Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Proxima - Partea a treia: „Aventuri pe Proxima”

de Cornelia Georgescu

*30. Cu Nick ?i Maria la bordul „Vulturului”.

Zorii zilei de duminic?, 11 noiembrie 2091, nu întârziar? s? se iveasc?. Diminea?a o g?si pe Lia înc? în pat, adormit?. Brusc, se trezi ca prin farmec. Alarmat?, î?i verific? ceasul, care indica 07.45. Î?i aminti c?-i promisese Mariei c? la ora 08.00 va fi în camera ei, pentru a pleca spre „Vulturul”. ?i spusese clar c? nu va întârzia!
L?sându-?i sora înc? adormit?, se ridic? din pat, f?r? s? o deranjeze pe Ly, apoi se echip? rapid în ce g?si la îndemân? ?i o zbughi spre ie?ire. Pe scurtul drum ce o desp?r?ea de camera fratelui ei, merse cât putu ea de repede, str?duindu-se s? nu fac? zgomot, pentru a nu deranja lini?tea din jur. Dorea s? ajung? totu?i la timp, doar ?tia ce ner?bd?toare era blonda sa cumn??ic?. Iar spre norocul ei, datorit? grabei cu care se mi?case, reu?i s? ajung? la destina?ie în timp util, cu pu?in înainte de ora 08.00, a?a c? blonda nu avea ce s?-i repro?eze.
Intr? în camer? ?i nu se mir? de faptul c?-i g?si pe Nick ?i Maria gata echipa?i de plecare; î?i închipuise c? a?a se va întâmpla. Fu mul?umit? de faptul c? blonda avusese totu?i r?bdare s? o a?tepte. Dar cum intr? în camera lor, tot a?a ?i ie?i, fiindc? Maria nu fu de acord s? întârzie nici m?car o singur? secund?. Pornir?, deci, degrab?, spre locul în care se afla „Vulturul”, utilizând, desigur, un avion local pe care-l pilota Nick, cu siguran?a ?i m?iestria care-l caracterizau. În scurt timp, avionul ajunse f?r? probleme la destina?ie, iar Maria coborî ner?bd?toare, prima. În urma ei, Nick ?i Lia, mai rezerva?i, nu atât de ner?bd?tori ca blonda. Ei o conduser? pe blond? pân? la nava în interiorul c?reia se afla „Vulturul”. Blonda îi urm? cu o curiozitate crescând?.
Lia cuno?tea deja locul, de aceea nu se manifesta ca blonda, ea î?i potolise deja curiozitatea. În ceea ce-l privea pe Nick, pe m?sur? ce înaintau, devenea din ce în ce mai emo?ionat, agitat, doar nu mai v?zuse de multi?or locul în care-?i petrecuse aproape întreaga copil?rie. Nick se preg?ti s? introduc? el codul de acces pe care-l ?tia, dar Lia îl opri, sco?ând cu grij? foaia pe care i-o d?duse To Kuny ziua trecut?.
- Tata a schimbat codul de acces?! Mie nu mi-a spus, se mir? Nick.
- Nick, tati sus?ine c? el n-a schimbat nimic, niciodat? ?i zice c? ?tie foarte bine acest lucru, pentru c?, aidoma vou?, adic? ?ie ?i surorii noastre Ly, nici el n-a trecut pe aici de foarte mult timp. Spunea c? ultima oar? a fost cu câ?iva ani înainte de sosirea noastr? aici. Totu?i, doamna Sy Tara de la spa?ioport i-a spus clar c? el personal a schimbat codul de acces, s?pt?mâna trecut?, când a fost aici... Se ?i mira c? a uitat deja acest am?nunt, atât de curând. Oricum, acesta-i noul cod. Tati mi l-a dat, s? putem intra f?r? probleme, oricând dorim.
- Ciudat... aprecie Nick, îngândurat.
- P?i, folose?te codul ?la, s? putem intra odat?, o zori Maria. Ce mai a?tep?i?
Lia introduse codul de acces, iar trapa navei gazd? se deschise în curând. Ner?bd?toare, blonda se gr?bi s? urce prima. În sfâr?it, ajunser? în interiorul „Vulturului”. Nick privi totul cu drag, îngândurat, n?p?dit de amintiri din trecut. Revedea momente ale copil?riei sale, petrecute la bordul acestei nave, o nav? atât de drag? lui... Lia cercet? locul cu aten?ie, încercând parc? s? se familiarizeze cu interiorul navei cu care c?l?toriser? tat?l ?i fra?ii ei. Iar Maria privi încântat? totul. Ea era doar curioas? ?i atât, deocamdat?. Blonda se interes?:
- Unde sunt p?ianjenii despre care mi-ai vorbit, Lia?
- Ai r?bdare! Îi vei vedea imediat. Nu sunt chiar aici, pe puntea principal?. Cum ?i se pare nava?
- Dr?gu??, aprecie blonda. Arat? destul de bine. Pare chiar între?inut?. Nu s-ar zice c? e atât de veche. Nici m?car nu se observ? c? a c?l?torit mult timp prin spa?iu.
- A?a-i, o aprob? Lia. Arat? bine. Chiar, ?tiai c? misiunea ei era s? ajung? tocmai aici, pe Proxima?
- Da. Nick mi-a spus. De asemenea, mi-a spus c? tat?l vostru urma s? fac? parte din echipaj. Ca ?i domnul director Traian Simionescu; dânsul trebuia s? fie comandantul navei, al echipajului ?i al întregii misiuni, a?a cum e Luci acum, pentru noi.
- Din câte observ, Nick te-a informat destul de bine, te-a pus la curent cu toate am?nuntele, remarc? Lia.
- A?a e, scump? surioar?. I-am spus tot ceea ce ?tiam, nu i-am ascuns nimic. Nu ?i ei, pentru c? n-a? fi putut.
- Te în?eleg. ?i cred c? ai procedat foarte corect, frate drag. Dar oare ?ti?i ?i care ar fi fost restul membrilor echipajului?
- Nu, asta nu. ?tiu doar c? ar fi trebuit s? fie zece, f?r? persoane feminine la bord ?i c? unul dintre ceilal?i membrii ar fi trebuit s? fie domnul profesor Eugen Manea, instructorul nostru. În ceea ce-i prive?te pe ceilal?i ?apte, habar n-am, pentru c? doar atât mi-a spus Nick.
- ?i-am spus doar atât, iubito, pentru c? doar atât ?tiam de la tata. Altfel, ?i-a? fi spus mai multe.
- Sigur, dragul meu. Te cred.
- Dac? vre?i, vi i-a? putea spune eu pe ceilal?i ?apte, propuse Lia.
- Cum a?a? se mir? Nick. Tu îi ?tii?
- Da. Doar pentru c? mi i-a spus tata ieri.
- Atunci, spune-ni-i ?i nou?, o invit? Nick.
- Deci, cu excep?ia celor trei aminti?i înainte, care ne sunt foarte cunoscu?i, doar trei din ceilal?i ?apte ne sunt persoane total necunoscute. Numele lor ar fi Cosmin Savu, Dorin Damian ?i Pavel Velcescu.
- Eu ?i Ly ocupasem rezerva acestuia din urm?, o întrerupse Nick.
- ?tiu. Mi-a spus t?ticul. Iar ceilal?i patru ar fi fost p?rin?ii unora de la noi din echipaj.
- Nu mai spune... o întrerupse blonda. Care ar fi fost aceia?
- Chiar nu-i ?tii? Pe nici unul dintre ei?
- Nu... Ar fi trebuit s?-i ?tiu? Acum, dac? tot te-ai apucat, mai bine spune-mi-i tu, o invit? Maria, ca de obicei, curioas?.
- P?i... Unul dintre ei ar fi fost domnul Henry Harris.
- Tat?l lui Nis?! M?i, fir-ar s? fie, zâmbi blonda.
- Altul, domnul Iulian Enka, zise Lia.
- Tat?l lui Luci?! Ca s? vezi... Devine din ce în ce mai interesant, aprecie Maria.
- A?a e, ai dreptate. Un altul ar fi trebuit s? fie domnul Sergiu Stej?ran, continu? Lia.
- I-auzi... Tat?l doctori?ei noastre...
- Exact, înt?ri Lia. ?i ca ?i fiica dânsului, ar fi fost medicul echipajului, pentru c? ?i dânsul este doctor.
- Serios?! Ce coinciden??, spuse Maria.
- Da... Ciudat? coinciden??! ?i acum, ?ine-te bine, blondo, c? urmeaz? partea cea mai interesant?. Cel?lalt ar fi fost domnul Andrei Stoica, biolog!
- Cum?! Ce tot spui?! Cum adic??! A... Andrei... Sss... Stoica? se bâlbâi Maria. T?ticul meu?! Vorbe?ti serios, sau râzi de mine?
- Nu râd, n-a? avea motive! Vorbesc foarte serios! Cel pu?in a?a mi-a spus t?ticul. Dac? el m-a min?it, atunci te-am min?it ?i eu pe tine. Dar nu cred c? tati m-ar fi min?it.
- Ai dreptate. De ce te-ar min?i?!
- Atunci, asta înseamn? c? nu ?tiai nimic?! Tat?l t?u nu ?i-a spus?
- Nu, niciodat?. ?i asta m? mir?. De ce mi-ar fi ascuns oare acest lucru? Tati nu proceda astfel, mereu era sincer cu mine.
- Probabil a avut dânsul motive serioase s? procedeze astfel. De fapt, presupun c? nici p?rin?ii celorlal?i colegi ai no?tri, care ar fi trebuit s? fac? parte din echipajul „Vulturului”, nu le-au spus lor nimic în acest sens. De altfel, îmi dau seama ?i de ce au procedat astfel. Probabil c? au fost nevoi?i.
- Nevoi?i?! Fii mai explicit?, insist? Maria. De ce s? fi fost nevoi?i?
- Cred c? au fost sili?i de împrejur?ri. Datorit? abandon?rii misiunii, a dezmembr?rii echipajului, apoi a fugii tat?lui meu cu aceast? nav?. ?i toate acestea s-au întâmplat numai din cauz? c? t?ticul a fost închis pe nedrept. Nu ?tiu de ce anume l-au acuzat, dar sunt convins? c? era nevinovat. Nu pot s?-mi dau seama cine l-ar fi putut urî atât de mult ?i de ce, încât s?-l denun?e... T?ticul nu-i un om r?u, n-ar fi f?cut nimic nim?nui, a?a c? nu pot pricepe cum de a avut totu?i du?mani. Oricum, din acel moment, tot ce era legat de aceast? nav? ?i de misiunea pe care ar fi trebuit s? o întreprind? a fost trecut sub t?cere, totul s-a mu?amalizat, a?a cum deseori se obi?nuie?te pe planeta noastr?. ?i probabil c?... De fapt, nu probabil, ci mai mult ca sigur, c? celorlal?i membrii ai echipajului, care au r?mas acolo, pe P?mânt, li s-a pus clar în vedere s? p?streze t?cerea în acest sens, dac? nu vor s? aib? nepl?ceri. Li s-a impus for?at s? tac?. Cred c? de asta tat?l t?u nu ?i-a spus niciodat? nimic.
- Probabil c? ai dreptate, o aprob? Maria îngândurat?. Iar atunci, t?ticul nu are nici o vin? c? nu mi-a spus nimic.
- Sigur nu are, înt?ri Lia. Ascult?, tat?l t?u e tot biolog, ca ?i tine?
- Da, evident.
- Atunci, înseamn? c? de la dânsul ai mo?tenit dragostea asta pentru natur?, pasiunea pentru biologie, pentru animale ?i plante.
- Tot ce se poate.
- ?i am v?zut c? dânsul e tot blond, ca tine. N-am observat îns? dac? are ochii verzi, spuse Lia.
- Nu, t?ticul îi are alba?tri. Mama îi are verzi, doar c? ea nu e blond?, ci ?aten?. Iar ea e medic veterinar.
- Pricep... Ai mo?tenit câte ceva de la fiecare. Vezi, Nick, cu ocazia asta afli câteva am?nunte despre socrii t?i.
- Ah, da... Am mai vorbit cu Maria despre dân?ii. Mi-a ar?tat ?i câteva fotografii, ba chiar înregistr?ri. Am în?eles c? sunt ni?te oameni buni, minuna?i; ca ?i fiica lor, evident. De abia a?tept s?-i cunosc!
- Sunt convins?... S? vezi îns? cât de surprin?i vor fi dân?ii când vor afla c? fiica lor e deja c?s?torit?. Mai ales c? dân?ii nu te cunosc deloc. Vor dori s? ?tie totul despre tine.
- Asta ar trebui s? m? îngrijoreze?! P?i... N-au decât s? afle, orice ar dori, zâmbi Nick. N-am nimic de ascuns, nu m? tem c? ar afla despre mine ceva ce nu mi-ar face cinste, ceva de care s? m? ru?inez. Deci, nu cred c? ar putea fi împotriva mea.
- Sigur, fr??ioare...
- Hei, am putea vedea ?i p?ianjenii aceia acum? Doar de asta am venit aici, redeveni Maria ner?bd?toare.
- Bine. S? mergem, îi invit? Lia; nu ar fi avut motive s?-i re?in? pe puntea principal?.
Pornir? spre locurile în care blonda putea s? vad?, în sfâr?it, p?ianjenii despre care îi vorbise Lia. Mai înainte îns?, vizitar? rezerva în care copil?rise Nick, împreun? cu Ly, sora lui. Lia se interes?:
- Spune-mi, Nick, te în?elegeai bine cu Ly, când era?i mici?
- Bine doar?! Da, bineîn?eles... De ce nu? Doar ne aveam unul pe cel?lalt. De altfel, ne în?elegem foarte bine ?i acum.
- ?tiu, insist? Lia. Dar atunci, când era?i mici, nu v? ciorov?ia?i deloc între voi?
- Nu. N-am fi avut motive. Poate c? ne mai sup?ram uneori unul pe altul, îns? cum nu aveam încotro, ne împ?cam foarte repede. Altfel, cu cine altcineva ne-am fi jucat? T?ticul era destul de ocupat, avea multe pe cap, nu-l puteam deranja ?i pentru micile noastre neîn?elegeri sau prostioare... De?i uneori îl cic?leam. Dar niciodat? nu ne-a neglijat, ne-a ascultat ce aveam s?-i spunem, ne-a sf?tuit cum s-a priceput mai bine, ne-a înconjurat mereu cu dragostea lui, cu grija lui pentru noi.
- În?eleg. Oricum, t?ticul sus?ine c? a?i fost destul de cumin?i ?i nu i-a?i creat probleme, zâmbi Lia.
- Sper c? într-adev?r am fost ?i nu i-am creat prea multe probleme, spuse Nick. Chiar sper.
Dup? ce z?bovir? pu?in în rezerva în care copil?riser? Nick ?i Ly, î?i continuar? vizita prin nav?. Ajunser?, în sfâr?it, spre satisfac?ia blondei, ?i în locurile în care Lia observase ziua precedent? existen?a p?ianjenilor.
- Ah... Chiar sunt p?ianjeni, se minun? blonda, privindu-i încântat?, cu ochii ei cei verzi ca ni?te smaralde.
- Vezi?! Ce ?i-am spus eu?! Nu m? credeai?! Acum ai dovada, po?i fi sigur?, o asigur? Lia.
- A?a-i... Dar s? ?tii c? te credeam. Eram doar ner?bd?toare s?-i v?d.
- Am observat c? erai, remarc? Lia. Iar acum, c? i-ai v?zut, spune-mi ce specii sunt? Eu nu mi-am putut da seama. Singura clasificare pe care le-a? putea-o face ar fi aceea c? sunt clar p?ianjeni, nu altceva.
- Ce te gr?be?ti atât?! Doar n-ai s?-mi spui c? nu mai sunt ?i al?ii, cu excep?ia acestora? Ieri sus?ineai c? sunt mai mul?i.
- ?i s? fii convins? c? sunt. Îns? ace?tia de aici, sunt to?i din aceea?i specie cu micu?a Ema, din nava noastr??
- Nu, nu to?i. Sunt vreo câ?iva ca ea, dar ?i alte specii. Dar to?i sunt foarte cunoscu?i, familiari, r?spândi?i pe aproape întreg P?mântul. Sau cel pu?in în Europa.
- Dar tot nu mi-ai spus ce specii sunt, îi repro?? Lia.
- Chiar vrei s? ?tii? Fie... Deci, cu excep?ia celor din ordinul Opiliones sau Phalangidae, ca micu?a noastr? prieten? de la bordul „Pacifis”-ului, Ema, care este un Phalangium Opilio, am observat vreo câ?iva din ordinul Araneae sau Araneidae, de genul celor cunoscu?i sub denumirea de Tegenaria domestica ?i Araneus diademata sau Speira diademata, foarte comuni pe aproape întreaga suprafa?? a globului terestru.
- A?a, deci... replic? sec Lia, v?dit încurcat?. Super! N-ai vrea s?-mi ?i traduci, ca s? pricep ce-ai zis?
- Ba da, bineîn?eles, surâse blonda. Deci, femela de la bordul navei noastre, Ema ?i înc? vreo câ?iva de aici fac parte din ordinul Opiliones sau Phalangidae ?i se numesc Phalangium Opilio, sau altfel spus p?ianjen cu picioroange sau p?ianjeni fantom?. Obi?nuiesc s? fug? de lumina soarelui, fiind specii fotofuge, de aceea tr?iesc în locuri retrase ?i au o activitate nocturn? intens?. Prezint? doi ochi simpli ?i au picioare foarte lungi ?i sub?iri, care se pot rupe repede. Ceilal?i, despre care am amintit, din ordinul Araneae sau Araneidae, sunt specii de talie mic?, r?spândite pe tot globul p?mântesc. Am observat prezen?a câtorva denumi?i Tegenaria domestica sau p?ianjenul de cas? ?i a altora de genul Araneus diadematus sau Speira diademata, adic? p?ianjeni cu cruce. Sper s? nu avem surpriza s? g?sim ?i vreun Theraposa leblondi, vreun Latrodectus mactans sau Latrodectus tredecimguttatus.
- Ce ar vrea s? fie ??tia? o întreb? Lia.
- Adic?, tarantule ?i v?duva neagr?. Unele dintre acestea sunt foarte veninoase, periculoase ?i pentru om. Ca ?i Avicularia avicularia, adic? p?ianjenul pas?re. La fel ?i Latrodectus hasselti, o alt? rud? a v?duvelor negre, cunoscut mai mult sub numele popular de p?ianjen cu spatele ro?u, foarte veninos. ?i mul?i al?ii asemenea lor, explic? blonda.
- Tarantule sau v?duve negre... repet? Lia. Nu cred c? sunt din astea pe aici.
- Nici eu, înt?ri blonda. Deci, nu trebuie s? fim îngrijora?i.
- Nici nu suntem, o asigur? Lia.
- N-am avea de ce. ?tii, p?ianjenii nu sunt deloc insecte, de?i, împreun? cu acestea, fac parte din subregnul Metazoa, încreng?tura Arthropoda, care reune?te peste un milion de specii ?i subspecii. Îns? p?ianjenii se grupeaz?, al?turi de scorpioni, singurele lor rude apropiate, în suîncreng?tura Chelicerata, clasa Arachnida, în timp ce insectele se întâlnesc în subîncreng?tura Mandibulata, clasa Hexapoda sau Insecta. Deci, p?ianjenii nu sunt insecte, chiar dac? seam?n? cu acestea. E ca ?i cum cineva ar afirma c? leii ar fi primate, ceea ce nu e adev?rat, pentru c? leii sunt feline, în timp ce doar unele maimu?e sunt primate. Desigur, atât felinele, cât ?i primatele fac parte din acela?i mare regn, cel al Mamiferelor (Mamalia), dar din clase ?i suîncreng?turi diferite. ?i în plus, s? fie clar, pentru ca s? nu existe nici o confuzie: P?ianjenii sunt arahnide, nu arahide, cum spunea Mihai. Ar fi absurd! Arahidele sunt alune, deci, plante, iar arahnidele, respectiv p?ianjenii, sunt viet??i. E o foarte mare diferen??.
- Bine. Am în?eles. Cred c? am înv??at chestiile astea la ?coal?, la biologie, dar le-am uitat între timp. Nu le puteam ?ine minte pe toate, ca tine, justific? Lia.
- A?a-i. Dar acum ?i le-am amintit eu. E valabil ?i pentru tine, iubitule, i se adres? blonda lui Nick.
- Nu te contrazic, îi r?spunse Nick, zâmbind amuzat.
Mai merser? ce mai merser?, pân? la ora 11.30. Lia îi întreb?:
- Voi mai sta?i?
- Da, r?spunse Maria. De ce? Tu nu vrei s? r?mâi cu noi?
- De vrut, a? vrea, dar... Nu. Am s? m? retrag acum. Am alte planuri.
- De ce te gr?be?ti, surioar?? Mai stai cu noi! ?tiu c? tu ai v?zut nava ieri, cu tata, dar, mai r?mâi, insist? Nick.
- Nu, se împotrivi Lia. Nu pot! La 12.00 trebuie s? fiu undeva. M? întâlnesc cu cineva. Deci, m? gr?besc!
- Ah, pricep... s?ri blonda, de îndat?. Te a?teapt? Luci, în nav?, desigur.
- Nu, deloc. Nu-i vorba despre el.
- Ah, nu... se mir? Maria. Atunci, treaba ta! Po?i pleca, nu te vom re?ine. ?i nici nu voi fi indiscret?, deci, n-am s? te întreb cu cine te întâlne?ti. Oricum, noi r?mânem. Sau cel pu?in eu.
- Bine. ?i te-ai sup?ra dac? o s?-l rog pe Nick s? m? conduc? ?i pe mine cu avionul pân? în ora?, ca s? pot ajunge la timp?
- Nu m? sup?r deloc, surâse blonda. Doar e fratele t?u.
- Mersi. Se va întoarce imediat.
- Nu-?i face griji pentru mine. Nu sunt singur?. Am mul?i prieteni pe aici.
- P?ianjenii? se mir? Lia.
- Desigur, ei.
- Atunci, Nick... privi Lia spre fratele ei.
- Haide, surioar?! S? mergem! Iubito, m? întorc imediat!
- O s? m? g?se?ti tot aici, îl asigur? Maria.
Prin urmare, Nick ?i Lia ie?ir? pe suprafa?a alb? a Proximei, îndreptându-se spre avionul cu care veniser? aici, Maria r?mânând la bordul navei „Vulturul”...

Cornelia Georgescu (Sagittarius) | Scriitori Români

motto:

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro