Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Imbaldin

de Manolescu Gorun

Text de Gorun Manolescu & Florin Bratu


- Vorbe?te lumea…
- Da, c-a? fi în realitate o târfuli??. Tu ce spui?
- Da, e?ti o târf?. Atât de real?! E?ti chiar Realitatea!
- Când schimb?m instantaneu într-o schimbare fantastic? de neimaginat…
- Ce?
- Pozi?iile.
- Pare c? ne juc?m. Ce joc! Sunt dependent. Am devenit dependent. Mai dependent decât de orice joc de noroc…
- ?i ajungem amândoi pân? la cer…mereu altfel.
- Dar întotdeauna la fel ?i nu. Dar dac? nu ne-am mai juca?
- Ceee…?
- Începi s? te sperii?
- Ei a?i! Dar poate c? da…

Am ajuns amândoi acolo. Era o vreme câinoas?. Ne refugiasem în cafeneaua-bibliotec? cu câte un ?var? în fa?? aburind. Am luat o carte pr?fuit? ?i am început s? o r?sfoim împreun?. Din raftul lâng? care st?team în lini?tea des?vâr?it? se auzea ceva ca un fo?net un fel de mi?care abia perceptibil? carii torceau o crim? perfect? uitat? în scândurile vechi de brad. A venit patronul ne-a rugat s? ne mut?m la alt? mas? era masa Lui. Îl a?tepta. Am dat s? ne ridic?m. Atunci a ap?rut. Ne-a f?cut semn s? st?m lini?ti?i s-a a?ezat ?i El calm îmbr?cat într-un fel de anteriu mai degrab? o c?ma?? imens? de lucru era înalt, foarte înalt cu barb? ?i must??i cu ?easta ras?. Îl vedeam ca prin cea??. Era El cu acel imbaldin în jurul capului. Imbaldin?! A?a îi ziceam noi în copil?rie colegi de clas?, printr-a patra s? fi fost, se ascundea în dul?piorul de sub fereastr? unde ne ?ineam hainele pe care le dezbr?cam când era frig afar? ?i r?mâneam în uniformele de ?coal? ?i unde îl g?seam dup? ore când d?deam la o parte u?ile glisante ?i ne preg?team s? ie?im îmbr?ca?i mai gros pe strad?. Imbaldin? A?a îi ziceam eu f?r? s? ?tiu de ce la ceea ce-i înconjura capul ca o coroan? vaporoas? pe care doar pu?ini o vedeau ?i eu eram printre ei. N-am stat mult. Ne-am b?ut cafelele. El o t?rie dubl?. F?r? s? scoatem nici o vorb?. I-a f?cut semn patronului a achitat nota pentru to?i ne-a zis s?-l urm?m ?i a?a am ajuns în atelierul lui de la mansard? unde îl a?tepta un model o femeie dezbr?cat? lasciv? cu forme pline zvelt? de?i p?rea plin? ?i a?â??toare. A început cu o anumit? frenezie calm? s-o picteze parc? în joac? un joc care nu se mai termina. La sfâr?it f?r? s?-i spun? nimic a privit-o lung dar absent. Parc? am auzit-o spunând sau mi s-a p?rut mi?cându-se abia sim?it pe scaunul pe care st?tea cu picioarele de aceast? dat? din ce în ce mai desf?cute pân? atunci le ?inuse unul peste altul. Am auzit-o, chiar am auzit-o: acum face?i cu mine ce vre?i…. În ochii Lui a ap?rut un fel de zâmbet. Nu pervers. Nu juc?u?. Nu…I-a zis calm: Îmbrac?-te ?i du-te…A început s? plâng? lini?tit lacr?mile-i curgeau pe obrajii ei nefarda?i expresivi plini de triste?e. Hai, du-te. Te a?teptai s? fi violat?? Ea ?i-a în?bu?it un suspin. A început s? vorbeasc? încet ca pentru ea… nu ?tiu dar atunci când o femeie vrea s? fie violat? ?i nu este e mai r?u de un milion de ori mai r?u ca atunci când e violat? ?i nu vrea ?i nu ?tiu dac? am vrut sau nu s? fiu violat? dar este trist… Lacrimile au început s?-i curg? apoi ?iroaie. Am avut senza?ia c? tu cea de lâng? mine e?ti cea de pe podiumul pe care pozase?i. Te-am strâns puternic lâng? mine ai vibrat din toat? fiin?a… Atunci ta-am iubit necondi?ionat. Orice joc încetase. El plecase s? se spele pe mâini de vopsea dup? ce acoperise pânza pictat?. Te-ai furi?at tiptil ?i m-ai tras ?i pe mine de mân? dând la o parte un col? de învelitoare s? privim ce pictase. Într-adev?r surpriza a fost… da, pentru c? acolo era în pozi?ie vertical? un cactus cilindric un adev?rat falus în vârf îi înflorise îi înflorea o ciudat? ?i pl?pând? floare îmbobocit? care miraculos se desf?cea rotitor etalându-?i petalele de un roz diafan virând spre violet ?i al?turi în pârg o splendid? floare carnivor? de un ro?u intens întunecat.
Am auzit apoi peste câteva s?pt?mâni c? el disp?ruse pur ?i simplu f?r? urm?. Fusese c?utat peste tot. Inclusiv de poli?ie. Inutil.
Ne-m strecurat amândoi într-un amurg când lumina se juca cu întunericul în atelierul de la mansard? lucrurile erau a?a cum le l?sasem prin geamul din tavanul mansardei plin de praf se filtra acea lumin? a amurgului blând ucis de sear? ca un ecou ne-am oprit în fa?a unui tablou încastrat în perete care reprezenta o por?iune de zid de c?r?mid? ?i care parc? spunea „Acesta nu-i un zid!” Am început s?-l pip?im deodat? s-a deschis am v?zut alt tablou cu El pictându-ne pe noi strâns îmbr??i?a?i. Am p?truns amândoi în tabloul pictat, de?i am r?mas ?i în mansard?, ?i de acolo în altul unde îmbr??i?area noastr? continua cu mai mult? fervoare ?i autenticitate ?i de acolo în altul ?i în altul ?i în altul…pân? când în fa?a Pictorului s-a deschis un h?u de întunecime care lumina nefiresc, o lumin? neagr? puternic? a unui Rumi de suflet împ?cat, în care am intrat continuând s? r?mânem ?i în mansard?... lini?tea, acea lini?te ne-a înf??urat trupurile integrate într-un tot transparent micile particule din jurul nostru s-au aprins rotindu-se cu viteze n?ucitoare aura str?lucea ca un blitz str?lucea se curba înfrico??tor de tare mansarda împingea c?ldura emanat? de corpurile noastre într-unul singur tot mai aproape din ce în ce mai aproape sim?eam cum zgârciurile strâng oasele pân? se sparg mâinile ne-au c?zut pe podea am trecut prin pere?i am ie?it în mijlocul str?zii au r?mas în urm? mici g?uri în jurul c?rora limfa c?p?ta culori vine?ii celulele s-au dizolvat de fericire sfere minuscule ni s-au insinuat sub piele umfl?turi mici ca ni?te insecte ce urcau dar acum ne încordam cât puteam ?i razele ?â?neau în jurul nostru ne ascundeau într-un halou pluteam f?r? opreli?ti într-un cocon închis deschizându-se al unei alte Realit??i care era chiar Real? atâta de Real? eram tot una cu aceast? Realitate…

Manolescu Gorun (Sextus Empiricus) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro