proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Ionathan X. Uranus- În potriva veacului
Marcel-Mihail Avramescu constituie unul dintre marii exclu?i ai istoriilor literare ?i dic?ionarelor scriitorice?ti autohtone, a c?rui receptare propriu-zis? începe s? fie valorificat? abia postum. Destinul s?u sinuos este amplasat în context interbelic sub semnul avangardei, în deceniile trei ?i patru, pentru ca ulterior, devenind discipol al lui René Guénon, s? fondeze sporadica revist? româneasc? de studii esoterice tradi?ionale, „Memra”. În anul 1934 î?i ia licen?a la Facultatea de Litere ?i Filozofie din Bucure?ti, cu o lucrare dedicat? ideologiei lui Nicolaus Cusanus, iar dup? doi ani abandoneaz? cultul mozaic, se converte?te la ortodoxism, marcând definitiv ruptura atât de avangardism, cât ?i de ocultism. De?i se înscrie în anul 1939 la Facultatea de Teologie din capital?, î?i va definitiva studiile abia dup? un deceniu, atât din pricina conflagra?iei mondiale, cât ?i a anilor de munc? for?at?. În 1951 este hirotonisit preot la Biserica Antim apoi, dup? o acerb? criz? spiritual? ?i tr?irist?, amplificat? ?i de divor?, se va retrage în Banat, slujind ini?ial la parohia din V?liug, apoi la cea din Jimbolia pân? în 1976, iar ultimii trei ani de via?? îi petrece la una dintre fiice, Mariana Macri. În pofida faptului c? între cele dou? r?zboaie mondiale autorul este o prezen?? fecund? în peisajul revuistic românesc, publicând texte beletristice sau esoterice în „Contimporanul”, „Via?a literar?”, „Orizontul”, „Adam”, „Floarea de foc”, „Bilete de papagal”, fiind diagnosticat de Petru Comarnescu drept „un om mai adânc, dar ?i mai diabolic decât Emil Cioran”, Marcel Avramescu debuteaz? editorial abia post mortem, cu tomul Fragmente reziduale disparate din Calendarul incendiat al lui Ierusalimus Unicornus, în 1999, la 15 ani dup? trecerea lui în nefiin??.
În perioada petrecut? la Jimbolia este descoperit de timi?orenii ?erban Foar??, care-l consider? un „personaj prea singular, prea inclasabil, ?i, ca atare, enigmatic sau echivoc (prin ironie ?i aparen?? jocular?)1, Mandacs Gyorgy ?i Cornel Ungureanu care, în binecunoscutu-i spirit belic demoleaz? aser?iuni încet??enite. Astfel, Al. Paleologu2 este amendat pentru faptul ca-i neag? lui Ionathan X. Uranus componenta avangardist? ?i cea suprarealist?, exegetul timi?orean nuan?ând incisiv caren?ele taxonomierii, care se perpetueaz?, din p?cate ?i la mul?i al?i critici, ce opereaz? frac?ionar definirea fenomenului, fie dintr-un subiectivism propriu cronicarului, fie din necunoa?terea altor exponen?i ai perioadei: „E greu s? spulberi aceast? imagine, fiindc? Marcel Avramescu a apar?inut avangardei! Nu Geo Bogza a pus în circula?ie, dup? 1945, aceast? imagine, ci chiar arhivarul avangardei, Sa?a Pan?! Dac? mai credem c? avangard? înseamn? doar nega?ie, ac?iune destructiv? ?.a.m.d. atunci e greu s?-l încadr?m pe eroul nostru aici. Dar avangard? înseamn? ?i altceva, ?i diziden?ele suprarealiste ale anilor dou?zeci, ale anilor treizeci au pus în valoare ?i alte feluri de a se afirma ale avangardei, dac? n-ar fi s? socotim decât grupul Marelui Joc ?i ar fi de ajuns. Sunt, în cultura secolului XX, un ?ir de avangarde afirmative. Uneia dintre ele i-ar apar?ine opera lui Marc Mihail Avramescu.”3 Itinerariul biotic contorsionat, al?turi de actul declarativ din anul 1931 al scriitorului, prin care se derobeaz? de identitatea avangardist? fac posibil? eludarea acestuia atât din studiul lui Ion Pop din 1969, Avangardismul poetic românesc, cât ?i din antologia Gabrielei Duda, Literatura româneasc? de avangard? (1997) sau din cartea lui Ovid. S. Crohm?lniceanu, Evreii din mi?carea de avangard? româneasc?. Reabilitarea par?ial? a acestuia este truvabil? în Antologia literaturii române de avangard? ?i câteva desene din epoc? a lui Sa?a Pan?, din 1969, în care Ionathan X. Uranus este inclus cu cinci texte ?i un desen.
Prefa?atorul volumului În potriva veacului, Dorin-Liviu Bîtfoi remarc? faptul c? num?rul eclatant al „numelor, supranumelor, criptonimelor, semn?turilor, lec?iunilor eronate, variantelor, confuziilor ?i prescurt?rilor – pare invers propor?ional cu informa?iile reale pe care le de?inem despre el.”4 Jongleria ludic-onomastic? acoper? o palet? larg? ?i spumoas?: ?tefan Adam, Astro-Magul, Autorul, Micael Baari, Venerabilul Maestru, Mem., Memra, Marduk Shalom, Mihail Shalom Abraham Ionathan X. Uranus, Ierusalim X. Unicornus, Serafimul Uranus, Parohul X. Uranus, Yang, Adelaid I. Neptun, Baari, Mark Abrams etc. Tomul amintit înglobeaz?, diacronic, 47 dintre textele avangardiste ale autorului, majoritatea publicate deja în ziarele timpului, fiind succedate de Ispitele lui Mo? Gr?mad? ?i Despre ?apte, editate la un an dup? apari?ia, la 22 noiembrie 1931, în s?pt?mânalul „Vremea” a celebrului Necrolog. Pentru r?posa?ii Ionathan X. Uranus ?i Mark Abrams, text dinamitard care proclam? renegarea alterit??ii avangardiste ?i a celei ocultiste. Valoarea poietic?, programatic? a epitafului care încheie corpusul textualist, poate fi relevat? înc? din incipitul în care autorul î?i devoaleaz? motiva?iile care au f?cut ca divor?ul identitar s? nu fie clandestinizat, ci f?cut public. Adresându-se direct naratarului, Marcel Avramescu intenteaz? un rechizitoriu contabilizant, atât sinelui avangardist, celui esoteric. La bara acuz?rii este vituperat ini?ial Ionathan X. Uranus. Crochiul ipseit??ii este realizat piric, în vocabule seismice, cu o ironie devoratoare: „Eu eram. Umoristul absurdului, apologistul absurdului. Maestru de ceremonie al vorbelor goale ?i saltimbanc ame?it de propria sfârleaz?. Ionathan X. Uranus era îns? un tip a c?rui mecanic? interioar?, în ciuda m??tii de glum? sub care se cristalizeaz?, izvora dintr-o experien??, în fond, tragic?: din con?tiin?a usc?ciunii logicului.” Prin fragmentele Ascensorul. Dram? filosofic? într-un act ?i Cum se face o cas? (Arhitectur?), care au un filon dramatic, Marcel Avramescu poate fi perceput atât ca un precursor al teatrului absurd, cât ?i al lui Eugen Ionescu, prin implozia lexematic? ?i ridicarea aberantului la normalitate, la statutul unui modus vivendi. Autorul este consangvin ideatic ?i în privin?a strategiilor naratologice lui Urmuz sau Grigore Cugler, Totog al s?u nefiind cu nimic inferior lui Stamate, Turnavitu sau Apunache.
Scriitorul denun?? mecanismele de coagulare ale ego-ului avangardist, care i se par donquijote?ti, asimilate degringoladei sau, cel mult, zbaterii pe loc. Nevoia de autodep??ire conduce la crearea lui Mark Abrams, individ „ceva mai molcom” , care îns? este turmentat de obstina?ia capt?rii Adev?rului, a decript?rii resorturilor fiin?ale prin recursul la ocultism, disciplin? care nu-i aduce nici ea accesarea misterelor universale. Este motivul pentru care exhibator, Marcel Avramescu se de-zice de trecut, printr-un gest simbolic, similar unui clivaj tanatogenezic: „Ast?zi, Ionathan X. Uranus ?i Mark Abrams, paia?ele mele demente, s-au sinucis. ”
Textul care deschide volumul, Gâ?te libere, a fost publicat în „Orizontul”, la 26 septembrie 2006, purtând subtitlul Scriitorii supra-reali?ti, apoi Roman succint de Mark Abrams ?i, în final, „Trad. de M. Grindea.” În manier? tipic avangardist?, prozatorul busculeaz? conven?ionalismele limbajului, inculcând, în pofida fraz?rii domestice din punct de vedere gramatical, deturn?ri semantice funambule?ti. Veritabil manifest, Gâ?te libere demareaz? printr-un îndemn morbid, resuscitat îns? de textura dinamitard?: „Hai s? d?m ortul popii pentru via?a celor du?i pe meleaguri str?ine; c?ci azi se mai v?d minuni sc?pate de teroarea l?mpilor.” Scindarea cogital? a contemporanilor este truvabil? în parodierea reuniunilor de sâmb?t?, când convivii contabilizeaz? scenarii virtuale ale unui trai confortabil. Lider al adun?rii este cel „care avea o portocal? în urechea stâng?” ?i-?i î?i etaleaz? pseudovalen?ele oratorice, la o tribun? improvizat?, adic? urcat pe o umbrel?, ce calchiaz? parodic recuzita ocult? a nop?ilor walpurgice. Comunicarea se dovede?te o pseudocomunicare, o pasti?? în care inteligibilul este epurat prin uzitarea unui singur lexem, netradus îns?; „- rscrbuctmbstlgrzut”. Oratoria genereaz? t?cerea asisten?ei, care se perpetueaz? pân? în anul viitor. Bizarul roman al „fiului risipitor” se încheie atât sub auspiciile divinatoriului, al revederii în peisaj sacramental, („S? ne întâlnim cu bine, la anul, la Ierusalim”), cât ?i sub spectrul disjunc?iilor ideatice, a unui false crestoma?ii gnomice, în care sunt amalgamate haotic nume celebre precum Goethe, Raabi Akiva, Papa Pius al XI-lea, c?rora le sunt ata?ate citate încartiruite absurdului.
Tot de factur? „supra-realist?” sunt crea?iile urm?toare, ap?rute în revista „Orizontul”, (nr. 41, 7 octombrie, 1926) semnate de acela?i Mark Abrams ?i traduse de M. Grindea. Farseur identitar, Marcel Avramescu recurge frecvent la numeroase apelative care în?eal? lectorul, dar faciliteaz? proteismul dedubl?rilor. Ordinea lumii este sabotat?, echilibrul ei instabil fiind circumscris acroba?iilor arcimbolde?ti. Animarea inanimatelor, metamorfoza urmuzian-kafkian? a ambientalului, personificarea basmic? a dobitoacelor fran?uzit-snoabe (Poem), umanizarea modernist? a edificiilor sacre, în care biserica pare a fi contaminat? de spleen-ul ?i urâtul specific p?mântenilor sunt câteva dintre notele recurente ale prozelor din aceast? perioad?. Omul este redus nihilist, la „un stomac ?i din mai multe accesorii”, ba, mai mult, uniformizant, „De obicei se nume?te Jean”. Când se modific? îns? apelativul, atunci „nu mai este de recunoscut”. Pseudodidacticist, t?lmaciul expliciteaz? fenomenul recurgând la modelul oferit de propriul p?rinte care, ca urmare a faptului c? se nume?te Adam, nu mai posed? stomac ?i, cazon, coercitiv, acesta este „înlocuit printr-un tambur major”. Deseori autorul, ludic, inculc? mimotexte care parodiaz? literatura edulcorat?, sentimental?.
În infla?ia de entit??i generalizante care populau climatul interbelic, precum „omul mecanic” al lui André Maurois, cel „autentic” – gidian, „omul descompus” al lui Felix Aderca, cel „aproximativ” al lui Tristan Tzara sau „omul ciudat” al lui Sesto Pals, se încoloneaz?, deloc insolit din punct de vedere onomastic, ?i Omul exorbitant al lui Marcel Avramescu, unul din eseurile cu înc?rc?tur? poietic? ap?rute în revista arghezian? „Bilete de papagal”, la 23 august 1928. În incipit autorul define?te conceptul de „om exorbitant”, entitate care, în pofida faptului c? este „viu ?i locvace”, constituie o „no?iune abstract?”, rezultat? din comasarea expectan?elor celor care, bovarici, „se las? transporta?i de un zel imaginar care nu li se potrive?te”. Naratorul î?i re-compune biografia dintr-o suit? de elemente simbolice, dispuse inextricabil. Sinele, sub impactul fluctua?iilor eoliene sau al irumperii, „din ombilic” a unei flori, se simte impulsionat s?-?i abandoneze captivitatea „din colivie”, spre savoarea „celor câteva mii de copii” pe care-i poart? marsupial, semiabandona?i în „vreun cui sau în?ira?i pe un b??”. Prozatorul se abstrage normalit??ii curente circumscrise „celor care nu pot digera decât trei dimensiuni”, asumându-?i un traiect de sorginte supra-realist?, având ca ingrediente oniricul ?i sângele. În ceea ce prive?te constitu?ia exterioar?, portretul este similar personajelor urmuziene, comasând funambulesc ?i fantast „mai multe sârme ghimpate, din stele, vat?, pompe de carton”. Tarele comportamentale sunt amplasate sub pecetea naturalist? a genealogiei, eroul luând via?? „din p?rin?i b?trâni ?i mincino?i”. Radiografia perioadei infantile, la care are acces din relat?rile ulterioare, inculc? junelui dopat cu mituri ?i romane de mistere, diagnosticul de „precoce senilitate”, infirmat ulterior. Apeten?a pentru mineral ?i geologic este descoperit? de la vârsta de patru ani când, în locul ustensilelor specifice s?p?turilor arheologice, folose?te „gheara sau nasul” pentru a excava „schelete de guzgan ?i alte putrefac?iuni mai minore”, mumificate din perioada cuceririi romane sau „a romanelor sentimentale.” Identit??ile profesionale asumate ulterior sunt luxuriante: „Am fost dinte, zebr?, plop ?i limb? ?i o bun? parte din via?? mi-am petrecut-o func?ionând ca elice la un dirijabil, dar am naufragiat ?i mi-am supt tot ce aveam mai bun în mine: felinarul”. Polivalen?a existen?elor succesive acoper? elemente recrutate din sfera umanului, zoologicului, vegetalului, domeniilor ?tiin?ifice, aerianului ?i acvaticului, pentru a deveni un Nastratin Hogea care se autodevoreaz?, consumându-?i canibalic fiin?a. Marcel Avramescu inverseaz? polii, într-un clivaj insurgent, ŕ rebours, În potriva veacului, devenind negustor ambulant „de zaharicale numai pentru adul?i”. Nici vârsta nu are vreo însemn?tate, totul depinzând de subiectivitatea perspectivei. În plus, I.X.U. se consider? apartenent al tagmei celor ale?i, proteja?i de divinitate, fiind hr?nit „de zeama cu eficacit??i de elixir pe care un înger mi-o depune în fiecare noapte pe oblon”. Identitatea sa este îns? camuflat? umanit??ii, deoarece devoalarea acesteia, ca urmare a combustiei flagelante a interiorit??ii ar genera un incendiu planetar, care ar duce la „tunderea” sau evaporarea lucrurilor, aspect nedorit înc? de c?tre entitatea demiurgic?, aflat? incognito printre contemporani. Compensativ, „a?teptând ziua în care, triplat pân? la neputin??, voi r?suna zglobiu printre copaci”, I.X. U. î?i anesteziaz? expectan?ele recurgând la beneficiile furnizate de absint.
Nu poate fi omis din corpusul textual fragmentul intitulat Autobiografie, ap?rut în aceea?i revist?, semnat Ionathan X. Uranus, „Serafim ?i boem.” Circumstan?ele na?terii repudiaz? aportul parental, dar sunt încartiruite fabulosului insertat sacramental: „Dumnezeu m-a zidit, din lemn ?i c?p?une, într-o vreme de urgie, dar într-o cetate de joc”. Nota ludic? a itinerariului biotic este amplificat? parodic, nou-n?scutul fiind învesmântat ca un cruciat, cu fizionomia amprentat? de lepr?, fiind ova?ionat nu de coco?ii apocaliptici, ci de creaturile cabaline care, într-un alai halucinant, „compus din ?apte mii de scripete, din fleici, din iele ?i din astre” înso?esc cu obedien?? vasalic? alesul. Acesta beneficiaz?, în locul tradi?ionalelor ursitoare, de trei lipitori: Cea?ca, pe care o poart? ca un însemn heraldic în gur?, o a doua, nebaptizat? cu claritate, dar „care purta numele istoric al celor patruzeci de r?zvr?ti?i în iarb?” ?i cea din urm?, ca surogat al intestinului sub?ire. Lipitorile sunt purt?toare ale unei nostalgii paseiste, indicibile, având capacitatea basmic? de-a se metamorfoza în ghea??. Devenit centru al universului, copilul este celebrat de astre, operând ghidu? muta?ii asupra mediului citadin, „mu?când uzinele des?vâr?ite ale marilor ora?e” sau schimbându-?i vocea în… umbrel?, pentru a se ascunde de moarte, a c?rei aprehensiune îi provoac? angoase ?i la maturitate. Tentativele scripturale sunt îns? sabotate în finalul autobiografiei, demontând caricatural mecanismele articulatorii ale acestui tip de discurs. Sistarea confesiunii induce ipoteza analfabetismului estetic, al autoscopiei ironice a demersurilor textuale de pân? acum.
Incitant este ?i Manualul bunului zodier, care uzeaz? formula epistolar?, iar receptor al lui Ionathan X Uranus, „Serafim ?i boxer” nu este altul decât celebrul Cocò, papagalul oracular de la revista coordonat? de Arghezi. Textul demareaz? prin radiografierea peisajului virginal ulterior genezei, când „dou?sprezece dih?nii diabolice dar definitive î?i sfin?ir? fuga.” Destinatar al secretelor zodiacale va fi papagalul, el fiind învestit cu rolul de corector al stihiilor dezl?n?uite care bulverseaz? destinele umane. Consilierile urm?resc filiera deductiv?, dublate fiind de componenta inductiv?. În ceea ce prive?te Zodia Scorpionului imperativul vizeaz? epurarea scorpiilor din perimetrul domestic, pe motiv c? „fac murd?rie sub pat ?i te scoal? noaptea, din somnul cel mai dulce, ca s?-?i cear? cafea cu lapte”. Pentru a fi ?i mai persuasiv, Ionathan X. Uranus relateaz? nenorocirea amicului Bubi care, vizitând „o cresc?torie pedagogic? de scorpioni”, constat? a doua zi c? limba i-a fost devorat?, ca s? nu mai poat? prolifera impreca?ii, iar bretelele îi sunt vandalizate, pentru a putea fi acuzat de infidelitate „în fa?a logodnicei lui, care era blond? dar n-avea escal?”. Bietul împricinat este vizualizat într-o ipostaz? lacrimogen? când, încercând s?-?i remedieze destinul afectiv amputat de un malentendu, cu o a doua aspirant? la pirostrii este h?r?uit de scorpia-lipitoare, care-i spal? neuronii labili cu apelative de tandre?e, reiterate mecanic: „Drag? Costache, Drag? Costache, Drag? Costache.”
Nara?iunea Eu ?i miracolul este compus? dintr-un triptic, fiind subintitulat? Confesiuni arbitrare ?i provizorii de Ionathan X. Uranus, Serafim ?i Boxeur. Marcel Avramescu nu este imun la crea?iile confra?ilor de genera?ie, amplasând ca motto al primei crea?ii, Eu ?i Miracolul, un citat atribuit lui Apunake, celebrul personaj al lui Cugler, iar ulterior va semnala disjunc?iile între el ?i Urmuz. Liantul între povestiri este oferit de focalizarea aceluia?i fenomen, miracolul, care opereaz? sciziuni în sistemul cogital al insului tocmai pentru c? nu poate fi explicitat pe filier? ra?ional?. Sec?iunea a doua, Miracolul în ac?iune fructific? naturale?ea prolifer?rii acestora în contemporaneitate, chiar dac? exemplul recrutat, al „englezului centrifug” ce se nume?te Savu, busculeaz? logica normal?.
Calistrat este un erou atipic, care cre?te swift-ian ?i comaseaz? atribute mistice sau concupiscente, inflexiunile colerice putând fi facil sistate prin recursul la licori bahice sau apanaj carnal, de extrac?ie gerontofil?, cum ar fi „sânii cop?i”. Atrage îns? aten?ia, în final, aser?iunea lui Yuqpongk I. Uranus, tat?l lui Ionathan, care lichideaz? caricaturalul erou printr-o expulzare direct?, neechivoc?, la origini.
Program este congener manifestelor avangardiste ale lui Ion Vinea ?i Ilarie Voronca. Textura piric? a vocabulelor, tonalitatea persiflant?, folosirea imperativelor colectivit??ii confer? acestuia un filon estetic de extrac?ie avangardist?. Astfel „«nostru» desemneaz? o grupare efervescent? de juni chintesen?iali, c?reia subsemnatul îi este, cu beatitudine, exponentul ocazional” care vizeaz? „regenerarea deplin? a celulei vegetale”, valorizarea liberului arbitru, promovarea idolatriei, ca panaceu ?i substitut al „oric?ror alte procedee terapeutice”, vituperarea ?arlataniei ?i a filoxerei etc. „Mijloacele de ac?iune” sunt aservite în subsidiar tradi?iei, dar pigmentate „cu mai mult sifon”, ca urmare a faptului c? acesta este cel mai ieftin ingredient care permite mitralierea „de la distan??”. Înapoi la condei reprezint? un alt crochiu spiritual ce investigheaz? etapele devenirii scripturale, perioadele de tranzi?ie, peregrin?rile europene, pân? la dobândirea unui profil cosmopolit, etalat poliglot pe pancarta amplasat? asupra cerebelului ?i care avertizeaz? moralist asupra faptului c? „nimeni nu e profet în ?ara lui”. Starea de beatitudine vegetativ? este furnizat? îns? de „un mic automat portativ”, bretelele, garant ?i pa?aport al normalit??ii, care permite accesul în societate.
Nara?iunea Mor?ii developeaz? valen?e suprarealiste, onirice, de fantastic gotic, cu tentacule morbide, acaparatoare, în care cele trei hârci, entit??i spectrale, vindicative opereaz? puni?ii asupra celui care i-a ucis, impregnând olfactiv ambientalul cu izuri thanatice, care se inculc? progresiv, epidermiologic asupra culpabilului, pân? când acesta devine „mortul cel mai convins.”
Ionathan X. Uranus este tot o nara?iune confesional?, care continu? demersul din Autobiografie. Serv al implacabilit??ii destinului, eroul este construit maniheic, melanj elucubrant de hidos ?i oracular, n?scându-se în anul 1909. Promovând jongleria buf?, acesta ofer? concitadinilor ?i prescrip?ii în ceea ce prive?te atitudinea fa?? de identitatea bivalent?, subsumate absurdului ?i nonsensului volitiv. Pentru a amplifica turnura criptic?, naratorul insereaz? o fabul? cu valoare explicativ?, Abnega?ia ?i mielul, oferind contemporanilor sfatul de „a vedea totul in-octavo”, nu in-quatro, pentru a putea decoda „adev?rurile interzise”. Acel parti pris de choses îns?, nu poate fi devoalat decât ini?ia?ilor, celor care ?tiu s? penetreze stratul superficial al aparen?elor ?i, prin „abnega?ie”, s? ajung? în zona abisal? a esen?ei.

Note
1. ?erban Foar??, în Mihail Avramescu, Comedia Infra-Uman? (Fragmente din Eseul poliautobiografic al lui Ierusalim X. Unicornus), cu dou? precuvânt?ri de ?erban Foar?? ?i Florina M. Avramescu ?i un epilog de Marcel Tolcea, Editura Brumar, Timi?oara, 2004, p. 13.
2. Alexandru Paleologu, în Mihail Avramescu, Fragmente reziduale disparate din Calendarul incendiat al lui Ierusalim Unicornus trîndav ?i neiscusit apirant ucenic al Sfintei Smerenii, Prefa?? de Alexandru Paleologu, Postfa?? de Mihail Constantinescu, Editura Anastasia, Bucure?ti, 1999, Colec?ia „Intelectualii bisericii”, p. 13.
3. Cornel Ungureanu, La Vest de Eden, II, capitolul Marc-Mihail Avramescu, avangardist ?i aspirant ucenic al Sfintei Smerenii, Editura Amarcord, Timi?oara, 2000, p. 138.
4. Dorin-Liviu Bîtfoi, în Ionathan X. Uranus, În potriva veacului. Textele de avangard? (1926-1932), Edi?ie îngrijit? de Mariana Macri ?i Dorin-Liviu Bîtfoi, Editura Compania, Bucure?ti, 2005, p. 14.

Daniela Sitar-T?ut