proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

*49. Un nou program.

Tot plimbându-se ?i discutând, timpul trecea aproape inobservabil, iar ultima zi pe care aveau s-o petreac? în exclusivitate împreun? se apropia de final. Se înserase deja ?i se hot?râr? s? serveasc? cina, pentru ultima oar? to?i, împreun?. Lucian nu întâmpin? nici un fel de greut??i în a-?i convinge colegii s? serveasc? masa la acela?i restaurant, la care o serviser? ?i în seara precedent?, pentru c? acolo urma s? se întâlneasc? din nou cu Sonya, dac? ea va veni. Îns? el nu dezv?lui acest mic am?nunt, preferând s?-l treac? sub t?cere, cu toat? sinceritatea ce-l caracteriza; iat? c?, totu?i, avea ?i el mici „secrete” fa?? de colegi. Intrar? în lini?te în acel local ?i se a?ezar? la aceea?i mas? ca ?i în seara precedent?, g?sind-o liber?. Comandar? preparatele dorite, fiind servi?i în scurt timp, ca de obicei, irepro?abil, mâncând t?cu?i, în lini?te, f?r? a discuta între ei. Comandantul î?i roti privirea ager? prin interiorul localului, scrutând totul de jur-împrejur, în speran?a c? o va z?ri pe Sonya, dar ea înc? nu sosise, a?a c? mai servi câte ceva, foarte pu?in din ceea ce comandase, mai ales c? nu-i era foame, nu avea poft? de mâncare, poate ?i din cauz? c? era vorba despre hran? artificial?; ideea asta nu i se p?rea deloc interesant?. Prefera mâncarea veche din „Pacifis”.
Iat? c? nu dup? mult timp, Sonya î?i f?cu apari?ia, intrând de ast? dat? singur? în local, f?r? a fi înso?it? de vreo alt? prieten?. Lucian o ochi de îndat?, îns? nu se duse imediat la ea, considerând c? ar fi mai bine s-o lase s?-?i g?seasc? un loc, s? se a?eze ?i s? comande ceva de mâncare, f?r? ca el s-o piard? din vedere, pentru a observa unde se a?eaz?. Ea-?i g?si repede un loc liber, destul de apropiat de masa lor ?i comand? la iu?eal? ceva. Atunci Lucian se ridic?, se scuz? fa?? de colegii s?i, precizând c? se va întoarce imediat ?i se îndrept? spre masa Sonyei, f?r? a ?ti c? ochii alba?tri ai Liei îl urm?reau discret. Ea-?i d?du imediat seama c? el se îndrepta spre masa Sonyei, pe care o observase ?i ea din momentul în care intrase în local, iar o urm? de triste?e, de nemul?umire, se putea citi în adâncimea privirii ei albastre. Lucian ajunse la masa Sonyei, o salut? prietene?te, apoi se a?ez? pe scaunul al?turat, la încuviin?area ei.
- Deci, totu?i ai venit în cele din urm?...
- Da, de?i parc? n-a? fi dorit s? vin, dar n-am vrut s?-l dezam?gesc pe „?eful”... Spune-mi, chiar ai fi fost dezam?git de atitudinea mea, dac? nu veneam?
- Bineîn?eles.
- Atunci nu regret c? am venit totu?i, spuse Sonya. De?i, poate c? n-ar fi trebuit. Mai bine r?mâneam acas?, sau mergeam la alt local, s? servesc cina.
Conversa?ia le fu pentru pu?in timp întrerupt?, Sonya fiind servit? cu ceea ce comandase.
- M? bucur c? ai venit totu?i, relu? Lucian. Dar, f?r? sup?rare, te-a? ruga s?-mi acorzi pu?in? în?elegere ?i s? m? a?tep?i în p?rcule?ul prin care ne-am plimbat ?i asear?, repet, f?r? s? te superi, dac? voi întârzia. Nick tocmai a hot?rât, în mod surprinz?tor pentru mine, ca aceasta s? fie ultima zi pe care s? ne-o petrecem exclusiv împreun?, ceea ce înseamn? c? de mâine încolo, nu ne vom mai întâlni cu to?ii a?a de des, deci trebuie s? m? întorc la masa lor ?i s?-mi iau r?mas bun de la ei, pentru o perioad? mai lung?, nu ?tiu sigur cât anume. Te-a? ruga insistent s? m? în?elegi, ieri nu aveam de unde s? ?tiu acest lucru, nu puteam s? prev?d ceea ce Nick ?i sora lui, Ly, aveau s? decid?.
- Da, fii lini?tit. Întoarce-te ?i ia-?i r?mas bun de la ei a?a cum se cuvine. Între timp am s? servesc masa de sear? f?r? grab?, apoi am s? m? îndrept spre p?rcule? ?i te voi a?tepta acolo, îl asigur? Sonya.
- Bine. Î?i mul?umesc pentru în?elegere. Am s? m? str?duiesc s? nu întârzii prea mult cu colegii mei. A?teapt?-m? în p?rcule?! Voi veni negre?it, cât de repede voi putea, promise Lucian.
- Stai lini?tit ?i nu-?i face griji inutile! Nu te gr?bi din cauza mea, am s? te a?tept, oricât va fi nevoie.
Lucian se ridic? ?i se înapoie la masa la care se aflau colegii ?i prietenii s?i. Ace?tia terminaser? cu to?ii de servit preparatele pe care le comandaser?, dar nu plecaser? de la locurile lor f?r? comandantul lor, îl a?teptaser?.
- A?i terminat deja? spuse Lucian, ajungând la masa lor ?i nici nu se mai a?ez? la locul lui. Bun, atunci s? ie?im, s? discut?m pu?in înainte de a ne desp?r?i, s? stabilim de comun acord ce avem de f?cut de acum încolo; nu cred c? ar fi tocmai potrivit s? discut?m aici, poate c? i-am deranja pe ceilal?i.
- Cum a?a, ai timp s? te obose?ti s? mai discu?i ?i cu noi? îi arunc? pe nea?teptate Lia, ?intuindu-l cu numeroase s?ge?i albastre.
- Ce vrei s? spui? se încrunt? el u?or. Bineîn?eles c? am timp pentru voi. Trebuie s? discut?m, s? stabilim totul clar, concret.
- Ia loc, Lucian, nu te gr?bi, îl invit? Nick. Tu nu mai m?nânci?
- Nu, mul?umesc. M-am s?turat deja, refuz? el.
- Dar n-ai servit aproape nimic, observ? Nick, b?nuind: Nu-?i place mâncarea noastr? artificial??
- Nu-i vorba despre asta. M-am s?turat totu?i, nu-mi era foame, declar? Lucian, f?r? a se a?eza.
- Bine, atunci, s? ie?im, propuse ?i Nick.
Se ridicar? cu to?ii ?i ie?ir?, îndreptându-se tot spre un parc, unul din apropiere, unde se a?ezar? pe o banc?; nu to?i, evident, c?ci n-ar fi avut loc. Câ?iva dintre ei r?m?seser? în picioare, printre ei num?rându-se ?i Lucian.
- Spune, Lucian, te ascult?m, dac? vrei s? ne anun?i ce ai hot?rât. Sper c? te-ai decis în leg?tur? cu ceea ce ve?i avea de f?cut de acum încolo, îl invit? Nick s? ia cuvântul.
- Bineîn?eles, Nick. În primul rând îns?, a? vrea s? în?elegi c? nu voi decide eu singur totul; vom c?dea de comun acord, dup? ce m? voi consulta cu colegii mei. Eu voi propune, ei vor aproba sau nu. Un moment numai, s?-mi pun pu?in? ordine în gânduri; e ceva mai dificil, ceru el ?i f?cu o scurt? pauz?. Da; deci, ast?zi a fost ultima zi pe care am petrecut-o to?i, exclusiv împreun?, zi care aproape s-a încheiat, relu? el. Sper c? a fost o zi interesant?, pentru to?i. De acum încolo nu ne vom mai întâlni cu to?ii atât de des, zilnic. ?i nici de diminea?a pân? seara, cum a fost pân? acum.
- De ce nu treci peste partea asta introductiv?? îl întreb? Nick, întrerupându-l. Asta cred c? au în?eles deja cu to?ii. Explic?-le ce au de f?cut de acum încolo.
- Da, Nick, asta inten?ionez. Ai, te rog, pu?in? r?bdare! Ne obi?nuisem a?a, împreun?, zi de zi, cu acest program; îmi e greu s? schimb dintr-o dat? toate astea, mai ales a?a de curând... Dar, în fine... Nu comentez; am acceptat deja ideea. ?i atunci... Cred c? ar fi bine s? ne întâlnim pentru dou?, maxim trei ore, o dat? la dou? s?pt?mâni, to?i, în nava noastr?, „Pacifis”, pe puntea principal?. Am g?sit de cuviin?? c? ar fi bine s? ne întâlnim în fiecare zi de joi, la interval de dou? s?pt?mâni, deci, nu s?pt?mânal, între orele 12.00 ?i 15.00, adic? nici prea devreme, nici foarte târziu. Joi am crezut c? ar fi convenabil, pentru c? nu este nici început, nici sfâr?it de s?pt?mân?, ci undeva, la mijloc. Iar dac? ave?i ceva împotriva planului meu, n-ave?i decât s? v? exprima?i opinia, eu nu v? interzic. Am s? ascult sugestiile voastre cu cea mai mare pl?cere ?i chiar am s? ?in cont de ele. Deci, v? ascult, î?i invit? el colegii s? vorbeasc?.
Cum îns? nici unul dintre colegii lui nu avu nimic de obiectat sau de ad?ugat, tot el continu?:
- Bun. Dac? n-ave?i nimic de spus, a?a r?mâne stabilit. Nu ?tiu exact cum se m?soar? timpul pe planeta voastr?, Nick, îns? am observat c? o zi ar avea tot vreo 24 de ore, ceea ce ne este de mare ajutor, e în avantajul nostru. Dar noi ne vom ghida, ca ?i pân? acum, dup? metodele noastre de m?surare a timpului, iar dup? aceste metode, pe Terra este acum seara unei zile de duminic?, o zi de iarn?, 28 ianuarie 2091; am observat c?, în mod ciudat, chiar ?i orele corespund, c?ci, dac? nu cumva ne-am încurcat noi în m?sur?tori, atunci ?i pe Terra, evident, doar la noi în ?ar? ?i în celelalte care au acela?i fus orar, este aceea?i or? care este ?i aici acum, în acest moment, anume 19.16. Aceste coinciden?e orare ne vor facilita în foarte mare m?sur? în stabilirea programului nostru. Deci, dac? azi este duminic?, 28 ianuarie, ne vom întâlni peste 2 s?pt?mâni ?i 4 zile, adic? joi, 15 februarie, c?ci joia din s?pt?mâna aceasta n-are rost s? ne întâlnim, încheie el.
Din nou cu to?ii au fost de acord cu planul lui, f?r? nici o împotrivire.
- Dar între timp, nu ve?i sta degeaba, relu? Lucian, v?zând c? nu protesteaz? nici unul. Fiecare va avea ceva de lucru, o sarcin? fix?, pe care va trebui s-o îndeplineasc?. ?ie, blondo, ?i-am trasat deja îndatoririle pe care le ai. Vei studia deci am?nun?it orice plant? artificial? vei dori, o vei cerceta din punct de vedere biologic, cu aparatura ta, de la bordul navei noastre ?i vei întocmi un raport detaliat asupra celor observate de tine, raport pe care ni-l vei prezenta pe scurt în ziua de 15 februarie, la ?edin?a din nav?.
- Nu-?i face griji, Luci, îl lini?ti blonda. Nu voi sta degeaba, am s?-mi fac datoria a?a cum se cunvine, dar nu ?tiu cât de mult voi avansa cu cercet?rile în decurs de numai dou? s?pt?mâni.
- Nu-i nici o problem?. Atât cât vei reu?i s? afli, cu ajutorul lui Nick, ne vei prezenta peste dou? s?pt?mâni, iar peste alte dou? s?pt?mâni, vei ad?uga ce-ai mai reu?it s? afli ?i a?a mai departe, pân? când raportul t?u asupra plantelor artificiale va fi aproape complet. Nu te oblig? nimeni s? te for?ezi din start, s? te suprasolici?i, avem înc? destul timp la dispozi?ie, deci faci doar atât cât po?i, dar asta nu înseamn? nici s? leneve?ti. Pricepi? spuse Lucian, surâzând.
- Bine, am în?eles, r?spunse Maria, mai serioas? decât el.
- Tu, Stela, vei avea poate mai mult de lucru, în domeniul chimiei, biochimiei ?i medicinei, dar în limita posibilit??ilor. Po?i colabora cu Maria, care, ca biolog, are destule cuno?tin?e, chiar ?i de anatomie, zoologie, botanic?, mai ?tiu eu ce; de asemenea ?i cu Alex, ca genetician, v? pute?i confrunta p?rerile, v? pute?i sf?tui din când în când între voi, pentru a ajunge la un rezultat cât mai bun, atunci când v? ve?i întâlni. Din partea ta, Stela, a? dori, dac? se poate, s? faci o analiz? chimic? a atmosferei exterioare, de pe suprafa?a planetei, a atmosferei din interiorul lumii artificiale, de asemenea a apei artificiale, o analiz? biochimic? a plantelor artificiale, iar dac?-?i mai r?mâne timp, din punct de vedere medical, anatomic, a locuitorilor Proximei, atât cât se poate ?i evident, numai cu acordul lor.
- Am s? încerc, Lucian. M? voi str?dui, de?i sunt într-adev?r, cam multe de f?cut, spuse Stela.
- Asta-i situa?ia, n-am ce face... Dar, desigur, nu totul deodat?, ci în timp, evident. Mihai, tu cu computerele tale, nu cred c? ar fi nevoie s?-?i spun ce ai avea de f?cut, te descurci foarte bine ?i singur. De altfel, oricum e?ti mereu, gr?mad? pe computere. Sigur n-ai nevoie de o îndrumare din partea mea; din contr?, am observat c? trebuie s? te mai dau din când în când la o parte din fa?a ecranelor computerelor... ?i evident, orice informa?ie, din orice domeniu, poate fi util?. Deci n-ai decât s? înve?i s? lucrezi ?i cu computerele de pe Proxima, poate chiar cu supercomputerul, po?i afla multe lucruri interesante, din orice domeniu, sau din toate domeniile, te vei orienta tu cui anume îi sunt necesare, deci pe cine va trebui s? pui mai întâi în tem? cu cele observate de tine.
- Sigur, Luci. Computerul e marea mea pasiune, e ca o joac? de copii, îns? e fascinant? ?i util?. De abia a?tept s? lucrez cu supercomputerul de pe Proxima, e foarte tentant. Sunt ner?bd?tor.
- Bineîn?eles; sunt sigur c? vei reu?i, te vei descurca tu. Alex, tu vei studia totul din punct de vedere genetic ?i n-am de gând s? intru în am?nunte care-mi sunt total necunoscute. Deci, treaba ta; nu m? amestec în genetic?. Te descurci tu.
- Bine, Luci. ?tiu care mi-e datoria, deci, de asta m? voi ocupa.
- Las’ c? mai vorbim noi doi în nav? de ce anume te vei ocupa tu, b?trâne! Iar tu, Nis, s? nu crezi c? ai fi sc?pat; ca geograf, ai destul de mult de lucru. În general, h?r?i, multe h?r?i. Vreau o hart? general? a Proximei, în ansamblu, apoi separat, pe por?iuni, completate cu cele mai mici detalii, adic? zona spa?ioportului, p?durea artificial?, ora?ul artificial de sub marea cupol?, re?eaua de tunele subterane, ogoarele de la marginea ora?ului, râurile, mun?ii, tunelele de leg?tur? dintre exterior ?i interior, cercurile colorate, totul, absolut totul, trebuie cartografiat, am?nu?it, corect, din toate punctele de vedere, cu reducere la scar? ?i tot ce este necesar, a?a cum te pricepi tu foarte bine s? o faci.
- Ah, ?efu’, z?u a?a... Vai mie! Când crezi tu c? o s? fac toate astea? Ce naiba, nu mai poate avea omu’ ?i pu?in timp liber? se v?ic?ri Nis.
- Las’ c? mai discut?m noi doi în nav? ?i asupra acestui aspect, Nis. Deci, nu te plânge! Crezi c? ai mai mult de lucru decât ceilal?i? Mai gânde?te-te! În plus, r?mâne de v?zut ?i-n privin?a timpului t?u liber, cum anume ?i-l vei petrece ?i cu ce ?i-l vei umple. Mai ai o gr?mad? de alte lucruri de f?cut.
- Vai, ?efu’... Mai bine t?ceam, nu-?i aminteam ?i de timpu’ meu liber. Eu ?i gura mea a mare... se tângui el.
- ?i-am mai spus, nu te plânge, Nis; nu e?ti tu mai ocupat decât ceilal?i! Fiecare are destule de f?cut. Dar noi trei vom r?mâne deocamdat? împreun? în nava noastr?, „Pacifis”, deci, m? voi ocupa serios, îndeaproape de tine, î?i voi urm?ri activitatea zilnic ?i va fi imposibil s? nu progresezi.
- Asta era! Trebuia s? m? fi hot?rât ?i eu s? r?mân în ora?, cu Lia, Stela ?i Mihai, ca s? mai scap de toate îndatoririle astea.
- N-ai fi sc?pat nici a?a! Dar cum?! Ai de gând s? m? p?r?se?ti, Nis?
- Nu, ?efu’, eu, nu înc?. Noi trei, adic? eu, tu ?i Alex, am fost aproape întotdeauna împreun?, nedesp?r?i?i, de mici... Deci, cum a? putea s?-?i fac una ca asta tocmai acum, ?efule?
- M? bucur s? aud asta, Nis... Iar acum, în sfâr?it, ai mai r?mas doar tu, domni?oara consilier, Lia... î?i întoarse el privirea spre ea.
- Ascult?! îl întrerupse ea repezit?. Nu te obosi s?-mi spui ce anume a? avea de f?cut, n-am nevoie de indica?iile tale pre?ioase, ?tiu mai bine decât tine ce trebuie s? fac ?i ce nu!
- Z?u?! E-n ordine, r?spunse el, fixând-o pe moment cu privirea, p?trunzând astfel în limpezimea micilor ei perle albastre, determinând-o s? se simt? tulburat?, nelalocul ei, s?-?i piard? parc? firea, de?i ea se str?duia s? nu lase s? se întrevad? aceast? tulburare ce o cuprindea treptat-treptat. Oricum, în cazul t?u, nici nu ?tiam ce anume s?-?i spun. Dar sper c? te vei descurca tu, a?a cum crezi de cuviin??.
- Iar tu?! îl atac? ea. ?ie ce ?i-ar r?mâne oare de f?cut?
- Eu?! Mie? se mir? el. P?i, eu sunt matematician, deci, am impresia c? o s? cam ?omez pe aici, glumi el, afi?ând acel zâmbet enigmatic, abia perceptibil.
- Desigur, î?i permi?i, doar e?ti comandantul! Tu doar îi controlezi pe ceilal?i, îl acuz? ea, nemiloas?. Dar pe tine cine te mai controleaz?, comandante?
- Asta nu mai e deloc amuzant! sesiz? el, devenind brusc foarte serios. Nu-?i face griji, scump? domni?oar? psiholog, foarte probabil c? o s?-mi g?sesc totu?i vreo alt? ocupa?ie, cu excep?ia celei de a v? controla pe voi, to?i ceilal?i. Pentru c?, întâmpl?tor, m? mai pricep ?i la o mul?ime de alte... m?run?i?uri, s? le zicem a?a, spuse el, f?r? a preciza în ce constau acele alte m?run?i?uri.
- M?run?i?uri?! repet? ea, ironic. Cine are nevoie de asemenea m?run?i?uri?
- Întocmai, aprob? el, zâmbind din nou. Cine are oare nevoie de asemenea m?run?i?uri? Cine ?tie? Eu, nu. Poate altcineva... De altfel, domni?oar? consilier, am impresia c? ?ie-?i revenea îndatorirea de a-mi urm?ri activitatea zilnic?, dac?-?i aminte?ti?! Iar în cazul ?sta, ar fi trebuit s? fi r?mas în nav?, nu s? pleci în ora? ?i s? te mu?i acolo.
Ea nu-i mai r?spunse provoc?rii, î?i întoarse capul în alt? parte, deoarece, de?i afar? era deja semiîntuneric, nu mai putea suporta acea privire a lui, care avea un fel de putere magic? asupra ei, inexplicabil?, o hipnotiza parc?. ?i-n felul ?sta, iar??i avusese tot el ultimul cuvânt.
- Atunci se pare c? trebuie s? ne desp?r?im acum, pentru o perioad? mai lung?, nu doar pân? diminea??, cum ne obi?nuisem; cred c? ne sim?eam bine cu to?ii, dar n-avem încotro, trebuie s? ne lu?m r?mas bun, rosti Lucian, cu o urm? de p?rere de r?u în glas, de?i n-ar fi dorit s? se în?eleag? c? ar fi emo?ionat, n-ar fi dorit s? se lase prad? sentimentelor, îns? în asemenea momente, nici el nu putea s? fie indiferent; continu?: Oricum, într-un fel, orice s-ar întâmpla, noi r?mânem în continuare împreun? mereu, uni?i, lega?i între noi, distan?a nu ne poate îndep?rta, ci dimpotriv?, ne poate apropia mai mult, m?car suflete?te. Deci... Ly, ai fost tot timpul o minunat? companie, o minunat? gazd?, n-am nimic de repro?at. Sper c? vei veni ?i tu, cu Mihai, peste dou? s?pt?mâni, de?i tu nu mai e?ti din momentul actual cu nimic obligat? fa?? de noi, nefiind din echipajul nostru, dar...
- Voi veni, Lucian, îl asigur? ea, strângându-i u?or mâna, pentru scurt timp, în semn c? poate conta pe spusele ei. Oricând e o pl?cere s? fiu împreun? cu voi to?i.
- Grozav! aprecie el, zâmbind. Cu bine, Ly! Ne vedem peste dou? s?pt?mâni, îi spuse el, s?runtându-i politicos mâna.
- Ah, nu, Lucian, dou? s?pt?mâni reprezint? deja prea mult pentru a ne desp?r?i astfel, protest? Ly ?i ridicându-se pu?in pe vârfuri, îl s?rut? scurt pe obraji.
Surprins, el r?mase nemi?cat, privind-o fix, astfel c? ea îl aten?ion?:
- Hei, nu sta a?a, privindu-m?! S?rut?-m? ?i tu pe obraji, doar suntem prieteni. Ne putem permite, deci, nu?
- Ah, da, evident... tres?ri el, trezindu-se. Scuz?-m?, Ly!
Lucian o s?rut? ?i el pe ambii obraji, apoi se îndrept? spre Stela:
- Domni?oara doctor...
- Domnule comandant... îi r?spunse ea în acela?i stil.
- Off, z?u, Stela, nu-i momentul potrivit pentru glume din astea.
- P?i, nu-i nici o glum?; doar e?ti comandantul nostru, nu?
- Poate. În cazul ?sta, nici eu nu glumesc. ?i tu e?ti doctori?a noastr?, nu?
- Exact, îl aprob? Stela zâmbind.
Apoi î?i luar? ?i ei r?mas bun, s?rutându-se amândoi pe obraji, îns?, bineîn?eles, Lucian îi s?rut? ?i mâna.
- Acum, blondino, e rândul t?u. Sper c? Nick n-are nimic împotriv?.
- Nici o problem? din partea mea, prietene, îl asigur? Nick.
- De?i noi doi ne vom revedea de diminea??, în nav?, cred c? totu?i ar fi mai bine s? ne lu?m r?mas bun, spuse Lucian.
- Sigur, Luci, r?spunse Maria ?i se s?rutar? ?i ei pe obraji.
- ?tii, blondu?o, o s?-mi lipse?ti, ad?ug? Lucian, în timp ce se îndrepta spre Nick.
- Ah, Luci, te rog, nu spune asta, îi ceru ea.
- Bine, nu spun nimic... Nick, prietene, ne revedem de diminea??, îi zâmbi Lucian.
- Sigur, prietene, îi r?spunse Nick, îmbr??i?ându-se b?rb?te?te, ca între doi buni prieteni.
- Tu, campionule, ai grij? cu supercomputerul ?la!
- Am s?-i deslu?esc în curând toate secretele afurisitului! Nu poate sc?pa de mine a?a de u?or!
- Ia-o u?urel, asule! surâse Lucian, luându-?i r?mas bun de la Mihai; îi strecur? ?optit la ureche, în timp ce se îmbr??i?au: ?i ai grij? ?i de Ly, norocosule!
Mihai nu-i r?spunse nimic; îi zâmbi doar.
- Cât despre voi doi, Alex, Nis, ne reîntâlnim pu?in mai târziu, în nav?, deci, nu e cazul s? ne lu?m „r?mas bun”, fiindc?, deocamda-t?, r?mânem înc? împreun?.
- Oh, ?efu’, da’ nu m? pupi ?i pe mine, m?car a?a, pu?in? Pe obraz?
- Fii serios! Cine ar ajunge la obrazul t?u, m??! surâse Lucian, privind în sus.
- La nevoie, m? aplec, ?efu’...
- Nu, mul?umesc, Nis, râse Lucian, bine dispus. Îmi rezerv aceast? pl?cere pentru mai târziu; mult, mult mai târziu... Foarte târziu.
- Da, ?efule, r?mânem doar noi trei împreun?, ca în vremurile noastre bune de odinioar?; un trio ciudat, inseparabil... Ce de mai f?ceam, spuse Nis îngândurat.
- Iar acum, în sfâr?it, tu... Lia, domni?oara consilier... spuse Lucian, apropiindu-se de ea, cuprinzând-o în întregime în privirile sale fermec?toare.
Ea se fâstâci, plecându-?i privirea albastr? în jos, ne?tiind cum altfel s?-l evite ?i-i spuse ?optit, la repezeal?, cu r?ceal?, dorind s? par? indiferent?, deloc afectat? de aceast? desp?r?ire temporar?:
- Cu bine, Lucian!
- Asta-i tot? A?a crezi tu? Nu m? s?ru?i, m?car pe obraz, cum au procedat colegele tale?
- Prefer s? nu... A?a c?, pleac?, te rog!
- Nu înc?! refuz? el. E gre?eala ta dac? m? zore?ti, e vina ta dac? nu vrei s? ne lu?m r?mas bun în mod normal. Nu ne vom mai vedea deloc, timp de cel pu?in dou? s?pt?mâni.
- Mai bine, r?spunse ea, f?r? a-?i ridica privirea de jos. Voi sc?pa de tine, în sfâr?it! M? vei l?sa în pace! De când a?tept eu s? se întâmple astfel? Acum am în cele din urm? ocazia asta.
El se apropie de ea mai mult, îi ridic? u?or capul, c?utându-i privirea, ce încerca disperat? s? scape de agerimea ochilor lui, dar nu reu?i, fiindc? în final el o privi fix, oglindindu-?i chipul în minuna?ii ei ochi alba?tri.
- Acum repet? ce-ai spus pu?in mai înainte, o invit? el. Deci, vrei s? scapi de mine cât mai repede? Uite c? nu va fi chiar a?a!
Ea nu putu rosti nimic, îi pierise brusc toat? îndr?zneala, de?i nu pentru mult timp, suficient îns? pentru ca el s? o cuprind? strâns în bra?e ?i s? o s?rute, din nou de fa?? cu to?i, dar nu pe obraji, ca pe colegele ei, înc?lcându-?i astfel din nou promisiunea. Pentru a câta oar?, oare?! Ce mai conta?! Dup? acest nou s?rut, ea nu încerc? s?-l p?lmuiasc?, n-ar fi avut rost, îns? de data aceasta îi înfrunt? privirea cu îndârjire, f?r? a-?i mai pierde firea.
- Cu bine, Lia. Ne vedem peste vreo dou? s?pt?mâni, spuse el, încercând s? o mai s?rute ?i pe obraji, îns? ea se feri, spunându-i:
- Pleac?, te rog! ?tii foarte bine c? e?ti a?teptat! N-o l?sa pe ea s? te a?tepte prea mult...
El citi parc? o urm? de repro? în glasul ei, sau un fel de nemul?umire, ce sem?na chiar a... Gelozie, oare?!
- Bine, atunci... La revedere, scump? coleg?, rosti el ceva mai rece ?i-i s?rut? galant mâna.
- La revedere, Lucian, îi r?spunse ea, pref?cându-se distant?, indiferent?, c? n-o interesa câtu?i de pu?in faptul c? nu se vor mai vedea în urm?toarele dou? s?pt?mâni, de?i, în realitate, nu era deloc a?a, iar ea ?tia foarte bine acest lucru; parc? deja îi era dor de el, de?i nici nu plecase înc?; dar...
Lucian se întoarse mai apoi, pornind gr?bit spre locul în care trebuia s? se întâlneasc? acum cu Sonya...