proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Între timp, poeta, a c?rei oper? întârzia s? se arate, se arunca cu din ce în ce mai mult? înfl?c?rare în luptele ce se d?deau cu regularitate pe câmpurile de b?t?lie ale caselor de cultur? jude?ene. Ca un viciu ascuns, nevoia de a se expune zi de zi în fa?a câte unui auditoriu (unul din motivele noianului de invita?ii era chiar acela c? nu refuzase niciodat? pe nimeni, fapt interpretat ca o dovad? de misionarism cultural), dependen?a de momentele în care se sim?ea orbit? de lumina str?lucitoare ?i epuizant? a aten?iei generale c?reia i se abandona într-un ritual narcotic, devenea din ce în ce mai intens? pe m?sur? ce cre?tea num?rul nop?ilor petrecute în compania cafelei italiene ?i a unor manuscripte virginale. Fiecare diminea?? o surprindea în aceea?i pozi?ie ,constata cum în adâncurile fe?ei se conturau tot mai pregnant cearc?nele vine?ii ale z?d?rniciei, ?i modul în care amor?irea prelungit? a mâinii drepte transforma ansamblul statuar format din degete, stilou ?i inele aurite, în imaginea dezolant? a unui ecosistem complet pietrificat. Deoarece în timp ce nop?ile se scurgeau, fiorul inspira?iei poetice continua s? ocoleasc? zulufii blonzi, ?i în a?teptare, Dora strângea între degete stiloul Parker cu cerneal? neagr? sim?ind cum printre cele patru degete lipite se scurgea o întreag? lume cu sim?iri deosebite ce uneori luau forma unei culori nemaiv?zute, alteori a unui sunet nemaiauzit. Niciodat? îns? a unui cuvânt.
Strângerea involuntar? a falangelor, ca pentru a asigura o izolare ermetic? a fluxului poetic prin stilou, era doar una din strategiile de captare a energiilor ideatice ale unversului. De departe cea mai folosit? era concentrarea ?i medita?ia prelung? asupra unui cuvânt ce con?inea în sine poten?ialul semantic al declan??rii unei viziuni surprinz?toare, ?ocant? poate, suficient de maleabil? îns? pentru a putea fi tradus? în poezie. Lua de exemplu cuvântul „întunecime”. Nu avea nevoie de prea multe pentru a ?ti cu certitudine, ghidându-se dup? propriul instinct poetic, un al ?aselea sim? prezent în zestrea spiritual? a oric?rui literat cu preten?ii, c? vorbind despre „întunecime”, ne afl?m în imediata vecin?tate a problematicii atât de fertile ideatic a sufletului. ?i mai era vorba aici despre ceva, era vorba ?i despre absen?a luminii. O asemenea întâlnire semantic? îi aducea în fa?a ochilor casa în care locuia tat?l ei, în care mai niciodat? nu era aprins? vreo lumin?, doar seara, la o anumit? or?, l?mpile stradale care de-abia pâlpâiau se reflectau confuz într-un geam nascând iluzii ?i speran?e. Medita?ia poetic? o întrista atunci. Era ca ?i cum ?i-ar fi povestit cineva despre un b?rbat retras ?i ursuz, locuind într-o cas? mare ?i întunecat?, pe ferestrele c?reia nu puteai z?ri nimic de parc? ?i tu ?i casa a?i fi avut ochii închi?i ?i v-a?i fi încordat într-o pând? oarb?, fa?? în fa??, înconjura?i de cea?? ?i de un fum negru ?i sufocant ca de smoal? încins?. De fiecare dat? când se gândea la tat?l s?u (?i nu era noapte în care s? n-o fac?) se întreba cum putea fi descendenta cuiva atât de enigmatic ?i de misterios încât s?-?i ascund? întreaga via?? în întunericul casei sale. P?rea c? la un moment dat, în tinere?e, poate o dat? cu na?terea ei ?i moartea mamei sale, singuraticul cercet?tor ar fi dobândit proprietatea stranie de a asigura absorb?ia cvasitotal? a fotonilor, ob?inând opacitatea total?, materializat? în refugierea în spa?iul îndoliat ?i în timpul eternizat al unei eclipse solare totale. În fapt, în afara tentativelor ascunse ale fiicei sale de a afla câte ceva despre el, despre care nu avea habar ?i nu b?nuia nimic, nimeni, niciodat? nu îi tulburase asceza, iar profesorul Augustin nu d?duse vreodat? vreun semn c? ar c?uta aten?ia cuiva. De aceea, nu e de mirare surpriza pe care o tr?i poeta noastr? când, cu o s?pt?mân? înaintea victoriei revolu?iei literare a animi?tilor gorjeni, prahoveni ?i vrânceni, primi o scrisoare de la port?reas? pe verso-ul c?reia se afla o semn?tur? dezordonat?, mai degrab? o mâzg?litur? pompoas?, ilizibil? pentru oricine altcineva de pe lumea asta în afara destinatarului.
Dup? ce î?i reveni din ?ocul ini?ial, rupse în grab? plicul, f?r? îns? a-l deteriora ireversibil, ca ?i când ar fi putut constitui o dovad? pre?ioas? în ochii unei instan?e invizibile, pentru a scoate o foaie galben? plin? de caractere mari, scrise cu o caligrafie îngrijit?, în v?dit contrast cu semn?tura. Primele rânduri îi provocar? o emo?ie puternic? ?i instantanee, fixând în timp cu precizie atât ceea ce putea fi primul moment în care tat?l ei i se adresa cu familiaritate, cât ?i secunda precis? în care un destin literar era curmat din fa?? ?i o revolu?ie literar? condamnat? s? r?mân? f?r? modele. În mintea ei, apelativul comun de „distins? poet?” ce preceda numele de Dorotheea Augustin în mai toate ziarele, devenise brusc resping?tor ?i nedorit, cu toate conota?iile sale de pân? atunci, cu toat? via?a ei de pân? în acel moment ?i trebuia abandonat pe loc, ca ?i orice avea cea mai mic? leg?tur? cu poezia sau alte manifest?ri literare. ?i asta deoarece, de data aceasta, sintagma ce o viza doar nu determina simplu, gramatical, numele ei, ci uzurpase în propozi?ie o expresie pe care a?tepta s? o aud? de o via??, contaminând-o astfel de flec?reala literar? ce îi servise drept existen?? pân? atunci. Textul pe care îl citea cu inima strâns? începea cu o formul? de adresare ce ascundea, sub o aparen?? formal?, cheia unui ?ir nesfâr?it de evit?ri, surghiunuri ?i ascunderi:
„ Distinsei poete Dorotheea Augustin, unica mea fiic?,”