Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniţi în câteva zile pentru mai multe informaţii.

Conţinut disponibil în format RSS/XML şi varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Multi

de Ionut Popa

?i oamenii mari se arat? de multe ori incredibil de mici!


4.


Dup? acest episod spontan s-au întâmplat lucruri care ulterior s-au risipit prin memorie, lucruri care n-au avut nici coeren?a intern?, nici intensitatea partidei de sex din buda localului de pe Doroban?ilor. ?i poate c? nici partida de sex nu a fost decât o întrupare disperat? a imagina?iei în c?utarea pl?cerii supreme pe lumea aceasta, un vis frumos proiectat de mintea mea pe din?untrul pleoapelor închise în timp ce eu st?team cu capul pe mas?, anesteziat de fumul gros ?i lini?titor al cuielor pe care ni le-am implantat în creier. Tot ce e posibil. În jurul orei patru diminea?a începusem s?-mi revin din letargia indus? de iarb?, m-am uitat la ceas, m-am uitat în jurul meu ?i am v?zut acela?i local cu tot cu elementele de decor ?i corpurile de mobilier care-l întregeau... ?i, f?r? doar ?i poate, corpurile vii ale oamenilor mor?i care st?teau pe cele dintâi ca pe ni?te tronuri decadente. De îndat? ce am început s? m? trezesc am con?tientizat faptul c? barul era ceva mai aerisit ?i c? mul?i cheflii p?r?siser? deja localul, printre care ?i mul?i dintre colegii mei. Eusebiu, Traian ?i George st?teau cu capetele pe mas?, iar blonda din alt departament purta o discu?ie antrenant? cu ni?te tipi pe care nu i-am recunoscut. Am încercat s?-i trezesc pe cei trei pentru a-i întreba dac? nu cumva voiau s? mearg? ?i ei acas?. Nici m?car nu s-au clintit. Vestea bun? era c? sfor?iau, adic? era primul semn, unul f?r? echivoc, c? nu muriser?. Înainte de-a p?r?si localul, la rândul meu, am mers la blonda din alt departament pentru a-mi lua r?mas bun ?i pentru a o s?ruta pe obraz. Aceasta a întors capul ?i s-a ferit discret atunci când m-am apropiat ?i, în schimb, mi-a strâns mân? ?i mi-a urat noapte bun?. I-am întors urarea, m-am oprit pu?in ca s?-mi dau seama ce s-a întâmplat mai exact, apoi, dup? acea scurt? ezitare, am ie?it din local f?r? s? privesc înapoi. Afar? era foarte frig. Temperatura coborâse pân? la minus zece grade Celsius, conform aplica?iei AccuWeather de pe telefon; la ie?ire m? întâmpinase un ger t?ios cum numai la orele patru ale dimine?ii, la început de iarn?, mai po?i sim?i pân? în m?duva oaselor. Am sunat la dispeceratul unei companii de taxi ?i am solicitat o ma?in? pe Calea Doroban?ilor. Operatoarea mi-a r?spuns pe un ton plictisit c? ma?ina cu num?rul cutare avea s? ajung? în zece minute, „maxim” un sfert de or?, la adresa pe care i-am comunicat-o, moment în care am întrerupt-o din obiceiul ei rutinier de a expedia clien?ii ?i am întrebat-o dac? nu putea s? trimit? o ma?in? mai repede pentru c? nu mai aveam mult ?i intram în ?oc hipotermic. Mi-a spus c? m-ar fi ajutat „cu cel mai mare drag”, îns? aceea era singura ma?in? disponibil?. M-am resemnat ?i i-am închis telefonul în nas. Niciodat? nu mai sim?isem frigul atât de adânc, pân? în profunzimea fiin?ei mele, ca în acea diminea??. La fel ca întreaga omenire, treceam printr-o criz? a con?tiin?ei, o criz? a nervilor gata s? inunde toate cele patru planuri ale realit??ii sau, m? rog, câte-or fi. A?teptam ma?ina de taxi ?i s?ream dintr-o parte într-alta a trotuarului pentru a m? înc?lzi; mâinile îmi erau îngropate în m?nu?i, iar m?nu?ile, în buzunarele gecii. În ciuda acestor eforturi, c?ldura îmi p?r?sea corpul prin toate orificiile expuse direct gerului impasibil. Ideea c? a? fi putut s?-mi în?el logodnica în cel mai stupid mod posibil îmi provoca fiori pe ?ira spin?rii, ceea ce, bineîn?eles, contribuia la starea de frig în care m? reg?seam. Trecuser? deja zece minute ?i nici m?car o ma?in? nu se vedea venind de nic?ieri ?i nici plecând spre nic?ieri. Cea?a era extrem de dens? ?i palpabil? ca o p?tur? din poliester de culoare gri. Eram con?tient, de?i înc? sub influen?a ierbii ?i-a alcoolului, c? nu alesesem momentul potrivit pentru a p?r?si localul. La ora aceea, toat? lumea era fie acas?, fie prin baruri cu b?uturile la îndemân? sau cu capetele pe mese. Dup? mai bine de cincisprezece minute de a?teptare steril?, am sunat din nou la dispeceratul companiei de taxi. Mi-a r?spuns aceea?i operatoare plictisit?, fiind, cel mai probabil, ?i singura angajat? a companiei care lucra de noapte, revenindu-i în exclusivitate sarcina de a vorbi la telefon cu clien?ii ?i de a le aloca ma?ini în func?ie de câ?iva parametri prestabili?i, precum ora, distan?a dintre locul în care se afl? clientul la un moment dat ?i primul autovehicul liber, starea traficului rutier ?i, nu în ultimul rând, plictisul visceral al operatorului. Noile tehnologii, în frunte cu inteligen?a artificial?, manifestându-se la acest nivel ocupa?ional prin r?spândirea pandemic? a aplica?iilor mobile, au f?cut ca mul?i oameni s?-?i piard? locurile de munc?, înlocui?i de amabilitatea impersonal? a acestor aplica?ii. De?i operatoarea nu avea nicio vin? c? tr?ia într-o lume care i-a indus o puternic? stare de amor?eal? empatic?, privând-o de respectul ?i aprecierile semenilor s?i, dar mai ales de o educa?ie superioar?, am ridicat tonul ?i i-am catapultat prin telefon o serie de injurii creative imediat ce am auzit-o spunând: „Nu mai avem ma?ini libere, ne pare foarte r?u! Reveni?i într-un sfert de or?.” De-aceea nici nu îmi instalasem pân? atunci nicio aplica?ie de mobil pentru serviciile de taximetrie, pentru a nu contribui direct la eradicarea locurilor de munc? ale operatoarelor plictisite. Tr?im într-un mediu social în care devine din ce în ce mai greu s? te gânde?ti la cel?lalt, s?-?i gestionezi pe moment reac?iile pe care le strecori din reflex în plin act de comunicare, ?i-acest lucru din cauza faptului c?, de la o zi la alta, societatea seam?n? tot mai mult cu o jungl?, unde se presupune c? animalele n-au timp s?-?i menajeze pr?zile. Fiecare dintre noi este, pe rând, ?i prad?, ?i pr?d?tor. Puteam s? stau afar? ?i s? a?tept un taxi care nu mai venea sau s? intru înapoi în localul de care voiam s? uit cât mai repede posibil. Dat fiind c? mijloacele de transport în comun nu începeau s? circule decât de la ora cinci ?i jum?tate diminea?a ?i localul de care voiam s? uit cât mai repede posibil era înc? deschis, n-am stat prea mult pe gânduri ?i am intrat. Am mers pân? la bar ?i mi-am cump?rat o cea?c? de cappucino. Eusebiu, Traian ?i George înc? dormeau cu capetele pe mas?, iar blonda din alt departament se s?ruta fran?uze?te cu unul dintre tipii pe care nu-i recunoscusem. M-am a?ezat la o mas?, am c?utat din priviri una cât mai retras?, într-un col? al înc?perii aceleia fetide, pentru a-mi bea în lini?te cele dou? sute de mililitri de cappuccino ?i pentru a a?tepta s? se fac? ora la care s? pot merge acas?, cu taxiul sau cu autobuzul, îmi era indiferent. Sunetele organice produse de limbile celor doi, c?zu?i în patima iubirii spontane, ciocnindu-se în interior ca dou? valuri în spume, evadând apoi discret din cavit??ile bucale, îmi întorceau stomacul pe dos. În consecin??, nici n-am stat s? termin zeama de ciorapi nesp?la?i pe care cei de la bar o numeau cappuccino. Am ie?it din local ?i, dup? ce-am mai cânt?rit o dat? alternativele pe care le aveam la dispozi?ie, m-am hot?rât s? merg acas? pe jos. Chiar dac? am parcurs o distan?? de peste trei kilometri printr-un ger cumplit, când am ajuns în fa?a blocului m? sim?eam la fel de ame?it ca în momentul în care am p?r?sit localul de care voiam s? uit cât mai repede posibil. Frigul nu te treze?te din be?ie, cum le-ar pl?cea unora s? cread?. Mi-am scos cheile din buzunarul gecii ?i, cu mari eforturi, am descuiat u?a de la intrarea în bloc, dup? care, stârnit de un impuls de uitare fulger?tor, m-am n?pustit asupra u?ii apartamentului doi, încercând de mai multe ori s? o descui. Am ?i r?sturnat unul dintre ghivecele cu flori ale doamnei administrator. Cheia nu intra în broasc? ?i nu în?elegeam de ce. Dincolo de u??, o voce feminin? m? întreb?, pe un ton sacadat, cine sunt ?i ce doresc. I-am r?spuns, încercând s? reproduc vocea suav? a aman?ilor trotila?i, c? nu era nimeni altcineva decât propria-mi persoan?, eternul ei iubit. U?a s-a deschis ?i din interior ro?cata cu buze c?rnoase îmi zâmbea ironic. Mi-a spus c? liftul era stricat din nou ?i m-a l?sat s? în?eleg c? nu era indicat s? urc sc?rile pân? la etajul ?apte în starea în care m? aflam. M-a poftit în?untru ?i s-a oferit s?-mi fac? o cafea „tare”. M-am a?ezat pe unul dintre cele dou? fotolii din living, mi-am sprijinit capul de sp?tarul acestuia ?i am închis ochii. Puteam vedea fragmente mici de lumin? cum închegau un spectacol celest pe din?untrul pleoapelor. Ro?cata cu buze c?rnoase sc?pase pe gresia din buc?t?rie capacul unei oale de g?tit, producând un banal zgomot casnic, pe care eu îns? l-am resim?it ca pe o petard? ce î?i explodeaz? în apropierea urechii. În timp ce se apropia cu grij? de m?su?a din living, aducând o cea?c? plin? cu cafea, m? întreb? ce s-a întâmplat cu mine, care era motivul, de fapt, pentru care eram atât de confuz. Probabil c? a vrut s? spun? „beat”, dar s-a ab?inut.
- De ce sunt atât de beat, vrei s? spui? I-am r?spuns zâmbind, cu privirea pierdut? în decolteul acesteia. Po?i s-o spui pe ?leau, beat! Sau, dac? ?ii la corectitudinea politic?, în stare de ebrietate! He! He! He!
- În fine… Mi-a aruncat aceast? replic? f?r? s? m? priveasc? în ochi.
- Îmi pare r?u c? te-am deranjat la ora asta! Din gre?eal? am încercat s? descui u?a apartamentului, cumva be?ia m-a f?cut s? uit multe lucruri. Am uitat c?…
- Stai lini?tit, nu dormeam, eu oricum lucrez de noapte. ?i lucrez de acas?. E mai bine a?a, toat? lumea e mul?umit?.

Nu în?elesesem ce a vrut s? spun? cu asta, dar nici nu am insistat, astfel c? r?m?sesem cu privirea a?intit? asupra unei cr?p?turi discrete într-una dintre pl?cile de parchet laminat din living; îmi sim?eam capul greu ?i orice demers critic de sondare a realit??ii n-ar fi f?cut decât s? agraveze situa?ia. Nu ?ineam minte s? fi l?sat vreo zgârietur? pe parchet sau s? fi existat vreo zgârietur? în locul respectiv cât am locuit în acel apartament. Pe una dintre etajerele amplasate deasupra televizorului, care nu cu mult timp în urm? sus?ineau „Critica ra?iunii pure”, „Dialectica Luminilor” ?i „Lumea ca voin?? ?i reprezentare,” am putut vedea un vibrator, iar lâng? acesta un penis din cauciuc. Între mine ?i realitatea imediat? se a?ternuse, înc? din barul de care voiam s? uit cât mai repede posibil, o cea?? nesuferit?, l?sându-mi sim?ul critic f?r? repere stabile. Un vibrator ?i un penis din cauciuc?! M? str?duiam s? fiu cât mai deschis întreb?rilor, cel pu?in fa?? de mine însumi, dac? nu în raport cu mediul înconjur?tor, îns? ezitam mult prea mult. De când intrasem în apartamentul ro?catei cu buze c?rnoase, dup? cum bine remarcase aceasta, am p?rut destul de confuz. Am constatat apoi c? ro?cata avea ?i un animal de companie, un c??el foarte simpatic, Jack Russell Terrier, care mi-a s?rit în poal? chiar în momentul în care voiam s? duc cea?ca de cafea la gur?. Ghemotocul acela de animal mi-a p?tat cea mai bun? pereche de blugi, pe care am primit-o cadou de la ni?te rude mai înst?rite cu ocazia împlinirii vârstei de dou?zeci ?i cinci de ani. Drept pedeaps?, l-am pus jos ?i l-am smotocit cu blânde?e pân? când acesta a f?cut pipi pe el de bucurie ?i, implicit, pe covorul alb din mijlocul livingului. Tipa i-a dat un ?ut în cur, f?r? s? exagereze cu viteza de pendulare a piciorului, pentru c? i-ar fi provocat mai mult ca sigur leziuni interne, apoi l-a dus în dormitor. Dup? câteva momente, îl puteam auzi destul de clar cum râcâia la u?? cu l?bu?a ?i plângea înfundat de parc? voia s?-?i cear? scuze pentru c? i-a provocat pagube materiale st?pânei sale.
- Nu e vina lui, eu l-am agitat. I-am zis ro?catei în timp ce studiam cu aten?ie penisul din cauciuc ?i c?tu?ele îmbl?nite care tocmai îmi intraser? în câmpul vizual, fiind probabil uitate pe barul care desp?r?ea buc?t?ria de living.
- E vina amândurora. A lui, pentru c? a s?rit pe tine ?i ?i-a murd?rit pantalonii, a ta, pentru c? te-ai jucat cu un obiect care nu-?i apar?ine. Accentuând cuvântul „jucat”, mi-a plasat o ochead? strategic? ?i mi-a dat de în?eles c? persoanelor care vor mai multe de la via?? li se întâmpl?, în general, lucruri murdare.
- P?i, câinele este un obiect? Am întrebat mai mult dintr-o stâng?cie pe care n-am putut-o controla.
- Da, acel câine este obiectul dorin?ei mele. Nu cred c? este o problem?, nu?
- Asta-i cu totul altceva! Nu, nu… Doamne-fere?te! Ce problem? s? fie? I-am zâmbit pus în dificultate, vrând totu?i s? par calm ?i distant.
- Relaxeaz?-te! Nu intra în corzi, dragule, te tachinam doar! He! He! He!
- Ahh, î?i place s? te joci cu mintea unui om beat! ?i e?ti ?i ilegal de frumoas?, sunt deja dou? capete de acuzare!
- Ei, ce s? zici ?i tu acum?!
- Î?i mul?umesc pentru cafea, simt c? m-a readus cu picioarele pe p?mânt! E cea mai bun? cafea pe care am b?ut-o vreodat?, nu te mint!
- He! He! He! Mersi, mersi. Cred c? ?i dac? ar fi fost rea, tot bun? ?i s-ar fi p?rut.
- Rea ?i bun? în acela?i timp… cred c? mi-ai dat o idee! Am r?spuns pe un ton defensiv, imitând, incon?tient probabil, gestica unui om aferat.
- S? nu cazi în capcana oamenilor confuzi, care sunt plini de idei, dar de idei goale!
- Cred c? nu mai e mult ?i se lumineaz?… Cât este ceasul?
- Cinci ?i un sfert. Îmi r?spunse ro?cata cu buze c?rnoase, jucându-se cu degetele pe ecranul tactil al telefonului.
- E foarte târziu. Sau foarte devreme, nici nu ?tiu… Am plecat, simt c? am nevoie de un somn lung. M-am ridicat din fotoliu cu inten?ia de a m? înc?l?a ?i de a merge acas?. Ro?cata veni lâng? mine ?i m? apuc? de bra?ul drept.
- Stai un pic! Aproape c? strigase la mine. Pune?i repede masca aia pe fa??! Mi-a ar?tat o masc? „Guy Fawkes” aruncat? într-un col? din living.
- Ai fost ?i tu la proteste? Priveam distant la masca ce p?rea c? se uit? în sufletul meu din spatele rânjetului meschin, ce denota o atitudine revan?ard?.
- N-am timp de explica?ii, te rog, f? ce-?i spun! Telefonul îi vibra ?i aceasta p?rea c? nu ?tie ce s? fac?. M? privea cu o expresie de om îngrijorat. M-a rugat insistent s? mai r?mân pu?in ?i s?-i urmez indica?iile întocmai, a?a c? m-am conformat.
- ?i d? jos tot ce ai pe tine în afar? de chilo?i! Repede!
- Nu în?eleg… Ce s? fac?!
- Ce-ai auzit, dezbrac?-te! Vine chiar acum un client fidel al studioului nostru, ?i dac? te vede aici f?r? un motiv bine întemeiat… ei, bine, o s? avem amândoi probleme! C?cat, acum urc? sc?rile de la intrarea în bloc!
- Mai bine m? strecor repede pe u?? înainte s? intre! I-am spus ro?catei ne?tiind ce s? fac, înghe?asem complet ?i avem ?i-o cumplit? durere de cap.
- Nu avem timp ?i nici n-am unde s? te ascund, apartamentul e mic ?i totul e la vedere! Dac? nu te dezbraci acum ?i îmi faci probleme, so?iei tale o s? i se par? foarte interesant c? la cinci diminea?a te aflai în apartamentul meu ?i flirtai cu mine!
Începusem s? m? dezbrac, bomb?nind ?i permi?ându-mi luxul de a o corecta pe ro?cata cu buze c?rnoase, întrucât nu aveam so?ie, ci logodnic?.
- Hai, nu mai „f?” pe de?teptul ?i gr?be?te-te. Pune-?i masca asta pe fa?? ?i r?mâi în chilo?i!
- S?-mi bag… Am continuat s? bomb?nesc în timp ce m? dezbr?cam haotic, cuprins de trepida?ii. Mi-am pus repede masca „Guy Fawkes” pe fa??, care mirosea puternic a vom?. Dintr-o dat?, se auzeau dou? b?t?i, apoi pauz?, trei b?t?i, pauz?, ?i, în final, o singur? b?taie în u??.
- S? nu sco?i un cuvânt! S?-mi urmezi instruc?iunile cu sfin?enie!
- Ce mai sfin?enie… Am spus în ?oapt?, stând în pozi?ie de drep?i, chilo?ii ?i masca fiind singurele accesorii care s? îmi protejeze intimitatea de lumea aceea sinistr?.
Ro?cata cu buze c?rnoase fugi c?tre u?? pentru a nu-?i l?sa musafirul s? a?tepte prea mult, îi deschise ?i începu s? scoate ni?te sunete pi?ig?iate care l?sau s? se în?eleag? faptul c? era surprins? ?i totodat? bucuroas? de vizita pe care i-o f?cuse un anume ins. L-a strâns tare în bra?e, ceea ce am dedus dup? fo?netul hainelor, ?i i-a promis o sesiune de pomin?. Dup? spusele ei, Gicone s-a hot?rât s?-i fac? insului o surpriz?. „Ce surpriz??”, întreb? el, o surpriz? în carne ?i oase, îi r?spunse ro?cata cu buze c?rnoase. L-a convins s? r?mân? în hol „pre? de câteva momente”, de unde nu m? putea vedea, apoi ro?cata cu buze c?rnoase a venit la mine, mi-a dat masca jos, m-a legat la ochi cu o cârp? ?i mi-a pus masca înapoi. Mi-a ?optit la ureche c? avea s? fie totul în regul?, bineîn?eles, dac? f?ceam ce-mi spunea ea.
- Bibi, cine-i ?sta?! Ce caut? aici?! Confiden?ialitatea mea, confiden?ialitatea mea! Individul striga în ?oapt?, era nervos, iar eu începusem s? tremur. Vocea lui îmi era foarte cunoscut?, de?i nu-i puteam vedea chipul din cauza cârpei cu care eram legat la ochi.
- Lini?te?te-te, dragul meu, este o surpriz? din partea lui Gicone, e legat la ochi, nu poate vedea cine e?ti. A?a-i, b?iete?
- Da, da... Nu pot vedea nimic. Am r?spuns timid.
- Întoarce-te s? ?i se vad? cârpa legat? la ochi.
Mi-am adus aminte c? ro?cata cu buze c?rnoase îmi ceruse în mod imperios s?-i urmeze instruc?iunile f?r? abatere, a?a c? m-am conformat, am f?cut o piruet? în fa?a musafirului ei.
- Poftim! Zise ro?cata cu buze c?rnoase. Bibi, trage-mi-o aici, pe covor, în fa?a mascatului, în fa?a acestui Zorro al spermei, cu fa?a alb? ca de var ?i inima neagr? de neputin??!
B?rbatul nu mai zicea nimic, o s?ruta pe gât ?i o dezbr?ca cu repeziciune, din câte puteam s? aud, apoi se descheia la curea, î?i d?dea jos pantalonii ?i nu puteam s?-mi dau seama dac? se uita sau nu la mine. Amor?isem în pozi?ia aceea de drep?i ?i sim?eam furnic?turi la picioare, mai ales dat fiind c? m? întorsesem pe jos de la b?ut?.
- A?eaz?-te pe fotoliul din spatele t?u ?i începe s? te masturbezi! Îmi ordonase ro?cata cu buze c?rnoase.
Am continuat s?-i urmez instruc?iunile, mi-am luat penisul în mân? ?i-l frecam cu con?tiinciozitate în timp ce tipa era penetrat? de individul care groh?ia ca un porc în c?lduri.
- Eh, o are mai mic? decât mine! Constatase plin de satisfac?ie insul care-i lovea ro?catei
fesele cu bazinul s?u întocmai cum valurile se sparg de stabilopozi. Recenta observa?ie îi d?duse curaj ?i parc? îl împingea de la spate s? loveasc? ?i mai puternic stabilopozii ro?catei cu buze c?rnoase.
În ciuda faptului c? îmi frecam penisul încontinuu, n-am putut s? duc treaba pân? la cap?t, ejaculând doar foarte pu?in ?i f?r? nicio urm? de satisfac?ie; eram surmenat ?i iritat de situa?ia penibil? în care intrasem f?r? voia mea. Insul ejaculase din abunden?? pe ?â?ele ro?catei cu buze c?rnoase, dup? cum aceasta insist? în încordarea orgastic? în care se afla. „Îneac?-mi sânii în sperm?”, îi spunea. La sfâr?it, dup? ce s-a îmbr?cat ?i înainte s? plece, individul a c?rui identitate a r?mas un mister pentru mine, de?i vocea lui îmi era cunoscut?, se angajase în câteva schimburi de opinii cu tipa ?i p?rea satisf?cut, ba chiar mul?umit c? respectivul Gicone a avut „o ini?iativ? atât de ie?it? din comun pân? ?i pentru el” de a-i oferi un stimulent suplimentar, acela de a se sim?i masculul alfa ?i de a-?i delimita clar teritoriul în raport cu un alt reprezentant de sex masculin al speciei homo sapiens. S-a sim?it un lider adev?rat, a?a cum, de altfel, se l?uda c? ?i este în via?a de zi cu zi. Dup? ce a plecat, ro?cata cu buze c?rnoase mi-a spus c? puteam s?-mi scot masca ?i s?-mi dau jos cârpa de la ochi, pentru c? pericolul trecuse. Mi-a mul?umit pentru cooperare ?i m-a poftit s? fac un du? la ea. Trebuia s? plec cât mai repede, a?a c? am refuzat. În fine, am reu?it s? aflu c? ro?cata cu buze c?rnoase era student? la medicin? ?i, la început de nevoie, apoi din iner?ie ?i obi?nuin??, f?cea videochat în colaborare cu un mare studio de profil din ?ar?. Insul care venise la ea, din câte mi-a mai spus, era un politician influent, de?i pu?in cunoscut opiniei publice, de care trebuia s? se ocupe din când în când la solicitarea expres? a respectivului Gicone, patronul studioului de videochat. Ghinionul ei a fost c? s-a aflat la studio, în biroul ?efului ei, purtând cu acesta o discu?ie despre cum s? se îmbrace mai „provocator” pentru clien?ii masturbi?ti, chiar în ziua în care politicianul cu chef de t?v?leli nocturne ?i purtate în secret îl vizitase pe Gicone pentru o propunere de afaceri. Intrând în birou, politicianul a v?zut-o pe ro?cata cu buze c?rnoase dezbr?cat? aproape în întregime, acoperit? doar de o pereche de bikini, dezv?luindu-?i contururile voluptuoase, talia de viespe ?i ?oldurile sculptate, p?rul ro?cat ?i cre?, pielea alb?, dar nu foarte alb?, ci perfect pigmentat?, ?i, desigur, buzele c?rnoase într-o simfonie carnal? de-o amplitudine cosmic?. N-au sc?pat de el, nici m?car la presiunile lui Gicone, cu toat? influen?a ?i puterea de convingere de care dispune. A trebuit ca ei s? se conformeze, iar ro?cata cu buze c?rnoase, la care, de-acum încolo, voi face referire prin RCBC, s?-i fie oferit? pe tav?, ori de câte ori acestea sim?ea nevoia s? se termine în ?i/sau pe ea. Era o valid? în?elegere de afaceri între adul?i cu sim? de r?spundere. Totu?i, nu m-a l?sat s? plec imediat. M-a prins de mân? în timp ce m? îndreptam spre hol ca s? m? încal? ?i apoi s? ies cât mai repede, îns? RCBC ?tia s?-?i impun? punctul de vedere.
- Fii de?tept, las?-m? s? te ajut, î?i întorc favoarea pe care mi-au f?cut-o adineauri. Î?i dau un prosop ?i te speli repede, cinci minute, e suficient. Mergi la du?. Mi-a spus aceasta pe un ton amical.
- Nu, nu e nevoie, o s? plec acum. Dar mul?umesc. I-am r?spuns în timp ce-mi îndesam piciorul stâng în bocancul drept.
- A?a vrei s? te duci la nevast?-ta, la cinci ?i jum?tate diminea?a, mirosind a alcool, transpira?ie ?i lichid seminal?
- Nu suntem c?s?tori?i, doar logodi?i. Întotdeauna am ?inut s? fiu cât mai exact, s? nu denaturez starea de fapt a lucrurilor, de unde ?i r?spunsul meu superfluu.
- Treaba ta, îns? dac? vrei s? te cramponezi în tehnicalit??i, poate c? nici logodnic? n-o s?-?i mai fie! S-a r??oit discret la mine.
- Chiar a?a de r?u se simte? Am întrebat-o în leg?tur? cu afirma?ia ei despre mirosul pe care, chipurile, îl emanam. Desigur, nu puteam s? risc s? intru a?a în cas?.
- De la o po?t?! Avea ?i sim?ul umorului.

M-a condus în baie ca pe-un individ cu dificult??i locomotorii, instinctul ei matern a fost, probabil, de vin?, cel care a vrut s? salveze umanitatea din mine atât cât se mai putea.
- Cinci minute, pe ceas! ?i s? nu te s?pune?ti prea tare, s? par?, totu?i, c? ai ie?it dintr-un bar, nu de sub du?.
Du?ul a fost rapid, o str?fulgerare, s-ar putea spune, ?i cu pu?in s?pun. Dup? ce-am ie?it - n-am stat mai mult de câteva minute - m-am ?ters, m-am îmbr?cat în grab? ?i, dup? ce i-am mul?umit de ospitalitatea-i postcoital?, am plecat. Am plecat, ?i speram s? fi plecat pentru totdeauna din via?a RCBC, cel pu?in asta sim?eam la momentul respectiv. Odat? ajuns acas?, v?zusem în treac?t c? era ?ase f?r? zece, m-am schimbat de haine ca o marionet? controlat? de propria-i lehamite, dup? care m-am b?gat în pat. Eram preg?tit s? dorm pân? la sfâr?itul lumii.




Îngerii cad, apoi merg de-a bu?ilea.

5.

Vibra?iile telefonului m-au trezit în jurul orei treisprezece, când am fost vizitat ?i de o mahmureal? teribil?. O individ? care pretindea c? reprezint? banca unde-mi aveam contul bancar voia s?-mi vând? un credit de nevoie personale. Hmmm… nu, mersi, la revedere, mucles, du-te-n beepul m?-tii etc. Durerea de cap î?i spunea cuvântul. În dou? ore trebuia s? ajung la serviciu. ?i, înainte s? plec, se impunea s? m? sp?l rapid. De?i, spre surprinderea mea, nu miroseam deloc r?u; parc? a? fi fost un somnambul care se sp?lase pe nev?zute ?i nesim?ite, iar apoi, printr-o piruet? executat? sacadat, s-ar fi trântit la loc în pat f?r? s? dea cuiva de b?nuit, cu atât mai pu?in propriei persoane. Prin minte îmi treceau secven?e ce p?reau decupate dintr-un vis. Mai întâi, colega blond?, c?reia speram din to?i r?runchii s? nu i-o fi tras în baia localului de pe Doroban?ilor, apoi apartamentul gre?it în care am intrat din iner?ie - oh, ?i ce gre?eal?, de-am ajuns s? m? prostituez pe gratis! S? fiu ursul dansator din lab? al unui corupt suferind de satiriazis. ?i RCBC… Mai ales ea, victim? sigur? a unei societ??i bolnave ?i deloc meritocratice. Trebuia s? trec pe la ea, s-o întreb dac? ceea ce îmi aduceam aminte chiar s-a întâmplat sau începeam s? dezvolt halucina?ii din cauza alcoolului ?i-a ierbii. Dup? ce am parcurs întregul ritual de igienizare a trupului, mi-am luat zborul c?tre birou nu înainte de a face o mic? escal? la RCBC. Am b?tut insistent în u??, alternând num?rul de b?t?i consecutive, încercând s? compun ritmuri complexe de percu?ie, când cu podul palmei, când cu falangele, pentru a-mi semnala prezen?a într-un mod cât mai personal. RCBC mi-a deschis chiar înainte s? abandonez acest demers, p?rul ro?cat ?i cre? îi st?tea în toate p?r?ile, semn c? o uitase somnul în pat. I-am cerut scuze pentru deranj, pur ?i simplu nu luasem în calcul posibilitatea ca aceasta s? doarm? pân? dup? ora dou?. Am vrut s? plec, deoarece nu consideram c? era dispus? a-mi r?spunde la întreb?ri.
- V?d c? ?i-ai revenit. Îmi arunc? aceste cuvinte de cealalt? parte a pragului, printre degetele care-i acopereau c?scatul.
- Deci este adev?rat? Am întrebat cu glasul pe jum?tate ?optit.
- Nu în?eleg... La ce te referi?
- Am fost azi-noapte la tine? Adic?, am b?tut din gre?eal? la u?a ta, apoi?... Ei, bine, dac? este adev?rat… ?tii, de fapt, la ce m? refer.
- S?-?i dau masca, s-o p?strezi ca amintire? Se trezise din amor?eal? ?i îmi zâmbea condescendent. T?ceam, nu i-am oferit nicio replic?.
- Hai, c? n-a fost chiar atât de r?u! Animeaz?-te! Parc? ai fi v?zut o fantom?! Mi-a spus pe un ton împ?ciuitor.
- Îmi cer scuze, trebuie s? plec, nu mai pot sta. Încercam s? gr?besc pasul spre ie?irea din bloc.
- Stai a?a, unde fugi ca din tun? Ia, ?ine asta. Dac? ai probleme ?i pot s? ajut… Îmi înmânase o carte de vizit?: „RCBC, Medic rezident”.
Reu?isem s? prind în ultimul moment un autobuz care m-ar fi ajutat s? ajung la birou cu o întârziere de doar zece minute. M-am urcat din fug?. Nu era aglomerat la ora aceea, dar st?team în picioare din dorin?a de a epata. Adic? s? se vad? odat? pentru totdeauna c? noi, cei tineri din ziua de ast?zi, p?str?m un respect profund pentru oscioarele ?ubrede ale celor mai vârstnici cet??eni. A?teptam, spânzurat cu bra?ul stâng de bara de sus?inere montat? de-a lungul autobuzului, ?i ascultam f?r? s? vreau cum o tip? se plângea la telefon c? n-au vrut s-o angajeze la nu-mai-?tiu-ce firm? pe motiv c? a cerut prea mul?i bani la interviu, zicea ea, când au întrebat-o care-i sunt a?tept?rile salariale, bla bla bla, pâr?, scâr?, hai s? lucrezi la noi pe gratis, pe degeaba, a?a, ca între prieteni, s? ne ajut?m reciproc, tu pe noi ?i noi pe noi. Mai c? nu plângea la propriu, era sup?rat?, mâhnit?, scârbit?, nu ?tiu, a?a cum probabil c? ar fi oricine ar participa la interviuri penibile pentru joburi extenuante în cadrul unor firme îndoielnice, unde s? te mai ?i treze?ti în mijlocul unor anchete vizând o posibil? sp?lare de bani. Mi-am dat seama, pe m?sur? ce am observat oamenii ?i manifest?rile lor, uneori coerente, dar de cele mai multe ori inconsecvente, c?, un individ, cu cât este mai ignorant ?i abrutizat, lipsit de orice brum? de inteligen?? emo?ional?, cu atât speculeaz? mai mult, profit? de pe urma altor oameni, caut? s? foloseasc? ne?ansele celui cu care interac?ioneaz? în scop lucrativ ?i g?se?te o satisfac?ie incon?tient?, de netranspus în cuvinte, atunci când î?i ?ine (sau când crede c? î?i ?ine) „aproapele” sub bocanc. E poate un reflex ancestral, un izvor de siguran?? a propriei integrit??i psihosomatice, poate chiar - de ce nu? - „schadenfreude”, proverbiala capr? a vecinului pe care te bucuri s-o vezi la pro?ap. Practic, am trecut în revist? abilit??ile obligatorii din fi?a postului oric?rui angajat „middle management” de pe la noi. Bine, nici eu nu sunt un bastion al moralit??ii, nu mi-am asumat drept scop în via?? acela de a salva lumea ?i de a fi Mântuitorul pe care to?i habotnicii îl evoc? ?i, ca atare, îl a?teapt? cu ner?bdare. Dar nu a? juisa la gândul c? a? putea ajunge la stele escaladând o gr?mad? de actuale ?i/sau viitoare cadavre, de?i, constrâns de împrejur?ri, poate c?, mai scrâ?nind din din?i, mai înjurând pe sub musta??, a? duce sarcina la bun sfâr?it. Am ajuns la birou ?i mi-am aruncat geaca pe scaun. Nici nu am deschis computerul ca s? m? pontez, de?i întârziasem zece minute. M-am dus la blonda din alt departament pentru a încerca s? clarific tot ceea ce credeam c? s-a întâmplat în noaptea precedent?. De?i ini?ial a refuzat s?-mi vorbeasc? invocând motivul c? trebuia s? intre într-un „call” cu un client, m-a urmat, în fine, ?i ne-am a?ezat într-un separeu. Mi-a povestit cum am încercat s?-i ating fesele în timp ce ne învârteam ca într-o hor? pe piesa X a artistului Y. Apoi mi-a spus c?, din câte î?i aducea aminte, am mers la baie de câteva ori împreun? cu câ?iva colegi ca s? fum?m „chestiile alea” ?i m-a asigurat nu se întâmplase absolut nimic între noi doi. R?suflasem u?urat. Amândoi t?ceam la unison, apoi eu am încercat s? sparg ghea?a, s? dezamorsez cumva atmosfera tensionat?, îns? cel mai inteligent lucru pe care l-am putut rosti în contextul respectiv a fost: „Nu-?i place de mine?” Blonda din alt departament ezita s? se angajeze într-un contact vizual, privind în oricare alt? direc?ie decât în ochii mei. Într-un final, s-a scuzat c? nu mai poate s? r?mân?, mi-a urat în mod expeditiv „spor la treab?” ?i s-a îndreptat spre cubicle-ul s?u. Am oftat ca la sfâr?itul unei pove?ti de care tocmai te-ai lep?dat ?i în raport cu care e?ti, pe de o parte, fericit ?i radiezi pe din?untru ?i î?i înc?lze?ti inima la lumina împlinirii ve?nice, pe de alt? parte, îns?, te cuprinde cea mai profund? triste?e din câte exist?, probabil din cauza incertitudinii vizavi de valoarea propriei persoane. S? fii aruncat la co?ul de gunoi al existen?ei cuiva ca o pereche de ?osete rupte ?i urât mirositoare nu este o realitate pe care o fiin?? uman? ar putea-o asimila f?r? o serie de zvârcoliri interioare. De aceea poate c? realitatea are mii - ce vorbesc! - milioane de fe?e, pe care ?i le-ascunde în milioane de palme ?i apoi ne ia constant în deriziune din spatele m??tilor de carne. M-am întors la birou, am pornit computerul ?i apoi am introdus toate parolele necesare, astfel încât s? p??esc nestingherit pe coridoarele sistemelor informatice de prelucrare a datelor. Managera mi-a b?tut pe um?r ?i m-a anun?at c? directorul voia s?-mi vorbeasc?, ?i-aceasta cât mai repede cu putin??. I-am spus c? trebuia s? termin un raport ?i s?-l expediez de urgen??, dup? care, desigur, a? fi mers negre?it la o discu?ie cu domnul bondoc.

Era o atmosfer? pl?cut? în biroul directorului, se putea observa pe chipul s?u o stare de beatitudine directorial? dublat? de nevoia imperioas? de-a p?rea zen. Din boxele conectate la computer izvorau fluxuri muzicale de medita?ie ce-?i ungeau venele ?i vasele capilare, chiar ai fi putut spune c? f?ceau dragoste cu timpanele tale, f?r? îns? a-?i dezvirgina urechile cum o fac piesele de metal extrem, ci, dimpotriv?, î?i induceau o inefabil? stare de bine. Cu un zâmbet abia schi?at în col?ul gurii, directorul m? anun?? c?, în urma unei decizii de care nu se f?cea vinovat, dar care i-a parvenit ca o directiv? din afar? ce trebuia „musai” implementat?, departamentul nostru avea s? fie desfiin?at, dar, în acela?i timp, voia s? m? asigure c? totul avea s? decurg? într-un mod cât se poate de favorabil pentru mine ?i colegii mei. Cu alte cuvinte, urma s? se înfiin?eze, în locul departamentului de cercetare de pia??, un departament de analiz? de date pentru pie?e interna?ionale, pentru care noi trebuia s? sus?inem un test ca firma s? ne evalueze în vederea unor procese de „screening” ?i „matching”, la o adic?, s? se asigure c? de?inem abilit??ile necesare pentru ocuparea viitoarelor pozi?ii. Era miercuri, testul urma a fi sus?inut în aceea?i s?pt?mân?, în glorioasa zi de vineri.
- ?i exist? un barem sau ceva de genul acesta? Un punctaj minim? ?i dac? da, ce se va întâmpla cu cei care nu vor ob?ine un scor bun? L-am întrebat încercând s? par lipsit de orice urm? de îngrijorare, de?i vestea cea nou? nu era deloc oportun? pentru mine.
- Da, sigur. Exist?! Am primit ?i aprobare de la ITM, cine nu întrune?te condi?iile necesare accederii pe aceste pozi?ii mai tehnice, din p?cate, va fi disponibilizat. Ne asum?m r?spunderea ?i vom oferi un pachet financiar pentru a compensa nepl?cerile ulterioare, al?turi, desigur, de bine-cunoscutul ?omaj.

Mi-am dat seama instant c? tot ceea ce bondocul îmi povestise nu era decât un tertip prin care sucursala româneasc? s-ar fi putut descotorosi de „elementele perturbatoare”, de acei angaja?i care gândesc cu propriul lor creier ?i iau atitudine fa?? de abuzurile conducerii, dar care nu de?in ?i abilit??i mai tehnice. To?i cei care erau deja încadra?i pe posturi tehnice de anali?ti sau programatori erau ?i bine pl?ti?i, deci t?cerea lor, mai precis complicitatea lor, era garantat? din oficiu. Am p?strat o atitudine oficial?, ceremonioas?, cordial? chiar, pân? la ie?irea din biroul bondocului, apoi, dup? ce-am plecat, i-am umplut frigiderul de carne, cum se mai zice, ?i i-am luat to?i sfin?ii la ?tremeleag. Îl c?utam cu disperare pe colegul mai str?lucit, al?turi de care am încercat s? aducem la lumin? faptul c? managera departamentului nu f?cea nimic toat? ziua, asta înainte s? afl?m c? era prieten? cu directorul, pentru a vedea ce-i de f?cut. Dup? ce l-am g?sit, am mers într-un separeu, am c?utat unul s? fie cât mai retras, apoi am trecut imediat la subiect, abandonând orice discu?ie de complezen??. F?r? menajamente, l-am întrebat dac? ?tia ceva de vestea pe care mi-a dat-o bondocul în biroul s?u. A p?rut realmente surprins, n-a schi?at nici un gest, dup? care mi-a spus c? înc? nu discutase nimic cu bondocul, de?i, într-adev?r, planificaser? o întrevedere între patru ochi, un „one-on-one”, pentru acea zi de miercuri.
- Da, cred c? asta o s?-?i comunice ?i ?ie! I-am spus pe un ton îngrijorat.
- D?-l încolo! Ne descurc?m noi. Mi-a r?spuns f?r? s? clipeasc?.
- ?i dac? o face inten?ionat ca s? scape de noi? L-am întrebat c?scând ochii la el, ca s?-i confer momentului o not? de dramatism.
- Cu atât mai bine, îi ar?t?m c? suntem mai buni!
- Dar cum?! N-am apucat înc? s? aprofund?m tehnologiile de care se folosesc cei din echipa de date. I-am r?spuns din nou, de data aceasta cu mai mult calm în voce.
- Ei, fugi de-aici! Nici majoritatea colegilor no?tri nu st?pânesc tehnologiile astea. Dar dac? e s? ai dreptate ?i ??tia chiar vor s? scape de noi, î?i dai seama c? ceilal?i colegi au deja rezolv?rile pentru testul de care spui. Mi-a zâmbit ?i se vedea c? era mândru de ipoteza pe care tocmai o lansase.
- Da, b?, s? ?tii, e posibil s? ai dreptate. Bun? observa?ie! I-am r?spuns, felicitându-l din priviri.

M? ridicasem pentru a-i semnala colegului meu Ionel c? era momentul s? ne întoarcem la birourile noastre, altfel riscam s? fim concedia?i chiar mai devreme decât anticipasem. Se ?tie, nu exist? nimic mai important decât profitul unei companii ?i noi to?i trebuia s? ne închin?m la profit, s? priz?m pia?? liber?, s?-i tragem cenu?a pe nas, din care aceasta s? renasc? falnic? în fiecare dintre noi. Sau s? ne punem fecioria ontologic? pe altarul profitului, s? ne producem crest?turi pe bra?e ?i s? ne curg? sângele pe altar ca într-un ritual satanic. Pe undeva pe-acolo, oricum, nu era de joac? - faptul de a absenta prea mult de la îndeplinirea sarcinilor se considera o tragedie de factur? antic?, poate ?i mai mult decât atât, o tragedie cosmic?: soarele nu ?i-ar mai fi ar?tat frumuse?ea incandescent? pe cerul gola?, luna ar fi murit de sete ?i foame, dezumflându-se ca un balon fisurat, iar ploile s-ar fi transformat în intemperii cu broa?te ca în cele mai teribile scenarii escatologice. Nu ?tiu, ceva groaznic, oricum, nu puteam permite ca astfel de scenarii, plauzibile, de altfel, s? devin? realitate din cauza faptului c? noi, sângele, plasma, protoplasma acestui sistem bazat pe profit, st?m cu cinci minute mai mult în scurtele pauze de relaxare a globilor oculari.
- Romane, mai stai pu?in, a?az?-te înapoi! Mi-a spus Ionel, expresia fe?ei sale sugerându-mi c? totul era în regul?.
- Spune...
- Treci pe la mine, mâine ?i vineri de diminea??, s? ne preg?tim. O s? încerc ast?zi, poate ?i mâine, s? ob?in r?spunsurile la problemele pe care o s? le primim la test. Dac? ipoteza ta este valid?, atunci ??tia nu vor s? scape de toat? lumea, atunci o s? le dea celor de care nu vor s? scape, în privat, r?spunsurile, ca s? aib? dovada c?, „uite, nene, unii sunt preg?ti?i, iar al?ii nu”, când, de fapt, totul este un simulacru ?i nimeni din departamentul nostru nu are preg?tire pentru a?a ceva.
- Hmm… s? m? gândesc. În principiu, ar fi ok, putem face a?a. Eu sunt la jum?tatea unui curs de SQL, deci pe partea asta s? zicem c?-s preg?tit.
- Da, îns? mai avem ?i Perl sau Python, ceva Java, cred, de-astea… Îmi d?du imediat replica.
- P?i, dracu’ ?tie… citim pân? vineri, ne document?m, m?car ceva teorie s? st?pânim. I-am r?spuns îngândurat, nu aveam, de fapt nicio idee, totul r?mânea la voia întâmpl?rii. Oricum (am ad?ugat la cele spuse anterior), tu încearc? s? faci rost de r?spunsuri, a?a cum ai sugerat mai devreme. Sigur schema este a?a cum am speculat, m? rog, cum ai speculat: colegii no?tri le au!
- „I’m on it”, vorba americanului! Îmi r?spunse Ionel.

Ne-am întors la birourile noastre. Managera se uita la noi de parc? ?i-ar fi dat seama c? punem ceva la cale, poate un complot, dac? nu chiar un puci corporatist, ca s? ne salv?m pielea; cumva a dedus din schimburile discrete de priviri pe care ni le aruncam peste monitoarele colegilor ca ?i când am fi jucat ping-pong cu globii oculari c? porneam cu prima ?ans? de a ie?i triumf?tori din aceast? situa?ie alambicat?. Aveam un ascendent asupra colegilor no?tri, ?i anume, al?turi de Traian ?i Eusebiu, disponibilitatea de a face rost de iarb? ?i, desigur, de a o vinde cunoscu?ilor la un pre? mai mic sau, în cazuri disperate, cum era acesta, de a o face cadou. O mân? spal? pe alta. V? d?m iarb?, iar apoi facem s? fie bine, ca noi s? nu ne-o lu?m în barb?. Eu ?i bunul meu amic Ionel eram precum Walter White ?i Jesse Pinkman din Breaking Bad. Strategiile roiau prin creierii no?tri, conexiunile neuronale ardeau la capacitate maxim? pentru a ne ?ine de cald în aceast? noapte polar? a min?ii. Trebuia s? fim cu cel pu?in cinci pa?i înaintea inamicilor no?tri care întorceau banii cu furca ?i pozau în bastioane ale m?rinimiei când ne scuipau anual câteva zeci de lei în plus la salariu. I-am confirmat lui Ionel c? r?mâneam pe pozi?ii, urma s? merg la el în dimine?ile urm?toare, a?a cum a sugerat, cu scopul de a studia pentru test.

Am ajuns acas? pu?in dup? miezul nop?ii. Camelia, logodnica mea, mi-a preg?tit un ceai cald ?i dou? felii de pâine pr?jit? cu unt, a?a cum m? obi?nuise în fiecare zi la acea or? târzie. Am s?rutat-o cu afec?iunea de care dai dovad? atunci când revezi pe cineva drag dup? o absen?? îndelungat?, c?ldura corpului ei îmi topea inima înf??urat? în unt ?i-mi sporea secre?ia de ceai din boboci de trandafir din orbite. Eram, într-un fel, gelos pe Ionel, a c?rui logodnic? i se calchia perfect pe minte, pe trup ?i personalitate, urmau s? se c?s?toreasc? în câ?iva ani, eu, în schimb, detestam orice era legat de nunt?, c?s?torie, stare civil?, tradi?ie, l?utari etc. Eu doar gândeam ?i iar gândeam, pân? când mi-am dat seama... Sau, m? rog, pân? când mi-am adus aminte de lucrul pe care-l uitasem...

Ionut Popa (I.M.Popa) | Scriitori Români

motto: O carte neizbutit? poate fi o capodoper? interioar?. (Paul Valery)

Despre noi

Ne puteţi contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu graţie de etp.ro