Acest site este un atelier literar deschis oricărui scriitor, amator sau profesionist. Reveniți în câteva zile pentru mai multe informații.

Conținut disponibil în format RSS/XML și varianta wap

Drumul către literatură

Literatura contemporana este ca o harta. Vasta, surprinzatoare si în continua miscare, trebuie sa fie explorata cu grija si atentie, tinând cont de anumite reguli.

Noi va propunem sa ne suim la bordul celei mai noi ambarcatiuni marca "agonia.ro": www.proza.ro. Sa pornim asadar sa exploram si sa construim împreuna harta aceasta. Nu va fi o calatorie usoara, însa cele întâlnite nu va vor face sa regretati ca ati parasit fotoliul confortabil din sufragerie si ati acordat vacanta (pe termen nelimitat) televizorului.
Pe aceasta "harta", de voi depinde stabilirea unor noi puncte de reper. În functie de ele, noii-veniti vor sti sa se orienteze mai usor.

Iar daca nu, puteti porni din nou la drum, catre urmatoarea aventura. În definitiv, ca sa parafrazam o expresie celebra, LITERATURA E O CALATORIE, NU O DESTINATIE. Continuarea calatoriei depinde de aceia care o întreprind. Noi speram sa fiti în numar cât mai mare.

Între trezie ?i moarte

de Octavia Sandu

Era a nu ?tiu câta oar? când Maia îmi trimitea mesaje de felul asta. Dup? primul, am alergat într-un suflet la ea acas?. Nu era. Am g?sit-o o or? mai târziu, înghe?at? ?i vorbind cu doi câini, care se tol?niser? uzi ?i bolnavi la picioarele ei. Am luat-o de acolo, în primul bar unde am comandat dou? ciocolate calde ?i a?teptam. A?teptam o explica?ie, un r?spuns, s?-mi spune orice, numai s? treac?, s? scap din co?marul asta. „De ce, de ce ai vrut s? faci asta? Cum ai putut te-ai gândit c? asta e calea? „Nu ?tiu”, îmi r?spundea ea zâmbind trist ?i absent, ?i totu?i cu ochii ei negri atinti?i la mine ?i eu m? împiedicam întotdeauna de privirea asta a ei ?i uitam orice a? fi vrut s?-i spun. Dup? vreo or? jum?tate, ne-am dus acas? la mine cu taxiul. Niciun cuvânt despre r?t?cirea ei, mi-a povestit în schimb de o coleg? care avea o pisic? ce tocmai f?tase ?i m? ruga s? luam ?i noi un puiu? c? dac? nu o s?-i arunce la tomberen. A fost frumos, una dintre nop?iile acela în care ne încol?ceam unul-ntr-altul ?i din îmbr??i?area noastr? ie?eau aburi ca dintr-un vin fiert cu scor?i?oar?. A doua zi a plecat devreme, înainte s? m? trezesc. M? gândeam la noaptea trecut?, la Maia, la hoin?reala ei ?i mi-am spus c? a avut un moment prost, c? nu aveam de ce s? m? îngrijorez prea mult.
A doua oar? când am primit acela?i mesaj, m-am alarmat. Eram disperat. M? gândeam c? sunt un prost, c? n-am insistat s?-mi spun? „de ce”, c? n-am luat-o în serios. Îmi venea s? m? arunc de pe geam, vorbeam singur prin cas? ?i-mi repro?am câte-n stele. În timpul asta o sunam ca un nebun. Nu r?spundea ?i eu sim?eam c?-mi pierd min?ile. Am ie?it aproape dezbr?cat în strad?, m-am lovit de oamenii din calea meu, am c?lcat în b?l?i ?i ma?inile m? claxonau în ne?tire. M? duceam la câini, acolo unde o g?sisem ?i prima dat?. Numai c? ea nu mai era acolo ?i câinii au început s? m? latre. Mergeam pe str?zi ca un nebun. Mâinile mi se p?reau scurte, distan?ele îngrozitoare, picioarele butuci. Plângeam ?i bestemam tot ce-mi ie?ea în cale. „Maia, Maia mea, Maia”- spuneam încontinuu, de sute ?i sute de ori. Apoi mi-am amintit de Dumnezeu ?i am început s? spun Tat?l Nostru, doar c? m? tot pierdeam pe la mijloc. De la „precum în cer a?a ?i pe p?mânt”, s?ream altundeva, nu puteam s?-mi amintesc cuvintele ?i m? uram mai mult decât oricând. Dup? dou? ore, am ajuns în fa?? sc?rii. Eram într-o stare jalnic?. Când am urcat sc?rile, Maia era acolo, ghemuit?, cu un aer inocent, ca o pisic? pervers?. M-am uitat la ea, îmi venea s-o bat, aveam o poft? nebun? s?-i trag m?car câteva palme. Am trecut pe lâng? ea, f?r? s-o ating ?i am intrat în cas?, l?sând u?a cr?pat?. A intrat cuminte dup? mine ?i a?tepta. Voiam s? urlu, dar privind-o mi-a trecut. Ochii ei negri m? opreau, parc? eram ?intuit în cuie ?i nu puteam s?-i fac nimic f?pturii aceleia parc? tocmai ie?it? dintr-un somn adânc. M? bucuram totu?i, m? bucuram a?a de mult. Mi-a spus c? nu ?tie ce a apucat-o, c? a?a i-a venit, c? îi pare r?u. Înghe?at cum eram, am îmbr??i?at-o toat?, ore întregi: i-am îmbr??i?at picioarele, pulpele c?rnoase ?i sânii reci ?i gâtul ?i pielea alb? ?i t?cerea ei moale ?i patul ne-a primit cald ?i umed, îmbr??i?ându-ne ca pe doi copii ai nim?nui.
?tiu c? dac? o s? m? opresc vreodat? din c?utare, Maia n-o s? mai fie Maia, nici eu n-am s? mai fiu eu, dup? cum ?tiu prea bine c? numai pentru c? o caut ajung la ea, acolo unde ea nu m? las?, acolo unde mi se neag?. C? tot ce-mi r?mâne e tocmai momentul în care în sfâr?it o reg?sesc dup? atâtea ?i atâtea nop?i, atunci când începe îmbr??i?area noastr? sub noaptea grea. Pentru asta nu pot s-o omor pe Maia, care de abia mai exist?, ca o lumânare pus? la mor?i ce din clip? în clip? se va atinge cu apa. Pentru asta nu pot s?-i dau drumul ?i n-am s?-i dau drumul niciodat?. Dar în acela?i timp, ?tiu c? dup? ce o s? termin de scris, o s? plâng dou? ore în patul mare ?i gol care o s? m? primeasc? ca pe un copil al nim?nui.

Octavia Sandu (tave23) | Scriitori Români

motto: šyo siembro palabras para cosechar estrellasš - J. Cortázar

Despre noi

Ne puteți contacta prin email la adresa contact@agonia.net.

Traficul internet este asigurat cu grație de etp.ro