Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Un fel de a sparge ghe?urile. Variant? rev?zut?

de Daniela Luminita Teleoaca

Îi r?m?sese ?i ei imaginea angelic? din fotografie. Vedea totul prin ochii Mamei. ?i nu se mai desp?r?ea de acea poz?, format 10 x 15. O muta din geanta alb? în po?eta albastr?, de acolo în punga de cadouri cu licurici ?i trandafir galben, pân? ?i într-un cuf?r fermecat, unde fuse la un moment dat perfect convins? c? a r?t?cit-o: cine ?tie prin imagina?ia c?rei prin?ese obraznice ?i mofturoase de nu alunecase?! Se gândea pu?in amuzat?, pu?in nedumerit? la atitudinea Mamei, care cu totul altfel privise ini?ial realitatea pe care, într-o dup?-amiaz? de martie, Sonia i-o împ?rt??ise sold??e?te-cromatic:
– Fat?, h??i, treze?te-te la realitate! [Care... realitate?! C? a ei era alta, cu totul alta! Se trezise a?a pe nepus? mas? revendicat? de vreo 5 perechi de ceruri, de dealuri cu maci necenzurându-?i, nici de frica timpului, ro?ul, în labirintul irezistibil al harpelor, unde ea îns??i des?vâr?ea cosmogoniile... Zdrang!!] Te cuno?ti prea bine! Nu face jocuri din astea! O s? regre?i cât de curând!

Ziua se umpluse cu indecent de multe semne de întrebare ?i Sonia z?cuse în burta fotoliului verde, tachinat? de oglinda cât peretele, care când îi ar?ta fa?a întreag?, când pe jum?tate, când numai o ureche, numai un cercel, câte ceva din ravagiile sentimentului. Apoi sticla se înc?p??âna ?i îi înghi?ea complet fizionomia ?i trupul: imperativ, ca-n propriul habitat spa?io-temporal, se ivea el, el ?i p?rul lui galben: – Heei, Sonia, ?tii bine, totul e de mult hot?rât! / – H??i, fat???, treze?te-te la realitate...aaate...te..eeeeee...! – lansa puneri- în-gard?-cu-ecou Mama.

Iar acum... acum..., tot ea, Mama, nu se mai s?tura s? priveasc? acel chip, ce-i drept cam decolorat, cam poetic, destul de ireal, de fapt în perfect acord cu „Realitatea de dincolo de realitate a Soniei”. De bun? seam?, Mama visase mimica aia, ochii ?ia, întreaga alur?, care, în pofida diferen?elor de culoare, de sex, chiar ?i de vârst?, a?a de bine aducea cu felul de a fi al propriei fiice! [Cine ?tie, or fi fost fra?i vreodat??! În orice caz, o înrudire trebuie s? fi existat între ei ?i, dac? nu, musai trebuia s? se instituie, de vreme ce eviden?ele alea î?i scoteau ochii de-a binelea!]. ?i îl chema exact la fel: intui?ia Mamei se suprapusese etan? peste realitate! ?i Mama o strigase grabnic în vis, când foarte probabil Sonia exista lume?te, desf??urându-?i somnul cu vise / f?r? de vise pe pat bucure?tean, departe de Câlni?te, departe de raci, de câmpiile mi?c?toare-volubile, înc? departe de poveste...! Mama o chemase! Tocmai pentru c? îl auzise pe el strigând-o! ?i cum îi mai ?ipa numele! Ca la carte: cu accent ?i hiat în toat? regula! S? fi fost Destinul?!

Mai greu a fost cu Bunica. Cu Bunica-General, tr?itoare înr?it? la peste 1000 de metri altitudine. Eeeei, ?i cu asta nu-i de glumit! C?ci câmpia, cât o fi ea de câmpie, tot câmpie r?mâne! ?i Bunica a privit de sus de tot, a strâmbat din nas, înc?p??ânându-se într-o fals? convingere:
– Nu-mi place! – s-a r?stit categoric la Sonia. E prea... prea palid! O fi bolnav...?! – ?i-a iscodit necru??tor nepoata.
– A înv??at pentru examen... la facultate... Matematica e grea..., economia la fel... – bâiguise fata.
– ?i are privire viclean?! – nu se l?sase Bunica. Are ceva tulbure! Ochii verzi sunt în?el?tori ?i asta nu este o legend?!
Aici Sonia cedase oarecum, c?zând, în tain?, pu?in de acord cu Bunica... ?i asta nu pentru c? ar fi crezut în supersti?ii de genul, ci pentru simplul fapt c? ea îns??i verificase la fa?a locului felul în care verdele celui mult-prea-palid, mult-prea-nu-?tiu-cum se insinua în gesturi, în atitudine, chiar ?i în inflexiunile vocii, în tot prezentul s?u, aruncând pun?i ne?tiute c?tre tot ceea ce avea s? urmeze. Intuia a?a... un fel de lunecu? de ?arpe, ?tii... când nu doar sim?i, ci chiar vezi ceva, dar nu po?i face nimic, ab-so-lut ni-mic! Totul se întâmpl? ?i gata! De altfel, dac? st? bine s? se gândeasc?, ea ?i oricine altcineva, câte p?pu?i cu ochi verzi s-au fabricat vreodat??! P?i, ia-o pe Adelina, ochi c?prui, ia-le pe Mariana ?i pe Liliana, ochi-negri-t?ciune, ia-o chiar ?i pe sclifosita aia de Magdalena, ochi alba?tri-alba?tri, ?i pe Geta, ?i pe Harieta, ?i pe Cristina... Ea, cel pu?in, n-a avut niciodat? o p?pu??, nici m?car un maimu?oi, cu ochii verzi! O fi ?i asta ceva! Dar azi,... azi, când eu stau ?i tastez aici în noapte – ar zice o Sonie mai pu?in copil? – ia te uit? la fandositele astea de Barbie: mai r?u ca ?erpoaicele! Te ?i în?epi în ele! Î?i iei veninul ca pe unic? (r?s)plat?. Amenin?at(?) ?i singur(?), lansezi interoga?ii retorice: unde, unde e Copil?ria!? C? eu,... eu una n-am mai identificat-o!
– ...?i zici c? e ?i mai mic decât tine! – triumfase Bunica, încoronându-?i demersul deconstructiv.
– ... [Hmmmm... nu zisese (înc?), dar..] ... îîîîî... pu?in mai mic! – o sc?ldase Sonia. [Daaa, Bunic?, daaa, sunt foarte dezn?d?jduit?, ce m? mai fac eu?! E miic, mic-de-toot, e foaaaaaaarte mic, în compara?ie cu mine, î?i închipui o jum?tate de deceniu, de fapt asta înseamn? o diferen?? galactic? pe care nicio trecere înapoi în cazul meu n-ar putea s-o anuleze vreodat?!] Intempestiv, prinsese curaj ?i prezentul pârâise: trebuia musai s? suporte un cu totul alt scenariu: Dar dumneata vorbe?ti, Bunic?, dumneata care î?i lua?i b?rbat... îîîî... – se hot?rî, mai mult sau mai pu?in inspirat? – inferior numeric [P?i... s? st?m strâmb ?i s? judec?m drept: nici c? se putea altfel! De ce? Pentru c?!].
– Hmmmm... a?a e... – se resemnase Bunica f?r? semn de exclamare, f?r? virgule,..., doar cu ni?te puncte de suspensie, luat? pe nepreg?tite ?i neputându-se dezice, totu?i, de un cod al onoarei specific.
– ... ?i ceeee, Bunicul nu are ochii tot verzi?! – ad?ugase redundant Sonia, c?ci argumentul „inferiorit??ii numerice” î?i f?cuse cu vârf ?i îndesat efectul.

.... Bunicuuuul-Bunicuuuul, bun-ca-pâinea-cald?, de profesie indulgent absolut! I-a c?zut cu tronc junele din fotografia 10 x 15. Unde mai pui c? SAD ?sta, pu?in-cam-palid-?i-cam-viclean, îi seam?n? nea?teptat de mult, ?i nu doar pentru c?-i pl?cur? muierile superioare numeric ?i-?i însu?i verdele ca pe propriul ADN, dar amândoi se nimerir?, la origini ceva mai îndep?rtate, a se putea l?uda cu niscaiva sânge oltenesc prin vene. Dar Soniei – Cerul s-o îng?duie! – nu i-au pl?cut niciodat? prea mult oltenii! ?i....


Ce-i cu asta?!

[Se spal? bine! Bine-de-tot! Nu mai r?mâne nimic din! Doar un biet perfect simplu! Care, în cazul ei, are valoare PUR STILISTIC?! Parol!]


Daniela Luminita Teleoaca (Danaia) | Scriitori Români

motto: NIHIL SINE DEO!

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro