Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Existen?a ca gnosticitate ontic?

de Dumitru Sava

Mult? vreme autocunoa?terea uman? a evoluat lent ?i contradictoriu datorit? raport?rii la ?i oper?rii cu categoria bipolar? existent – nonexistent. Cealalt? dogm? frenatorie se origineaz? în conceptul de materie, c?ruia i se opune cel de idee. Confruntarea dintre ele deturneaz? cunoa?terea ?i induce un soi de orbire, care ne împiedic? s? cercet?m unicitatea de „dincolo”. Insisten?a folosirii lor a fost determinat? de dependen?a noastr? în receptarea lumii prin sim?uri. Ceea ce ne era accesibil prin ele am numit existent sau realitate. La ce ne r?mânea inaccesibil i-am zis nonexistent. Dar acest nonexistent e un existent despre care noi înc? nu ?tim, pentru c? nu ni-l putem apropia empiric ?i de aceea pare ireal. Mai p?c?tuim, înc?, în a denumi pe acel „ceva” despre care nu ?tim, dar ne afecteaz? fie ?i accidental, extrasensibil ori paranormal. Nonexistentul, îns?, nu înseamn? „nimicul”, ci este existentul aflat dincolo de orizontul prezentului nostru gnostic, dincolo de bariera sensibilului; acel „ceva” necunoscut pe care îl consideram c? nu exist?. Studii credibile acrediteaz? p?rerea c? pân? ?i vidul ar fi „ceva”, c?ruia i s-a spus energie neagr?. Lumea fizic?, dat? prin posibilit??ile noastre senzoriale, am numit-o concret. El se decanteaz? în experien?a personal? sub forma intui?iei, reprezent?rii, imaginii. Prin senzorio-perceptivitate înghesuim (umplem) în tiparele apriorice ale tr?irii anterioare atât cât încape din prezentul infinitoeternit??ii înconjur?toare. Aceast? cuprindere experien?ial? o numim onticitate. Oper?m, astfel, o reduc?ie a lumii la posibilit??ile noastre, o spargere a realit??ii. Comitem un extract din existent. Kant numea respectiva opera?iune judecat? analitic?. În fapt, efectu?m o falsificare în urma c?reia cutumiz?m c? lumea se limiteaz? la posibilitatea noastr? de cuprindere, c? ceea ce nu percepem nu exist?.
Existentul transsensibil, presupus a fi ?i constatat prin intermediul capacit??ilor mentale ?i despre care prin intermediul ?tiin?ei c?ut?m dovezi palpabile, l-am numit metafizic? sau abstract. Aceast? lume a existentului de „dincolo”, imaginat mental, formalizat logico-matematic ?i progresiv confirmat experimental prin instrumentar ce ne prelunge?te posibilit??ile sim?urilor, formeaz? domeniul semanticului. Tot ce reu?im s? atingem cu mintea - lumea rela?iilor ascunse, a subtilului, îl consider?m ca apar?in?tor domeniului ra?ionalului. E un existent presupus pe care îl accept?m în m?sura în care se conformeaz? ordinii lui ra?io, adic? e demonstrabil din perspectiv? uman?. Intelectual unim formele goale în agregate formale, realizând o sintez? a lor în cadrul ra?ionamentelor sintetice. Acestea le exprim?m prin no?iuni, concepte, formule, categorii semantice, idei, aser?iuni ce apar?in sferei gnosticului. Ra?ionaliz?m, ordon?m prezentul gnostic potrivit tiparului personal. Fiecare suntem un ordonator al lumii, un creator gnostic de agregate formale pe care prin senzorio-perceptivitate le umplem cu onticitate. Mental ordon?m lumea dup? chipul nostru, iar senzorial o facem „vizibil?”, palpabil?. Acel „ceva” care ne contacteaz? f?r? a ni-l putea imagina, pentru c? nu rezoneaz? cu chipul nostru gnostic, cu experien?a, cu a?tept?rile personale ?i posibilit??ile de semnificare, îl numim ira?ional, adic? o improbabilitate, un inexistent, o imposibilitate.
Deci, ceea ce numim lume, cosmos, univers ?i ne este dat sub form? sensibil? formeaz? realitatea fizic? - facticitatea heideggerian?. Datul ascuns, relevat pe cale semantic? apar?ine noumenului – apriorismul kantian. Ce nu se încadreaz? în tiparele perceptivo-semantice formeaz? ira?ionalitatea, ilogicul. Este lumea noosului, a misterului, c?reia îi spunem spirit ori sacralitate. Adic? o gnosticitate în sine, lumea haosului, pe care nu reu?im s? o ontologiz?m. La ea ne raport?m doar prin instinctualitate ?i credin?? ?i ni se reveleaz? ca spontaneit??i autoadaptative incon?tiente ?i ca tumult al tr?irii spirituale. Gnosticitatea uman? este o des/t?inuire par?ial? a noumenului potrivit tiparului propriu. Prin perceptivo-semanticitatea omului noumenul se fenomenalizeaz?, începe s? ias? din sine (quiditatea lui Camil Petrescu). F?r? cel apt s?-l constate (oglinda), Soarele ar fi o existen?? ascuns? (noumen). Dar fiin?e solare fiind, prin autoiluminare cândva vom deveni sori.
Distingem trei niveluri ale existentului. Cel receptat nemijlocit prin sim?uri, al gnosticit??ii ontice (empirice) – realitatea lucrurilor, corpurilor. Cel relevat mental, apar?inând ra?ionalit??ii noumenice – gnosticitatea ra?ional? (semantic?). Gnosticitatea spiritual? – noetic?, revelat? prin identificare cu ea în cadrul instinctualit??ii ?i tr?irii mistice, care este îns??i gnoza sau autocunoa?terea.
Datul formeaz? o unicitate, un Tot. În cadrul Totului „nimicul”, neantul, drept categorie ontic? ?i gnostic?, nu are valoare, e un nonsens. El nu se identific? cu nonexistentul, care e un existent apar?in?tor Totului dar, înc?, inaccesat gnostic – o gnoz? adormind?. Totul, ca unicitate, este onticitatea (existen?a) îns??i ?i reprezint? unitatea cognoscibilului ?i incognoscibilului spa?iotemporalit??ii în care se situiaz? constatatorul. Distingem, repet, trei niveluri ale gnosticit??ii: gnosticitatea sensibil? (empiric?) – a lucrului; gnosticitatea ra?ional? – a noumenului; gnosticitatea noetic? (spiritual?) – a noosului. Pe cale empiric? acces?m entit??i ale tridimensionalului (corpuri). Din punct de vedere al adev?rului cunosc?tor ele sunt aparen?e, fragmente de adev?r. Dac? am mai avea dou? - trei sim?uri în plus altfel am percepe elefantul. Pe cale sensibil? ?i prin practic? re/facem, re/producem entit??i fizice a?a cum ?i atât cât le cuprindem noi. Prin art? pre/figur?m entit??i semantic personale, aflate dincolo de experien?? – senzorio-figurativul comun. Pe cale ra?ional? acces?m formalul – ordinea logico-matematic? a formelor.
Totul, ca integralitate absolut?, nu are spa?ialitate. Aceasta se define?te ca exterioritate a unei interiorit??i ori închidere a unei deschideri. El se identific? cu Existentul în eternitatea sa. Nu are margini ?i, firesc, „în afar?”, ci numai „în?untru”. Întreaga devenire se petrece „întru” ?i „dintru” sine, ca un peisaj de închideri a deschiderii absolute.
Mintea uman?, fiind o interioritate, o închidere în cadrul Totului, nu poate cuprinde, imagina deschiderea absolut?, adic? Totul. Dar, ca apar?in?toare Totului, are aceea?i demnitate, fiind ?i ea o eternitate. Îns? o eternitate închis?, limitat?. Limitarea, efemerizare a eternului la timpul tr?irii, este modul ei de operare. A gândi omene?te înseamn? a opera decup?ri în existent, c?rora li se confer? valoare ontic?. Aceste decup?ri sunt ni?te forme. Deci, mintea uman? formalizeaz? informa existentului, î?i însu?e?te fragmente (scântei) din gnoz? autoconstruindu-se. Dar fiind ?i eternitate, prin succesiunea reîntrup?rilor ea stabilizeaz?, confer? perenitate formelor, le obiectualizeaz? pân? într-atât încât acestea ajung s? fie receptate, cuprinse senzorio-perceptiv. Formele mentale r?mân ni?te arhetipuri apriorice care se umplu ?i se golesc. Lucrul, obiectul este o existen?? formalizat?, un plin ?i nu o form?. Forma e un gol, lucrul e un plin. Ceea ce numim noumen, lucru în sine e o stare a plinit??ii formale. Universul nostru nu este o unicitate a noumenului, ci o devenire a acestuia prin infinitatea de plinit??i formale. În cadrul devenirii plinurile dispar, se resorb, formele r?mân. Nu existen?a e un atribut al lucrului (plinului), ci lucrul e un atribut al existen?ei. Construind obiecte mentale (agregate de goluri formale) care, prin umplere, ajung s? fie percepute ?i pe cale sensibil?, gândirea creaz? onticitate. Îns? este numai o onticitate aparent?, o imagine local? (prezent?) a existentului ca o aparen?? de plinuri. Prin pozi?ionarea acestor obiecte, unele fa?? de altele, mintea uman? creaz? iluzia spa?ialit??ii prin categoriile „aici”, „în?untru”, „în afar?”, „acolo”, „dincolo”, „dincoace” etc.
Având aceea?i natur? etern? (noetic?) cu existentul ea reprezint? o continuitate. A?ezarea acelor localiz?ri peste aceast? continuitate, prin raportarea unora la altele în cadrul devenirii se introduce iluzia duratei ?i a succesiunii, c?reia îi spunem timp. Eternitatea nu este timp. Timpul e o iluzie a spa?ialit??ii în cadrul devenirii existentului. La fel, infinitatea nu e spa?iu. Acesta e o distribu?ie a închiderilor (formelor) în deschiderea absolut? a existentului.
Concluzie: mintea uman? creaz? spa?iotemporalitate. Dar ea poate fi structurat? ?i altfel, creând alte dimensionalit??i necunoscute nou? – inteligen?e nonterestre (INT). Este o lume a golurilor formale pe care jocul luminii cu întunericul, corpuscul ?i und? posesoare de mas? (pozi?ie) ?i vitez?, le umple cu con?inut. Acestei „lumi umplute” - plinite îi spunem lumea material?. Atomul nu e o entitate care con?ine spa?iu gol, cum ne propune fizica, ci e un gol (form?) umplut cu o ordine fotonic? (gnoz?). Prin ionizare nu se modific? forma atomului, ci numai starea sa de plin?tate. Combina?iile chimice sunt structur?ri, agreg?ri formale. H2O, suportul vie?ii p?mântene, e un asemenea agregat formal, un plin ce umple alte forme. Bioticul rezult? din jocul acestei plin?t??i. Dialectica acestei ordini fotonice, prin intermediul celor patru for?e fundamentale, creaz? lumea sensibil? finit? ?i efemer?, c?reia îi spunem material?. Corect ar fi, al?turi de lumile informal? ?i formal?, s? îi spunem lumea corpuscular?. S-ar elimina confuzia identific?rii materiei cu substan?a. Forma apar?ine ondulatoriului (propag?rii), iar plin?tatea corpuscularului (interferen?ei). Cum inteligen?a artificial? este identic? cu inteligen?a biotic?, înseamn? c? ea este o poten?? a formei nu a plin?t??ii – materialit??ii. Nu corpuscularitatea creierului produce idei, ci acestea sunt o reflec?ie a agreg?rilor sale formale (ondulatorii). Agreg?ri formale artificiale similare pot cumula inteligen??.
Noeticul configureaz? starea suprem?, trans/formal? a existentului. E starea gândirii ce gânde?te, preg?tind devenirea c?tre gândirea ce se gânde?te spre a face posibil împlinirea imperativului: „cunoa?te-te pe tine însu?i!”. Poate fi asemuit? cu un foc care arde. Gândirea uman? este focul rece (sacru) ce arde ceva, arde întunericul (plinul) în jurul s?u. Prin aceast? eliberare a formelor de con?inut le transform? în simboluri, semne ( un fel de litere) pe care le ordoneaz? logic, construind aser?iuni. Ideea e o a?ezare de forme goale. Gnoza este combustia, arderea – poten?a combinatorie, ordonatoare. Putem vedea focul, dar nu putem p?trunde în interiorul arderii. La fel, putem percepe ideea, dar nu ?i logosul ordonator. Arsura rece, plasmatic? e starea noosului – spa?ialitatea, a formelor ce structureaz? câmpul gnostic sau morfogenetic. Aici ar putea fi localizat? lumea ideilor. În ea î?i afl? temeiul ?i geneza entit??ile spirituale ?i fizice ce populeaz? lumea sensibilului.
Existentul se ierarhizeaz? pe cele trei st?ri – noetic?, având ca specificitate reflexia; gnostic?, poten?atoare a gândirii; sensibil?, unde se petrece fiin?area ca însufle?ire, sim?ire – tr?ire ?i reflec?ie. Ele devin una din cealalt?. Omul întruchipeaz? simultaneitatea lor articulat? în gândire, minte ?i sim?uri. Gândirea apar?ine noeticului, mintea structureaz? formalul, iar sim?urile acceseaz? (dezv?luie) corporalul.
În universul nostru, antroposul e a patra dimensiune (stare) – arderea care d? m?sura timpului. Prin succesiunea de reîncarn?ri, stratul exterior al fiec?rei arderi (tr?iri) devine plasmatic ?i se „solidific?” (eonizeaz?), ad?ugându-se experien?ei tridimensionale ca o a patra. C?p?tând aceast? poten?? omul î?i schimb? fizionomia ?i face saltul în universul urm?tor, unde î?i continu? ciclicitatea. În prezent omul, aflat în universul timpului (cvadridimensional), prin tr?ire î?i interiorizeaz? aceast? dimensiune. Putem spune c? î?i sculpteaz? un nou chip prin care devine vizibil în universal urm?tor. Gândirea e arderea, mintea e focul al c?rui jar se adaug? ca o nou? pelicul? (strat) al creierului. Vezi ultima depunere - ad?ugarea neocortexului peste ceea ce numim creierul reptilian. Gândirea construie?te creierul apt s? gândeasc? (minteasc?) dimensiunea superioar? - formal? - a existentului. Omul e gândire ce gânde?te, gândindu-se (construindu-se) pe sine gânditorul cu poten?? superioar?, conferit? de noua achizi?ie. Tr?irea uman? e acumulare de poten?? gnostic?, e procesualitatea devenirii ca fiin?? a noeticului.
Expresie a însufle?irii, cripticul fanic engrameaz? formalul (semne), configurând în neantul devenirii schi?e morfice, un fel de cuvinte. Persoana gânde?te, fiin?a eonic? minte?te – recripteaz? formalul în gnoz?! Gândirea demultiplic? unicitatea, mintea unicizeaz? (retotalizeaz?) unicitatea.
Vibra?ia formalului e „glasul lui Dumnezeu”. Acesta nu a gândit lumea, ci a rostit-o – rezonat-o din sine cu sine. Crea?ia e o rostire a sa despre sine! Adic?, o autocrea?ie (autorelevare) în care Omul e chipul s?u tridimensional numit Iisus. Christul e numele s?u din dimensiunea urm?toare. Suntem ni?te iisu?i a c?ror menire e s? devin? cri?ti.
Gândul e un fascicol de lumin? prin care vizualiz?m în lumea criptic? a formelor min?ii. ?tiin?a, o „hermeneutic? a facticit??ii”, încearc? s? descopere leg?turile, rela?iile interformale ascunse, cristalizându-le în formule, constructe logico-matematice (axiomatiz?ri) ?i legit??i. Ajunge la adev?ruri locale ?i temporale. Prin tr?ire spiritual? (credin??) tindem s? ne identific?m cu informalul, s? atingem adev?rul unic ?i atemporal – sacralitatea ubicu?. Dizolv?m distan?ele, ne dep??im efemeritatea ?i ne contopim cu gnoza. Ira?ionalitatea gnostic? nu înseamn? haos, ci impredictibilitate pe cale logic?. Spre exemplificare s? lu?m cazul geometriei. Empiric distingem contururi, forme geometrice (entit??i formale plinite), ce î?i au geneza în perfec?iunea „solidelor platonice”. Ra?ional mergem dincolo de euclidian, intr?m în jocul fractalilor – dialectic? a formelor, iar spiritual dep??im itera?ia ?i devenim p?rta?i ai geometriei sacre unde opereaz? indefinitul.
?tiin?a experimental? reu?e?te s? ilumineze lumea atomo-molecular? a entit??ilor ?i s? presimt? lumea formelor. De la determinismul clasic newtonian ?i laplacean, unde opereaz? cauzalitatea - prezentul deriv? din trecut ?i viitorul poate fi prognozat -, se ajunge la stranietatea particulelor elementare ?i la simetrie, unde legit??ile o iau razna ?i domin? probabilitatea ?i incertitudinea. Saltul de la viziunea mesei de biliard la cea a haosului, unde mintea uman?, asemenea fluturelui, modific? comportamentul, aproape îngroap? speran?a de a mai auzi „glasul lui Dumnezeu” prin împingerea orizontului gnostic c?tre el pe calea rigorii experimentale. Produs al ei, modelul atomic standard s-a putut configura pân? la bosonul Higgs. Spre a-i conferi coeren??, mai departe se apeleaz? la rigoarea logic?, anomaliile ap?rute fiind explicate prin inventarea unor particule elementare teoretice, a c?ror existen?? înc? nu a fost dovedit?. Prin aceast? presupunere mental? a lor se încheie viziunea materialist? (spargerea atomului) ?i se deschide u?a c?tre lumea formelor. Aceast? constrângere a materialit??ii ?i experimentalului împiedic?, înc?, apari?ia teoriei unificate a for?elor (electromagnetic?, slab?, tare) ?i a teoriei întregului, prin includerea for?ei gravita?ionale. De?i unii afirm? c? Einstein ar fi reu?it acest lucru ( cele paisprezece formule) ?i c? marele secret al ei este p?zit de c?tre Vatican, pân? la proba contrarie, ea înc? nu exist?.
Ce se întâmpl? dincolo de limitele modelului standard este treaba matematicii. Numerele ira?ionale, prin repetitivitatea zecimalelor (simetrie?), ar putea fi constantele, cariatidele pe care se sprijin? arhitectura existentului. Prin unificarea teoriei generale a relativit??ii cu modelul standard al particulelor elementare a fost elaborat? teoria big bangului. Ideea central?: lumea de ast?zi e rezultatul Marii Explozii a unui punct infinit de mic, petrecut? în urm? cu vreo zece miliarde de ani ?i se afl? în expansiune accelerat?, probabil, c?tre Marea Implozie (devia?ia spre ro?u). Ea nu explic?, îns?, Totul, ci un moment al For?ei Unice de concentrare (colapsare) ?i temperatur? infinite, cu mas? zero, considerat Început, care a expandat, prin implozie, propagându-se cu vitez? superluminic? prin cele patru for?e fundamentale cunoscute. Urmare a acestei defocaliz?ri (îndep?rt?ri de centru) se reduce viteza la nivele luminic ?i subluminic ?i r?cirea ce echivaleaz? cu o „înghe?are” a for?elor (energiei), respectiv convertirea lor în infoenergia din care vor apare elementele din Tabelul periodic. Simultan cu expansiunea galaxiilor (pe o sfer?), supra(anti)gravita?ia produce o nou? concentrare a poten?ei ini?iale, care în stadiul final va echivala cu o colapsare – revenire la infinitul mic. Într-un stadiu critic – al marii reunific?ri a for?elor - va urma un nou big bang ?i un nou univers. For?a unic? e posibil? numai între momentul colaps?rii ?i momentul zero al exploziei, ca rezultant? a unirii celorlalte patru, când se declan?eaz? o nou? expansiune. Modelul teoretic explic?, deci, o manifestare pulsatorie a unui moment, numit singularitate, al existentului. Opereaz? o extrapolare for?at?, dar el nu face referire la întregul existent. Universul nostru, atât de necuprins, apare ca finit ?i limitat în timp, nu e decât un moment, o spa?iotemporalitate a Devenirii. Supergravita?ia adun?, comprim?, iar For?a Unit? expandeaz?, împr??tie. Aceast? for?? unic?, care precede big bangul, ar putea fi poten?a gnostic?, geneza ce na?te singularit??ile ontice. În universul actual, entropic, nu pare posibil? manifestarea liber? a celor patru for?e unificate, aceasta însemnând autodistrugerea sa. Realizarea ei local ?i pentru frac?iuni de timp, sub control, va permite atingerea vitezelor metaluminice, ce ar putea sta la baza instantaneit??ii ?i implicit a teleport?rii. Unei construc?ii gnostice din singularit??i ontice legate prin for?a unic? i-ar fi caracteristic principiul atropic. Via?a cosmic?, având drept sânge for?a unic?, ar fi o eternitate de na?teri ?i muriri a singularit??ilor universale.
Intuind acel „ceva” germinator de singularit??i, matematica a mers ?i mai departe ?i a imaginat, prin teoria stringurilor, modelul universului cu unsprezece dimensiuni, respectiv a multiversului ori megaversului. Se mai face înc? un pas c?tre închegarea teoretic? a viziunii asupra Totului. Dincolo de particulele elementare, spun ecua?iile, s-ar afla ni?te ipotetice corzi - cuante energetice vibratorii (armonii) prin care supragravita?ia (for?a unic??) ar articula simfonia întregului existent. Acesta ar fi un megavers în cadrul c?ruia universurile imaginate ca ni?te bule, s-ar lovi unele de altele n?scând alte universuri. În aceast? construc?ie, logic coerent?, universul big bangului ar ocupa doar un efemer col?i?or.
Fizica cuantic? pare s? sugereze dep??irea actualelor limite în cunoa?tere prin folosirea unui alt cuplu categorial: inform? – form?. Informa este existentul ce nu poate fi constatat senzorial ?i mental în prezentul observ?rii (asert?rii), iar forma reprezint? starea cognoscibilului în acel moment ?i loc – golul ce se umple cu prezent. Informa e infinit?, etern?, ubicu? ?i dispune de laten?? ordonatoare – formatoare. Concentreaz? poten?a gnostic?, con?tien?a de sine a Totului – noosul, c?reia i se mai spune Con?tiin?a universal? sau Divinitatea. Aceast? laten?? gnostic? pulseaz? în sine prin jocul lumin? – întuneric. E un fel de scriere cu alb pe un fond negru care, prin autoreflectare, contextualizeaz? spa?iotemporalitatea. Aceast? contextualizare structuralizeaz? matricea Devenirii. Exemplu: acel „ceva”, c?ruia îi spun p?dure, dintr-un sâmbure.Totul e o continu? devenire a informei, inaccesibil? fizic ?i mental, c?tre form?. Aceast? procesualitate o numim compunere sau organizare, iar tendin?ei inverse - a formei c?tre inform? îi spunem descompunere ori dezorganizare. Informa se structureaz? demultiplicator, forma se destructureaz? autointegrator. Tendin?a manifest? structurant-destructurant? ce cap?t? constan??, devenind imuabil? se impune drept lege a devenirii. Potrivit ei, într-o anumit? tempodimensionalitate, se autonomizeaz? ciclul repetitiv al devenirii informei în form? ?i invers. În respectiva ciclicitate formele par a fi un dat aprioric conform c?r?ra se structureaz?, se gânde?te pe sine noeticul. Îns? este numai un apriorism relativ.
Informa e o poten?? gnostic? insondabil?, un câmp de con?tien?? în cadrul c?ruia spa?iotemporalitatea opereaz? decup?ri, ce local se manifest? ca tendin?e autonomizatoare organizante, modelatoare ale tiparelor structurante. Exemple accesibile omului: regularit??ile logico-matematice, fonoarmoniile, fotonocromatiile, aromele, tactilii etc. Le numim structuran?i formali sau procesori, care fiin?eaz? entit??i. Acest Tot informal ?i fin?iator este Fiin?a Suprem? sau Con?tiin?a Universal?, a c?rei gândire de sine e Crea?ia. Spa?iotemporalitatea reprezint? logica sa ascuns?, potrivit c?reia poten?a noetic? ordoneaz? în tridimensionalitatea noastr? arhietipuri chimiostructurante. Chimiostructur?rile în cadrul c?rora noeticul se dimensioneaz? la pragul critic de nous devin biostructuran?i – matrice ale viului. A nu se face confuzie între noos ?i nousul care apar?ine individualit??ii. Prin biostructurare apar germeni cu o anumit? capacitate de intercomunicare noetic? ce le permite suficient? stabilitate, care face posibil? autoreproducerea ?i evolu?ia biotic?.

Dumitru Sava (Dafinul) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro