Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Mur?turi în stil muntenesc ?i doctorat ca la carte (Variant? rev?zut?)

de Daniela Luminita Teleoaca

– A?a ceva nu s? puoate! Nu s? puoate! Ce s? fac io cu toate astea?! Ce s? fac?! O s? le arunc..., da, o s? le arunc! M?car s?-mi fi spus dânainte s? ?tiu ?î io s? m? preg?tesc cum s? cuvine... Da’ nu, nu mi-a spus?r? nimica! Nimeni nu mi-a spus nimica! M-a?i asigurat?r? c?-mi aduce?i d? tuoate! C? ave?i gr?din? mare! C? nu duce?i lips? d? nimic! ?î uite, uite, uite ce mi-a?i f?cut?r?! Azi ierea ultima zi în care puteam s? le pui... vine iarna... ce mai! Io sunt cuon?tinciuoas? d? felu mieu, da’ acu’... acu’...?!

Victori?a se d? de ceasul mor?ii. Arunc? îndr?cit? în toate p?r?ile cu ce-i cade la îndemân?. ?i are... cam de toate, de?i se tânguie: p?tl?gele, mai mari-mai mici; ardei, mai lunguia?i- mai borc?na?i; morcovi portocalii, cu frunze-f?r? frunze; ?elin?-cât-încape; castrave?i; p?stârnac; p?trunjel; leu?tean, ba chiar ?i conopid?... Cordonul halatului de culoare imprecis?, smuls parc? într-o disperare de cauz? de pe cine s-o fi nimerit, s-a desf?cut. Alunec? pe gresia multicolor?. Reminiscen?a unor sâni atârn? sub masca ineficient? a unei c?m??i de noapte cu o croial? cel pu?in suspect?. Sau, poate, a?a cade pânza pe ea, mai ?tii?! Victori?a taie ?i spânzur?. Descul?? ?i nepiept?nat?. Cu proteza dentar? uitat? cine ?tie pe unde. O limb? mai mult alb? se ive?te generos în cavernele superioare. Victori?a sâsâie. Ochii i se fac de ?erpoaic?. ?i,... de-ar mu?ca..., cine ?tie cât de veninoas? ar fi?! Mai bine fugi! Fugi din calea ei!
– Dar bine, eu... – nu fugise Sonia.
– Las?, las?... Nu vreau s? auz! Nu vreau! D?geaba, d?geaba dac? nu mi-a?i adus?r? – baba se îneac?, d? s? moar?; tu?e?te, împinge de 2 ori ochiul stâng peste cap, se ?ine teatral cu o mân? de un col? de ceva; respir? ?uierat – ... îîîhîîî, îhîîî... nu mi-a?i adus?r?...
– Ce nu am adus? – sare mai mult intrigat? decât curioas? cealalt?.
– HREAN-HREAN-HREAN! – ?uier? la cub b?boiul. Ce gr?dinari ie ?iea care pune mur?turi f?r? hrean?
– .... nu ?tiu,... o fi uitat Mama! – r?spunde cât se poate de firesc Sonia. (Tot ea, conciliant?) Dar... pot... pot s? aduc s?pt?mâna vii...
– Nicio s?pt?mân? viitoare! Io ACU am nevoie, ACU-ACU, în?elegi?! (Monologând) Auzi: (se schimonose?te dispre?uitor, într-o fals? imita?ie) o fi uitat Mama, o fi uitat Mama...

Baba are nevoie de o întreag? scen?, de un întreg act, de o pies? doar pentru ea îns??i, exclusiv cu ea: protagonist ?i personaj secundar..., personaj secundar ?i protagonist... Sonia se d? într-o parte. Brusc, cealalt? î?i recap?t? for?ele. ?chioap?t?. Love?te puternic în mas?. Ofteaz? zgomotos. Clatin? pere?ii. Privirea tulbure i se opre?te asupra chiuvetei. Sonia ?tie: baba e obsedat? de pic?turile de ap? infime ce se a?az? pe margine. ?i nimeni, nimeni nu se obose?te s? le ?tearg? vreodat? în afar? de ea, de parc? ea singur? ar locui în casa aia! Baba smulge o lavet?. Începe s? frece-s? frece. Pic?turi imaginare. Dar care se tot adun?! De unde tot vin?! Uite, în curând se face inunda?ie! V?leuu! ?i-apoi... iar s-a sl?bit robinetul! Le-a spus, le-a spus de atâtea ori cum se execut? mi?care aia fin?, pe care, într-adev?r, numai un om inteligent, cu sim? practic, cu ?coala vie?ii, o poate face ca la carte, ?i, totu?i, ?i totu?i, ierea ?i iele fete cu facult??i! Îndr?cit?, închide ?i deschide, închide ?i deschide... deschide... robinetul pân? când garnitura cedeaz?. Curge ap?, curge... ?uvoaie! Baba î?i pune mâinile-n cap. Perpendicular pe umbra coborât? nitam-nisam din tavanul de cret? alb?. Î?i blestem? zilele. Calc? în picioare: p?tl?gele, ardei..., generozit??i, constern?ri... Alearg? la telefon. Nu g?se?te! Nu g?se?te num?rul! Nu g?se?te niciun num?r! Instinctual, ajunge la fereastr?. Nimeni. Nu cunoa?te pe nimeni. Cum s? aduc? str?ini în cas?? Url? cât o ?ine gura de ca?aveic?:
– Du-te, du-te la vecini! Caut? ajutoare! Ne ia apa într-o or?! Aoleuuuuuuuuu................

V?zut din exterior, spectacolul septuagenarei este unul cât de poate de ridicol. Iar dac?, prin reducere la absurd sau doar dintr-un imbold al încumet?rii (Te încume?i s?...? / Da, m? încumet s?...), ?i-ai propune s? scrii despre a?a ceva / cineva, atunci ai face-o, desigur, cu propriul risc de a nu p?rea verosimil [Criticii s-ar ar?ta neîndur?tori: „exagerat!”, „nu se leag?!”, „artificial!”, „da?i pagina!”]. Eii!! Dar problema asta s-a mai pus [= se va mai pune] ?i cu alte ocazii! C?ci realitatea este, m?car câteodat?, (mult) mai pu?in plauzibil? decât fic?iunea îns??i, cea dintâi sustr?gându-se acelor legi elementare ale bunului sim?, care te fac, într-un fel, p?rta? coeren?ei l?untrice a omului ?i a evenimentelor sale. În astfel de situa?ii, „legea” care dicteaz? este anomia, arbitrarul. ?i... atunci, ce-i de f?cut?! S? nu mai scrii?! S? te limitezi exclusiv la experimentarea live a momentelor / personajelor respective, s?-?i asumi eventualele frustr?ri în fa?a neputin?ei tale de a schimba, fie ?i par?ial, lumea? Sau s? scrii..., dar s-o faci într-un anume fel, astfel încât s? pozi?ionezi inteligent (= inspirat) partea într-un ansamblu care s? creeze m?car impresia de verosimil?! Mai exact, s? ai r?bdarea de a descoperi acele reguli intrinsece ale întregului care permit coexisten?a relativ pa?nic? a psihologiilor / evenimentelor coerente-logice-necesare cu cele aflate la antipod, ba, mai mult, cele dintâi furnizând entit??ilor fantasmagorice inclusiv dreptul de a se manifesta, de a fiin?a, în virtutea acelei legi compensatorii menite a asigura echilibrul... A?a c?... Victori?aaaaa!!! Te po?i manifesta oricum, drag?! Vei beneficia de anumite circumstan?e atenuante, vei primi chiar ?i un certificat (provizoriu) de trecere pe ro?u! Te declar personaj: întregul risc? el însu?i s? te absolve,... cel pu?in deocamdat?! Profit?! Start! Pân? la urma-urmei, drag?, tu ai un sim? histrionic remarcabil, c?-?i dai sau nu seama de asta! În alte circumstan?e ai fi fost redutabil? pe o scen? adev?rat?! S? fie, oare, vorba despre o voca?ie ratat??! Frustr?ri?! Pitici alba?tri defula?i?!

În realitate, Victori?a este o însemnat?. O alt? însemnat?. Pricopsit? de la natur? cu un picior strâmb, cu gamba v?dit întoars? spre exterior (semn iconic al evad?rii din propriul trup, poate doar al tentativei sisifice de a tot pune într-o parantez?), via?a ei avea s? se deruleze necontenit sub imperiul acestui nemilos complex. Nu, nu-i pl?cea deloc s? recunoasc?: evident c? nu se n?scuse astfel! De fapt, într-o zi, mai exact, într-o noapte, la p?dure, fat? mare fiind, alunecase ?i piciorul o luase razna. Da-da, î?i aminte?te perfect! Cum se poate uita a?a ceva?! Se tot împinsese spre exterior, pân? când rezultase tabloul actual. Ironia sor?ii, stângul, prea pu?in adept al legii simetriei tandemice, de?i frate bun cu cel?lalt, î?i v?zuse de treaba lui, ba înc? se înver?unase într-o continu? orientare interioar?... [o întoarcere n?r?va?? spre sine? o parantez? stâlcit??]... Victori?a avea s? p??easc?, de acum înainte, simultan în interior ?i în exterior, cu închideri ?i deschideri sincrone de paranteze, fiind aleasa purt?toare a unei schizofrenii sui-generis. Or, asta era înnebunitor, nu-i a?a? Vrei, nu vrei, scindarea se va petrece, mai devreme sau mai târziu ?i pe din?untru, asta de nu cumva ruptura l?untric? va fi preexistând celuilalt tip de ruptur?! ... ?i dac? a durut-o?! Nimeni s? nu întrebe despre a?a ceva! Ar comite nu numai o interoga?ie retoric?, ci ?i / mai ales o impietate! Asemenea suferin?? te absolv? îns? nu doar pe tine, ci întregu-?i neam, de toate p?catele trecute, prezente ?i viitoare! Î?i pierduse cuno?tin?a. Dar Victori?a nu putuse niciodat? s? pronun?e acest neologism; îl încurca, mai exact, cu... cel?lalt: con?tiin??! A?adar, dup? spusele ei, î?i pierduse de-a dreptul „con?tin?a”! ?i bine a zis cine a zis: Gura p?c?tosului (cu toate acele „absolviri” de rigoare) adev?r gr?ie?te! Când ?i-a revenit, t?ticu’ era lâng? ea, pe un pat de spital. O dojenea tandru: –Victori?a-Victori?a, de ce n-ai fost atent?, t?ticule? Data viitoare... [Care... dat? viitoare? – se repezise în gând fata tatei]. Maic?-sa nu fusese prea afectat? de incident. Mereu geloas? pe frumuse?ea propriei fiice, optase pentru interac?iuni minime. Cel pu?in dup? spusele Victori?ei. ...?i avea picioare frumoase... frumoase-de-tot. Purta rochii apretate ?i c?lcate ca la carte. Când a venit la ora?, nici nu s-a a?ezat pe scaun în tramvai: a stat dreapt? ?i mândr? ca un grenadir: s? nu care cumva s?-?i ?ifoneze mândre?e de rochie! Victori?a î?i repetase de atâtea ori povestea încât ajunsese ea îns??i s? fie convins? c? acel handicap nu fusese niciodat? unul înn?scut. Într-o zi îns?, mai pu?in inspirat?, o luase gura pe dinainte. Nu împlinise înc? 2 ani ?i copiii o ocoleau. O f?ceau ?chioap?. Gheboas?. Mai-nu-?tiu-cum... ?i ea plângea-plângea. Atunci ?i-a f?urit un vis, a?a cum î?i pui o dorin??. Cre?ti mai apoi o obsesie... Când va fi ea mare, se va face gazd?. Gazd? de chiria?i. S? le ia ea banii ?lora. S? strâng?-s? strâng?-s? strâng?-s? strâng?... Pentru opera?ia aia miraculoas? ce avea f?r? îndoial? s?-i restituie piciorul furat de cine ?tie ce c?pc?un pizm?t?re?. Din delicate?e, din discre?ie, din multe altele, nimeni din cei / cele de fa?? nu comentase în vreun fel. Ulterior, Victori?a a fost aproape convins? c? acea „sc?pare” trecuse pe lâng? urechile interlocutoarelor sale, a c?ror unic? obsesie trebuie s? fi fost, de bun? seam?, cartea ?i iar cartea! A?a c?, în mod constant, comitea deraieri de la realitate, rememorând patetic, cu toat? convingerea ?i recuzita de rigoare, o scen? inexistent?, într-o noapte fantomatic?, în h??i?ul unei p?duri înfior?tor de ireale...

– Stai... sta?i... sta?i! Potoli?i-v? odat?! Întâi d? toate trebuie oprit? apa... d? jos... nu ?tiu iezat d? unde, da’ s? opre?te! Pân? s? repar?... s? opre?te! D? ce trebuie s? chem?m vecinii?! S? ne ?tie tot blocu’?! S? ne mai facem ?î d? râs?!
Ca prin minune, baba se lumineaz? la fa??. O binecuvânteaz? pe cealalt?. În gândurile-i telurice. Î?i vâr? ?uierul greu sub masca decolorat? a chiuvetei. ?uvoiul se face nev?zut. Se ridic? ame?it?, dar fericit?. Se a?az? strâmb; încearc? s? judece altfel. Brusc:
– Bambinaaaa, hai..., bem amândou? o cea?c? d? cafea!?
Timpul pare a vrea s? se întind? cât e de mare. Numai c? Soniei, orice argotism – fie el ?i de provenien?? italieneasc? – îi provoac? o grea?? care nu trece cu absolut nimic. Poate doar cu p?r?sirea intempestiv? a emi??torului respectiv ?i a ambientului profanat de acesta. Face eforturi uria?e:
– ... îîîîîîî... mul?umesc, dar eu trebuie s? m? gr?besc s? ajung la facultate... Am un curs mai dificil ?i... a? vrea... nu a? vrea s?... întârzii!
Cu privirea plecat?, las? în urm? potopul vegetal purtând rana Sufletului Gr?dinii de Acas?, c?lcat f?r? mil? în picioare de o victori?? erodat? pe din?untru. Baba face semn de p?suire suveran?. Nu vrea s? o supere mai mult. M?car atât! ?tie c?, dup? absolvirea facult??ii, Sonia a renun?at la titularizarea în ora?ul G[i]. S-a f?cut luntre ?i punte. A trecut (din nou) peste punctul de vedere al P?rin?ilor, al Bunicilor... A venit la Bucure?ti s? fac? masteratul... Victori?ei îi vine peste mân? / gur? / imagina?ie s? pronun?e cuvântul ?sta barbar, dar cunoa?te esen?ialul ?i ce mai conteaz? altceva? Sonia o s? termine masteratul, mai apoi o s? se apuce grabnic de doctorat, iar ea – a?a-victori??-cum-este – musai trebuie s? o sus?in? c?ci – nu-i a?a? – fata asta o s?-i fac? „p? gratis” injec?ii, un masaj a?a m?car o dat’ pe s?pt?mân?, mai ?tii poate ?i o eventual? interven?ie de chirurgie plastic?... Cunoa?te, de altfel, tot blocul aceast? „realitate”! A?a c? musai trebuie s? se calmeze, s? aib? grij? cum se comport?! Câteodat? o apuc? îns? dubiile: de ce Sonia-asta nu merge s? fac? practic? la spital, la morg?... „p? mor?i, da, p? mor?i” c? „a?a s? f?cea cânva!” „Aaa... nu mai s? face? S-a ?chimbat?r? regulilii? [Sonia ridic? din umeri. I-a spus 1 dat?, de 2, de 9... cu ce se m?nânc? doctoratul, dar parc? vorbea mai r?u decât cu pere?ii... În cele din urm?, s-a dat pe brazd?, ?i-a însu?it percep?ia b?boiului ?i, acum, chiar ?i ea câteodat? se întreab? când va veni ziua aia cu practic? la morg?, când cealalt? cu injec?ii în zona dorsal?, când... cabinetul particular ?i restul?! Într-un fel, acest tip de complacere în irealitate îi mângâie nostalgiile trecutului nu prea îndep?rtat, când atât de mult cochetase cu „visul medical”...]. O aude mereu de limbi str?ine ?i alte lucruri ciudate..., sufisuri, d?sinen?e, vorbe, ba nu..., verbe,... ?i câte ?i mai câte, dar se consoleaz? repede: un doctora? trebuie musai s? cunoasc? m?car 2–3 limbi str?ine, dac? nu chiar 5... S-o lase, deci, lini?tit?! S?-i fie ?i ei, Victori?ei, cândva mai bine. Î?i pune con?tiincioas? proteza. Molf?ie ceva imaginar. Casc? ?i caut? epuizat? în cartea de telefoane...

Sonia decide s? mearg? pe jos pân? la metrou. A?a î?i va putea limpezi gândurile ?i participarea la ore nu va fi doar o utopie... M?car a?a sper?...

*

În sufrageria-sanctuar, unde baba le permite s? intre doar la zile mari, tumora cerebral? a so?ului (clandestin?!), mort în urm? cu mul?i ani, face ravagii. Victori?a intr? adesea în stare de prostra?ie holbându-se la unicul tablou cu ei doi. B?rbatul din imagine are o privire tulbure pironit?. [Sonia încercase de multe ori s? descopere „gaura din cap” despre care îi tot vorbise b?boiul, dar...]. Victori?a pare înc? limpede în poz? sau este, acolo, atunci, într-un moment privilegiat, mai pu?in agitat. Ulterior, dup? moartea lui, avea s? ajung? ?i la... Balamuc... A v?zut acolo cum sar oamenii (îndr?ci?i?) într-un picior, cum beh?ie, sparg geamuri, lovesc asistente, fac salat? de vorbe... De fric? s-a f?cut instantaneu bine ?i a plecat, mai exact i-au dat drumul acas?. Dar baba nu-?i pierduse niciodat? apetitul pentru teorii. Ar fi f?cut chiar ?i o revolu?ie, dup? propriile m?rturisiri, dac? ar fi avut un program cât de cât elaborat, dar mai ales ni?te... bani. Tot r?zmeri?a este îns? pentru ea, care, la orice or? din zi ?i din noapte, peroreaz?:
– Nu v? sup?ra?i p? mine, da’ chiria?ii ie ne?te mafio?i! Propitaru’ s? bag? slug? la iei! Da’ ce n-a? da ?î io s? fiu chiria??! S? spele ?î alcineva?ilea dup? mine, s? pl?teasc? angaralilii... Hei! Mâine s? ?ti?i c? scoatem covoru’ dân sufragerie! Nu s? mai puoate!... –Dar l-am scos deja... s?pt?mâna trecut?! – se pomeneau le?inate în duet a) Sonia ?i Gina, b) Sonia ?i Ana... ?i, între timp, se defectase liftul. ?i cele 2 mafiote trebuiser? s? urce pe sc?ri, tocmai la etajul 10, un covor cât o piatr? sisific?... Jos, în spa?iul caznei propriu-zise, în plin? iarn?, la –10 grade, baba se vârâse sub vestonul comandantului de o?ti. ?i nu se-ndura s? mai ias?. D?dea instruc?iuni ferme cu b?t?torul de covoare: la stânga!, la dreapta!, mai înspre col?!, cu respira?ia înjum?t??it?!, mai ales cu privirea în p?mânt!, a?a cum se c?dea unor mucoase în fa?a veteranei. ?i apoi baba asta avea ?i un sim? lingvistico-ontologic remarcabil... Intuia ea a?a, de fapt ?tia aproape precis, mai exact... iezat, c? Victori?a se cam trage de la... victorie, a?a c? nu se putea sustrage – ar fi fost o la?itate din partea ei! – ineluctabilului destin glorios. Sonia nu o v?zuse niciodat?, în cei aproape 2 ani de supliciu cât a r?mas în casa ei, nici m?car nu o auzise vreodat? c? ar fi avut m?car minima inten?ie de a merge la... biseric?. Desigur, de vin? era piciorul ei bont! Avea toate scuzele din univers, nu?! ?i, totu?i, nu era dup?-amiaz? în care s? nu ias?, pe te miri unde! Venea cu acela?i repertoriu: medicul de familie îi spusese s? fac? mi?care. ?i se mi?ca. În limite mai mult decât proprii.





Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: Nihil sine Deo!

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro