Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Livada cu piersici

de marin badea

Nu ?i-a cerut decât s?-i cumperi piersici, urâtule, asta vreau de la tine, ce zici, îmi po?i cump?ra? Iar tu ?i-ai spus c?-i vei aduce livezi întregi, ora?e întregi, nop?i ?i lumini toate explodând pe un cer v?zut numai de voi, asfin?ituri privite printre degete, pân? devin irizante, discuri de vinil, mii de astfel de discuri imprimate cu Mar?ul nup?ial al lui Mendelssohn, Jakob Ludwig Felix Mendelssohn Bartholdy, paiete ?i confetti, pietre micu?e ?i înghi?ite de pe?ti aplatiza?i, din zonele bentonice, acolo unde e o lini?te absolut?, unde r?ul nu poate p?trunde, unde e o t?cere este atât de intens?, des?vâr?it?, mistuitoare c? numai voi o pute?i percepe ?i în?elege, numai voi o pute?i accepta, s? fie numai ale ei, s? fie v?zute numai de ea ?i de nimic altceva, nici de anotimpuri, nici de scurgerea nisipoas? a timpului, nici de înc?run?irea sub praf a lucrurilor, pân? ajung, la rându-le, praful care va îmbr?ca alte lucruri, într-un ciclu nesfâr?it, pân? când nu-?i mai g?sesc utilitatea, toate ascunse la tine în inim?, livezi abia înflorite, colorate precum e saliva dup? ce se amestec? pu?in cu sângele, o spum? rozatic?, dup? un infarct capital.

Nu puteai în?elege, în acele vremuri, ce este acela un salt tehnologic ?i nici de ce, în zona ta, în micul t?u univers vizual, m?rginit de o balt? aproape secat?, o cocoa?? de deal în lateral ?i, drept în fa??, o ridic?tur? care se continua, de la dreapta la stânga, spre nic?ieri, un loc aparte îl aveau locomotivele cu aburi. Le vedeai, zi de zi, forn?ind, toate tuciurii ?i aruncând aburi grei spre cer, urlând disperat, ca strig?tul unei femei care e atacat?, în plin? noapte, de vreun câine de stân? sau de c?tre nebunul satului, de furi ?i de tic?lo?i cuprin?i de fierbin?eal?, de fantasme ?tiute numai de ea, le sim?eai prezen?a fizic? ?i-n timpul în care adormeai, cu un deget înfipt între buze, cu vârful lipit direct de cerul gurii, forma prin care încercai s?-?i supline?ti lipsa de afec?iune, lipsa de hran? ?i, în general, toate lipsurile inventate de Dumnezeu, de la teama de lumin? când to?i copiii din sat sunt chinui?i de rujeol?, pân? la spaima visceral? c? ai putea fi mu?cat nu de ?oareci, cât? vreme credeai c? sunt ni?te animale pl?pânde, sperioase ?i ve?nic înfometate, ca ?i tine, ascunzându-se în spatele sacului cu sare gem?, din antreu, ci de vulpile care latr?, vulpile costelive, abulice, cu ochii sticlo?i ?i care încep s? se comporte precum câinii, la vederea apei, cele atinse de rabie ?i care pot împr??tia molima în aer, pe lucruri, pe opai?e, iar lumina acestora s-ar fi alienat ?i ea definitiv. Abia mai târziu, când ai plecat prima oar? din satul acela, din cap?tul acela de lume, cu un ?ir de vagoane trase de o locomotiv? cu motor diesel, ai în?eles c? prin via?? te po?i mi?ca fie sincopat, greoi, puf?ind, dac? ai la cap?t o locomotiv? cu aburi, fie alunecând pur ?i simplu printre to?i ceilal?i oameni, oricât de dens ar fi ei sau aerul dintre ace?tia, printre obiecte ?i zile, printre str?zi ?i iubiri mai mult sau mai pu?in inventate, mai mult sau mai pu?in chinuitoare, istovitoare, în fond a?a ?i-ai imaginat c? arat? iadul, acuma ?tii asta cu certitudine de unde nefireasca preocupare a ta legat? de acele ma?in?rii înfior?toare, care puteau despica un om în dou?, cu ro?ile lor uria?e ?i negre, ascu?ite pe partea interioar? a ?inelor, ca ni?te cu?ite, ca ni?te topoare, tot urlau ?i când gerul devenea de sticl?, ?i când salcâmii se chinuiau s? înfloreasc? de fiecare dat? în alt mod, de fiecare dat? la fel de bizar, ?i când berzele se scuturau de praful câmpiei ?i plecau pur ?i simplu în ni?te locuri pe care înc? nu ?i le puteai imagina, unele unde copacii r?mâneau verzi tot timpul anului, unde p?s?rile aveau cuiburi pe care nu le p?r?seau niciodat?, precum p?rin?ii tic?lo?i, unde lumea, în general, era ve?nic zâmbitoare, cu siguran?? c? a?a arat? ?i paradisul, în vreme ce iadul e un fel de locomotiv? cu aburi, asta credeai, e toat? numai fier ?i cazane, acolo ajungi s? arzi pentru totdeauna, în burta acestei bestii, iar un om r?u, murdar din cap pân? în picioare de funingine ?i mirosind a rachiu ieftin, va arunca peste tine gr?mezi întregi de lemne, de c?rbuni, de pucioas?, a?a-?i închipuiai apocalipsa, asta aveai în fa?a ochilor în vreme ce maic?-ta, la acea vreme o mucoas?, silabisea dintr-o Biblie jerpelit?, ?sta este diavolul ?i ?sta este modul t?u de a sfâr?i în cazul în care te treze?ti în mijlocul nop?ii ?i ceri o bucat? de pâine în vreme ce pe plit? exist? doar o oal? de ceai cu izm? s?lbatic?.

Merge leg?nat, îi spui c?-i Ril?-Iepuril? ?i c? are t?lpile oarbe, ?tie c? tot must?ce?ti, te prive?te ?i-i cite?ti în ochi nu numai încuviin?area deplin?, tacit?, complice, dar ?i o capitulare pe care ?i-o accept? cu o bucurie pe care nu ?i-o poate imagina ?i pe care nu ?i-o poate m?rturisi în alt mod. ?i-ai oprit-o acolo, într-un furnicar de oameni, cople?it de intensitatea momentului, de felul în care în?elegea ea s?-?i transmit? c? totul va fi bine, foarte bine ?i pân? la cap?tul lumii, pân? la sfâr?itul veacurilor, pân? la învierea mor?ilor, într-un ora? str?in ?i care încerca s? te elimine, ca pe o gref? nereu?it?, un fel de ciot într-o ran? care e pe cale s? se vindece, pe care încercai s?-l în?elegi ?i realizai c?, oricât te str?duie?ti, e peste puterile tale de a ?i-l face prieten, de a-l percepe ?i de a ?i-l lua p?rta? la bucuriile tale, la înfrângeri, la modul t?u de a dormi, pe furate, ho?e?te, cu sim?urile ascu?ite la maxim, ca ?i când ai a?tepta, în fiecare clip?, s? se petreac? ceva absolut nea?teptat ?i care s? schimbe ordinea fireasc? a lucrurilor, a st?rilor, a felului în care iubeai, a modului la care te raportai tuturor celorlal?i, la tot ceea ce te f?cea, la acel moment, atât de viu, atât de mistuitor ?i de înfl?c?rat de parc? urma, în clipa urm?toare, s? te transformi într-o f?clie vie, luminând col?ul acela de lume, bucata aceea de timp, spa?iul acela unde înc?pea?i numai voi, ?tiu, i-ai spus, ?tiu, uite o piersic?!

Nu în?elegeai lumea ?i nici acum nu ai certitudinea c? po?i face asta, mai ales c? au fost nevoie de ani întregi pân? s? realizezi c? foamea se poate astâmp?ra în diferite forme, dar mai ales c? nu lipsa alimentelor este cel mai cumplit fapt care ?i se poate întâmpla, nu acest lucru te poate face s? dobânde?ti cele mai josnice deprinderi, acelea de a fura, de a te strecura, de a acapara ceea ce nu a fost niciodat? al t?u ?i nici nu va fi cât? vreme actul de deposedare al unui bun, raptul, fie el ?i al unui suflet, nu înseamn? în mod neap?rat c? acela devine proprietatea ta. Asta ai în?eles mai târziu, c? lumea e cuprins? de o altfel de foame, imaterial?, care e mult mai mistuitoare decât cea dat? de lipsa hranei, exist? o altfel de absen?? pe care o sim?i într-un alt mod, mult mai cople?itor ?i care te poate ucide într-o form? mult mai rafinat?, uscându-te, pur ?i simplu, secându-te, efectiv, pe din?untru, abrutizându-te. Pentru o clip? sau poate pentru câ?iva ani care au durat cât o clip?, ai crezut c? po?i face asta, c? e firesc s? te bucuri de ceea ce nu-?i apar?ine, de ceea ce nu a fost, nu este ?i nici nu va fi al t?u niciodat?, ai avut, la rându-?i, aceast? ?ans?, dar nu ai ?tiut s-o materializezi, dragostea are timpul ei, perioada ei de incuba?ie, ca orice boal?, apoi te mistuie dup? care se stinge într-un fel de cea?? dens? în care se pierd to?i cei care s-au decis s? moar?, s? devin? ofili?i, pur ?i simplu, s? dispar? într-un mod absolut ?i pentru totdeauna, te minunezi cât ai putut s-o cau?i de?i ?i-a fost mereu atât de aproape, ai purtat-o atâta timp cu tine, f?r? s? ai habar, de?i mai tot timpul ai c?utat-o prin ora?e str?ine, unde te sim?eai stingher precum un pui de antilop? gnu p?r?sit în mijlocul savanei, printre hiene, pe str?zi cu nume care ?i se p?reau ciudate ?i calde, pavate cu pietre colorate, cu feldspat ?i turmalin?, cu crisocola ?i heliodor, a?a le-ai p?strat în memorie, strada Nou?, strada Aristide Karadzali, Cob?lcescu, Ioni?? Sandu Sturdza, str?zi pline de ieder? cu fructe zemoase ?i otr?vitoare, prevestitoare de nenorociri, multe din ele fiind închipuiri, percep?ia ta gre?it? asupra universului proxim, singurul care te-a interesat, cu adev?rat, vreodat? ?i singurul care conteaz?, î?i spui, î?i repe?i obsesiv, î?i repe?i într-un mod mecanic, spunându-?i c? acesta este adev?rul ?i nimic altceva, deja ai convingerea c? lumea î?i e un mediu în care te sim?i extrem de confortabil, îl în?elegi pe deplin, ai o nesfâr?it? apeten?? spre cunoa?tere ?i o infinit? doz? de în?elegere cu tot ceea ce te înconjoar?, e spa?iul t?u absolut, spa?iul t?u în care te sim?i protejat ?i perfect, un fel de coral crescut singur, extrem de singur, sub un ocean definitiv înghe?at.

Atât ai luat cu tine din acele vremuri, când înc? î?i imaginai c? via?a e un fel de magazin cu juc?rii, un fel de cofet?rie de unde puteai înfuleca orice ?i f?r? s? pl?te?ti, f?r? s? pl?te?ti, Doamne, î?i spui, cât? sfânt? ?i mare incon?tien??, cât? sfânt? ?i mare extravagan??, cât? sfânt? ?i mare neru?inare, modul în care ea a reu?it s?-?i împ?rt??easc? faptul c? e?ti acolo, sub coaste, sub nervi, sub vase, sub tendoane ?i mu?chi, un fel de pecete care nu mai poate fi ?tears? de nimeni ?i de nimic, mult mai târziu ai con?tientizat c? în restul timpului, în tot ceea ce a urmat acelui moment nu ai f?cut altceva decât s? o cau?i, în diferite forme, nuan?e, gusturi ?i st?ri, în toate celelalte femei care ?i-au trecut, pentru un timp, prin fa??, spunându-?i c? lumea nu poate fi imaginat? altfel decât începând cu tine, pe ea, cea care î?i cerea piersici, iar tu i-ai promis livezi întregi, dintr-un rai imaginar, indiferent? la modul la care le dobândeai, nu-i p?sa, atât ?i-a cerut ?i, la schimb, ?i-a dat pentru o clip? senza?ia c? e?ti indispensabil, c? via?a se poate sfâr?i imediat cum îi dispari din raza vizual?, extrem de îngust?, râzi în sine la acest gând, mioapa ta drag?, mioapa ta care nu avea ochi decât pentru tine, cea care te-a înv??at s?-l adori pe Mendelssohn, revoltatul, nu era mai departe de marginea patului ?i între voi o imens? pr?pastie, acolo unde încerca?i s? v? descoperi?i unul pe altul, cu o foame blând? ?i introvertit?, un fel de ur? ?inut? vreme îndelungat? mocnit?, captiv?, în?elegi pe deplin c? asta ai f?cut în tot cel?lalt timp în care ea nu a mai fost, le-ai urât pe toate celelalte femei la fel de mult, de intens, de neprev?zut, acceptând, în cele din urm?, cruntul adev?r.

?i-ai dat seama c? nu e prima dat? când ai în fa?a ochilor o astfel de imagine, cu un col? de gar? ?i, dincolo de ea, ghicindu-se, printr-o vale îngust?, locomotiva diesel, nu cea cu aburi, care te-a speriat atâta timp ?i într-un mod ireversibil, sentimentul de deja vu a fost aproape instantaneu ?i extrem de ap?s?tor, pentru o frac?iune de secund? ai retr?it ceea ce ?i se întâmplase cu dou? decenii în urm?, când ?i-a spus, în felul ei extrem de simplu ?i extrem de timid, c? totul va fi bine, urâtule. ?i uit?-te, la acest moment, încovoiat de acea amintire pe care ai purtat-o cu tine atâta amar de timp, privind al?i ochi ai unei alte femei, mereu ai altei femei, da, asta ai f?cut în tot acest timp, î?i e din ce în ce mai clar acest aspect, nu ai f?cut decât s? o cau?i, niciodat? nu ai încetat s? o cau?i, în?elegi c? nu mai ai nimic de m?rturisit, te gânde?ti la toate acestea în vreme ce stai pe partea dreapt? a corpului, într-un pat al unui om care murise doar cu câteva ore în urm?, nu ai habar cum se numea ?i cui, pizda m?-sii, s? îi pese de atâta lucru, î?i urli pe interior, în vreme ce colegul de rezerv? se joac? pe telefonul mobil, gâjâie ?i scuip?, pufne?te ?i te exaspereaz? cu întreb?rile venite parc? de la un tarat, legate de neputin?a lui de a defeca, astfel te încurajezi, spunându-?i c? ea e cea care te-a f?cut s? crezi c? totul va fi bine ?i nimeni în afar? de ea nu-?i ?ine promisiunile, nici m?car Dumnezeu, dup? atâta timp te fr?mânt? întrebarea de care ai fugit mereu, cum ar fi fost via?a ta al?turi de ea, dac? ar fi putut suporta lipsurile de orice fel, de la cele mai elementare ?i crunte, pân? la nebunelile tinere?ii tale, î?i dai seama c? pân? ?i în via?a ta ai fost extrem de absent, nu numai în via?a celorlal?i, tot timpul ai încercat s? te ascunzi, fie lâng? un sân abia înmugurit, între pulpele calde ale oricui era dispus? s? te accepte, s? te primeasc?, s? te bucure ?i, într-un fel, s? ia o parte din tine, dup? care s? se gr?beasc? s?-?i lepede pruncii, ca ?i când ar fi avut pe dedesubt, în uter, un fel de stigmat, împov?rate de sentimentul culpabilit??ii ?i de faptul c?, într-un fel pe care nu l-ai în?eles nici pân? acum, realizau, într-un mod absolut instinctiv, c? tu nu e?ti acolo, c? e?ti în permanen?? un indiferent incurabil, c? felul t?u reptilian de a iubi, rrrece, cu ur?, cu o infinit? du?m?nie, e forma prin care încerci s? te vindeci de ceva pe care ele nu-l puteau percepe ?i nici p?trunde. De fiecare dat? ai f?cut la fel: le-ai întrebat, dup? ce le-ai r?scolit carnea, nop?ile, visele, neputin?ele, fricile, pe fiecare în parte: ce vrei de la mine? Abia acum realizezi c? întrebarea era un fel de capcan?, un fel de cod pe care ele nu aveau de unde s?-l cunoasc?, un fel de metod? extrem de infailibil? de a nu te învinov??i, ?i-au în?irat mii ?i mii de cuvinte pe care nu le-ai tratat altfel decât ca fiind simple baliverne, insomniile tale le vreau, ursule, dup? care Diannne se apuca s?-?i ?tearg? ochii plini de cearc?ne, vreau s?-?i dau din aerul meu, te-a min?it o alta, v?zându-te c? nu î?i este niciodat? deajuns, vreau s?-?i fac to?i copiii pe care ni-i va da Dumnezeu, de fiecare dat? r?spunsul a fost gre?it, gre?it, gre?it, cold, baby, cold, de?i acesta ar fi fost de o simplitate care pân? ?i acum te uime?te: vreau s?-mi dai o piersic?, urâtule!

Cât de departe sunt toate acestea, azi, parc? nu ?ie ?i s-au întâmplat, ci altcuiva de care nu te leag? absolut nimic, un om care a murit pur ?i simplu, la un col? de strad? dintr-un ora? imens de str?in, de indiferent, de vindicativ, care nu a dorit s?-l accepte, s?-l suporte ?i s?-l în?eleag?. În fond, de ce ar fi f?cut asta? Ce i-ai fi dat tu, la schimb? C?ci totdeauna trebuie s? existe un transfer echitabil, fie c? e vorba de sentimente, de materializarea acestora, fie c? e vorba de ceva mult mai prozaic, uite, m?i, am s?dit arbori în mijlocul bulevardului, o livad? întreag? de piersici, coroanele acestora vor exploda în flori rozatice, cum e saliva dup? ce se amestec? cu sângele, dup? un infarct capital, dracul s? te ia de gunoi!

marin badea (grupex_2007srl) | Scriitori Români

motto: -

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro