Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

"E plin? de fiare ?ara asta"

de Dumitru Sava

"Acum, când simt c? m? apropii de cap?tul osândii, de?i a? relua fiecare clip? de la început, ?i-mi pare c? m-am cam achitat de datoriile p?mânte?ti, poate, ar trebui s? scriu ?i eu un testament. Dar, testamente scriu doar cei care mor. Nu este ?i cazul meu, care voi tr?i pân? la ceasul învierii de apoi prin urma?i. ?i, apoi, ce testament e acela prin care nu mai ai ce l?sa? Pentru c? ce nu mi s-a luat cu for?a, am d?ruit de bun?voie. Nimic nu s-a pierdut! Toat? ?tiin?a mea, cu mare trud? adunat? din cioburi de cunoa?tere, toat? iubirea primit? ?i toat? p?timirea curg mai departe în sângele copiilor mei. Mi-am d?ruit totul. Copil?ria am l?sat-o s? zburde printre macii de pe câmpul de la poalele satului, pe unde în fiecare an prim?vara deschidea u?a reînvierii. Nu mai ?tiu ce am f?cut cu fiorii ?ia primi ai adolescen?ei, pe unde s-or fi risipit? Nici tinere?ea nu mai am timp s? o caut, dar sigur e uitat? pe undeva… Da, da, am d?ruit tot ce nu mi s-a luat cu for?a, m-am d?ruit inclusiv pe mine!
Numele meu e Panialkovski. A?a-i c? are rezonan?e poloneze? Dar eu r?mân, prin toat? fiin?a mea, român. Pentru c? ?i eu, înainte de orice, sunt fiu din mam? ?i obâr?ia matern? îmi este cât se poate de româneasc?. M? trag din spi?a unor boieri moldoveni, pe care prigoana L?pu?neanului i-a obligat s? aleag? calea str?in?t??ii, aciuându-se pe la ni?te neamuri din ?ara Le?asc?.
Trebuie s? fi fost tare frumoas? str?bunica de dragul c?reia mo?ul meu, tr?itor într-o ?ar? catolic?, a ales ortodoxia. Când vremurile s-au mai a?ezat, nu a ezitat s? î?i urmeze aleasa inimii la una din mo?iile ei aflat? în localitatea Zg?rde?ti. Locul unde marele nostru domn, ?tefan, ?i-a pierdut zgarda calului. Mo?ie care, prin danie voievodal?, peste timp, a devenit ob?te r?ze?easc?. Aici, în aceste locuri, parte a României Mari, mi-a fost dat s? v?d lumina zilei!
Eram preot militar la Ia?i, cu gradul de c?pitan în armata regal? când, în urma tic?losului târg dintre Stalin ?i Hitler, p?mânturile natale au trecut odat? cu Basarabia la ru?i. N-am avut de ales, mama era b?trân? ?i nu a vrut, nici în ruptul capului, s?-?i p?r?seasc? cimitirul mo?ilor ei ?i gospod?ria. Unic fiu, nu o puteam abandona singur? acolo, a?a c? am ales s? m? întorc în sat. Cum parohia r?m?sese liber?, prin refugierea preotului în ?ar?, mi-am g?sit ?i loc de munc?. La îndemnul mamei, ca bun localnic, mi-am întemeiat familie ?i repede m-a blagoslovit Cel de Sus cu cinci minun??ii de copii. Nu-i vremea s? le povestesc, dar multe am mai fost nevoit s? trag spre a men?ine aprins? f?clia credin?ei ?i a-i proteja pe ai mei ?i pe enoria?i de groz?via r?ut??ilor ce s-au ab?tut asupra noastr?.
Îmi amintesc cum a fost cu întemeierea colhozului. Au venit seara, m-au ridicat de acas? ?i m-au dus la biseric?. Am descuiat ?i acolo în?untru, în întuneric fiindc? nu m-au l?sat s? aprind o lumânare, mi-au cerut ca la slujba de a doua zi, când biserica o vor umple cu lume, s?-mi l?muresc cons?tenii s?-?i predea p?mânturile, animalele ?i atelajele, de bun? voie, colhozului. Dac? fac ce trebuie eu voi fi scutit de orice d?ri ?i voi r?mâne preot în continuare. De nu m? învoiam, familia mea urma s? fie adus? lâng? mine ?i închi?i acolo în frig, f?r? mâncare ?i ap? sub paz? militar?. ?i nu glumeau, de fa?? erau doi solda?i în uniform?.
Nu prea aveam variante. A doua zi, puhoi de lume adus? cu for?a la biseric?! Nu mai înc?peau to?i în?untru. La stânga ?i la dreapta mea, aparatnicii! Am întrerupt liturghia cam pe la jum?tate ?i le-am spus oamenilor cum st? treaba. Am anun?at c? eu donez colhozului cele opt hectare de p?mânt, dou? vaci, calul, c?ru?a ?i cabrioleta. Pe bri?c? aveau ei mare necaz! Venise unul la mine s? aduc pe-un ?ef de-al lor de la centru. I-am spus c? e treaba moa?ei s? aduc?, eu doar duc!
(continuare)

Dumitru Sava (Dafinul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro