Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Sensul giratoriu

de Constantin Iliescu

Un ?iuit scurt m? treze?te din somn. Este ceasul electronic de pe noptier?, care atunci când intervine o pan? de curent trece pe baterie ?i scoate un sunet ascu?it. Penele de curent survin mai ales noaptea pe la ora dou?, dar de obicei întreruperea nu ?ine mult. Un minut, dou? ?i curentul electric este restabilit. La venirea curentului, ceasul ?iuie din nou, scurt ?i ascu?it. De data aceasta al doilea ?iuit nu s-a mai auzit în dou?-trei minute. Din reflex, nu pot s? adorm la loc f?r? s? aud cel de-al doilea ?iuit, a?a c? îl a?tept. Sunt atent s?-l aud ?i mi-e ?i team? s? adorm f?r? s?-l fi auzit, pentru c? dorm cu grij?, sau am cine ?tie ce vise ciudate, cum mi s-a mai întâmplat.
A?teptând ?iuitul (care nu mai vine) m? trezesc de-a binelea. Ies pe balcon de unde observ c? toat? strada este în bezn?. Pana de curent este general?. Prin u?a întredeschis? a balconului vine, din interior un val pl?cut de c?ldur?. R?coare p?trunz?toare a nop?ii m? trimite înapoi în dormitor. M? întorc în pat ?i îmi pun capul pe pern? cu mâinile sub ceaf?. ?in ochii deschi?i ?i privesc spre tavan. În stomac pare c? îmi fream?t? ceva. Nu pot s? adorm f?r? cel de-al doilea ?iuit al ceasului. Devin atent la toate zgomotele care r?zbat prin pere?i. Dinspre dulap aud un mic trosnet. Dac? ar fi fost curent a? fi aprins lumina s? v?d ce-i acolo. Am urechile ciulite asupra acelui zgomot. M? gândesc intens ce poate fi ?i parcurg în minte con?inutul dulapului, care are în partea de jos ?i ni?te rafturi. Pare c? de acolo a venit zgomotul. M? ridic ?i în obscuritatea înc?perii m? deplasez spre dulap. Îl ating cu mâinile ?i deschid sertarele ?i u?ile. Pip?i hainele de pe umera?e. Totul pare a fi normal. Pare normal, cu excep?ia unui vag miros de tutun de pip?, care a ie?it din dulap atunci când l-am deschis. E un miros care îmi aduce aminte brusc de fostul meu amic, Adrian C., care fuma pip?. Îmi amintesc cum c? tutunul de pip? al lui Adrian C. era un tutun olandez, care se vindea într-un ambalaj cu un desen reprezentând un burghez burtos, care sufla fumul pipei (spre al chinuii ?i mai mult) în nasul unui unui individ supus la cazne, prins cu capul ?i mâinile într-un jug,.
M? întorc în pat pip?ind pere?ii. Când aproape am ajuns ?iuitul ceasului se aude în acela?i timp cu aprinderea becului l?mpii din tavan. Nu îmi aduc aminte s? fi adormit cu lumina aprins?, dar nu m? mai intereseaz? ce se întâmpl? în realitate pentru c? oboseala m? doboar?. M? abandonez pernei ?i adorm cu fa?a în jos.
Visez c? Adrian este burghezul care fumeaz? pip?, iar eu sunt cel care sunt prins în jug.

Este ora 9 ?i m? aflu în parc, unde peste o or? am întâlnire cu Cristian, un fost coleg de servici, cu care miercurea am de jucat trei partide de ?ah. Am venit mai devreme ca s? respir aerul r?coros al parcului înainte de vipia amiezii. Stau pe o banca situat? pe aleea ?ahi?tilor, care are la cap?t un rond de flori. În timp ce îl a?teptam pe Cristian primesc pe mobil un mesaj: ”Tat?l meu, Adrian C., a decedat ieri, 03.06 2020. Înmormântarea va avea loc mâine, la cimitirul... la ora... semneaz? C?lin. ”
Sunt extrem de marcat de faptul c? azi-noapte am avut ciud??enia aia de întâmplare cu pana de curent, cu trosnetul venit din dulap ?i cu mirosul de tutun de pip? fumat de Adrian. Scriu imediat un mesaj de condolean?e lui C?lin. Pe C?lin, fiul s?u, îl ?tiu de mic, din spusele lui Adrian, dar de v?zut nu l-am v?zut niciodat?. M? simt onorat c? a avut bun?voin?a de a anun?a aceast? întâmplare,tuturor persoanelor din agenda telefonului tat?lui s?u. M? întristez pentru soarta lui Adrian, un artist adev?rat, un boem, bun coleg, s?ritor din fire, cu care în perioada studiilor eram chiar prieteni. Dup? facultate nu ne-am mai v?zut decât rareori, atunci când venea cu treburi prin Bucure?ti. A fost un b?iat bun Adrian ?sta. M? tot gândesc la el ?i la unele întâmpl?ri din via?a noastr? de studen?i. P?cat. Ar mai fi putut s? tr?iasc?. Sunt sigur c? acolo, ”acolo sus”, va avea locul pe care îl merit? ?i îl rog în gând s? pun? o vorb? bun? ?i pentru mine.

Este cam 9,30 ?i mi-a încol?it în minte o idee. Nu ?tiu dac? este bun? sau rea, dar ceva m? împinge s? o pun în aplicare. Ce ar fi s? trimit ?i eu un mesaj, prin care s? anun? c? am murit, s? v?d cum reac?ioneaz? lumea. Trimit tuturor din agenda telefonului meu mobil acela?i text primit de la C?lin, schimbând doar numele lui Adrian B. cu numele meu. A?tept s? v?d reac?iile. Deocamdat? nimic. În stomac, iar am fream?tul acela de azi-noapte.

Privesc în lungul aleii ?i o v?d pe doamna S., vecina mea de apartament, împreun? cu prietena ei, doamna P. Parc? le v?d în cea??. Înainte ca cele dou? doamne s? ajung? în dreptul meu, m? ridic în picioare, le salut ?i le invit cu un gest larg s? ia loc pe banc? lâng? mine. Acestea se privesc reciproc ?i ca ?i cum nu m-ar recunoa?te ?i gr?besc pasul. Foarte ciudat. Nu mai departe ieri, doamna P., pe care o cunosc ?i m? cunoa?te foarte bine (dac? m? în?elege?i!) a sunat la u?a mea ?i mi-a d?ruit dou?sprezece buc??i de pl?cint? cu spanac, dup? care ?tie c? sunt înnebunit. Eu am servit-o cu cafea ?i am mai vorbit de una, de alta pân? pe la ora 11. Acum v?d c? nu m? mai recunoa?te.

Este aproape ora 10 ?i îl v?d pe Cristian apropiindu-se, dar ciudat ?i el se face c? nu m? recunoa?te ?i trece mai departe. Îl strig pe nume. Se întoarce ?i m? întreab?:”Ce dori?i?” R?mân descump?nit. Ceva nu este în regul?. Îmi fac un selfie cu castanul din spatele meu. Am priceput. Fa?a mea nu mai este fa?a mea de acum. Este fa?a mea de pe vremea studen?iei. Am plete ?i sem?n cu John Lennon f?r? ochelari. Se pare c? am întinerit brusc ?i se mai pare c? rug?mintea mea c?tre Adrian de a pune o vorb? bun? pentru mine când ajunge ”acolo sus” ?i-a f?cut efectul. E normal s? nu m? mai recunoasc? nimeni din prezent. Nu m? panichez ?i în continuare devin tot mai curios s? v?d ce se întâmpl?.

Nu este înc? miezul zilei ?i oamenii trec pe lâng? mine f?r? s?-mi dea importan?? cu excep?ia câtorva fete de la liceul din apropiere, care m? privesc oarecum insistent. Una dintre ele se apropie ?i-mi cere un foc. Aici a? mai putea ad?uga câte ceva în leg?tur? cu ce mi-a propus domni?oara, dar m-a? îndep?rta de la subiect.

Totu?i gestul cu anun?ul decesului meu, nu r?mâne f?r? urm?ri. Pe mobil, sose?te un mesaj din partea Casei de Pensii în care familia este anun?at? s? se prezinte la ghi?eul num?rul doi, cu originalul certificatului de deces ?i o copie a acestuia.

Parcul pare cuprins de o acalmie r?u-prevestitoare ?i m? hot?r?sc s? p?r?sesc locul de pe banca pe care st?tusem. Dau s? m? ridic, dar simt o u?oar? ame?eal?, care dispare când ajung, complet, la vertical?. Încerc s? merg, dar picioarele nu vor s? m? asculte. Stând pe loc apelez, în subcon?tient, la rezerva mea de voin?? ?i m? aplec pu?in spre în fa?? cu scopul de a ajunge pân? la rondul de flori. Corpul î?i g?se?te singur punctul de dezechilibru ?i pa?ii încep s? mi se în?iruie ritmic, dar oarecum mecanic; stângul, dreptul, stângul, dreptul, ?.a.m.d.

Reconsiderând plaja posibilit??ilor noului meu corp, încerc o mic? deplasare a centrului de greutate mai mult spre înainte. R?spunsul vine imediat; picioarele mele caut? punctul de sprijin ceva mai în fa?? ?i prin urmare pa?ii se alungesc. Încep s? alerg. Constat c? se produce un dezechilibru, care în cele din urm? duce la m?rirea vitezei de deplasare. Timpul r?mas pân? la întâlnirea cu rondul de flori se mic?oreaz? considerabil. Pentru moment sunt mul?umit cu acest? ”descoperire”. Analizez situa?ia dar nu v?d leg?tura între timp, vitez? ?i spa?iu în lipsa unui dezechilibru. Se pare c? echilibrul este atunci când nu se întâmpl? nimic. Timpul nu curge, viteza înseamn? repaos, iar spa?iul nu are nicio direc?ie ?i niciun sens. Este clar; baza desf??ur?rii realit??ii noastre st? în lipsa echilibrului. Încerc s? provoc acest dezechilibru punându-mi o dorin??, stabilindu-mi un ?el. ?elul meu actual, devine rondul de flori.

Experimentez revenirea la vechiul unghi de c?dere (înclinare) a centrului de greutate al corpului meu în fa?a bazei de sprijin a t?lpilor ?i viteza de deplasare revine la valoarea ini?ial?. Merg ?i privesc înainte ?i în lateral cu speran?a ca ceva important are s? se întâmple. Sunt atent la detalii, dar deocamdat? v?d cum arborii ?i b?ncile, care m?rginesc aleea, trec pe lâng? mine, deplasându-se în direc?ia opus?, undeva în spatele câmpului meu vizual. Sunt tentat s? men?in centrul de greutate în interiorul bazei de sprijin. Îmi fac curaj ?i comand sistemului aceast? pozi?ie. M-am oprit. De fapt s-a oprit peisajul alc?tuit din arbori ?i b?nci, deocamdat?. Curiozitatea m? face s? ridic un picior. Apoi pe cel?lalt. Pe lâng? mine cade o frunz? de ar?ar. O privesc cum se rote?te în deplasarea spre în jos ?i ame?esc. Brusc m? înclin, ba la stânga, ba la dreapta, împiedicându-mi c?derea prin dep?rtarea ambelor picioare. De fapt am m?rit baza de sprijin. Constat c? m? pot apleca ?i spre în spate, dar nu pot s? m? rotesc în jurul propriei mele axe ?i cad în fund. R?mân în aceast? pozi?ie pentru o scurt? bucat? de vreme. Revenirea la vertical? este foarte dificil? ?i trebuie s? m? folosesc de bra?e. Deocamdat? stau în patru labe ?i primesc informa?ii vizuale de la acest nivel. În fa?a nasului meu, la câ?iva centimetri, un p?ianjen atârn? de un fir. Îmi dau seama c? am ignorat pân? acum gravita?ia ?i efectele ei. Obiectivul deplas?rii mele pe aleea din parc se schimb? brusc. Vreau s? m? ridic în dou? picioare. Este o dorin?? la fel de arz?toare, ca ?i prima, aceea de a ajunge la rondul de flori. Îmi dau seama c? trebuie s?-mi ierarhizez priorit??ile. Le trec pe toate în revist?; prima este rondul de flori, a doua este p?ianjenul, care acum se urc? pe firul atârnând de ramura unui copac. Realizez c? exist? ?i o a treia dimensiune a spa?iului. M? ridic la vertical? cu mare greutate, folosindu-m? de toate cele patru membre. Caut cu privire p?ianjenul pe care îl descop?r undeva, deasupra mea, aproape de ramura de ar?ar de care este ag??at firul lui sub?ire ?i transparent. Stau nemi?cat. La fel ?i micul p?ianjen. Echilibrul se restabile?te ?i din nou ?i curgerea faptelor se opre?te. Nimicul pune st?pânire peste spa?iu, peste vitez? ?i peste timp.

Curiozitatea (o form? de voin??) m? împinge la un gest bizar. M? urc în copac s? v?d de sus straturile bidimensionale ale realit??ii parcului. Ajung în vârf ?i de acolo v?d clar aleea cea dreapt? ?i rondul de flori de la cap?tul ei. Descop?r c? rondul de flori este de fapt un sens giratoriu în mijlocul c?ruia sunt acele flori multicolore. Datorez aceast? descoperire (a sensului giratoriu) dezechilibrului cauzat de curiozitatea mea boln?vicioas?, care m-a pus în mi?care. Dac? nu a? fi avut acel impuls de curiozitate totul ar fi stagnat ca o balt? uitat? pân? ?i de broa?te.

Cobor ?i toat? aten?ia mi se îndreapt? spre pa?ii pe care îi fac, men?inându-mi corpul pu?in aplecat spre în fa??. Dac? îmi readuc corpul în pozi?ie vertical?, m? opresc instantaneu. În?eleg conlucrarea dintre atrac?ia gravita?ional? ?i pozi?ia centrului meu de greutate, fa?? de baza de sprijin a t?lpilor. Repet aplecarea spre în fa?? ?i îmi situez proiec?ia centrului de greutate când în afara, când în interiorul bazei de sprijin asigurat? de suprafa?a t?lpilor picioarelor mele.

Mergând, brusc în creierul meu se produce iluminarea. În prezent sunt avatarul persoanei care am fost, pân? mai adineauri. Am schimbat prezentul unei persoane actuale cu trecutul unei persoane, care întâmpl?tor sunt tot eu. De fapt nu întâmpl?tor. Adrian, cel decedat, este de vin? c? a f?cut ”nu-?tiu-ce” ?i mi-a dat posibilitatea de a-mi retr?i timpul, via?a, din momentul în care eram prieteni.
Încerc s? m? adaptez la noua mea situa?ia ?i toat? teoria echilibrului ?i armoniei universale se pr?bu?e?te. Deci nu echilibrul st?pâne?te universul, ci dezechilibrul. Dezechilibrul este cauza mi?c?rii ?i odat? pornit? mi?carea se porne?te ?i timpul care reflect? durata mi?c?rii. Deci, dac? dezechilibrul produce mi?carea, în consecin?? echilibrul înseamn? nemi?care, stagnare, moarte. În situa?ia aceasta cine produce dezechilibrul? Care este voin?? care determin? dezechilibrul? Probabil, echilibrul, se rupe când materia trece dintr-o stare în alta ?i este produs? de o întâmplare banal? la originea c?reia st? o nepotrivire în succesiunea faptelor, o gre?eal? de proiectare, sau mai grav, de concep?ie, situa?ii des întâlnite la sistemele nerodate. Pun întâmplarea (ca s? scap de alte explica?ii) pe seama unei voin?e superioar?, tot a?a cum voin?a mea personal? a determinat deplasarea corpului meu pe alee. În concluzie, voin?a, doar voin?a, este cea care produce; dezechilibrul universal, mi?carea galaxiilor, deplasarea spre ro?u, etc. Alt? explica?ie nu am.

Trebuie s? profit de acest? situa?ie. Nu ?tiu cât va mai ”?ine vraja”. Se poate s? fi primit o ?ans? unic?, ?ansa de a o lua pe alt drum, ?ansa de a repara acolo unde am gre?it. Am ocazia s? m? redescop?r, s?-mi analizez situa?ia prezent? din perspectiva gre?elilor trecutului. Am b?nuiala c? am gre?it mult în via?a mea de pân? la aceast? bizar? întâmplare. Deocamdat? sunt, ca s? zic a?a, în probe tehnice cu acest corp nou al meu. M? adaptez cu greu. De?i nu m? doare nimic, îmi duc mâna la ?ale din obi?nuin??. E singura dovad? a memoriei mele remanente. În rest nu îmi amintesc nimic din viitor. Problema este c? nu sunt con?tient de faptul c? am mai tr?it pân? la o anumit? vârst?. Dac? a? putea s?-mi amintesc, a? putea s? fac compara?ii, a? putea s? fac alte alegeri.

Cu aceste gânduri ajung în apropierea rondului de flori din cap?tul aleii, îns? am parte de o surpriz?. Rondul de flori este de fapt în mijlocul un sens giratoriu. Nu aveam cum s? ?tiu, din dep?rtare, c? acolo este un sens giratoriu, pentru c? nu era semnalizat. Este mare aglomera?ie. Din sensul giratoriu se poate ie?i în foarte multe direc?ii, iar în acest moment nu am nimic în plan. Obi?nuit cu volanul, m? opresc ?i cedez trecerea. A?tept s? treac? ceilal?i pietoni înscri?i deja în sensul giratoriu. Iat-o pe Maria, prima mea iubire adev?rat? din liceu. O urm?resc cum dispare din sensul giratoriu pe a doua ie?ire la dreapta. Iat-o ?i pe Gabriela, o alt? mare iubire. ?i aceasta dispare pe urm?toarea ie?ire. La fel se întâmpl? ?i cu celelalte mari iubiri. Cam 7-8 la num?r. Toate dispar pe ie?irile din sensul giratoriu în toate direc?iile. Trebuie s? dep??esc acest moment ?i s? intru ?i eu în sensul giratoriu pentru c? nu îmi place s? fiu claxonat din spate. For?ez intrarea ?i m? învârt în sensul giratoriu pân? o v?d pe femeia ideal?. E într-adev?r minunat?. Are un mers de regin?. M? iau dup? ea. Nu mai conteaz? direc?ia pentru c? oricum nu ?tiu unde vreau s? ajung. O vreme, mergem împreun? pân? la urm?torul sens giratoriu unde ?i ea se pierde într-alt? direc?ie. Observ c? toate aleile au la capete câte un sens giratoriu cu foarte multe ie?iri. Tot parcul este alc?tuit din alei ?i sensuri giratorii.
Practic, având senza?ia c? te-ai r?t?cit, po?i ajunge de unde ai plecat.

Doamna P. îmi ?terge fruntea cu o batist?. Pare c? st?m pe aceea?i banc? din acela?i parc de-o via??.
- Nu trebuia s? m?nânci toate pl?cintele deodat?, lacomule! Vezi, ?i s-a f?cut r?u.

Constantin Iliescu (icon) | Scriitori Români

motto: incearca si vei afla

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro