Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”

de Cornelia Georgescu

*43. Sonya.

Cei de care se desp?r?eau îns? erau Nick ?i Maria. Î?i luar? deci „r?mas bun” de la ei, ace?tia continuându-?i lini?ti?i drumul spre avionul lor, în timp ce „?eful” porni al?turi de Sonya, ?inând-o de mân?. Nu-i d?duse deloc drumul între timp, o ?inuse mereu de mân?, chiar dac? discutase cu Nick ?i i se p?ru c? Sonya se lini?tise, î?i rec?p?tase st?pânirea de sine, cât ?i firea ei comunicativ?.
- E departe locuin?a ta? o întreb? Lucian, f?r? s-o priveasc?.
- Nu-i foarte departe, nu mai avem mult de mers.
- În cazul ?sta, am putea s? ne oprim pu?in pe undeva? Ce spui?
- S? ne oprim? Nu cred c-ar trebui. E destul de târziu, s-a întunecat deja, nu ne putem permite s? ne ?i oprim, se împotrivi ea agitat?.
- Te rog, doar pu?in. Mai st?m de vorb?. Nu-i foarte târziu. Eu nu sunt obosit. Am putea sta undeva, în lini?te, insist? el.
- Lini?te? Asta vei g?si cu siguran?? peste tot pe aceast? planet?, oriunde, în orice loc, spuse Sonya zâmbind, amintindu-i de principiile Proximei.
- ?tiu. Sunt convins c? a?a este, n-am nici cea mai mic? îndoial?, o aprob? el f?r? ezitare, punând frunza la loc, în buzunarul din care o scosese, concentrându-?i astfel întreaga aten?ie spre Sonya, pe care o întreb?: Ce spui, te gr?be?ti s? ajungi acas?, sau mai r?mânem pu?in împreun??
- Fie, r?mânem, nu reu?i ea s? se împotriveasc?; îi impuse îns? o condi?ie: Dar numai pu?in, asta s? fie clar.
- Accept condi?ia ta. Totu?i, dac? vom întârzia cumva, te rog înc? de acum s? nu te superi, zise el, fixând-o cu privirea lui tulbur?toare.
- N-am s? m? sup?r, ?opti ea, c?zând imediat prad? farmecului comandantului misiunii.
- Mul?umesc. Totu?i, unde s? st?m? B?nuiesc c? nu aici.
- S? mergem în p?rcule?ul din fa??. Eu locuiesc peste drum de acesta, deci nu voi avea mult pân? voi ajunge acas?. Ne putem opri acolo, propuse domni?oara Sonya Kelso, indicându-i un mic p?rcule?, care se întindea în fa?a lor.
Înc? ?inând-o de mân?, Lucian porni încet, împreun? cu ea, spre locul indicat, unde ajunser? în scurt timp. Se oprir? ?i se a?ezar? pe o banc?, unul lâng? cel?lalt. Întunericul pusese st?pânire pe întregul ora? de sub cupol?, ora? cuprins întotdeauna de lini?te, fie zi sau noapte. Aerul era lipsit de prezen?a dantoniului, iar întunericul era str?puns din loc în loc de lumini pl?cute, r?zle?e, atât cât era necesar ca întunericul s? nu fie prea p?trunz?tor. Luminile nu erau deloc puternice, orbitoare, întreaga atmosfer? era pl?cut? ?i lini?tit?. Lipsea îns? adierea vântului, fo?netul fin al frunzelor, cântecul greierilor, miresmele florilor sau l?tratul câinilor. Nici un sunet, cât de mic, nu putea fi auzit, nici m?car din întâmplare, totul p?rea cuprins de o monotonie ireversibil?. Desigur, exista iarba, existau florile, pomii ?i frunzele, dar toate acestea nu erau naturale, ci inevitabil, artificiale, iar celelalte lipseau cu des?vâr?ire. Banca pe care se a?ezaser? era confec?ionat?, lesne de ghicit, din acela?i material lucios, dar de culoare maronie. În acest cadru nocturn, tot Lucian fu cel care deschise convorbirea:
- Am observat c? ave?i multe parcuri în ora?ul vostru.
- Da, normal. E destul spa?iu. P?cat îns? c? plantele nu sunt naturale. Cred c? diferen?a fa?? de parcurile de pe Terra se observ? imediat, destul de mult.
- Hmm... Despre asta nici n-are rost s? discut?m. ?tii la fel de bine ca ?i mine care ar fi diferen?ele.
- ?tiu, îns? în cazul meu e cu totul altceva. Tu ai fost acolo, ai v?zut, ai sim?it, ai mirosit, deci ?tii mult mai bine cum este acolo, la voi, în realitate. Te vei întoarce acolo, în plus e?ti ?i aici, vezi destul de bine cum este ?i aici, auzi, sim?i, în timp ce eu... rosti Sonya cu o privire trist?, vis?toare, dar nu continu? ideea.
Lucian se apropie de ea, îi d?du drumul la mân?, în schimb, î?i trecu bra?ul peste mijlocul ei, a?a cum ea observase mai devreme c? o ?inuse Nick pe blonda Maria. Sonya tres?ri u?or, surprins?, dar nu avu o alt? reac?ie. Privind spre ea, Lucian o întreb?:
- Spune-mi, Sonya, ?i-ar place s? vezi un parc de pe Terra, s? te afli în mijlocul lui, în aer liber, f?r? nici o cupol? deasupra, s? sim?i b?taia lin? a vântului prin p?r, s? vezi animalele, florile ?i toate celelalte?
Ea încuviin?? t?cut? din cap, privind vis?toare, spre nic?ieri, închipuindu-?i un astfel de parc, iar Lucian îi propuse din apropiere:
- Atunci nu r?mâne decât s? vii ?i tu cu noi pe Terra; m?car în vizit?.
- Mi-ar place, dar asta-i de-a dreptul imposibil, r?spunse ea.
- Imposibil? De ce ar fi astfel? se interes? el.
- Pentru c? a?a este, sublinie ea.
- Dar Nick ?i Ly vor merge cu noi pe Terra. Poate chiar ?i domnul To Kuny, argument? Lucian.
- Ei vor putea merge cu voi, dar pentru mine este imposibil, afirm? Sonya.
- Nu te în?eleg.
- Ce ar fi de în?eles aici, Lucian? Ei sunt diferi?i, de aceea pot merge cu voi.
- Diferi?i?! Cum, adic?? Ce vrei s? spui cu asta? Din ce punct de vedere sunt diferi?i? În ce sens?
- Din toate punctele de vedere, Lucian. Îns?, din anumite motive, nu pot s?-?i spun mai mult de atât; ba cred c? n-ar fi trebuit s?-?i fi spus nici m?car atât.
- Ascult?, Sonya, nu-i a?a c? ei nu sunt de aici, de pe planeta voastr?? Au venit desigur din alt? parte, cu mult timp în urm?, asta e clar, de aceea sus?ii ?i tu c? ar fi diferi?i. De unde ?i când au sosit ei? insist? el.
- Îmi pare r?u, Lucian, nu-mi pot permite s?-?i spun. Nu-?i pot da am?nunte, nimic mai mult decât ceea ce ?i-am spus deja, refuz? ea s?-i r?spund? la întrebare.
- Sigur, nu face nimic. Nu vreau s? întâmpini dificult??i din cauza mea, o lini?ti el.
- Nu m?-n?elege gre?it. Nu c? a? avea dificult??i; totu?i nu-?i pot spune, nu-?i pot da detalii.
- În ordine. Nu insist, renun?? el. Totu?i, de ce spui c? nu po?i merge cu noi? Poate g?sim împreun? o solu?ie.
- Nu, Lucian. E imposibil. Nu te mai gândi la asta. Accept? afirma?ia mea ?i gata!
- E?ti atât de categoric?, o caracteriz? el în câteva cuvinte.
- Mai cunosc pe cineva care e la fel; s? nu spun ?i pe cine...
- Te referi la mine, zâmbi el, dându-?i rapid seama.
- Ai ghicit. ?i tu e?ti foarte categoric, când vrei s? fii.
- Nici nu era greu de ghicit. ?tiu foarte bine c? a?a sunt, nu era nevoie s?-mi aminte?ti. Dar sunt a?a, pentru c? a?a trebuie, o aprob? el, apoi schimb? subiectul: Florile astea, sunt ?i ele...
- Artificiale, desigur, îl întrerupse Sonya, completându-i ideea.
- Nu s-ar spune. Au totu?i o mireasm?, un parfum al lor, pl?cut.
- Au fost create s? miroase a?a, altfel cum ar putea sem?na cu florile adev?rate?
- Ai dreptate. Totul trebuie s? par? normal, natural, real, dar de fapt nu-i a?a. Cum sunt f?cute toate acestea?
- M? tem c? nu ?i-a? putea explica în cuvinte, ar fi dificil, iar tu tot nimic n-ai în?elege.
- P?i... Te cred c? n-a? în?elege. Totul este fantastic, ingenios lucrat. Toate acestea sunt minunate, miraculoase, aprecie Lucian.
- Nu sunt deloc atât de minunate ca acelea de pe Terra, care spre deosebire de ceea ce vezi aici, sunt naturale. Poate în curând ve?i vizita laboratoarele în care au fost create florile ?i toate celelalte plante de pe planeta noastr?. A?a a?i în?elege mai bine modul în care au fost create.
- Nu-i o idee rea. Am s?-i propun lui Nick.
La auzul numelui tân?rului Kuny, Sonya avu din nou o u?oar? tres?rire, care, bineîn?eles, nu sc?p? din aten?ia lui Lucian; el o observ? imediat. Întreb? direct, f?r? ocoli?uri, de?i nu avea nici o leg?tur? cu nimic din ceea ce vorbiser? pân? în acel moment:
- Spune-mi, ai fost cumva, într-un fel sau altul, îndr?gostit? de Nick?
Din nou la auzul numelui fiului conduc?torului local, Sonya nu-?i putu re?ine tres?rirea, de?i încercase acest lucru. Îl privi pe Lucian cu ochii ei mari ?i-l întreb?, cu vocea tremurând?:
- Ce vrei s? spui cu asta? Ce te face s? crezi a?a ceva?
- S? nu te supere întrebarea mea. F?r? a fi indiscret, am observat cum ai reac?ionat la auzul numelui s?u, cât ?i aten?ia pe care i-ai acordat-o când dansam împreun?. Î?i aminte?ti? Ca s? nu adaug cum a fost când ai dansat tu cu el.
- Exist? oare ceva care s? aib? posibilitatea de a sc?pa neobservat de tine?
- N-a? putea spune, poate c? exist?. Oricum, eu sunt, dup? cum ?i-ai putut da seama, numai ochi ?i urechi. Ascult?, nu te for?ez s?-mi r?spunzi la întrebare, dac? nu vrei. În cazul ?sta îns?, te avertizez c? am s? trag concluziile mele, iar tu ?tii destul de bine cât de greu îi va fi apoi oricui s?-mi schimbe p?rerile odat? formate, de asemenea cred c? ?tii ?i care anume vor fi concluziile mele.
- ?tiu. Am avut ocazia s? constat cât e?ti de dificil, a?a c? am s? încerc s?-?i r?spund. Deci, în ceea ce prive?te întrebarea ta, r?spunsul este nu. Nu am fost îndr?gostit? de el, dar eram pe punctul de a m? îndr?gosti, afirm? ea, îns? nu suficient de conving?tor, pentru a reu?i s?-l determine pe comandant s?-i dea crezare.
El, observând c? expresia Sonyei spunea cu totul altceva, iar glasul nu-i era la fel de hot?rât ca de obicei, r?mase la concluziile lui, dat fiind c? totul o tr?da în acest sens, dar nu o nec?ji cu întreb?ri suplimentare referitoare la acest subiect; oricum, p?rerea lui se formase deja, destul de clar?. Pentru a salva ambian?a, schimb? în mod subtil subiectul:
- Î?i pot oferi o floare de aici, din acest p?rcule??
- Nu, n-ar avea sens.
- De ce? I s-ar întâmpla oare ceea ce i s-a întâmplat frunzei pe care a rupt-o Nick?
În acel moment regret? c? rostise din nou, f?r? s? vrea, numele tân?rului s?u prieten, pe care ar fi trebuit s?-l evite, odat? ce schimbase subiectul. Sonya, care din nou avu acea tres?rire u?oar?, ceea ce-i înt?ri convingerea lui Lucian c? avea dreptate, dac? mai era necesar, îi r?spunse, încercând s?-?i p?streze calmul:
- Nu din aceast? cauz?, ci numai, pur ?i simplu, pentru c? n-ar avea rost.
- Deci, s? în?eleg c?, dac? a? rupe-o totu?i, floarea n-ar disp?rea f?r? urm??
- N-ar disp?rea aici, în interiorul lumii artificiale, ar continua s? existe, iar ?inut? într-un mic vas cu ap?, nu i s-ar întâmpla niciodat? nimic, mai ales dac? apa ar fi zilnic împrosp?tat?. Dac? ar fi îns? scoas? afar?, în aerul liber, plin cu dantoniu, ar disp?rea imediat, f?r? urm?, cum spui tu. Dar ar reap?rea aici, la locul ei, de unde ai rupt-o.
- ?i atunci de ce nu-?i pot oferi o floare? Aici suntem în ora?, totul este protejat, n-ar exista nici un pericol pentru ea, nici acela de a disp?rea f?r? urm?, spuse el nedumerit.
- Ai dreptate. Deci, presupun c? ai putea s?-mi oferi o floare, dar aici nu se obi?nuie?te s? rupem florile din gr?dini sau p?rcule?e, ori frunzele din pomi. Ele stau mult mai bine la locul lor, decât ?inute într-un vas cu ap?. Nu crezi?
- S? în?eleg deci, c? n-ai primit niciodat? o floare, din partea nim?nui, zise el, în loc de un r?spuns.
- A?a este. N-am primit, nici eu, nici altcineva, nimeni altcineva.
- Ciudate obiceiuri ave?i ?i voi!
- De ce ?i se par ciudate? Doar pentru c? la noi e altfel?
- Probabil. La noi, florile sunt trec?toare. Ele ofilesc, fie dac? sunt ?inute în vase cu ap?, fie în gr?dini sau p?rcule?e, ca ?i frunzele copacilor sau iarba. Dar toate vor cre?te negre?it la loc, când vine prim?vara, cu c?ldura ei. De aceea, se obi?nuie?te ca florile s? fie oferite, de c?tre domni, domni?oarelor sau doamnelor.
- Îmi imaginez c? trebuie s? fie foarte frumos prim?vara, când întreaga natur? se treze?te la via??.
- Da, e frumos, dar nu doar prim?vara. Fiecare anotimp are frumuse?ea lui aparte, rosti Lucian cu nostalgie în glas; reveni: Îns? n-are rost s? discut?m acum, aici, despre toate acestea, pentru c? nu vom termina niciodat?. Deci, nu-?i pot oferi o floare frumoas?, pentru a nu înc?lca regulamentul planetei voastre.
- Exact. Iar eu a? dori acum s? plec acas?. Ai spus c? st?m pu?in, g?si Sonya momentul potrivit s?-i aminteasc? promisiunea.
- Bineîn?eles. Cum dore?ti, spuse el ?i se ridic? de pe banc?, întinzându-i mâna, în scopul de a o ajuta s? se ridice ?i ea.
Iat?-l din nou ?inând-o de mân?, mergând al?turi de ea, pân? la ie?irea din p?rcule?. Peste drum se afla, dup? cum afirmase Sonya, locuin?a ei. Prin urmare, ea îl anun??:
- Pân? aici am mers împreun?. Acum e cazul s? ne desp?r?im. Sper c? ?tii s? te întorci, s? nu te încurci, sau s? te r?t?ce?ti.
- Sigur voi ?ti, nu-?i face griji pentru mine. Nu sunt copil, m? descurc ?i singur.
- Atunci, la revedere! Îmi pare bine c? m-ai invitat s?-mi petrec seara cu voi. A fost foarte pl?cut. Nu regret nimic. M-am sim?it foarte bine cu voi, cu to?i; în special, cu tine.
- Un moment! o re?inu el. Unde te gr?be?ti a?a? spuse, f?r? a-i da drumul s? plece; înc? o ?inea de mân?.
- P?i, locuiesc peste drum, ?i-am spus. Deci, nu pricep... Ce este? Ce s-a întâmplat?
- Nimic deosebit. Numai c? o floare nu m-ai l?sat s?-?i ofer. A?a c?, la desp?r?ire, trebuie s?-?i ofer altceva, nu se poate s? pleci a?a, f?r? nimic din partea mea.
- Dar nu-i nevoie, Lucian. Mi-ai oferit o sear? minunat?, al?turi de voi.
- Care nu se poate termina a?a, o complet? el ?i pe nea?teptate, o cuprinse strâns în bra?e.
- Ce faci? întreb? ea, privindu-l speriat?.
- Nimic r?u, nu-?i fie team?, încerc? el s-o lini?teasc?. Ce-ai zice de un s?rut? întreb?, privind-o fix.
- Ah, nu... Te rog, nu face asta, i se adres? ea, încercând s?-?i p?streze calmul.
- De ce nu? Nu-i nimic r?u într-un mic s?rut, la desp?r?ire, spuse el ?i apropiind-o mai mult, o s?rut? delicat; se pricepea el cum...
Ame?it? parc?, Sonya se l?sase moale de tot, în voia lui, sim?indu-se ciudat, de parc? ar fi plutit undeva, deasupra lumii artificiale, fiindc? nimeni, niciodat?, n-o mai s?rutase pân? atunci. Ea nu-l cuprinsese în bra?e, considerând c? nu s-ar cuveni. U?or aplecat asupra ei dup? acest gest, ?inând-o înc? în bra?e, o privi fix în ochii ei cei mari, pentru a observa cum reac?ioneaz?. Cu jum?tate de glas, ea-l întreb? dup? un timp, înc? speriat?, hipnotizat? parc?:
- De ce-ai f?cut asta?
- Pentru c? a?a am vrut, r?spunse el scurt.
- Întotdeauna faci tot ceea ce vrei?
- Aproape întotdeauna, dar nu chiar. Uneori nu reu?esc.
- Mi se pare pu?in probabil s? nu reu?e?ti. E greu de crezut.
- E?ti foarte dr?gu??, aprecie el blând, surâzând seduc?tor, enigmatic; era comandantul misiunii, tân?r ?i frumos, în plus, con?tient de avantajul oferit de chipul lui pl?cut.
- De ce m-ai s?rutat totu?i, de moment ce e?ti convins c? eu ?i to?i ceilal?i locuitori ai Proximei n-am fi reali, ci artificiali? To?i, cu excep?ia membrilor familiei Kuny, despre care sus?ii c? ar fi venit din alt? parte, poate chiar de pe Terra, dup? cum b?nuie?ti, rosti pe nea?teptate Sonya.
Lucian î?i încrunt? de îndat? sprâncenele, privind-o b?nuitor ?i în sfâr?it, o eliber? din îmbr??i?are. Ea r?sufl? u?urat? c? sc?pase din strânsoarea bra?elor lui, fiindc? sim?ea c? nu putea rezista astfel; era prea mult pentru ea.
- De unde ?tii tu toate astea?! N-ai asistat la discu?iile pe care le-am avut cu colegii mei ?i cu s? nu mai spun cine, pentru a ?tii toate astea, întreb? el imediat, insistând cu privirea asupra ei.
- Nu te mira atât! Te afli pe Proxima, î?i aduci aminte? r?spunse ea.
- Îmi amintesc destul de bine acest am?nunt, dar asta nu explic? deloc de unde ?tii ce-am discutat cu prietenii mei, de moment ce nu te aflai acolo, pentru a asculta discu?ia dintre noi.
- Ba da, domnule ?tie-Tot, îl contrazise ea.
- Hmm... murmur? el. „Domnul ?tie-Tot”?!
- Da, tu, domnul ?tie-Tot! Asta explic? totul, inclusiv faptul c? ?tiu ce ai vorbit cu prietenii ?i colegii t?i, chiar dac? nu eram acolo, s? v? ascult.
- Cum vine asta? se mir? el.
- A?a bine, domnule ?tie-Tot. Aici, pe Proxima, noi, adic? locuitorii planetei, putem afla cu u?urin?? oricând, orice face?i, sau vorbi?i, oriunde v-a?i afla. ?i oricine are aceast? posibilitate. Ai v?zut doar c? s-au putut ob?ine, prin intermediul supercomputerului, chiar ?i imagini actuale de pe Terra, cum s-ar spune, s-a putut ob?ine în direct leg?tura cu P?mântul, ignorându-se spa?iul imens care desparte cele dou? planete. Prin urmare, a v? urm?ri pe voi, care sunte?i aici, e doar o banalitate. Oricui îi este la îndemân?, în orice clip?, s? afle orice dore?te despre voi. Ce face?i, ce vorbi?i, sau orice altceva; aceste informa?ii se pot ob?ine prin metode foarte simple, f?r? a fi nevoie de supercomputer sau cine ?tie ce aparatur? complicat?.
- Grozav! murmur? el a pagub?, nemul?umit de constatare. Asta înseamn? c? ?i acum, oricine poate afla ceea ce vorbesc eu cu tine, ce facem; poate chiar p?rin?ii t?i. Ei ar putea deci s? ?tie totul, absolut totul; inclusiv faptul c? te-am s?rutat...
- Evident, ar putea. Te deranjeaz? acest lucru?
- Sincer s? fiu, într-un fel, da. Nu e corect.
- Din punctul t?u de vedere, îns? aici a?a este normal.
- O fi normal, dar nu-i corect! Asta înseamn? c? noi nu putem avea micile noastre secrete, nu putem discuta în voie despre ceea ce ne preocup?, f?r? ca to?i ceilal?i s? nu afle totul. Adic?, nu putem vorbi lini?ti?i, pe fa??, totul, deschis, pentru c? to?i localnicii vor afla. Scuz?-m?, dar asta este, într-un fel, indiscre?ie.
- Nu-i deloc indiscre?ie, ?i se pare ?ie doar. Iar dac? vrei s?-?i amintesc, î?i pot spune c? ?i voi, oamenii, sunte?i capabili de orice, când vre?i cu orice pre? s? afla?i ceva care v? preocup?, o face?i cu sau f?r? indiscre?ie. ?i înc? un mic am?nunt, domnule comandant! Dac? ave?i cu adev?rat secrete, mai mari sau mai mici, pute?i discuta lini?ti?i în nava voastr?, fiindc? tot ceea ce face?i ?i ce vorbi?i în interiorul navei voastre nu ne intereseaz? în mod deosebit. V? respect?m intimitatea, de?i am putea foarte simplu s? afl?m, cu cea mai mare u?urin?? ?i aceste am?nunte. Dar dup? cum prea bine vezi, domnule ?tie-Tot, nu suntem chiar atât de indiscre?i cum ne consideri tu acum. ?i s? nu-?i închipui c? oricare dintre locuitorii Proximei n-ar avea altceva de f?cut, decât s? vad? în fiecare secund? tot ceea ce face?i sau vorbi?i voi. Au ?i alte preocup?ri, evident!
- Bine, nu te sup?ra c? ?i-am spus asta. Am fost numai sincer ?i ?i-am spus ceea ce cred. S-ar putea s? m? în?el; înc? nu ?tiu cum merg lucrurile aici, pe planeta voastr?. Totu?i, f?r? s? te acuz de nimic, pot afirma c? ai ascultat discu?ia pe care am avut-o ast?zi cu tân?rul meu prieten, ?tii tu care, dup? vizita la supercomputer ?i cred c? indirect ai asistat la multe alte discu?ii dintre noi.
- Ai dreptate, am asistat; recunosc. Ai ni?te idei foarte interesante. Cel pu?in mie a?a mi s-a p?rut. E?ti un tip deosebit; merit? s? fii ascultat, pentru c? nu vorbe?ti aiurea, în necuno?tin?? de cauz?, ?tii ce spui.
- Chiar crezi asta despre mine? Î?i mul?umesc pentru apreciere, m? faci s? m? simt cu adev?rat deosebit. ?i-n final, ce po?i s?-mi spui? La ce concluzie ai ajuns? Îmi dai sau nu dreptate?
- În leg?tur? cu ce?
- Cu tot ceea ce indirect ai auzit. Ce po?i s?-mi spui?
- Cred c? nimic. Oricum, nu m-ai asculta. Sau chiar dac? m-ai asculta, tot n-ai fi dispus s? m? ?i crezi. R?mâi la p?rerea ta, n-ai s? ?ii cont de ceea ce spun eu.
- Gre?e?ti. Dac? e cazul, am s? ?in cont. ?i totu?i, a? vrea s? aud ?i p?rerea ta. Deci, ce po?i s?-mi spui, sunte?i sau nu artificiali, a?a cum cred eu?
- ?i dac?-?i voi spune c? nu suntem artificiali, ai s? m? crezi?
- Nu, desigur. Mi-a? p?stra propria-mi opinie.
- P?i, vezi, nu are rost s?-?i spun nimic, pentru c? nu accep?i nimic altceva, afar? de ceea ce crezi.
- Ba are rost! S?-mi spui adev?rul. S? recuno?ti c? este a?a cum cred eu.
- Nu, nu este chiar a?a, îl contrazise ea.
- Atunci cum este? De ce nu-mi spui tu, s? ?tiu ?i eu?
- Pentru c? nu vrei s? accep?i ce-?i spun, îmi impui doar s? admit afirma?ia ta, replic? ea.
- Asta pentru c? nu este adev?rat ceea ce spui tu, în timp ce eu m? apropii de adev?r, iar tu ?tii acest lucru destul de bine. Nu m? po?i convinge atât de u?or de contrariul, mai ales c? nu e?ti deloc conving?toare când îmi vorbe?ti, ca s? te pot crede, s? accept ceea ce spui, nu ceea ce afirm eu.
- Dac? ar fi a?a cum crezi ?i eu a? ?ti acest lucru, nu crezi c? oricum nu ?i-a? spune? N-a? recunoa?te un asemenea adev?r în fa?a ta. N-a? putea.
- De ce nu? întreb? el, cuprinzând-o din nou în bra?e, aproape de el.
- Pentru c? pur ?i simplu, n-a? face-o. Mi s-ar p?rea poate umilitor, înjositor, sau nu ?tiu cum... Iar acum, chiar ar trebui s? plec acas?, a?a c?, te rog... spuse ea, încercând s? se retrag? din bra?ele lui.
- Nu înc?! Îmi e?ti datoare, o opri el.
- Datoare?! se mir? ea.
- Da, afirm? el. Cu un s?rut la desp?r?ire. Ce spui?
- Nu, nu cred, se împotrivi ea.
- De ce nu? insist? el.
- Pentru c?... De ce ai face-o, de moment ce e?ti atât de convins c? sunt artificial?, nu natural?, ca tine.
- Asta nu m? deranjeaz? deloc, câtu?i de pu?in.
- E?ti sigur de ceea ce spui?
- Absolut! Nu spun niciodat? ceva de care s? nu fiu sigur. Foarte sigur!
- La drept vorbind, chiar pari sigur de ceea ce spui, pari a fi foarte sigur de tine!
- Bineîn?eles c? sunt. Iar tu e?ti o domni?oar? dr?gu?? de pe Proxima, chiar dac? e?ti artificial?, de?i nu vrei s? recuno?ti. Ce-i r?u în asta? Pe mine nu m? deranjeaz? cu nimic.
- Nici faptul c? ne-ar putea vedea p?rin?ii mei?
- Nu, nici asta. Doar ne-au v?zut deja o dat?. A?a c?...
- Dar pe mine, da, m? deranjeaz?, afirm? Sonya.
- De ce? Din ce motiv anume? Nu pentru c? ai fi artificial?, în nici un caz. Atunci din care alt? cauz?? Las?-m? s? ghicesc... Poate pentru c? nimeni nu te-a mai s?rutat pân? acum? Pentru c? nimeni nu te-a mai strâns în bra?e pân? acum, a?a, ca mine? Ori din alt? cauz??
- De unde ?tii?! se mir? ea, în loc de r?spuns.
- Se poate observa, replic? el.
- Serios? întreb? ea ?optit.
- Eu, cel pu?in, îmi pot da seama destul de u?or... ?i am s? afirm c? este o gre?eal? foarte mare ca o fat? atât de dr?gu?? ca tine s? nu fi cunoscut tandre?ea, dragostea, iubirea, sau s?rutul, pân? la vârsta asta. De fapt, câ?i ani ai?
- Tu câ?i crezi? îl întreb? ea, a?teptând r?spunsul lui.
Îns? Lucian nu-i r?spunse deloc, schi?ând doar un gest prin care s?-i dea de în?eles c? nu poate aprecia r?spunsul corect, de team? s? nu gre?easc?, a?a c? ea se hot?rî s?-l ajute:
- 23.
- 23; ca Ly, nu-i a?a?
- A?a este, ca ea.
- Mul?i înainte! ?i ce spui, îmi dai ce-?i cer, ca s?-?i dau drumul?
- Fie. Dar apoi m? la?i s? plec, s-a f?cut destul de târziu.
- Promit. ?i-?i spun c? po?i avea încredere în cuvântul meu, odat? dat.
Lucian o strânse u?or, mai aproape de el, iar s?rutul promis fu inevitabil. De data asta, ea, tem?toare ?i timid?, î?i a?ez? bra?ele pe umerii lui, iar el îi urm?ri discret, dar atent, gesturile ?i reac?iile trupului ei la atingerile lui tandre. Dup? acest s?rut, se dep?rt? pu?in de ea, dar nu-i d?du înc? drumul din îmbr??i?are, privind-o insistent, fix în ochi. Chiar ?i la întuneric, ochii lui mari, expresivi, p?strau acea privire ager?, p?trunz?toare, intimidant? chiar, a c?rei putere o resim?i ?i Sonya. Tocmai de aceea, încerc? s? se fereasc? de privirea lui iscoditoare, care o tulbura pân?-n adâncul sufletului chiar ?i pe ea ?i-i aminti cu glas sc?zut:
- Luci, mi-ai promis doar...
- Sigur, ?tiu, se gr?bi el s-o aprobe. ?i dup? cum ?i-am spus, po?i avea încredere în mine ?i-n cuvântul meu. Cu bine, atunci. Sper doar s? ne putem întâlni ?i mâine sear?. Ce spui, se poate?
- Nu ?tiu, nu-?i pot promite.
El îi d?du, în sfâr?it, drumul, spunându-i în acela?i timp, aproape ca un ordin, impunându-i:
- Ne vedem mâine sear?, în acela?i loc, pe la aceea?i or?. Încearc?, te rog, s? iei masa în acela?i local, ca ?i în seara asta. Eu voi fi cu siguran?? acolo. Am s?-i conving ?i pe colegii mei s? servim masa de sear? în acela?i loc ?i la aceea?i or?. Sper c? vei veni ?i tu, doar n-ai de gând s? m? dezam?ge?ti.
- Nu ?tiu. Prefer s? nu-?i promit nimic, pentru c? nu vreau s? te dezam?gesc. În orice caz, voi încerca s? fiu acolo, voi face tot posibilul s? ajung.
- Bine, Sonya. Noapte bun?.
- Noapte bun?, Lucian. Î?i mul?umesc pentru o sear? minunat?. Nu m-am sim?it niciodat? atât de bine ca în aceast? sear?, cu voi.
- M? bucur s? aud asta, îi spuse el zâmbind ?i se întoarse, pornind încet spre ie?irea din lumea artificial?, pe drumul pe care-l ?tia.
Sonya trecu peste drum ?i se îndrept? spre cas?, privind o singur? dat? în urma ei, observându-l pe Lucian cum dispare-n întunericul nocturn.
Ajungând în tunelul subteran care ducea spre cercul colorat, Lucian î?i aminti de frunza din buzunar, pe care o scoase cu grij? ?i o apuc? din nou de codi??, privind-o cu interes, observând c? nu p??ise nimic, era intact?, ca în momentul în care o rupsese din pom. Bine dispus, fredona în ?oapt? o melodie preferat?. Pe drum nu se întâlni cu nimeni. P??ea încet, singur, el ?i cu frunzuli?a, temându-se s? nu deranjeze cu mersul s?u lini?tea adânc?, ce cuprinsese totul în jur.
Mergând, se apropie de locul în care trebuia s? fie cercul colorat. Acesta chiar era acolo, a?teptându-l parc?, invitându-l s? urce pe suprafa?a lui multicolor?, de parc? ar fi ?tiut cumva c? Lucian va sosi. El nu se mir? de faptul c? era „a?teptat”, se urc? pe cerc, neluându-?i ochii de pe micu?a frunz?, studiind-o cu aten?ie, fiindc? dorea s? vad? ce se va întâmpla cu ea când cercul va ajunge sus.
În scurt timp, cercul colorat chiar ajunse, inevitabil, sus, lipindu-se ermetic de solul alb al planetei. De peste tot, fu brusc înconjurat de aburul dens ?i alb ca laptele al atmosferei exterioare. Pe el îns? nu-l interesa în acel moment aerul ce-l întâmpinase, ci frunza din mâna lui. ?inând-o deci de codi??, o privea f?r? a clipi, iar dup? doar câ?iva pa?i pe suprafa?a alb? a planetei, se opri s? vad? dac? frunzei i se va întâmpla ceea ce credea el c? va p??i.
?i într-adev?r, nu trecu mult timp, pân? ce frunza deveni brusc neagr? din verde, a?a cum se a?tepta ?i comandantul. Dup? aceast? înnegrire brusc?, f?r? a fi trecut mai întâi la o culoare intermediar?, frunza c?zu ca o gr?m?joar? de pr?fule? negru, disp?rând apoi ca prin farmec, nel?sând nici cea mai mic? urm? c? ar fi existat vreodat?.
Lucian morm?i ca pentru sine ceva, o constatare bizar?, deloc menit? a-l l?muri asupra straniului fenomen, apoi î?i continu? drumul spre „Pacifis”. Cerul era desigur senin, lipsit de nori, iar întunericul nop?ii pusese în totalitate st?pânire pe el; suprafa?a planetei era îns? alb? ?i pustie, ca un imens de?ert alb, un de?ert lipsit de nisip sau oaze, acoperit? de ciudatul material alb, ce sem?na mai degrab? a z?pad?, sau, mai bine spus, a ghea??. O ghea?? alb?, neted? ca o oglind?, înv?luit? de peste tot doar de aburul alb ?i dens, ce nu permitea ochilor o imagine clar? pe distan?e mari. Oricum, nici n-ar fi avut ce vedea, decât un imens pustiu alb.
Lucian reu?i cu greu s? disting? silueta albastr? a navei „Pacifis”, unicul obiect de alt? culoare în imensitatea aceea alb?. Ajuns în nav?, Lucian constat? c? Alex ?i Nis se culcaser? deja, îi ascultaser? sfatul, deci nu-l a?teptaser?, a?a c? nici el nu-i deranj?. În scurt timp, adormi ?i el în rezerva lui, cea cu ini?ialele E.L. pe u??...

Cornelia Georgescu (Sagittarius) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro