Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Ecouri de mandolin? (5) – Tinere italience

de Viorel Darie

Ecouri de mandolin? (5) – Tinere italience

Ce anume începuse s?-l fascineze pe Antony în leg?tura cu cele dou? fete italience care vindeau vin la taraba din satul din vale era felul lor de a fi – comunicative, voioase, binevoitoare – ?i, într-o mare m?sur?, fine?ea din mi?c?rile ?i comportamentul lor, cu toate c? erau doar fete simple de la ?ar?. Dar oare aceste meleaguri – î?i zicea Antony – nu sunt vecine ?i suficient de apropiate de civiliza?ia m?re?ului ora?, Genova, încât chiar ?i satul acesta, de la margine, s? împrumute din aura de civiliza?ie a acelui faimos ora? din vale?
Începu s? studieze felul de-a fi al celor dou? fete. Roberta, fata cea mai mare – îi aflase numele dup? multe târguieli f?cute la chio?cul lor – era o fat? blond?, cu ochi frumos arcui?i, cu voce superb?, echilibrat?, melodioas?. Potrivit de înalt?, plinu?? am zice, îns? nu gras?, dar nici slab?. Ea prelua asupra ei toate convorbirile cu cei care cump?rau de la chio?cul lor, se târguia cu îng?duin??, dar nici nu putea fi convins? s? lase prea mult din pre?. Mul?umea cu gra?ie oric?rui client, chiar ?i celor care nu cump?raser? nimic.
Cealalt? fat?, Cristina, era, pare-se, cu un an sau doi mai mic? decât sora ei. Era înc? firav? la trup ?i glas. O l?sa pe sora ei mai mare s? vorbeasc?, s? târguiasc?. Ea o ajuta mai mult cu surâsul ei ?treng?resc, privire p?trunz?toare, ?i cu câte un „mul?umesc” ?i „reveni?i, domnule” când clientul pleca cu vinul cump?rat. Se îmbr?ca în strai mai simplu, îns? gra?ios, fa?? de straiul mai bogat pe care-l purta sora ei, Roberta.
Nu întotdeauna la taraba de vin din talcioc vindeau cele doua fete. Mai venea, când ?i când, Don’ Fabricio, tat?l fetelor. Acesta nu avea o privire prea primitoare pentru fiece client. Unii erau cuno?tin?ele sale de demult, dar pe al?ii, mai nou sosi?i, îi cerceta suspicios, încruntat, vrând s? afle ce hram poart? acei str?ini în satul lor. Îi ?tia bine pe solda?ii francezi din garnizoan?, dar nu se d?dea cu totul prieten cu ei, avea oarecare rezerve fa?? de tot ce e str?in. Nici hainele pe care le purta nu-l f?ceau un om prea agreabil, umbla mereu cu ni?te pantaloni ro?ii, înghesui?i în ni?te cizme înalte, c?ma?a alb?, stil ??r?nesc din Genova, bundi?? de oaie, cu model maro ?i cus?turi aurii. Peste p?rul pletos de pe cre?tetul s?u, era îndesat? o p?l?rie larg?, neagr?, ca de revolu?ionar. Pistolul îi mai lipsea, îns? privirile lui încruntate, provoc?toare, ?ineau loc de gloan?e ?i de pistol.
Când ?i când, mai ales în preajma s?rb?torilor, vindeau la chio?c ?i cei doi fl?c?i ai lui Don’ Fabricio, înal?i ?i cam smezi. Erau cei doi feciori ai s?i: Silvano ?i Pedro, reîntor?i acas? de departe, din Alessandria, din Piemont, unde lucraser? ca mineri. Nu erau prea binevoitori cu lumea ace?ti doi feciori ai lui Don’ Fabricio, se vedea chiar dup? mutrele lor, cam nesuferite.
Dar lui Antony nici c?-i p?sa de figurile acre ale lui Don’ Fabricio, iar de mutra feciorilor s?i - nici atâta. Avea el alte preocup?ri când ie?ea la târguieli. De bun? seam?, tres?rea bucuros când de la taraba de vin îl salutau cu zâmbete largi cele doua fete ale lui Don’ Fabricio. Nu ?tia de ce, dar vorbele acestora prietenoase parc?-l schimbau dintr-odat?, devenea vesel, bine dispus, încrez?tor pentru ziua aceea dar ?i pentru zilele urm?toare. Cât de mult poate schimba un zâmbet nepref?cut starea de bine a unui om!
Din ghereta lui de gard? din cazarm? privea des asupra casei lui Don’ Fabricio din vale, a?ezat? atât de aproape de cazarm?. Urm?rea, f?r? s? vrea, cum veneau ?i plecau cei din casa italianului, fie spre târg, fie revenind acas? cu c?ru?a goal?, dar cu fe?ele vesele, dup? ce târguiser? cu spor bun?t??ile duse în pia??. Mai intrau ?i alte rubedenii în casa lui Don’ Fabricio. Atunci se auzeau multe vorbe în casa lor, râsete, ori certuri, ca în orice cas? mare, mai ales la italieni guralivi.
Într-o zi, un camarad din cazarm? cump?rase din ora? un binoclu. De bun? seam?, to?i b?ie?ii din cazarm? s-au strâns în jurul lui, s? admire obiectul, s? se minuneze cât de aproape aduce binoclul lumea, chiar la doi pa?i. ?i Antony reu?i s? ajung? la rând, s? priveasc? prin binoclul cump?rat de camarad. ?inu s? priveasc? mai mult timp împrejurimile, ceea ce camaradul s?u îi îng?dui. Era fermecat de priveli?tile oferite de acest minunat aparat. Privind în vale, vedea cum se apropia casa lui Don’ Fabricio chiar la doi pa?i de el. Putea studia cum umblau cei ai casei prin curte, prin gr?din?, sau cum plecau spre deal spre via lor. Era o mare încântare tot ce vedea. Iat?, ie?ir? din cas? ?i cele dou? fete ale italianului, în hainele lor de lucru, umblând harnice, cu treburi.
Dac? v?zu Antony cât de bun? era afacerea cu un binoclu, în permisiunea urm?toare, se duse glon? la magazinul din Genova de unde î?i g?sise camaradul s?u binoclul, s?-?i cumpere ?i el unul, s? fie doar al lui. Alesese unul ?i mai bun, de?i ceva mai scump. Ce fericit era s? poarte acest minunat aparat mai peste tot cu el! Putea vedea atâtea lucruri minunate prin satele vecine, sau pe marea v?lurit?, îndep?rtat?, sau, mai ales, prin sclipitorul ora?, Genova. Descoperise o sumedenie de nout??i, era încântat de tot ce vedea, în apropiere ?i mult departe. De bun? seam?, îi studia asiduu pe cei din familia lui Don’ Fabricio, de parc? tr?ia chiar în curtea lor.
(va urma)

Viorel Darie (vioreldarie) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro