Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Proxima - Partea a doua: „Planeta Proxima”

de Cornelia Georgescu

*54. Fr?mânt?rile lui Lucian.

De cealalt? parte, odat? ajuns în nava albastr?, Lucian constat? c? Alex ?i Nis se retr?seser? în rezervele lor; probabil adormiser? deja, amândoi. Încet, f?r? s?-i deranjeze pe cei doi colegi ai lui, se retrase în rezerva sa, preg?tindu-se în lini?te s? le urmeze exemplul. Se schimb? de uniform?, î?i aranj? „patul” ?i se întinse, încercând s? adoarm?, ceea ce nu reu?i, de?i era obosit, fiindc? ori de câte ori închidea ochii, vedea chipul Liei, cu minuna?ii ei ochi alba?tri, a?a c? nu avea nici o ?ans? s? adoarm?. Se suci, se r?suci, se întoarse când pe o parte, când pe alta, f?r? nici un rezultat, astfel c?, în final, deschise ochii mari, se dezveli brusc ?i se ridic?.
„A?a nu se mai poate!” î?i spuse nervos în gând.
F?r? a sta pe gânduri, se îndrept? iute spre un sertar, din care scoase un micu? album cu fotografii, pe care-l deschise direct acolo unde se afla ceea ce voia s? g?seasc?, fotografia Liei, una din care Lia-l privea surâzând, cu minuna?ii ei ochi alba?tri. Lu? cu grij? fotografia din album, apoi a?ez? albumul la locul lui, în sertar, pe care-l închise u?or. Se îndrept? din nou spre pat, se a?ez? pe marginea lui, privind îngândurat fermec?torul chip din fotografie, apoi î?i continu? ideea în gând:
„A?a nu se mai poate! Nu mai în?eleg nimic... Nimic din ceea ce se petrece cu mine. Nu m? mai în?eleg deloc! Ce se întâmpl? oare cu mine?! Eram gata s?-?i spun. Dar n-am f?cut-o! M-am oprit. ?i am t?cut. De ce oare? Nu-i mare greutate, sau n-ar trebui s? fie. Nici n-ar fi prea multe de spus. Doar c? eu... Te iubesc! Off... Da, te iubesc, Lia! Enorm. Din prima clip? în care te-am v?zut. A fost suficient o singur? privire ?i inevitabilul s-a produs... ?i a trecut atâta timp de atunci; prea mult! Prea mult... Dar înc? nu ?i-am spus. ?i de ce? De ce oare? De ce nu pot s?-?i spun atâta lucru? Ce-i cu mine? Am înnebunit oare de tot, sau ce? Eu?! Eu, care, de obicei, sunt atât de sigur, ?tiu ce vreau, ce am de f?cut, de spus ?i nu ezit niciodat? când trebuie s? iau ini?iativa... De ce tocmai asta nu pot s? spun? Nu poate fi doar din cauza promisiunii aceleia pe care ?i-am f?cut-o înainte de a p?r?si Terra; mi-am înc?lcat-o deja, de?i... tat?l t?u... Ce-o fi fost în mintea mea, când i-am promis dânsului a?a ceva?! Dar nu, acum nu dânsul m-a oprit; chiar nu m-am gândit nici o clip? la domnul Virgil Stancu. ?i atunci, totu?i, de ce? De ce am t?cut? De ce m-am oprit ca prostul? Nu trebuia s? m? intereseze c? era Dick Torn sau oricine altcineva în preajm?! Nu trebuia s? m? opresc. La naiba cu orice promisiune stupid?! Trebuia s?-?i fi spus... Dar oare chiar din cauza lui Dick m-am oprit ?i am ezitat? Ori el a fost doar un pretext convenabil? S-a nimerit doar s? fie acolo, în acel moment. Dar, de fapt, nu din cauza lui, ci din cauza ta nu ?i-am spus nimic. Sau din a mea. Da, în sinea mea poate c? m-am bucurat chiar c? a ap?rut Dick exact în acel moment, altfel nu ?tiu cum a? fi ie?it din impas. Poate c? nu ?i-a? fi spus nimic nici dac? nu se nimerea el pe acolo, a?a îns? am avut o scuz?, el mi-a oferit gratuit o scuz?, pe care s-o pot invoca, anume m-am oprit din cauza lui. Dar oricum nu puteam s?-?i spun c? te iubesc, pentru c? mi-era team?. Da. Team?. De tine. De reac?ia pe care o vei avea. De felul în care vei interpreta vorbele mele. În sfâr?it, mi-era team? c? n-ai s? m? crezi, sau c? n-o s? te intereseze, deci c? nici n-ai s? vrei s? auzi... Off, ce greu e! Nu mi-a? fi închipuit niciodat? c? ar putea fi a?a de greu. Credeam c? totul va merge strun?, în favoarea mea, ca întotdeauna, ca de obicei, sau mai mult chiar, nu credeam niciodat? c? eu o s? ajung într-o asemenea situa?ie, c? mie mi se va întâmpla vreodat? a?a ceva... S? m? îndr?gostesc nebune?te de o fat? care nici m?car nu m? bag? în seam?, m? refuz? repetat, m? respinge categoric mereu... Când, de fapt, toate îmi c?deau în bra?e u?or, mult prea u?or, f?r? nici un efort din partea mea; evident, tu nu! De ce tocmai tu nu? Ce dificil! Foarte dificil... Dar te iubesc! Da, te iubesc! Eu, pe tine, Lia... Atât de mult; cum nu se poate exprima în cuvinte... ?i nici nu pot schimba asta. Nu pot renun?a la tine. Nici pentru Sonya, nici pentru altcineva! Am încercat... Degeaba! Nu merge! Nu ?ine figura! Tot tu m? domini, îmi invadezi mintea, nu-mi dai voie s?... S? ce, de fapt?! S? te înlocuiesc cu alta? A? putea oare? Se pare c? nu! Categoric, nu... Tot pe tine te iubesc. Doar pe tine... Dom’ director mi-a atras aten?ia s? nu m? las prad? sentimentelor, s? nu-mi las judecata influen?at? de sentimente. ?i atunci, cum s? procedez oare? La urma urmei, nu sunt decât un om, ca oricare altul. Off... Ce dificil! La naiba!”
Apoi l?s? poza pe mica m?su?? care se afla atât de aproape de el, încât putea ajunge la ea f?r? prea mare efort, închise ochii ?i-?i prinse capul între palme, pentru a se lini?ti, fiindc? era agitat. St?tu astfel câteva clipe bune, oftând de vreo câteva ori, îns? tot nu reu?i s?-?i g?seasc? lini?tea, drept pentru care se ridic?, hot?rându-se s? se îndrepte spre magazia cu provizii a navei, s?-?i preg?teasc? repede ceva de mâncare, de?i nu îi era foame, dar cum nu g?sea altceva mai bun de f?cut... P?r?si mica lui rezerv?, nu f?r? a lua asupra lui fotografia Liei de pe m?su??. F?r? a face g?l?gie, ajunse în magazia navei, apoi, dup? ce-?i lu? de acolo ceea ce considera a-i fi necesar, se îndrept? spre buc?t?ria navei. Se a?ez? pe un scaun, la o mas?, unde l?s? u?or fotografia Liei, iar cu îndemânarea ce-l caracteriza, î?i preg?ti în grab?, cu mare u?urin??, un sandwich vegetal slab ?i o cafea nu prea tare, de?i ?tia c? la ora aceea nu era indicat? o cafea, oricât de slab? ar fi fost. Cum îns? tot nu putea dormi, ce conta oare? Deci, de?i nu era recomandabil s? serveasc? o cafea la acea târzie, începu totu?i s? soarb? lini?tit din cea?c?, privind relaxat fotografia Liei. Când s? înceap? s? m?nânce, auzi u?a deschizându-se. L?s? la repezeal? sandwich-ul din mân? ?i instinctiv, acoperi fotografia cu palma, apoi o ascunse iute într-un buzunar, în timp ce se auzi glasul robotului ce se apropia:
- Bun? seara, domnule!
- Lucian, Robby, Lucian... ?i-am mai spus acest lucru, îl corect? el imediat.
- Scuza?i-m?, domnule! Sunt doar un robot.
- Asta nu-i o scuz?. Va trebui s? înve?i s? mi te adresezi pe nume ?i s? te obi?nuie?ti astfel, pentru c? a?a vreau eu, a?a-mi place mie.
- Asta-i ceva mai greu pentru mine. A?a sunt programat s? vorbesc, a?a e memoria mea, justific? robotul.
- Nu-i nici o problem?; se poate rezolva. Programa ta se poate schimba. Am s? m? ocup chiar eu de acest lucru, doar nu-i prea dificil. N-am nevoie de campion s? m? ajute, m? decurc ?i singur.
- Nu cred c? este necesar, se împotrivi robotul.
- Ba da, este, îl contrazise Lucian.
- De ce nu m-a?i chemat s? v? preg?tesc ceva de mâncare, când a?i sosit în nav?, dac? v? era foame? schimb? Robby subiectul.
- Nu era nevoie. De fapt, nici nu mi-e foame, deloc, dar nu pot dormi ?i nu v?d ce altceva a? putea face la ora asta. Dar tu po?i s? te retragi, n-am nevoie de tine acum. M? descurc ?i singur.
- Sigur, domnule.
- Lucian, te rog... Lucian, îi reaminti el. Înregistreaz? acest nume în memoria ta. Pricepi?
- Sigur... Lucian. Cum dori?i. Dar n-ar trebui s? be?i cafea la ora asta, mai ales dac? nu pute?i dormi.
- ?tiu, replic? Lucian îngândurat.
- Dac? mai ave?i nevoie de ceva, s? m? chema?i, îi spuse robotul.
- Nu, mul?umesc. Nu-mi trebuie nimic. Po?i pleca lini?tit, Robby.
- Desigur, domnule. Adic?... Lucian. Noapte bun?.
- Mul?umesc, Robby.
Robotul ie?i, iar Lucian duse mâna la buzunar, inten?ionând s? scoat? de acolo fotografia Liei, dar nici nu apuc? s? ajung? pân? la ea, c? iar se auzi u?a deschizându-se, astfel c? nici n-o mai scoase din buzunar. F?r? a se întoarce s? vad? cine era, Lucian rosti pe un ton mai sever:
- Iar te-ai întors, Robby? Nu ?i-am spus c? n-am nevoie de nimic? Nu po?i s? în?elegi? Te-ai dereglat cumva sau ce-ai p??it?
- Ce tot vorbe?ti acolo, ?efu’? se auzi de ast? dat? glasul lui Nis, el fiind cel ce intrase. Robby?! Care Robby? privi lunganul în urm?.
- Ah, Nis; tu erai? Nu vorbeam nimic; credeam c?-i tot Robby. Doar ce a pecat de aici pu?in mai înainte.
- Ah, da?! El a plecat, eu am venit... Da’ tu, ?efu’, de abia acu’ te-ai întors din ora??
- Nu chiar. Pu?in mai înainte, preciz? „?eful”.
- ?i ?i-e a?a de foame la ora asta, ?efule?
- Nu, Nis, nu mi-e foame, dar nici somn ?i nu mi-am g?sit altceva mai bun de f?cut. Dar tu? Ce-i cu tine aici la ora asta?
- Scuz?-m? c? te deranjez, ?efu’, dar am auzit zgomot ?i m-am trezit. Mi-am închipuit c? e?ti tu.
- Am încercat s? nu fac zgomot. Dac? nu venea Robby, nici nu auzeai nimic, a?a îns?...
- Nici o problem?, ?efu’. Totu’ e-n ordine. Nu m-ai deranjat deloc. M? culc eu la loc, dup? aia.
- Vrei ?i tu o cafea, Nis? îl întreb? Lucian.
- O cafea?! se mir? lunganul. La ora asta, ?efu’? P?i, ce-s nebun?
- Ah, adic? eu sunt nebunul, pentru c? beau cafea la ora asta. Mersi, Nis!
- P?i, ?efu’, eu n-am zis c-ai fi nebun, de?i... Dac? bei cafea la ora asta, nu se ?tie, replic? geograful.
- Deci, sunt totu?i nebun, constat? Lucian. Probabil c? ai dreptate.
- Nu, ?efu’, glumeam...
- Eu nu, Nis... Nu glumeam.
- Ce tot spui, ?efu’?
- Nimic. Nu m? lua în seam?... Atunci, poate vrei un sandwich, ori altceva. Î?i fac imediat, orice dore?ti, se oferi el.
- Nu, ?efu’, mul?am, da’... Nu-mi trebuie nimic. La ora asta... Poate doar ceva dulce. Ar fi mai bine decât o cafea sau altceva.
- Dulciuri?! Acum o s? spun eu: La ora asta?! Nici s? nu-?i închipui, lungane! îl refuz? ?eful categoric.
- Atunci, nu vreau nimic altceva, se strâmb? lunganul a nemul?umire. Da’ tu ce-ai f?cut pân? acu’, ?efu’? Cum a fost cu Sonya?
- Hmm... Sonya?! Nu-i treaba ta! Clar?
- Da, dar ai putea s?-mi spui, m?car a?a, ca între doi vechi prieteni, insist? lunganul.
- N-am de gând s?-?i spun nimic, nu sunt obligat. Pricepi? Pentru c? nu vreau! Prieteni, prieteni, dar... Nu fi curios!
- Sigur, ?efu’. Scuz?-mi indiscre?ia.
- Pentru tine pot s-o fac; deci s? te scuz. Dar n-ai s? afli nimic de la mine. Nimic altceva.
- În cazul ?sta, m? duc înapoi, în rezerva mea, s? m? culc; sunt obosit, n-are rost s? pierd timpul degeaba. De moment ce nici dulciuri nu cap?t...
- Sigur, Nis. E treaba ta. Te po?i retrage, nu te re?in. Iar de la dulciuri, po?i s?-?i iei gândul. Evident c? nu vei c?p?ta!
- Tu mai stai mult aici, ?efule?
- Nu, m? retrag ?i eu cât de curând. La urma urmei, trebuie s? dorm ?i eu.
- Bine. Noapte bun?, ?efu’.
- Noapte bun?, Nis.
Lunganul Nis, care sosise pe nea?teptate, se retrase în rezerva sa, iar Lucian r?mase lini?tit, s?-?i serveasc? sandwishul ?i cafeaua, f?r? a mai încerca s? scoat? din buzunar fotografia Liei. Apoi strânse singur restul, cur??? ?i aranj? m?su?a din buc?t?rie, fiindc? nu-i pl?cea s? lase mizerie sau dezordine în urma lui, ori s? a?tepte ca altcineva s? strâng? dup? el, nici m?car cei doi robo?i.
Când termin?, se retrase în lini?te spre rezerva lui, unde ajunse în scurt timp, f?r? a-?i mai deranja cei doi colegi, Alex ?i Nis, care dormeau în rezervele lor. Intr? în rezerva sa, scoase cu grij? fotografia din buzunarul în care se afla, o privi câteva clipe, fascinat de chipul colegei sale, apoi se îndrept? spre sertarul din care scosese fotografia, lu? de acolo albumul ?i a?ez? fotografia Liei la locul ei. Cu aceast? ocazie, se hot?rî s? mai r?sfoiasc? albumul, descoperind pe rând, pe fiecare pagin?, evident, portretele colegilor s?i, fotografia întregului echipaj adunat pe rachetodrom înainte de plecarea de pe Terra, ale p?rin?ilor s?i, dar ?i ale p?rin?ilor celorlal?i colegi ai lui, apoi fotografia domnului director Traian Simionescu, a domnului profesor-instructor Eugen Manea, ale altor câ?iva buni prieteni de-ai lui de pe Terra (de?i, normal, în cazul lui, mai mult prietene), cât ?i ale unor fo?ti colegi (evident ?i colege), la care se hot?rî s? adauge portretele, bineîn?eles fotografiate, ale membrilor familiei Kuny, ale familiei Kelso, a lui Dick Torn ?i ale altor câ?iva prieteni pe care ?i-i mai f?cuse pe Proxima de când sosise, deocamdat?, destul de pu?ini la num?r. Cu timpul, spera îns? ca num?rul acestor prieteni de pe Proxima s? creasc?.
Apoi puse albumul la locul lui, închizând sertarul respectiv, în care a?ezase albumul ?i se întinse pe saltea, încercând din nou s? adoarm?, de?i ?i de data aceasta z?rea chipul Liei, în mod chinuitor, ori de câte ori închidea ochii ?i nu reu?ea deloc s? adoarm?. Mai mult se zvârcolea, se r?sucea în fel ?i chip, se chinuia, încercând doar s? se odihneasc?. Îns? în cele din urm? reu?i s? adoarm?, fiind foarte obosit. Deci adormi, visând-o tot pe frumoasa lui coleg? brunet? cu ochii alba?tri, la care îi zbura mereu gândul, fie noapte, fie zi, înc? din prima clip? în care o z?rise, cu ?apte ani în urm?... Iar de atunci nu ?i-o mai putea scoate din minte, chipul ei îl obseda, îl chinuia cumplit.
Totu?i, ei nu îndr?znise s?-i spun? niciodat? nimic din toate acestea, mai mult din cauza unei promisiuni absurde, f?cut? atât ei, cât ?i tat?lui ei, cu ani în urm?, pe Terra, promisiune pe care, par?ial, ?i-o înc?lcase deja, de mai multe ori chiar, de?i de abia acum, de curând, în ultimul timp; reu?ise s? ?i-o respecte atâ?ia ani, de?i îi fusese foarte greu. Iar acum, când avusese ocazia s?-i spun? totul, ezitase din nou, f?r? s?-?i dea seama prea bine de ce, îns? pl?nui ca într-o zi s?-i m?rturiseasc? totul, f?r? a mai ezita; nu ?tia când ?i cum, nu ?tia înc? nimic sigur în aceast? privin??, de?i, în general, nesiguran?a nu era o stare care s?-l caracterizeze, pentru c?, de obicei, el ?tia foarte bine ce vrea, ce are de f?cut sau de spus ?i reu?ea cu u?urin?? s? ob?in? aproape mereu tot ceea ce-?i dorea sau î?i propunea. De data aceea îns?...
„S? nu-?i la?i judecata întunecat? de sentimente” – îl sf?tuise dom’ director cu seriozitate, înainte de a fi plecat în aceast? misiune. Dar oare ?tia dânsul cât de dificil ar putea fi?! Probabil c? da, altfel nu l-ar mai fi sf?tuit astfel...

Cornelia Georgescu (Sagittarius) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro