Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”

de Cornelia Georgescu

*45. Ultima zi în compania celor doi fra?i Kuny.

Colegii lor p?reau moroc?no?i.
- Ce-a?i întârziat atât de mult? se interes? Alex, dezv?luind motivul nemul?umirii de care d?deau dovad?.
Gândindu-se bine înainte de a vorbi, Lucian c?ut? o scuz? cât mai plauzibil?, dar neg?sind una, în cele din urm? r?spunse:
- P?i, Lia chiar dormea bu?tean când am ajuns acolo ?i nu-mi r?mâne decât s?-?i fiu recunosc?tor, Ly, c? ai l?sat u?a deschis?, altfel ar fi trebuit s? a?tept mult ?i bine la u??, pân? binevoia Lia s? se tre-zeasc? ?i s?-mi deschid?.
- Eh, mi-a luat ceva timp pân? m-am dezmeticit ?i m-am aranjat. Luci a fost destul de binevoitor ?i m-a a?teptat, îi oferi Lia un mic ajutor, pentru a-l scoate din încurc?tur?.
- Exact, o aprob? el, acceptându-i ajutorul. Stela, ?i-ai g?sit o camer? liber? unde s? stai? schimb? el rapid subiectul.
- Da, în apropierea celei în care stau Ly ?i Lia. E o camer? confortabil?. Nu-mi lipse?te nimic. Sunt mul?umit? ?i m? simt excelent.
- Sunt convins, surâse Lucian. Iar tu, Ly, ai ajuns cu bine înapoi seara trecut?? A trebuit s?-i conduci pe Alex ?i Nis pân? la nava noastr?.
- Nu-?i face griji, Lucian. Dup? cum vezi, m-am descurcat. De altfel, n-am fost singur?. Mihai m-a înso?it pân? la „Pacifis”, unde ?i-a ajutat colegii s? descarce aparatura ?i s? o transporte în nav?, apoi s-a întors cu mine în p?rcule?, unde am „parcat” avionul. A insistat atât de mult s? m? înso?easc?, încât nu m-am putut opune st?ruin?elor lui.
- Foarte bine a f?cut. N-ar fi fost frumos din partea lui s? te fi l?sat singur?, zâmbi Lucian, bine dispus, privind discret spre campion; acesta se ?i îmbujorase, destul de vizibil (de fapt, chiar ?i în acea diminea??, Ly ?i Mihai se întâlniser?, de aceea Ly venise f?r? Lia, pe care o l?sase s? doarm?).
- Dar tu? Cum a fost cu Sonya asear?? i se adres? Lia pe nea?teptate, atacând un alt subiect care fusese evitat pân? în acel moment ?i care nu-i convenea comandantului; î?i întoarse privirea de pas?re de prad? spre domni?oara consilier.
- Cum ar fi putut s? fie? r?spunse el surprins; uitase complet de Sonya, dar î?i p?str? starea de bun? dispozi?ie pe care o avusese când se trezise. Am condus-o pân? acas?. Î?i aminte?ti? o întreb? el, privind-o insistent, referindu-se la serile de pe Terra, dinaintea plec?rii în misiune, în care el o condusese pe Lia pân? acas? la ea, de mai multe ori, de obicei, cu ma?ina directorului Institutului.
- Da, cum s? nu? Îmi amintesc. N-a? fi putut uita. Tu, ve?nicul cavaler... Mereu acela?i, galant cu domni?oarele...
El sesiz? de îndat? nota ironic?, r?ut?cioas?, din glasul ei, îns? î?i p?str? calmul ?i buna dispozi?ie.
- Se pare c? nu sunt singurul... spuse el, privind c?tre Mihai, cu subîn?eles.
- Poate, cu deosebirea c? Mihai nu este acel cavaler pe care-l reprezin?i tu, preciz? Lia, referindu-se cu siguran?? la Don Juan.
- Ah, acel cavaler... spuse el gânditor. Nu-i nevoie s?-mi aminte?ti ?i care anume; îmi dau ?i singur seama. Nu ?i-ai schimbat înc? p?rerea pe care o aveai despre mine în privin?a asta?
- Nu. Tu nu-mi dai voie s? mi-o schimb, sublinie ea.
- De ce? Crezi c? e ceva r?u în faptul c? am invitat-o pe Sonya s?-?i petreac? seara împreun? cu noi, apoi am condus-o acas??
- Nu. În schimb, e o caracteristic? a acelui cavaler, ca ?i a ta!
- E?ti prea exigent? cu mine. Eu n-am fost a?a cu tine, la acordarea notelor, când ai dat testele, de fapt, când ?i-am dat testele, pentru a intra în acest echipaj.
- Nici n-ai fi avut ocazia s? fii exigent. Rezolv?rile mele au fost foarte corecte. Comportamentul t?u îns?, începe s? lase de dorit, s? scâr?âie serios. În felul ?sta, nici n-ai s? reu?e?ti vreodat? s?-mi schimbi impresia format?, de?i în ultimul timp parc? începusem, cât de cât, s? mi-o schimb pu?in.
- Da, ?tiu; înc? sunt indisciplinat, incult, inutil, incompetent, am un comportament necorespunz?tor fa?? de domni?oare, n-am cuvânt; n-am uitat! Gre?e?ti îns?, colega! rosti el, plin de sine.
- Ah... se enerv? Lia. E?ti prea încrez?tor în tine însu?i, domnule comandant; prea arogant. ?i prea crezi c? to?i din jurul t?u te admir? mereu, pentru felul t?u de a fi. Îns? nu e chiar a?a; te în?eli. Ai în fa?a ta o excep?ie. Prive?te-m? bine, colega! Prive?te-m? cu aten?ie!
Lucian zâmbi, iar la îndemnul ei, într-adev?r, o privi. O privi fix ?i p?trunz?tor, cu ochii lui mari, expresivi, reu?ind din nou s-o tulbure, iar ca pentru a o înt?râta mai mult, ad?ug?:
- Excep?ia care confirm? regula... Te privesc bine, scump? coleg?! ?i pot spune c?-mi face pl?cere. Imaginea oferit? ochilor îmi face o deosebit? pl?cere, rosti admirativ, cânt?rind-o de sus pân? jos.
Privirea lui ager? o r?scoli, o nelini?ti. Încercând s?-?i p?streze calmul, îl înfrunt?:
- Prive?te-m? cât vrei! M?car s? m? vezi a?a cum sunt în realitate ?i s? în?elegi c? eu sunt excep?ia. Eu nu te admir deloc pentru felul t?u de a fi!
- În schimb... Eu îns? admir cu cea mai mare pl?cere excep?ia, spuse el, zâmbind într-un fel anume, enigmatic ?i continuând s-o m?soare cu privirea lui incendiar? din cap pân?-n picioare.
Reu?ise s-o enerveze din nou. Când privirile li se întâlnir?, trimise spre el numeroase s?ge?i albastre invizibile, pline de furie. Dar în limpezimea micilor ei perle albastre se putea citi cu u?urin?? faptul c? nu-l dispre?uia deloc, a?a cum inten?ionat voia s? lase impresia, iar Lucian î?i d?du înc? o dat? seama c?, în ciuda cuvintelor ei ironice, r?ut?cioase, ea-l admira totu?i, în felul ei, doar c? nu dorea s? recunoasc? acest fapt. Putea z?ri chiar ceva mai mult decât doar simpl? admira?ie, îns? nu în?elegea prea bine ce anume, tocmai de aceea insista cu privirea asupra ei, cercetând-o am?nun?it. Replica lui o l?sase f?r? grai, tot el avusese ultimul cuvânt de spus, drept pentru care ea se întoarse cu spatele ?i se îndrept? spre Maria, pentru a ie?i din raza lui vizual?. El îns? o urm?ri în continuare cu privirea lui cea ager?. Fu întrerupt de Nick, care tocmai îi anun?a:
- Ast?zi va fi ultima zi pe care o vom petrece exclusiv împreun?. A trecut o s?pt?mân? de când v? afla?i pe planeta noastr?. Întrucât v-am ar?tat în mare parte ceea ce ne-am propus ini?ial ?i v-am explicat esen?ialul, a?a cum ne-am priceput mai bine, în limba voastr?, consider c? nu mai este necesar s? ne petrecem aproape tot timpul împreun?, de?i nu ?tiu dac? am reu?it s? v? satisfacem în totalitate dorin?ele ?i curiozitatea. Dar cred c? v? pute?i descurca ?i singuri de acum încolo ?i nu mai ave?i nevoie s? fi?i îndruma?i în mod direct, de mine sau de sora mea; cunoa?te?i deja destule am?nunte pentru a v? putea descurca ?i singuri. Fiecare va face ce va dori, va merge ?i va sta unde va dori. Desigur, Maria va r?mâne cu mine, asta e clar. ?i pute?i p?stra leg?tura între voi, prin intermediul minitransmi??toarelor voastre, care v? ofer? aceast? posibilitate, deci în caz de strict? necesitate, pute?i lua leg?tura unul cu altul. Dac? mai dori?i s? afla?i câte ceva, sunte?i liberi s? o face?i ?i singuri, a?a cum v? pricepe?i; v? asigur c? nimeni nu v? va împiedica sau îngreuna activitatea. N-am nimic împotriv? s? v? continua?i cercet?rile începute. Ave?i dreptul s? afla?i cât mai multe am?nunte, date sau detalii în leg?tur? cu ceea ce v? intereseaz?, referitor la planeta noastr?. Îns? eu personal consider c? ne-am f?cut datoria fa?? de voi ?i nu mai exist? motive întemeiate s? ne petrecem aproape tot timpul împreun?, zi de zi, de diminea?a pân? seara târziu. V-am mai avertizat în leg?tur? cu acest fapt, v-am spus c? va veni vremea când nu vom mai fi tot timpul împreun?, ca un grup; misiunea este îns? a voastr? ?i am s? în?eleg dac? v? ve?i continua cercet?rile, dorind s? afla?i mai mult decât ceea ce v-am oferit noi pân? acum. Decizia este luat?, deci începând de mâine, nu ne vom mai vedea atât de des cu to?ii, decât în cazuri de strict? necesitate. Ba chiar din seara aceasta, când ne vom desp?r?i, vom trece la punerea în aplicare a acestui plan.
Surprins peste m?sur? de decizia lui Nick, Lucian se v?zu nevoit s? intervin?:
- Un moment, Nick, prietene! Vrei s? spui cumva c? începând de mâine nu ne vom mai întâlni ?i fiecare va face ceea ce dore?te?
- Desigur. Ai auzit destul de bine, Lucian, dac? ai fost atent la ceea ce am spus, r?spunse Nick.
- Bineîn?eles c? am fost atent. Dar nu în?eleg deloc decizia asta brusc?. Nu crezi c? e înc? prea devreme pentru a ne l?sa singuri, de capul nostru? N-am strâns înc? suficiente informa?ii, totul ne este din ce în ce mai neclar. Cum crezi c? ne vom descurca? Nu cunoa?tem înc? prea bine regulile voastre, drumurile, tunelele, etc.; întreaga planet? ne este înc? necunoscut?, n-am reu?it s? descoperim toate secretele voastre.
- Lucian, sunte?i oameni în toat? firea, în toat? puterea cuvântului. Dup? cum am spus, dup? p?rerea mea, cred c? am dep??it esen?ialul în leg?tur? cu lumea noastr?, cu detaliile referitoare la ea, cred c? ne-am f?cut datoria pe care o aveam fa?? de voi în calitate de gazde; restul îl pute?i afla ?i singuri. Ce ve?i face în continuare de acum încolo, nu ne intereseaz?, iar pentru a cunoa?te mai bine lumea noastr?, trebuie s? v? l?s?m singuri, s? cerceta?i în felul vostru ?i s? ajunge?i la propriile voastre concluzii. Nu sunte?i copii mici, care trebuie ?inu?i de mân? ?i condu?i, pentru a nu se r?t?ci. Sigur v? ve?i descurca ?i singuri, f?r? ajutorul nostru. ?i cum altfel ve?i putea strânge informa?ii, cum altfel ve?i putea cunoa?te regulile noastre, drumurile, ora?ul, tunelurile, întreaga noastr? planet?, cu obiceiurile ei, dac? nu l?sându-v? singuri, s? cerceta?i totul cum vre?i ?i ?ti?i voi? Dac? v-am conduce noi mereu, n-a?i reu?i s? afla?i decât ceea ce v? vom explica sau v? vom ar?ta, a?a cum ne pricepem noi. A?a îns?, fiecare va face ce ?i cum ?tie mai bine, va culege informa?ii din domeniul în care se pricepe mai mult, iar adunate laolalt?, aceste informa?ii v? vor fi mai de folos decât ceea ce v? putem oferi. Mergând tot timpul numai dup? noi, ve?i merge numai pe unde v? vom conduce, cu sau f?r? avion, pe drumuri cunoscute de noi ?i nu ve?i reu?i niciodat? s? recunoa?te?i singuri drumurile planetei noastre, pentru c? nu v? ve?i obosi s? le re?ine?i, de moment ce v-am conduce noi mereu; pe când a?a ve?i fi obliga?i s? le cunoa?te?i. Iar, dup? cum am mai spus, în caz de necesitate, oricând ve?i dori, pute?i lua leg?tura între voi, pute?i comunica cu u?urin??, dar chestia asta o ?tia?i ?i voi destul de bine. În plus, în ceea ce te prive?te pe tine personal, Lucian, la nivelul t?u de pricepere, nu-mi permit s? cred c? nu te vei descurca singur, f?r? ajutor. Din câte am reu?it s?-mi dau seama pân? acum, nu ai nevoie de noi, s?-?i ar?t?m ce s? faci, pe unde s? mergi, cu cine s? vorbe?ti ?i ce concluzii s? tragi. Po?i în?elege singur mai mult decât ?i-am putea ar?ta, î?i po?i conduce investiga?iile a?a cum î?i dore?ti. Deci, n-are rost s?-?i faci probleme inutile.
- Bine, Nick. Încerc s?-?i în?eleg decizia, dar n-am de gând s? sus?in c? ?i-o în?eleg întru totul, ori c? a? fi de acord cu ea. Dup? p?rerea mea, putea?i sta cu noi ceva mai mult timp, m?car o lun? de zile, nu doar o s?pt?mân?, dar dac? tu consideri c? a?a ar fi mai bine, n-am s? te contrazic. Sper s? nu-mi interpretezi gre?it vorbele, este evident c? din punctul meu de vedere, sau al nostru – dac? ?i colegii mei gândesc la fel ca mine, decizia ta nu este tocmai cea mai corect?. Dar trebuie s?-?i respect?m dorin?a, fiindc? tu e?ti gazda noastr?. Deci, prin urmare, s? în?eleg c? ast?zi va fi în mod oficial ultima zi pe care ne-o vom petrece exclusiv împreun?.
- Da, Lucian, a?a este. Va fi practic ultima zi pe care ne-o vom petrece exclusiv împreun?, îl aprob? tân?rul Kuny. Ce ve?i face de acum încolo, nu ne mai prive?te, m? refer la mine ?i la sora mea, v? l?s?m s? decide?i ?i s? v? descurca?i singuri. C? v? ve?i mai întâlni zilnic sau nu, o dat? sau de dou? ori pe s?pt?mân?, sau pe lun?, c? ve?i face sau nu cercet?ri, în grup sau separat, nu ne intereseaz?; e treaba voastr?, voi singuri hot?râ?i. Iar tu, Lucian, fiind comandantul, ai tot dreptul s? stabile?ti un program anume, po?i indica fiec?ruia în parte ce ar avea de f?cut în continuare; nimeni nu te poate împiedica. Sper numai s? o la?i pe Maria pu?in mai liber?, mai lini?tit?, s? aib? timp ?i pentru mine, s? nu o încarci cu tot felul de probleme, de cercet?ri.
- Nu-?i face griji, prietene. Nu sunt chiar atât de exagerat sau absurd, zâmbi Lucian. Credeam c? ai în?eles asta.
- Sigur; am în?eles chiar din prima clip?, de când te-am cunoscut, zise Nick.
- M? bucur. Iar blonda noastr? se va descurca în domeniile ei de activitate, sigur îi va r?mâne suficient timp ?i pentru tine. A? vrea îns? s? o aju?i cu ce po?i ?i cât po?i, pe ici, pe colo, în cercet?rile ei; astfel ve?i avea chiar mai mult timp pe care s?-l petrece?i împreun?, nu doar în timpul ei liber.
- Evident c? am s-o ajut. Deci, ne-am în?eles. Ast?zi este ultima zi pe care ne-o vom petrece exclusiv împreun?, repet? Nick anun?ul f?cut ini?ial.
- ?i ce anume vom face în aceast? ultim? zi? se interes? Mihai.
- Orice dori?i, numai s? v? exprima?i voin?a, îi invit? Ly.
- Ly, s? în?eleg c? ?i tu e?ti de acord cu decizia fratelui t?u? o întreb? Lucian, privind-o b?nuitor.
- Bineîn?eles c? sunt de acord cu el, Lucian. Altfel cum s-ar putea?
- Desigur, ai dreptate, altfel nu s-ar putea. ?i v? pot spune c? am o propunere pentru felul în care s? ne petrecem ziua de ast?zi, propunere pe care oricum aveam inten?ia s-o fac, indiferent dac? aceasta era sau nu ultima zi pe care urma s? ne-o petrecem împreun?; n-aveam cum s? ?tiu dinainte despre decizia voastr? instantanee, zise Lucian.
- Nu e deloc instantanee; ne gândisem din timp la asta. Instantaneu a fost poate doar anun?ul, spuse Nick.
- Da?! ?i de ce nu ne-a?i avertizat din timp totu?i? se ar?t? Lucian nedumerit.
- Pentru c? ne-am gândit c? poate ve?i protesta, îl l?muri Nick.
- De protestat, am fi putut protesta ?i acum, îns? vezi bine c? nici unul dintre noi n-a avut nimic împotriv?; am acceptat în cele din urm?, chiar dac? nu ne convine.
- Dar, Lucian, ceilal?i n-au zis nimic, decât tu.
- Întreab?-i pe to?i, dac? vrei, s? vezi ce au de zis! îl îndemn? Lucian surâzând, având încredere deplin? în colegii s?i, pe care-i cuno?tea destul de bine; ?i-ar fi dat seama imediat dac? vreunul dintre ei n-ar fi fost de acord cu el, se în?elegea cu ei din priviri.
- Iubitule, ce zice Luci e bine zis, îl aten?ion? blonda din apropiere. ?i nu-i nevoie s? auzi ce au de spus ?i ceilal?i. Dac? vreunul dintre noi ar fi avut totu?i ceva împotriv?, ar fi vorbit deja pân? acum.
- În?eleg... murmur? Nick. Da, e bine s? ai echipajul al?turi de tine, s? ?tii c? te sprijin?... Oricum, spune mai repede care ?i-e propunerea pentru ziua de azi.
- Bineîn?eles, dup? ce vom servi masa de diminea??, propun s? ne îndrept?m aten?ia spre laboratoarele din ora?ul vostru, cele în care au fost create plantele ?i animalele, laboratoare pe care a? dori s? le vizit?m am?nun?it în aceast? zi, chiar dac? astfel nu ne va mai r?mâne timp ?i pentru altceva, le aduse Lucian la cuno?tin?? propunerea lui; nu uitase discu?ia avut? cu Sonya seara trecut?.
- Laboratoarele?! se ar?t? Nick nedumerit. Ce anume speri s? afl?m acolo, Lucian? Momentan, nu cred c? se fac alte plante, acum ele cresc singure ?i se înmul?esc, a?a cum ar fi normal s? se întâmple dac? ar fi naturale, evolu?ia lor este strict urm?rit? din interiorul lumii noastre artificiale, iar num?rul lor este men?inut aproape mereu acela?i, prin metode foarte bine puse la punct. Iar în cazul animalelor, situa?ia ar fi aceea?i. Deci, practic nu în?eleg de ce ne-am îndrepta aten?ia spre acele laboratoare, nu-i nimic interesant acolo.
- Asta r?mâne de v?zut, rosti Lucian îngândurat. Dar cum, nu mai activeaz? nimeni în acele laboratoare?
- Ba da, cred c? mai sunt câteva persoane, dar nu-mi dau seama ce fac ei acolo; practic, nu au multe de f?cut, r?spunse Nick.
- Atunci vom merge împreun?, s? constat?m ce anume fac acolo, sau m?car s? încerc?m s? ne d?m seama, s? în?elegem cât de cât, propuse Lucian.
- De acord. Cred c? merit? încercat. Probabil c? va fi o experien?? interesant?, util?, aprecie Nick, aprobând în acela?i timp propunerea comandantului, f?r? a se mai interesa ?i dac? to?i ceilal?i erau sau nu de acord cu ?eful lor; în?elesese c? dac? vreunul dintre ei ar fi fost împotriv?, ar fi vorbit deja pân? în acel moment.
- Po?i fi sigur c? va fi interesant; nu cred c? m? în?el în privin?a asta, înt?ri Lucian.
- E clar c? nu este necesar s? încerc s?-?i demonstrez c? te în?eli sau nu, vei r?mâne f?r? îndoial? la p?rerea ta. ?i nici nu mai e nevoie s?-i întreb pe colegii t?i dac? sunt de acord cu tine sau împotriv?, presupuse Nick.
- V?d c? ai început s? m? cuno?ti. Începi s?-mi în?elegi caracterul, iar ?sta e un semn bun. Cred c? vom fi în continuare buni prieteni ?i ne vom în?elege aproximativ suficient de bine.
- Cu unul ca tine, oricui i-ar fi imposibil s? nu-?i fie un bun prieten, ori s? nu se în?eleag? cu tine, spuse Nick.
- De acest? afirma?ie s? nu fi niciodat? chiar atât de sigur, îl contrazise Lucian, privind în treac?t spre Lia, cu subîn?eles, frumoasa lui coleg? fiind înc? unica persoan? pe care el o cunoscuse ?i-i refuzase atât de categoric prietenia, respingându-l mereu cu fermitate, de?i era convins c? undeva, în sufletul ei, exista totu?i un loc ?i pentru el.
Lia observ? privirea trec?toare pe care el i-o atribuise, dar nedorind o nou? „confruntare” cu el, î?i întoarse indifent? capul în alt? parte, spre a-l evita inten?ionat...

Cornelia Georgescu (Sagittarius) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro