Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Bucuria de a respira

de Ana Urma

„Lini?te,
e lini?te...
ca ?i cum m-ar gândi un arbore”

de Nichita St?nescu
(31 martie 1933 - 13 decembrie 1983)

Parte din ceea ce suntem dator?m lecturilor care ne transform? ?i pun în leg?tur? cu gândurile altei fiin?e. În triunghiul poet, cuvânt scris, lector, cuvântul este mesagerul iar cititorul prin lectur?, se spune c? des?vâr?e?te opera poetului. Poezia este o fantezie, o art? a cuvântului ?i, ca orice art? adev?rat?, las? impresia unei realit??i grandios imitate ?i sesizat? cu mijloace deosebite ?i unice de?inute de cei ale?i. Se pare c? mijloacele lui Nichita St?nescu închipuie o lume altfel. Obiectele trec dintr-un contur într-altul, gleznele înfloresc, bra?ele sunt ?erpi, s?rutul vindec? r?ni, degetele se lovesc între ele clinchetind, sentimentele se ating poetic, se lovesc, se r?nesc ?i, toate fac ca plasa cuvintelor s? prind? fugitiv o realitate tainic?, ezoteric?. În enun?uri paradoxale contrariile supuse propriilor fantezii se unesc între a?teptare ?i expansiune ajungând la esen??. Bazat? pe capacitatea de uluire ?i entuziasm, cunoa?tere ?i intui?ie, realitatea se suprapune tr?irilor ?i poetul trece dincolo de contemplare, el ...este. Ca r?spuns al t?cerii, ca o tres?rire a con?tiin?ei ?i acord între gând, cuvânt, simbol (semn), apare poezia (în „Epica magna”, 1978), de o frumuse?e aparte:

„Lini?te,
e lini?te...
ca ?i cum m-ar gândi un arbore”

Într-o stare de emo?ie extatic? poetul respir? t?cerea. Pauza impus? de cele trei puncte de suspensie î?i îndepline?te rolul prelungind amânarea în?elesului, suspansul. Litera scris? accentueaz? misterul parc? avertizându-ne despre ce va urma în urm?torul vers: „ca ?i cum m-ar gândi un arbore”. O metafor? ingenioas?, care prin plasarea substantivului la sfâr?it de vers se apropie de tehnica ghicitorii, folosit? de mae?tri haikuului. Poetul nu poveste?te, el descrie. Se spune c? un haiku este efectul unei satori (revela?ie), starea de uitare de sine ?i în momentul când natura ?i omul sunt o singur? fiin?? se produce iluminarea. Starea de lini?te interioar? ?i mister transmit în doar câteva cuvinte vibra?ia ?i palpitul provocator, propriu universului marelui poet.

Este de-ajuns s? nume?ti o gr?din?, p?durea, câmpia pentru a retr?i reverii. Dar aici poetul alege ?i nu întâmpl?tor, arborele. F?r? a-l numi concret, arborele în poezia lui Nichita St?nescu este egalul s?u în c?utarea luminii, este fiin?a ?i imaginea viului în c?utarea echilibrului aerian, este verticalitatea dinaintea zborului. Nici m?car motive ca arderea sau prelucrarea trunchiurilor, prefacerea în corabie, mas? de scris sau sicriu nu izbutesc s? ?tearg? imaginea copacului viu, înalt, verde, vertical. Nimic nu-i mutileaz? fiin?a ?i dincolo de lini?te, dincolo de contemplare, în comuniune perfect? poetul tr?ie?te starea de fiin?? t?cut? a copacului-arbore. Aceste versuri sunt pacea transcris? din partea celui golit de gânduri. O pace interioar? proprie fiin?elor umane indus? ?i de factori externi. Un copac, o floare, soarele ?i luna înseamn? reverie, stare de armonie ?i vis pân? la contopire cu subiectul contempl?rii. Un exerci?iu de solitudine ?i oprire a agita?iei, un repaus impus va duce la realizarea sinelui. „Exagerarea este prima lege a artei. Un pom de trei ori mai mare decât pomii din jur, sau de trei ori mai mic, devine un monument al naturii, adica un obiect de art?. Cel care îl iube?te se modific? pe sine” (Nichita St?nescu, citat din „Sandaua lui Marc Aureliu”).

Valoarea artistic? denumit? „mono no aware”, specific? firii ?i culturii nipone ?i folosit? de poe?i pentru a comunica în?elesul vie?ii ?i al lumii printr-o tr?ire vibrant? perceput? cu inima ?i spiritul (kokoro), pare a nu fi str?in? poetului. Prin identificarea cu natura înconjur?toare, fragilitatea ?i vremelnicia fiin?ei este transmis? cu sensibilitate, cu tandre?e ?i respect, resim?it? fiind tr?irea cu patos a nimicniciei, a trecerii misterioase într-un dincolo, într-o altfel de în?elegere a lini?tii. O lini?te amplificat? de empatia ?i respectul cu care te pleci, golit de propriul ego, te predai cu umilin?? cel?luilalt, însufle?indu-l: „ca ?i cum m-ar gândi un arbore”.

A?a cum pentru Lucian Blaga cuvântul este o ran? a t?cerii în numele lui Nichita pledeaz? necuvântul. Superioare ideii de scris sunt necuvintele poetului în general dar acest poem, ca ?i celelalte câteva în spirit nipon, sunt o metamorfoz? a crea?iei poetului, prin bog??ia de sensuri c?tre nev?zut, neauzit, neînchipuit. Dinamica frumuse?ii realizat? prin valorizarea materiei împline?te rolul de în?l?are a pshismului celor care vor resim?i bucuria mut? a lecturii. A?a cum arborele purific? sevele eliberându-le în frunz?, floare, fruct, lectura se substituie bucuriei de a respira prin cuvântul poetic. Acest poem transmite ideea de în?l?are, de transformare.

Între gândire ?i vis, imagina?ia este alchimistul catre transmut? în cuvinte bog??ia l?untric? a poetului Nichita St?nescu, o imagine a sinelui ca o f?g?duin?? a st?rii de imponderabilitate, o „be?ie” metaforic? ?optindu-mi s? scriu ?i eu cu îndr?zneal?, pentru mai târziu: gânde?te-m? azi/ arbore/ mâine-?i voi fi hran?. (Ana Urma, Vaslui, 04.12.2018).

Ana Urma (AnaUrma) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro