Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Alte înc?peri, alte triste?i

de Marian Pavelescu

Un tren cu diverse vagoane; când am urcat, purtam încai o valiz? mare… nici o problem? – spa?ii largi, fotolii generos capitonate, comodit??i. Nu era trecere între vagoane; dac? încetinea, câte un fl?c?u se precipita s? aga?e celelalte bare suitoare ?i se rostogolea pe taluzul accidentat – naivul.
Într–o gar? am coborât s? m? dezmor?esc; dar garnitura s–a ?i pus în mi?care; am s?rit pe treptele altui vagon, ceva mai modest, spa?ii strâmte, neseparate, înghesuial?; bine c? îmi r?m?sese saco?a de mân?; am l?sat–o pe banchet?, s? marchez locul… conductorul era tare exigent, îi amenin?a pe vecini cu munca în folosul comunit??ii… agita compostorul.
Apoi iat?–ne la un cap?t de linie – cic? urmeaz? transbordarea fiindc? pe aici urma s? treac? o autostrad?; caut saco?a, nu mai este, ceferistul cu geant? m? zore?te s? traversez prin sala de a?teptare, în fine, g?sesc bagajul vârât sub banchet?, alerg în urma ghidului, nici nu ?tiu când m–am ag??at de scara cursei… de la geamuri c?l?torii strigau c? iar întârziem… noroc c? am ajuns pe culoar.
Alt? gar?, mai pr?p?dit?, ca în sud, cobor gr?bit, merg s?–mi reg?sesc locul de pe bilet… ?i trenul porne?te; atunci observ c? are sc?ri numai pe o parte iar eu m? aflam pe latura gre?it?… nimic de care s? te ag??i… dispare. Numele aproape ilizibil al g?rii – Anank; pergola peronului, frumos înverzit?, ascundea un perete cu orare vetuste; dup? u?a din sticl? cu canaturi duble batante, o sal? de a?teptare pustie iar geamul de la ghi?eul informa?iilor acoperit de anun?ul „O zi – un tren”… a?adar mâine.
Din capul sc?rilor de acces privesc, în traversul str?zii pietruite, scuarul lâng? care picotesc câteva taxiuri vetuste. Chio?cul aderent expune ap? plat? (la sferturi)… dar vânz?torul n–are m?runt. Eternul cer?etor cinchit la perete, acum încununat cu usturoi, îngân? litania rotativ?: … cine va merge drept înainte va suferi de foame ?i frig, cine o va lua la dreapta va fi s?n?tos ?i viu, dar calul s?u va muri, iar cine o va lua spre stânga, acela va fi ucis, iar calul s?u va r?mâne în via?? … ca s? vezi, alegorie!… oricum, plantele cresc spre dreapta… poate c?, mergând în amonte, visele se vor modifica… iar dac? labirintul lor accept? influen?a formatoare, toate a?ez?rile urbane vor fi aidoma – ora?ul lor, ora?ul meu.
?i pornesc.
?uvi?a mirosului particular de gutuie st?tut? se îngro?a, odat? cu apropierea de cvartalul cl?dirilor scorojite, odinioar? sprijinul pie?ei de animale – chiar se z?rea din r?scruce zidul ??rcuit al zalhanalei dezafectate… iar mai încolo de cl?direa anonim? a cinematografului, vechiul imobil de raport, pe care îl ?tiusem de–a fir a p?r în vremea când, b?ie?andru fiind, cutreieram cu folos teritorii tot mai dep?rtate de cuibul originar.
La parterul „Casei cu trei fete”, a?a cum înc? îi ziceau misterios bunicii, cafeneaua „La varice” e transformat?, vezi bine, în shaormerie… fa?ada fiind acoperit? de pancarte ?ip?toare.
Un gând st?ruie – ce–ar fi s? vizitez prietenul din copil?rie?
Fa?ada cl?dirii e acum tern?; ofer? str?zii înguste un dreptunghi calcaros, pres?rat cu ancadramente distorsionate ?i o poart? asimetric? strâmt?, începutul unui coridor lung ?i întunecos ce cote?te spre o scar? în spiral?. Îmi amintesc: abia la primul etaj traseul era luminat de o curte interioar? p?trat? ?i d?dea în col?ul unui coridor deschis jur–împrejur accesului la locuin?e, toate cu ferestrele la vedere. Al doilea etaj – aidoma. În diagonala cur?ii alt? scar?, mai abrupt?, ducea spre subsol.
Treptele tocite din lemn scâr?âie ostenite. O în?ep?tur? pe gamb?, sub genunchi… ran? invizibil?, zvâcne?te pân? s–a ivit amintirea: locul de sc?ldat la marginea lacului ?i prietenul ce ie?ea din ap? cu piciorul însângerat de la steiul pe care alunecase; mar?ul for?at pân? la Urgen?e… copci, injec?ii. Înc? o amintire ce ie?ea îndurerat? pe corp, r?boj continuu.
La etajul de sus, de–a lungul coridorului fragmentat… nu–i aici. Mai apare ?i o javr? minuscul? ce se zbor?e?te ca acas?… înapoi pe sc?ri.
Acesta este etajul… pe coridorul exterior, privind minuscula curte betonat? unde se t?iau lemnele de foc, avansez dincolo de broasca ?estoas? ce înc? parcurge circuitul iluzoriu… neschimbat?.
U?a cu glasvand tot descuiat?, ca pe vremuri, când Sandu st?tea cu bunic?–sa, fosta buc?t?reas? la un von–baron. Acum holul îngust arat? pustiu, sufrageria de asemenea… dar în camera mic? de pe col? st? o doamn? pe divan ?i cro?eteaz?… este leit Alida, arat? aidoma fotografiei de la Jubileu.
– Iat?–te!
– Din întâmplare… ce mic? e înc?perea, cât s? încap? gândurile. Tot aici?
Deschid fereastra spa?ioas?, z?brelit? cu ?ipci, comunicarea permite insinuarea unui capriciu la vioar? – domnul Fezel exerseaz? ?i dezv?luie vecin?tatea – ?irul caselor familiale delimitate de felurite garduri.
– Nutream gândul s?–mi cump?r una, zic, pe vremea când de?ineam bani…
Ea vine lâng? mine, se apleac?, îi simt pântecul presând antebra?ul.
– Care din ele?
– N–are importan??… s–a dus… avea probleme de acces.
Strad? pustie sub cea?a privirilor. Ar mai fi ceva posibil?
Ieri p?rea simplu, azi curg întreb?rile – dac? întoarcerea pe zigzagul vie?uirii, cumva, rateaz? o ramifica?ie… ar fi cu putin?? înc? o existen??? F?r? con?tiin???
Când m? întorc, Alida st? în bra?ele unui adolescent; mai e oarecine, în a?teptare lâng? u??. Dou? p?s?ri zbur?t?cesc ag??ându–se de sfoara pentru rufe, s–ar zice c? se bat. O apuc pe una, cealalt? fuge.
– Sunt s?lbatice?
Parc? are o ran?; îi întind aripa nefireasc? – e rupt?.
– Dac? nu aveam mâna paralizat?, o oblojeam.
– Este doctorul Spallanzani, are cabinet la parter. Un oculist dotat. Emigrant dar cumsecade!
– Lucreaz? f?r? bani?
Alida se r?sfa?? lâng? tinerel… ce arat? de vârsta mea… dar eu nu am decât vise… ?i acelea mici. Tiparul evenimentelor se l?rge?te tulbure – iat?–m? pe divan absorbindu–i respira?ia contopit?. Are acel prognatism feminin ce complic? s?ruturile… dintr–odat? stomacul e plin… canapeaua incomod?… trebuie s? înving greutatea respira?iei, transpir, teama iradiaz? gâtul ?i umerii… asta e tot? Chiar tot?!
Tiparul protector a dulapului, matri?a generatoare – numai de–a? ajunge acolo unde st?team ghemuit cu picioarele strânse la piept… trebuie doar un anume moment ?i mirosul mamei va alc?tui o clepsidr? alb? care s? ini?ieze scurgerea c?tre ciclul diviz?rii celulelor – geneza.
Ea m? strânge de bra?.
– Îmi pare r?u c? ?i–am mâncat calul, zice ?i zâmbe?te din?os. Dac? dore?ti, încalec?–m? ?i te duc unde vrei.

Marian Pavelescu (Marian Drumur) | Scriitori Români

motto: Soldatule, mergi indarat

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro