiparul-fiin?? ce configureaz? persoana p?mântean?, penetrând grani?ele lumii subtile. Nu eu-l prezentului confer? eternitatea, ci eul devenirii.
- Întocmai! La ei evolu?ia e redus? doar la modificarea punctului din inim?, menit? s? aduc? înlocuirea dorin?ei materiale (avere, sex, glorie) cu dorin?a spiritual?. Autodes?vâr?irea natural?, prin ciclicitatea devenirii, e înlocuit? cu una ob?inut? pe c?i ?i prin mijloace oculte. A se în?elege ilicite! Nemurirea nu se mai ob?ine de la sine, ca o împlinire a devenirii, ci e un furt, o p?c?leal?.
Muritorul nu se mai str?duie s? devin? nemuritor urmând rigorile ciclului natural, ci for?eaz? u?a destinului spre a ajunge la c?mara cu nemurire. Elixirul, invocarea marelui spirit e un ?peraclu cu care se descuie ho?e?te lac?tul misterului. E un furt de energie subtil?, care e desc?rcat? asupra persoanei. S? ne imagin?m ce face un fulger când cade asupra unui corp. Prin mijloacele oculte se ob?ine o iluminare de moment, dar aceast? desc?rcare „pr?je?te” receptorul. Un guru încearc? s? preg?teasc? receptorul, discipolul pentru aceast? desc?rcare. Dar demersul s?u e o în?el?ciune. Cel antrenat reu?e?te doar s? ating?, tr?iasc? o stare de gra?ie momentan?, îns? nu ajunge s? s?l??luiasc? în nirvana. Ezoterismul nu poate oferi nemurire, doar gustul nemuririi.
Nu se mai urmeaz? drumul destinului, charmei ci se încalc? legea devenirii, luând-o pe scurt?tura ocultismului. Fuga lor dup? nemurire e de fapt drumul spre autoneantizare. În?elepciunea e autodevenire, ezoterismul e autoneantizare. Ace?ti „nemuritori” spre a-?i hr?ni fructul au nevoie de sîngele (purt?tor al viului) ?i energia uman?, devin vampiri – nefiin?e în serviciul propriei l?comii, adic? apostoli parazitari ai r?ului.
– Acum, la finalul acestei prime discu?ii, spune sincer chiar nu te temi de moarte?
– Sigur c? m? tem, dar nu în sensul comun al omului care ?tie c? va disp?rea pentru totdeauna. M? tem s? nu plec înainte de a-mi fi împlinit karma. Rostul fiec?rei întrup?ri e acela de a permite eului s? acumuleze, pân? la întreaga sa capacitate, experien?a terran?. Prin încheierea prematur? a acestei veniri e ca ?i cum m-a? întoare la baza mea eonic? cu nava incomplet înc?rcat?. A? fi, deci, un transport ratat.
Dar voi cunoa?te?i foarte bine acest lucru. ?i tocmai de aceea planul vostru e s? ne extirpa?i, pe cât mai mul?i dintre noi, înainte de a ne fi îndeplinit misiunea. ?i v? str?dui?i de câteva milenii.
- ?i a?i g?sit antidotul salvator?
- Precum vezi, continu?m s? exist?m. Nu e vreun mare secret. E la îndemâna oricui. Ne tr?im via?a cuviincios! Dup? cuvin?? înseamn? în rezonan?? cu vibra?ia fiin?ei eonice. Oricât v-a?i agita, r?mâne?i ni?te s?rmani pigmei Crimele voastre împotriva umani???ii r?mân o vân?toare de iluzii. Pentru c? în spatele nostru e Fiin?a! Voi nu sunte?i decât neantul.

Dumitru Sava (Dafinul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro