Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Proxima - Partea întâi: „O misiune special?”

de Cornelia Georgescu


*55. Urme de ruj...

Sc?paser? de ziua cu num?rul 13 a lunii iunie, care se încheiase cu o emisiune televizat?, avându-i ca invita?i, sau mai degrab? gazde, pe directorul Simionescu ?i pe instructorul Manea. Urma joi, 14 iunie; era ziua în care Comisia Disciplinar? va pronun?a decizia în cazul „Enka Lucian”. Tân?rul comandant se trezi foarte devreme, preg?tindu-se pentru aceast? zi, destul de important? pentru cariera lui, pentru viitorul lui. „Oare ce se va alege de el?” se întreba în gând; spera îns? c? nu vor fi luate m?suri drastice împotriva lui. Nu mai auzi tunete, nu mai z?ri fulgere. Privi curios pe fereastr?: era înc? întuneric, nu se luminase de ziu?, dar... Cerul era senin, nu mai era acoperit de nori. Putea z?ri stelele, palide, din cauza luminilor din ora?, dar se z?reau... Aerul era r?coros ?i umed, îns? dac? se înseninase, vara î?i va reintra rapid în drepturi, odat? cu r?s?ritul soarelui. Lucian îmbr?c? uniforma albastr?, aranjându-se cât mai bine. Mândru, se privi în oglind?: ?ase bulinu?e aurii str?luceau înc? pe reverul hainei lui. Oare va disp?rea vreuna dintre ele dup? aceast? zi? Ce conta dac? n-ar mai fi el comandantul misiunii?! M?car s? r?mân? în echipaj – cel pu?in atât î?i dorea... Pe la ora 06.25, în camera lui ap?ru blondul, gata echipat de plecare ?i el.
- E?ti gata de plecare, Luci?
- Ce-i, blondule; mergi ?i tu?
- Evident; cum altfel?! Te deranjeaz? prezen?a mea?
- Nu; cum s? m? deranjeze? Ce tâmpenii vorbe?ti!
- Tâmpenii sau nu, vreau s? aflu cât mai curând decizia Comisiei, s? ?tiu la ce concluzie s-a ajuns în privin?a ta dup? ancheta de zilele astea, decise blondul.
- Bine; s? mergem, s? afl?m, accept? fiul.
- Ai v?zut? S-a îndreptat vremea, nu mai plou?...
- Am v?zut, blondule. E senin...
- Senin va fi ?i sufletul t?u, fiule, dup? decizia, sper, corect?, a celor din Comisie, rosti Iulian Enka.
Lucian îl privi scurt; din nou îi vorbise frumos; ba, în plus, îi zâmbea îng?duitor. Blondul nu mai era nep?s?tor fa?? de el, dar nici sup?rat; ce bine! Ambii coborâr? treptele. Jos îi a?tepta Diana, preg?tit? de plecare; evident, mergea ?i ea. Acas? r?mâneau bunicii, Rikky, Nero...
Domni?oara consilier se preg?ti ?i ea pentru aceast? zi, spera ea, favorabil? lui, nu ei. Bineîn?eles ?i pe ea o înso?eau p?rin?ii, domnul Virgil Stancu ?i doamna Valeria; pe la ora 07.00 ?i familia Stancu era gata de plecare spre Institut.
Dou? ma?ini ie?ir? din curtea casei familiei Enka; cea gri, nou?, de curând cump?rat? ?i cea albastr?, a directorului. Soarele deja r?s?rise, începând s? înc?lzeasc? totul cu razele sale luminoase, s? usuce totul în jur.
Nu doar familiile acuzatului ?i a reclamantei porniser? spre Institut, ci ?i celelalte, ale colegilor, to?i fiind curio?i s? afle decizia final? în cazul comandantului lor, decizie de care depindea soarta misiunii spre planeta Proxima. Oare va mai avea loc aceast? misiune? Vor afla în curând, sau cel pu?in, m?car în acea zi.
?i directorul se preg?tise pentru evenimentul mult a?teptat; din ce v?zuse scris prin declara?ii, nici una nefavorabil? protejatului s?u, se p?rea c? acesta va sc?pa basma-curat?; dânsul a?a spera... ?i ce bine! Va sc?pa nepedepsit, ba înc? f?r? a fi fost necesar? interven?ia dânsului, deci preferatul s?u n-avea de ce s? fie nemul?umit.
Primul ajuns pe puntea principal? a navei „Pacifis” era chiar Lucian; p?rin?ii lui plecaser?, deocamdat?, spre birourile lor. Aveau s? se întâlneasc? pu?in mai târziu, la primul etaj al sediului principal al Institutului, unde se afla sala în care î?i desf??ura activitatea Comisia Disciplinar?. Deocamdat? singur, Lucian î?i cercet? nava: frumoas? în interior, frumoas? ?i la exterior; „Pacifis” – albastr?, m?rea??... De decizia de azi a Comisiei depindea întâia ei misiune.
În curând se deschise trapa ?i intr? viitorul informatician; mai avea dou? zile de concurs, dup? care î?i va dobândi licen?a, î?i va intra pe deplin în drepturi. N-avea cum s? rateze promovarea; cu siguran?? va lua examenul, ba poate chiar cu un rezultat final mare, doar înv??ase, în plus, fusese ?i ajutat de colegii lui de echipaj, „tri?ase”, cum zicea geograful... Cei doi b?ie?i se salutar?.
- Cum e, Mihai? N-ai ?i ast?zi concurs?
- Ba da, dar, ca de obicei, mai întâi trec pe aici, prin nav?...
- De ce? Ca s?-?i mai faci pu?in curaj?
- Nu ?tiu; poate, rosti Mihai. Ai v?zut: E din nou frumos afar?!
- Da; vremea s-a îndreptat. Bine ar fi s? se îndrepte ?i altceva, zise Lucian îngândurat.
- La ce te referi? Cumva la decizia pe care o va pronun?a Comisia ast?zi în cazul t?u?
- Într-un fel, da; e o decizie important?, nu doar pentru mine...
- A?a-i... ?tii, a? vrea s? se pronun?e decizia asta dup? ora 12.00, nu de alta, dar a? vrea s? fiu ?i eu prezent, s? aud ce hot?râre se va lua, doar nu degeaba m-am ostenit s? dau o declara?ie, în favoarea ta; ?tii doar, am fost ?i eu pe acolo, dup? proba la mate.
- ?tiu... Azi la ce mai ai? se interes? Lucian.
- Bio-chimie, r?spunse scurt Mihai.
- A?a-i; ieri te-au ajutat fetele, î?i aminti Lucian.
- Sigur; de ce nu? Doar nu-i interzis...
- Nu-i, surâse Lucian.
- Am repetat pu?in cu ele, atâta tot. Nu tri?ez, justific? Mihai.
- Nu-i nevoie s?-mi explici nimic, îl asigur? Lucian. N-am zis c? ai fi tri?at.
- Geograful acela a?a a zis...
- Nis?! Glumea, nu ?i-ai dat seama?! Mai bine du-te, s? nu întârzii...
- Nu întârzii; e aici, aproape, sala de concurs. Oricum, plec.
- Baft?, asule!
- ?i ?ie la fel, spuse Mihai ?i se preg?ti de ie?ire, dar tocmai atunci intra blonda cea mititic?, Maria.
- Salut, zâmbi ea voioas?, ghicind unde pleca tân?rul: Bio-chimie, nu-i a?a?
- Ba da, încuviin?? Mihai.
- Succes mult, îi ur? blondina.
- Mersi, rosti Mihai ?i ie?i.
Acum pe puntea principal? erau doar Lucian ?i Maria. Nu se rezumar? la un simplu salut, se s?rutar? prietene?te pe obraji; cu blondina se în?elegea foarte bine. De ce nu se putea oare la fel ?i cu bruneta, domni?oara consilier?! Oare de ce tocmai aceea era mai dificil??
- Luci, azi se termin? ancheta, nu-i a?a? întreb? Maria.
- Ba da, chiar azi, aprob? el.
- Se termin? odat? cu ploaia, care a început odat? cu ancheta, iar dac? ar fi s? se p?streze ritmul... Sper c? în?elegi ce vreau s? spun, surâse blonda.
- Da, în?eleg, pricepu Lucian ?i o privi cu admira?ie. Mersi pentru sprijin, blondo... Adic?, Maria, se corect? el rapid.
- ?i-am mai spus, e foarte bine ?i „blondo”, îi aminti ea.
- Adic? nu te superi dac?-?i spun a?a? se mir? Lucian.
- Nu. De ce m-a? sup?ra? Doar e adev?rat, sunt blond?, zise ea.
- Într-adev?r, e?ti, o aprob? Lucian. Iar eu, poate din cauza felului în care-i vorbesc tat?lui meu; e doar o obi?nuin??.
- Nu m? deranjeaz? deloc, repet? Maria.
În curând, pe puntea principal? sosir? Alex, Nis, Stela, iar mai apoi profesorul Manea. Lia nu venise la bordul navei albastre, se oprise cu p?rin?ii ei direct la etajul întâi al sediului principal al Institutului, unde se aflau deja p?rin?ii lui Lucian, domnul ?i doamna Enka ?i directorul Simionescu. Diana îi atribui la un moment dat, în treac?t, domni?oarei consilier, o privire nu tocmai binevoitoare. Cine era sau cine se credea oare aceast? tân?r? care îndr?znise s?-i reclame fiul, s?-l aduc? în fa?a Comisiei Disciplinare, de parc? el ar fi un element r?u, care s? aib? probleme cu disciplina, probleme care s?-i deranjeze pe al?ii? Lia remarc? faptul c? doamna Enka o privea nu tocmai cu îng?duin?? ?i se ascunse dup? p?rin?ii ei, ferindu-se, m?car din calea privirilor Dianei Enka. Dar mama lui Lucian nu insist? în a o cerceta pe reclamant?, renun?? rapid la aceast? ac?iune. Directorul, dr?gu?, amabil, îi salut? pe so?ii Stancu ?i pe fiica lor; acum se îndrepta spre p?rin?ii comandantului, s?-i salute ?i pe ace?tia. Nefiind singuri, nu putea vorbi cu Diana pe tonul familiar cu care i se adresa când ea sosea în biroul lui sau în alte împrejur?ri.
- Bun? diminea?a, li se adres? directorul celor doi, iar ace?tia îi r?spunser? în acela?i mod.
- V-am v?zut asear?, la emisiunea aceea, rosti blondul.
- Am fost nevoit s? accept acea emisiune, n-o puteam evita, justific? directorul. Oricum, n-am spus nimic care s?-l dezavantajeze pe Luci.
- Am remarcat, replic? Iulian Enka. ?i v? suntem recunosc?tori pentru asta.
- Nu trebuie. M? bucur c? v-a?i împ?cat cu fiul dumneavoastr?, domnule Enka.
- Nu se putea altfel. Am în?eles în cele din urm? c? e nevinovat; cu o mic? întârziere, dar am în?eles. Desigur, nu putea fi indisciplinat, doar este fiul meu, spuse Iulian cel blond, insistând inten?ionat asupra cuvintelor „fiul meu”, parc? anume pentru director.
- Într-adev?r; l-a?i crescut foarte bine, replic? acesta, u?or iritat de cuvintele blondului Enka.
Diana parc? dorea s? intervin?, s? spun? ceva, dar prefer? s? tac?, s? nu se amestece în discu?ie.
- Deci, ast?zi Comisia î?i va exprima decizia, zise blondul.
- Întocmai; nu peste mult timp, încuviin?? directorul.
- Nu conteaz? care va fi decizia lor; eu ?tiu c? Luci e un b?iat bun ?i mi-e de ajuns, n-am nevoie de p?rerea altora, rosti Iulian.
Între timp, în nava albastr?, Eugen Manea îl în?tiin?? pe tân?rul comandant:
- Luci, cred c? e cazul s? te deplasezi; ?tii tu unde sau de ce...
- ?tiu, dom’ profesor.
- ?i noi?! se interes? de îndat? Nistor.
- Voi, nu înc?; mai a?tepta?i pu?in. Va fi îns? nevoie ?i de prezen?a voastr?, dar nu chiar acum. Ave?i r?bdare, îi sf?tui domnul profesor Manea.
- Cum s? avem, dom’ profesor? spuse Alex. Ast?zi vom afla care va fi soarta misiunii... Ce r?bdare?!
- Trebuie s? fi?i în?eleg?tori, spuse Eugen Manea.
- Încerc?m, promise Nistor.
- Luci, nu mai întârzia! îi aminti profesorul.
- Desigur, ?opti el ?i porni spre trapa navei.
- ?efu’, f?r? team?! Noi suntem al?turi de tine, orice s-ar întâmpla, îl încuraj? Nistor.
- Se în?elege; altfel nu s-ar putea, ad?ug? Alex.
- Mul?umesc, le zâmbi Lucian, apoi ie?i.
Afar? se luminase complet; soarele, str?lucitor, r?s?rise de ceva timp. Nu avusese când s? usuce totul, dar începuse deja, razele sale c?lduroase p?trunzând cu u?urin?? peste tot. Era pl?cut afar?, era senin; ploaia încetase. Lucian str?b?tu gr?bit rachetodromul. Ie?ise singur; colegii s?i ?i profesorul Manea r?m?seser?, deocamdat?, la bordul navei albastre. Din nefericire pentru el, de cum p?r?si rachetodromul, în drum spre sediul principal al Institutului, ap?ru o piedic? în calea sa: mai multe domni?oare, pe care, evident, le cuno?tea, îi blocau trecerea. Ie?iser? ?i ele odat? cu soarele. Nu avea încotro; nu le putea evita, trebuia s? treac? printre ele, deci merse drept spre ele, iar în curând se trezi înconjurat. Spera totu?i ca ele s? se arate mai în?eleg?toare, mai îng?duitoare, doar cuno?teau situa?ia lui.
- Luci, n?rodule... auzi el un glas cunoscut lui, dar n-avu timp s? observe unde se afla cea care vorbise.
- Nu ne mai bagi deloc în seam?, spuse alta.
- Sigur, e?ti comandantul misiunii...
- Sau, mai bine zis, condamnatul misiunii, chicoti alta.
- V? rog, fetelor, vorbim alt?dat?, acum nu pot, sunt foarte ocupat, trebuie s? ajung la Comisie; cred c? ?ti?i ?i voi.
- ?tim, am aflat... Nebunaticule...
- Indisciplinatule! îi „repro??” o alta. Las?-i s? te destituie din func?ie ?i s? te exclud? din echipaj. N-ar fi o pagub? prea mare.
- Da, da... aprobar? mai multe. R?mâi aici, acas?, cu noi, nu mai pleca... Nu pleca nic?ieri! Pe noi nu ne deranjeaz? dac? ai avea un comportament necorespunz?tor; dimpotriv?, ne-ar conveni de minune... R?mâi; noi nu te reclam?m, ca domni?oara aia, colega ta...
Atâtea glasuri în jurul lui; le auzea când pe unele, când pe altele, dar nu ?tia sigur care când vorbea sau ce anume spunea. Aproape c? se z?p?cise comlet. Încerc? totu?i s? se fac? auzit:
- Nu! V? rog, fi?i în?eleg?toare! Nu pot risca s?...
- S? ce?! izbucnir? fetele. Hai, Luci, nu fi r?u...
- Nu sunt r?u, dar trebuie s?...
- Las?, îl întrerupser? fetele. Las?, c? nu trebuie nimic.
- Fetelor, v? rog, e foarte important pentru mine, insist? el.
- Ah... Ce-i atât de important?!
- ?tiu, e?ti îndr?gostit, de tipa aia, domni?oara consilier... reclamanta, rosti un glas din mul?ime.
- Îndr?gostit, eu?! se împotrivi el, de?i nu cu atâta fermitate cum ar fi dorit; continu? îns?, cu toate c? în gând deja i se contura chipul pl?cut al „reclamantei”: Înc? nu s-a n?scut tipa care s? pun? st?pânire pe inima mea. A?a c? nu v? îngrijora?i, frumoaselor! Dac? nu-i nici una dintre voi cea care s?-mi domine gândurile, atunci sigur nu-i nici ea.
- Z?u?! Ce bine! ?i totu?i, vrei s? pleci, afurisitule! S? ne p?r?se?ti ?i s? scapi de noi în urm?torii ani, nu-i a?a? De ce?
- Nu ca s? scap de voi, dar vreau s? plec în aceast? misiune, recunoscu el.
- Bine, r?ule! Te l?s?m s? te duci la Comisie, s? afli verdictul, în cazul t?u, dar mai stai pu?in cu noi. D?-ne m?car ni?te autografe, merit?m m?car atât din partea ta. Te rug?m!
- Merita?i, într-adev?r ?i am s? v? dau, dar nu acum; n-am timp... Alt?dat?, în curând. Haide?i, v? rog! V? promit c?... mai încerc? el.
- Ce ne promi?i? întrebar? ele. Nu pleci? R?mâi?
- Nu asta; eu a? vrea s? plec. Acum depinde... V? dau ?i autografe, facem ?i fotografii împreun?, mai multe chiar, dar nu acum. R?mân cu voi în week-end; în week-endul ?sta... V? promit. Dar acum, haide?i, v? rog! Fi?i în?eleg?toare!
- În week-endul ?sta? re?inur? ele. Ambele zile, sâmb?t? ?i duminic??
- Bine, ambele; seara, în Institut, la discotec?, dac? vre?i, dar acum l?sa?i-m? s? plec, insist? el cu disperare în glas.
- Vai... Dar te vei ?ine de cuvânt, sau spui doar a?a, ca s? scapi de noi acum, s? te l?s?m în pace?
- Nu; promit! rosti el cu seriozitate.
- Bine, bine, hot?râr? ele s? fie mai „indulgente”. Te l?s?m s? pleci la Comisia aia, de?i ar trebui s? te bucuri c? te re?inem aici, doar nu e o pl?cere s? te afli acolo.
- O pl?cere sigur nu-i, dar trebuie s? m? prezint; sunt a?teptat ?i nu vreau s? dezam?gesc pe nimeni. De altfel, e viitorul meu în joc. În plus, e ?i-n interesul vostru s? nu fi?i prea insistente.
- De ce-ar fi în interesul nostru? întrebar? câteva dintre cele aflate mai în apropierea lui, care în?eleseser? ce spusese el.
- Pentru c? dom’ director a vrut s? ia m?suri împotriva voastr?, dar eu l-am rugat s? v? ierte.
- Ah, ce dr?gu?! Ai f?cut tu asta pentru noi?
- Bineîn?eles. V? consider totu?i prietene bune; nu pot s? v? pâr?sc, replic? el. N-ar fi frumos din partea mea; dar nu ?tiu dac? dom’ director ar mai fi dispus înc? o dat? s? m? asculte...
- Prietene bune?! repetar? ele. Cât de bune? Uite c? am f?cut ?i noi ceva pentru tine... ?tii c? unele dintre noi au fost chemate s? dea declara?ii la Comisia Disciplinar??
- Da, ?tiam, am aflat... Ce-a?i spus despre mine?
- Tocmai, Luci, nimic r?u. Am pus o vorb? bun? pentru tine, sperând c? te-am putea ajuta.
- V? mul?umesc, le zâmbi el, absolut fermec?tor.
- Ah... ?i uite, acum î?i facem înc? o favoare: Te l?s?m s? pleci, f?r? s? te mai s?rut?m, ca s? nu-?i l?s?m urme de ruj, s? cread? cine ?tie ce despre tine tipii ?ia duri din Comisie; nu e?ti neserios... ?tim c? urmele astea î?i provoac? nepl?ceri.
- V? mul?umesc pentru în?elegere, fetelor, repet? el zâmbitor. Am s? m? revan?ez fa?? de voi, v? promit; ve?i vedea, în week-endul ?sta... Iar alt?dat?, dac? vre?i s? m? mai s?ruta?i, ar trebui s? nu v? mai ruja?i, pentru a evita nepl?cerile cauzate de urmele l?sate de ruj.
- Ah, da, a?a-i; ?tii c? ai dreptate? Stai doar pu?in, a?teapt?, dac? tot ne-ai dat ideea asta, c? ne ?tergem imediat rujul pentru tine...
- Nu, n-am timp, nu pot acum, rosti el încurcat.
- Bine... Hai, pa! Du-te la Comisie! Succes! Frumosule, strigar? ele în urma lui, dându-i într-adev?r voie s? plece din mijlocul lor.
El le mai f?cu semn cu mâna, afi?ând acel surâs seduc?tor, enigmatic, care le d?dea gata de fiecare dat?, apoi gr?bi ritmul pa?ilor spre sediul principal al Institutului, aproape luând-o la fug?.
Între timp îns?, acolo, la etajul întâi, u?a s?lii în care-?i desf??ura activitatea Comisia Disciplinar? se deschise ?i ap?ru Hora?iu, b?iatul cel sl?bu?, înalt (în nici un caz nu cât Nistor) ?i cu ochelari. Dup? cele câteva zile de anchet? intensiv?, p?rea cam palid, obosit. Se apropie de director, îl salut? ?i zise:
- Sunt chema?i acuzatul, cadetul Enka ?i reclamanta, cadetul Stancu. S? intre!
Lia înaint? ?ov?ielnic, înf??i?ându-se timid?. Hora?iu o privi cu ochii lui negri, afla?i dincolo de lentilele ochelarilor s?i; pricepu c? ea era reclamanta.
- Luci nu-i? Trebuie s? intre ?i el.
- Înc? n-a sosit, r?spunse directorul. Unde naiba umbl? b?iatul ?sta? Doar ?tia c? trebuie s? fie aici la ora asta!
- E în nav?, rosti domnul Enka, în ap?rarea fiului s?u.
- L-am trimis pe Eugen s?-l cheme, replic? directorul. Cum de n-a ajuns pân? acum? Ce are b?iatul ?sta; e cumva incon?tient?
- V? rog, domnule director, ave?i grij? cum vorbi?i despre Luci! îi atrase blondul aten?ia, p?rând a-l fi deranjat cuvintele directorului.
- Iuli, taci! îi ?opti Diana din apropiere.
Traian Simionescu nu mai ad?ug? nimic; în ciuda situa?iei existente, era totu?i foarte calm, dar îngrijorat.
- S? intre doar domni?oara Stancu, deocamdat?, decise Hora?iu. Iar când vine Luci, s? intre ?i el. Ar fi bine s? se gr?beasc? ni?elu?. Cei din Comisie nu sunt foarte r?bd?tori, dar înc? n-a sosit domnul pre?edinte...
Cu aceste cuvinte, Hora?iu intr?, în urma Liei, u?a închizându-se dup? ei. Directorul porni înd?r?t, spre trepte. Diana îl întreb?:
- Unde pleca?i, domnule director?
- M? duc s? v?d ce-i cu fiul dumneavoastr?, de n-a sosit înc?...
Doamna Enka nu-l re?inu, dar îi ?opti so?ului:
- Iuli, cred c? tu trebuia s?-l cau?i pe Luci.
- Ce vrei s? fac acum, dac? s-a dus el... zise domnul Enka tot ?optit.
So?ii Stancu se apropiar?.
- Domnule Enka, i se adres? Virgil Stancu. Regret cele petrecute...
- N-am nimic cu dumneavoastr?, nici cu fiica dumneavoastr?, domni?oara consilier, îi spuse Iulian Enka. Desigur, nu-mi convine c? fiul meu a ajuns s? fie anchetat de aceast? Comisie Disciplinar?, dar atâta timp cât îns??i fiica dumneavoastr? m-a asigurat c? este nevinovat, n-a? avea motive s? consider c? ar putea fi altfel.
- Într-adev?r, b?iatul nu e cu nimic vinovat; ne pare r?u, repet? domnul Virgil Stancu.
- N-ave?i pentru ce, domnule, rosti calm Iulian Enka.
Directorul îl întâlni pe Lucian la intrarea în sediul principal al Institutului; b?iatul respira greu, se vedea c? venise în grab?, de abia sc?pase de grupul de fete de afar?. Totu?i, ele fuseser? destul de în?eleg?toare. Noroc c? directorul nu pornise mai din timp în c?utarea lui; l-ar fi surprins iar??i în mijlocul admiratoarelor. Dânsul îl întâmpin?, încruntându-se u?or:
- Luci, ai întârziat!
- ?tiu, dom’ director, dar m-am str?duit s? ajung la timp.
- Hai, fuga sus, e?ti a?teptat! Domni?oara consilier deja a intrat în sal?, îi spuse directorul.
Lucian porni spre locul în care i se hot?rea viitorul, cariera; directorul îl urm?. Z?rindu-?i fiul, Diana îi repro?? ?i ea:
- Luci, ce-i cu tine? Ai întârziat.
- ?tiu, mam?...
- Las’, c?-i bine ?i acum, rosti împ?ciuitor Iulian Enka. Intr?! E?ti a?teptat! Succes, fiule! ?i ?ine minte: Nu conteaz? care va fi decizia Comisiei; te iubim oricum, îi surâse blondul, încurajându-l.
- Mersi, blondule, rosti Lucian, privind spre tat?l s?u; ce bine c? acesta se afla acolo ?i mai ales c?-l sus?inea.
- Succes, tinere, auzi el surprins glasul domnului Virgil Stancu, care ad?ug?: Vezi bine, nu dorim s? i se dea câ?tig de cauz? fiicei noastre; de data aceasta, suntem de partea ta, chiar ?i noi.
- V? mul?umesc, domnule, spuse Lucian, privind încurcat spre tat?l Liei; îi pl?cea acest domn...
- Gr?be?te-te, Luci! îi aminti directorul.
- Sigur, ?opti el; înainte îns? de a intra în sala cea mare, se mai v?zu re?inut de mama lui, care-l îmbr??i?? cu drag.
- Succes, scumpule! Te iubesc.
- ?i eu, mam?...
Iar Diana îl s?rut? pe ambii obraji, apoi el intr? gr?bit. Iat? îns? cum pe obrajii lui ap?rur? urme de ruj; nu de la fetele de afar?, ci de la mama lui. El nu-?i d?du seama ?i nici nu încerc? s? se ?tearg?. Înaint? gr?bit. În fa?? se afla vicepre?edintele Comisiei Disciplinare, domnul Sever For?an, fostul s?u profesor de cultur? civic?...


Cornelia Georgescu (Sagittarius) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro