proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

*39. Supercomputerul.

Ceilal?i îl urmar? f?r? a ?ov?i, întrebându-se în gând unde îi va conduce Nick. Merser? ce merser? pe str?zile ora?ului, pân? ce Nick se opri, anun?ându-i:
- Aici este. Am ajuns.
- Dac? nu te superi, unde anume am ajuns, Nick? întreb? Lucian, scrutând cu privirea sa ager? peisajul înconjur?tor, îns? nu z?ri nimic care s?-i atrag? în mod deosebit aten?ia.
- Suntem în centrul ora?ului nostru ?i ve?i vedea imediat surpriza pe care v-am promis-o. Ca s? nu v? ?in totu?i prea mult în suspans, am s? v? spun în ce const? aceast? surpriz?. Deci... Aici se afl? cea mai mare descoperire a ora?ului nostru, ba chiar a planetei noastre. Marele ?i principalul supercomputer de pe Proxima. Aici se afl? toate datele ?i informa?iile necesare, referitoare la planeta noastr?, la locuitorii ei ?i la orice altceva dori?i. Este într-un fel „creierul” planetei noastre (?i nu gre?esc numindu-l astfel), de aici fiind dirijate toate informa?iile care circul? pe Proxima, aici sunt ele înregistrate ?i înmagazinate.
- Vezi, Nick, este aproape tocmai ce-?i spuneam ?i sus?ineam mereu. Adic? pe planeta voastr? totul este condus de c?tre computere, nu de c?tre locuitorii planetei, nici m?car de c?tre tat?l vostru sau de voi. Tocmai ai afirmat c? aici ar fi „creierul” planetei.
- E doar un fel de a spune, Lucian, iar tu ar trebui s? ?tii foarte bine. Ca s? fiu mai explicit, pot ad?uga c? în acest supercomputer se afl? înregistrate toate datele planetei noastre. Fiecare locuitor al planetei noastre este luat în eviden?? de c?tre acest supercomputer, cu tot ceea ce ?ine de el, ca ?i fiecare eveniment petrecut, cu toate am?nuntele legate de acestea. De aici sunt r?spândite informa?iile restul aparaturii de pe întreaga planet? ?i tot de aici sunt coordonate ?i urm?rite în activitatea lor toate computerele, aparatura ?i instala?iile electrice de pe suprafa?a planetei.
- P?i, dac? de aici sunt r?spândite, coordonate ?i urm?rite, atunci nu în?eleg ce fac de fapt locuitorii planetei, care anume este activitatea zilnic? pe care o desf??oar?? Cu ce se ocup?? În?elesesem c? ei urm?resc ?i coordoneaz? activitatea computerelor ?i a aparaturii de pe planet?, dar acum spui c? acest supercomputer face acest lucru, remarc? Lucian. Iar atunci lor ce le r?mâne de f?cut?
- Nu m?-n?elege gre?it, Lucian. Bineîn?eles c? locuitorii planetei noastre urm?resc, verific? ?i coordoneaz? activitatea aparaturii existente, îns? ?i acest supercomputer face acela?i lucru; se îmbin?, se completeaz? reciproc. În plus, nici m?car acest supercomputer nu func?ioneaz? de unul singur; activitatea lui este urm?rit? cu aten?ie de c?tre speciali?tii planetei noastre.
- Bine, s? zicem c? ar fi a?a. S? l?s?m asta acum. Nu ajungem la nici un rezultat concret astfel, contrazicându-ne unul pe altul. Totu?i, unde este marele vostru supercomputer? Aici nu se vede nimic. Suntem, dup? cum ai spus, în centrul ora?ului, dar peisajul este acela?i peste tot, nu se vede nimic deosebit, nici m?car ceva asem?n?tor unui mic computer. Deci, unde este?
- Ai pu?in? r?bdare, Lucian! Bineîn?eles c? deocamdat? nu se vede. Accesul este restrictiv, nu este permis oricând ?i oricui. Îndat? vom ob?ine permisiunea de a intra.
- De a intra, unde?! se mir? Lucian, privind în jurul lui, f?r? a g?si nici de data asta ceva care s?-i atrag? aten?ia. Ascult?, Nick, dac? nu este permis, mai bine renun??m. Nu vrem s?-?i cre?m nepl?ceri, propuse comandantul, reluând discu?ia, dup? o scurt? pauz?.
- Nepl?ceri?! Ce nepl?ceri? Nu vorbi prostii... Mie îmi este permis oricând, iar dac? doresc s? v? aduc ?i pe voi aici, în vizit?, nimeni nu va avea nimic de obiectat, deci nu vor exista nepl?ceri, de nici un fel. Îndat? ce vom primi permisiunea, voi introduce codul de acces ?i ve?i vedea cum acest perete uria?, ce pare a fi al unei cl?diri, se va ridica ?i ne va oferi posibilitatea de a intra în interior, unde se afl? supercomputerul despre care v-am vorbit; de fapt, este o ma?in?rie complex?, cu o multitudine de posibilit??i, îns? nu-i g?sesc o alt? denumire potrivit? în limba voastr?, a?a c? o s?-i spun în continuare supercomputerul.
Privir? spre zidul uria? din fa?a lor, confec?ionat din acela?i inevitabil material alb, solid, rezistent, lucios, cu aspect pl?cut. Zidul era perfect drept, f?r? cea mai minuscul? denivelare, iar privindu-l cu aten?ie, cel pu?in din acea pozi?ie în care se aflau, p?rea interminabil. De abia în acel moment cei ?apte observar? c? spre deosebire de o cl?dire obi?nuit? a ora?ului artificial, zidul acela nu avea ferestre, u?i ?i nimic altceva care s?-l asemene cu o cl?dire; era pur ?i simplu doar un zid alb, perfect drept, atâta tot.
Dup? câteva clipe de a?teptare, o voce de sintetizator, r?s?rit? ca de nic?ieri, le anun?? cu glas rece, metalic, permisiunea de a intra în interior, deci accesul spre supecomputer. Nick introduse codul de acces pe care-l ?tia, în aparatul ce era încorporat în zidul imens, chiar în fa?a lui; micu?ul aparat ap?ruse ?i el tot în acel moment, ca de nic?ieri. De îndat? peretele uria? se ridic? în sus, cu totul, f?r? a produce nici cel mai mic zgomot, lucru aproape de neconceput pentru cei de pe Terra. Colosul alb se ridicase doar atât cât s? le permit? lor trecerea. Dup? ce intrar? to?i, se l?s? silen?ios în jos, lipindu-se de sol, redevenind doar un imens perete alb. Ajun?i în interior, cei ?apte tineri de pe Terra privir? plini de curiozitate spre ceea ce ar fi trebuit s? fie supercomputerul, dup? cum le spusese Nick Kuny. Aveau îns? în fa?a lor doar un cilindru alb, imens, ce se ridica pe vertical? atât de sus, cât nu puteau cuprinde cu ochii. P?rea a întrece în în?l?ime zidul cel alb din exterior, îns? nu sem?na deloc a supercomputer, p?rând a fi mai degrab? doar un alt zid alb, de ast? dat? cilindric, cu suprafa?a perfect neted?, f?r? denivel?ri. Nu avea îns? nimic care s? aduc? în vreun fel a ma?in?rie computerizat?. Între cei doi pere?i albi, cel drept ?i cel cilindric, spa?iul complet gol era puternic iluminat, de o lumin? albicioas?, ca laptele, ce provenea parc? de nic?ieri sau de pretutindeni, f?r? a putea fi observat? pe undeva sursa de iluminare. Distan?a dintre a?a-zisul perete drept din exterior ?i cel cilindric nu era foarte mare, dar nici prea mic?. Calm, sigur pe sine, Nick introduse un nou cod de acces într-un alt aparat micu?, ivit ca de nic?ieri în apropierea lor, integrat în zidul cilindric.
Dac? se a?teptau cumva ca ?i acest zid cilindric s? se ridice cu totul în sus, se în?elaser?, pentru c? nu dur? mult pân? ce de-a lungul zidului cilindric ap?ru o linie vertical? luminoas?, perfect dreapt?, ca o imens? cr?p?tur? sub?iric?, de jos pân? sus, în vârful cilindrului, ce nu putea fi z?rit. Linia respectiv? începu s? creasc? în grosime, iar pân? s? realizeze cei ?apte tineri de pe Terra ce se petrecea de fapt, jum?tate din peretele cilindric imens se roti spre dreapta, iar cealalt? jum?tate spre stânga, l?sând descoperit? în toat? m?re?ia sa imensa ma?in?rie ce trebuia s? fie principalul supercomputer al Proximei. Cele dou? jum?t??i albe ale peretelui cilindric se „ascunser?” în spatele uria?ei ma?in?rii, unindu-se ?i formând o singur? jum?tate de perete cilindric imens, de?i v?zând pentru prima oar? zidul cilindric, ai fi jurat c? nu-i f?cut din buc??i. Cele dou? jum?t??i se deplasaser? într-o lini?te deplin?, de parc? nu s-ar fi petrecut nimic, ocolind cu grij? imensa aparatur? computerizat?. Cei ?apte tineri vizitatori de pe Terra c?scar? ochii mari de uimire ?i priveau, parc? nevenindu-le s? cread?, uria?a ma?in?rie. Chiar ?i Mihai, informaticianul echipajului, p?rea impresionat de ceea ce z?rea. Într-un târziu, Lucian rosti:
- Hei, prietene, acesta-i supercomputerul vostru?
- Cu siguran?? c? acesta, r?spunse simplu Nick.
- Glume?ti, cred... ?sta-i un singur supercomputer? Aici sunt cel pu?in milioane de calculatoare, aparate sau instala?ii electronice computerizate, î?i spuse p?rerea geograful cel înalt.
- Gre?it. Nu glumesc deloc. Este un singur supercomputer, ca s?-i spun a?a, pentru c? nu ?tiu cum altfel l-a? putea denumi pentru voi, iar voi trebuie s? m? crede?i pe cuvânt când am s? afirm c? memoria acestei uria?e ma?in?rii, care asigur? buna func?ionare a întregului supercomputer, se afl? într-o cutiu?? micu?? de la baza ma?in?riei, o cutiu?? cu mult mai mic? decât cele pe care le folosi?i voi pentru un computer de-al vostru obi?nuit; cum i-a?i spune voi, microcip sau procesor, sau poate unitate central?, nu ?tiu sigur. Acolo sunt stocate toate datele ?i informa?iile necesare func?ion?rii ma?in?riei, explic? Nick.
- Uau... Incredibil! exclam? Mihai, specialistul echipajului în informatic?, privind încurcat spre supercomputer; întreb? nedumerit: ?i atunci de ce toat? imensitatea asta a ma?in?riei?
- Cu timpul ve?i în?elege ?i necesitatea imensit??ii supercomputerului. Acum nu v? pot explica totul chiar de am?nun?it, încerc? Nick s?-l l?mureasc?.
- Supercomputerul ?sta ajunge pân? la cupola lumii voastre artificiale? se interes? Alex.
- Nu chiar, dar vârful s?u este foarte aproape de cupol?. De la nivelele superioare, cupola se poate vedea destul de clar cu ochiul liber.
- Am putea oare urca pân? acolo? suger? Lucian.
- Desigur. De ce nu? Cu condi?ia s? nu ne oprim prea mult timp la nivelele inferioare ?i nici în alt? parte, ci s? urc?m direct la unul dintre nivelele superioare, explic? Nick.
- De acord, accept? Lucian, consultându-?i rapid colegii cu privirea; nu sesiz? împotriviri din partea nici unuia, a?a c? propuse: Am vrea s? urc?m direct la ultimul nivel. Cu ce se poate ajunge pân? acolo cât mai repede, f?r? o alt? oprire?
- Cel mai bun mijloc de transport este în cazul de fa?? un cerc colorat, c?ci nu avem un avion aici.
- Un cerc colorat?! se mir? lunganul. Vrei s? spui c? cel de pe suprafa?a planetei, din apropierea navei noastre, pe care-l cunoa?tem destul de bine, nu este singurul de acest fel?
- Bineîn?eles c? nu! exclam? Nick zâmbitor. Ce v-a determinat s? crede?i c? acela ar fi unicul cerc de acest gen de pe planet?? Exist? multe alte astfel de cercuri, în diverse zone ale planetei, poate c? diferit colorate fa?? de acela, dar ele exist?. Cu totul sunt câteva sute de mii, sau poate chiar mai multe. Câteva zeci de mii fac leg?tura direct? dintre anumite tunele subterane ?i ora?ul artificial, altele leag? unele coridoare subterane de p?durea artificial?, altele fac leg?tura între re?eaua de tunele de sub scoar?a planetei ?i spa?ioport, altele se afl? chiar aici, pentru transportul la nivelele superioare ale supercomputerului, altele folosite în cl?dirile foarte înalte din ora?, cu mai multe nivele, iar multe altele care ies din tunelele subterane în anumite locuri pustii ale planetei noastre, locuri bine delimitate de noi, ca acela pe care-l cunoa?te?i atât de bine.
- Dac? sunt atât de multe, cum se face c? pân? acum nu l-am v?zut decât pe acela? se interes? Stela.
- ?tiu ?i eu? zâmbi Nick. Probabil, din pur? întâmplare. De fapt, n-a?i venit de mult timp pe planeta noastr? ?i a?i mers aproape mereu pe acela?i traseu. Deci... R?bdare! Prea vre?i s? le ?ti?i pe toate deodat?. A?a ceva nu se poate. În timp ve?i afla mai multe.
- Sigur, Nick, îl aprob? Lucian. Timpul rezolv? totul. A?a c? ar trebui s? ne gr?bim. Dar înainte de a ne îndrepta spre un cerc colorat, explic?-ne de ce zidul cel drept de afar? s-a ridicat cu totul în sus, pentru ca noi s? intr?m ?i nu s-a f?cut o deschiz?tur? mai mic?; de pild?, o u??, care s? se deschid? prin orice modalitate, pe care am fi intrat to?i la fel de bine ?i u?or.
- Pentru c? acolo nu intr? numai persoane, ci ?i altceva; n-are rost s? m? apuc acum s? în?ir ?i ce anume.
- M? a?teptam s? aud asta; r?spunsul era destul de simplu, rosti Lucian. Desigur c? n-are rost s? în?iri ce anume p?trunde în interior pe acolo. O singur? întrebare a? mai avea, Nick; ultima, deocamdat?. Anume, exist? totu?i un loc, din exterior, m? refer, în care s? se afle o deschiz?tur? mai mic?, de m?rimea unei u?i normale, pe care s? intre ?i s? ias? numai persoane, nu ?i altceva?
- Exist?, normal... Se afl? îns? pe partea cealalt?, pe peretele exterior opus. Am fi pierdut prea mult timp s? ocolim pentru a ajunge acolo, de aceea am intrat pe aici, dar asta nu este interzis.
- Desigur, e ?i mai „spectaculos”, aprecie Nistor.
- Mul?umesc. Atât doream s? ?tiu, deocamdat?, se declar? Lucian satisf?cut de cele aflate, „deocamdat?”. În cazul ?sta, putem pleca.
- Dac? ?i ceilal?i doresc acela?i lucru, Lucian, nu doar tu, rosti tân?rul Kuny, dornic s? afle ?i p?rerea celorlal?i.
- Suntem de acord cu dorin?a ?efului, se gr?bi Nistor s? aprobe decizia comandantului.
- Sigur, Nistor; tu e?ti de acord. Ce-ai spune s? auzim ce doresc ?i ceilal?i, insist? Nick.
- Iubitule, ar trebui s?-?i dai seama c? to?i suntem de acord cu Luci, a?a c? nu mai pierde timpul degeaba cu întreb?ri stupide, rosti blonda din apropiere, ca un repro? la adresa lui Nick.
- Nu v?d de ce am fi împotriv?, ad?ug? Mihai.
- El a priceput deja acest lucru, de asta a propus s? urc?m, nu pentru c? n-ar ?ine cont de p?rerea noastr?, zise ?i Alex.
- Desigur, ?tie c?-i acord?m sprijinul nostru, zâmbi doctori?a.
- P?i, cred c? e indiferent dac? am r?mâne aici sau am urca la ultimul nivel. Dar presupun c? e interesant s? vedem cupola cu ochiul liber, deci s? urc?m, î?i spuse ?i Lia p?rerea.
Dup? ce to?i îl convinser? pe Nick c? doresc acela?i lucru cu „?eful” lor, se îndreptar? spre primul nivel inferior al supercomputerului. Priveau plini de interes aparatura, p??ind în urma lui Nick, care nu se desp?r?ea de Maria nici o secund?. Ly mergea împreun? cu ei, dar cu siguran?? mai v?zuse acest supercomputer. În curând ajunser? în dreptul unui cerc, cu adev?rat diferit colorat fa?? de cel cunoscut lor, acesta având centrul de un galben aprins ca aurul, iar marginea ro?ie. P??ir? f?r? întârziere pe suprafa?a lui colorat?. Dup? ce ?i ultimul dintre ei p??i pe cerc, acesta se ?i îndrept? în sus, cu o vitez? uimitoare, f?r? ca vreunul dintre ei s?-i comande pornirea prin ap?sare de buton, comand? vocal?, ori altfel. Treceau ca fulgerul pe lâng? instala?iile computerizate ale ma?in?riei, pe care nu le mai z?rir? decât ca pe un lung ?ir neîntrerupt de lumini?e. În scurt timp cercul se opri exact la ultimul nivel al supercomputerului, iar pasagerii s?i coborâr? rând pe rând, în ordine.
- Cum a ?tiut s? se opreasc? exact aici, c? doar n-ai ap?sat pe nici un buton, prin care s?-i indici la ce nivel dorim s? ajungem. Nu i-ai dat nici un fel de instruc?iune, p?ru nedumerit lunganul.
- Ui?i, prietene, c? acest cerc „simte” ceea ce dorim, îi aminti Nick.
- De necrezut! S? „simt?” chiar ?i la ce nivel dorim s? ajungem, când aici sunt atâtea... se minun? Nistor.
- Culorile astea au vreun rol, vreo semnifica?ie sau vreo importan?? în func?ionarea cercurilor? Iar ordinea în care sunt a?ezate culorile este întâmpl?toare, ori influen?eaz? în vreun fel modul de func?ionare al cercurilor? întreb? Alex.
- Nu, culorile n-au nici un rol în func?ionarea cercurilor, iar ordinea a?ez?rii lor este de asemenea absolut întâmpl?toare. Ar fi putut fi toate la fel colorate, ori incolore, ori albe, cum sunt aproape toate pe planeta noastr?. Au fost îns? diferit colorate, fie pentru a schimba pu?in aspectul monoton al planetei, care arat? mai curând ca un uria? pustiu alb, deci pentru a-i da un strop de culoare, fie pentru a atrage în mod deosebit aten?ia asupra lor, fie din ambele motive.
Coborâr? de pe cercul colorat, care, „sim?indu-se” eliberat, se îndrept? rapid în jos, spre nivelele inferioare, unde probabil era sau nu a?teptat de cineva, care avea nevoie de serviciile sale. În cazul în care nu era solicitat de nimeni, cercul se ducea jos, direct la primul nivel inferior, r?mânând acolo pân?-n momentul în care cineva dorea s?-l utilizeze.
De îndat? ce coborâr? de pe cerc, to?i î?i îndreptar? privirile în sus, spre uria?a cupol? a lumii artificiale, pe care o z?rir? f?r? prea mare greutate, în sfâr?it, pentru prima oar? de când se aflau pe planeta Proxima. Imensa cupol? transparent? se vedea f?r? dificultate, nu mult deasupra lor, dominând întreaga zare, înconjurându-i parc? de peste tot, f?r? a se putea z?ri de unde începea ?i unde s-ar termina. Prin stratul cel gros ?i transparent ca de sticl? al cupolei, de?i evident nu era de sticl?, razele stelei Alfa treceau f?r? probleme, inundând cu lumina sa interiorul, adic? întreaga lume artificial? ce se întindea sub cupol?. Se putea observa lipsa dantoniului în atmosfera din afar?, la acea altitudine, fiindc? se vedea clar c? aerul din exterior nu era colorat în alb, a?a cum era la baza planetei, ci era la fel de incolor ca ?i cel de sub cupol?, iar asta pentru c? se aflau mult prea sus pentru ca dantoniul s? ajung? pân? aici.
Privir? apoi în jurul lor ?i z?rir? lumea artificial? ce se întindea sub uria?a cupol?, deoarece cele dou? ziduri (cel drept din exterior ?i cel cilindric din interior) nu erau atât de înalte cât ma?in?ria propriu-zis?. De peste tot erau înconjura?i de cl?dirile ora?ului artificial, îns? nici una nu era atât de înalt? ca acest supercomputer, iar undeva, în dep?rtare, se puteau z?ri, de fapt mai mult doar ghici, ogoarele artificiale, întret?iate de râurile ce se aflau acolo. Mai departe, ca o p?rere, se puteau distinge mun?ii care închideau lumea artificial? aflat? sub cupol?. De fapt, lumea artificial? nu era altceva decât o imens? vale (cât o întreag? emisfer? terestr?, adic? jum?tate din planeta Terra), închis? în toate p?r?ile de mun?i, iar cupola constituia „capacul ermetic” sau „acoperi?ul” acestei lumi artificiale, care izola perfect ora?ul de suprafa?a planetei. Privind apoi în jos, z?rir? ?i cei doi pere?i care protejau supercomputerul ?i constatar? c? peretele cilindric se închisese la loc între timp, spa?iul gol dintre cei doi pere?i fiind perceput de la acea în?l?ime ca o imens? pr?pastie alb?. Peisajul era m?re?, de nedescris, dominat de cupola ora?ului, dar ?i de ma?in?ria imens?.
- Ce p?rere ave?i? îi întreb? Nick, considerând c? admiraser? destul împrejurimile.
- Ce-am putea spune?! ?opti blonda, din bra?ele lui. Ne las? f?r? grai.
- Într-adev?r, e minunat, fantastic chiar, ad?ug? Lia aprecierea ei.
- Nici nu se poate exprima în cuvinte cum este... rosti ?i doctori?a.
- În cazul acesta, dac? sunte?i de acord, putem s? ne îndrept?m aten?ia ?i spre supercomputer? propuse Nick, cu calmul ce-l caracteriza.
- Oare este acesta un supercomputer, sau un uria? munte computerizat, r?s?rit în centrul ora?ului vostru? se întreb? Alex.
- R?mânem aici sau coborâm mai jos? întreb? Nick, f?r? a lua seama la cuvintele geneticianului.
- Indiferent... replic? Nistor indecis.
- Ce se poate face de aici, de la acest ultim nivel al supercomputerului? se interes? Mihai, specialistul echipajului în informatic?, cibernetic?, inteligen?? artificial?, tehnic? de calcul ?i robotic?.
- Practic orice, r?spunse scurt Nick. Haide?i, pofti?i ?i încerca?i! Cere?i-i orice informa?ie dori?i s? v? ofere, îi invit? tân?rul Kuny.
- Mul?umim pentru invita?ie, Nick, îns? prefer?m s? nu încerc?m, se ar?t? rezervat Lucian în a da curs invita?iei; justific?: M? tem c? nu ne pricepem înc? s? umbl?m la computerul vostru. Poate vom înv??a cu timpul, pe parcurs, sau unii dintre noi sigur vor înv??a... privi sugestiv comandantul spre campion, ner?bd?tor s? ia contact cu marele supercomputer. Îns? momentan te-am ruga s? ne ar??i tu, sau poate sora ta, oricare dintre voi. Dac? dori?i, bineîn?eles.
- De acord, aprob? Nick, privind spre sora lui: Iar dac? Ly este dispus? s? v? fac? o mic? demonstra?ie, n-am nimic împotriv?, nu p?ru acesta interesat s? se dezlipeasc? de lâng? blondin?.
- Sigur, Nick. Am s? încerc. S?-mi spun? îns? ce anume ar vrea s? afle de la supercomputer, zise Ly.
- Ca s?-?i putem spune ce am dori, explic?-ne m?car în linii mari ce ?tie s? fac?, s? avem idee despre ce poate fi vorba, spuse Lucian.
- P?i, dup? cum v-a spus fratele meu, poate practic orice. Probabil c? Mihai în?elege ceva. Dar ca s? ave?i cu to?ii idee, am s? v? dau un exemplu simplu. Deci, am s?-i cer s? ne proiecteze o imagine tridimensional?, cât mai clar?, a planetei noastre, cu detaliile pe care le dori?i; sau al oric?rei alte planete, ori astru, sau chiar informa?ii referitoare la unul dintre locuitorii planetei noastre, sau orice altceva dori?i, explic? Ly.
- Bine, Ly. Am în?eles. În cazul ?sta, am vrea s? vedem planeta voastr?, propuse Lucian. Pentru început ne pute?i ar?ta o imagine de ansamblu a Proximei, cu toate datele referitoare la atmosfer?, densitatea dantoniului la baz? ?i în straturile atmosferice superioare, într-un cuvânt, cât mai pe scurt, tot ce se poate spune despre Proxima, evident, nu în limba voastr?, local?, c? n-am pricepe nici unul nimic. Apoi am dori s? vedem imagini pe por?iuni ale planetei, din diferite zone mai mult sau mai pu?in cunoscute nou?.
- De acord, accept? Ly.
- În ceea ce prive?te informa?iile referitoare la locuitorii planetei, m? bucur c? se poate ob?ine ?i a?a ceva. Iar în cazul acesta, a? propune s? încerc?m s? afl?m totul despre domnul To Kuny, absolut totul, cât mai detaliat, spuse Lucian.
- Tata?! se mir? Ly.
- De ce nu? Sau despre tine, Ly, ori poate despre fratele t?u.
- De ce despre noi trei în mod special, Lucian? se interes? Ly.
- Pentru c? în felul acesta poate vom afla cu siguran?? când a?i sosit aici, pe Proxima, în ce fel, cu ce, dar mai ales, de unde anume, explic? Lucian.
- Ah... Nu te la?i deloc! Nu vrei s? cedezi? îi repro?? Ly.
- Nu. Cel pu?in pân? nu voi afla în totalitate purul adev?r, dup? aceea, vom mai vedea, rosti comandantul.
- E?ti înc?p??ânat, îl categorisi Ly.
- Mi s-a mai spus, surâse Lucian.
- Întotdeauna î?i sus?ii cu atâta t?rie p?rerile?
- Aproape întotdeauna. Mai ales atunci când sunt convins c? am dreptate, ca în cazul acesta. Nu pot fi contrazis. Trebuie îns? s? ?i dovedesc, faptic, cu probe solide, c? am dreptate.
- Bine, n-are rost s? irosim timpul acum cu astfel de discu?ii în contradictoriu. Mai bine s? v? ar?t?m ceea ce ne-a?i solicitat. Începem cu Proxima, spuse Ly, apoi se apropie de supercomputer ?i-i ceru informa?iile indicate de comandantul misiunii, mai pu?in cele referitoare la ea, Nick ?i tat?l lor.
Mihai se apropie, urm?rind-o îndeaproape, cu interes, pe Ly, pricepând în scurt timp modalitatea de lucru cu supercomputerul, dar nu ?i modul în care func?iona uria?ul computer, oricât de specialist în informatic? ar fi fost.
Lucian privea atent imaginile oferite de supercomputer, care se succedau una dup? alta la intervale de timp destul de scurte, iar ca un bun matematician, re?inu cu exactitate datele ce-l interesau (fiind vorba despre cifre), nel?sând nimic s?-i scape neobservat, calculând în gând la iu?eal? ?i comparându-le cu datele corespunz?toare P?mântului; diferen?ele erau enorme. Zona ora?ului artificial de sub cupol?, de?i cât o întreag? emisfer? terestr?, se încadra aici într-un singur fus orar, cuprins între dou? paralele verticale ale Proximei, de aceea era aceea?i or? peste tot, în imensul ora?; nu existau deci diferen?e orare.
Când toate informa?iile solicitate se sfâr?ir?, Ly îi întreb? dac? sunt mul?umi?i de cele aflate sau dac? doresc cumva s? le revad?. Cum îns? to?i se declarar? satisf?cu?i, iar cel pu?in deocamdat? nu doreau s? afle ?i alte am?nunte, coborâr? treptele unei sc?ri, de la ultimul nivel superior la cel aflat imediat sub el. Aici privir? cu acela?i interes aparatura modern? ce intra în dotarea supercomputerului.
Ly le ar?t? chiar schema am?nun?it? a m?re?ei ma?in?rii ?i le explic? modul de func?ionare al acesteia, cât mai pe în?elesul lor, folosind cuvinte pe care le cuno?tea ?i în?elegea. Coborâr? mai jos pe trepte, la un alt nivel inferior, admirând plini de curiozitate totul, iar Ly le explic? din nou câte ceva. Aten?i, nesc?pând nici cel mai mic am?nunt, cei ?apte o ascultau cu interes. Aflar? câteva am?nute ?i despre locuitorii Proximei, iar Maria ?i Stela constatar? c? din punct de vedere biologic, respectiv anatomic, se asem?nau foarte mult omului, cu mici excep?ii, de parc? ar fi evoluat în acelea?i condi?ii, ceea ce le atrase oarecum aten?ia, acest am?nunt p?rându-li-se pu?in ciudat, dar extrem de important. Coborând din ce în ce mai în jos, aflar? din ce în ce mai multe am?nunte.
Ajun?i la un nivel situat aproape de mijlocul supercomputerului (folosiser? totu?i ?i cercul colorat, fiindc? pe sc?ri n-ar fi reu?it s? ajung? atât de repede în apropiere de mijlocul supercomputerului), Mihai, încredin?at c? reu?ise cât de cât s? în?eleag? cum s? lucreze pentru a ob?ine informa?iile solicitate, ceru permisiunea de a încerca m?car s? lucreze cu supercomputerul; de altfel, era ner?bd?tor s?-l ating?. De abia se ab?inuse pân? în acel moment s? nu se apropie de taste, display-uri, monitoare...
Ly ?i Nick îi permiser? s? încerce, fiind siguri c? Mihai nu va strica nimic, supercomputerul având capacitatea de a se autoregla ?i autorepara, în caz de necesitate. La început, Mihai se apropie ?ov?ielnic de aparatura complex?, iar dup? ce privi o clip?, plin de îndoieli, spre supercomputer, se hot?rî s? încerce totu?i; fie ce-o fi!
Se apuc? de lucru, cum se pricepea mai bine, nesigur înc? pe sine; nici n-ar fi avut cum s? fie sigur pe sine de la primul contact cu uria?ul supercomputer. Ceru date ?i informa?ii despre Terra, cât mai detaliate, verificând astfel informa?ia potrivit c?reia supercomputerul putea furniza date corecte despre îndep?rtata planet? P?mânt. Iar pentru început se descurc? destul de bine. Reu?i s? ob?in? imaginea de ansamblu a Terrei, în toat? splendoarea ei, apoi schema sferei terestre, cu o mul?ime de date ?i informa?ii referitoare la planeta albastr? cea atât de drag? celor ?apte tineri; toate informa?iile ob?inute erau foarte corecte, dup? cum î?i d?dur? rapid seama to?i cei din echipajul „Pacifis”-ului. Rând pe rând se succedar? în fa?a lor o mul?ime de imagini ale planetei pe care o p?r?siser? cu ?ase ani în urm?, ceea ce-i determin? pe membrii echipajului s?-?i aminteasc? de frumuse?ile Terrei, s? le aprind?-n suflet mai tare dorul de planeta albastr?. Fiecare încerca s? contempleze în gând o imagine drag? de acas?, parc? visând cu ochii deschi?i. Se str?duir? s? nu cad? prad? acestor amintiri, s? nu se lase cople?i?i de melancolie, îns? str?dania lor era z?d?rnicit? de imaginile ce continuau s? apar? în mod chinuitor pentru ei, una dup? alta.
?i ca ?i cum acestea n-ar fi fost suficiente, la un moment dat, Mihai, înc? neobi?nuit cu aparatura aceea mult prea sofisticat?, strecur? o informa?ie gre?it? sau mai bine zis formul? o cerere gre?it? adresat? supercomputerului, cerere pe care ma?in?ria inteligent? o prelucr? rapid ?i o adapt? în a?a fel încât ob?inu ceva greu de imaginat ?i de explicat pentru cei ?apte tineri de pe Terra. Astfel, deodat?, în fa?a lor ap?ru o imagine mult prea cunoscut? lor, mai pu?in celor doi fra?i Kuny. Ca ?i cum s-ar afla chiar acolo, înaintea lor ap?ru, în dimensiuni normale, imaginea cabinetului directorului Traian Simionescu. Nedumeri?i, cei ?apte priveau mu?i de uimire, cu r?suflarea t?iat? de emo?ie, nevenindu-le s?-?i cread? ochilor, spre acea imagine nevinovat?. Iar pentru a m?ri parc? nedumerirea lor, pentru a cre?te tensiunea între ei, în cadru ap?ru însu?i domnul Traian Simionescu, directorul Institutului, tridimensional, în m?rime natural?, înso?it de domnul profesor Eugen Manea, instructorul-?ef al membrilor echipajului. Nep?s?tor, directorul se a?ez? pe fotoliu, la biroul s?u, acela?i pe care-l ?tiau ?i ei, picior peste picior, cum deseori proceda, dup? cum bine-?i aminteau cei ?apte tineri. Instructorul se a?ez? ?i el, al?turi de director. ?i parc? pentru a turna gaz peste foc, ca pentru a m?ri inten?ionat suspansul, deodat? se auzi clar, vocea puternic?, impun?toare, dar totodat? blând?, inconfundabila voce a directorului Institutului rostind:
- Uff... Ce zi dificil? am avut ?i azi... Si iat?: Ce repede zboar? ?i timpul ?sta, m?i, Eugene! Au trecut deja 5 ani ?i 7 luni de când tinerii no?tri elevi au plecat în misiune; parc? ar fi fost ieri... Conform calculelor noastre, dac? nu cumva or fi fost gre?ite, la data asta, ei ar trebui s? se afle acum deja pe Proxima, sau m?car în apropierea acelei planete. Ce crezi, au reu?it oare s? se descurce singuri, ori poate au dat gre??
- Elevii mei s? dea gre?, Traian? Nici gând! Cum po?i s?-?i închipui a?a ceva? Cum poate s?-?i treac? una ca asta prin minte? Nu... Elevii mei cu siguran?? au ajuns deja acolo, se afl? acum, în acest moment, acolo ?i se descurc? de minune... M? întreb doar ce-or fi g?sit acolo, dac? or fi g?sit ceva... Oare ce-or descoperi, ce vor face? De descurcat, nici nu se pune problema, nu încape îndoial? c? se vor descurca, cu siguran??, doar i-am trimis pe cei mai iste?i ?i descurc?re?i tineri din întregul Institut. Pe cei mai buni! vorbi, plin? de optimism, imaginea domnului profesor Manea.
- A?a e, Eugen. Aici ai dreptate, se gr?bi directorul s?-l aprobe, apoi r?mase îngândurat; relu? dup? câteva clipe, cu melancolie în glas: M? întreb ce face oare favoritul meu, Luci, acel b?iat grozav... Cum se împac? oare cu func?ia de comandant? Cum se descurc? el oare? Î?i îndepline?te bine atribu?iile ce-i revin în aceast? calitate?
- Cu siguran?? c? da, vorbi din nou optimist instructorul, ceea ce-l umplu de mândrie pe director. Lucian a fost bine ales ?i pus în aceast? func?ie, era cel mai potrivit pentru a?a ceva. Numai el se putea descurca în aceast? postur?.
- Cred c? ?i de data asta ai perfect? dreptate, m?i, Eugene... Mai sunt înc? ?apte ani, cel pu?in, pân? când se vor întoarce. Tu ce crezi, ei se gândesc oare la noi, m?car din când în când? rosti directorul nostalgic.
- Bineîn?eles, afirm? instructorul cu convingere. Altfel nici nu s-ar putea.
- A?a-i, nu s-ar putea. Dar Luci... Oare el se gânde?te... La mine?! rosti directorul, de data aceasta, cu triste?e-n glas, continuând în acela?i mod: Am o sl?biciune extraordinar? pentru b?iatul ?sta, aproape de neîn?eles, Eugen. Nu mi-l pot scoate din minte, oricât a? încerca. Fac ce fac, dar gândul mi se întoarce mereu la el. Îmi este atât de dor de el... Desigur c? ?i de ceilal?i, dar el îmi domin? gândurile.
Lucian st?tea nemi?cat, ca o statuie, pierdut, cu privirea pironit? asupra imaginii aflate în fa?a ochilor s?i, sim?ind cum fiori reci de ghea?? îi traversau într-una spatele, ba chiar întreg trupul, în timp ce sudoarea începuse s?-i invadeze chipul fierbinte parc?. Privea fix, nemi?cat, dar nu mai auzea nimic, parc? nerealizând ce se petrecea în jurul s?u. Deodat?, cu privirea înc? îndreptat? spre aceea?i imagine nevinovat?, ce-l r?scolise profund, se trezi c? strig?, parc? f?r? a-?i da seama, f?r? voia lui, poruncind t?ios:
- Opri?i odat? asta! Acum! Imediat!
- De ce, Lucian? Ce s-a întâmplat? vorbi Nick, contrar lui, calm ?i blând.
- Nimic... Nu s-a întâmplat nimic, r?spunse Lucian, reu?ind s? se st?pâneasc?, dându-?i seama c? avusese o reac?ie pu?in mai violent?, dup? standardele celor de pe Proxima, de?i normal? dup? p?rerea lui, apoi, f?r? a se mi?ca, f?r? a-?i întoarce privirea îndreptat? înc? ?int? spre acea imagine, f?r? a schi?a vreun gest ori altceva, continu?: Numai c? nu vreau s? v?d asta ?i mai ales, s? aud... Opri?i de îndat?! Imediat! Opri?i-l odat?, v? rog! Dac? n-o face?i, voi pleca chiar în acest moment, de unul singur, spre „Pacifis”! amenin?? el.
- Bine, lini?te?te-te! Calm, Lucian, te rog! Am s?-l opresc eu, spuse Nick, cu vocea lui cea blând?. Mihai, te rog, d?-mi voie!
- Desigur, Nick, zise Mihai, tulburat ?i el de cele v?zute, dar nu în aceea?i m?sur? ca Lucian ?i-i f?cu loc tân?rului Kuny la comanda supercomputerului, pentru c? informaticianul nu ?tia cum s? mai opreasc? imaginea pe care o ob?inuse doar prin strecurarea unei mici erori pe care i-o furnizase ma?in?riei, care o prelucrase ?i corectase în a?a fel încât ob?inuse imaginile pe care le vizonaser? to?i, f?r? ca Mihai s? fi cerut ori s? fi vrut a?a ceva.
Nick trecu în locul campionului ?i sigur de sine, cu mi?c?ri repezi ?i precise, reu?i în scurt timp s? opreasc? imaginea care-l r?scolise pe comandant. De abia dup? ce imaginea cabinetului directorului disp?ru, Lucian închise strâns ochii, scuturând u?or capul, ca dup? un co?mar, revenindu-?i din starea de amor?eal? ce-l cuprinsese. Cu privirea îndreptat? spre nic?ieri, rosti ?optit:
- Cred c? putem pleca acum; ne-a fost de ajuns.
- Nu vre?i s? mai sta?i? întreb? Nick, adresându-se ?i celorlal?i.
- Mul?umesc, nu, prietene, r?spunse Lucian decis, refuzându-l.
- V-am putea ar?ta multe alte lucruri interesante, ad?ug? Nick.
- Nu e necesar. Poate alt?dat?, cu alt? ocazie. Pentru acum a fost mai mult decât suficient, repet? Lucian refuzul.
- Bine. Fie cum dore?ti, îl aprob? în cele din urm? Nick. Cum dore?ti tu, Lucian! Ce-ai spune s? ?inem totu?i cont ?i de p?rerea celorlal?i colegi ai t?i?
- Sigur. N-am nimic împotriv?, aprob? Lucian.
- Nick, mai bine s? facem cum zice ?eful ?i po?i fi convins c? nici eu, nici ceilal?i, nu vom avea nimic de obiectat, încerc? Nistor s?-l conving?.
- Dar a?i mai putea r?mâne, e înc? devreme, protest? Nick.
- Iubitule, e clar c? Luci are dreptate; suficient pentru azi! A?a c? nu insista, întoarse blonda definitiv balan?a în favoarea comandantului. ?i nu comenta!
- Bine, accept? Nick. V?d c? ?ine?i to?i foarte mult cu ?eful vostru. S? mergem! îi îndemn? el.
Pornir? încet, t?cu?i, îngândura?i, în urma celor doi fra?i Kuny, Nick fiind, evident, tot al?turi de Maria. Curând ajunser? la o por?iune rotund?, a c?rei dung? circular? colorat? anun?a faptul c? acolo trebuia s? fie un cerc; acesta sosi în curând, f?r? ca vreunul dintre ei s?-l fi chemat în vreun fel sau altul. P??ir? în mijlocul acestuia, care era de un verde aprins, deci nu era cel cu care urcaser?; acela avusese, f?r? îndoial?, centrul galben ca aurul. Ca la comand?, f?r? îns? a i se fi dat în vreun fel vreo comand?, cercul se îndrept? rapid în jos, ajungând în scurt timp la primul nivel inferior, dar nu în acela?i loc de unde urcaser?. Coborâr? de pe cerc, acesta r?mânând în a?teptarea altor pasageri.
Aruncând o ultim? privire uria?ului supercomputer, se îndreptar? spre marele perete cilindric alb. Când se apropiar? de el, acesta se deschise în acela?i mod în care o f?cuse atunci când intraser?, cu diferen?a c? de data aceasta se deschisese f?r? a fi necesar ca Ly sau Nick s? introduc? vreun cod de acces. Trecur? în spa?iul gol ca un abis dintre cele dou? ziduri imense, spa?iu umplut de lumina alb? ca laptele, provenit? de nic?ieri sau de pretutindeni. Senza?ia de lumin? albicioas? se datora probabil reflexelor celor dou? ziduri albe. În urma lor, uria?ul zid cilindric se închise la loc, f?r? a produce nici cel mai neînsemnat sunet. Privindu-l, p?rea a fi întreg, în nici un caz f?cut din buc??i ingenios îmbinate.
Merser? t?cu?i, ajungând aproape de zidul cel drept. Cei ?apte tineri se a?teptau ca întregul zid s? se ridice din nou în sus, cum se petrecuse la venire, îns? constatar? c? de data aceasta se deplas? numai o bucat? dreptunghiular?, ca o u??, l?sându-le loc s? treac? nestingheri?i. Nici de data aceasta fra?ii Kuny nu introduser? nici un cod, nu ap?sar? nici un buton; totu?i, „u?a” se ridicase automat la apropierea lor de zid, de?i privind bine zidul, nu se putea z?ri acolo existen?a vreunei u?i sau a unei deschiz?turi, p?rând a fi doar un zid drept întreg, bucata dreptunghiular? p?rând a se fi desprins chiar atunci din masivul perete. Dup? ce ie?ir?, „u?a” se l?s? u?or în jos, f?r? a produce nici un zgomot, alunecând pur ?i simplu, lipindu-se apoi ermetic în locul din care se desprinsese, disp?rând brusc orice urm? c? acolo ar fi fost vreodat? vreo u?? sau altceva asem?n?tor. În apropiere, z?rir? îns?, integrat în imensul perete, un micu? aparat, în care trebuia introdus codul de acces la intrare; acest micu? aparat disp?ru ca prin farmec, dup? câteva clipe.
Era clar pentru cei ?apte c? se aflau de partea cealalt?, iar acesta era peretele opus celui care se ridicase cu totul în sus, pe aici putând p?trunde în interior, ori ie?i în exterior, numai persoane, nu ?i altceva. Pentru a putea intra îns?, locul respectiv trebuia ?tiut cu precizie, fiindc? nu exista nici un indiciu vizibil, care s? arate faptul c? acolo exista o u?? practic invizibil?, bine camuflat?. Mai în?eleser? ?i c? la ie?ire nu era necesar s? introduc? nici un cod, nici s? ob?in? permisiunea de a ie?i; n-ar fi avut sens.
Deci se aflau din nou în centrul ora?ului artificial, de abia ie?i?i din miraculosul univers al giganticului supercomputer al Proximei, principala ma?in?rie inteligent? fiind, dup? cum chiar Nick se exprimase, aproape „creierul” planetei...