Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Canapele nonextensibile. O c?ciul? ruseasc?. Alt? iubire ratat? (Fragment rev?zut)

de Daniela Luminita Teleoaca

Nu s-a mai întâlnit niciodat? cu cineva... „intermediat”. Cu cineva despre care habar nu are cum arat?, cât de sub?ire / groas? îi este vocea, cât de corect vorbe?te gramatical, cât de flegmatic sau coleric este... Dar a fost o provocare. Pe care a acceptat-o. De dragul experiment?rii, în ultim? instan??, de dragul cunoa?terii. Sau poate c? s-a încrezut în accidental, în accidentele destinului. Cert este c? nu a stat prea mult pe gânduri. ?i, totu?i, ?tie câte ceva despre „acest el”. Are 34 de ani (iar ea, doar 23 neîmplini?i), este absolvent de Istorie ?i student în ultimul an la Drept. [Nu e deloc exclus ca detaliul ultim s? fi cânt?rit ceva în decizia ei, ?i ea cândva aspirant? la o carier? de jurist, în visul copil?resc de a epura spa?iul public ?i, mai ales, intim, de fe?ele schimonosite ale avoca?ilor diavolului]. ?i mai e ceva: este... S?get?tor! Unul de decembrie. Unul destul de hot?rât [de nu va fi fost doar gr?bit sau, v?leu, tiranic!], dup? toate probabilit??ile; îi spusese... intermediat: ne vedem duminic?, la ora 12, 30 în fa?a Facult??ii de Arhitectur?. F?r? niciun fel de nuan??. Nici adaos. Ea, care întârzie de regul? la orice fel de rendez-vous-uri, de data aceasta ?i-a impus s? fie punctual?. A ajuns doar cu un minut ?i 37 de secunde dup? ora stabilit?... oarecum de comun acord. A ajuns. A trecut pe lâng? el. O dat?. Ba nu. De 2. Ar fi f?cut-o ?i a treia oar? de nu s-ar fi trezit acostat? de chipul unui eschimos b?rbos cu ochii alba?tri-alba?tri ?i tâmplele suficient de c?runte. O voce mai degrab? sub?ire îi zgâriase respira?ia în dreptul hiatului accentual.
– Sonia!(?) – o chemase el mai mult autoritar decât interogativ.
– Ovidiu?! – î?i amintise ea subit c? ?tia ?i cum îl cheam?.
El o s?rutase zgomotos pe amândoi obraji. F?r? nicio re?inere. De parc? s-ar fi cunoscut de nu ?tiu când. ?i-a sim?it buzele inerte pe obrajii celuilalt. La final a încercat s? mimeze un gest similar gestului interlocutorului, dar nu i-a ie?it decât un tremur bâlbâit, pe care oricine l-ar fi asimilat timidit??ii. El i-a pus în fa?? un buchet de garoafe [„Florile s?racului, flori care se duc la mort, flori de...” – s-a pomenit Sonia cu o voce venind de undeva din preajma ei] ca pe un mare trofeu! Ea a îng?imat un „Mul?umesc” f?r? semn de exclamare ?i a ad?ugat formal un „Nu trebuia!”, mai mult decât categoric. El nu a dezarmat. Contrar aparen?elor, f?r? îndoial? c? era o fat? sfioas?, poate mult prea sfioas?. De aceea nu putea decât s? o cuprind? de dup? umeri ?i s?-i deschid? drum în z?pezi spre Ci?migiu, profitând de alunecu? pentru a o ?ine cât mai lipit? de el [Na, poftim, Victori?a, bucur?-te! Nu to?i sunt specii pervertite de interior! Chit c? ?i se lipesc n?rile de frig..., chit c?...!]. Este aproape înghe?at?. ?i de data asta a f?cut concesii cu nemiluita elegan?ei ?i, implicit, feminit??ii. ?i rabd?-rabd?, –cum de nu?– „baba” la frumuse?e! El o simte. O opre?te ?i o strânge n?prasnic în bra?e de eschimos. Ea ar vrea s?-l împing?, s? invoce deficitul de oxigen, nevinovatul hobby de a merge de-una-singur? prin z?pezi ?i câte ?i mai câte... E a?a de bine... la c?ldur? îns?!
– ?i, ... dintre toate colegele tale, nu ?i-ai putut g?si pe nimeni..., chiar pe nimeni?! – se treze?te Sonia întrebând – ea care avea nota zece, pe axa negativ?, la acela?i capitol.
– Ba da, ba da..., dar nu a mers! – este el sincer. Colegele din anul IV se uit? la mine ca la ...
– [... ca la un eschimos! – î?i reprim? ea elanul.]
– ... ca la un tat?! Am ie?it,... am ie?it chiar... luna trecut? cu o coleg?... Era micu?? de statur? [o prive?te încântat pe cea din dreapta lui] ?i... a venit la întâlnire ?i cu... cocker-ul ei...
– Cum a?a? – mimeaz? Sonia interesul. În realitate, unica ei obsesie de moment (dar care, evident, poate deveni o ditamai calamitatea) este cum de nu s-a gândit înainte de a..., cum de s-a înjosit s? ias? cu unul care, la o adic?, îi poate fi... tat??! M? rog, tat? la... 11 ani, mai rar, dar nu imposibil! Peste 10 ani, o s? par? chiar un fel de bunic, iar ea va fi nepoata neajutorat?, pe care trec?torii o vor ar?ta, nestingheri?i, cu degetul!
– ... nu avea cu cine s?-l lase... ?i, oricum, trebuia scos la plimbare!
– Am ?i o p?l?rioar? în geant? – schimb? Sonia brusc subiectul grav al conversa?iei. Dar, ca s? fiu sincer?, nu prea îmi place s? umblu cu capul acoperit. El îi face semne încurajatoare. Îi ?ine ?i po?eta... numai s? se acopere... de nu s-ar alege cu vreo sinuzit? [„Am deja sinuzit?!” – i-a replicat ea în gând] sau, Doamne-fere?te, cu altceva mai grav! Uite-l, uite-l,... deja î?i face un obicei nesuferit din a o sorbi din ochi! Sonia are obrajii îmbujora?i, cca 96 de b?t?i pe minut, o dorin?? aprig? s-o ia la goan?. Simte o mân? înh??ând-o. Amân?...
– Î?i vine foarte bine! – o soarbe el din nou.
– Mul?umesc! – se (re)formalizeaz? ea.
?i, totu?i, se simte destul de bine în acest tandem. Îl percepe puternic ?i protector, de?i mult prea posesiv pentru gusturile ei de pas?re zbur?toare. Pu?in mai târziu avea s? afle c? dumnealui lucrase ?i în min?. Spirit aventurier 100%, dup? afirma?iile personale. Dar trebuie c? era ceva mai mult – intuise Sonia. Ulterior, împ?rt??ind „detaliul” unei rude, Sonia fusese sf?tuit?: „Las?-l, soro, nu te încurca cu din ??tia! Când ?i-e lumea mai drag?, pleac? ?i te las?!”. Sonia renun?ase la a-i dezv?lui celuilalt c? separarea se produsese destul de repede de la momentul primei întâlniri, în niciun caz îns? din cauza „apuc?turilor miniere” ale juristului în devenire.
– Î?i place... Emanuelle? – o lovise cu leuca b?rbosul.
– ....îîîîî... melodia celor de la Blue Systems? – încercase virgina Sonia s? se apere.
– ?i melodia! – nu vrusese el s-o contrazic?.
– ?i... ce ... altceva?!
– Cum..., ce altceva? – r?sunase tandru vocea lui în peisaj hiperhibernal. Filmul! M? refeream... în primul rând la film!
– Nu a? putea zice da sau nu – s-a hot?rât Sonia s? dialogheze. Desigur în stilul ei.
– Te ascult! – se oferise cel?lalt m?car pre? de o eternitate.
Ea scurtase dialogul. Redusese eroticul / pornografia la ideea de estetizare a amorului prin cea de-a 7-a art? [?tia c?, dac? l-ar fi contrazis în vreun fel, ?i-ar fi t?iat craca de sub propriile picioare]. El a fost fascinat de felul în care ea teoretiza, de fapt dezbr?ca de carnal, de organic ?i punea în re?ete livre?ti, f?r? nicio eventual? consecin?? „grav?” în realitatea imediat?. Vr?jit, eschimosul î?i permitea s? r?st?lm?ceasc? pu?in demersul Soniei, care tastase (pentru a câta oar??) CtrlS ?i iat-o din nou sigur? pe sine, înotând dezinvolt în cartezianismul genetic. Au trecut pe podul cu bra?e de copaci încol?ci?i. Ziua se f?cuse mic?. Intrase într-o fereastr?. Cineva îi deschisese ?i el, el se credea alesul ei! Dar înserarea punea la ad?post ticuri ?i incertitudini. În ascunz?toare, Sonia p??ea regal. El era la fel de protector ?i de posesiv, numai pe jum?tate primejdios.
– Am ?i eu un câine acas? – se copil?rise intempestiv b?rbosul cu ochi de 2 X alba?tri.
– Da? Ce ras?? – se reinstalase comod în „normalitate” Sonia.
– Terrier... Bull Terrier! ?tii...? Câinele ?la poreclit „câinele doic?”...
– A, da, cred c?-mi amintesc, am citit cândva... Altfel nu sunt o iubitoare prea împ?timit? de câini! Prefer... pisicile!
– ... e foarte simpatic! – a ignorat el „nepatimile” ei. Fii atent?, ce comportament caraghios ?i infantil are! Când vede pe cineva c? m?nânc? ?i nu-i d? ?i lui, se manifest? aproape teatral... Sare în 2 labe, chel?l?ie, face roat? în jurul t?u, î?i ciule?te urechile... Ca s?-i fac în ciud?, eu încep s?... plesc?i. Atunci agita?ia lui atinge apogeul!
S?racul câine! – se gândise mali?ios Sonia – cu un astfel de st?pân, nici nu-i de mirare c? ajungi s? faci în fel ?i chip! Dar el o prinsese de mân? autoritar. De nu ?tiu unde scosese un aparat foto. Îl a?ezase pe un trunchi de copac ?i o pusese în gard?:
– Într-un minut se declan?eaz?!
A întors-o cu fa?a spre el, a lipit-o de stern, i-a în?bu?it respira?ia într-un s?rut prometeic. Pour l’éternité. Ea a ame?it pu?in, s-a plâns f?r? voce de z?pada asta cotropitoare care-?i intr? tam-nisam sub piele ?i-n loc s? te înghe?e te arde mai dihai decât o tor??. El i-a f?cut ?i mai mult loc. Ea sim?ea cum spa?iul i se îngustase ?i cum cineva îi sabota intimitatea. Cerul se umpluse de pesc?ru?i însp?imânt?tor de argintii. Riscai s?-?i pierzi controlul...

*
Pe canapeaua nonextensibil? a venit ?i el. O mân? nev?zut? le f?cuse loc amândurora. I-a s?rutat sânii. ?i i-a rupt 1/4 din buze. Trebuia doar s? o poarte cu sine! Se impunea imperios s? îi echilibreze partea lucid? ?i partea ira?ional?. Lua din prima ?i arunca într-un Recycle Bin. Sunt situa?ii în care ra?ionalul supralicitat te poate duce la râp?. Atunci se cuvine s? faci loc celeilalte dimensiuni. O c?ldur? pu?in familiar? îi ardea interiorul. ?arpele îi încol?cise coapsele. Vorbea în grai omenesc. Î?i s?pase v?g?una, ditamai gaura de balaur, în pântecele ei, acolo în partea de sus, unde î?i avea s?la?ul Anima. Atunci, lipsit? de orice ap?rare, ea i-a dat lui voie s?-i piard? virginitatea la care atât de mult ?inuse. S-au lovit cu cre?tetele de 2, chiar de 3 ori de un cer, au cutremurat împrejurimile, s-au descoperit pe ei în toate copil?riile ancestrale, mai apoi s-au potolit.

Diminea?a, învelitoarea groas? din lân?, lung? cât toate zilele, proiectat? de Bunica îns??i, z?cea la picioarele canapelei nonextensibile. De el nici urm?! Doar o bab? se înduio?ase de spectacolul nocturn [Dar ce ?tia baba-asta despre starea de gra?ie ?i despre odiseele celeste, despre cum este s? pui mâna pe miracol, s? adormi mai apoi cu capul pe el?!] ?i f?cuse, în sfâr?it, suprema concesie: „Bambina, treac? d? la mine, d? azi încuolo s? pui scaunilii s?-?i ?iie plapoma, c? v?z c? duormi cu ia ?âruoi p? jos!” Sonia a încuviin?at lini?tit?... Îl auzea pe el cum vorbea despre 2 perechi de bocanci apropiindu-?i vârfurile ?i purtând un dialog de mai mare frumuse?ea, în veci nedescifrat de altcineva decât de cei 2 posesori ai înc?l??rilor respective...

În zilele urm?toare nu s-au mai v?zut. Deloc. Dar el era un- romantic-?i-jum?tate. Nicio noutate pentru ea, cel pu?in la fel de romantic?! Iar cu romantismul ?sta – pe care Victori?a îl numea în mod constant reumatism [?i poate c?, în necuno?tin?? de cauz?, chiar avea dreptate, c?ci ce este romantismul, în ultim? instan??, dac? nu o patologie autoimun? inflamatorie?] – nu este deloc de glumit! El i-a scris împ?timit. Epistole în toat? regula. O numea „leoaica mea tân?r? ?i frumoas?”, sintagm? care – în ciuda tuturor nirvanelor experimentate – i-a provocat Soniei o stare sor? cu lipotimia, nu pentru c? i-ar fi pl?cut, ci dimpotriv?! Dar a acceptat sintagma de dragul lui Nichita, care, mult mai inspirat, scrisese despre o leoaic? tân?r? (f?r? îndoial?, extrem de frumoas?), dar pe care nu o chema Sonia, ci... altcumva, într-un fel abstract-intangibil novicelui. Apoi domnul eschimos, pe care aceea?i sonie – într-un alint specific [de femeie deloc siropoas?, c?ci romantismul este cu totul altceva!] – l-a numit -OVICI [prescurtarea de la un nume de familie terminat în acest sufix ?i care, întâmpl?tor, avea primele 3 litere comune cu cele ale prenumelui eschimosului], a comis unele „impruden?e”. În loc s? lase epistolele la Po?t?, într-un exces de zel, a sunat la u?a Victori?ei, înmânându-i acesteia r?va?ele de suflet. Toate se petreceau foarte probabil în ziua în care, prins? în substan?a unui curs de istoria limbii, Sonia studia etimologia cuvântului v?rgur?, f?r? îndoial? continuator al latinescului virgula, diminutiv de la virgo, virginis / virginem... Seara, Victori?a fusese extrem de misterioas?. Spusese ceva despre o vizit?. Despre o c?ciul? ruseasc?. Despre sperietura pe care o tr?sese când pe vizor identificase un soi de b?rbat cu fa?a îngropat? pe jum?tate sub acest acoper?mânt slav. Când, în sfâr?it, se decisese s? deschid?, asumându-?i toate riscurile, cineva o salutase ?i îi încredin?ase rela?ia lui de suflet, pe care Victori?a, în stilul specific, o c?lcase în picioare a?a cum alt?dat? strivise sufletul unei gr?dini întregi, invocând „lipsa hreanului”! Ar?ta îngrozitor cel cu biletul de amor! Un om tân?r cu o c?ciul? a?a de...! ?i se comportase extrem de ciudat! Ce mai, un ??r?noi! Ea una nu s-ar înjosi în veci s? accepte prietenia, în ultim? instan??, iubirea unei astfel de creaturi! Înfipsese toate pumnalele. Sonia î?i rezemase neputin?a de peretele perpendicular pe ran? din buc?t?rie. Î?i reprimase plânsul. Orice alt comentariu. Dar acum era convins? c? totul se sfâr?ise, înainte de a începe cu adev?rat. Nu avea cum s? fie altfel!
A mai urmat, totu?i, o ultim? întâlnire. El n-a ?tiut nimic, nici m?car nu a b?nuit consecin?ele nevinovatului s?u gest de a înmâna scrisoarea „la destinatar”. A venit cu un buchet identic. De garoafe. În plus, cu acea c?ciul? monstruoas? care îl pierduse în ochii unei victori?e diabolice ?i, implicit, ai unei sonii înc? mult prea naive... Era, într-adev?r [!?], un ??r?noi, un ?opârlan, o f?cuse de râs în fa?a unei analfabete, îi înjosise feminitatea, delicate?ea ?i elegan?a, demne de cele mai înalte pove?ti aristocrate. Nu a spus un cuvânt. El tot nu b?nuia nimic. Î?i abandonase mâna inert? în strânsura tandr? a eschimosului. La cinemateca Eforie rula în seara aceea Milo? Forman, Larry Flint..., pe ritmurile unei muzici subliminale gotice. El tot nu b?nuia nimic.

Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: Nihil sine Deo!

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro