proza romaneasca, un atelier literar interactiv in care puteti publica online creatiile voastre si proze clasice, de la proza scurta pana la romane integrale.

Simpla cutum? l-ar putea determina pe autorul unei recenzii s? ofere, totodat?, ?i un verdict cu privire la calitatea operei literare în chestiune, dar recenzia de fa??, mai degrab? decât a se supune cu pasivitate acestui determinism fatal, alege s? îl respecte pe cititor mai mult, poate, decât se respect? el însu?i – cronica aceasta nu va oferi niciun astfel de verdict.
În virtutea unui asemenea demers, cititorul se vede eliberat de tirania oric?rei condi?ion?ri, liber astfel s? î?i exercite propria inteligen?? ?i s? ajung? singur la o concluzie asupra valorii acestui roman.
Îns? înainte de a continua, cititorul trebuie prevenit asupra unui aspect esen?ial: romanul în discu?ie este unul erotic, astfel c? în paginile sale se vor putea reg?si o multitudine de episoade care pot cauza un disconfort apreciabil oric?rei firi mai sensibile ori excesiv de romantice, neobi?nuit? cu ideea c? interac?iunea a dou? corpuri fizice – care, uneori, provoac? geneza unui al treilea corp – poate deveni obiect al literaturii.
În acest moment, instinctul de conservare îi va sugera unei astfel de persoane delicate s? nu deschid? romanul spre a nu-?i provoca singur? o traum?, poate, ireparabil?. Îns? noi ceilal?i, care ne consider?m ap?i pentru o asemenea provocare, vom cerceta aceast? carte.
Într-o prim? instan?? se poate observa c? domnul Petria posed? o remarcabil? abilitate de a formula pasaje întregi de text aflate la limita grotescului – de?i termenul poate p?rea exagerat, exist? nenum?rate enun?uri de genul: „Cum s-a ivit, i-am cerut s? mi-o sug?. Nu s-a codit.” Maniera aceasta provoac? sensibilitatea estetic? a cititorului, men?inându-l într-un echilibru fin calculat al incertitudinii. Ne afl?m în imposibilitatea de a ne pronun?a dac? elementul vulgar, a c?rui presisten?? îl prescrie ca factor ontologic al acestei viziuni, este unul inten?ional sau, mai degrab?, involuntar.
?i dac? acest considerent este o miz? important? a întregului sistem interpretativ, nu poate decât s? ne uimeasc? naturale?ea cu care domnul Petria î?i asum? dificila sarcin? de a pune în ecua?ie aceste dou? concepte antagonice: vulgarul ?i eroticul.
Dezinvoltura scriiturii sale disimuleaz? riscul c?ruia i se supune aceast? inten?ie, c?ci repulsia ce o poate condi?iona repetarea derutant? a sintagmelor triviale poate avea ca efect anularea oric?rei manifest?ri a senzualit??ii, pe care, în accep?ia sa originar?, eroticul ar trebui s? o prescrie.
Efectul acestei asocieri este f?r? îndoial? surprinz?tor, dar, totodat?, atipic – în ce punct putem afirma c? actul sexual a dep??it limitele concupiscen?ei pentru a deveni resping?tor?
Indecidabilul acestei polemici ne proiecteaz? într-o virtualitate a contradic?iilor care, dac? se va men?ine în limitele textuale, va deveni aporetic?. Solu?ia acestei probleme nu rezid? atât în romanul în sine, cât în intelectul cititorului însu?i. A?adar, vom abandona, deocamdat?, romanul pentru a supune analizei con?tiin?a cititorului, care reclam? cu vehemen?? o hermeneutic? a sa.
Generalizând, putem afirma c? se disting dou? tipologii majore – opozabile în virtutea op?iunii estetice pe care fiecare dintre acestea ?i-o asum? –, ce îi repartizeaz? pe cititori astfel: tagma celor care sunt dispu?i s? suporte efectele indezirabile ale unui limbaj licen?ios, pentru ca în mijlocul acestui debu?eu al formelor stilistice neconven?ionale s? g?seasc?, poate, un sens care se ridic? deasupra referen?ialit??ii nu tocmai atr?g?toare. În aceast? prim? categorie se înscrie cititorul nonconformist, care este suficient de sincer pentru a accepta ideea c? dincolo de aceste reprezent?ri provocatoare se ascunde, de fapt, o realitate care nu ar fi putut avea nicidecum posibilitatea de a-?i men?ine coeren?a conceptual?, dac? nu ar fi fost redat? în propriile culori. ?i acolo unde am fi tenta?i s? ne gândim c? autorul a dep??it limitele pe care aceasta le prescrie, amplificând dimensiunea desprinderii de o lume calcifiat?, care se mistuie treptat sub presiunea propriilor tipare, observ?m c?, în fapt, aceast? scriitur? desfide, în felul ei, ipocrizia care a devenit pentru marea majoritate a indivizilor un mod de via?? perpetuat, într-un mod uimitor, ca fiind legitim.
Astfel, „Zilele mele cu Renata” îndeamn? cititorul la o reevaluare a gradului s?u de f???rnicie, de a sonda, poate, adâncimile perfidiei în care s-a afundat prin practica aproape constant? a ignoran?ei.
Totodat?, cititorii acestei categorii sunt ?i aceia care vor c?uta s? urm?reasc? dinamica psihologic? în care sunt angrenate personajele romanului, tiparul s?u evolutiv mai pu?in evident, ?i, uneori, poten?ialitatea sa filosofic?.
A doua clas? de cititori o alc?tuiesc aceia a c?ror con?tiin?? a devenit complet refractar? fa?? de oricare concep?ie estetic? ce le apare ca discordant? fa?? de fundalul tradi?ionalist – de?i filonul postmodern, devenit el însu?i cutumiar, cuprinde suficiente asemenea precedente pentru a crea o continuitate care s? estompeze un astfel de contrast. Limitele toleran?ei în fa?a elementelor novatoare ce asediaz? universul conceptual nu tocmai amplu al acestui tip de cititor sunt îns? destul de restrânse ?i inflexibile, iar aceast? m?rginire este chiar consolidat?, într-o manier? nefast?, ?i de o anumit? incertitudine ?i reticen?? în afirmarea propriei op?iuni. El poate accepta doar o calitate confirmat? anterior de c?tre persoanele avizate pentru aceasta – criticii –, nefiind capabil s? î?i asume propriul punct de vedere fa?? de o oper? literar? care înc? nu beneficiaz? de o astfel de etichet? pentru a intra în rândul celor consacrate. O astfel de mentalitate se dovede?te a fi uneori p?gubitoare pentru individul în cauz?, deoarece îl determin? s? î?i refuze singur lectura unui roman care, altminteri, i-ar putea prilejui o pl?cere autentic?, ?i îi prescrie aceea?i îngustime a viziunii pe care o dovede?te, de multe ori, chiar ?i critica de specialitate – majoritatea scriitorilor deveni?i ulterior autorii de referin?? în plan literar au avut parte ei în?i?i de recenzii nu tocmai încurajatoare, din singura pricin? a acestei nealinieri fa?? de normele instituite.
Îns? putem observa c? ideea de conformism este de multe ori incompatibil? cu progresul – cineva trebuie astfel s? accepte riscul inevitabil c?ruia i se supune orice inova?ie, pentru a reîmprosp?ta câmpul valorilor literare, care, altiminteri, tinde s? stagneze. Romanul de fa?? î?i impune tocmai o astfel de sarcin?, iar autorul s?u este deplin con?tient de opozi?ia pe care o poate întâmpina scriitura sa, totu?i nu face niciun efort pentru a-?i menaja cititorii.
Înc? de la prima pagin?, cititorul se va confrunta cu enun?uri ca: „o idee de po?irc? pe cerul gurii”, „nu m? fute la cap”, „mi-a luat sexul între buze”, „spema a r?mas ca un vierme spre ombilic”, de care cei care apar?in celei de-a doua categorii – conformi?tii – se vor lovi ca de un obstacol de netrecut, ?i probabil c? vor închide cartea, regretându-?i nes?buin?a ?i curiozitatea care i-au împins s? parcurg? câteva rânduri din acest volum inedit.
S? revenim, a?adar, la roman.
Personajul pricipal, Marius, un scriitor obscur, este totodat? ?i naratorul. Prin ochii lui vedem o lume nu prea mult diferit? de a noastr?, de fapt, o lume care ne apare, uneori, asemeni unei reproduceri fidele a celei în care tr?im, ?i ar putea fi chiar conving?tor realismul s?u, dac? nu ar fi deformat de acea v?dit? tendin?? de reliefare a aspectelor sale triviale. În acest sens, este reprezentativ? succinta autodescriere prin care se deschide primul capitol, îns?, pentru a p?trunde în psihologia personajului, trebuie s? con?tientiz?m c? aceasta este, în fapt, o privire retrospectiv?. Con?tiin?a sa aflat? pe o treapt? mai înalt? a maturit??ii î?i scruteaz? trecutul ?i iat? ce vede: „Aveam 21 de ani ?i singura mea experien?? sexual? era masturbarea”. Oare câ?i dintre cititori, ori, poate, critici sunt capabili de o asemenea sinceritate? – se poate întreba oricine, nu f?r? o oarecare doz? de amuzament.
O alt? particularitate a personalit??ii acestuia este o form? subtil? a duplicit??ii, una care se manifest? constant pe tot parcursul romanului, tr?s?tur? de care personajul, ce are preten?ia unei dimensiuni spirituale, s-ar p?rea c? nu este con?tient. Îns?, având în vedere c? romanul de fa?? este unul erotic, nu am fi putut spera ca protagonistul s?u s? fie un Alexei Karamazov, totu?i, nu ne putem sustrage datoriei de a semnala lacunele caracterului s?u, acolo unde le întâlnim.
Se remarc? astfel c? toate femeile care devin obiectul pasiunii sale – rela?iile acestuia îns? nu se transform? niciodat? în ceea ce s-ar putea numi o idil? – sunt c?s?torite, iar faptul în sine nu pare s? îi tulbure nicidecum con?tiin?a care, în alte circumstan?e, se dovede?te a fi deosebit de zeloas? criticând gre?elile altora. Ţint? a persifl?rilor sale ajunge chiar Preafericitul Patriarh Teoctist, într-un episod izolat, ca subiect al unui articol de-al lui Marius scris „cu gândul la cei care au murit la revolu?ie, când a c?zut Ceau?escu” – s-ar putea g?si destule persoane care s? îi împ?rt??easc? acest punct de vedere.
Dar se pot identifica ?i câteva ipostaze unde îi recunoa?tem anumite calit??i, bineîn?eles, exprimate ?i ele în aceea?i manier? dezinvolt? ?i indecent?: „Consideram c? b?rba?ii adev?ra?i nu-?i trâmbi?eaz? perfor?rile. Era o treab? de adolescent b?tutul tobei în târg.”
Uneori, personajul chiar ne dezv?luie el însu?i, destul de rar ce-i drept, crâmpeie ale spiritualit??ii sale: „Cu Angela o d?deam pe literatur?, cu Renata tr?iam ceva mai profund decât literatura”, care par destul de conving?toare, având în vedere faptul c? literatura era pentru el totu?i o pasiune autentic?, nu doar un simplu moft, iar a tr?i ceva mai presus decât aceasta îi confer? o oarecare profunzime, care altminteri ar fi r?mas întrucâtva ambigu?.
Limbajul argotic care îmbrac? toate aceste tr?iri le estompeaz? îns? intesitatea, neîng?duindu-le niciodat? s? transgreseze limitele acestor forme de expresie.
Renata este o femeie a contrastelor, dup? cum o descrie chiar Marius: „Nu era idealul de femeie al majorit??ii b?rba?ilor.” Autoritar?: „Cu tine fac ce vreau, mi-a replicat, ner?spunzându-mi, de fapt. Când zic s?-mi m?nânci sânii, mi-i m?nânci!”, posesiv?: „Nemernicule, ai fost cu alta, a ?ipat Renata. (...) Vezi c? te las f?r? urma?i de-o iei prin alte p?r?i”, dar ?i tandr?, în felul ei: „Renata era turbat? de frenezie, bucuroas? c? a bucurat d?ruind”, „Î?i voi da totul, mi-a promis”. ?i, ca toate femeile, manifest? o doz? de ira?ional: „Nu sunt curv?. Cât e?ti cu mine, nu-?i dau voie s? vorbe?ti a?a.”
Oare este posibil ca o femeie s? î?i în?ele so?ul, pentru ca apoi s? afirme o asemenea contradic?ie? Oare o fi gândit despre ea îns??i c? este o so?ie bun? culcându-se cu un alt b?rbat? Oricum, femeile sunt dificil de în?eles, astfel c? este foarte probabil s? nu existe ?i un r?spuns pentru astfel de întreb?ri, dar remarc?m aici tocmai sim?ul analitic al domnului Petria care surprinde, într-un mod remarcabil, aceast? realitate. Dac? Renata ar fi dat dovad? de logic? în gândirea sa, personajul în sine pur ?i simplu nu ar fi fost credibil. Îns?, pentru a o înzestra ?i pe ea totu?i cu o gândire articulat?, autorul ne ofer? o astfel de m?rturie a con?tiin?ei acesteia: „P?c?tuim, nu, Mariuse…? Cred…”
Dar ira?ionalul, desigur, persist?: „Mi-a cerut s? nu-mi schimb chilo?ii între întâlnirile noastre. Nici s? nu-mi sp?l pula, ca s? r?mân cu mirosul vaginului ei pe mine, ca ?i cu o a doua piele.”
Continuarea lecturii ne va purta mai departe c?tre un alt nivel al duplicit??ii lui Marius, spre care nu ne-a propulsat vreun salt spasmodic – autorul a dorit s? evite o astfel de tranzi?ie brusc?, pentru a nu prejudicia atât realismul personajului, cât ?i coeren?a episoadelor –, ci spre acesta ne vor conduce, gradual, mai multe declara?ii, aparent insignifiante, ale acestuia: „Cu greu î?i puteai da seama c? era ?iganc?”, „O doream pe Renata. ?i-mi era totodat? ?i jen? cu ea, fiindc? era ?iganc?”, „Anton (unul dintre prietenii lui Marius) nu suporta ?iganii. Nici eu nu m? d?deam în vânt dup? ei”, „Renata m? împov?ra”. Toate acestea converg spre urm?torul dialog, unde Marius ne confirm?, f?r? niciun echivoc, mediocritatea sa:
„– M?, cuno?ti o tuciurie, Renata?
– Nu, despre cine vorbe?ti?”
Înc? o dat? remarc?m realismul subtil al acestui roman: Marius are un caracter mult prea în?el?tor ?i lipsit de integritate pentru a fi vreodat? subiectul unor tr?iri înalt romantice, astfel c? ata?amentul s?u fa?? de Renata se destram? în fa?a acestei banale încerc?ri – el nu î?i afirm? iubirea, ci o dezminte. El este doar un individ neînsemnat, comun, iar atrac?ia sa fa?? de Renata nu dep??e?te limitele unei pasiuni fizice, r?mânând doar o expresie a instinctualit??ii.
Finalul romanului ne aduce un deznod?mânt întrucâtva neprev?zut: „lumea care m? interesa s-a redus la Renata, Minerva, Anton ?i Mioara”, „Minerva ?i Anton au zburat spre Grecia”, „am aflat de la televizor de ciocnirea a dou? avioane lâng? Atena. M-a încercat o presim?ire sumbr?. Prietenii mei s-au reîntors în ?ar? în sicrie de plumb”, „Plângeam ca ?i cum mi-ar fi murit p?rin?ii. Primul meu plâns de b?rbat”.
Episodul de fa??, evaluat dintr-o perspectiv? diacronic?, dobânde?te ulterior propor?ii de neb?nuit în existen?a lui Marius, situându-se ca punct de referin?? în formarea sa, ?i, totodat?, acesta va constitui pretextul desprinderii sale irevocabile de Renata. Îns? o analiz? mai atent? ne relev? un aspect surprinz?tor: nu Marius este acela care o va respinge pe Renata, ci ea îns??i se va izola de el. Absen?a ei la înmormântarea lui Anton ?i a Minervei justific? deplin aceast? concluzie.
„Hai c? m? enervezi, apoi, Dumnezeu s?-i odihneasc?, au fost ni?te înfumura?i. Ei, cei mai de?tep?i, ei pe dincolo… Hai c? m? provoci s? zic de r?u de mor?i. ?i nu se cade.”
Urm?torul enun? surprinde, poate, în modul cel mai deslu?it însemn?tatea gestului Renatei: „Era a doua zi dup? înmormântarea lui Anton ?i-a Minervei ?i a unei p?r?i din tinere?ea mea.”
„Renata Fese Crispate era un capitol încheiat.”
Trecutul celor doi, oricât de intim ?i pasional va fi fost, devine el însu?i o leg?tur? insuportabil? care nu se mai poate acorda nicicum cu prezentul. Amintirile acestea devin atât de împov?r?toare pentru Marius, încât el simte chiar dorin?a de a le rescrie. Astfel, în final, vedem c? Renata nu a fost niciodat?:
„Peste 6 luni am reluat colaborarea cu «Observatorul ». ?i-am scris:
Zilele mele cu Minerva
M-am gândit mult s? scriu despre Minerva. ?i-am amânat poate din stânjeneal?, dac? nu din pudoare. Aveam 21 de ani ?i singura mea experien?? sexual? era masturbarea.”
Romanul „Zilele mele cu Renata” va ap?rea în curând la editura Tritonic.